MARGARITAR... SFINTIT PE DEPLIN
Importanta acordata subiectului vietii crestine si sfineteniei este unul din semnele venirii Domnului Isus. Nici un om atent nu poate sa nu fi observat preocuparea crescanda a crestinilor pentru acest subiect, o data cu interesul sporit fata de doctrina revenirii premileniale, in persoana a Domnului. Chiar si impotrivirea cu care au fost primite aceste doua subiecte, preum si profundele prejudecati cu care sunt ele intampinate, arata si mai clar forta impactului lor asupra gandirii generatiei noastre si asupra inimii Bisericii lui Dumnezeu.
O ilustratie clara a acestui fapt ar putea fi o morisca de vant. Ii putem vedea directia numai datorita fortei vantului. Cu cat bate mai tare, cu atat mai ferm indica morisca directia buna. Insesi rafalele controversei arata si mai convingator intensitatea interesului cu care inimile oamenilor lui Dumnezeu tind spre o viata in El mai inalta si mai profunda, precum si sentimentul apropierii unei crize in epoca pe care o traim.
Aceste doua adevaruri - trairea in sfintenie si A Doua Venire a lui Cristos - sunt puse in stransa legatura in 1Tesaloniceni 5:23-24. Cel dintai este o pregatire a celui de-al doilea., care la randul lui, este completarea primului. Sa ne indreptam atentia, cu rugaciune si in dependenta de Dumnezeu, si cu un ruguros discernamant, asupra invataturii explicite a acestui pasaj in vederea doctrinei scripturale a sfintirii. Fie ca Duhul Sfant sa ne conduca si sa ne sfinteasca in asa fel gandurile, cat si Duhul nostru, incat sa vedem limpede lumina Lui, iar prejudecatile noastre sa dispara dinaintea bogatului har al lui Cristos si a frumusetii ceresti a sfinteniei.
Autorul sfintirii
Numele de Dumnezeu l pacii, arata ca nu are rost sa cautam sfintirea inainte de a fi impacat cu Dumnezeu si a fi invatat sa-L cunoastem ca Dumnezeu al pacii. O justificare atat de pe deplin acceptata, incat exclude orice indoiala si teama, face ca Dumnezeu sa fie pentru noi Insusi Dumnezeul pacii este absolut necesara pentru orice experienta reala si de durata a sfintirii.
Sa fie poate aceasta cauza ascunsa a infrangerii tale in incercarea de a ajunge la acea experienta inalta dupa care tanjesti? "Cand se surpa temeliile, ce ar putea sa mai faca cel drept?" (Psalmul 11:3) Exista cumva puietre dislocate si probleme majore in suprastructura vietii tale spirituale si e necesar sa pui din nou temeliile solide ale credintei in simplul cuvant al lui Cristos si in lucrarea incheiata a rascumpararii? Daca da, fa deandata acest lucru! Accepta fara simtaminte, fara indoiala, cu deplina siguranta a credintei, simplele Sale fagaduinte: "Cine crede in Fiul are viata vesnica". (Ioan 3:36) si "pe cel ce vine la Mine nu-l voi izgoni afara" (Ioan 6:37). Apoi ferm ancorat in Stanca Vremurilor, incepe sa cladesti templul sfinteniei.
Expresia Insusi Dumnezeul pacii ne mai arata si ca sfintenia este calea catre o pace mai adanca, catre insasi "pacea lui Dumnezeu, care intrece orice pricepere" (Filipeni 4:7). Justificarea ne aduce pacea cu Dumnezeu; sfintirea, pacea lui Dumnezeu. Cauza oricarei nelinisti pe care o avem este pacatul.
Dar cei rai sunt c o mare infurita,
care nu se poate linisti
ale carei ape arunca afara noroi si mal.
"Cei rai n-au pace", zice Dumnezeul meu (Isaia 57:20-21)
De cealalta parte insa,
Mare este pacea celor care iubesc Legea Ta si nimic nu-i va face s-o poticneasca. (Psalmul 119:165, Bucuresti 2001)
Iata-L deci pe Dumnezeu deplangand neascultarea poporului Sau si zicand: O! Daca ar asculta de poruncile mele! Atunci pacea ta ar fi ca un rau si dreptatea ta ca valurile marii (Isaia 48:18, Bucuresti 2001).
Sfintirea aduce sifletul in armonie cu Dumnezeu si cu legile proprii sale existente. Trebuie sa fie pace; pe nici o alta cale nu poate sa fie. Sfintenia aduce duhul in prezenta permanenta a Insusi Dumnezeului paci. Adevarata pace este prin urmare, nimic mai putin decat adanca, divina liniste a propriului Sau calm etern.
Intelesul mai profund al pasajului se refera la faptul ca sfintirea este lucrarea lui Dumnezeu Insusi. Traducerea literala a acestei propozitii Dumnezeul pacii Insusi sa va sfinteasca in intregime. Ea exprima in modul cel mai pronuntat propria Sa personalitate directa ca Autor a sfintirii noastre. Nu este lucrarea omului sau a circumstantelor, nici a straduintelor noastre, ci prerogativa Sa proprie. Este darul Duhului Sfant, roada Duhului, harul Domnului nostru Isus Cristos, mostenirea pregatita pentru toti cei ce vor intra , marele premiu al credintei, nu rasplata faptelor. Este sfintenia divina, nu auto-perfectionare sau desavarsire omeneasca. Este afluxul in fiinta al omului, al vietii si puritatii Celui Sfant, etern si infinit, aducand propria Sa perfectiune si realizand in noi propria Sa vointa.
Cat de usoara, cat de spontana, cat de incantatoare este acesta cale cereasca a sfinteniei! Este o autostrada, in comparatie cu fundatura abstinentei omenesti, stearpa si de prisos. Este marea cale ferata suspendata a lui Dumnezeu, desfasurandu-se pe deasupra capetelor multimilor care se zbat trudind de-a lungul drumului de dedesupt, cand ar putea fi purtate pe drumul Sau ascendent, de catre propriul Sau impuls autoputernic. Este marele ascensor al lui Dumnezeu, ridicandu-ne pana la salile de sus ale planului Sau, fara eforturile noastre istovitoare, pe care altii ostenesc suind scarile spiralate si se prabusesc extenuati pe drum. Este marele val al fluxului lui Dumnezeu, care inalta vaporul naufragiat pana cand acesta pluteste desupra bancului de nisip, fara scartait de barne, fara silinta marinarilor, in locul cazanelor chinuitoare si ineficiente ale echipajului trudit, in locul sfortarilor motoarelor, care incearca in van sa-l clinteasca macar cu doi centimentri inainte ca acest imbold ceresc sa-l ridice prin propria sa atractie. Marea lege a lui Dumnezeu, legea gravitatiei, este cea care ridica, prin razele solare, un aisberg maret pe care milioane de oameni nu l-ar putea ridica nici macar cu un centimetru, dar care se topeste dinaintea caldurii soarelui si se ridica in nori de vapori pentru a-i intalni imbratisarea, pana cand blocul acela rece si greu pluteste in superbe fasii diafane pe oceanul albastru al cerului.
Ce usor e totul! Ce maret! Ce simplu! Ce divin! Dragul meu, ai ajuns pe calea divina a sfinteniei? Daca da, cum trebuie sa-ti creasca inima de recunostinta, repetand ca un ecou adevarul cuvintelor pe care tocmai le-ai citit! Dar daca nu, nu tanjesti dupa ea si nu te vei uni in rugaciune cu textul nostru, ca insusi Dumnezeul pacii sa te sfinteasca El insusi pe deplin?
A. B. Simpson
Importanta acordata subiectului vietii crestine si sfineteniei este unul din semnele venirii Domnului Isus. Nici un om atent nu poate sa nu fi observat preocuparea crescanda a crestinilor pentru acest subiect, o data cu interesul sporit fata de doctrina revenirii premileniale, in persoana a Domnului. Chiar si impotrivirea cu care au fost primite aceste doua subiecte, preum si profundele prejudecati cu care sunt ele intampinate, arata si mai clar forta impactului lor asupra gandirii generatiei noastre si asupra inimii Bisericii lui Dumnezeu.
O ilustratie clara a acestui fapt ar putea fi o morisca de vant. Ii putem vedea directia numai datorita fortei vantului. Cu cat bate mai tare, cu atat mai ferm indica morisca directia buna. Insesi rafalele controversei arata si mai convingator intensitatea interesului cu care inimile oamenilor lui Dumnezeu tind spre o viata in El mai inalta si mai profunda, precum si sentimentul apropierii unei crize in epoca pe care o traim.
Aceste doua adevaruri - trairea in sfintenie si A Doua Venire a lui Cristos - sunt puse in stransa legatura in 1Tesaloniceni 5:23-24. Cel dintai este o pregatire a celui de-al doilea., care la randul lui, este completarea primului. Sa ne indreptam atentia, cu rugaciune si in dependenta de Dumnezeu, si cu un ruguros discernamant, asupra invataturii explicite a acestui pasaj in vederea doctrinei scripturale a sfintirii. Fie ca Duhul Sfant sa ne conduca si sa ne sfinteasca in asa fel gandurile, cat si Duhul nostru, incat sa vedem limpede lumina Lui, iar prejudecatile noastre sa dispara dinaintea bogatului har al lui Cristos si a frumusetii ceresti a sfinteniei.
Autorul sfintirii
Numele de Dumnezeu l pacii, arata ca nu are rost sa cautam sfintirea inainte de a fi impacat cu Dumnezeu si a fi invatat sa-L cunoastem ca Dumnezeu al pacii. O justificare atat de pe deplin acceptata, incat exclude orice indoiala si teama, face ca Dumnezeu sa fie pentru noi Insusi Dumnezeul pacii este absolut necesara pentru orice experienta reala si de durata a sfintirii.
Sa fie poate aceasta cauza ascunsa a infrangerii tale in incercarea de a ajunge la acea experienta inalta dupa care tanjesti? "Cand se surpa temeliile, ce ar putea sa mai faca cel drept?" (Psalmul 11:3) Exista cumva puietre dislocate si probleme majore in suprastructura vietii tale spirituale si e necesar sa pui din nou temeliile solide ale credintei in simplul cuvant al lui Cristos si in lucrarea incheiata a rascumpararii? Daca da, fa deandata acest lucru! Accepta fara simtaminte, fara indoiala, cu deplina siguranta a credintei, simplele Sale fagaduinte: "Cine crede in Fiul are viata vesnica". (Ioan 3:36) si "pe cel ce vine la Mine nu-l voi izgoni afara" (Ioan 6:37). Apoi ferm ancorat in Stanca Vremurilor, incepe sa cladesti templul sfinteniei.
Expresia Insusi Dumnezeul pacii ne mai arata si ca sfintenia este calea catre o pace mai adanca, catre insasi "pacea lui Dumnezeu, care intrece orice pricepere" (Filipeni 4:7). Justificarea ne aduce pacea cu Dumnezeu; sfintirea, pacea lui Dumnezeu. Cauza oricarei nelinisti pe care o avem este pacatul.
Dar cei rai sunt c o mare infurita,
care nu se poate linisti
ale carei ape arunca afara noroi si mal.
"Cei rai n-au pace", zice Dumnezeul meu (Isaia 57:20-21)
De cealalta parte insa,
Mare este pacea celor care iubesc Legea Ta si nimic nu-i va face s-o poticneasca. (Psalmul 119:165, Bucuresti 2001)
Iata-L deci pe Dumnezeu deplangand neascultarea poporului Sau si zicand: O! Daca ar asculta de poruncile mele! Atunci pacea ta ar fi ca un rau si dreptatea ta ca valurile marii (Isaia 48:18, Bucuresti 2001).
Sfintirea aduce sifletul in armonie cu Dumnezeu si cu legile proprii sale existente. Trebuie sa fie pace; pe nici o alta cale nu poate sa fie. Sfintenia aduce duhul in prezenta permanenta a Insusi Dumnezeului paci. Adevarata pace este prin urmare, nimic mai putin decat adanca, divina liniste a propriului Sau calm etern.
Intelesul mai profund al pasajului se refera la faptul ca sfintirea este lucrarea lui Dumnezeu Insusi. Traducerea literala a acestei propozitii Dumnezeul pacii Insusi sa va sfinteasca in intregime. Ea exprima in modul cel mai pronuntat propria Sa personalitate directa ca Autor a sfintirii noastre. Nu este lucrarea omului sau a circumstantelor, nici a straduintelor noastre, ci prerogativa Sa proprie. Este darul Duhului Sfant, roada Duhului, harul Domnului nostru Isus Cristos, mostenirea pregatita pentru toti cei ce vor intra , marele premiu al credintei, nu rasplata faptelor. Este sfintenia divina, nu auto-perfectionare sau desavarsire omeneasca. Este afluxul in fiinta al omului, al vietii si puritatii Celui Sfant, etern si infinit, aducand propria Sa perfectiune si realizand in noi propria Sa vointa.
Cat de usoara, cat de spontana, cat de incantatoare este acesta cale cereasca a sfinteniei! Este o autostrada, in comparatie cu fundatura abstinentei omenesti, stearpa si de prisos. Este marea cale ferata suspendata a lui Dumnezeu, desfasurandu-se pe deasupra capetelor multimilor care se zbat trudind de-a lungul drumului de dedesupt, cand ar putea fi purtate pe drumul Sau ascendent, de catre propriul Sau impuls autoputernic. Este marele ascensor al lui Dumnezeu, ridicandu-ne pana la salile de sus ale planului Sau, fara eforturile noastre istovitoare, pe care altii ostenesc suind scarile spiralate si se prabusesc extenuati pe drum. Este marele val al fluxului lui Dumnezeu, care inalta vaporul naufragiat pana cand acesta pluteste desupra bancului de nisip, fara scartait de barne, fara silinta marinarilor, in locul cazanelor chinuitoare si ineficiente ale echipajului trudit, in locul sfortarilor motoarelor, care incearca in van sa-l clinteasca macar cu doi centimentri inainte ca acest imbold ceresc sa-l ridice prin propria sa atractie. Marea lege a lui Dumnezeu, legea gravitatiei, este cea care ridica, prin razele solare, un aisberg maret pe care milioane de oameni nu l-ar putea ridica nici macar cu un centimetru, dar care se topeste dinaintea caldurii soarelui si se ridica in nori de vapori pentru a-i intalni imbratisarea, pana cand blocul acela rece si greu pluteste in superbe fasii diafane pe oceanul albastru al cerului.
Ce usor e totul! Ce maret! Ce simplu! Ce divin! Dragul meu, ai ajuns pe calea divina a sfinteniei? Daca da, cum trebuie sa-ti creasca inima de recunostinta, repetand ca un ecou adevarul cuvintelor pe care tocmai le-ai citit! Dar daca nu, nu tanjesti dupa ea si nu te vei uni in rugaciune cu textul nostru, ca insusi Dumnezeul pacii sa te sfinteasca El insusi pe deplin?
A. B. Simpson
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu