MARGARITAR...
EL E IZVORUL SFINTIRII
Noi Ii aducem doar o mana goala, curata si deschisa, iar El o umple. Noi suntem vasul; El este izvorul. Noi ne dam pe deplin Lui, intelegand ca nu putem oferi puterea sau bunatatea necesare pentru consacrarea noastra, ci Il luam pe El ca sursa a toate, , iar El ne ia, recunoscand pe deplin responsabilitatea pe care si-o asuma de a face din noi tot ceea ce El cere si de a ne pastra in toata voia Sa desavarsita, pe masura ce ii permitem aceasta prin actul unei predari totale. Ce odihna incantatoare da aceasta inimii pline de incredere si ce har nemarginit din partea Lui sa trateze cu noi in asemenea termeni si sa poarte pentru noi o responsabilitate atat de vasta!
In partea de sus a orasului New York, multi cetateni au observat adesea, mai ales in anii trecuti, un mare numar de cocioabe amarate, ridicate pe terenuri dintre cele mai alese. Desi aflata la coltul unui splendid bulevard sau indreptata spre o priveliste minunata, casa era cu totul nevrednica de pozitia ei. Sa presupunem ca un milionar ar dori sa cumpere un astfel de teren si ca proprietarul s-ar apuca, inainte de a-i preda locul sa repare vechea cocioaba pentru noul proprietar, punand paie proaspete pe acoperisul prapadit si dand un strat nou de var pe peretii murdari.
Cum ar rade de el cumparatorul si i-ar zice: "Prietene, nu-i nevoie ca aceasta locuinta saracacioasa, veche si ruinata, sa fie renovata in felul asta. In cel mai bun caz va fi tot o cocioaba, chiar si dupa ce vei fi facut tot ce ai putut ca sa o repari, iar eu nu voi locui niciodata in ea. Tot ce doresc eu e terenul, locul si, dupa ce il voi obtine, voi rade vechea gramada de moloz din temelii si voi sapa adanc pana la stanca solida inainte de a-mi construi splendida vila. Apoi imi voi cladi din temelie noua mea casa, dupa planul meu maret. Nu doresc nici o urma din casa ta, tot ce-ti cer eu e locul."
Aceasta este exact ce vrea Dumnezeu de la noi si asteapta sa realizeze in noi. Fiecare din noi detine un teren splendid pentru un templu ceresc. Privelistea din fata e eternitatea si de pe el se poate zari tot ce e glorios in posibilitatile existentei. Cu toate acestea, casa care este construita acum pe el este o ruina lipsita de valoare, careia n-ai ce-i face ca s-o mai imbunatatesti. Incercarile de a o petici si de a o repara sunt mai mult decat o risipa. Ce vrea Dumnezeu de la noi este ca, pur si simplu, sa-I dam Lui vietile noastre si sa-L lasam sa ridice pe lele un templu al sfinteniei, pe care El il va face propria Sa locuinta si in care ne va lasa sa locuim cu El, ca oaspeti ai Sai fericiti, pentru totdeauna.
Chiar din temelii, lucrarea trebuie sa fie in intregime noua si divina. El este autorul si Desavarsitorul credintei noastre, iar adevarata atitudine a inimii consacrate este aceea de predare peramnenta si primire permanenta.
Aceasta ultima perspectiva a sfintirii ofera un orizont fara limite progresului nostru spiritual. Aici intervine faza progresiva a sfintirii. Incepand cu o completa separare de rau si dedicare fata de Dumnezeu, sfintenia inainteaza inspre toata plinatatea lui Cristos si creste pana la masura staturii perfectei maturitati in El, pana cand fiecare parte a fiintei noastre este umpluta de Dumnezeu si devine un canal care primeste si o sglinda care reflecta harul si slava Sa.
Am invatat oare aceasta binecuvantata semnificatie a sfintirii si L-am luat pe insusi Dumnezeu ca plinatate a vidului nostru ca izvor al vietii noastre spirituale? Atunci, cu adevarat, am intrat intr-o eterna extindere si ascensiune si, pentru totdeauna, aceste cuvinte binecuvantate isi vor adanci si-si vor largi intelesul lor nemarginit.
Tu fantana vietii esti,
Doar din Tine eu voi bea;
Pururea sa-mi izvorasti,
Umple-n veci inima mea.
A. B. Simpson
EL E IZVORUL SFINTIRII
Noi Ii aducem doar o mana goala, curata si deschisa, iar El o umple. Noi suntem vasul; El este izvorul. Noi ne dam pe deplin Lui, intelegand ca nu putem oferi puterea sau bunatatea necesare pentru consacrarea noastra, ci Il luam pe El ca sursa a toate, , iar El ne ia, recunoscand pe deplin responsabilitatea pe care si-o asuma de a face din noi tot ceea ce El cere si de a ne pastra in toata voia Sa desavarsita, pe masura ce ii permitem aceasta prin actul unei predari totale. Ce odihna incantatoare da aceasta inimii pline de incredere si ce har nemarginit din partea Lui sa trateze cu noi in asemenea termeni si sa poarte pentru noi o responsabilitate atat de vasta!
In partea de sus a orasului New York, multi cetateni au observat adesea, mai ales in anii trecuti, un mare numar de cocioabe amarate, ridicate pe terenuri dintre cele mai alese. Desi aflata la coltul unui splendid bulevard sau indreptata spre o priveliste minunata, casa era cu totul nevrednica de pozitia ei. Sa presupunem ca un milionar ar dori sa cumpere un astfel de teren si ca proprietarul s-ar apuca, inainte de a-i preda locul sa repare vechea cocioaba pentru noul proprietar, punand paie proaspete pe acoperisul prapadit si dand un strat nou de var pe peretii murdari.
Cum ar rade de el cumparatorul si i-ar zice: "Prietene, nu-i nevoie ca aceasta locuinta saracacioasa, veche si ruinata, sa fie renovata in felul asta. In cel mai bun caz va fi tot o cocioaba, chiar si dupa ce vei fi facut tot ce ai putut ca sa o repari, iar eu nu voi locui niciodata in ea. Tot ce doresc eu e terenul, locul si, dupa ce il voi obtine, voi rade vechea gramada de moloz din temelii si voi sapa adanc pana la stanca solida inainte de a-mi construi splendida vila. Apoi imi voi cladi din temelie noua mea casa, dupa planul meu maret. Nu doresc nici o urma din casa ta, tot ce-ti cer eu e locul."
Aceasta este exact ce vrea Dumnezeu de la noi si asteapta sa realizeze in noi. Fiecare din noi detine un teren splendid pentru un templu ceresc. Privelistea din fata e eternitatea si de pe el se poate zari tot ce e glorios in posibilitatile existentei. Cu toate acestea, casa care este construita acum pe el este o ruina lipsita de valoare, careia n-ai ce-i face ca s-o mai imbunatatesti. Incercarile de a o petici si de a o repara sunt mai mult decat o risipa. Ce vrea Dumnezeu de la noi este ca, pur si simplu, sa-I dam Lui vietile noastre si sa-L lasam sa ridice pe lele un templu al sfinteniei, pe care El il va face propria Sa locuinta si in care ne va lasa sa locuim cu El, ca oaspeti ai Sai fericiti, pentru totdeauna.
Chiar din temelii, lucrarea trebuie sa fie in intregime noua si divina. El este autorul si Desavarsitorul credintei noastre, iar adevarata atitudine a inimii consacrate este aceea de predare peramnenta si primire permanenta.
Aceasta ultima perspectiva a sfintirii ofera un orizont fara limite progresului nostru spiritual. Aici intervine faza progresiva a sfintirii. Incepand cu o completa separare de rau si dedicare fata de Dumnezeu, sfintenia inainteaza inspre toata plinatatea lui Cristos si creste pana la masura staturii perfectei maturitati in El, pana cand fiecare parte a fiintei noastre este umpluta de Dumnezeu si devine un canal care primeste si o sglinda care reflecta harul si slava Sa.
Am invatat oare aceasta binecuvantata semnificatie a sfintirii si L-am luat pe insusi Dumnezeu ca plinatate a vidului nostru ca izvor al vietii noastre spirituale? Atunci, cu adevarat, am intrat intr-o eterna extindere si ascensiune si, pentru totdeauna, aceste cuvinte binecuvantate isi vor adanci si-si vor largi intelesul lor nemarginit.
Tu fantana vietii esti,
Doar din Tine eu voi bea;
Pururea sa-mi izvorasti,
Umple-n veci inima mea.
A. B. Simpson
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu