MARGARITAR...
CRISTOS PAINEA VIETII SI LUMINA VIETII
"Isus le-a zis: "Eu sunt painea vietii. Cine vine la Mine nu va flamanzi niciodata; si cine crede in Mine nu va inseta niciodata." (Ioan 6:35)
"Isus le-a vorbit din nou si le-a zis: "Eu sunt lumina lumii; cine Ma urmeaza pe Mine nu va umbla in intuneric ci va avea lumina vietii." (Ioan 8:12)
Am mentionat pe scurt ca toate lucrurile spirituale sunt in Cristos. Dumnezeu ni l-a dat sa fie toate aceste lucruri. Acesta este punctul esential al intelegerii spirituale. Este experienta noastra doar experienta sau este Cristos? Este dreptatea noastra doar dreptate sau este Cristos? Este sfintirea noastra doar sfintire sau este Cristos? Este rascumpararea noastra doar rascumparare sau este Cristos?
Vorbim deseori despre cale s-ar putea sa nu fie Cristos Insusi. Tot asa putem vorbi despre adevar sau despre viata, fara sa vorbim in mod necesar despre Cristos. Pe scurt avem multe lucruri inafara lui Cristos. Aceasta constituie o problema spirituala uriasa.pentru copii lui Dumnezeu. Putem marturisi cu gura noastra ca centrul tuturor lucrurilor este Cristos si, totusi, sa avem multe lucruri in viata noastra in fara de Cristos, de parca ne-ar putea ajuta sa fim crestini. Avem nevoie de o minte innoita, pentru a intelege ca, in afara de Cristos, Dumnezeu nu are nici o intentie ca noi sa avem multe lucruri asazis spirituale. Dumnezeu, in planul Sau, a randuit sa existe lucruri; doar ca aceste lucruri sunt numai Cristos. Caci Cristos este suma tuturor lucrurilor spirituale. Cristos este dreptatea noastra - El nu ne-a dat "o dreptate". Cristos este sfintirea noastra - El nu ne-a oferit un lucru numit putere pentru a ne face sfinti. Cristos este rascumpararea noastra - El nu ne-a oferit o "rascumparare". Cristos este calea - El nu ne-a deschis o alta cale pe care sa umblam. Cristos este adevarul - El nu ne-a prezentat un adevar oarecare, pe care noi sa incercam sa-l pricepem. Cristos este viata - El nu ne-a dat un lucru numit viata.
Frati si surori, mergand pe calea lui Dumnezeu, exista numai un singur har, din toate darurile lui Dumnezeu exista un singur dar. Acel har este Cristos si acel dar este tot Cristos. Slava Domnului ca ne arata zi de zi ca Cristos le inlude pe toate. Mai inainte, ne gandeam la Domnul ca la Mantuitorul nostru; acum putem spune ca El nu este numai Mantuitorul nostru, ci si mantuirea noastra. E ciudat? Nu, ci asa stau lucrurile. Caci din ce in ce mai clar ne dam seama ca Cristos este Darul - si preocuparea principala - a lui Dumnezeu.
Daca facem o diferenta eronata intre ceea ce ne da Domnul Isus si ceea ce este El, intre dar si Dada-tor, vom suferi mult in viata spirituala. Caci o asemenea eroare ne va impiedica sa atingem sursa vi-etii. In acest sens, dorim sa-L vedem mai mult pe Cristos ca fiind tot ce avem. In Ioan 6:35 si in 8:12, Domnul ne spune ca El este Painea vietii si lumina vietii. Sa le analizam pe rand pe acestea doua.
Cristos este painea vietii
"Eu sunt painea vietii" declara Domnul. El a spus aceste cuvinte oamenilor care Il cautau in Capernaum. Ei se asteptau ca El sa-i hraneasca cu paine, asa ca Domnul le-a spus: "Eu sunt Painea vietii". El este cel care da painea vietii si El insusi este Painea. Darul si cel care da sunt una, nu sunt separate. Slava Domnului Cristos este darul lui Dumnezeu si tot el este Domnul care daruieste darul.
Care este semnificatia painii in biblie? Painea inseamna satisfactie, de vreme ce in scriptura se foloseste ideea de foame pentru a sugera lipsa de satisfactie a omului. Pentru ca aceasta lipsa de satisfactie, acest gol, sa-si gaseasca rezolvarea este nevoie de paine. Puterea copiilor lui Dumnezeu de a termina elegerea care le sta inainte sau puterea lor de a merge mai departe depinde, in mare masura, de satisfactia lor interioara. Daca stazi suntem multumiti, satui, vom avea putere sa facem fata acestei zile. Dar daca simtim un gol inlauntrul nostru, asemenea unui cauciuc dezumflat, nu vom avea putere nici sa ne taram pana la capatul zilei. Sa nu ne grabim sa tragem concluzia ca nu avem viata, desi cu siguranta nu avem putere. Satisfactia - acest sentiment inexplicabil al satisfactiei - ne ajuta sa mergem mai departe si sa ne terminam alergarea.
Sa vedem acum ce este painea pentru copii lui Dumnezeu. "Eu sunt painea vietii". Domnul Isus da viata si o sustine. Multi crestini se gandesc la hrana doar ca fiind o ora de rugaciune sau o ora de citirea a bibliei; ei nu stiu ca hrana este Domnul Isus Insusi. Nu vrem sa spunem ca rugaciunea sau citirea bibliei sunt inutile, dar sa ne amintim ca Domnul Isus spune ca El este "Painea vietii" - ceea ce inseamna ca painea vietii nu este altceva decat Domnul Insusi.
Deseori copii lui Dumnezeu nu sunt satisfacuti pentru ca nu-L cunosc pe Cristos ca Painea Vietii. Intalnim mereu oameni flamanzi, nemultumiti in probleme spirituale. Totul ii nemultumeste si, din zori pana-n noapte, sunt obsedati de insatisfactia lor. Nu dorim acum sa-i convingem pe oameni sa fie aroganti sau multumiti de sine. Ceea ce vrem sa spunem e ca una este sa fii mandru si multumit de propria persoana si cu totul alta sa fii hranit si sa fii multumit si satul. Unii oameni care au avut parte de tratamentul lui Dumnezeu, traiesc inaintea Lui in slabiciune, cu frica si cu tremur. Ei nu au nici cea mai mica urma de mandrie, si totusi, ei L-au atins pe Domnul si astfel sunt saturati. Satisfactia lor este prezenta lui Dumnezeu si aceasta le da putere.
Cum putem deci sa fim hraniti si multumiti pe deplin? Trebuie sa stim ca orice multumire reala e legata de Cristos. Ea poate fi gasita doar in viata. Cristos este painea vietii. Ori de cate ori atingem viata, gasim imdeiat multumire. Pe de alta parte, cand pacatuim impotriva vietii, imediat simtim un gol. Haideti sa ilustram aceasta problema a obtinerii si multumirii cu unele exemple concrete.
Cine ar putea spune: "Lucrez mai bine de un an si n-am stat o clipa. Am alergat in coace si-ncolo. Am fost atat de ocupat, ca acum ma simt epuizat, simt un gol in interior. Sunt foarte flamand si tanjesc dupa trezire spirituala." Citind Ioan capitolul 4, gasim o discrepanta intre spusele acestei persoane si pasajul din Scriptura. Domnul Isus, fiind obosit de calatorie, statea la fantana lui Iacov. Ucenicii plecasera in cetate pentru a cumpara mancare, deci e clar ca Domnului ii era foame. Acolo El intalneste o femeie samariteanca. Era voia Lui Dumnezeu ca El sa vorbeasca cu ea si sa o mantuiasca. El face ce-i daduse Dumnezeu de facut. Mai apoi, ucenicii s-au intors cu mancare si L-au rugat sa manance, insa El le-a spus: "Eu am de mancat o mancare pe care voi n-o cunoasteti."
Din aceasta intamplare din viata Domnului putem concluziona ca lucrarea ar trebui sa ne faca sa ne simtim saturati si multumiti, si nu flamanzi si cu un gol in stomac. In lucrarea spirituala, cu cat trudim mai mult, cu atat ne simtim mai satisfacuti. Daca dupa fiecare lucrare urmeaza foamea, ceva nu e in regula. Daca, de fiecare data dupa ce trudim un timp, simtim o slabiciune de parca am fi o roata dezumflata, ar trebui sa ne dam seama ca ceva este in neregula cu lucrarea. Caci, daca umblam conform voii lui Dumnezeu, si nu de capul nostru, n-ar trebui sa ne simtim epuizati, ci plini de putere. Cat de adesea preluam p lucrare, nu pentru ca suntem pregatiti inaintea lui Dumnezeu, ci pentru ca nevoia noastra externa este foarte mare si presiunea din afara este foarte puternica! Daca facem asa, ajungem sa ne simtim zdrobiti si fara putere dupa ce am lucrat. Se intampla asa, pentru ca ceva este in neregula intre noi si Domnul. Toate straduintele noastre care se afla in afara voii lui Dumnezeu ne vor face si mai flamanzi. Asadar, trebuie sa facem voia lui Dumnezeu ca sa fim satui si multumiti.
Trebuie sa ne dam seama ca nu ne putem gasi hrana zilnica nici la strangeri speciale cu fratii, nici in vreo invatatura, ci doar in Cristos. Si daca Cristos este hrana noastra, de ce credem noi ca solutia este sa lucram pana la epuizare si apoi sa mergem intr-un loc retras, impreuna cu fratii ca sa ne odihnim si sa ne hranim? De ce vorbim pana obosim, iar apoi incercam sa gasim niste invataturi noi ca sa ne aprovizionam iarasi? Fie ca suntem ocupati fie ca nu, ar trebui ca, ori de cate ori ne ridicam sa vorbim pentru Cristos, sa fim atat de plini de cuvinte si de putere in interior, incat nu numai cei ce asculta sa fie hraniti, ci si noi care vorbim, sa fim hraniri. Caci Domnul e cel care lucreaza in noi. Atingandu-L pe Domnul, nu vom simti un gol, ci ne vom simti saturati dupa terminarea lucrarii. Cat de mult gresim daca ni se pare ca odihna, ascultarea unei predici sau participarea la o conferinta biblica sunt mijloace de a ne hrani. A obtine mancare si hrana spirituala, inseamna a-I da voie Domnului sa lucreze in noi si sa realizeze tot ce doreste. Domnul care locuieste in noi, ne permite sa atingem viata Sa si numai acest lucru ne satura si ne da satisfactia interioara.
Pe plan spiritual te poti hrani mai bine nu cand esti relaxat; din contra, mancam mai bine cand suntem ocupati. Mancam in timp ce lucram. Daca umblam in voia Domnului, cu cat suntem mai ocupati, cu atat ne hranim mai bine. Atunci truda noastra nu va avea ca rezultat golul si epuizarea.
Credem ca multi frati si multe surori pot aduce marturie despre acest adevar. Sa zicem de exemplu, ca mergi sa vorbesti cu cineva. Ii vorbesti, poate cu mare pasiune, dar Domnul nu te misca cu nimic. Dupa ce vorbesti cinci sau zece minute, spre marea ta surpriza, simti ca ceva nu este in regula. Foarte curand, iti vine sa schimbi directia conversatiei pentru ca iti dai seama ca nu mai poti continua asa. Iar in urma, cand trebuie sa pleci, simti un mare gol inlauntrul tau. N-a fost nimic gresit in cuvintele tale, nici in atitudinea ta. Ai facut tot posibilul ca sa il ajuti pe acel om. Totusi in mod ciudat, pe masura ce vorbeai, simteai un gol tot mai mare. Cand, in cele din urma, a trebuit sa pleci, te-ai simtit de parca ai fi comis un pacat enorm. Din cand in cand, ti se parea ca intrezaresti un mic succes, cel putin in aparenta, si poate chiar aveai sentimentul ca te descurci bine. Cu toate acestea, cand trec aceste sentimente exterioare, simti inlauntrul tau un mare gol si o mare insatisfactie. Cat de adevarat este ca ori de cate ori mergi pe cont propriu, in ciuda unui aparent succes, in cele din urma, te simti ca un balon dezumflat.
Frati si surori, v-ati simtit vreodata ca si cum nu ati mai avea aer? Daca umblati dupa propriile ganduri, in loc de a-L urma pe Domnul cu frica si cutremur, oricat de bune v-ar fi intentiile, intotdea-una veti sfarsi ca un om care nu mai are aer - fara nici un imbold spiritual. Cu cat vei lucra mai mult, cu atat totul ti se va parea mai fara sens. Cu cat vei merge mai departe, cu atat te vei simti mai gol. Intr-o asemenea situatie, daca ti se aduc laude, te simti si mai neplacut! Ajungi sa te urasti pe tine insuti si asta arata ca o asemenea lucrare nu este hrana, de vreme ce nu satura.
Cei care stiu care e hrana adevarata isi gasesc satisfactia in Domnul. Caci Cristos este Painea vietii; numai El poate satura. Daca lucrarea ta nu-l atinge pe Cristos, te vei simti flamand. Dar daca Il atingi, atingi viata si realitatea spirituala. Ocupat sau nu, poti spune: "Multumesc Domnului, slava Lui! Am ce sa mananc, caci Domnul este painea mea!" Dragii mei, vedeti ca raspunsul la intreaga problema nu sta in lucrurile exterioare, cum ar fi unde te duci, ce faci, ce mesaj transmiti sau cat timp petreci la strangerile speciale cu fratii. Solutia este sa petreci legatura cu Domnul inlauntrul tau. Oricine Il atinge pe El, gaseste multumire.
Unii colegi ar putea sa spuna: "Dar daca Domnul nu m-a chemat sa predic sau sa lucrez undeva, eu imi voi gasi multumirea? Predicatorii si lucratorii vor gasi mereu prilejuri de a primi hrana, dar majoritatea oamenilor ca mine raman flamanzi." Slava Domnului, nici acestia nu trebuie sa ramana flamanzi." Daca acesti credinciosi ar face o lucrare cat de mica, cum ar fi de pilda, sa discute cu cineva zece minute, sa schimbe cateva cuvinte cu cineva, s-ar simti scapati de o povara si ar primi o multumire launtrica, daca lucrarea intreprinsa de ei vine de la Domnul si e realizata prin puterea Lui in ei. Domnul este cel care ne pune poveri pe inima, iar in acest fel ne eliberam de povara si, dupa aceea, simtim multumire si satisfactie. Ori de cate ori Il atingem pe Dumnezeu, ajungem sa fim multumiti si hraniti. Asadar nu numai lucratorii au posibilitati speciale de a hrani, ci si toti ceilalti au aceasta sansa. Zilnic avem ocazia de a ne hrani si zilnic avem sansa de a fi saturati. Cristos este hrana noastra. Daca Il atingem avem hrana.
Sa mai mentionam un exemplu, mai profund. De multe ori facem ceea ce consideram noi ca este bine si spiritual, fara sa cunoastem gandul Domnului si, in consecinta, simtim un gol inlauntrul nostru. Numai cand Il urmama pe Domnul ajungem la adevarata multumire. Odata un frate, l-a observat pe un alt frate ca s-a abatut de pe cale si mereu simtea ca ar trebui sa ii spuna clar ca nu se afla pe un drum al zidirii, ci pe unul al pierzaniei. Totusi, dorind sa arate blandete crestineasca, s-a hotarat sa il avertizeze pe fratele ratacit cu zambetul pe fata si cu cateva cuvinte frumoase. In mod surprinzator, cand a incercat sa se achite de datorie in acest fel, s-a simtit vlaguit. Omeneste vorbind, parea ca procedase corect si ca avusese succes. Atitudinea lui fusese blanda si inofensiva. Insa, in loc sa simta multumire, simtea un gol in stomac.
Starea aceasta a durat doua sau trei luni. Fratelui ii era clar ca ceva nu e bine, asa ca i-a cerut Domnului sa-l lumineze si sa-i arate pricina. Intr-o zi s-a rugat asa: "Doamne ce vrei sa fac, voi face intocmai." Domnul i-a ascultat rugaciunea si i-a aratat ce trebuie sa faca. Putin dupa aceea, fratele ratacit a venit pe la el, iar de data aceasta el l-a mustrat serios. Prin felul sau de a fi, omul acesta suferea zile intregi daca i se intampla sa rosteasca cuvinte mai severe. De data aceasta insa, cu cat vorbea mai apasat, cu atat simtea legatura cu Domnul mai puternica. Astfel ca, dupa ce a rostit acea mustrare severa, n-a mai simtit nevoia, ca pana atunci, sa-si marturiseasca pacatul; in schimb, se simtea liber sa-L laude pe Domnul. Parca tocmai se ridicase de la ospat. Desigur, prin acest exemplu, nu vrem sa dam de inteles ca-i putem certa pe cei din jur la voia intamplarii, fara nici o grija; ar fi fara indoiala o greseala. Exemplul de fata ne arata doar ca, daca facem lucrarile calauziti de gandul Domnului, vom fi hraniti si intariti inlauntrul nostru.
Din incidentul de mai sus descoperim un fapt important: binele facut de noi nu e hrana. Poate crezi ca ar fi bine sa fii mai bland, dar experienta ne spune ca, daca te comporti cu blandete, dar "omul din afara" este cel care actioneaza, aceasta nu-ti poate sluji drept hrana. Numai cand Domnul te misca, in interior, si actionezi conform voii Sale, vei avea hrana. Cand atingi viata, primesti hrana; cand Il atingi pe Domnul esti multumit.
Watchman Nee
CRISTOS PAINEA VIETII SI LUMINA VIETII
"Isus le-a zis: "Eu sunt painea vietii. Cine vine la Mine nu va flamanzi niciodata; si cine crede in Mine nu va inseta niciodata." (Ioan 6:35)
"Isus le-a vorbit din nou si le-a zis: "Eu sunt lumina lumii; cine Ma urmeaza pe Mine nu va umbla in intuneric ci va avea lumina vietii." (Ioan 8:12)
Am mentionat pe scurt ca toate lucrurile spirituale sunt in Cristos. Dumnezeu ni l-a dat sa fie toate aceste lucruri. Acesta este punctul esential al intelegerii spirituale. Este experienta noastra doar experienta sau este Cristos? Este dreptatea noastra doar dreptate sau este Cristos? Este sfintirea noastra doar sfintire sau este Cristos? Este rascumpararea noastra doar rascumparare sau este Cristos?
Vorbim deseori despre cale s-ar putea sa nu fie Cristos Insusi. Tot asa putem vorbi despre adevar sau despre viata, fara sa vorbim in mod necesar despre Cristos. Pe scurt avem multe lucruri inafara lui Cristos. Aceasta constituie o problema spirituala uriasa.pentru copii lui Dumnezeu. Putem marturisi cu gura noastra ca centrul tuturor lucrurilor este Cristos si, totusi, sa avem multe lucruri in viata noastra in fara de Cristos, de parca ne-ar putea ajuta sa fim crestini. Avem nevoie de o minte innoita, pentru a intelege ca, in afara de Cristos, Dumnezeu nu are nici o intentie ca noi sa avem multe lucruri asazis spirituale. Dumnezeu, in planul Sau, a randuit sa existe lucruri; doar ca aceste lucruri sunt numai Cristos. Caci Cristos este suma tuturor lucrurilor spirituale. Cristos este dreptatea noastra - El nu ne-a dat "o dreptate". Cristos este sfintirea noastra - El nu ne-a oferit un lucru numit putere pentru a ne face sfinti. Cristos este rascumpararea noastra - El nu ne-a oferit o "rascumparare". Cristos este calea - El nu ne-a deschis o alta cale pe care sa umblam. Cristos este adevarul - El nu ne-a prezentat un adevar oarecare, pe care noi sa incercam sa-l pricepem. Cristos este viata - El nu ne-a dat un lucru numit viata.
Frati si surori, mergand pe calea lui Dumnezeu, exista numai un singur har, din toate darurile lui Dumnezeu exista un singur dar. Acel har este Cristos si acel dar este tot Cristos. Slava Domnului ca ne arata zi de zi ca Cristos le inlude pe toate. Mai inainte, ne gandeam la Domnul ca la Mantuitorul nostru; acum putem spune ca El nu este numai Mantuitorul nostru, ci si mantuirea noastra. E ciudat? Nu, ci asa stau lucrurile. Caci din ce in ce mai clar ne dam seama ca Cristos este Darul - si preocuparea principala - a lui Dumnezeu.
Daca facem o diferenta eronata intre ceea ce ne da Domnul Isus si ceea ce este El, intre dar si Dada-tor, vom suferi mult in viata spirituala. Caci o asemenea eroare ne va impiedica sa atingem sursa vi-etii. In acest sens, dorim sa-L vedem mai mult pe Cristos ca fiind tot ce avem. In Ioan 6:35 si in 8:12, Domnul ne spune ca El este Painea vietii si lumina vietii. Sa le analizam pe rand pe acestea doua.
Cristos este painea vietii
"Eu sunt painea vietii" declara Domnul. El a spus aceste cuvinte oamenilor care Il cautau in Capernaum. Ei se asteptau ca El sa-i hraneasca cu paine, asa ca Domnul le-a spus: "Eu sunt Painea vietii". El este cel care da painea vietii si El insusi este Painea. Darul si cel care da sunt una, nu sunt separate. Slava Domnului Cristos este darul lui Dumnezeu si tot el este Domnul care daruieste darul.
Care este semnificatia painii in biblie? Painea inseamna satisfactie, de vreme ce in scriptura se foloseste ideea de foame pentru a sugera lipsa de satisfactie a omului. Pentru ca aceasta lipsa de satisfactie, acest gol, sa-si gaseasca rezolvarea este nevoie de paine. Puterea copiilor lui Dumnezeu de a termina elegerea care le sta inainte sau puterea lor de a merge mai departe depinde, in mare masura, de satisfactia lor interioara. Daca stazi suntem multumiti, satui, vom avea putere sa facem fata acestei zile. Dar daca simtim un gol inlauntrul nostru, asemenea unui cauciuc dezumflat, nu vom avea putere nici sa ne taram pana la capatul zilei. Sa nu ne grabim sa tragem concluzia ca nu avem viata, desi cu siguranta nu avem putere. Satisfactia - acest sentiment inexplicabil al satisfactiei - ne ajuta sa mergem mai departe si sa ne terminam alergarea.
Sa vedem acum ce este painea pentru copii lui Dumnezeu. "Eu sunt painea vietii". Domnul Isus da viata si o sustine. Multi crestini se gandesc la hrana doar ca fiind o ora de rugaciune sau o ora de citirea a bibliei; ei nu stiu ca hrana este Domnul Isus Insusi. Nu vrem sa spunem ca rugaciunea sau citirea bibliei sunt inutile, dar sa ne amintim ca Domnul Isus spune ca El este "Painea vietii" - ceea ce inseamna ca painea vietii nu este altceva decat Domnul Insusi.
Deseori copii lui Dumnezeu nu sunt satisfacuti pentru ca nu-L cunosc pe Cristos ca Painea Vietii. Intalnim mereu oameni flamanzi, nemultumiti in probleme spirituale. Totul ii nemultumeste si, din zori pana-n noapte, sunt obsedati de insatisfactia lor. Nu dorim acum sa-i convingem pe oameni sa fie aroganti sau multumiti de sine. Ceea ce vrem sa spunem e ca una este sa fii mandru si multumit de propria persoana si cu totul alta sa fii hranit si sa fii multumit si satul. Unii oameni care au avut parte de tratamentul lui Dumnezeu, traiesc inaintea Lui in slabiciune, cu frica si cu tremur. Ei nu au nici cea mai mica urma de mandrie, si totusi, ei L-au atins pe Domnul si astfel sunt saturati. Satisfactia lor este prezenta lui Dumnezeu si aceasta le da putere.
Cum putem deci sa fim hraniti si multumiti pe deplin? Trebuie sa stim ca orice multumire reala e legata de Cristos. Ea poate fi gasita doar in viata. Cristos este painea vietii. Ori de cate ori atingem viata, gasim imdeiat multumire. Pe de alta parte, cand pacatuim impotriva vietii, imediat simtim un gol. Haideti sa ilustram aceasta problema a obtinerii si multumirii cu unele exemple concrete.
Cine ar putea spune: "Lucrez mai bine de un an si n-am stat o clipa. Am alergat in coace si-ncolo. Am fost atat de ocupat, ca acum ma simt epuizat, simt un gol in interior. Sunt foarte flamand si tanjesc dupa trezire spirituala." Citind Ioan capitolul 4, gasim o discrepanta intre spusele acestei persoane si pasajul din Scriptura. Domnul Isus, fiind obosit de calatorie, statea la fantana lui Iacov. Ucenicii plecasera in cetate pentru a cumpara mancare, deci e clar ca Domnului ii era foame. Acolo El intalneste o femeie samariteanca. Era voia Lui Dumnezeu ca El sa vorbeasca cu ea si sa o mantuiasca. El face ce-i daduse Dumnezeu de facut. Mai apoi, ucenicii s-au intors cu mancare si L-au rugat sa manance, insa El le-a spus: "Eu am de mancat o mancare pe care voi n-o cunoasteti."
Din aceasta intamplare din viata Domnului putem concluziona ca lucrarea ar trebui sa ne faca sa ne simtim saturati si multumiti, si nu flamanzi si cu un gol in stomac. In lucrarea spirituala, cu cat trudim mai mult, cu atat ne simtim mai satisfacuti. Daca dupa fiecare lucrare urmeaza foamea, ceva nu e in regula. Daca, de fiecare data dupa ce trudim un timp, simtim o slabiciune de parca am fi o roata dezumflata, ar trebui sa ne dam seama ca ceva este in neregula cu lucrarea. Caci, daca umblam conform voii lui Dumnezeu, si nu de capul nostru, n-ar trebui sa ne simtim epuizati, ci plini de putere. Cat de adesea preluam p lucrare, nu pentru ca suntem pregatiti inaintea lui Dumnezeu, ci pentru ca nevoia noastra externa este foarte mare si presiunea din afara este foarte puternica! Daca facem asa, ajungem sa ne simtim zdrobiti si fara putere dupa ce am lucrat. Se intampla asa, pentru ca ceva este in neregula intre noi si Domnul. Toate straduintele noastre care se afla in afara voii lui Dumnezeu ne vor face si mai flamanzi. Asadar, trebuie sa facem voia lui Dumnezeu ca sa fim satui si multumiti.
Trebuie sa ne dam seama ca nu ne putem gasi hrana zilnica nici la strangeri speciale cu fratii, nici in vreo invatatura, ci doar in Cristos. Si daca Cristos este hrana noastra, de ce credem noi ca solutia este sa lucram pana la epuizare si apoi sa mergem intr-un loc retras, impreuna cu fratii ca sa ne odihnim si sa ne hranim? De ce vorbim pana obosim, iar apoi incercam sa gasim niste invataturi noi ca sa ne aprovizionam iarasi? Fie ca suntem ocupati fie ca nu, ar trebui ca, ori de cate ori ne ridicam sa vorbim pentru Cristos, sa fim atat de plini de cuvinte si de putere in interior, incat nu numai cei ce asculta sa fie hraniti, ci si noi care vorbim, sa fim hraniri. Caci Domnul e cel care lucreaza in noi. Atingandu-L pe Domnul, nu vom simti un gol, ci ne vom simti saturati dupa terminarea lucrarii. Cat de mult gresim daca ni se pare ca odihna, ascultarea unei predici sau participarea la o conferinta biblica sunt mijloace de a ne hrani. A obtine mancare si hrana spirituala, inseamna a-I da voie Domnului sa lucreze in noi si sa realizeze tot ce doreste. Domnul care locuieste in noi, ne permite sa atingem viata Sa si numai acest lucru ne satura si ne da satisfactia interioara.
Pe plan spiritual te poti hrani mai bine nu cand esti relaxat; din contra, mancam mai bine cand suntem ocupati. Mancam in timp ce lucram. Daca umblam in voia Domnului, cu cat suntem mai ocupati, cu atat ne hranim mai bine. Atunci truda noastra nu va avea ca rezultat golul si epuizarea.
Credem ca multi frati si multe surori pot aduce marturie despre acest adevar. Sa zicem de exemplu, ca mergi sa vorbesti cu cineva. Ii vorbesti, poate cu mare pasiune, dar Domnul nu te misca cu nimic. Dupa ce vorbesti cinci sau zece minute, spre marea ta surpriza, simti ca ceva nu este in regula. Foarte curand, iti vine sa schimbi directia conversatiei pentru ca iti dai seama ca nu mai poti continua asa. Iar in urma, cand trebuie sa pleci, simti un mare gol inlauntrul tau. N-a fost nimic gresit in cuvintele tale, nici in atitudinea ta. Ai facut tot posibilul ca sa il ajuti pe acel om. Totusi in mod ciudat, pe masura ce vorbeai, simteai un gol tot mai mare. Cand, in cele din urma, a trebuit sa pleci, te-ai simtit de parca ai fi comis un pacat enorm. Din cand in cand, ti se parea ca intrezaresti un mic succes, cel putin in aparenta, si poate chiar aveai sentimentul ca te descurci bine. Cu toate acestea, cand trec aceste sentimente exterioare, simti inlauntrul tau un mare gol si o mare insatisfactie. Cat de adevarat este ca ori de cate ori mergi pe cont propriu, in ciuda unui aparent succes, in cele din urma, te simti ca un balon dezumflat.
Frati si surori, v-ati simtit vreodata ca si cum nu ati mai avea aer? Daca umblati dupa propriile ganduri, in loc de a-L urma pe Domnul cu frica si cutremur, oricat de bune v-ar fi intentiile, intotdea-una veti sfarsi ca un om care nu mai are aer - fara nici un imbold spiritual. Cu cat vei lucra mai mult, cu atat totul ti se va parea mai fara sens. Cu cat vei merge mai departe, cu atat te vei simti mai gol. Intr-o asemenea situatie, daca ti se aduc laude, te simti si mai neplacut! Ajungi sa te urasti pe tine insuti si asta arata ca o asemenea lucrare nu este hrana, de vreme ce nu satura.
Cei care stiu care e hrana adevarata isi gasesc satisfactia in Domnul. Caci Cristos este Painea vietii; numai El poate satura. Daca lucrarea ta nu-l atinge pe Cristos, te vei simti flamand. Dar daca Il atingi, atingi viata si realitatea spirituala. Ocupat sau nu, poti spune: "Multumesc Domnului, slava Lui! Am ce sa mananc, caci Domnul este painea mea!" Dragii mei, vedeti ca raspunsul la intreaga problema nu sta in lucrurile exterioare, cum ar fi unde te duci, ce faci, ce mesaj transmiti sau cat timp petreci la strangerile speciale cu fratii. Solutia este sa petreci legatura cu Domnul inlauntrul tau. Oricine Il atinge pe El, gaseste multumire.
Unii colegi ar putea sa spuna: "Dar daca Domnul nu m-a chemat sa predic sau sa lucrez undeva, eu imi voi gasi multumirea? Predicatorii si lucratorii vor gasi mereu prilejuri de a primi hrana, dar majoritatea oamenilor ca mine raman flamanzi." Slava Domnului, nici acestia nu trebuie sa ramana flamanzi." Daca acesti credinciosi ar face o lucrare cat de mica, cum ar fi de pilda, sa discute cu cineva zece minute, sa schimbe cateva cuvinte cu cineva, s-ar simti scapati de o povara si ar primi o multumire launtrica, daca lucrarea intreprinsa de ei vine de la Domnul si e realizata prin puterea Lui in ei. Domnul este cel care ne pune poveri pe inima, iar in acest fel ne eliberam de povara si, dupa aceea, simtim multumire si satisfactie. Ori de cate ori Il atingem pe Dumnezeu, ajungem sa fim multumiti si hraniti. Asadar nu numai lucratorii au posibilitati speciale de a hrani, ci si toti ceilalti au aceasta sansa. Zilnic avem ocazia de a ne hrani si zilnic avem sansa de a fi saturati. Cristos este hrana noastra. Daca Il atingem avem hrana.
Sa mai mentionam un exemplu, mai profund. De multe ori facem ceea ce consideram noi ca este bine si spiritual, fara sa cunoastem gandul Domnului si, in consecinta, simtim un gol inlauntrul nostru. Numai cand Il urmama pe Domnul ajungem la adevarata multumire. Odata un frate, l-a observat pe un alt frate ca s-a abatut de pe cale si mereu simtea ca ar trebui sa ii spuna clar ca nu se afla pe un drum al zidirii, ci pe unul al pierzaniei. Totusi, dorind sa arate blandete crestineasca, s-a hotarat sa il avertizeze pe fratele ratacit cu zambetul pe fata si cu cateva cuvinte frumoase. In mod surprinzator, cand a incercat sa se achite de datorie in acest fel, s-a simtit vlaguit. Omeneste vorbind, parea ca procedase corect si ca avusese succes. Atitudinea lui fusese blanda si inofensiva. Insa, in loc sa simta multumire, simtea un gol in stomac.
Starea aceasta a durat doua sau trei luni. Fratelui ii era clar ca ceva nu e bine, asa ca i-a cerut Domnului sa-l lumineze si sa-i arate pricina. Intr-o zi s-a rugat asa: "Doamne ce vrei sa fac, voi face intocmai." Domnul i-a ascultat rugaciunea si i-a aratat ce trebuie sa faca. Putin dupa aceea, fratele ratacit a venit pe la el, iar de data aceasta el l-a mustrat serios. Prin felul sau de a fi, omul acesta suferea zile intregi daca i se intampla sa rosteasca cuvinte mai severe. De data aceasta insa, cu cat vorbea mai apasat, cu atat simtea legatura cu Domnul mai puternica. Astfel ca, dupa ce a rostit acea mustrare severa, n-a mai simtit nevoia, ca pana atunci, sa-si marturiseasca pacatul; in schimb, se simtea liber sa-L laude pe Domnul. Parca tocmai se ridicase de la ospat. Desigur, prin acest exemplu, nu vrem sa dam de inteles ca-i putem certa pe cei din jur la voia intamplarii, fara nici o grija; ar fi fara indoiala o greseala. Exemplul de fata ne arata doar ca, daca facem lucrarile calauziti de gandul Domnului, vom fi hraniti si intariti inlauntrul nostru.
Din incidentul de mai sus descoperim un fapt important: binele facut de noi nu e hrana. Poate crezi ca ar fi bine sa fii mai bland, dar experienta ne spune ca, daca te comporti cu blandete, dar "omul din afara" este cel care actioneaza, aceasta nu-ti poate sluji drept hrana. Numai cand Domnul te misca, in interior, si actionezi conform voii Sale, vei avea hrana. Cand atingi viata, primesti hrana; cand Il atingi pe Domnul esti multumit.
Watchman Nee
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu