vineri, 6 aprilie 2018

MARGARITAR...

OBSESIA: CE ESTE EA?

 "Cine dintre voi se teme de Domnul, sa asculte glasul robului Sau! Cine umbla in intuneric si n-are lumina sa se increada in Numele Domnului si sa se bizuie pe Dumnezeul lui! Iata, voi toti care aprindeti focul si puneti taciuni pe el, umblati in lumina focului vostru si in taciunii pe care i-ati aprins. Din mana mea vi se intampla aceste lucruri, ca sa zaceti in dureri" (Isaia 50:10-11) "Caci la Tine este izvorul vietii; prin lumina Ta vedem lumina" (Psalmul 36:9)

Realitatea spirituala este adevar; este adevarul care ne elibereaza. Adeseori crestinul nu reuseste sa atinga realitatea si cade in minciuna. Nu vede clar adevarata natura a unui lucru; totusi, el considera ca vede clar. Desi ceea ce crede si face este gresit, el totusi socoteste ca umbla foarte bine. O asemenea stare o numim "obsesie". Persoana obsedata are nevoie de lumina lui Dumnezeu, altfel nu va fi instare sa iasa din obsesia ei. Sa vedem acum ce este obsesia.

Obsesia este autoinselare. 1Ioan 1:8 descrie o persoana obsedata, declarand-o autoinselata. Daca cineva stie ca a pacatuit, dar le spune altora ca nu a pacatuit, aceasta este o minciuna. Dar daca a pacatuit si totusi crede ca nu are pacat, aceasta este autainselare. Minciuna este savarsita atunci cand omul stie inlauntrul lui ca a pacatuit, dar el spune altora ca nu a pacatuit. Obsesia este evidenta atunci cand cineva a pacatuit, si totusi are o parere asa de buna despre sine, incat crede ca este fara pacat, ca Domnul Isus. Mincinosul isi cunoaste pacatul, dar incearca sa-i insele pe altii. Persoana obsedata, desi are pacat, crede si spune altora ca nu are pacat. Cu alte cuvinte, ceea ce ii inseala pe altii este o minciuna, pe cand ceea ce il face pe om sa se autoinsele este obsesie.

Esenta minciunii este aceeasi cu cea a obsesiei, ambele fiind pacat. In cazul minciunii, omul isi cu-noaste pacatul in cugetul lui, totusi incearca sa-i insele pe altii spunandu-le ca nu a pacatuit; in cazul obsesiei insa, el nu numai ca spune ca nu are pacat, ci de asemenea din punct de vedere psihologic, el crede in nevinovatia lui. Cel care ii inseala pe oameni este un mincinos; cel care se autoinseala este un obsedat. Toti obsedatii se autoinseala. Ei traiesc in imaginatia lor. Multi dintre aceia care sunt mandri sunt obsedati! Cei mandri au tendinta de a zamislia semenea ganduri despre ei insisi, incat sa creada efectiv ca sunt asa cum isi imagineaza ei si sa doreasca ca si altii sa creada ca asa sunt ei.

Odata Pavel a fost obsedat. Cand Stefan a fost ucis cu pietre, Pavel "se invoise la uciderea lui" (Fapte 8:1a). El era complet obsedat inlauntrul lui. Cand a scris adunarii din Filipi, s-a referit la istoria lui anterioara spunand: "in ce priveste ravana, prigonitor al Adunarii" (3:6). El credea ca Il slujea plin de ravna pe Dumnezeu prin faptul ca prigonea Adunarea. Nu era multumit sa ii vada pe oameni doar suferind; el a cerut marelui preot scrisori catre sinagogile din Damasc, pentru ca, in cazul in care ar fi gasit acolo pe vreunul umbland pe calea credintei, fie barbat, fie femeie, sa-l duca legat la Ierusalim. (Fapte 9:1-2) El credea ca in acest mod, putea sa slujeasca lui Dumnezeu cu ardoare. Dar avea dreptate? Dorinta lui de a sluji lui Dumnezeu era dreapta, dar faptul ca el considera prigonirea Adunarii drept slujire a lui Dumnezeu era ceva gresit. El gresea, credea despre sine insusi ca are dreptate - aceasta se numeste obsesie.

Si aceia la care se refera Domnul in Ioan 16:2 erau obsedati. "Au sa va dea afara din sinagogi; ba inca va veni vremea cand, oricine va va ucide, sa creada ca va aduce o jertfa lui Dumnezeu" A-ti inchipui ca uciderea ucenicilor Domnului inseamna a sluji lui Dumnezeu - aceasta este o obsesie.

Obsesia este o problema a inimii. Cand cel obsedat face ceva gresit, inima lui sustine ca face bine. Daca o persoana face un rau si afirma ca totul este in regula cu ea, minte. Dar daca face un rau si totusi afirma cu gura ei si crede in inima ca este bine, acea persoana este obsedata. Mincinosul este dur in exterior, dar uscat in interiorul lui; cu cat este mai convins inafara, cu atat devine mai gol inlauntrul lui. Persoana obsedata este dura atat in interior cat si in exterior, fiind convinsa atat inlauntrul ei, cat si in afara; caci pana si cugetul ei pare sa o indreptateasca.

Situatia celui obsedat este astfel incat, dupa ce a facut ceva rau, el totusi isi inchipuie si crede cu tarie ca lucrul pe care l-a facut a fost bun si nimeni nu poate sa-i spuna ca a gresit. Aceasta este obsesie. Mai mult, persoana obsedata isi imagineaza ca ceva ce nici nu s-a petrecut ar exista in realitate, si imaginatia ei merge pana acolo, incat sa declare fatis ca altii au facut acel lucru. Intr-adevar, cu cat intretine mai mult acel gand, cu atat devine mai sigur de lucrul respectiv. Si aceasta este o obsesie. Uneori crestinii admira un lucru anume si, in ascuns tanjesc sa il obtina. La inceput nu se simt prea in largul lor in legatura cu aceasta dorinta, dar pe masura ce continua sa se gandeasca in acea directie, treptat si intr-o masura crescanda sunt convinsi de corectitudinea si realitatea acelui lucru. In cele din urma il iau ca adevar si il propaga ca adevar. Si aceasta este o obsesie. Cand oamenii sunt astfel obsedati, este destul de dificil sa-i convingi de eroarea lor, chiar daca le-ai arata dovezi din cuvantul lui Dumnezeu. Aceasta este asa pentru ca, potrivit cugetului lor, ei pot sa spuna ca au dreptate.

Prin urmare sa manifestam o indoita grija ca nu cumva sa avem sea mai mica intentie de a-i insela pe altii. Trebuie sa ne conectam cuvintele inexacte rostite fara voie. Daca rostim cuvinte neconforme cu realitatea, cu gandul de a-i insela pe oameni, vom sfarsi prin a ne autoinsela.

Un frate dorea foarte mult sa fie un crestin plin de ravna. El s-a gandit ca vocea pe care o folosea in mod natural in rugaciune nu e suficient de inflacarata; prin urmare si-a modelat o alta voce. Cand s-a rugat pentru prima data cu acea voce noua, s-a simtit putin stanjenit, pentru ca nu era propria lui voce. Dar incetul cu incetul, a uitat cum era vocea lui naturala. Oamenii au sesizat cu totii lipsa de naturalete a noii lui voci, dar el o socotea naturala. A socoti natural ceea ce este nenatural este o obsesie. Cand a pretins prima data acest lucru, el mai era constient de lipsa lui de naturalete. Dar dupa ce a ajuns obsedat, si-a pierdut constienta interioara si a acceptat-o ca reala. Cat de mult trebuie compatimiti cei ce sunt obsedati!

Wacthman Nee











Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu