MARGARITAR...
Forta practica a sfintirii
Care este deci forta practica a acestui gand? Pe masura ce Dumnezeu iti arata vechiul tau sine pacatos si fiecare fapta rea a propriei tale naturi cazute, trebuie cu hotarare sa le dai in mana lui, u deplinul consimtamant al vointei tale. Apoi El le va separa de tine si te va izbavi pe deplin de puterea lor. Trebuie sa le socotesti ca fiind in mainile Lui si nemaiavand control asupra ta, nemaiapartinandu-ti in nici un sens. Pe masura ce El te calauzeste in continuare sa observi lucruri care n-ar putea fi numite pacatoase, dar care nu sunt, totusi inglobate in viata si vointa lui, trebuie sa te separi si sa le cedezi Lui, pentru ca El sa poata omori tot ce nu face parte din El Insusi si sa ridice la o viata noua, de inviere, intreaga fiinta.
Vei vedea ca esti eliberat de lupta de moarte cu raul si de conflictul irepresibil cu sinele. Partea ta va fi pur si simplu sa-l predai pe Agag cu mainile tale ca sa fie executat (vezi relatarea din 1Samuel 15) si sa consimti cu bucurie ca Domnul sa-l ucida si sa stearga amintirea lui Amalec pentru totdeauna.
Trebuie sa cedezi
Te-ai separat tu astfel ca Dumnezeu sa te sfinteasca? Trebuie sa cedezi. Dumnezeu nu se va atinge de rau pana nu-l vei autoriza la aceasta, prin consimtamantul tau bucuros. Ca si ostirea de demult al lui Ioab, el isi intinde tabara in fata cetatii tale si iti trimite solia ca Seba trebuie sa moara, ori cetatea va fi nimicita, insa chiar mainile tale trebuie sa-l predea. Ai facut acest lucru sau il vei face? Nu doresti ca acum, consimtind din toata inima, sa-ti pui mana pe capul binecuvantatei jertfe pentru pacat si sa-ti transferi inima pacatoasa, precum si cel mai iubit idol pe care l-a cunoscut ea vreodata, Aceluia care "pe Cel ce n.a cunoscut nici un pacat, L-a facut pacat pentru noi, ca noi sa devenim dreptate a lui Dumnezeu in El?" (2Corinteni 5:21, Bucuresti 2001)
A sfinti inseamna a dedica. Nu inseamna doar a separa ci a separa pentru ceva. Ideea esentiala a cuvantului este aceea de a fi pus deoparte pentru a fi proprietatea altcuiva. Ne oferim lui Dumnezeu, pentru a-I apartine in mod absolut, ca El sa ne aibe in stapanire ca proprietate deosebita a Lui, ca sa ne pregateasca pentru scopul Sau si sa lucreze in noi toata voia Sa sfanta si desavarsita. Acesta este intelesul indemnului pe care il face Pavel cand spune:
"Va indemn dar fratilor pentru indurarea lui Dumnezeu, sa aveti trupurile voastre ca o jertfa vie, sfanta, placuta lui Dumnezeu: aceasta va fi din partea voastra o slujba duhovniceasca (Romani 12:1).
Tot acesta este si intelesul acelor des pomenite expresii in care se vorbeste de noi ca fiind poporul ales al lui Dumnezeu, ceea ce inseamna, literalmente, "un popor care-i apartine". Acesta este chiar temeiul pe care Scriptura ne cheama sa umblam in sfintenie, pentru ca nu ne apartinem noi insine; suntem cumparati cu un pret si trebuie sa-L slavim pe Dumnezeu in trupul nostru, care este al Lui (1Corinteni 6: 19-20)
Este adevarat ca Dumnezeu ne-a cumparat - insa, si de aceasta data, infinita Sa bunavointa refuza sa ne forteze la a ne spune si nu va accepta altceva decat un dar de bunavoie. Astfel cu bucurie lasandu-ne constransi de dragoste, consideram ca e o cinste sa-i apartinem si sa-l privim cum se pleaca sa ne primeasca, in nevrednicia noastra, luand asupra Lui responsabilitatea pentru toate riscurile importantei noastre existente.
Aceasta este de fapt consacrarea. Ea este capitularea si daruirea de sine voluntara a inimii, constransa de dragoste, pentru a fi a Domnului. Exclamatia ei plina de bucurie este: "Eu sunt a iubitului meu" (Cantarea Cantarilor 7:10). Ea trebuie sa izvorasca desigur, din credinta. Trebuie sa existe totodata incredere, ca, abandonandu-ne astfel, suntem in siguranta, ca nu ne dam drumul intr-o prapastie sau ca nu ne dam pe mana unui judecator, ci ne aruncam in mainile unui Tats si intram intr-o mostenire nesfarsita.
Este o infinita onoare sa ni se permita sa ne daruim Celui care se angajeaza sa faca din noi tot ceea ce ne-am dori din tot sufletul sa fim - tot ceea ce intelepciunea, puterea si dragostea Lui fara margini cu incantare vor realiza in noi. Lutul se supune mainilor olarului ca sa fie modelat si sa devina un vas de cinste, potrivit pentru folosinta Stapanului. Bietul copil al strazii, primeste sa devina copilul unui print, ca sa fie educat si ingrijit, ca sa fie pregatit sa mosteneasca intreaga avere a tutorelui sau. Cat de rusinati ne putem simti, si pe drept, ca am ezitat vreodata sa capitulam in acest fel sau ca am vrut sa impunem vreo alta conditie in afara voii Lui bune si desavarsite!
Dragul meu, te-ai predat tu pe deplin? Daca da, cu cata bucurie intreaga ta fiinta raspunde "Amin" la tot ce am spus despre fericirea de a fi numai ai Domnului! Daca nu, fa-o chiar in acest moment, arunca-te la picioarele Lui ca jertfa de ardere de tot si striga:
Ia-mi inima, umila. Fa-o Tu
Inchisa la orice; la Tine nu!
Pune-mi pe piept sigilul tau, sa fie
doar legamantul Tau acolo, de iubire.
A sfinti inseamna a umple. Traducerea literala a vechiului cuvant evreiesc "a consacra" este "a umple mana". Aceasta face referire la adevarul cel mai profund legat de sfintire, si anume ca Cristos Insusi trebuie sa fie substanta si sursa noii noastre vieti spirituale, si ca El ne umple cu propriul Sau Duh si propria Sa sfinetenie.
In urma celei mai sincere consacrari, suntem numai si numai un potential, ceva fara continut, pe care El trebuie sa il faca eficient. Chiar consacrarea noastra are nevoie de har din partea Lui pentru a fi fara neajunsuri si vrednica de primit. Vointa noastra trebuie purificata si pastrata neampartita si atintita supra Lui mai presus de orice, prin harul Sau necurmat. Puritatea noastra nu poate fi decat impartasirea vietii Lui; pacea noastra, pacea Lui inlauntrul nostru; dragostea noastra, iubirea lui Dumnezeu revarsata in inimile noastre. Insasi credinta noastra, cea care primeste tot harul Sau, trebuie sa fie adapata continuu di propriul Sau duh.
A. B. Simpson
Forta practica a sfintirii
Care este deci forta practica a acestui gand? Pe masura ce Dumnezeu iti arata vechiul tau sine pacatos si fiecare fapta rea a propriei tale naturi cazute, trebuie cu hotarare sa le dai in mana lui, u deplinul consimtamant al vointei tale. Apoi El le va separa de tine si te va izbavi pe deplin de puterea lor. Trebuie sa le socotesti ca fiind in mainile Lui si nemaiavand control asupra ta, nemaiapartinandu-ti in nici un sens. Pe masura ce El te calauzeste in continuare sa observi lucruri care n-ar putea fi numite pacatoase, dar care nu sunt, totusi inglobate in viata si vointa lui, trebuie sa te separi si sa le cedezi Lui, pentru ca El sa poata omori tot ce nu face parte din El Insusi si sa ridice la o viata noua, de inviere, intreaga fiinta.
Vei vedea ca esti eliberat de lupta de moarte cu raul si de conflictul irepresibil cu sinele. Partea ta va fi pur si simplu sa-l predai pe Agag cu mainile tale ca sa fie executat (vezi relatarea din 1Samuel 15) si sa consimti cu bucurie ca Domnul sa-l ucida si sa stearga amintirea lui Amalec pentru totdeauna.
Trebuie sa cedezi
Te-ai separat tu astfel ca Dumnezeu sa te sfinteasca? Trebuie sa cedezi. Dumnezeu nu se va atinge de rau pana nu-l vei autoriza la aceasta, prin consimtamantul tau bucuros. Ca si ostirea de demult al lui Ioab, el isi intinde tabara in fata cetatii tale si iti trimite solia ca Seba trebuie sa moara, ori cetatea va fi nimicita, insa chiar mainile tale trebuie sa-l predea. Ai facut acest lucru sau il vei face? Nu doresti ca acum, consimtind din toata inima, sa-ti pui mana pe capul binecuvantatei jertfe pentru pacat si sa-ti transferi inima pacatoasa, precum si cel mai iubit idol pe care l-a cunoscut ea vreodata, Aceluia care "pe Cel ce n.a cunoscut nici un pacat, L-a facut pacat pentru noi, ca noi sa devenim dreptate a lui Dumnezeu in El?" (2Corinteni 5:21, Bucuresti 2001)
A sfinti inseamna a dedica. Nu inseamna doar a separa ci a separa pentru ceva. Ideea esentiala a cuvantului este aceea de a fi pus deoparte pentru a fi proprietatea altcuiva. Ne oferim lui Dumnezeu, pentru a-I apartine in mod absolut, ca El sa ne aibe in stapanire ca proprietate deosebita a Lui, ca sa ne pregateasca pentru scopul Sau si sa lucreze in noi toata voia Sa sfanta si desavarsita. Acesta este intelesul indemnului pe care il face Pavel cand spune:
"Va indemn dar fratilor pentru indurarea lui Dumnezeu, sa aveti trupurile voastre ca o jertfa vie, sfanta, placuta lui Dumnezeu: aceasta va fi din partea voastra o slujba duhovniceasca (Romani 12:1).
Tot acesta este si intelesul acelor des pomenite expresii in care se vorbeste de noi ca fiind poporul ales al lui Dumnezeu, ceea ce inseamna, literalmente, "un popor care-i apartine". Acesta este chiar temeiul pe care Scriptura ne cheama sa umblam in sfintenie, pentru ca nu ne apartinem noi insine; suntem cumparati cu un pret si trebuie sa-L slavim pe Dumnezeu in trupul nostru, care este al Lui (1Corinteni 6: 19-20)
Este adevarat ca Dumnezeu ne-a cumparat - insa, si de aceasta data, infinita Sa bunavointa refuza sa ne forteze la a ne spune si nu va accepta altceva decat un dar de bunavoie. Astfel cu bucurie lasandu-ne constransi de dragoste, consideram ca e o cinste sa-i apartinem si sa-l privim cum se pleaca sa ne primeasca, in nevrednicia noastra, luand asupra Lui responsabilitatea pentru toate riscurile importantei noastre existente.
Aceasta este de fapt consacrarea. Ea este capitularea si daruirea de sine voluntara a inimii, constransa de dragoste, pentru a fi a Domnului. Exclamatia ei plina de bucurie este: "Eu sunt a iubitului meu" (Cantarea Cantarilor 7:10). Ea trebuie sa izvorasca desigur, din credinta. Trebuie sa existe totodata incredere, ca, abandonandu-ne astfel, suntem in siguranta, ca nu ne dam drumul intr-o prapastie sau ca nu ne dam pe mana unui judecator, ci ne aruncam in mainile unui Tats si intram intr-o mostenire nesfarsita.
Este o infinita onoare sa ni se permita sa ne daruim Celui care se angajeaza sa faca din noi tot ceea ce ne-am dori din tot sufletul sa fim - tot ceea ce intelepciunea, puterea si dragostea Lui fara margini cu incantare vor realiza in noi. Lutul se supune mainilor olarului ca sa fie modelat si sa devina un vas de cinste, potrivit pentru folosinta Stapanului. Bietul copil al strazii, primeste sa devina copilul unui print, ca sa fie educat si ingrijit, ca sa fie pregatit sa mosteneasca intreaga avere a tutorelui sau. Cat de rusinati ne putem simti, si pe drept, ca am ezitat vreodata sa capitulam in acest fel sau ca am vrut sa impunem vreo alta conditie in afara voii Lui bune si desavarsite!
Dragul meu, te-ai predat tu pe deplin? Daca da, cu cata bucurie intreaga ta fiinta raspunde "Amin" la tot ce am spus despre fericirea de a fi numai ai Domnului! Daca nu, fa-o chiar in acest moment, arunca-te la picioarele Lui ca jertfa de ardere de tot si striga:
Ia-mi inima, umila. Fa-o Tu
Inchisa la orice; la Tine nu!
Pune-mi pe piept sigilul tau, sa fie
doar legamantul Tau acolo, de iubire.
A sfinti inseamna a umple. Traducerea literala a vechiului cuvant evreiesc "a consacra" este "a umple mana". Aceasta face referire la adevarul cel mai profund legat de sfintire, si anume ca Cristos Insusi trebuie sa fie substanta si sursa noii noastre vieti spirituale, si ca El ne umple cu propriul Sau Duh si propria Sa sfinetenie.
In urma celei mai sincere consacrari, suntem numai si numai un potential, ceva fara continut, pe care El trebuie sa il faca eficient. Chiar consacrarea noastra are nevoie de har din partea Lui pentru a fi fara neajunsuri si vrednica de primit. Vointa noastra trebuie purificata si pastrata neampartita si atintita supra Lui mai presus de orice, prin harul Sau necurmat. Puritatea noastra nu poate fi decat impartasirea vietii Lui; pacea noastra, pacea Lui inlauntrul nostru; dragostea noastra, iubirea lui Dumnezeu revarsata in inimile noastre. Insasi credinta noastra, cea care primeste tot harul Sau, trebuie sa fie adapata continuu di propriul Sau duh.
A. B. Simpson
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu