MARGARITAR....
SENTIMENTELE INIMII
Si mai adanc, in camaruta cea mai launtrica a sufletului, locuiesc sentimentele inimii. Aici locuiesc: dragostea - dragostea de mama, iubirea pe care o simte mirele, copilul, fratele, prietenul; legaturile de sange, partasia profunda a afinitatilor comune; gusturile, temperamentele, preocuparile si scopurile comune.
Am vorbit in capitolul trecut despre dragoste ca fiind una din manifestarile duhului sfintit. Ne-am referit acolo la dragostea pe care Duhul Sfant o pune in inima, o dragoste divina pentru Supremul Obiect si pentru tot ce are legatura cu El.
Vorbim acum, insa, de simtirile omenesti instinctive din suflet, care nu sunt gresite in ele insele, dar care e necesar sa fie sfintite si ridicate desupra sinelui, pacatului, exceselor. Laolalta cu aceste simtiri se gasesc diversele pasiuni si emotii - mandria, lacomia, mania, spiritul competitiv, veselia, bucuria, intristarea si multe altele - care, toate, sunt bune, sau rele in functie de masura lor, de motivatia si limitarile lor. Este posibil sa te manii si sa nu pacatuiesti, sa fii mandru fara sa fii vanitos, sa doresti sa egalezi sau sa imbraci pe cineva fara sa fii invidios, sa "umbli dupa darurile cele mai bune" (1Corinteni 13:31) fara sa fii avar, sa fii ambitios, dorind cele mai inalte recompense, fara sa fii condus de un spirit sau un tel lumesc.
Si totusi, toate acestea, fara harul lui Dumnezeu au devenit niste lumini inselatoare sau niste stanci ascunse aducatoare de ruina pentru nenumarate suflete omenesti, pentru care tocmai stralucirea inzestrarilor naturale si a succeselor n-a facut altceva decat sa le agraveze mai mult distrugerea.
Si mai jos pe scara fiintei sunt pornirile si tendintele care leaga mintea cu trupul si devin slujitoare ale organelor fizice. Despre aceestea vom vorbi mai in detaliu in legatura cu sfintirea trupului. Aici este necesar doar sa ne referim la ele ca la insusiri ale mintii ce ating simturile fgizice si actioneaza prin ele. Toate aceste porniri sunt naturale si intr-o fiinta echilibrata si sfintita, sunt lipsite de orice pacat si vina. Insa influientele ravasitoare ale Caderii si pervertirii naturii umane au stricat adevarata lor ordine si locul lor de subordonare si lke-au facut sa ajunga, in multe cazuri, degradante si distructive.
Un om a carui ratiune si ale carui simtiri se afla sub controlul pornirilor, ale poftelor lui, a inceput coborasul pe o panta abrupta care in curand il va pune in rand u animalele, ba chiar mai jos, daca ne gandim ls inaltimea de unde a cazut. Acesta, in cele din urma, este conditia nenorocita si ingrozitoare a multor suflete. Ea demonstreaza absoluta necesitate ca pornirile si tendintele care ne leaga atat de mult de dobitoace sa fie sfintite pe deplin.
Aceasta este o sumara trecere in revista a sufletului omenesc. Pentru a ne da seama ata de grandoarea cat si de primejdia sa, nu avem decat a ne gandi la ce cunoastem din istoria omenirii. Ce limpezi si nobile acele minti care au creat si au cautat sa expuna vremurilor principiile adevarului!
Ce minunate sunt realizarile, chiar lipsite de lumina lui Dumnezeu, ale lui Platon, Socrate, Confucius si Seneca! Ce sublim geniul si imaginatia lui Homer, ale lui Vrigiliu, Danter si Shakespeare! Ce splendida forta lui Alexandru si Napoleon! Ce ales gustul lui Fidias, Wren, Raphael si Michelangelo! Ce stralucitoare si glorioasa elocinta lui Demostene, Cicero, Chathman! Si totusi ce triste cele mai inalte infaptuiri ale culturii si intelepciunii omenesti! Ce amare si dezamagitoare cele mai stralucitoare privelisti spre care cei mai buni dintre ei au putut privi ce infricosatoare ruina la care au ajuns multi dintre ei chiar si inainte ca adancurile vesnice sa li se infatiseze vederii! Cat de adesea cele mai stralucitoare minti duc vietile cele mai nefericite; si ce pericole extreme pandesc cararile geniului, succesului sau frumusetii! O, cata nevoie are lumea de Cel ce sfinteste, ca sa fereasca cele mai bogate comori ale sale de a deveni proprii nimicitori.
A.B. Simpson
SENTIMENTELE INIMII
Si mai adanc, in camaruta cea mai launtrica a sufletului, locuiesc sentimentele inimii. Aici locuiesc: dragostea - dragostea de mama, iubirea pe care o simte mirele, copilul, fratele, prietenul; legaturile de sange, partasia profunda a afinitatilor comune; gusturile, temperamentele, preocuparile si scopurile comune.
Am vorbit in capitolul trecut despre dragoste ca fiind una din manifestarile duhului sfintit. Ne-am referit acolo la dragostea pe care Duhul Sfant o pune in inima, o dragoste divina pentru Supremul Obiect si pentru tot ce are legatura cu El.
Vorbim acum, insa, de simtirile omenesti instinctive din suflet, care nu sunt gresite in ele insele, dar care e necesar sa fie sfintite si ridicate desupra sinelui, pacatului, exceselor. Laolalta cu aceste simtiri se gasesc diversele pasiuni si emotii - mandria, lacomia, mania, spiritul competitiv, veselia, bucuria, intristarea si multe altele - care, toate, sunt bune, sau rele in functie de masura lor, de motivatia si limitarile lor. Este posibil sa te manii si sa nu pacatuiesti, sa fii mandru fara sa fii vanitos, sa doresti sa egalezi sau sa imbraci pe cineva fara sa fii invidios, sa "umbli dupa darurile cele mai bune" (1Corinteni 13:31) fara sa fii avar, sa fii ambitios, dorind cele mai inalte recompense, fara sa fii condus de un spirit sau un tel lumesc.
Si totusi, toate acestea, fara harul lui Dumnezeu au devenit niste lumini inselatoare sau niste stanci ascunse aducatoare de ruina pentru nenumarate suflete omenesti, pentru care tocmai stralucirea inzestrarilor naturale si a succeselor n-a facut altceva decat sa le agraveze mai mult distrugerea.
Si mai jos pe scara fiintei sunt pornirile si tendintele care leaga mintea cu trupul si devin slujitoare ale organelor fizice. Despre aceestea vom vorbi mai in detaliu in legatura cu sfintirea trupului. Aici este necesar doar sa ne referim la ele ca la insusiri ale mintii ce ating simturile fgizice si actioneaza prin ele. Toate aceste porniri sunt naturale si intr-o fiinta echilibrata si sfintita, sunt lipsite de orice pacat si vina. Insa influientele ravasitoare ale Caderii si pervertirii naturii umane au stricat adevarata lor ordine si locul lor de subordonare si lke-au facut sa ajunga, in multe cazuri, degradante si distructive.
Un om a carui ratiune si ale carui simtiri se afla sub controlul pornirilor, ale poftelor lui, a inceput coborasul pe o panta abrupta care in curand il va pune in rand u animalele, ba chiar mai jos, daca ne gandim ls inaltimea de unde a cazut. Acesta, in cele din urma, este conditia nenorocita si ingrozitoare a multor suflete. Ea demonstreaza absoluta necesitate ca pornirile si tendintele care ne leaga atat de mult de dobitoace sa fie sfintite pe deplin.
Aceasta este o sumara trecere in revista a sufletului omenesc. Pentru a ne da seama ata de grandoarea cat si de primejdia sa, nu avem decat a ne gandi la ce cunoastem din istoria omenirii. Ce limpezi si nobile acele minti care au creat si au cautat sa expuna vremurilor principiile adevarului!
Ce minunate sunt realizarile, chiar lipsite de lumina lui Dumnezeu, ale lui Platon, Socrate, Confucius si Seneca! Ce sublim geniul si imaginatia lui Homer, ale lui Vrigiliu, Danter si Shakespeare! Ce splendida forta lui Alexandru si Napoleon! Ce ales gustul lui Fidias, Wren, Raphael si Michelangelo! Ce stralucitoare si glorioasa elocinta lui Demostene, Cicero, Chathman! Si totusi ce triste cele mai inalte infaptuiri ale culturii si intelepciunii omenesti! Ce amare si dezamagitoare cele mai stralucitoare privelisti spre care cei mai buni dintre ei au putut privi ce infricosatoare ruina la care au ajuns multi dintre ei chiar si inainte ca adancurile vesnice sa li se infatiseze vederii! Cat de adesea cele mai stralucitoare minti duc vietile cele mai nefericite; si ce pericole extreme pandesc cararile geniului, succesului sau frumusetii! O, cata nevoie are lumea de Cel ce sfinteste, ca sa fereasca cele mai bogate comori ale sale de a deveni proprii nimicitori.
A.B. Simpson
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu