MARGARITAR...

POTRIVIREA MODELULUI

Trei
Biblia ilustreaza acest principiu despre care noi am vorbit prin multe exemple. Ganditi-va, de exemplu, la Nadab si Abihu.

"Fii lui Aron, Nadab si Abihu, si-au luat fiecare cadelnita, au pus foc in ea si au pus tamaie pe foc; si au adus inaintea Domnului foc strain, lucru pe care El nu li-l poruncise . Atunci a iesit un foc dinaintea Domnului, i-a mistuit si au murit inaintea Domnului. (Lev 10:1-2).

Legea arderii tamaiei cerea ca, de fiecare data cand se arde tamaie, ea sa fie aprinsa cu foc de pe altar. Greseala lui Nadab si Abihu a fost aceea ca au folosit  foc strain, altul decat cel de pe altar; in consecinta, au fost arsi si au murit inaintea lui Dumnezeu.

Altarul semnifica crucea. Tamaia reprezinta slujirea noastra inaintea lui Dumnezeu. Ravna pentru slujirea noastra trebuie sa izvorasca din altar, adica din cruce. Oriunde nu urmeaza aceasta lege va muri. Ce este crucea? Este locul unde viata eului este data la moarte; dar este si locul unde noi Il lasam pe Domnul sa traiasca. Acest lucru este in acord cu Galateni 2: "Am fost rastignit impreuna cu Cristos si traiesc... dar nu mai traiesc eu, ci Cristos traieste in mine" (v 2 ). Crucea trateaza intelepciunea, parerile, puterea, zelul, asteptarile si dorintele vietii eului nostru. Doar dupa ce am trecut prin astfel de tratamente suntem potriviti pentru a veni inaintea lui Dumnezeu ca sa-I slujim.

Cine stie cat din rtavna noastra este foc strain! Adesea, oamenii se gandesc cum sa faca sa prospere lucrarea Domnului si sa-L multumeasca pe Dumnezeu: o astfel de gandire este in intregime carnala, caci ei nu au fost tratati de cruce, nici nu s-au lepadat de iscusinta lor. Au ravna, da, dar nu este a lui Dumnezeu. Si este intradevar si foc, dar este foc strain in locul focului de pe altar. Orice lucru care nu vine de la cruce, altfel spus, de pe altarul lepadarii de sine, este numai un foc strain. Un astfel de foc nu este altceva decat "focul eului" - acel foc care provine din viata sufletului. Sunt focul si puterea vietii naturale. De aceea viata eului este cea care se amesteca in lucrarea lui Dumnezeu. Lucrarea poate fara-indoiala sa fie a lui Dumnezeu, insa viata eului este cea care decide cum trebuie implinita aceasta lucrare. Daca noi ne bizuim pe intelepciunea noastra, folosim metodele noastre sau insistam asupra ideilor noastre in lucrarea Domnului, atunci aducem foc strain - foc care nu numai ca nu este primit de Dumnezeu, dar care si cauzeaza moartea noastra inaintea Lui.

Nadab si Abihu erau fii lui Aaron, iar Aaron era marele preot ales de Dumnezeu. Ceea ce au facut acesti doi barbati nu constituia razvratire impotriva lui Dumnezeu, caci intentia lor a fost aceea de a arde tamaie pentru a-I sluji lui Dumnezeu si a-I face placere. Dar Dumnezeu nu poruncise ceea ce au facut ei. Si pentru ca nu s-au supus randuielii lui Dumnezeu, au fost judecati de El. Acesti doi fii ai lui Aron s-au gandit ca, din moment ce Dumnezeu nu interzisese preotilor sa foloseasca alt foc pentru a aprinde tamaia, atunci se puteau folosi si de iun alt foc care nu era folosit de obicei; dar ei nu si-au dat seama ca, in slujirea lui Dumnezeu, slujitorii Sai nu trebuie sa faca nici un lucru care nu este anume poruncit de El. Ei au fost orbi fata de strictetea lui Dumnezeu. In slujirea Domnului, lucrul pe care El nu le-a poruncit e interzis. Este gresit si este pacat sa faca un asemenea lucru. Dumnezeu i-a ucis cu foc pe Nadab si Abihu pentru ca au comis pacatul mandriei. El nu i-a crutat, chiar daca erau fii lui Aaron, alesi ca sa fie preoti.

Ei nu comisesera adulter sau jaf, asa cum au facut fii lui Eli; nici nu s-au razvratit impotriva poruncii clare a lui Dumnezeu, facand ce le fusese interzis. Ei au vrut sa-L slujeasca pe Domnul si sa-I faca placere. De aceea si-au luat cadelnitele si au pus foc strain peste tamaie, crezand ca prin aceasta vor face placere Domnului. Desi intentia lor a fost buna, i-au slujit lui Dumnezeu potrivit gandului lor. Ei au fcut un lucru pe care Domnul nu li-l ceruse; au actionat in afara voii Lui. Si o asemenea actiune L-a suparat. In slujirea Domnului, sa nu consideram de al sine inteles ca intentia noastra este buna este si voia Lui.  Intentia noastra poate fi buna, dar daca actionam din mandrie, vom fi pedepsiti pentru acest pacat. Poate ca pentru moment, in stradaniile noastre de astazi, nu vedem judecata severa a lui Dumnezeu, insa toate lucrarile ce sunt foc strain, vor fi aratate si judecate in viitor, la scaunul de judecata a lui Cristos.

Fie ca Dumnezeu sa ne deschida ochii ca sa intelegem  cu adevarat ce este pacatul. Fara-ndoiala, adulterul, hotia, strambatatea, nedreptatea si necuratia sunt pacate, dar si a face lucrarea Domnului sau a predica, a-i ajuta pe altii si altele asemenea, fara porunca divina, sunt actiuni la fel de pacatoase. Dumnezeu va judeca aceste pacate ale mandriei. Orice lucru care este facut fara porunca Lui constituie slujire cu foc strain si este o uraciune inaintea Sa.

Jertfa adusa de Saul ca ardere-de-tot, asa cum este consemnata  in 1Samuel 13:8:14, ne poate sluji drept avertisment. El a adus, el insuai jertfa din trei motive: mai intai a vazut ca poporul s-a imprastiat de langa El; in al doilea rand, Samuel nu ajunsese la vremea hotarata; si in al treilea rand, filistenii erau stransi la Micmas, gata sa-l atace la Ghilgal. Din aceste motive, Saul s-a silit sa aduca arderea-de-tot. Aici, Saul nu a facut nimic rau, caci a adus Domnului o jertfa. S-a gandit in inima lui "Cum ar putea sa castige favoarea Domnului fara rugaciune?" Si a tras concluzia ca, daca s-ar ruga mai mult, atunci ar capata trecere - daca I-ar sluji Domnului mai mult, ar primi putere  sa elibereze poporul din mana vrajmasului. Ce surpriza trebuie sa fi fost pentru Saul atunci cand Samuel i-a spus:

"Ai lucrat ca un nebun si n-ai pazit porunca pe care ti-o daduse Domnul, Dumnezeul Tau. Domnul ar fi intarit  pe vecie domnia ta peste Israel; dar acum domnia ta nu va mai dainui. Domnul si-a ales un om dupa inima Lui si Domnul l-a randuit sa fie capatenia poporului Sau, pentru ca n-ai pazit ce-ti poruncise Domnul". (1Samuel 13:13-14)

Cuvintele lui Saul "mi-am zis" (v 12) arata ca aceasta nu a fost porunca lui Dumnezeu. De aici putem invata ca Dumnezeu doreste ca noi sa Ii slujim dupa porunca Sa, nu dupa cum gandim sau presupunem noi. Orice lucrare care se bazeaza pe presupunerile si nascocirile noastre este respinsa de Domnul. Caci El cauta un om dupa inima Lui. El pune mai mult pret pe ascultarea noastra decat pe ceea ce facem: "Ascultarea face mai mult decat jertfele si pazirea Cuvantului Sau face mai mult decat grasimea berbecilor" (1Samuel 15:22). Fiecare slujitor al lui Dumnezeu trebuie sa retina acest lucru.

Cat de adesea si noi ne grabim sa facem lucrurile, asa cum a facut si Saul. Noi nu putem crede ca Dumnezeu nu intarzie niciodata; nu suntem capabili sa asteptam timpul ales de El. Noi nu vedem decat nevoia noastra si imprejurarile in care ne aflam, si nu asteptam timpul Sau. Si astfel facem ceea ce Dumnezeu nu ne-a poruncit.

Stim ca Saul a fost respins de Dumnezeu pentru ca a fost prea zelos, prea nerabdator sa aduca jertfa, prea pripit sa se roage. Cat de multe erau motivele sale pentru a actiona; insa Dumnezeu a cautat pentru Sine un om dupa inima Lui si l-a randuit sa fie conducator pentru poporul Sau. Omul pe care Il doreste Dumnezeu nu este unul ata de grabit, incat sa nu mai poata astepta. Daca alegerea ne-ar fi lasata noua, fara-ndoiala ca am inclina catre oameni ca si Saul; caci nu a fost el un om neobisnuit? Ii intrecea pe toti la inaltime, de la umeri in sus? Totusi, Dumnezeu nu cauta un om neobisnuit, ci unul dupa inima Lui. Fie ca tinta slujirii noastre inaintea Domnului sa fie atat de mult o dorinta de a face lucruri mari, astfel incat si noi, si ceilalti sa fim multumiti, ci dorinta ca slujirea noastra sa atinga inima lui Dumnezeu, pentru ca El sa fie satsfacut. Numai de astfel de oameni se poate folosi Dumnezeu. El cauta asemenea oameni.

David si chivotul. Sa urmarim mai departe  acest subiect intorcandu-ne sa revedem 2 Samuel 6:1-7
"¹ David a strâns iarăşi pe toţi aleşii lui Israel, în număr de treizeci de mii de oameni.² Şi David*, cu tot poporul care era cu el, a pornit de la Baale-Iuda ca să suie de acolo chivotul lui Dumnezeu, înaintea căruia este chemat Numele Domnului oştirilor, care** stă între heruvimi, deasupra chivotului.³ Au pus chivotul lui Dumnezeu* într-un car nou şi l-au ridicat din casa lui Abinadab, de pe deal; Uza şi Ahio, fiul lui Abinadab, cârmuiau carul cel nou.⁴ L-au luat dar din* casa lui Abinadab, de pe deal; Uza mergea alături de chivotul lui Dumnezeu şi Ahio mergea înaintea chivotului.⁵ David şi toată casa lui Israel cântau înaintea Domnului cu tot felul de instrumente de lemn de chiparos, cu harpe, cu lăute, cu timpane, cu fluiere şi cu ţimbale.⁶ Când au ajuns la aria lui Nacon*, Uza a întins** mâna spre chivotul lui Dumnezeu şi l-a apucat, pentru că era să-l răstoarne boii.⁷ Domnul S-a aprins de mânie împotriva lui Uza şi Dumnezeu* l-a lovit pe loc pentru păcatul lui şi a murit acolo, lângă chivotul lui Dumnezeu. "

Am discutat acest incident mai devreme, dar, citind acest pasaj inca o data, multi ar putea intreba din nou de ce a fost lovit Uza. N-ar trebui considerat demn de lauda gestul sau de a sprijini chivotul si mana lui intinsa? Iar prin faptul ca a sustinut chivotul, nu a facut uza un mare serviciu? Atunci de ce l-a lovit Dumnezeu imediat si a murit? Pentru ca Domnul vrea ca poporul Sau sa asculte de porunca Lui mai mult decat sa ajute in lucrarea Lui. Domnul nu are nevoie de nici un om sa-I apare slava. Oricine se atinge de chivotul prezentei lui Dumnezeu trebuie sa moara. Si de aceea, problema care se pune aici nu priveste urmarile pe care le-ar fi avut caderea chivotului, cat faptul ca omul a facut ceea ce Dumnezeu nu i-a poruncit. Omul trage in mod firesc concluzia ca, daca atunci cand lucrurile merg bine chivotul nu trebuie nici decum atins, cand apare un pericol, poate fi atins si tinut ca sa nu se rastoarne - o masura de urgenta care se impune si trebuie acceptata fara a fi pedepsita cu moartea. Dar Dumnezeu are o singura regula; nu acepta compromisul. Oricine face ceva fara porunca Lui, trebuie sa moara - si daca nu fizic, atunci spiritual.

Aici, Dumnezeu nu intreaba daca am facut bine sau rau, nici nu se intereseaza daca L-am ajutat. El spune doar ca mainile noastre nu trebuie sa atinga chivotul, caci oricine face acest lucru trebuie sa moara. El prefera sa cada chivotul; nu-I place ca cineva sa Il ajute fara porunca Sa. Totusi cat de adesea ne gandim noi sa Il ajutam pe Domnul atunci cand intalnim o nevoie vizibila. Dar nu este un lucru ingraozitor ca slujitorii lui Dumnezeu vor sa foloseasca maini de carne pentru a-L ajuta, asa cum a facut Uza? Pot ei sa fie scutiti de judecata Lui? Sa retinem ca trebuie sa veghem cu privire la un singur lucru si anume, la porunca lui Dumnezeu. Orice se face sub semnul urgentei intr-o situatie de nevoie, fara a se astepta porunca divina, nu este primit de El. Putem lasa ca lucrarea noastra sa sufere un esec (cel putin in aparenta), dar suveranitatea lui Dumnezeu nu trebuie incalcata nici o clipa, iar carnii omului nu trebuie sa i se dea niciodata cale libera. Dumnezeu nu are nevoie de ajutorul carnii in lucrarea Sa; si, cu siguranta, El va judeca orice lucrare care poarta amprenta carnii.

Pe cand eram noi inca pacatosi, traiam si lucram potrivit intelepciunii noastre, facand astfel multe lucruri impotriva naturii lui Dumnezeu. Iar acum, ca am fost mantuiti, ne gandim ca tot mai putem sa ne folosim de intelepciunea noastra pentru a-L sluji si a-L ajuta pe Dumnezeu dupa cum consideram noi a fi cel mai bine - prea putin realizand ca, folosindu-ne de intelepciunea noastra pentru a ajuta in lucrarea Domnului, dupa ce am fost mantuiti, este un lucru la fel de pacatos si inacceptabil ca si a ne folosi de intelepciunea noastra pentru a ne impotrivi Lui, atunci cand eram pacatosi. Domnul nu are nevoie de ajutorul intelepciunii noastre. Ii displace atat sprijinul unei intelepciuni omenesti neannoite, cat si impotrivirea aceleiasi intelepciuni. Prin urmare, de aceea trebuie sa acceptam carmuirea crucii, lepadandu-ne de toate vietatile eului, dandu-ne de buna voie carnea la moarte si renuntand cu adevarat la opiniile personale. Ori de cate ori in lucrarea Domnului, facem lucrarea Domnului, facem lucruri potrivit gandirii noastre, demonstrand lipsa lepadarii de noi insine, si lipsa de cunoastere experimentala a crucii. Nu trebuie sa fim adusi la zero, astfel nu vom putea fi folositi de Dumnezeu.

Fie ca sa nu fim mandri si sa nu ne amestecam in lucrarea Domnului. Choar daca o lucrare e pe cale sa se prabuseasca, noi nu putem s-o sprijinim cu mainile noastre de carne, pentru ca nu putem sa facem decat ceea ce vrea Domnul sa facem. Dumnezeu nu ne cere socoteala pentru ceea ce nu ne-a poruncit. El nu ne va mustra chiar daca o astfel de lucrare se va destrama langa noi.

Asadar, putem spune ca toate actiunile ce poarta amprenta mandriei sunt urmarea faptului ca intelepciunea omeneasca nu a fost tratata de cruce. Domnul cere astazi de la noi un lucru, de care trebuie sa ne tinem strans: ceea ce Dumnezeu a poruncit, aceea vom face; ceea ce nu ne-a poruncit , nu vom face. Trebuie sa ramanem la locul nostru.

Unii ar considera aceasta cale ca fiind prea ingusta, caci, se intreaba ei, nu va fi lucrarea lor prea obisnuita daca vor urma aceasta regula? Insa intr-o zi vor cunoaste daca aceasta cale a fost sau nu cea buna. In acea zi, li se va face cunoscut ca toate lucrarile din afara voii lui Dumnezeu au fost rele si lipsite de valoare. Orice s-a facut in afara voii divine nu va scapa fara sa fie facut de rusine la scaunul de judecata al lui Cristos.

Imparatul Ozia. In 2 Cronici 26:16-21 ni se spune ca imparatul Ozia a fost pedepsit de Dumnezeu cand a vrut sa arda tamaie pe altarul tamaierii, in templul lui Domnului. Randuiala lui Dumnezeu era ca numai fii lui Aaron, care erau sfintiti ca preoti, sa intre in templu ca sa arda tamaie si nimnui altcineva nu-i era ingaduit sa indeplineasca aceasta slujba. Dar inima lui Ozia era asa de mandra, incat a vrut cu tot dinadinsul sa arda tamaie in templu. In acea clipa, i-a aparut lepra pe frunte, ca semn al pedepsei lui Dumnezeu. Aceasta intamplare ne slujeste noua drept avertisment in plus, sa nu actionam niciodata din mandrie, fara porunca lui Dumnezeu, ca sa nu fim si noi pedepsiti. In sens spiritual, lepra vorbeste de pacatul pangaririi. Oricine intreprinde ceva fara porunca Domnului comite inaintea lui Dumnezeu pacatul pangaririi. De aceea, in lucrarea divina, ravna omului nu este de folos, caci nu-i este ingaduit sa faca lucrarea animat de ravna Sa. Este un lucru minunat sa intri in templu ca sa arzi tamaie; insa o astfel de actiune, daca nu a fost poruncita de Dumnezeu, devine un pacat care va fi pedepsit. Imparatul Ozia L-a maniat pe Domnul intrand plin de ingamfare in templu si arzand tamaie; urmarea a fost ca s-a umplut de lepra si a ramas asa pana in ziua mortii lui. Nu putem ignora un avertisment atat de solemn.

( Va continua ) 

Watchman Nee 

MARGARITAR...

INAINTE SI DUPA ZDROBIRE

Zdrobirea omului dinafara este experienta fundamentala a tuturor celor care-L slujesc pe Dumnezeu. Acest lucru trebuie realizat inainte ca el sa ne poata folosi intr-un mod eficient.

Cand un om lucreaza pentru Dumnezeu, pot sa apara doua posibilitati. In primul rand, este posibil ca, omul nefiind zdrobit, duhul omului sa fie inert si incapabil sa functioneze. Daca omul este destept, mintea lui ii conduce lucrarea; daca este un om sensibil, sentimentele ii controleaza actiunile. O astfel de lucrare poate sa para ca se bucura de succes, dar nu poate sa aduca pe oameni la Dumnezeu. In al doilea rand, duhul lui poate sa iasa la iveala imbracat in propriile lui idei sau sentimente. Rezultatul este amestecat si impur. O astfel de lucrare ii va aduce pe oameni la experiente amestecate si impure. Aceste doua stari slabesc slujirea noastra pentru Dumnezeu.

Daca dorim sa lucram eficient, trebuie sa ne dam seama ca, in esenta, "Duhul este acela care da viata". Mai devreme sau mai tarziu - daca nu in prima zi a mantuirii noastre, atunci peste zece ani mai tarziu - trebuie sa recunoastem acest adevar. Multi trebuie sa fie adusi la capatul existentei lor ca sa vada desertaciunea muncii lor, inainte ca sa stie cat de inutile sunt multele idei, diferitele lor sentimente. Indiferent cati oameni poti sa atragi cu ideile si cu sentimentele tale, nu ai nici un rezultat. In cele din urma, trebuie sa marturisim: "Duhul este acela care da viata". Numai duhul ii face pe oameni sa traiasca. Omul poate fi adus la viata numai de duhul. Multi din cei care-l slujesc pe Domnul ajung sa vada acest adevar numai dupa ce trec prin multe necazuri si esecuri. In final, cuvantul Domnului devine plin de succes si printre ei; cel care da viata este Duhul. Cand duhul este eliberat, pacatosii pot fi nascuti din nou si sfintii pot fi intariti.

Cand viata este comunicata prin canalul duhului, cei care o primesc sunt nascuti din nou. Cand viata este transmisa credinciosilor prin duhul, are ca rezultat intarirea lor. Fara Duhul nu ppoate exista nastere din nou si intarire.

Un lucru remarcabil este faptul ca Dumnezeu nu vrea sa faca deosebire intre Duhul Lui si duhul nostru. Exista multe pasaje din Biblie unde este imposibil de determinat daca cuvantul "duh" indica duhul nostru omenesc sau Duhul lui Dumnezeu. Traducatorii Bibliei, de la Luther pana la expertii din zilele noastre, care au lucrat la versiunea in limba engleza, nu au putut sa decida daca cuvantul "duh", asa cum este folosit in multe pasaje din Noul Testament, se refera la duhul omului sau la Duhul lui Dumnezeu.

Din toata Biblia, Romani 8 se poate foarte bine sa fie capitolul in care cuvantul "duh" este folosit cel mai des. Cine poate sa discearna de cate ori se refera cuvantul "duh" din acest capitol la duhul omului si de cate ori se refera la Duhul lui Dumnezeu? In diferite versiuni in limba engleza, cuvantul "pneuma" (duh) este scris uneori cu majuscula; alteori cu litera mica. Este evident ca aceste versiuni nu concorda si nu exista o parere finala. Pur si simplu este imposibil de deosebit. La nasterea din nou, cand primim un duh nou, noi primim si Duhul lui Dumnezeu. In momentul in care duhul nostru omenesc este inviat din moarte, noi primim si Duhul lui Dumnezeu. Spunem adesea ca Duhul Sfant locuieste in duhul nostru, dar ne este greu sa discernem care este Duhul Sfant si care este duhul nostru. Duhul Sfant si duhul nostru s-au contopit; desi fiecare este unic, ele nu pot fi deosebite usor. 

Astfel, eliberarea duhului este eliberarea atat a duhului omului cat si a Duhului Sfant care este in duhul omului. De vreme ce Duhul Sfant si duhul nostru sunt unite intr-un singur duh (1Corinteni 6:17), ele pot fi deosebite numai prin nume, nu si in mod faptic. Si de vreme ce eliberarea unuia dintre duhuri inseamna eliberarea ambelor duhuri, altii pot sa ajunga la Duhul Sfant ori de cate ori ajung la duhul nostru. Ii multumim lui Dumnezeu ca, in masura in care le permiti oamenilor sa ia legatura cu duhul tau, tu le permiti oamenilor sa ia legatura cu Dumnezeu. Duhul tau L-a adus pe Duhul Sfant la oameni.

Cand Duhul Sfant lucreaza, este nevoie sa fie purtat de duhul omului. Electricitatea intr-un bec nu se deplaseaza ca fulgerul. Trebuie sa fie condusa prin cabluri electrice. Daca vrei sa folosesti electricitatea, ai nevoie de un cablu electric care s-o duca la tine. Intr-un mod asemanator, Duhul lui Dumnezeu foloseste duhul omului ca agent transmitatyor si prin intermediul lui ajunge la oameni.

Orice om care a primit har are Duhul Sfant locuind in duhul lui. Pentru a putea fi folosit de Domnul, aceasta nu depinde de duhul lui ci mai degraba de omul din afara. Dificultatea pe care o au multi oameni, este ca omul lor dinafara nu a fost zdrobit. Nu exista acea cale marcata cu sange, acele rani si cicatrici. Duhul lui Dumnezeu este tinut captiv in duhul omului si nu poate sa iasa afara. Uneori omul nostru din afara este activ, dar omul dinlauntru ramane inactiv. Omul dinafara a luat-o inainte, in timp ce omul dinlauntru a ramas in urma.

(va continua)

Watchman Nee

MARGARITAR...

MARTURIA LUI DUMNEZEU

Potrivit modelului
Doi
"Pazeste de asemenea pe robul Tau de mandrie ca sa nu stapaneasca ea peste mine! Atunci voi fi fara vina, nevinovat de pacate mari" (Psalm 19:13) In acest verset din psalmul lui David ni se spune ca exista doua feluri de pacate inaintea lui Dumnezeu: unul este pacatul razvratirii, celalalt este pacatul mandriei. A nu face ceea ce ti se spune este pacatul razvratirii. Cu totii cunoastem gravitatea acestui gen de pacat; si dorim sa fim izbaviti de el. Dar va rog sa observati ca, pe langa pacatul razvratirii, mai este si pacatul mandriei care consta in a face ceea  ce nu ni s-a spus sa facem. Razvratirea in-seamna sa nu face ceea ce Dumnezeu ti-a incredintat, pe cand mandria inseamna a face ceea ce Dum-nezeu nu ti-a incredintat sa faci. A lucra in afara voii Domnului inseamna a fi mandru. Pe de o parte, Dumnezeu spune: "Sa nu comiti adulter", "Sa nu furi". Daca cineva comite un act de acest gen, se face vinovat. Stim cu totii acest lucru. Dar, de alta parte, cunoastem noi faptul ca este un lucru la fel de pacatos sa actionam fara porunca lui Dumnezeu? Este socotit pacat inaintea Domnului daca lu-cram pentru El, fara ca El sa ne fi poruncit, lucrand in schimb, dupa capul nostru, chiar daca ceea ce facem ni se pare desavarsit. Rugaciunea lui David, este ca Dumnezeu sa il pazeasca de pacatul mandriei.

Dumnezeu stie ce vrea. De aceea, El ne spune fie prin Biblie, fie prin Duhul Sfant, ce anume doreste ca noi sa facem. Caci lucrarea spirituala depinde nu de marimea ei, ci daca se intampla potrivit planului lui Dumnezeu si raspunde scopului Sau. Pentru un slujitor al lui Cristos este cel mai important sa cunoasca ceea ce Dumnezeu doreste ca el sa faca, cand si prin ce mijloace. Cel care slujeste Domnului nu are absolut deloc nevoie sa isi intocmeasca el singur planul lucrarii sale. Una din caracteristicile Noului Legamant este aceea ca fiecare poate sa cunoasca voia lui Dumnezeu. Un slujitor al lui Cristos poate primi in duhul sau descoperirea Duhului Sfant putand, in felul acesta, sa discearna clar cu privire la ceea ce asteapta Dumnezeu de la el. O astfel de cunoastere e reala; ea nu este rodul imaginatiei lui, nici urmarea incurajarilor sau a indrumarilor altor oameni. Ea se bazeaza pe invatatura din Cuvant si i-a fost descoperita ca fiind porunca lui Dumnezeu din strafundul fiintei lui de catre Duhul Sfant care locuieste in duhul sau.

Cu toate acestea, cat de multi sunt astazi cei care cunosc in realitate revelatia spirituala? Cat de multi pot sa spuna cu adevarat: "Am vazut lucrul acesta clar?" Sunt multi cei care inlocuiesc lucrarea lui Dumnezeu cu ceea ce ei apreciaza ca fiind bun si piritual, de dorit si socotit a fi cel mai avantajos. Probabil ca in lucrarea lui Dumnezeu sunt mai multi voluntari decat cei alesi cu adevarat de El. Multi pot sa spuna doar: "Vin", dar nu pot sa spuna: "Sunt trimis"! De aceea, o mare parte din asa-numita lucrare divina este plina de moarte. Multe lucrari nu sunt rezultatul dorintei lui Dumnezeu, ci sunt concepute de oameni, dupa zelul si imaginatia lor. Ei numesc toate aceste stradanii lucrarea lui Dumnezeu, dar in realitate aproape ca nu au nimic din Dumnezeu in ei.

Motorul principal in lucrarea spirituala reala este Domnul si nu noi. Singura noastra responsabilitate este aceea de a cunoaste voia divina. Tot ceea ce este eficient din punct de vedere spiritual isi are originea in inima lui Dumnezeu; noi nu avem de facut decat ceea ce Duhul Sfant ne descopera. De fapt orice slujire poate proiveni dintr-una din aceste doua surse; o sursa este Dumnezeu, cealalta este omul; una este dorita de Dumnezeu, cealalta reprezinta ceea ce omul crede ca face placere lui Dumnezeu. O, fie ca sa ne intrebam ce fel de lucrare facem noi.

Este cat se poate de regretabil faptul ca multi slujitori ai lui Dumnezeu trec cu vederea sau inteleg prea putin acest pacat al mandriei. Ei nu au fost adusi de Duhul Sfant in punctul in care ei insisi sa se judece cu asprime si sa recunoasca faptul ca, in lucrarea divina nu este loc pentru opinii personale, pentru ca Dumnezeu este singurul Domn. Cat de mare nevoie avem ca Duhul Sfant sa ne arate ce este pacatul mandriei si cat de cumplit este acest pacat. Atunci vom intelege ca a face ceva ce Dumnezeu nu ne-a incredintat sa facem este un lucru la fel de pacatos ca si a nu face ceea ce El ne-a incredintat sa facem. Sa nu rostim cuvinte, pe care le rostim in mod obisnuit, de genul: "Din moment ce Domnul nu mi-a interzis acest lucru, de ce sa nu-l fac?" Ci mai degraba, sa avem aceasta atitudine a inimii: "Cum sa fac ceva ce Dumnezeu nu mi-a incredintat sa fac?" Cei ce Il cunosc pe Domnul intr-un mod superficial isi inchipuie ca pot face orice lucru care nu este interzis in biblie, dar cei care Il cunoasc in mod profund, inteleg ca vor savarsi pacatul mandriei daca incearca sa faca ceva ce Biblia nu interzice, dar care nu le-a fost poruncit de Dumnezeu.

Recunoasteti acest fapt ca, atunci cand, intr-o buna zi, ajungem mai aproape de Dumnezeu, vedem ca nu trebuie sa facem ceea ce El nu ne-a poruncit, la fel cum nu trebuie sa ne razvratim impotriva a ceea ce ne-a poruncit El. Vei fi desavarsit si vei putea sa fii folosit daca nu iti urmezi gandurile, fara a fi calauzit de Dumnezeu. Un om desavarsit nu va comite  pacatul mandriei. Daca Dumnezeu nu a poruncit ceva, o astfel de persoana va astepta in liniste. O astfel de persoana este de folos si poate fi folosita pentru a face lucrarea Domnului.

Cat de des lucrarea in lui Dumnezeu oamenii nu intreaba care este voia Lui, nici nu cauta calauzire cxu privire la timpul si calea lui. Reusitele lor nu sunt altceva decat stradanii ale vietii sufletului lor. Sa intelegem clar acest lucru, carnea poate dori sa ajute, dupa cum poate si sa se impotriveasca Domnului. Aceasta viata a sufletului poate trezi in noi ravna pentru Dumnezeu, poate concepe idei pentru trezirea Bisericii lui Dumnezeu, poate face planuri pentru largirea Imparatiei Lui si poate sa lupte din greu pentru castigarea multor pacatosi. Motivatia si  intentia acestor oameni sunt bune, dar ei nu stiu ce pot face cu viata naturala in materie de ravna, plnuri si straduinta. Ei nu-si dau seama ca a face ceea ce Dumnezeu a poruncit estwe singurul lucru vrednic de lauda, ci isi inchipuie ca simplul fapt de a face lucrarea Lui este un lucru bun si minunat. De aceea au nevoie sa inteleaga ca orice vine din viata naturala nu-l poate multumi pe Dumnezeu, indiferent cat de buna si curata ar fi motivatia, cat de bun ar fi telul sau cat de multumitor ar fi rezultatul. Pentru ca, atata timp, cat nu izvoraste din voia lui Dumnezeu, acea lucrare nu poate sa-I fie de folos lui Dumnezeu. Mai mult, acesti oameni nu-si dau seama ca Dumnezeu nu va da putere pentru nici o lucrare care nu este dupa voia Sa. Si, in consecinta, ei socotesc glasul, ravna lor, sentimentele si lacrimile lor, ca fiind ajutorul dat de Dumnezeu. De aceea, cine isi da seama ca ei isi trag puterea din viata lor naturala pentru a face fata propriei lucrari?

Care este cauza mandriei? Nimic altceva decat aratarea vietii eului.Desi multi oameni sunt gata sa asculte atunci cand li se porunceste ceva, inimile lor nu isi gasesc desfatarea in voia lui Dumnezeu, pentru ca ei inca se delecteaza cu propriile idei. Ca urmare a acestui fapt, ei tind sa actioneze cu mandrie ori de cate ori Domnul tace. Dati-mi voie sa va spun, ca dacanoi nu ne judecam carnea si nu ne luam crucea care trateaza viata eului, atunci pe de o parte, ne vom lupta probabil ca sa ne supunem lui Dumnezeu, cand El ne cere s-o facem, iar pe de alta parte, vom actiona negresit de capul nostru, in lipsa calauzirii Lui.

A fi mandru in lucrarea Domnului nu inseamna neaparat a avea o intentie gresita. Inainte ca sa fim convertiti, vietii eului nostru nu-i placea in a-I sluji. Aceasta este perioada cea mai periculoasa. Caci daca mai inainte refuzam categoric sa-L slujim pe Domnul,acum vrem s-o facem, numai ca vrem s-o face asa cum gasim noi de cuviinta. Insa Dumnezeu nu pretinde de la noi numai slujirea ca atare, El pretinde acea slujire pe caile alese de El. Cat de des se inseala copii Lui, crezand ca Dumnezeu nu cere altceva decat slujirea noastra, si lasa la latitudinea omului mijloacele cu care sa implineasca aceasta slujire. Fie ca sa capatam lumina pentru a vedea ca Domnul nu este multumit cu orice fel de slujire, acea slujire care nu este in acord cu voia Sa. Mai mult, trebuie sa ne asiguram ca atat momentul, cat si modalitatea de a realiza lucrarea au fost, de asemenea, hotarate de Domnul.

Trebuie sa admitem ca oricat ar fi de buna motivatia omului, ea nu poate inlocui voia lui Dumnezeu; oricat de plina de succes ar parea straduinta cuiva, ea nu poate fi placuta lui Dumnezeu. Cat de multe sunt lucrarile facute nu in ascultare fata de porunca Domnului, ci, mai degraba ca raspuns la nevoile momentului, pentru a ajuta viata spirituala a credinciosilor sau de a salva sufletele pacatosilor. Este posibil ca astfel de lucrari realizate cu truda sa nu fie lipsite de rod, cu toate acestea, nici lucratorii si nici lucrarile nu satisfac inima Domnului. Mai intai de toate, trebuie sa luam in considerare nevoia lui Dumnezeu pentru acel moment si nu cerintele exterioare ale sfintilor sau pacatosilor. Obiectivul pri-mar al slujirii noastre trebuie sa vizeze nevoile lui Dumnezeu, si nu nevoile sfintilor sau pacatosilor.

O, fie ca sa vedem ca noi suntem slujitorii lui Dumnezeu. Desi El ne-a incredintat noua lucrarea Sa, Isi rezerva autoritatea de a-si calauzi slujitorii. Pentru ca, amintiti-va, in Antiohia Duhul Sfant i-a chemat la lucru pe slujitorii Domnului, totusi, Pavel si Sila nu au putut sa mearga in Asia atunci cand au vrut. Autoritatea asupra modului de a actiona a slujitorilor Domnului se afla pentru totdeauna in mainile Duhului Sfant (vezi Fapte 16:6 si urmatoarele). Intrebarea nu se pune daca era vreo nevoie in Asia, ci daca Dumnezeu avea o nevoie in Asia in acel moment. Cat de minunat arata cartea Faptele Apostolilor ca Duhul Sfant, care ne da putere pentru lucrare este si cel care ne calauzeste si ne arata momentul pentru actiune in lucrarea noastra. Responsabilitatea noastra in lucrare este doar aceea de a raspunde nevoii prezente a lui Dumnezeu.

Biblia atesta faptul ca noi nu suntem angajati de Dumnezeu, ci suntem cumparati cu sangele lui Isus. Si datorita acestui lucru, El are autoritate absoluta asupra noastra; prin urmare noi nu putem sa actionam dupa cum dorim. Dumnezeu nu ne-a incredintat nici o lucrare in care noi sa decidem care ar fi modul in care am putea s-o indeplinim cel mai bine. Nu, El are o randuiala anume pentru fiecare lucrare. El nu va fi multumit de noi si nici nu ne va folosi daca nu ne socotim cum ar trebui sa facem lucrurile fara a avea porunca Lui clara. Toate aceste lucrari nu vor rezista focului, ele vor fi arse.

La final, sa observam ca biblia mai afirma si faptul ca Dumnezeu Isi arata slava nu doar in lucruri mari, ci si in lucruri mici. De aceea sa-L lasam sa aibe intaietatea in toate lucrurile. Noi trebuie sa Il inaltam atat ca Domn al lucrurilor mici cat si ca Domn al lucrurilor mari. El este prin toate si in toate. Daca ceea ce facem noi nu este in conformitate ci voia Lui, se poate ca vom fi laudati de oameni, dar cu siguranta, nu vom fi probati de Dumnezeu.

(va continua)

Watchman Nee

MARGARITAR...

ELIBERAREA DUHULUI

Momentul ales pentru zdrobirea noastra
Domnul foloseste doua moduri diferite pentru a ne zdrobi omul dinafara: treptat sau dintr-o data. Pe unii, Doamnulii zdrobeste dintr-o data, dupa care urmeaza o zdrobire treptata. Pe altii, Domnul aran-jaza sa treaca in continuu prin incercari zilnice, pana cand intr-o zi, aduce peste ei zdrobire mare. Da-ca nu este mai inatai o zdrobire dintr-o data si apoi treptata, atunci este cea treptata, urmata de cea dintr-o data. S-ar parea ca Domnul ne prelucreaza mai multi ani inainte sa-si poata realiza lucrarea de zdrobire.

Perioada de zdrobire este in mana Lui. El nu poate sa scurteze timpul, cu toate ca noi putem cu siguranta sa-l prelungim. In unele vieti, Domnul poate sa-ti realizeze lucrarea dupa cativa ani; in altele, este evident ca dupa zece sau doisprezece ani lucrarea este tot neterminata. Acest lucru este foarte grav! Nimic nu este mai dureros decat sa risipesti timpul lui Dumnezeu. Cat de des este implicata adunarea sa lucreze! Putem sa predicam folosindu-ne mitile, putem sa-i stimulam pe altii falosindu-ne sentimentele; si totusi, daca nu stimcum sa ne folosim duhul, Duhul lui Dumnezeu nu poate sa ajunga la oameni prin noi. Daca prelungim timpul in mod inutil, pierderea este mare.

Prin urmare, daca pana acum nu ne-am consacrat Domnului in intregime si constient, sa o facem acum spunand: "Doamne, pentru viitorul Adunarii, pentru viiotrul Evangheliei, pentru lucrarea Ta si, de asemenea, pentru viata mea, ma predau fara conbditii, fara rezerve in mainile Tale, Doamne, ma bucur sa ma predau Tie si sunt gata sa te las sa-ti faci pe deplin lucrarea cu mine".

Semnificatia crucii
Auzim adesea despre cruce. Poate ca suntem prea obisnuiti cu acest termen. Dar, la urma urmei, ce este crucea? Cand vom intelege cu adfevarat semnificatia crucii, vom vedea ca ea inseamna zdrobirea omului din afara. Crucea distruge omul din afara; ea desòica acea coaja umana. Crucea trebuie sa zdrobeasca tot ce apartine omului nostru din afara - parerile noastre, caile noastre, intelepciunea noastra, dragostea noastra de sine, totul. Calea este clara; de fapt, este limpede ca si cristalul.

De indata ce omul nostru dinafar este distrus, duhul nostru poate sa iasa usor la iveala. Sa luam ca exemplu un frate. Toti care il cunosc admit ca are o minte agera, o vointa puternica si sentimente profunde. Dar, in loc sa fie impresionati de aceste caracteristici naturale ale sufletului lui, ei isi dau seama ca s-au intalnit cu duhul lui. Ori de cate ori oamenii au partasie cu el, ei intalnesc un duh curat. De ce? Pentru ca tot ce a apratinut sufletului lui a fost distrus.

Sa luam de exemplu: o sora. Cei care o cunosc, admit ca este foarte iute - iute in gandire, iute in vorbire, iute sa marturiseasca, iute sa scrie scrisori si iute sa rupa ce a scris. Totusi, cei care o intalnesc, nu intalnesc iutimea ei, ci mai degraba duhul ei. Ea este un om care a fost distrus complet si a devenit transparent. Aceasta disturgere a omului dinafara este o problema esentiala. Noi nu trebuie sa ne mai agatam de trasaturile noastre slabe, sufletesti, emanand inca acelasi parfum chiar si dupa cinci sau zece ani de cand Domnul lucreaza in viata noastra. Nu, trebuie sa-I permitem Domnului sa croiasca o cale in viata noastra.

Doua obstacole in calea zdrobirii
De ce unii oameni raman neschimbati chiar si dupa multi ani de cand Dumnezeu lucreaza in vietile lor? Unii oameni au vointa puternica; unii au sentimente puternice; altii au o minte ascutita. De vreme ce Domnul este in stare sa zdrobeasca toate acestea, de ce unii raman neschimbati chiar si dupa multi ani? Credem ca exista doua motive principale.

In primul rand, multi din cei care traiesc in intuneric nu vad mana lui Dumnezeu. In timp ce Dumnezeu lucreaza, in timp ce Dumnezeu distruge, ei nu cunosc ca aceasta vin de la El. Ei nu au lumina si vad numai oameni care li se opun. Ei cred ca mediul in care traiesc, este pur si simplu prea dificil, ca imprejurarile sunt vinovate. Aatfel, ei raman in intuneric si disperare.

Fie ca Dumnezeu sa ne dea revelatie sa vedem ce vine din mana Lui ca sa putem ingenunchia inaintea Lui si sa-I spunem: "Esti tu; pentru ca esti Tu, accept".Cel Putin, trebuie sa recunoastem a cui mana este cea care lucreaza in noi. Nu este mana unui om, nici a familiei noastre, nici a fratilor sau surorilor din adunare, ci a lui Dumnezeu. Trebuie sa invatam cum sa ingenunchiem si sa sarutam mana, sa iubim mana care lucreaza in noi. Trebuie sa avem aceasta lumina ca sa vedem, sa acceptam si sa primim tot ce face Domnul; Domnul nu poate sa greseasca.

In al doilea rand, o alta mare piedica in lucrarea de zdrobire a omului din afara este dragostea de sine. Trebuie sa-i cerem lui Dumnezeu sa ia de la noi dragostea de sine. Pe masura ce El lucreaza in noi, ca raspuns la rugaciunea noastra, noi trebuie sa ne inchinam Lui si sa-i spunem: "O Doamne, daca aceasta e mana Ta, lasa-ma sa o accept din toata inima". Sa nu uitam ca una din cauzele pentru toate greselile, toata tulburarea, toata nemultumirea este ca, in secret, ne iubim pe noi insine. Astfel, planuim o cale prin care sa ne putem elibera. De multe ori problemele apar datorita faptului ca incercam sa gasim o cale de scapare - o scapare de lucrarea crucii.

Cel care urca pe cruce si refuza sa bea otetul amestecat cu fiere este omul care il cunoaste pe Domnul. Multi urca pe cruce fara tragere de inima, gandindu-se inca sa bea otetul amestecat cu fiere pentru a-si usura sufetintele. Toti cei care spun: "Paharul pe care mi l-a dat Tatal, oare sa nu-l beau?" nu vor bea paharul cu otet amestecat cu fiere. Ei pot sa bea numai dintr-un pahar, nu din doua. Astfel de oameni nu se mai iubesc pe sine. Dragostea de sine este o problema esentiala. Fie ca Domnul sa ne vorbeasca azi ca sa putem sa ne rugam: "O, Dumnezeul meu, am vazut ca toate lucrurile vin de la Tine. Poate prin cate am trecut in acesti cinci, zece sau douazeci de ani sunt de la Tine.Tu ai lucrat asa ca sa-ti realizezi scopul care nu este altul decat ca viata Ta sa se manifeste prin mine. Dar eu am fost un nebun. Nu am vazut. Am facut multe lucruri ca sa ma eliberez, intarzaind astfel momentul ales de Tine. Astazi vad mana Ta. Sunt gata sa ma predau Tie. Inca o data ma incredintez in mana Ta".

Asteapta-te sa vezi rani
Nu exista om mai frumos ca omul zdrobit! In omul care a fost zdrobit de Dumnezeu, frumusetea ia locul incapatanarii si a dragostei de sine. In Vechiul Testament vedem ca Iacov s-a luptat cu fratele lui chiar din pantecele mamei lui. El a fost inselator, viclean, abil. Totysi, viata lui a fost plina de neca-zuri si durere. Tanar fiind, a fugit de acasa. Timp de douazeci de ani a fost inselat de Laban. Sotia pe care a iubit-o, Rahela, a murit prematur. Fiul pe care l-a iubit cel mai mult, Iosif, a fost vandut. Mai tarziu, Beniamin, a fost retinut  in Egipt. El a fost prelucrat in continuu de Dumnezeu, confruntandu-se cu necazuri dupa necazuri. A fost lovit de Dumnezeu. In cele din urma, dupa multa prelucrare, omul Iacov a fost schimbat. In ultimii ani ai vietii lui a fost un om foarte transparent. Cat de demn a fost raspunsul pe care i l-a dat lui Faraon! Cat de minunat a fost sfarsitul lui cand s-a inchinat inaintea lui Dumnezeu sprijinindu-se pe toiagul lui! Cat de clare au fost binecuvantarile cu care si-a binecuvantat urmasii! Dupa ce citim ultima pagina a istoriei lui, simtim nevoia sa ne plecam capetele si sa ne inchinam inaintea lui Dumnezeu. Avem aici un om maturizat, care il cunoaste pe Dumnezeu. Acei ani multi in care Dumnezeu a lucrat in viata lui au avut ca rezultat faptul ca omul din afara a lui Iacov a fost zdrobit. La varsta lui inaintata, il gasim pe Iacov schimbat intr-un mod minunat.

Fiecare avem in noi mult din natura lui Iacov. Singura si unica noastra speranta este ca Domnul sa croiasca un drum, zdrobind omul dinafara, astfel incat omul dinlauntru sa poata iesi la iveala si sa fie vazut. Acest lucru costa si este drumul celor care il slujesc pe Domnul. Numai asa putem sa slujim; numai asa putem sa-i conducem pe oameni la Domnul. Toate celelalte lucruri au valoare limitata. Doctrina nu este de prea mare folos, nici teologia. Care este folosul unei simple cunoasteri intelectuale a Bibliei, daca omul din afara nu este zdrobit? Numai omul prin care se manifesta Dumnezeu este util.

Dpa ce omul nostru dinafara a fost lovit, prelucrat si trecut prin diferite incercari, suntem plini de rani, permitandu-i astfel duhului sa iasa la suprafata. Ne este teama sa ne intalnim cu unii frati si cu unele surori ale caror fiinte au ramas intacte, pentru ca nu au fost niciodata prelucrate si schimbate. Fie ca Domnul sa aibe mila de noi, aratandu-ne clar aceasta cale si revelandu-ne ca ea este singura cale. Fie ca El sa ne arate ca in aceasta se vede scopul intregii lucrari a lui Dumnezeu in viata noastra in acesti ani - cece sau douazeci. Nimeni sa nu dispretuiasca lucrarea lui Dumneze! Fie ca El sa ne descopere cu adevarat ce inseamna zdrobirea omului din afara. Daca omul dinafar ramane intreg, totul nu va fi decat cunostinta la nivelul mintii, fara absolut nici un folos. Sa ne asteptam deci, ca Domnul sa ne schimbe in intregime.

(va continua)

Watchman Nee

MARGARITAR....

"... care slujesc imaginii si umbrei celor ceresti, dupa cum Dumnezeu i-a poruncit lui Moise, cand avea sa faca cortul: "Caci ia seama, i-a zis El, sa faci totul potrivit modelului care ti-a fost aratat pe munte". (Evrei 8:5, ASV).
"Pazeste, de asemenea, pe robul Tau de mandrie, ca sa nu stapaneasca ea peste mine! Atunci voi fi fara vina, nevinovat de pacate mari." (Psalm 19:13).

Unu
Cel mai important element in lucrarea spirituala este acela de a cunoaste "modelul de pe munte". Fara indoiala sunt mai multe lucruri vitale pentru care o lucrare sa fie eficienta din punct de vedere spiritual si primita de Dumnezeu, dar dintre ele, "modelul de pe munte" poate fi considerat elementul de baza. Acesta este sfatul lui Dumnezeu. Neantelegerea acestui sfat, face ca lucrarea lui Dumnezeu sa fie imposibil de indeplinit.

Cartea Evrei ne spune cum cortul a fost potrivit modelului pe care Dumnezeu i l-a aratat lui Moise pe muntele Sinai. Inainte de a face cortul, Moise a trebuit sa stea pe munte patruzeci de zile si patruzeci de nopti ca sa primeasca de la Dumnezeu modelul cortului. Fiecare element al cortului era facut potrivit unui plan anume, de la locul sfant, la altar, fiecare invelitoare a cortului, fiecare material folosit si fiecare culoare aleasa. Nimic nu a fost lasat la alegerea omului; totul a fost facut asa cum fusese poruncit de Domnul.Fiecare piesa din cort - altarul, ligheanul, lampadarul, cadelnita, chivotul si toate celelalte - au fost facute dupa instructiunile date de Dumnezeu cu privire la material, dimensiune si culoare. Niciun detaliu nu a fost realizat potrivit gandului lui Moise.

In acelasi fel, Dumnezeu are planul sau stabilit mai dinainte la lucrarea de zidire a Bisericii. In lucrurile mari, ca si in cele mici, El are propria cale. Dupa cum planul cortului nu cadea in responsabilitatea lui Moise, ci doar sa-l faca dupa modelul aratat pe munte, in acelasi fel, slava unui slujitor al lui Cristos nu sta in ingeniozitatea lui de a face lucrarea lui Dumnezeu, ci in minutiozitate cu care indeplineste ceea ce el a inteles ca este voia lui Dumnezeu. A cunoaste planul Domnului si s-l implini intocmai, aceasta este salvarea slujitorului lui Cristos.

O sora care l-a slujit pe Domnul multi ani a spus o data: "Omul nu are nici un fel de libertate in lucrarea lui Dumnezweu". Cand Moise a ridicat cortul nu a avut libertatea sa decida nici macar daca un cui trebuie sa fie de aur sau de argint. El a facut fiecare detaliu dupa cum Domnul ii poruncise.

Moise era un om foarte bland.(Num 12:3, ASV). Dar ce este smerenia? Smerenia inseamna balndete, sensibilitate, adica opusul duritatii, a asprimii. Moise a facut tot ceea ce i-a spus Dumnezeu. A facut toata lucrarea dupa cum i-a poruncit Domnul cu privire la materiale, culori, plan dimensiuni. Pentru ca nu a facut nimic de la sine, a fost considerat cel mai smerit dintre oameni.

Istoria facerii cortului de catre Moise ne ofera multa lumina spirituala cu privire la locul pe care trebuie sa il ocupam in slujirea spirituala. Fiecare aspect privitor la cort a fost hotarat de Dumnezeu: nici macar un singur lucru nu a fost lasat la latitudinea lui Moise. Dumnezeu nu i-a ingaduit lui Moise sa urmeze propriile puncte de vedere. El i-a dat slujitorului Sau nu doar cadrul general al planului cortului, ci si detaliile acestui plan. I-a dat instructiuni referitoare la forma, material, culoare si masuri pt fiecare obiect din cort si de asemenea, i-a spus cum sa faca fiecare lucru - de exemplu, perdelele sa fie tesute din fir de in rasucit, iar sfesnicul sa fie din aur curat, batut, dintr-o singura bucata. Dumnezeu nu i-a lasat loc pentru opinii personale slujitorului Sau. El stia ce vrea; nu avea nevoie de niciun om ca sa-l sfatuiasca. El nu i-a ingaduit slujitorului Sau sa faca lucrarea Sa potrivit cu gandirea omeneasca.

Cea mai mare binecuvantare pentru un slujitor al lui Cristos este sa ajunga la muntele unde primeste calauzirea lui Dumnezeu, sa inteleaga ce lucrare i-a fost incredintata, si sa cunoasca modelul pe care Dumnezeu l-a hotarat mai dinainte pentru aceasta lucrare. Cand tu, ca slujitor al lui Cristos vii ina-intea Domnului si-L cauti pe El, vii pentru a-i cere sa-ti arate timpul si modul in care sa faci lucrarea pe care ti-a incredintat-o? Sau implinesti acea lucrare dupa sfaturi, planuri si decizii omenesti?

Unii oameni par sa creada ca Dumnezeu nu are un plan amanuntit pentru lucrarea Sa si, prin urmare, multe lucruri sunt lasate la alegerea lor. Ei nu vad ca in lucrarea lui Dumnezeu ei nu sunt decat niste slujitori care trebuie sa faca ce li se porunceste. Ei nu au inteles cuvantul din biblie: "Sa faceti orice va va zice" (Ioan 2:5). Uita ca sunt numai madulare in trupul lui Cristos si ca singura lor responsabilitate este "sa se tina strans de cap" si sa ramana sub conducerea si stapanirea absolute a Capului. Ei isi inchipuie ca Dumnezeu are nevoie de viata si energia lor naturale pentru a implini ceea ce lipseste planului Sau.

Cata nevoie avem, si eu si voi, ca sa-i cerem lui Dumnezeu sa ne dea revelatie in aceasta privinta, ca astfel sa putem vedea ca, lucrarea lui Dumnezeu nu trebuie sa fie fara porunca Sa. Puterea slujitorului lui Dumnezeu, precum si roada eficientei spirituale se capata si se arata doar in cazul slujitorului care cauta cu o minte neincuracata sa cunoasca voia lui Dumnezeu si sa o implineasca intocmai. Astfel, indiferent cat de eficienta si cat de incununata de succes ar parea sa fie o lucrare, in acea zi, la sca-unul de judecata al lui Cristos, focul va dovedi ca nu au fost nimic altceva decat lemn, fan si trestie.

(va continua)

Watchman Nee

MARGARITAR...

Importanta zdrobirii
Oricine slujeste lui Dumnezeu va descoperi, mai devreme sau mai tarziu, ca marele obstacol in calea lucrarii Lui nu sunt alti oameni ci el insusi. Va descoperi ca omul lui dinafara si omul lui dinlauntru nu sunt in armonie, ci tind in directii opuse. El va cunoaste de asemenea incapacitatea omului lui dinafara de a se supune controlului duhului, el devenind astfel incapabil sa asculte de cele mai inalte porunci ale lui Dumnezeu. El va sesiza repede ca cea mai mare problema rezida din omul lui dinafara, ca acesta il impiedica sa-si foloseasca duhul.

Multi din slujitorii lui Dumnezeu nu pot sa faca nici macar cele mai elementare lucrari. In mod obisnuit, prin exercitiul duhului, ei ar trebui sa fie in stare sa cunoasca Cuvantul lui Dumnezeu, sa discearna starea spirituala a altora, si sa trimita mesajele lui Dumnezeu sub ungerea Lui si sa primeasca revelatiile lui Dumnezeu. Totusi, datorita distragerii atentiei din partea omului dinafara, duhul lor nu pare sa functioneze corect. Aceasta se datoreaza, in principal, faptului ca omul din afara nu a fost supus niciodata unui tratament riguros. Din acest motiv, inviorarea, ravna, staruinta si lucrarea, nu sunt altceva decat o pierdere de timp. Dupa cum vom vedea, exista numai o singura metoda prin care omul poate sa devina util inaintea lui Dumnezeu: prin zdrobire.

Omul dinlauntru si omul dinafara
Observati cum imparte biblia omul in doua parti: "Fiindca, dupa omul dinlauntru imi place legea lui Dumnezeu" (Romani 7:22) Omul nostru dinlauntru gaseste placerea in legea lui Dumnezeu. "... sa va intariti in putere, prin Duhul Lui, in omul dinlauntru" (Efeseni 3:16). Iar Pavel ne spune de asemenea: "Ci chiar daca omul nostru dinafara se trece, totusi omul nostru dinlauntru se intareste din zi in zi". (2Corinteni 4:16).

Cand Dumnezeu vine sa locuiasca in noi prin Duhul, viata si puterea Lui, El intra in duhul nostru pe care il numim omul dinlauntru. In afara acestui om dinlauntru se afla sufletul, in cadrul caruia functioneaza mintea, sentimentele si vointa noastra. Omul exterior este trupul nostru fizic. Deci, vom vorbi despre omul dinlauntru ca fiind duhul, omul dinafara ca fiind sufletul si omul exterior ca fiind trupul. Nu trebuie sa uitam niciodata ca omul nostru dinlauntru este duhul omului in care locuieste Dumnezeu si in care Duhul Lui se contopeste cu duhul nostru. La fel cum purtam o haina, tot asa omul nostru dinlauntru "poarta" un om dinafara: duhul "poarta" sufletul si intr-un mod similar, duhul si sufletul "poarta" trupul. Este foarte evident ca oamenii sunt, in general, mai constienti de omul dinafara si de omul exterior si abia daca isi recunosc sau isi inteleg duhul.

Trebuie sa stim ca omul care poate sa lucreze pentru Dumnezeu este acela al carui om dinlauntru poate fi eliberat. Problema fundamentala a unui slujitor al lui Dumnezeu consta in esecul omului dinlauntru de a razbate  prin omul dinafara. Prin urmare, trebuie sa recunoastem inaintea lui Dumnezeu ca prima greutate de care ne lovim in lucrarea noastra nu se afla in altii ci in noi insine. Duhul nostru pare sa fie infasurat in ceva prin care nu poate sa razbata usor. Daca nu am invatat niciodata cum sa ne eliberam omul dinlauntru, facandu-l sa razbata prin omul dinafara, atunci nu putem sa slujim. Nimic nu poate sa ne impiedice mai mult decat omul sinafara. Daca lucrarile noastre sunt roditoare sau nu, aceasta depinde de faptul daca omul nostru dinafara a fost zdrobit de Domnul, astfel incat omul nostru dinlauntru sa poata sa treaca prin aceasta zdrobire si sa nu se manifeste. Aceasta este problema fundamentala. Domnul vrea sa ne zdrobeasca omul dinafara pentru ca omul dinlauntru sa poata iesi la iveala. Cand omul dinlauntru este eliberat, atat necredinciosii cat si credinciosii vor fi binecuvantati.

Natura are modelul ei de a zdrobi
Domnul Isus Cristos ne spune in Ioan 12: "Daca grauntele de grau, care a cazut pe pamant, nu moare, ramane singur; dar daca moare, aduce multa roada". Viata este in bobul de grau, dar inafara exista o coaja, o coaja foarte tare. Atata timp cat coaja nu se deschide, graul nu poate sa rasara si sa creasca. "Daca grauntele de gariu, care a cazut pe pamant, nu moare..." Ce este aceasta moarte? Este despicarea cojii prin actiunea combinata a caldurii si umiditatii din pamant. Odata ce coaja este despicata, graul incepe sa creasca. Deci, problema aici nu este daca exista viata inauntru, ci daca acea coaja exterioara este despicata.

Biblia ne spune in continuare: "Cine isi iubeste viata (in greaca sufletul), o va pierde si cine isi uraste viata (in greaca sufletul) in lumea aceasta, o va pastra pentru viata vecinica." (vers 25). Domnul ne arata aici ca aceasta coaja exterioara este propria noastra viata (viata sufletului nostru), in timp ce viata dinlauntrul ei este viata vesnica pe care ne-a dat-o El. Pentru a permite vietii launtrice sa iasa la iveala, trebuie ca viata noastra dinafara sa fie pierduta. Daca exteriorul nu exte zdrobit, interiorul nu va putea niciodata sa iasa la iveala.

Este necesar (in aceasta carte) sa adresam aceste cuvinte acelui grup de oameni care au viata Domnului Isus. In randul celor care au viata Domnului exista doua categorii distincte: una ii include pe cei in care viata este limtiata, restransa, tinuta captiva si incapabila sa iasa la iveala; cealalta ii include pe cei in care Domnul a croit un drum si astfel viata se poate revarsa din ei.

Intrebare nu este deci cum sa obtinem viata, ci mai degraba cum sa-i permitem acestei vieti sa se manifeste. Cand spunem ca avem nevoie de Domnul ca sa ne zdrobeasca, aceasta nu este numai o formula retorica, nici nu este numai o invatatura. A fi zdrobiti de Domnul este o problema vitala. Problema este nu ca viata Domnului nu ar putea sa umple pamantul, ci ca noi o tinem inchisa in noi. Problema nu este ca Domnul nu poate sa binecuvinteze Adunarea, ci ca viata Domnului este atat de inchisa in noi, incat nu se revarsa mai departe. Daca omul dinafara nu este zdrobit, nu vom putea fi niciodata o binecuvantare pentru Adunarea Lui si nu ne putem astepta ca Dumnezeu sa binecuvinteze Cuvantul Lui prin noi!

Vasul de alabastru trebuie spart
Biblia ne vorbeste despre mirul curat. Dumnezeu a folosit deliberat termenul de "curat" ca sa arate ca este cu adevarat spiritual. Daca vasul de alabastru nu este spart, mirul curat nu se va varsa. Destul de ciudat, dar multi pretuiesc inca vasul de alabastru, crezand ca valoarea lui este mai mare decat cea a mirului din el. Multi cred ca omul lor dinafara este mai pretios decat omul dinlauntru. Aceasta e o mare problema in adunari. Unii isi pretuiesc inteligenta lor, crezand ca sunt cineva; altii isi pretuiesc propriile lor sentimente, considerandu-se pe ei insisi drept persoane importante; altii au o parere foarte buna despre ei insisi, simtind ca sunt mai buni decat altii, ca elocventa lor o depaseste pa a altora, propmtirudinea lor in actiune si judecata lor corecta sunt superioare, si asa mai departe. Dar noi nu suntem colectionari de antichitati; suntem admiratorii unor vase; noi dorim sa mirosim parfumul mirului. Fara ca vasul din exterior sa fie spart, ce este inlauntru nu poate sa iasa la iveala. Astfel, din noi personal, nu se revarsa nimic, si nici adunarea nu este vie. Atunci de ce sa consideram ca suntem atat de pretiosi, daca vasul nostru tine inchis parfumul, in loc sa-l raspandeasca in afara?

Duhul Sfant nu inceteaza sa lucreze. Vin peste noi evenimente, un lucru dupa altul.  Fiecare lucrare de disciplinare a Duhului Sfant are un singur scop:sa ne zdrobeasca omul dinafara, astfel incat omul dinlauntru sa poata sa razbata prin el. Totusi aici exista problema noastra: ne necazim pentru fleacuri, murmuram pentru orice piedica mica. Domnul pregateste un mod in care sa ne foloseasca, dar avia ne atinge mana Lui, ca ne si simtim nefericiti, pana acolo incat suntem gata sa ne certam cu Dumnezeu si sa avem o atitudine negativa. De cand am fost mantuiti, Domnul s-a atins in multe moduri, mereu cu scopul de a zdrobi omul nostru dinafara. Indiferent daca suntem sau nu constienti de acest lucru, scopul lui Dumnezeu este sa "sparga" acest om dinafara.

Deci, comoara se afla in vasul de lut, dar daca vasul de lut nu este spart, cine poate sa vada comoara dinlauntru? Care este obiectivul final al lucrarii lui Dumnezeu in vietile noastr? Este sa sparga aceste vase de lut, sa ne sparga vasul de alabastru, sa ne despice coaja. Domnul doreste sa gaseasca o cale sa binecuvinteze lumea prin cei care sunt ai Lui. Zdrobirea este calea binecuvantarii, calea parfumului, calea rodniciei, dar este de asemena, o caòle stropita cu sange. Da, cu sange din mute rani. Cand ne daruim Domnului ca sa-L slujim, nu ne putem permite sa fim ingaduitori fata de noi insine, sa ne crutam. Trebuie sa-i permitem Domnului sa zdrobeasca complet omul nostru din afara, astfel incat El sa gaseasca o cale sa se manifeste.

Fiecare din noi trebuie sa afle personal care este scopul lui Dumnezeu pentru viata lui. Este o realitate foarte trista ca multi nu stiu care este planul sau intentia Domnului pentru vietile lor. Cata nevoie au ca El sa le deschida ochii sa vada ca tot ce intalnesc in vietile lor are o semnificatie. Domnul nu a irosti nici macar un lucru. A intelege scopul Domnului inseamna a vedea foarte clar ca el are un singur obiectiv: zdrobirea omului din afara.

Cu toate acestea multi se tulbura mai inainte chiar ca Domnul sa ridice mana. O, trebuie sa ne dam seama ca toate experientele, necazurile si incercarile pe care ni le trimite Domnul, sunt pentru binele nostru. Nu ne putem astepta ca Domnul sa ne dea lucruri bune, pentru ca acestea sunt cele mai bune. Daca cineva s-a rugat Domnului spunandu-I: "O, Doamne, lasa-ma pe mine sa aleg ce este mai bine", cred ca Domnul i-ar spune: "Ce ti-am dat Eu este cel mai bun lucru; incercarile prin care treci zilnic sunt pentru binele tau". Deci, motivul din spatele tuturor experientelor prin care ne trece Dumnezeu este sa ne zdrobeasca omul din afara. Odata ce are loc acest lucru si duhul poate sa iasa la iveala, incepem sa ne exersam duhul.

(va continua)

Watchman Nee

MARGARITAR...

MARTURIA LUI DUMNEZEU

Marturia chivotului
Patru
Intrucat am vazut o mare parte din istoria chivotului, as dori acum sa intelegem mai profund relatia dintre Cristos si Biserica. Am vazut deja cum chivotul il reprezinta pe Cristos. Si ca trecerea Iordanului de catre chivot este o imagine a mortii si invierii Domnului nostru. Astfel ca dupa ce am cunoscut moartea si invierea Domnului, putem incepe sa-L vestim pe El putem spune oamenilor ca perdeaua a fost rupta si ca Cristos a deschis pentru noi o cale noua si vie care ne duce direct la Dumnezeu. Le mai spunem oamenilor ca acest Cristos pe care noi il vestim este dispretuit de oameni, dar inaltat de Dumnezeu; este dispretuit asa cum il arata pielea vitelului de mare, dar este placut lui Dumnezeu asa cum il arata covorul din material albastru; El este Cristosul cel glorios.

La inceput Biserica vestea un Cristos ceresc. Insa lucrurile s-au schimbat, incepand chiar din zilele apostolilor. Caci inca de pe vremea apostolului Pavel erau unii care propovaduiau "o alta evanghelie" (Gal 1:6-7). Si Petru a vazut aceasta si i-a avertizat pe credinciosi impotriva "ereziilor nimicitoare" (2Petru 2:1-3, TBS). Mai mult, Ioan i-a indemnat pe credinciosi sa se pazeasca de "inselatorul si anticristul! (2 Ioan 7, TBS). Toate aceste averismente ne arata inceputul amestecurilor care patrunsera in Cuvantul Domnului. Constantin s-a ridicat cu putere, devenind Cezar al Romei si , la scurt timp dupa aceea, a oficializat crestinismul. Episcopul de mai tarziu al Romei a devenit capul intregului sistem catolic. Numele lui Cristos  caruia I se cuvenea exclusiv locul in Biserica, a devenit - in acel moment de rascruce - strain bisericii. Un astfel de evenimet nu a fost diferit de cel petrecut cu chivotul in vechime. Chivotul aflat la inceput in Silo, a fost mutat ulterior la filisteni. Si o data ce chivotul a parasit Silo, el nu s-a mai intors niciodata acolo. Amintiti-va cuvintele lui Dumnezeu rostite prin gura lui Ieremia: "Atunci voi face casei acesteia (templul lui Solomon) ca lui Silo si voi face din cetatea aceasta o ricina de blestem pentru toate neamurile pamantului" (Ieremia 26:6). Ceea ce mai tarziu avea sa se intample cu templul, se intamplase cu cortul din Silo; si anume, desi cortul ramasese in Silo, el a fost parasit de Dumnezeu, caci prezenta Lui (chivotul) nu mai era acolo.

O, cata nevoie de descoperire este in randul copiilor lui Dumnezeu, acea descoperire de care a avut parte Solomon. Domnul i s-a aratat si i-a deschis ochii ca sa vada valoarea chivotului si lipsa de valoare a cortului fara chivot. Si, in consecinta, ce mare schimbare a survenit in viata lui.

Da-mi voie sa te intreb ce doresti: chivotul lui Dumnezeu sau cortul fara chivot? Alegi o forma religioasa, din care lipseste Cristos sau pe El insusi? Trebuie sa ne cercetam sa vedem daca Il cinstim pe Domnul si facem din el punctul central sau vrem mai degraba sa pastram cortul din Silo, fara chivot. Oamenii intotdeauna pretuiesc cortul din Silo si se tin cu staruinta de el. Ei socotesc ca, o data ce acesta va fi templul, locasul cel sfant, asa va fi pentru totdeauna. Insa o astfel de presupunere nu este adevarata, caci Ieremia a prorocit: "Nu va incredeti in cuvintele mincinoase, zicand: "Acesta este templul Domnului, templul Domnului"" (Ier 7:4, TBS) Dumnezeu a mustrat pe poporul Israel pentru ca ajunsese sa nu-i mai pese de nimic, se incredea doar in niste cuvinte mincinoase. Pentru a accentua expresia "Templul Domnului" a fost de trei ori repetata de proroc. Cine din Israel cunostea cu adevarat ca templul a devenit Templul Domnului numai pentru ca Dumnezeu se afla in mijlocul lui? Daca Dumnezeu avea sa se departeze din mijlocul lui, templul nu va mai ramane nimic altceva decat o cladire obisnuita.

O, fie ca sa vedem ca ceea ce este pretios este chivotul si nu cotul, pentru ca chivotul este punctul central al cortului. Prin urmare, totul se reduce la intrebarea: "Este Cristos cu adevarat punctul central sau avem doar un cort gol? Daca vedem intr-adevar valoarea lui Cristos, atunci trebuie sa cautam acel loc unde el este cu adevarat punctul central. Acolo unde este numele lui Cristos, acolo trebuie sa fim si noi. Este El punctul central acolo unde tu te afli acum? Daca da, lauda si multumire fie aduse Domnului. Daca nu este asa, fie ca Dumnezeu sa ne deschida ochii ca sa ne putem intoarce numaidecat spre "Ierusalimul cel de sus" (Gal 4:26) si sa ne ainchinam inaintea chivotului prezentei lui Dumnezeu, asa cum a facut Solomon dupa ce a primit revelatia. Si daca vom face acest lucru, ne vom da seama cat de desarta a fost slujirea noastra plina de ravan din trecut; ne vom desfata in bucuria si odihna dinaintea chivotului si vom incepe sa experimentam o slujire si o inchinare reale. Fie ca toti sa avem acea revelatie prin care sa vedem valoiarea Domnului, sa facem din El punctul central si comoara noastra, sa ii aducem ca ardere-de-tot consacrarea noastra si prin care sa traim pentru El si pentru placerea Lui.

Watchman Nee

 

MARGARITAR....

MARTURIA LUI DUMNEZEU

Chivotul in casa lui Obed-Edom
Douazeci de ani mai tarziu, David a ajuns imparat. Dorinta lui imediata a fost de a multa chivotul la Ierusalim. "David a tinut sfat cu capeteniile peste mii si peste sute, cu toti mai marii. Si David a zis: "... sa aducem la noi chivotul Dumnezeului nostru, caci nu ne-am mai ingrijit de el de pe vremea lui Sauòl" (1Cr. 13:1-3). Gandul lui David de a aduce chivotul la Ierusalim a fost potrivit si bun, dar cum a facut el si poporul aceasta stramutare?

"Au pus chivotul intr-un car nou si l-au ridicat din casa lui Abinadab, de pe deal; Uza si Ahio, fii lui Abinadab, carmuiau carul cel noi... David si toata casa lui Israel cantau inaintea Domnului cu tot felul de instrumente din lemn de chiparos, cu arfe, cu timpane, cu fluiere, cu timbale. ("Samuel 6:3-5).

Insa pe neasteptate un lucru ingrozitor s-a intamplat in mijlocul acestei bucurii.

"Cand au ajuns la aria lui Nacon, Uza a intins mana spre chivotul lui Dumnezeu si l-a a pucat, pentru ca era sa rastoarne boii. Domnul s-a aprins de manie impotriva lui Uza si Dumnezeu l-a lovit pe loc pentru pacatul lui si a murit acolo langa chivotul lui Dumnezeu.... David s-a temut de Domnul in ziua aceea si a zis: "Cum sa intre chivotul Domnului la mine? N-a vrut sa duca chivotul Domnului la el, in cetatea lui David, si l-a dus in casa lui Obed-Edom din Gat. Chivotul Domnului a ramas trei luni in casa lui Obed-Edom din Gat si Domnul a binecuvantat pe Obed-Edom si toata casa lui. (2Sam. 6:11).

David nu s-a gandit sa afle motivul pentru care s-au impiedicat boii; in schimb a refuzat sa aduca chivotul in cetatea lui David si aceasta pur si simplu pentru ca Uza a fost ucis. Insa, observati ca Obed-Edom a primit chivotul, iar urmarea a fost ca Dumnezeu a binecuvantat aceasta casa din belsug. Din nou trebuie sa ne intrebam: "Vom refuza noi prezenta Domnului, de teama ca El sa nu se atinga de noi? Sau asa cum a facut casa lui Obed-Edom, vom primi cu bucurie prezenta Lui?

Unde a fost greseala lui David? Cand a avut dorinta de a aduce chivotul lui Dumnezeu la Ierusalim, el nu a cercatat cartea Legii ca sa vada cum trebuie transportat; s-a consultat in schimb, cu capeteniile peste mii si peste sute. Potrivit celor scrise in Numeri 4:4-5, chivotuyl trebuia purtat de leviti. Dumnezeu nu ii spusese niciodata lui Israel sa duca chivotul intr-un car tras de boi; David si sfatuitorii sai invatasera aceasta metoda de la filistenii netaiati imprejur. Intrucat filistenii nu au avut cunostinta de cerintele legii, Dumnezeu le-a trecut greseala cu vederea. Dar ca David sa urmeze calea filistenilor si nu porunca Domnului, aceasta era de neiertat. Aceasta ar trebui sa fie pentru noi o lectie, caci daca inventam noi un mod de a ne exprima ravna pentru Dumnezeu, altul decat cel lasat in biblie si care este conform voii Lui, nu vom putea sa-l practicam prea mult, pentru ca, nu dupa multa vreme, ceva se va intampla cu siguranta. La inceput, ca si in cazul lui David si al poporului, se poate ca se canta si se joaca, este mare entuziasm si sunt mari multimi, dar in curand totul va inceta. Tot ceea ce este dedicat de un simplu entuziasm temporar, nu Ii face placere lui Dumnezeu.

Toate lucrurile privitoare la viata personala si de adunare a credinciosului Dumnezeu nu permite nici o atingerea carnii omului, nici nu va permite cuiva sa modifice ceea ce El a hotarat. Este incontestabil faptul ca Uza si-a aintins mana cu scopul de a sustine chivotul, (fara indoiala din dragoste si ravna pentru el). Cu toate acestea, stim ca lui Dumnezeu nu i-a facut placere, pentru ca nu i-a permis lui Uza sa atinga chivotul cu mana sa de carne. Cu alte cuvinte, Domnul nu v-a tolera nici o manifestare carnala ce ne face pe noi sa persistam in eroare. Poate tu consideri ca gandul tau este mai bun decat calea randuita de Dumnezeu; esti oprit insa sa mergi pe calea ta. Nu poti sa urmezi decat calea randuita de Dumnezeu; astfel, vei suferi consecintele judecatii Domnului.

Poate ca unii vor intreba, in consecinta, de ce nu se vede judecata lui Dumnezeu in Biserica, unde multi inlocuiesc voia lui Dumnezeu cu mijloacele carnale? Sa raspundem la aceasta intrebare prin a spune, cu teama si tremur, ca, daca aceasta nu se datoreaza faptului ca inca nu a sosit timpul ca Dumnezeu sa judece starea de lucruri, atunci motivul este ca chivotul (prezenta lui Dumnezeu) s-a departat deja din acea biserica. Fie ca sa nu fim ispititi niciodata sa-l luam in ras pe Domnul datorita ingaduintei si rabdarii Lui.

Chivotul in cortul lui David
Necunoscand motivul pentru care Dumnezeu l-a lovit de moarte pe Uza, David nu a indraznit sa duca chivotul la Ierusalim. Dar cand i s-a spus ca Iehova binecuvantase casa lui Obed-Edom din pricina chivotului, el a coborat si a suit apoi cu mare bucurie chivotul in cetatea lui David (2Samuel 6:12 si 1Cr 15:25). Insa de data aceasta, lucrurile s-au derulat intr-un mod diferit de episodul precedent. Caci cu acest prilej, David s-a pregatitr cu grija pentru aducerea chivotului, spunand ca "chivotul lui Dumnezeu nu trebuie purtat decat de leviti, caci pe ei i-a ales Domnul sa duca chivotul lui Dumnezeu si sa-i slujeasca pe vecie". (1Cr.15:2). Acum el invatase lectia. Inainte s-a gandit ca putea si el sa faca ce facusera filistenii; de data aceasta insa, a inteles faptul ca trebuia sa ii slujeasca lui Dumnezeu pe calea cea aleasa de El, nu pe calea aleasa de om. Asa ca acum levitii erau cei care purtau chivotul. Iar urmarea a fost ca: ".... au adus chivotul lui Dumnezeu si l-au pus in mijlocul cortului pe care-l intinsese David pentru el, si au adus inaintea lui Dumnezeu arderile de tot si jertfele de multumiri. Cand a ispravit David de adus arderile de tot si jertfele de multumiri, a binecuvantat poporul in Numele Domnului". (1Cr. 16:1-2).

Solomon si chivotul
Chivotul a mai trecut printr-un episod. "Imparatul (Solomon) s-a dus la Gabaon sa aduca jertfe acolo, caci era cea mai insemnata inaltime. Solomon a adus o mie de arderi de tot pe altar" (1Imparati 3:4). Noaptea, Dumnezeu i s-a aratat in vis. Solomon a cerut de la Domnul intelepciune si a primit intelepciune, impreuna cu alte lucruri pe care nu le ceruse. Ce a facut Solomon dupa ce s-a trezit? "S-a intors la Ierusalim si s-a infatisat inaintea chivotului legamantului Domnului. A adus arderi de tot si jertfe de multumire si a dat un ospat tuturor slujitorilor sai" (1Imp 3:5-15). In acest punct trebuie sa citim  din 2Cronici 1:3-4

"Solomon s-a dus cu toata adunarea la inaltimea de la Gabaon. Acolo se afla cotrul intalnirii lui Dumnezeu, facut in pustie de Moise, robul Domnului. Dar chivotul lui Dumnezeu fusese mutat de David din Chiriat-Iearim la locul pe care i-l pregatise, caci ii intinsese un cort la Ierusalim". 

La acea vreme, cortul se afla deja la Gabaon, insa chivotul nu era acolo. Problema care se punea acum era urmatoarea: In Gabaon se afla cortul, in timp ce in Ierusalim era chivotul. Primul lucru pe care l-a facut Solomon dupa ce a primit intelepciune a fost sa se intoarca la Ierusalim si sa aduca jertfe inaintea chivotului. De atunci nu le-a mai adus niciodata la Gabaon. Acest lucru a marcat un important punct de rascruce in viata lui Solomon. Privit din exterior, cortul din Silo, parea sa aibe totul. Nu se aflau in el altarul de arama, ligheanul, sfwsnicul, masa cu painile pentru punerea inainte si altarul de aur pentru tamaiere? (Pentru ca trebuie sa intelegem: cortul din Gabaon era cel care s-a aflat initial la Silo, intrucat in 2 Cronici 1 afirma clar despre cortul din Gabaon ca a fost acela "facut in pustie de Moise, robul Domnului" - v 3). Insa lipsea din el ceva si anume: chivotul. Poporul considera lipsa lui fara importanta, naintelegand ca chivotul reprezenta prezenta lui Dumnezeu. Oricat de bune ar fi toate celelalte lucruri, nici inima lui Dumnezeu si nici a noastra nu vor fi satisfacute daca El nu este prezent.

Inainte ca Domnul sa i se fi aratat in vis, Solomon nu a inteles ce inseamna chivotul, nu i-a patruns semnificatia; dar o data ce a experimentat prezenta Domnului, care i s-a aratat, a devenit constient de valoarea prezentei Lui mai presus de orice. Urmarea a fost ca s-a intors imediat la Ierusalima si a dus jerfe inaintea chivotului lui Iehova. In Gabaon, Solomon nu adusese decat arderi de tot, dar acum el a adus arderi-de-tot si jertfe de multumire si a dat un ospat pentru toti slujitorii sai. O, inchinarea inaintea lui Dumnezeu este adevarata inchinare, partasia cu Dumnezeu este adevarata partasie, si bucuria in prezenta lui Dumnezeu este adevarata bucurie. Aceasta experimentase Solomon si aceasta experineta este impartasita de multi care Il cunosc pe Domnul. Dupa ce Solomon a zidit templul, locasul cel sfant,  a asezat in el chivotul. Chivotul a devenit punctul central al templului (vezi 2Cr. 5:1-9). O, Chivotul lui Dumnezeu, Tu chivpot scump, toti cei ce te cunosc te vor cauta si se vor inchina inaintea Ta.

(va continua)

Watchman Nee

MARGARITAR...


ÎNȚELEGÂND PLANUL DIAVOLULUI (4)
„Un astfel de om să fie dat pe mâna Satanei" (1 Corinteni 5:5)
Atacul lui Satan poate fi un ceas deșteptător. Știi că atunci când refuzi să recunoști păcatul și să te pocăiești, zidul de protecție din jurul tău este spart și Satan este liber să intre și să te atace? Pavel scrie bisericii din Corint:
„Din toate părțile se spune că între voi este curvie; și încă o curvie de acelea, care nici chiar la păgâni nu se pomenesc; până acolo că unul din voi trăiește cu nevasta tatălui său. Și voi v-ați fălit! Și nu v-ați mâhnit mai degrabă, pentru ca cel ce a săvârșit fapta aceasta, să fi fost dat afară din mijlocul vostru!" (v. 1-2). Apoi Pavel le spune liderilor bisericii că:
„Un astfel de om să fie dat pe mâna Satanei, pentru nimicirea cărnii, ca duhul lui să fie mântuit în ziua Domnului Isus."
Dacă omul s-a pocăit de păcatul lui, Pavel a spus că trebuie reinclus în adunarea bisericii. Așadar, ceea ce a spus Pavel în esență a fost:
„Lăsați-I să ajungă la disperare, ca mai apoi să fie atras din nou în brațele lui Dumnezeu."
Iar lui Timotei îi scrie:
„Să păstrezi credința și un cuget curat pe care unii l-au pierdut, și au căzut din credință. Din numărul lor sunt Imeneu și Alexandru pe care i-am dat pe mâna Satanei, ca să se învețe să nu hulească." (1 Timotei 1:19-20).
Se bucură Dumnezeu să ne vadă suferind?
Nu mai mult decât îi place unui părinte să-și disciplineze copilul, dar dragostea sfântă face alegeri dure.
Nu uita că disciplina trebuie făcută cu milă, pentru a produce îndreptare nu nenorocire. Unii dintre noi ne trezim la o simplă bătaie pe umăr, în timp ce alții au nevoie de bobârnace puternice. Și de fiecare dată când Dumnezeu trebuie să ajungă la asta, este chemat Satan.
Deci, străduiește-te să trăiești curat!

ÎNȚELEGÂND PLANUL DIAVOLULUI (5)
„Satana v-a cerut să vă cearnă ca grâul." (Luca 22:31)
Luca scrie:
„Domnul a zis: Simone, Simone, Satana v-a cerut să vă cearnă ca grâul. Dar Eu M-am rugat pentru tine, ca să nu se piardă credința ta; și după ce te vei întoarce la Dumnezeu, să întărești pe frații tăi." (v. 31-32).
Atacul lui Satan dovedește că ai un rol important în planul lui Dumnezeu. De aceea Satan încearcă așa de tare să te înfrângă. De fapt, intensitatea și durata atacului este un indiciu clar al valorii tale pentru Dumnezeu și nivelul de binecuvântare pe care îl are Dumnezeu în plan pentru tine de partea cealaltă a atacului. Așadar, dacă îi aparții lui Hristos, consideră atacul ca pe un semn al respectului. Și nu uita Cine este în control. Satan a avut nevoie de permisiunea lui Dumnezeu pentru a-l ataca pe Iov. Domnul Isus a spus:
„Toată puterea Mi-a fost dată în cer și pe pământ" (Matei 28:18). Și acesta este un adevăr pe care te poți baza. Scopul acestui test este acela de a-ți sluji drept mărturie a bunătății lui Dumnezeu. Domnul Isus a îngăduit ca Petru să treacă prin încercare pentru a putea să-și încurajeze frații. Poate Dumnezeu face la fel și cu tine. El știe că biserica și lumea au nevoie de mărturii vii ale puterii Sale.
Așadar, dificultatea în care te găsești te pregătește să fii o voce a încurajării pentru alții care sunt încercați. Adu-ți aminte ce le-a spus losif fraților săi:
„Voi negreșit, v-ați gândit să-mi faceți rău, dar Dumnezeu a schimbat răul în bine" (Genesa 50:20).
Întrucât Dumnezeu te iubește și iți controlează viața, El te va scoate biruitor din dificultățile prin care treci chiar acum.

 

MARGARITAR....

ELIBERAREA DUHULUI

INTRODUCERE
Pentru ca cititorul sa poata aprecia aceste lectii la adevarata lor valoare, sunt utile cateva informatii pregatitoare. 
In primul rand trebuie sa ne familiarizam cu terminologia pe care le foloseste fratele Nee. El a ales sa foloseasca pentru duhul omului termenul de omul dinauntru, pentru sufletul omului tgermenul de omul dinafara si pentru trup foloseste termenul de omul exterior. De asemenea ne va fi de folos sa intelegem ca, atunci cand Dumnezeu l-a creat pe om, duhul omului a fost destinat sa fie casa sau locul in care sa locuiasca Dumnezeu. Deci, Duhul Sfant, unindu-se cu duhul omului, trebuie sa stapaneasca sufletul, iar dugul si sufletul urmau sa foloseasca trupul ca mijloc de manifestare.

In al doilea rand, cand Watchman Nee vorbeste despre distrugerea sufletului, s-ar putea sa para ca foloseste un cuvant prea dur, ca si cum ar fi vorba de anihilare. De fapt, intreaga esenta a mesajului sau arata clar ca sufletul, in loc sa functioneze independent, trebuie sa devina un vas pentru duh. Deci, actiunea independenta a sufletului este cea care trebuie distrusa. Theodore Austin-Sparks a exprimat acest lucru intr-un mod clar:
"Trebuie sa fim atenti ca, recunoscand faptul ca sufletul a fost sedus, inrobit, innegrit si otravit prin egoism, sa nu-l consideram ca pe ceva ce trebuie anihilat si distrus in aceasta viata. Aceasta ar fi ascestism, o forma de budism. Rezxultatul unei asemenea atitudini este de obicei numai o alta forma de manifestare a sufletului intr-o forma exagerata; poate ocultism. Intreaga noastra natura umana se afla in sufletul nostru si daca natura este suprimata intr-o directie, ea va rabufni intr-o alta directie. Exact aceasta este problema multor oameni, dar putini sunt constienti de ea. Exista o deosebire intre viata de suprimare si o viata de slujire. In cazul lui Cristos, supunerea, slujirea si dependenta fata de Tatal nu au insemnat o viata de distrugere a sufletului, ci de odihna si desfatare. Robia in sensul ei negativ, este soarta celor care traiesc in intregime in propriile lor suflete. Trebuie sa ne revizuim parerile despre slujire pentru ca exista mai mult tendinta de a crede ca slujirea inseamna robie, or, in realitate, ea este un lucru divin. Spiritualitatea nu este o viata de suprimare. Aceasta este un lucru negativ. Spiritualitatea este un lucru pozitiv; este o viata, o viata noua, nu viata veche care se straduieste sa devina propria ei stapana".

In al treilea rand, este necesar sa vedem cum propria putere si domnie ale sufletului trebuie sa primeasca o lovitura fatala prin moartea lui Cristos. La fel ca si in cazul lui Iacov, dupa ce Dumnezeu l-a atins, el a schiopatat pana la sfarsitul vietii. Acest lucru ilustreaza clar ca in suflet trebuie sa existe intiparit pe veci faptul ca nu poate si nu trebuie sa actioneze din proprie initiativa. 

T. Austin-Sparks mai spune: "La fel ca un instrument, sufletul trebuie castigat, stapanit si condus in functie de caile superioare si diferite ale lui Dumnezeu. In multe locuri din scriptura se vorbeste despre suflet ca fiind cava asupra caruia trebuie sa dobandim si sa exercitam autoritate. De exemplu:
"Prin rabdarea voastra veti castiga sufletele voastre". Luca 21:19
"Prin asultarea de adevar v-ati curatat sufletele voastre." 1Petru 1:22
"Veti dobandi ca sfarsit al credintei voastre, mantuirea sufletelor voastre". 1Petru 1:9
Asadar in aceste lectii trebuie sa vedem de ce insista Watchman Nee ca sufletul (omul dinafara) sa fie zdrobit, stapanit si innoit ca sa poata fi folosit de duh. T. Austin-Sparks a spus:
"Fie ca putem sa-l acceptam sau nu, adevarul este ca, daca urmam in totul calea lui Dumnezeu, toate energiile si capacitatile sufletului de a cunoaste, a intelege, a simti si a face se vor sfarsi, iar noi vom fi - in ceea ce priveste sufletul - derutati, ametiti, paralizati si neputinciosi. Atunci numai o intelepciune, o constrangere si o energie divina ne va propulsa, ne va face instare  sa mergem mai departe. In astfel de clipe, va trebui sa spunem sufletelor noastre: "Suflete, increde-te in Dumnezeu" (Psalmul 62:5) si "Suflete, vino sa-L urmam pe Domnul". Dar ce bucurie si putere exista atunci cand, dupa ce sufletul a fost obligat sa cedeze inaintea duhului, cunoastem intelepciunea si slava ce urmeaza acesteo predari. Atunci "sufletul meu mareste pe Domnul si duhul meu s-a  bucurat in Dumnezeu, Manturitorul meu" (Luca 1:46-47). Duhul S-A bucurat si sufletul mareste  - observati timpurile verbelor. Deci, pentru ca bucuria sa fie deplina, sufletul este esential si el trebuie sa fie trecut prin intunericul si moartea propriei lui destoinicii pentru a invata adevarul superior si profund privitor la duh ca organ si ca facuòltate principala.ù

Pe masura ce ne vom apropia de sfarsitul acestor lectii, vom gasi secretul unei vieti roditoare pentru Dumnezeu. Sa nu cadeti in capcana in care au cazut multi, de a incerca sa va suprimati sufletele sau sa le dispretuiti; ci fiti tari in duhul, astfel incat sa va castigati, sa va mantuiti sufletele si sa le faceti sa slujeasca lui Dumnezeu. Domnul Idsus a randuit ca noi sa gasim odihna pentru sufletele noastre si la aceasta, spune El, se poate ajunge luand jugul Lui - simbolul unirii si al slujirii. Atunci vom descoperi ca sufletul are cea mai mare valoare in slujire, nu in stapanire. Este adevarat: pana nu este zdrobit, sufletul vrea sa fie stapan. Prin cruce, el poate sa devina un slujitor foarte util.

Watchman Nee

 

MARGARITAR...

MARTURIA LUI DUMNEZEU

Chivotul in mijlocul filistenilor
Ce s-a intamplat cu chivotul dupa ce a fost dus in tara filistenilor? Sa ne amintim inca o data, cu prilejul acestui eveniment, ceea ce am invatat mai devreme, anume faptul ca chivotul a fost in stare sa se protejeze singur.

"Filistenii au luat chivotul lui Dumnezeu si l-au dus din Eben-Ezer la Asdod. Dupa ce au pus mana pe chivotul lui Dumnezeu, filistenii l-au dus in casa lui Dagon si l-au asezat langa Dagon. A doua zi, asdodienii care se sculasera dis de dimineata, au gasit pe Dagon intins cu fata la pamant inaintea chivotului lui Dumnezeu. Capul lui Dagin si cele doua maini ale lui erau taiate pe prag si nu-i ramasese decat trunchiul... Mana Domnului a apasat asupra celor din Asdod si i-a pustiit; i-a lovit cu bube la sezut, atat in Asdod cat si in tinutul lui". (!Samuel 5:1-6).

Oamenii din Asdod s-au ingrozit si au trimis de au adunat pe toti domnitorii filistenilor ca sa se sfatuiasca ce sa faca. Decizia luata a fost aceea de a muta chivotul la Gat. Si astfel ca dupa ce chivotul a ajuns acolo, s-a intamplat ca oamenii din cetate, mari si mici au fost loviti cu tumori. Asadar au trimis chivotul lui Dumnezeu la Ecron, dar cei din Ecron au strigat: "Au adus chivotul Dumnezeului lui Osrael, ca sa omoare pe noi si poporul nostru" (v 10). Si ei au trimis si i-au adunat pe toti domnitorii filistenilor, cerand ca chivotul sa fie trimis in locul sau de origine. In tot acest timp, chivotul lui Iehova fusese in tara filistenilor vreme de sapte luni.

Cum au trimis inapoi, in cele din urma, chivotul Dumnezeului lui Israel? Preotii si ghicitorii lor au inventat o cale noua si unica: 1. sa faca un car nou, sa puna chivotul lui Iehova in el, si sa fie tras de doua vaci care alapteaza, vitii acestora fiind manati inapoi acasa. 
2. Sa pregateasca, de asemenea, o jertfa pentru vina sub forma a cinci umflaturi de aur si cinci soareci de aur pe care sa-i puna intr-o lada langa chivot, acesta aflandu-se in car. Apoi le-a spus filistenilor sa urmareasca  cu privirea carul, si daca se va sui pe drumul hotarului sau spre Bet-Semes, Domnul ne-a facut acest mare rau; daca nu vom sti ca nu mana Lui ne-a lovit, ci lucrul acesta a venit peste noi din intamplare" (6:9). Acum, noi stim ca s-a petrecut un miracol, caci acest car, tras de doua vaci care alaptau, au mers direct pe drumul care merge in sus, pana la hotarul cu Bet-Semes. Prin acest fapt, domnitorii filistenilor au fost pe deplin convinsi de cele intamplate si din acest motiv am spus mai devreme ca chivotul lui Dumnezeu a putut sa se protejeze singur.

Chivotul la Bet-Semes
Ce s-a intamplat cu chivotul in Bet-Semes? Locuitorii din Bet-Semes secerau granele in vale: au ridicat ochii, au zarit chivotul si s-au bucurat cand l-au vazut" (1Samuel 6:13). Dar a urmat o tragedie, caci Domnu
".. a lovit pe oamenii din Bet-Semes cand s-au uitat in chivotul Domnului; a lovit cincizeci de mii saptezeci de oameni din popor. Si poporul a plans pentru ca Domnul ii lovise cu o mare urgie. Oamenii din Bet-Semes au zis: "Cine poate sta inaintea Domnului, inaintea acestui Dumnezeu sfant? Si la cine trebuie sa se suie chivotul daca se departeaza de noi? Au trimes soli la locuitorii din Chiriat-Iearim ca sa le spuna: "Filistenii au adus inapoi chivotul Domnului; coborati-va si luati-l la voi". (6:19-21)
Prezenta lui Cristos este intradevar cea mai mare binecuvantata; insa oamenii trebuie sa fie sfinti. Pentru ca s-au uitata in chivotul lui Dumnezeu nepasatori, fara sa aiba teama in inima lor de El, Dumnezeu a ucis pe multi dintre barbatii din Bet-Semes. Din acest motiv, ei nu au vrut sa pastreze chivotul in mijlocul lor. Cat de trist este ca, in loc sa trateze cauza pentru care au fost pedepsiti, oamenii din Bet-Semes au refuzat prezenta Domnului.

Chivotul la Chiriat-Iearim
Care a fost atitudinea oamenilor din Chiriata-Iearim fata de chivot?
"Locuitorii din Chiriat-Iearim au venit si au luat chivotul Domnului; l-au dus in casa lui Abinadab, pe deal, si au sfintit pe fiul sau Eleazar ca sa pazeasca chivotul Domnului. Trecuse destula vreme din ziua cand fusese pus chivotul in Chiriat-Iearim. Trecusera douazevci de ani. Atunci toata casa lui Israel a plans dupa Domnul". (1Samuel 7:1-2).

Chivotul a parasit Silo fara sa se mai intoarca vreodata acolo. In schimb, a ramas in Chiriat-Iearim, in casa lui Abinadab timp de douazaci de ani. Cortul se afla in Silo, dar chivotul nu era in el. Cat de gol era Silo! Acum insa casa lui Abinadab a fost onorata de prezenta Domnului. Trebuie sa subliniem faptul ca chivotul nu s-a mai intors l Silo si sa ne punem aceasta intrebare foarte serioasa: suntem noi ca si locuitorii din Bet-Semes, carora le-a fost teama de prezenta Domnului sau suntem noi ca si cei din Chiriat-Iearim, care au primit cu bucurie prezenta Domnului?

(Va continua)

Watcham Nee

 

MARGARITAR....

MARTURIA LUI DUMNEZEU

Chivotul, punctul central al cortului intalnirii

trei
Sa privim acum putin la istoria chivotului, prin intermediul careia vom putea sa intelegem nu numai legatura dintre chivot si poporul Israel, ci, de asemenea, si pe aceea dintre Cristos si noi.ù

Chivotul traverseaza raul Iordan
Cum a trecut poporul Israel raul Iordan atunci cand a intrat in Canaan?
"Iosua a zis: "Prin aceasta veti cunoaste ca Dumnezeul cel viu este in mijlocul vostru... Iata, chivotul legamantului Domnului intregului pamant va trece inaintea voastra in Iordan... Si de indata ce preotii care duc chivotul Domnului, Dumnezeului intregului pamant, vor pune talpa piciorului in apoele Iordanului, apele Iordanului se vor despica in doua si anume apele care se coboara din sus, se vor opri gramada. Poporul a iesit din corturi ca sa treaca Iordanul si preotii care duceau chivotul legamantului au pornit inaintea poporului. Cand preotii care duceau chivotul au ajuns la Iordan si cand li s-au muiat picioarele in marginea apei, (caci Iordanul se varsa peste toate malurile  lui in tot timpul secerisului), apele care se coboara de sus s-au oprit si s-au inaltat gramada, la o foarte mare departare de cetatea Adam, care este langa Tartan; iar cele ce se coborau spre marea campiei, care este Marea Sarata, s-au scurs de tot. Poporul a trecut in fata Ierihonului. Preotii care duceau chivotul legamantului Domnului s-au oprit ferm pe uscat, in mijlocul Iordanului, in timp ce tot Israelul trecea pe uscat, pana a ispravit tot poporul de trecut Iordanul. (Iosua 3:10-17).

Acest pasaj biblic ne spune cum a condus chivotul pe poporul Israel in Canaan. Cjivotul a fost cel din urma care a iesit din apa, dupa cum a fost cel dintai care a intrat in apa. Din aceasta intelegem ca o putere mai mare decat moartea i-a condus pe Israeliti, in siguranta, de cealalta parte a Iordanului. In acelasi fel, si noi, cei care am murit, am fost inviati impreuna cu Cristos, asa cum Israel a trecut prin "moartea" Iordanului, calauzit de chivot.

Chivotul in cortul din Silo
Dupa ce copii lui Israel au intrat in Canaan si razboaiele au luat sfarsit, intreaga adunare s-a strans la Silo pentru a aseza acolo cortul intalnirii (vezi Iosua 18:1). Cand preotul Eli a imbatranit, cei doi fii ai sai au ramas oameni de baza . Ei nu-L cunosteau pe Iehova si, cu toate acestea, slujeau ca preoti. Eli n-a facut nimic in aceasta privinta, caci ii cinstea pe fiisai mult mai mult decat pe Dumnezeu. De aceea, un om al lui Dumnezeu i-a prorocit urmatoarele: "Si vei vedea necazul din locasul Meu" (1Samuel 2:32, ASV). Prin aceasta voia sa spuna ca Dumnezeu vrea sa se departeze de cort.

"Tanarul Samuel slujea Domnului inaintea lui Eli. Cuvantul Domnului era rar in vremea aceea si vedeniile nu erau dese. Tot pe vremea aceea, Eli incepea sa aibe ochii tulburi si nu mai putea sa vada. El statea culcat la locul lui, iar candela lui Dumnezeu nu se stinsese inca; si Samuel era culcat in templul Domnului, unde era chivotul lui Dumnezeu. Atunci Domnul l-a chemat pe Samuel". (1Samuel 3:1-4)

Desi lumina candelei nu se stinsese inca inaintea chivotului din sanctuarul lui Dumnezeu, iar forma exterioara a cortului exista ca si mai inainte, prezenta lui Dumnezeu avea sa se departeze in curand. Atunci, in acel moment, Dumnezeu nu l-a chemat pe Eli, ci l-a chemat pe Samuel; El nu i-a vorbit Cuvantului Sau lui Eli, ci lui Samuel. Dupa aceasta, l-a dat la o parte pe Eli si l-a ales pe copilul Samuel, pe care l-a pus proroc in Israel (1 Samuel 3:20).

Nu l-a mult timp dupa aceasta, chivotul avea sa paraseasca cortul din Silo. Este consemnat in 1Samuel 4 faptul ca "atunci cand poporul s-a intors in tabara, batranii lui Israel au zis: "pentru ce ne-a lasat Domnul sa fim batuti de filisteni? Haidem sa luam de la Silo chivotul Domnului, ca sa vina in mijlocul nostru si sa ne izbaveasca din mana vrajmasilor nostri" (v3). In timp ce se aflau in lupta cu Filistenii, Israelitii s-au gandit ca, daca ar putea aduce chivotul, ar fi biruitori. Si astfel au luat chivotul din cortul lui Dumnezeu de la Silo si l-au dus in tabara lor. Cand a intrat chivotul in tabara, tot Israelul a scos strigate mari (1Samuel 4:5). Vedem asadar ca, la vreme de necaz, poporul s-a gandit sa profite de pe urma chivotului; dar drept consecinta, chiar si chivotul a fost capturat. Ei s-au gandit, ca avand chivotul in mijlocul lor, Dumnezeu era fortat sa-i ajute, caci cum ar putea El sa paraseasca chivotul? Cu toate acestea, Dumnezeu nu a procedat, dupa cum se asteptasera ei. I-a lasat sa fie infranti si chiar a ingaduit sa fie luat chivotul de catre vrajmas. (vezi 1Samuel 4:10-11).

O cat de serioasa este aceasta problema. Daca cineva isi inchipuie ca va avea bituinta repetand cuvinte de genul "Eu Il am pe Dumnezeu", "In Numele Domnului ", Dumnezeu este sigur cu noi", comite aceeasi eroare ca si Israelitii din trecut. Poporul Israel a fost infrant de filisteni pentru ca nu a tratat problema pacatelor. Ei au trecut cu vederea faptul ca, atata vreme cat pacatele lor erau nerezolvate, nu puteau sa aibe biruinta. Au ignorat faptul ca se razvratisera impotriva lui Dumnezeu si au visat la biruinta, agatandu-se de chivot. Cat de grav s-au inselat! Nimeni nu se poate folosi de chivot in acest fel.

Sa nu uitam niciodata ca lucrurile spirituale nu pot fi folosite de carne, dupa cum nici numele lui Cristos nu trebuie folosit de carne. Daca cineva se gandeste sa profite de lucrurile spirituale sau sa se foloseasca de Numele Domnului, va suferi on infrangere totala. Nestiind ca slava lui Dumnezeu se departase deja, poporul Israel s-a gandit sa foloseasca chivotul lui Dumnezeu. Insa Dumnezeu a permis ca chivotul Sau sa fie capturat. Sa intelegem bine ca Domnul nu a parasit cortul din Silo pentru ca chivotul fusese capturat, ci, mai degraba, chivotul a fost capturat pentru ca, mai intai Domnul parasise cortul din Silo. (compara Ps. 78:60-61). O data ce chivotul lui Dumnezeu a parasit cotul din Silo, nu s-a mai intors niciodata inpoi.

(va continua)

Watchman Nee