MARGARITAR... FENOMENUL OBSESIEI
A fi obsedat este un lucru cat se poate de dureros si de tragic. Persoana obsedata cade intr-o stare anormala. Sa ilustram dupa cum urmeaza. Unii crestini sunt obsedati de vorbirea lor. Dupa ce au spus anumite lucruri, ei sunt in stare sa creada ca nu le-au spus niciodat; sau nespunand anumite lucruri, ei totusi cred ca le-au spus. Lucruri pe care altii nu le-au spus niciodata, ei isi imagineaza si sustin ca le-au spus. Astfel de credinciosi nu numai ca mint, dar sunt si obsedati. De fapt sunt unii crestini care sunt obsedati intr-o asemenea masura, incat iau o minciuna drept adevar, raul drept bine si falsul drept realitate.
Asemenea crestini incep prin a se gandi sa-i insele pe altii, dar sfarsesc prin a se insela pe ei insisi. O persoana poate minti si insela pe unul, cinci sau chiar zece frati. Fara indoiala, acesti frati sufera o pierdere, dar pretul care il plateste cel care minte este cu mult mai mare, caci intunecimea lui il va duce la obsesie. El minte pana ce a minti devine un obicei pentru el. In cele din urma el va crede ca minciunile lui sunt adevar. A minti incepe prin a-i insela pe altii si sfarseste in obsesia propriului eu. La inceput, se poate ca omul se simte putin stanjenit, judecand ca nu este bine pentru un crestin sa spuna o minciuna. Dar, mai tarziu, cu cat minte mai mult, cu atat sesizeaza mai putin orice este rau. Ba chiar cu cat spune mai multe minciuni, cu atat devine mai convins; da el insusi ajunge sa creada ca este adevarat ce spune. Aceasta este obsesie. El incepe cu cererea unei justificari vane, pentru a-i insela pe altii, si sfarseste prin a crede el insusi ceea ce spune. Aceasta este cu adevarat obsesie.
Unii crestini sunt obsedati de marturia lor. Dupa ce au auzit marturiile multor frati despre modul in care le-au fost ascultate rugaciunile, le-au fost binecuvantate lucrarile si le-au fost rezolvate problemele, un frate incepe sa viseze ca si rugaciunile lui sunt ascultate, si lucrarile lui sunt binecuvantate, si problemele lui sunt rezolvate. Acestea insa nu sunt fapte ci doar inchipuiri. Totusi cand se iveste vreun prilej, el se ridica pentru a-si aduce marturia lui. El vorbeste asa de insufletit, incat face ca ceva cat se poate de obisnuit sa para ca ar fi ceva extrem de minunat. Dupa ce isi aduce marturia lui de mai multe ori, ajunge sa creada ca asa este. Nu mai poate distinge ce parte este adevarata si ce parte este falsa. Se autoinseala crezand ca totul este adevarat. Aceasta este obsesie.
Unii credinciosi sunt obsedati de boala. Trupurile lor sunt in realitate sanatoase, dar ei sustin ca au anumite boli. Multe din bolile lor provin din iubirea de sine. Ei nu sunt bolnavi, caci doctorii nu le pot identifica nici o boala, dar, pentru ca se iubesc pe ei insisi asa de mult, se plang de disconfortul cutare sau cutare. Daca inimile lor bat putin mai repede, trag concluzia ca au probleme cu inima. Daca tusesc putin mai mult, sunt siguri ca au tuberculoza. Daca doctorii le spun adevarul ca nu sunt bolnavi, ei ii auza pe acestia de incompetenta. Dar daca doctorii le fac pe plac si le spun ca ei sunt cu adevarat bolnavi, ei ii lauda pe doctori, in repetate randuri, ridicand in slavi priceperea lor. Nefiind bolnav si totusi insistand ca esti - aceasta este obsesie. Ea este rezultatul iubirii de sine. Se prea poate ca ea incepe cu dorinta ascunsa de a obtine compatimire din partea familiei, a prietenilor sau a rudelor, dar la urma persoana respectiva ajunge sa se creada cu adevarat bolnava. Isi creaza boala prin autosugestie. Aceasta este obsesie, caci obsesia creaza ceva prin care te autoinseli, pana ce nu mai esti constient ca esti inselat.
Unii dintre copii lui Dumnezeu sunt obsedati de frica. Cine poate sa adaposteasca in inima lui o frica fara ca ceva ingrozitor sa se fi intamplat. La inceput poate fi doar un gand ca un lucru anume este inspaimantator. Dar apoi coboara asupra lui adevarata frica. Poti sa ii aduci mute dovezi despre netemeinicia fricii lui, tot nu vei fi instare sa-l convingi. Indiferent cine ii spune adevarul, el crede in minciuna. Si aceasta este o obsesie.
Unii crestini sunt obsedati de banuielile lor. Din cauza lipsei de lumina, astfel de credinciosi iau adeseori banuielile drept fapte. La inceput, cineva poate doar crede ca o persoana a facut un lucru anume, sau a rostit anumite cuvinte sau a frecventat un oarecare loc; urmare insa este ca el crede ca persoana in cauza a si facut acel lucru sau a spus acele cuvinte sau a frecventat acel loc. El este asa de obsedat, incat isi imagineaza lucruri care nu s-au petrecut niciodata. Acuzatia lui este in mod limpede nejustificata; totusi el crede ca ea este adevarata. Aceasta este obsesie. El crede ce nu este adevarat despre alti oameni. Aceasta este obsesie. El ia banuiala drept fapt. Aceasta este obsesie.
Mai este si un alt fel de obsesie. Unii sfinti il cauta cu adevarat pe Domnul. Ei se asteapta sa umble in chip desavarsit. Totusi nu au lumina. Un asemenea crestin poate sa se uite la sine insusi si sa creada ca a facut ceva rau, cand in realitate nu este nimic rau. El se ingrijoareaza din cale-afara cu raul inchipuit. Poate merge chiar pina la extrema, sa creada ca Domnul nu il poate ierta, ca sangele scump nu il poate curati de pactul lui. Judecand dupa lumina lui Dumnezeu, noi putem trage concluzia ca el nu a pacatuit. Dar el sustine ca a pacatuit, ca a savarsit o faradelege ingrozitoare. Sufera foarte mult, varsa multe lacrimi. Marturiseste lucrul respectiv nu o data, ci de sute de ori. Il marturiseste tot timpul, pentru ca simte ca pacatul lui este cu el necurmat. Cum se mai poate numi aceasta? Tot obsesie. Omul nu este obsedat neaparat numai de lucruri rele; exista posibilitatea de a fi obsedat chiar si de convingerea de pacat. Un crestin sincer se poate condamna fara temei daca ii lipseste lumina. A crede ceva ce nu este de fapt - aceea este obsesie.
"Vai de cei ce numesc raul bine si binele rau, care spun ca intunericul este lumina si lumina intuneric, care dau amaraciunea in loc de dulceata si dulceata in loc de amaraciune" (Isaia 5:20). Cine poate fi asa de obsedat, incat sa numeasca raul bine si binele rau, sa ia intunericul drept lumina si lumina drept intuneric, sa ia amaraciunea drept dulceata si dulceata drept amaraciune. El greseste fatis, totusi este convins ca are dreptate. Cat este de compatimit o asemenea stare! Crestinul trebuie sa se teama foarte tare ca nu cumva sa aibe pacat si totusi sa nu-l vada ca atare. A avea pacat este o problema de intinare, dar a nu vedea pacatul este o chestiune de intuneric. Intinarea este periculoasa. Un crestin care traieste in intuneric nu poate umbla cu usurinta pe cararea care se afla inaintea lui pentru ca nu poate vedea calea.
Fenomenul obsesiei este foarte variat si larg de raspandit. Credinciosul poate ajunge obsedat in gandurile lui cu privire la sine insusi sau la altii, in cuvintele lui cu privire la sine insusi sau la altii; poate fi in legatura cu starea lui spirituala, cu pacatele lui, si cu tot ce este legat de sine insusi. Obsesia este un simptom foarte des intalnit. Orice crestin poate ajunge obsedat; deosebirea consta numai in gradul de obsesie. Asadar nu se poate sa nu remarcam prezenta obsesiei.
Watchman Nee
A fi obsedat este un lucru cat se poate de dureros si de tragic. Persoana obsedata cade intr-o stare anormala. Sa ilustram dupa cum urmeaza. Unii crestini sunt obsedati de vorbirea lor. Dupa ce au spus anumite lucruri, ei sunt in stare sa creada ca nu le-au spus niciodat; sau nespunand anumite lucruri, ei totusi cred ca le-au spus. Lucruri pe care altii nu le-au spus niciodata, ei isi imagineaza si sustin ca le-au spus. Astfel de credinciosi nu numai ca mint, dar sunt si obsedati. De fapt sunt unii crestini care sunt obsedati intr-o asemenea masura, incat iau o minciuna drept adevar, raul drept bine si falsul drept realitate.
Asemenea crestini incep prin a se gandi sa-i insele pe altii, dar sfarsesc prin a se insela pe ei insisi. O persoana poate minti si insela pe unul, cinci sau chiar zece frati. Fara indoiala, acesti frati sufera o pierdere, dar pretul care il plateste cel care minte este cu mult mai mare, caci intunecimea lui il va duce la obsesie. El minte pana ce a minti devine un obicei pentru el. In cele din urma el va crede ca minciunile lui sunt adevar. A minti incepe prin a-i insela pe altii si sfarseste in obsesia propriului eu. La inceput, se poate ca omul se simte putin stanjenit, judecand ca nu este bine pentru un crestin sa spuna o minciuna. Dar, mai tarziu, cu cat minte mai mult, cu atat sesizeaza mai putin orice este rau. Ba chiar cu cat spune mai multe minciuni, cu atat devine mai convins; da el insusi ajunge sa creada ca este adevarat ce spune. Aceasta este obsesie. El incepe cu cererea unei justificari vane, pentru a-i insela pe altii, si sfarseste prin a crede el insusi ceea ce spune. Aceasta este cu adevarat obsesie.
Unii crestini sunt obsedati de marturia lor. Dupa ce au auzit marturiile multor frati despre modul in care le-au fost ascultate rugaciunile, le-au fost binecuvantate lucrarile si le-au fost rezolvate problemele, un frate incepe sa viseze ca si rugaciunile lui sunt ascultate, si lucrarile lui sunt binecuvantate, si problemele lui sunt rezolvate. Acestea insa nu sunt fapte ci doar inchipuiri. Totusi cand se iveste vreun prilej, el se ridica pentru a-si aduce marturia lui. El vorbeste asa de insufletit, incat face ca ceva cat se poate de obisnuit sa para ca ar fi ceva extrem de minunat. Dupa ce isi aduce marturia lui de mai multe ori, ajunge sa creada ca asa este. Nu mai poate distinge ce parte este adevarata si ce parte este falsa. Se autoinseala crezand ca totul este adevarat. Aceasta este obsesie.
Unii credinciosi sunt obsedati de boala. Trupurile lor sunt in realitate sanatoase, dar ei sustin ca au anumite boli. Multe din bolile lor provin din iubirea de sine. Ei nu sunt bolnavi, caci doctorii nu le pot identifica nici o boala, dar, pentru ca se iubesc pe ei insisi asa de mult, se plang de disconfortul cutare sau cutare. Daca inimile lor bat putin mai repede, trag concluzia ca au probleme cu inima. Daca tusesc putin mai mult, sunt siguri ca au tuberculoza. Daca doctorii le spun adevarul ca nu sunt bolnavi, ei ii auza pe acestia de incompetenta. Dar daca doctorii le fac pe plac si le spun ca ei sunt cu adevarat bolnavi, ei ii lauda pe doctori, in repetate randuri, ridicand in slavi priceperea lor. Nefiind bolnav si totusi insistand ca esti - aceasta este obsesie. Ea este rezultatul iubirii de sine. Se prea poate ca ea incepe cu dorinta ascunsa de a obtine compatimire din partea familiei, a prietenilor sau a rudelor, dar la urma persoana respectiva ajunge sa se creada cu adevarat bolnava. Isi creaza boala prin autosugestie. Aceasta este obsesie, caci obsesia creaza ceva prin care te autoinseli, pana ce nu mai esti constient ca esti inselat.
Unii dintre copii lui Dumnezeu sunt obsedati de frica. Cine poate sa adaposteasca in inima lui o frica fara ca ceva ingrozitor sa se fi intamplat. La inceput poate fi doar un gand ca un lucru anume este inspaimantator. Dar apoi coboara asupra lui adevarata frica. Poti sa ii aduci mute dovezi despre netemeinicia fricii lui, tot nu vei fi instare sa-l convingi. Indiferent cine ii spune adevarul, el crede in minciuna. Si aceasta este o obsesie.
Unii crestini sunt obsedati de banuielile lor. Din cauza lipsei de lumina, astfel de credinciosi iau adeseori banuielile drept fapte. La inceput, cineva poate doar crede ca o persoana a facut un lucru anume, sau a rostit anumite cuvinte sau a frecventat un oarecare loc; urmare insa este ca el crede ca persoana in cauza a si facut acel lucru sau a spus acele cuvinte sau a frecventat acel loc. El este asa de obsedat, incat isi imagineaza lucruri care nu s-au petrecut niciodata. Acuzatia lui este in mod limpede nejustificata; totusi el crede ca ea este adevarata. Aceasta este obsesie. El crede ce nu este adevarat despre alti oameni. Aceasta este obsesie. El ia banuiala drept fapt. Aceasta este obsesie.
Mai este si un alt fel de obsesie. Unii sfinti il cauta cu adevarat pe Domnul. Ei se asteapta sa umble in chip desavarsit. Totusi nu au lumina. Un asemenea crestin poate sa se uite la sine insusi si sa creada ca a facut ceva rau, cand in realitate nu este nimic rau. El se ingrijoareaza din cale-afara cu raul inchipuit. Poate merge chiar pina la extrema, sa creada ca Domnul nu il poate ierta, ca sangele scump nu il poate curati de pactul lui. Judecand dupa lumina lui Dumnezeu, noi putem trage concluzia ca el nu a pacatuit. Dar el sustine ca a pacatuit, ca a savarsit o faradelege ingrozitoare. Sufera foarte mult, varsa multe lacrimi. Marturiseste lucrul respectiv nu o data, ci de sute de ori. Il marturiseste tot timpul, pentru ca simte ca pacatul lui este cu el necurmat. Cum se mai poate numi aceasta? Tot obsesie. Omul nu este obsedat neaparat numai de lucruri rele; exista posibilitatea de a fi obsedat chiar si de convingerea de pacat. Un crestin sincer se poate condamna fara temei daca ii lipseste lumina. A crede ceva ce nu este de fapt - aceea este obsesie.
"Vai de cei ce numesc raul bine si binele rau, care spun ca intunericul este lumina si lumina intuneric, care dau amaraciunea in loc de dulceata si dulceata in loc de amaraciune" (Isaia 5:20). Cine poate fi asa de obsedat, incat sa numeasca raul bine si binele rau, sa ia intunericul drept lumina si lumina drept intuneric, sa ia amaraciunea drept dulceata si dulceata drept amaraciune. El greseste fatis, totusi este convins ca are dreptate. Cat este de compatimit o asemenea stare! Crestinul trebuie sa se teama foarte tare ca nu cumva sa aibe pacat si totusi sa nu-l vada ca atare. A avea pacat este o problema de intinare, dar a nu vedea pacatul este o chestiune de intuneric. Intinarea este periculoasa. Un crestin care traieste in intuneric nu poate umbla cu usurinta pe cararea care se afla inaintea lui pentru ca nu poate vedea calea.
Fenomenul obsesiei este foarte variat si larg de raspandit. Credinciosul poate ajunge obsedat in gandurile lui cu privire la sine insusi sau la altii, in cuvintele lui cu privire la sine insusi sau la altii; poate fi in legatura cu starea lui spirituala, cu pacatele lui, si cu tot ce este legat de sine insusi. Obsesia este un simptom foarte des intalnit. Orice crestin poate ajunge obsedat; deosebirea consta numai in gradul de obsesie. Asadar nu se poate sa nu remarcam prezenta obsesiei.
Watchman Nee
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu