MARGARITAR...
CE INSEAMNA CA DUHUL SA FIE SFINTIT
Este indispensabil ca duhul sa fie trezit la viata. In mod natural, el este mort. Lucrarea regenerarii il trezeste la viata, o viata nascuta din nou, insuflata data din ceruri - precum viata primita de noi la Creatie - de pe buzele lui Dumnezeu Insusi. Intr-un sens, sufletul neregenerat nu este viu din punct de vedere spiritual. Facultatile sale au viata, viata sa animala este activa, insa, din punct de vedere spiritual, el este mort in pacat. Cand, "printr-un singur om a intrat pacatul in lume, si prin pacat a intrat moartea", (Romani 5:12), nu numai ca omul a ajuns sa fie supus mortii fizice, ci moartea spirituala a inceput sa domneasca.
Multumiri fie aduse lui Dumnezeu pentru harul lui, revelat prin darul primit prin har! Isus Cristos ne-a eliberat din robia mortii si ne face sa domnim in viata prin jertfa lui Insusi.
Ce este un duh sfintit?
Este un duh separat. Te-ai uitat vreodata, la inceputul primaverii, la pamantul negru si rece care ti-ar fi inghetat si murdarit degetele daca ti-ai fi trecut mana prin el? Poate este amestecat cu balegarul din grajd si prin el se strecurau ramele. Si totusi n-ai vazut niciodata, crescand din acest pamant negru, vre-o mica planta sau vre-o floare, cu radacini albe ca zapada purtata de vant, cu frunzulite tot atat de delicate si cu petale la fel de curate ca si obrajorul cu gropite ale unui copilas? Ea se ridica nepatata, separata prin propria sa natura de solul murdar care o inconjoara de peste tot.
Tot asa duhul nascut din Dumnezeu este separat chiar prin natura sa divina de propriul sau sine si de inima pacatoasa. Cel dintai pas al sfintirii este sa recunoastem aceasta separare si sa nu ne mai socotim aceeasi oameni, ci partasi ai naturii divine, vii fata de Dumnezeu, ca unii care am fost inviati din morti. Ca atare, trebuie sa ne separam duhul de tot ce nu este din Dumnezeu - nu numai de pacat, ci si de lume si de sine si de intreaga noastra viata veche, naturala. Toate instinctele, simturile si madularele noastre spirituale trebuie sa fie separate de rau si sa se fereasca instinctiv chiar si de atingerea si apropierea ispitei. Trebuie sa refuzam sa auzim cu urechea noastra launtrica vocea strainului, sa nu privim cu ochii duhului viziunea seducatoare a ispitei, sa nu atingem spiritual, nici un lucru necurat si sa nu gustam o buurie interzisa. Cu ajutorul simtului ascutit al mirosului trebuie, de asemenea sa recunoastem si sa ne indepartam de orice atmosfera nesanatoasa si, pe masura ce raul de orice fel ii este descoperit duhului, sa renuntam la rau si sa-i cerem lui Dumnezeu sa-l separe de duhul nostru si sa puna obstacolul prezentei Lui intre suflet si pacat.
Duhul mai trebuie separat si de duhurile altora; Intr-adevar de orice duh omenesc care l-ar puteacontrola aparte de voia lui Dumnezeu. Toate aspectele duhului la care ne-am referit deja trebuie separate. Constiinta superioara care il cunoaste deja pe Dumnezeu trebuie separata de orice alti dumnezei. Simturile morale care cunosc binele trebuie separate de orice rau. Vointa trebuie separata de orice alegere sau inlinatie spre altceva decat voia Lui. Puterea increderii trebuie separata in mod voluntar de orice gand de necredinta sau neancredere. Puterea de a iubi trebuie cu totul separata de iubiri interzise. Scopurile si motivatiile trebuie separate de tot ce nu este pentru slava Lui; sursa placerilor sale trebuie purificata si duhul trebuie separat de orice bucurie care nu este in armonie cu bucuria Domnului.
Este duhul tau separat, curatit desprins de orice ar putea sa te intineze sau sa te abata de la voia lui Dumnezeu si de la o vointa de sfintenie?
Duhul sfintit este dedicat
Un duh sfintit este un duh dedicat. Puterea sa de intelegere este indreptata spre a-L cunoaste pe Dumnezeu si a socoti toate lucrurile ca o pierdere pe langa castigul nespus de mare al cunoasterii lui Cristos Isus (Filipeni 3:8). Cuvantul Lui este obiectul celor mai profunde cercetari si meditatii ale sale, iar insusirile si slava Lui, tema celi mai incantatoare contemplari. A-L cunoaste pe Dumnezeu, a fi umplut de Duhul Lui si a fi permanent in prezenta Lui, iata cel mai inalt scop al sau. Vointa lui este dedicata lui Dumnezeu. El il alege in mod deliberat ca mostenire al lui, ca Domn suveran al sau, si isi gaseste placerea in a se abandona in mainile Lui pentru a-I apartine pe de-antregul si pentru a indeplini voia Lui desavarsita.
A avea o inima neampartita si a-L alege in mod absolut pe Dumnezeu constituie ceea ce Scriptura numeste o inima desavarsita. Fiecare simt moral al duhului sfintit este dedicat lui Dumnezeu. Duhul sfintit alege criteriile lui de judecare a binelui si raului si doreste mai mult decat orice sa poarte chipul Lui si sa fie transformat dupa natura Lui.
Puterea credintei sale este dedicata. El este hotarat sa se increada in Dumnezeu in orice imprejurari si, in ciuda oricaror sentimente, ca un act de vointa, alege sa creada cuvantul Sau, fara sa tina seama de descurajari si ispite. Un duh care il alege in acest fel pe Dumnezeu va fi sustinut prin credinta pe care o va primi de la Dumnezeu Insusi.
Dragostea sa este dedicata, ca si puterea de a iubi. El alege sa-L iubeasca pe Dumnezeu mai presus de toate si sa-i iubeasca pe toti asa cum doreste Dumnezeu de la noi, privind pe fiecare om in lumina lui Dumnezeu si a voii Lui si adaptandu-se fiecarei relatii intr-un mod care sa-i fie Lui pe plac. El este dedicat slavei lui Dumnezeu. Adevarata tinta si scopul real al vietii sale este slava lui Dumnezeu, si nu aplauzele oamenilor si satisfactia de sine. El se daruieste ca jertfa vie pe altarul Lui.
De asemenea El este dedicat in a-si gasi placerea in Dumnezeu. Duhul sfintit Il alege pe Domnul ca mostenire a lui, ca fericire a lui, ca totul in toate. El consimte sa-si gaseasca toata placerea in El si numai in El, fie prin pierderea oricarei alte cai a fercirii, fie prin faptul ca El umple toate izvoarele vietii cu Sine Insasi.
Un duh dedicat este asadar, daruit cu totul lui Dumnezeu, pentru a-L cunoaste pe El, pentru a alege voia Lui, pentru a semana caracterul Lui, pentru a se increde in Cuvantul Sau, pentru a-L iubi mai presus de orice, a-L slavi doar pe El, a se bucura pe deplin de El si a-I apartine cu totul, fara rezerve si pentru totdeauna. Orice simt, inclinatie si capacitate a sa Ii este dedicata Lui. Se preda Lui pentru a fi facut asa cum doreste El sa devina si pentru a indeplini intotdeauna voia Lui desavarsita. El alege sa auda numai ce vrea Dumnezeu sa spuna, sa vada numai ceea ce Dumnezeu vrea ca el sa priveasca, sa atinga doar la porunca Lui si sa-si foloseasca fiecare putere si capacitate doar in si prin El. Pe sine se priveste de acum incolo ca proprietatea Lui, la dispozitia Sa si existand in vederea maretului scop pe care Dumnezeu il are pentru el. Este consacrat nu atat faptelor sau adevarului sau cauzei bisericii, cat Domnului. Si face aceasta cu bucurie, de bunavoie, nu cu teama sau rezerva, ci pentru ca e o mare cinste si onoare sa-i fie permis sa apartina in acest fel unui Stapan atat de mare si bun, si ca Acesta sa ia asupra Lui o sarcina atat de dificila ca sfintirea si inaltarea noastra.
Aceasta dedicare a duhului nostru poate fi facuta in cel dintai moment al consacrarii si chiar inainte de a vea macar o experienta constienta sau vre-un sentiment care sa raspunda dedicarii noastre. Ca niste vase goale, simple potentiale, neavand inca nimic in noi din intregul consimtamant al vointei spre a fi tot ce ne vrea Domnul, ne dam pe noi insine lui Dumnezeu, dupa voia Lui.
A. B. Simpson
CE INSEAMNA CA DUHUL SA FIE SFINTIT
Este indispensabil ca duhul sa fie trezit la viata. In mod natural, el este mort. Lucrarea regenerarii il trezeste la viata, o viata nascuta din nou, insuflata data din ceruri - precum viata primita de noi la Creatie - de pe buzele lui Dumnezeu Insusi. Intr-un sens, sufletul neregenerat nu este viu din punct de vedere spiritual. Facultatile sale au viata, viata sa animala este activa, insa, din punct de vedere spiritual, el este mort in pacat. Cand, "printr-un singur om a intrat pacatul in lume, si prin pacat a intrat moartea", (Romani 5:12), nu numai ca omul a ajuns sa fie supus mortii fizice, ci moartea spirituala a inceput sa domneasca.
Multumiri fie aduse lui Dumnezeu pentru harul lui, revelat prin darul primit prin har! Isus Cristos ne-a eliberat din robia mortii si ne face sa domnim in viata prin jertfa lui Insusi.
Ce este un duh sfintit?
Este un duh separat. Te-ai uitat vreodata, la inceputul primaverii, la pamantul negru si rece care ti-ar fi inghetat si murdarit degetele daca ti-ai fi trecut mana prin el? Poate este amestecat cu balegarul din grajd si prin el se strecurau ramele. Si totusi n-ai vazut niciodata, crescand din acest pamant negru, vre-o mica planta sau vre-o floare, cu radacini albe ca zapada purtata de vant, cu frunzulite tot atat de delicate si cu petale la fel de curate ca si obrajorul cu gropite ale unui copilas? Ea se ridica nepatata, separata prin propria sa natura de solul murdar care o inconjoara de peste tot.
Tot asa duhul nascut din Dumnezeu este separat chiar prin natura sa divina de propriul sau sine si de inima pacatoasa. Cel dintai pas al sfintirii este sa recunoastem aceasta separare si sa nu ne mai socotim aceeasi oameni, ci partasi ai naturii divine, vii fata de Dumnezeu, ca unii care am fost inviati din morti. Ca atare, trebuie sa ne separam duhul de tot ce nu este din Dumnezeu - nu numai de pacat, ci si de lume si de sine si de intreaga noastra viata veche, naturala. Toate instinctele, simturile si madularele noastre spirituale trebuie sa fie separate de rau si sa se fereasca instinctiv chiar si de atingerea si apropierea ispitei. Trebuie sa refuzam sa auzim cu urechea noastra launtrica vocea strainului, sa nu privim cu ochii duhului viziunea seducatoare a ispitei, sa nu atingem spiritual, nici un lucru necurat si sa nu gustam o buurie interzisa. Cu ajutorul simtului ascutit al mirosului trebuie, de asemenea sa recunoastem si sa ne indepartam de orice atmosfera nesanatoasa si, pe masura ce raul de orice fel ii este descoperit duhului, sa renuntam la rau si sa-i cerem lui Dumnezeu sa-l separe de duhul nostru si sa puna obstacolul prezentei Lui intre suflet si pacat.
Duhul mai trebuie separat si de duhurile altora; Intr-adevar de orice duh omenesc care l-ar puteacontrola aparte de voia lui Dumnezeu. Toate aspectele duhului la care ne-am referit deja trebuie separate. Constiinta superioara care il cunoaste deja pe Dumnezeu trebuie separata de orice alti dumnezei. Simturile morale care cunosc binele trebuie separate de orice rau. Vointa trebuie separata de orice alegere sau inlinatie spre altceva decat voia Lui. Puterea increderii trebuie separata in mod voluntar de orice gand de necredinta sau neancredere. Puterea de a iubi trebuie cu totul separata de iubiri interzise. Scopurile si motivatiile trebuie separate de tot ce nu este pentru slava Lui; sursa placerilor sale trebuie purificata si duhul trebuie separat de orice bucurie care nu este in armonie cu bucuria Domnului.
Este duhul tau separat, curatit desprins de orice ar putea sa te intineze sau sa te abata de la voia lui Dumnezeu si de la o vointa de sfintenie?
Duhul sfintit este dedicat
Un duh sfintit este un duh dedicat. Puterea sa de intelegere este indreptata spre a-L cunoaste pe Dumnezeu si a socoti toate lucrurile ca o pierdere pe langa castigul nespus de mare al cunoasterii lui Cristos Isus (Filipeni 3:8). Cuvantul Lui este obiectul celor mai profunde cercetari si meditatii ale sale, iar insusirile si slava Lui, tema celi mai incantatoare contemplari. A-L cunoaste pe Dumnezeu, a fi umplut de Duhul Lui si a fi permanent in prezenta Lui, iata cel mai inalt scop al sau. Vointa lui este dedicata lui Dumnezeu. El il alege in mod deliberat ca mostenire al lui, ca Domn suveran al sau, si isi gaseste placerea in a se abandona in mainile Lui pentru a-I apartine pe de-antregul si pentru a indeplini voia Lui desavarsita.
A avea o inima neampartita si a-L alege in mod absolut pe Dumnezeu constituie ceea ce Scriptura numeste o inima desavarsita. Fiecare simt moral al duhului sfintit este dedicat lui Dumnezeu. Duhul sfintit alege criteriile lui de judecare a binelui si raului si doreste mai mult decat orice sa poarte chipul Lui si sa fie transformat dupa natura Lui.
Puterea credintei sale este dedicata. El este hotarat sa se increada in Dumnezeu in orice imprejurari si, in ciuda oricaror sentimente, ca un act de vointa, alege sa creada cuvantul Sau, fara sa tina seama de descurajari si ispite. Un duh care il alege in acest fel pe Dumnezeu va fi sustinut prin credinta pe care o va primi de la Dumnezeu Insusi.
Dragostea sa este dedicata, ca si puterea de a iubi. El alege sa-L iubeasca pe Dumnezeu mai presus de toate si sa-i iubeasca pe toti asa cum doreste Dumnezeu de la noi, privind pe fiecare om in lumina lui Dumnezeu si a voii Lui si adaptandu-se fiecarei relatii intr-un mod care sa-i fie Lui pe plac. El este dedicat slavei lui Dumnezeu. Adevarata tinta si scopul real al vietii sale este slava lui Dumnezeu, si nu aplauzele oamenilor si satisfactia de sine. El se daruieste ca jertfa vie pe altarul Lui.
De asemenea El este dedicat in a-si gasi placerea in Dumnezeu. Duhul sfintit Il alege pe Domnul ca mostenire a lui, ca fericire a lui, ca totul in toate. El consimte sa-si gaseasca toata placerea in El si numai in El, fie prin pierderea oricarei alte cai a fercirii, fie prin faptul ca El umple toate izvoarele vietii cu Sine Insasi.
Un duh dedicat este asadar, daruit cu totul lui Dumnezeu, pentru a-L cunoaste pe El, pentru a alege voia Lui, pentru a semana caracterul Lui, pentru a se increde in Cuvantul Sau, pentru a-L iubi mai presus de orice, a-L slavi doar pe El, a se bucura pe deplin de El si a-I apartine cu totul, fara rezerve si pentru totdeauna. Orice simt, inclinatie si capacitate a sa Ii este dedicata Lui. Se preda Lui pentru a fi facut asa cum doreste El sa devina si pentru a indeplini intotdeauna voia Lui desavarsita. El alege sa auda numai ce vrea Dumnezeu sa spuna, sa vada numai ceea ce Dumnezeu vrea ca el sa priveasca, sa atinga doar la porunca Lui si sa-si foloseasca fiecare putere si capacitate doar in si prin El. Pe sine se priveste de acum incolo ca proprietatea Lui, la dispozitia Sa si existand in vederea maretului scop pe care Dumnezeu il are pentru el. Este consacrat nu atat faptelor sau adevarului sau cauzei bisericii, cat Domnului. Si face aceasta cu bucurie, de bunavoie, nu cu teama sau rezerva, ci pentru ca e o mare cinste si onoare sa-i fie permis sa apartina in acest fel unui Stapan atat de mare si bun, si ca Acesta sa ia asupra Lui o sarcina atat de dificila ca sfintirea si inaltarea noastra.
Aceasta dedicare a duhului nostru poate fi facuta in cel dintai moment al consacrarii si chiar inainte de a vea macar o experienta constienta sau vre-un sentiment care sa raspunda dedicarii noastre. Ca niste vase goale, simple potentiale, neavand inca nimic in noi din intregul consimtamant al vointei spre a fi tot ce ne vrea Domnul, ne dam pe noi insine lui Dumnezeu, dupa voia Lui.
A. B. Simpson
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu