MARGARITAR...
UN DUH SFINTIT
Dupa ce am vazut sursa si intelesul sfintirii, sa-i urmarim acum domeniul si intinderea. "Il rog pe Dumnezeu sa va sfinteasca tot mai mult pana la capat" - acesta este sensul versetelor din 1 Tesaloniceni 5: 23-24. Pavel mentioneaza apoi intreita impartire a naturii noastre omenesti: duhul sufletul si trupul, ca fiind, pe rand obiectul acestei lucrari a harului.
Divina trinitate isi are corespondentul in natura umana. Pare sa existe o buna baza pentru a sustine ca aceasta impartire este recunoscuta de scriptura. In cea dintai relatare a crearii omului, e mentionat pentru prima data, in mod distinct, trupul - "Domnul Dumnezeu l-a facut pe om din tarana paman-tului." Apoi sufletul si duhul sunt clar diferentiate prin cuvintele care urmeaza: "si i-a suflat in nari suflare de viata si omul a devenit un suflet viu." (Genesa 2:7) Mai intai e vorba de suflarea Duhului celui atotputernic pusa in fiinta superioara a omului, apoi de principiul fizic care il face un suflet viu.
In cadrul relatarii copilariei Domnului nostru intalnim aceeasi impartire. "Isus crestea in intelepciune (viata intelectuala sau a sufletului), in statura (viata fizica) si era tot mai placut inaintea lui Dumnezeu (viata spirituala) si inaintea oamenilor (viata sociala). (Luca 2:52).
Si in Corinteni, capitolul 2, apostolul Pavel face o foarte clara distinctie intre sufletul si duhul omului. Omul psihic, adica omul sufletesc, ne spune el, "nu primeste lucrurile lui Dumnezeu, caci pentru el sunt o nebunie; si nici nu le poate intelege, pentru ca trebuie judecate duhovniceste. Omul duhovnicesc, dimpotriva, poate sa judece totul." (1Corinteni 2:14-15a)
Omul psihic, asadar, este omul sufletului; omul spiritual este omul cu un duh inviat. Observati in acest pasaj ca el incepe cu duhul si, treptat, coboara la suflet si trup ca subiecte ale sfintirii. Acest lucru este foarte instructiv si semnificativ.
Deunazi, pe cand vorbeam cu oamenii de serviciu, si au spus: "Intotdeauna incep curatenia de la ultimul etaj si mergem in jos, terminand cu subsolul. In felul acesta, nu mai trecem peste ce am facut deja si nu mai murdarim podelele care au fost deja curatate." In casa cea mare a lui Dumnezeu, El lucreaza de sus in jos.
Tot asa este si cu crestera unui copac. O mie de straturi de si-ar adauga, ve-ti vedea ca nici unul nu se adauga dinafara cifiecare din ele creste separat, din maduva launtrica a copacului. Viata copacului vine dinlauntru.
La fel in cortul din Exod, marele simbol al adevarului spiritual, vedem ca Iehova incepe din Sfanta Sfintelor cu Chivotul Legamantului si merge inspre exterior, trecand prin sanctuar, unde se aflau toate vasele sfinte, pana ajunge la curtea de afara, unde erau livheanul si altarul de jertfa.
Frumoasa prefigurarea lucrarii harului sfintilor; sfanta Sekina a Duhului Divin si Cristos care locuieste in cea mai dinauntru camaruta pana cand patrund fiecare facultate a sufletului si fiecare organ al fiintei fizice cu puterea lor transformatoare si sfintitoare.
Ce este duhul?
Putem spune, cu un cuvant, ca el este elementul divin din om, sau, poate mai corect, ca este ceea ce-L percepe pe Dumnezeu. El nu este partea intelectuala sau mintala sau estetica, sau a simturilor, din om, ci natura superioara, spirituala, care recunoaste si are comuniune cu cele ceresti si divine.
Duhul este acea parte din noi care il cunoaste pe Dumnezeu. El este constient, in mod direct si instantaneu, de prezenta divina si poate avea partasie cu Domnul, auzindu-i glasul, privindu-I slava, cunoscand in mod intuitiv atingerea Lui si voia Lui, intelegand si abordand caracterul atributelor Sale, vorbindu-I in duhul si limbajul rugaciunii, al laudei si al comuniunii ceresti. De asemenea el este constient, in mod direct de cealalta lume, cea a duhurilor rele, si cunoaste atingerea vrajmasului, ca si vocea Pastorului.
Duhul este cel care recunoaste diferenta dintre bine si rau. El iubeste binele si gandeste, discerne si alege in armonie cu dreptatea. El este elementul moral din natura umana. Este acea parte unde vorbeste si domneste constiinta. Este sediul dreptatii, al purutatii si al sfinteniei. Este ceea ce se aseamana cu Dumnezeu: omul nou, creat in dreptate si adevarata sfintenie, dupa chipul Sau. Orice om trebuie sa fie constinet de un astfel de element in fiinta sa si sa simta ca aceasta este diferita de simplele facultati ale intelegerii sau de sentimentele inimii.
Duhul este ceea ce alege, stabileste scopuri, determina; astfel, practic, el decide intreaga chestiune a actiunilor si ascultarii noastre. Pe scurt este regiunea vointei - acel puternic impuls al naturii umane, acea prerogativa aproape divina pe care Dumnezeu o imparte cu omul, copilul Sau, acea carma a vietii, de a carei decizie atarna intreaga problema a caracterului si destinului. Ce forta coplesitoare este vointa si cat de vital este ca ea sa fie sfintita pe deplin! In functie de sfintirea sau nesfintirea vointei si viata este caracterizata de ascultare sau neascultare. Cand vointa este dreapta, iar alegerea este hotarata si ochiul priveste drept, Dumnezeu recunoaste inima ca fiind adevarata si curata. "Pentru ca daca este bunavointa, darul este primit, avandu-se in vedere ce are cineva, nu ce n-are." (2 Corinteni 8:12)
Duhul este cel care se increde. Increderea este una din insusirile si actiunile sale. Este insusirea filiala din copilul lui Dumnezeu, care priveste fata Tatalui su seninatate, care se pleaca la pieptul lui fara teama si isi pune mana intr-a Lui, abandonandu-se cu simplitate copilareasca.
Duhul este cel care-L iubeste pe Dumnezeu. Nu vorbim despre dragostea omeneasca, emotionala, caci acea apartine naturii inferioare a sufletului si poate fi pe deplin dezvoltata chiar intr-un om al carui duh este inca mort fata de Dumnezeu, in faradelegi si pacate. Este acea dragoste divina care este darul direct al Duhului Sfant si adevaratul izvor al oricarei sfintenii si ascultari: nimic mai putin decat dragostea lui Dumnezeu, revarsata in inima de catre Duhul Sfant; locul ei este in inima omului.
Duhul este cel care il slaveste pe Dumnezeu. El face din voia si cinstirea lui Dumnezeu scopul sau suprem si se pierde pe sine in slava lui. Insasi ideea unui asemenea scop este straina mintii omenesti si poate fi primita doar de un duh care a fost nascut din nou si creat dupa chipul lui Dumnezeu.
Duhul este cel care se bucura de Dumnezeu. Duhul inseteaza dupa prezenta Lui. si dupa partasia cu El; isi gaseste hrana, partea, satisfactia, mostenirea in Dumnezeu, care e pentru el totul si tot. Acest minunat element al naturii noastre umane este supus tuturor sensibilitatilor si vulnerabilitatilor pe care le observam, intr-o forma mai putin rafinata, in viata noastra fizica. Exista simturi si organe spirituale, tot atat de reale si intense ca si acelea ale structurii noastre fizice. Le gasim prezentate, pe fiecare in parte, in Scriptura.
Exista simtul auzului spiritual:
"Cine are urechi sa asculte ce zice Bisericilor Duhul "(Apocalipsa 2:11a)
"Ferice de ... urechile voastre ca aud!" (Matei 13:16)
"Oile Mele aud glasul meu; Eu le cunosc si ele vin dupa Mine." (Ioan 10:27)
Exista simtul vazului:
"Ochii tai vor vedea pe Imparatul in stralucirea Lui, vor privi tara in toata intinderea ei." (Isaia33:17)
"Sa ne uitam tinta la Isus." (Evrei 12:2a)
"Noi toti privim... ca intr-o oglinda, slava Domnului." (2Corinteni 3:18a)
"Aveti ochi, si nu vedeti?" (Marcu 8:18a)
"... ca sa le deschizi ochii, sa se intoarca de la intuneric la lumina, si de sub puterea satanei la Dumnezeu." (Faptele Apostolilor 26:18)
Exista simtul tactil:
Nu ca am si castigat premiul... dar alerg inainte, cautand sa-l apuc, intrucat si eu am fost apucat de Cristos Isus." (Filipeni 3:12)
"Bolnavii Il rugau sa le dea voie numai sa se atinga de poala hainei Lui. Si toti cati s-au atins, s-au vindecat." (Matei 14:36)
Exista simpul spiritual al gustului:
"... cine ma manaca pe Mine va trai pentru Mine." (Ioan 6:57b)
"Gustati si vedeti ce bun este Domnul!" (Psalmul 34:8a)
"Cine vine la Mine nu va flamanzi niciodata; si cine crede in Mine nu va inseta niciodata." (Ioan 6:35)
Exista simtul mirosului. O referire foarte clara la aceasta se gaseste in Isaia 11:2-3
"Duhul Domnului se va odihni peste El... Si Il va face sa aiba un discernamant rapid (in ebraica miros sau aroma; a se delecta cu aroma) in frica de Domnul. (KJV)
Duhul este adevarata existenta. Cand va fi separat de trup, dupa moarte, va avea aceeasi constienta ca in timpul vietii, poate chiar o putere mai mare de simtire, actiune, delectare.
Am facut, iata, o scurta trecere in revista a acestei supreme inzestrari a naturii noastre umane - aceasta camera de sus a casei lui Dumnezeu, aceasta natura superioara primita de la creatorul nostru, si pierduta sau cel putin degradata, intinata si ingropata prin pacatul si caderea noastra.
A.B. Simpson.
UN DUH SFINTIT
Dupa ce am vazut sursa si intelesul sfintirii, sa-i urmarim acum domeniul si intinderea. "Il rog pe Dumnezeu sa va sfinteasca tot mai mult pana la capat" - acesta este sensul versetelor din 1 Tesaloniceni 5: 23-24. Pavel mentioneaza apoi intreita impartire a naturii noastre omenesti: duhul sufletul si trupul, ca fiind, pe rand obiectul acestei lucrari a harului.
Divina trinitate isi are corespondentul in natura umana. Pare sa existe o buna baza pentru a sustine ca aceasta impartire este recunoscuta de scriptura. In cea dintai relatare a crearii omului, e mentionat pentru prima data, in mod distinct, trupul - "Domnul Dumnezeu l-a facut pe om din tarana paman-tului." Apoi sufletul si duhul sunt clar diferentiate prin cuvintele care urmeaza: "si i-a suflat in nari suflare de viata si omul a devenit un suflet viu." (Genesa 2:7) Mai intai e vorba de suflarea Duhului celui atotputernic pusa in fiinta superioara a omului, apoi de principiul fizic care il face un suflet viu.
In cadrul relatarii copilariei Domnului nostru intalnim aceeasi impartire. "Isus crestea in intelepciune (viata intelectuala sau a sufletului), in statura (viata fizica) si era tot mai placut inaintea lui Dumnezeu (viata spirituala) si inaintea oamenilor (viata sociala). (Luca 2:52).
Si in Corinteni, capitolul 2, apostolul Pavel face o foarte clara distinctie intre sufletul si duhul omului. Omul psihic, adica omul sufletesc, ne spune el, "nu primeste lucrurile lui Dumnezeu, caci pentru el sunt o nebunie; si nici nu le poate intelege, pentru ca trebuie judecate duhovniceste. Omul duhovnicesc, dimpotriva, poate sa judece totul." (1Corinteni 2:14-15a)
Omul psihic, asadar, este omul sufletului; omul spiritual este omul cu un duh inviat. Observati in acest pasaj ca el incepe cu duhul si, treptat, coboara la suflet si trup ca subiecte ale sfintirii. Acest lucru este foarte instructiv si semnificativ.
Deunazi, pe cand vorbeam cu oamenii de serviciu, si au spus: "Intotdeauna incep curatenia de la ultimul etaj si mergem in jos, terminand cu subsolul. In felul acesta, nu mai trecem peste ce am facut deja si nu mai murdarim podelele care au fost deja curatate." In casa cea mare a lui Dumnezeu, El lucreaza de sus in jos.
Tot asa este si cu crestera unui copac. O mie de straturi de si-ar adauga, ve-ti vedea ca nici unul nu se adauga dinafara cifiecare din ele creste separat, din maduva launtrica a copacului. Viata copacului vine dinlauntru.
La fel in cortul din Exod, marele simbol al adevarului spiritual, vedem ca Iehova incepe din Sfanta Sfintelor cu Chivotul Legamantului si merge inspre exterior, trecand prin sanctuar, unde se aflau toate vasele sfinte, pana ajunge la curtea de afara, unde erau livheanul si altarul de jertfa.
Frumoasa prefigurarea lucrarii harului sfintilor; sfanta Sekina a Duhului Divin si Cristos care locuieste in cea mai dinauntru camaruta pana cand patrund fiecare facultate a sufletului si fiecare organ al fiintei fizice cu puterea lor transformatoare si sfintitoare.
Ce este duhul?
Putem spune, cu un cuvant, ca el este elementul divin din om, sau, poate mai corect, ca este ceea ce-L percepe pe Dumnezeu. El nu este partea intelectuala sau mintala sau estetica, sau a simturilor, din om, ci natura superioara, spirituala, care recunoaste si are comuniune cu cele ceresti si divine.
Duhul este acea parte din noi care il cunoaste pe Dumnezeu. El este constient, in mod direct si instantaneu, de prezenta divina si poate avea partasie cu Domnul, auzindu-i glasul, privindu-I slava, cunoscand in mod intuitiv atingerea Lui si voia Lui, intelegand si abordand caracterul atributelor Sale, vorbindu-I in duhul si limbajul rugaciunii, al laudei si al comuniunii ceresti. De asemenea el este constient, in mod direct de cealalta lume, cea a duhurilor rele, si cunoaste atingerea vrajmasului, ca si vocea Pastorului.
Duhul este cel care recunoaste diferenta dintre bine si rau. El iubeste binele si gandeste, discerne si alege in armonie cu dreptatea. El este elementul moral din natura umana. Este acea parte unde vorbeste si domneste constiinta. Este sediul dreptatii, al purutatii si al sfinteniei. Este ceea ce se aseamana cu Dumnezeu: omul nou, creat in dreptate si adevarata sfintenie, dupa chipul Sau. Orice om trebuie sa fie constinet de un astfel de element in fiinta sa si sa simta ca aceasta este diferita de simplele facultati ale intelegerii sau de sentimentele inimii.
Duhul este ceea ce alege, stabileste scopuri, determina; astfel, practic, el decide intreaga chestiune a actiunilor si ascultarii noastre. Pe scurt este regiunea vointei - acel puternic impuls al naturii umane, acea prerogativa aproape divina pe care Dumnezeu o imparte cu omul, copilul Sau, acea carma a vietii, de a carei decizie atarna intreaga problema a caracterului si destinului. Ce forta coplesitoare este vointa si cat de vital este ca ea sa fie sfintita pe deplin! In functie de sfintirea sau nesfintirea vointei si viata este caracterizata de ascultare sau neascultare. Cand vointa este dreapta, iar alegerea este hotarata si ochiul priveste drept, Dumnezeu recunoaste inima ca fiind adevarata si curata. "Pentru ca daca este bunavointa, darul este primit, avandu-se in vedere ce are cineva, nu ce n-are." (2 Corinteni 8:12)
Duhul este cel care se increde. Increderea este una din insusirile si actiunile sale. Este insusirea filiala din copilul lui Dumnezeu, care priveste fata Tatalui su seninatate, care se pleaca la pieptul lui fara teama si isi pune mana intr-a Lui, abandonandu-se cu simplitate copilareasca.
Duhul este cel care-L iubeste pe Dumnezeu. Nu vorbim despre dragostea omeneasca, emotionala, caci acea apartine naturii inferioare a sufletului si poate fi pe deplin dezvoltata chiar intr-un om al carui duh este inca mort fata de Dumnezeu, in faradelegi si pacate. Este acea dragoste divina care este darul direct al Duhului Sfant si adevaratul izvor al oricarei sfintenii si ascultari: nimic mai putin decat dragostea lui Dumnezeu, revarsata in inima de catre Duhul Sfant; locul ei este in inima omului.
Duhul este cel care il slaveste pe Dumnezeu. El face din voia si cinstirea lui Dumnezeu scopul sau suprem si se pierde pe sine in slava lui. Insasi ideea unui asemenea scop este straina mintii omenesti si poate fi primita doar de un duh care a fost nascut din nou si creat dupa chipul lui Dumnezeu.
Duhul este cel care se bucura de Dumnezeu. Duhul inseteaza dupa prezenta Lui. si dupa partasia cu El; isi gaseste hrana, partea, satisfactia, mostenirea in Dumnezeu, care e pentru el totul si tot. Acest minunat element al naturii noastre umane este supus tuturor sensibilitatilor si vulnerabilitatilor pe care le observam, intr-o forma mai putin rafinata, in viata noastra fizica. Exista simturi si organe spirituale, tot atat de reale si intense ca si acelea ale structurii noastre fizice. Le gasim prezentate, pe fiecare in parte, in Scriptura.
Exista simtul auzului spiritual:
"Cine are urechi sa asculte ce zice Bisericilor Duhul "(Apocalipsa 2:11a)
"Ferice de ... urechile voastre ca aud!" (Matei 13:16)
"Oile Mele aud glasul meu; Eu le cunosc si ele vin dupa Mine." (Ioan 10:27)
Exista simtul vazului:
"Ochii tai vor vedea pe Imparatul in stralucirea Lui, vor privi tara in toata intinderea ei." (Isaia33:17)
"Sa ne uitam tinta la Isus." (Evrei 12:2a)
"Noi toti privim... ca intr-o oglinda, slava Domnului." (2Corinteni 3:18a)
"Aveti ochi, si nu vedeti?" (Marcu 8:18a)
"... ca sa le deschizi ochii, sa se intoarca de la intuneric la lumina, si de sub puterea satanei la Dumnezeu." (Faptele Apostolilor 26:18)
Exista simtul tactil:
Nu ca am si castigat premiul... dar alerg inainte, cautand sa-l apuc, intrucat si eu am fost apucat de Cristos Isus." (Filipeni 3:12)
"Bolnavii Il rugau sa le dea voie numai sa se atinga de poala hainei Lui. Si toti cati s-au atins, s-au vindecat." (Matei 14:36)
Exista simpul spiritual al gustului:
"... cine ma manaca pe Mine va trai pentru Mine." (Ioan 6:57b)
"Gustati si vedeti ce bun este Domnul!" (Psalmul 34:8a)
"Cine vine la Mine nu va flamanzi niciodata; si cine crede in Mine nu va inseta niciodata." (Ioan 6:35)
Exista simtul mirosului. O referire foarte clara la aceasta se gaseste in Isaia 11:2-3
"Duhul Domnului se va odihni peste El... Si Il va face sa aiba un discernamant rapid (in ebraica miros sau aroma; a se delecta cu aroma) in frica de Domnul. (KJV)
Duhul este adevarata existenta. Cand va fi separat de trup, dupa moarte, va avea aceeasi constienta ca in timpul vietii, poate chiar o putere mai mare de simtire, actiune, delectare.
Am facut, iata, o scurta trecere in revista a acestei supreme inzestrari a naturii noastre umane - aceasta camera de sus a casei lui Dumnezeu, aceasta natura superioara primita de la creatorul nostru, si pierduta sau cel putin degradata, intinata si ingropata prin pacatul si caderea noastra.
A.B. Simpson.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu