MARGARITARUL ZILEI - MEDITATIE ZILNICA
Ioan 13:1-17 v 12b "... Intelegeti ce v-am facut Eu? Voi ma numiti Invatatorul si bine ziceti, caci sunt. Deci, daca Eu, Domnul si Invatatorul vostru, v-am spalat picioarele si voi sunteti datori sa va spalati picioarele unii altora. Pentru ca Eu v-am dat o pilada, ca sa faceti si voi cum am facut Eu. Adevarat, adevarat va spun, ca robul nu este mai mare decat Domnul sau, nici apostolul mai mare decat cel ce l-a trimes. Daca stiti aceste lucruri, ferice de voi daca le faceti."
Textul de astazi este unul din cele mai frumoase texte din Scriptura in care Domnul si Invatatorul nostru ne transmite una din cele mai valoroase lectii, poate cea mai valoroasa: iubirea de aproapele si smerenia.
Chiar la inceputul pasajului, Ioan floseste de cateva ori verbul a sti.
Isus stia ca i-a sosit ceasul sa plece din lumea aceasta... Si nu avea sa plece oricum. El pentru ceasul acesta a venit, pentru ceasul mantuirii noastre, pentru ceasul in care va lua asupra Lui pacatele ome-nirii intregi - de la Adam si pana la ultimul om care se va naste pe pamant inainte de venirea Lui - pentru ceasul suferintelor, a batjocurilor, a tradarii si a vanzarii Lui. Niciodata, nimeni nu a fost abandonat ca Isus in mainile celor faradelege. Dumnezeu a facut-o cu durere, datorita pacatelor omenirii care erau peste El, si cu toate acestea, Dumnezeu era in Cristos impacand lumea cu Sine. Abandonat, la vedere, si totusi, Dumnezeu in El. O taina Dumnezeuiasca pe care o vom pricepe deplin cand vom fi ca El.
Domnul Isus stia ca Tatal ii daduse toate lucrurile in maini. Tot ceea ce era in universul acesta, in lumile vazute si nevazute erau in mainile Celui avea sa moara pe cruce. Totul a fast facut prin Cuvantul puterii Lui, pentru slava Lui. Dumnezeul acesta, care avea tote lucrurile in mainile Lui, le-a intins pe cruce, ca sa fie pironite... S-a smerit in cel mao adanc mod. Nu cred ca exista o smerenie mai profunda, mai adanca mai mare ca aceasta!
Domnul Isus stia ca de la Dumnezeu vine si la Dumnezeu se duce...Isi cunostea foarte bine identitatea. Cred ca fratii nostri care au murit si mor ca martiri, stiu si ei exact aceste lucruri, isi cunosc foarte bine identitatea. Cristos este in ei, ei vin de la Dumnezeu si merg spre Dumnezeu, si pragul acesta dintre lumi, deste la o distanta de o bataie de inima, de o rasuflare, pe care El ne-o poate da, sau careia ii pune capat. Domnul Isus isi cunostea identitatea, stia ca dincolo de pragul acestor suferinte este Imparatia. Deavolul care se lupta pentru omorarea Lui, pentru nimicirea Lui, nu stia acest lucru. Nu stia ca de fapt prin jertfa de Sine, Cristos avea sa-l biruiasca total, deplin si pentru totdeauna. Daca ar fi stiut, s-ar fi luptat sa nu ajunga Domnul la cruce, prin duhurile lui slujitoare, deavolul, ar fi incercat sa-i convinga pe oameni sa-l elibereze pe Domnul Isus si sa-l crucifice pe Baraba. Dar deavolul nu cunoaste toate lucrurile, nu stie totul, si mai ales nu cunoaste planurile lui Dumnezeu, pentru ca din momentul in care le cunoaste, lupta din rasputeri ca sa le zadarniceasca. De aceea in mod inconstient, deavolul a luptat din rasputeri la propria lui infrangere.
Domnul Isus stia ca i-a sosit ceasul sa plece din lumea acesta, stia ca Tatal ii daduse in maini toate lucrurile si stia ca vine de la Dumnezeu si merge spre Dumnezeu. Toate celelalte lucruri pe care trebuia sa le faca, le-a facut, pentru ca stia caci cu fiecare lucru facut si implinit era mai aproape de Tatal. Ascultarea Lui a fost totala pana in ultima clipa.
Primul lucru pe care l-a facut, si ne spune si noua sa-l facem, este adanca dragoste si smerenie.
Era obiceiul vremii, ca, atunci cand sosea un oaspete in casa, cel mai de jos rob din acea casa, sa spele picioarele musafirului, sa i le stearga si sa-l pofterasca la intalnirea cu stapanul casei.
De aceasta data, Domnul Isus, "... fiindca iubea pe ai Sai, cari erau in lume, i-a iubit pana la capat." El, a luat stergarul, nu pentru ca nu era robul care trebuia sa faca acest ritual inaintea cinei, a facut acest lucru pentru ca ii iubea pe ai sai. Ce ne invata Domnul Isus este extraordinara lectie a dragostei. Nu conteaza ce trebuie sa fac pentru tine, cat trebuie sa ma smeresc, o fac si o voi face mereu pentru ca te iubesc. Aceasta spune Domnul Isus in gestul Lui. Aceasta trebuie sa invatam noi.
Trebuie sa-l iubesc pe fratele barfitor? Da am s-o fac. Dragostea mea trece peste barfa, si va topi pacatul barfei, pentru ca dragostea copere o sumedenie de pacate. Trebuie sa-l iubesc pe fratele meu batjocoritor? Da, am s-o fac. Dragostea lui Dumnezeu din mine va topi batjocurile lui si ele nu vor mai fi. Trebuie sa-l iubesc pe fratele meu, asa cum este el. Dragostea lui Dumnezeu din mine ii va vorbi si-l va transforma.
"...Eu v-am dat o pilda, ca si voi sa faceti ce am facut Eu." Dumnezeu sa ne ajute la aceasta.
O zi binecuvantata fiecaruia dintre noi.
Maria Corena
Ioan 13:1-17 v 12b "... Intelegeti ce v-am facut Eu? Voi ma numiti Invatatorul si bine ziceti, caci sunt. Deci, daca Eu, Domnul si Invatatorul vostru, v-am spalat picioarele si voi sunteti datori sa va spalati picioarele unii altora. Pentru ca Eu v-am dat o pilada, ca sa faceti si voi cum am facut Eu. Adevarat, adevarat va spun, ca robul nu este mai mare decat Domnul sau, nici apostolul mai mare decat cel ce l-a trimes. Daca stiti aceste lucruri, ferice de voi daca le faceti."
Textul de astazi este unul din cele mai frumoase texte din Scriptura in care Domnul si Invatatorul nostru ne transmite una din cele mai valoroase lectii, poate cea mai valoroasa: iubirea de aproapele si smerenia.
Chiar la inceputul pasajului, Ioan floseste de cateva ori verbul a sti.
Isus stia ca i-a sosit ceasul sa plece din lumea aceasta... Si nu avea sa plece oricum. El pentru ceasul acesta a venit, pentru ceasul mantuirii noastre, pentru ceasul in care va lua asupra Lui pacatele ome-nirii intregi - de la Adam si pana la ultimul om care se va naste pe pamant inainte de venirea Lui - pentru ceasul suferintelor, a batjocurilor, a tradarii si a vanzarii Lui. Niciodata, nimeni nu a fost abandonat ca Isus in mainile celor faradelege. Dumnezeu a facut-o cu durere, datorita pacatelor omenirii care erau peste El, si cu toate acestea, Dumnezeu era in Cristos impacand lumea cu Sine. Abandonat, la vedere, si totusi, Dumnezeu in El. O taina Dumnezeuiasca pe care o vom pricepe deplin cand vom fi ca El.
Domnul Isus stia ca Tatal ii daduse toate lucrurile in maini. Tot ceea ce era in universul acesta, in lumile vazute si nevazute erau in mainile Celui avea sa moara pe cruce. Totul a fast facut prin Cuvantul puterii Lui, pentru slava Lui. Dumnezeul acesta, care avea tote lucrurile in mainile Lui, le-a intins pe cruce, ca sa fie pironite... S-a smerit in cel mao adanc mod. Nu cred ca exista o smerenie mai profunda, mai adanca mai mare ca aceasta!
Domnul Isus stia ca de la Dumnezeu vine si la Dumnezeu se duce...Isi cunostea foarte bine identitatea. Cred ca fratii nostri care au murit si mor ca martiri, stiu si ei exact aceste lucruri, isi cunosc foarte bine identitatea. Cristos este in ei, ei vin de la Dumnezeu si merg spre Dumnezeu, si pragul acesta dintre lumi, deste la o distanta de o bataie de inima, de o rasuflare, pe care El ne-o poate da, sau careia ii pune capat. Domnul Isus isi cunostea identitatea, stia ca dincolo de pragul acestor suferinte este Imparatia. Deavolul care se lupta pentru omorarea Lui, pentru nimicirea Lui, nu stia acest lucru. Nu stia ca de fapt prin jertfa de Sine, Cristos avea sa-l biruiasca total, deplin si pentru totdeauna. Daca ar fi stiut, s-ar fi luptat sa nu ajunga Domnul la cruce, prin duhurile lui slujitoare, deavolul, ar fi incercat sa-i convinga pe oameni sa-l elibereze pe Domnul Isus si sa-l crucifice pe Baraba. Dar deavolul nu cunoaste toate lucrurile, nu stie totul, si mai ales nu cunoaste planurile lui Dumnezeu, pentru ca din momentul in care le cunoaste, lupta din rasputeri ca sa le zadarniceasca. De aceea in mod inconstient, deavolul a luptat din rasputeri la propria lui infrangere.
Domnul Isus stia ca i-a sosit ceasul sa plece din lumea acesta, stia ca Tatal ii daduse in maini toate lucrurile si stia ca vine de la Dumnezeu si merge spre Dumnezeu. Toate celelalte lucruri pe care trebuia sa le faca, le-a facut, pentru ca stia caci cu fiecare lucru facut si implinit era mai aproape de Tatal. Ascultarea Lui a fost totala pana in ultima clipa.
Primul lucru pe care l-a facut, si ne spune si noua sa-l facem, este adanca dragoste si smerenie.
Era obiceiul vremii, ca, atunci cand sosea un oaspete in casa, cel mai de jos rob din acea casa, sa spele picioarele musafirului, sa i le stearga si sa-l pofterasca la intalnirea cu stapanul casei.
De aceasta data, Domnul Isus, "... fiindca iubea pe ai Sai, cari erau in lume, i-a iubit pana la capat." El, a luat stergarul, nu pentru ca nu era robul care trebuia sa faca acest ritual inaintea cinei, a facut acest lucru pentru ca ii iubea pe ai sai. Ce ne invata Domnul Isus este extraordinara lectie a dragostei. Nu conteaza ce trebuie sa fac pentru tine, cat trebuie sa ma smeresc, o fac si o voi face mereu pentru ca te iubesc. Aceasta spune Domnul Isus in gestul Lui. Aceasta trebuie sa invatam noi.
Trebuie sa-l iubesc pe fratele barfitor? Da am s-o fac. Dragostea mea trece peste barfa, si va topi pacatul barfei, pentru ca dragostea copere o sumedenie de pacate. Trebuie sa-l iubesc pe fratele meu batjocoritor? Da, am s-o fac. Dragostea lui Dumnezeu din mine va topi batjocurile lui si ele nu vor mai fi. Trebuie sa-l iubesc pe fratele meu, asa cum este el. Dragostea lui Dumnezeu din mine ii va vorbi si-l va transforma.
"...Eu v-am dat o pilda, ca si voi sa faceti ce am facut Eu." Dumnezeu sa ne ajute la aceasta.
O zi binecuvantata fiecaruia dintre noi.
Maria Corena
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu