MARGARITAR.... CRISTOS ESTE INVIEREA
Uneori, lucrurile care se pierd in moarte sunt castigate in Cristos. Este asemenea unei ramure care, taiata din copac, pare moarta, dar, fiind replantata, va creste din nou. Asa ca, spunand ca avem semnul mortii asupra noastra, nu vrem sa se inteleaga ca nu mai putem nici vorbi nici lucra; ci doar ca nu vom mai fi atat de neglijenti si nu ne vom bizui pe noi in vorbire si actiune. Cand un om este atins de Dumnezeu - avand de-a face u crucea - , acel om devine slab si plin de teama, tremura si nu mai indrazneste sa spuna "Pot" sau "Voi face". El va continua sa-si faca lucrarea, dar avand frica Domnului in el. Va continua sa mearga, numai ca de data aceasta, el va merge dupa Domnul, la fel cum Avraam a mers, pas cu pas dupa Dumnezeu. In viata lui de azi, semnul crucii se poate observa foarte bine. El a fost strapuns de Dumnezeu, nu mai este cum a fost inainte, poarta semnul mortii. Aceasta se numeste inviere.
Astazi Dumnezeu comunica cu omul pe taramul invierii, iar aceasta inviere include crucea. Asadar nimic nu poate ajunge in legatura cu Dumnezeu fara sa treaca prin moarte. Tot ceea ce tine de natura veche trebuie sa moara. Dumnezeu nu poate sa ia legatura pe taramul invierii, si nici nu o va face, cu un om care inca nu a murit si nu a inviat. Trebuie sa murim si apoi sa inviem. Viata pe care o primim este viata invierii. Tot ceea ce invatam si are vreo legatura su Dumnezeu trebuie sa invie din morti.
In problemele spirituale ne confruntam cu o mare dificultate, si anume, oamenbii il slujesc deseori pe Dumnezeu cu lucruri naturale in loc sa il slujeasca cu lucruri inviate. Multi au un zel, dar putini au zelul invierii - un zel care a trecut prin moarte si a inviat. De multe ori cei neanviati sunt foarte zelosi. Sunt frati care lucreaza cu pricepere si harnicie si totusi, silinta si priceperea lor fac parte din prima categorie - cea naturala -, si nu din cea de a doua categorie, caci nu au trecut prin moarte. Nu putem sa socotim ca avem invierea daca traim inaintea lui Dumnezeu prin puterea acelor elemente naturale.
Unii vor intreba: "Ce este trupul lui Cristos?" Trupul lui Cristos este acolo unde este atestata invierea lui Cristos. Cu alte cuvinte, orice nu este din inviere nu are parte - nici cea mai mica parte - in trupul lui Cristos. Biserica nu este locul in care tu aduci ceva din inteligenta ta si eu aduc ceva din tactul meu. Biserica nu se construieste prin mica ta contributie cu unele lucruri naturale si prin mica mea contributie cu alte lucruri naturale. Biserica exclude tot ceea ce este din vechea natura si accepta numai ceea ce este inviat. Indata ce in Biserica isi face loc ceva din vechea natura, ea isi pierde caracterul. In Biserica nu poate exista nici un element neanviat.
Multi frati intreaba cum poate fi biserica un intreg. Trebuie sa realizam cat de zadarnic este sa se obtina unitate untr-un mod omenesc. Copii lui Dumnezeu trebuie sa cunoasca crucea si sa lupte cu carnea si cu firescul pentru a ajunge la unitate. Nici o metoda nu este eficienta pana cand oamenii nu experimenteaza Calvarul. Nici o problema din biserica nu se poate rezolva prin metode umane sau prin ingeniozitate. Biserica nu lasa loc nici carnii, nici firescului, caci ambele ii dauneaza. Este adevarat c biserica are nevoie de contributia si lucrarea oamenilor, insa asupra acestora trebuie sa se afle semnul mortii. Utilitatea insotita de smnul mortii se numeste inviere. Domnul este El insusi invierea si doreste sa aibe o biserica a invierii.
Daca dorim sa avem o asemenea experienta, atunci trebuie sa asteptam ca Dumnezeu sa lucreze in viata noastra. Probabil ca suntem familiarizati cu foarte multe invataturi, dar daca nu primim o lovitura hotaratoare de la Domnul, vom ramane aceeasi. Uneori alunecam si cadem. Simtim durerea, da; insa dureaza doar cateva zile sau cateva luni. Dar daca primim lovitura hotaratoare de la Dumnezeu si suntem suficient de zdrobiti, nu vom simti dureri doar cateva zile sau cateva luni, ci vom ramane cu acea rana toata viata. Vom fi invalizi pentru totdeauna inaintea lui Dumnezeu si semnul crucii va fi intotdeauna asupra noastra.
La multi ani dupa ce Pavel a avut viziunea pe drumul Damascului, a marturisit: "De aceea... n-am vrut sa ma impotrivesc vedeniei ceresti" (Fapte 26:19). Daca Domnul se indura de noi si intr-o zi ne da o lovitura puternica, vechiul nostru eu nu va mai putea sa se ridice niciodata.: rana va ramane in noi pentru totdeauna. De vreme ce este inca posibil sa atingem, in Cristos cel inviat, rana facuta de cuie in palmele sale si cea facuta de sulita care i-a strapuns coasta, acest fel de rana nu va disparea niciodata nici din vietile celor care il cunosc azi pe Domnul ca inviere. Primind aceasta rana, nu vom mai indrazni sa ne laudam cu noi insine si cu puterea noastra. O data loviti de Domnul nu ne vom ridica. Multe din semnele crucii vor fi tot mai evidente in vietile noastre.
Aici prefacatoria nu are nici un rost, caci aparentele vor fi foarte curand date uitarii. Dar o data ce jertfa este pusa pe altar si injunghiata, nu se mai ridica niciodata. Daca am suferit vreodata acesta lovitura hotaratoare, ne vom da seama cat de neputinciosi suntem, absolut terminati - de fapt ca nu suntem nimic. Acest semn al mortii pe care il purtam, marturiseste ca stim ce este invierea. A cunoaste crucea inseamna a cunoaste invierea. Ceea ce ramane dupa cruce este invierea. O, cat de multe sunt lucrurile care nu se vor mai ridica niciodata, ci vor fi pierdute pentru totdeauna o data ce au trecut prin cruce! Numai ceea ce poate suporta crucea are valoare spirituala. Orice intra in mormant si ramane acolo este un lucru mort; dar orice revine dupa ce a treccut prin mormant si poarta semnul crucii este inviere.
Haideti sa ne rugam sa-L cunoaste cu adevarat pe Cristos ca fiind invierea noastra si viata noastra. Fie ca Domnul sa dea de o parte multe lucruri care vin din noi insine. Fie ca El sa ne faca sa avem tot mai mult din viata Sa si tot mai putin din noi. Cat de des traim potrivit cu ceea ce e firesc, fara sa cunoastem disciplina lui Dumnezeu si crucea. Avem nevoie sa-i cerem Domnului sa aiba mila de noi pentru ca lucrurile din vechea noastra natura sa dispara treptat din noi, iar cele inviate sa se manifeste tot mai mult. Viata si invierea sa fie realitati, nu teorii pentru noi. Ori de cate ori va interveni vechea noastra natura, fie ca El sa ne arate ca nu este nici o inviere in ea. Fie ca El sa ne dea pe fata natura, in lumina invierii Sale! Si daca tot nu vom fi in stare sa vedem, Domnul sa aibe mila. Amin
Watchman Nee
Uneori, lucrurile care se pierd in moarte sunt castigate in Cristos. Este asemenea unei ramure care, taiata din copac, pare moarta, dar, fiind replantata, va creste din nou. Asa ca, spunand ca avem semnul mortii asupra noastra, nu vrem sa se inteleaga ca nu mai putem nici vorbi nici lucra; ci doar ca nu vom mai fi atat de neglijenti si nu ne vom bizui pe noi in vorbire si actiune. Cand un om este atins de Dumnezeu - avand de-a face u crucea - , acel om devine slab si plin de teama, tremura si nu mai indrazneste sa spuna "Pot" sau "Voi face". El va continua sa-si faca lucrarea, dar avand frica Domnului in el. Va continua sa mearga, numai ca de data aceasta, el va merge dupa Domnul, la fel cum Avraam a mers, pas cu pas dupa Dumnezeu. In viata lui de azi, semnul crucii se poate observa foarte bine. El a fost strapuns de Dumnezeu, nu mai este cum a fost inainte, poarta semnul mortii. Aceasta se numeste inviere.
Astazi Dumnezeu comunica cu omul pe taramul invierii, iar aceasta inviere include crucea. Asadar nimic nu poate ajunge in legatura cu Dumnezeu fara sa treaca prin moarte. Tot ceea ce tine de natura veche trebuie sa moara. Dumnezeu nu poate sa ia legatura pe taramul invierii, si nici nu o va face, cu un om care inca nu a murit si nu a inviat. Trebuie sa murim si apoi sa inviem. Viata pe care o primim este viata invierii. Tot ceea ce invatam si are vreo legatura su Dumnezeu trebuie sa invie din morti.
In problemele spirituale ne confruntam cu o mare dificultate, si anume, oamenbii il slujesc deseori pe Dumnezeu cu lucruri naturale in loc sa il slujeasca cu lucruri inviate. Multi au un zel, dar putini au zelul invierii - un zel care a trecut prin moarte si a inviat. De multe ori cei neanviati sunt foarte zelosi. Sunt frati care lucreaza cu pricepere si harnicie si totusi, silinta si priceperea lor fac parte din prima categorie - cea naturala -, si nu din cea de a doua categorie, caci nu au trecut prin moarte. Nu putem sa socotim ca avem invierea daca traim inaintea lui Dumnezeu prin puterea acelor elemente naturale.
Unii vor intreba: "Ce este trupul lui Cristos?" Trupul lui Cristos este acolo unde este atestata invierea lui Cristos. Cu alte cuvinte, orice nu este din inviere nu are parte - nici cea mai mica parte - in trupul lui Cristos. Biserica nu este locul in care tu aduci ceva din inteligenta ta si eu aduc ceva din tactul meu. Biserica nu se construieste prin mica ta contributie cu unele lucruri naturale si prin mica mea contributie cu alte lucruri naturale. Biserica exclude tot ceea ce este din vechea natura si accepta numai ceea ce este inviat. Indata ce in Biserica isi face loc ceva din vechea natura, ea isi pierde caracterul. In Biserica nu poate exista nici un element neanviat.
Multi frati intreaba cum poate fi biserica un intreg. Trebuie sa realizam cat de zadarnic este sa se obtina unitate untr-un mod omenesc. Copii lui Dumnezeu trebuie sa cunoasca crucea si sa lupte cu carnea si cu firescul pentru a ajunge la unitate. Nici o metoda nu este eficienta pana cand oamenii nu experimenteaza Calvarul. Nici o problema din biserica nu se poate rezolva prin metode umane sau prin ingeniozitate. Biserica nu lasa loc nici carnii, nici firescului, caci ambele ii dauneaza. Este adevarat c biserica are nevoie de contributia si lucrarea oamenilor, insa asupra acestora trebuie sa se afle semnul mortii. Utilitatea insotita de smnul mortii se numeste inviere. Domnul este El insusi invierea si doreste sa aibe o biserica a invierii.
Daca dorim sa avem o asemenea experienta, atunci trebuie sa asteptam ca Dumnezeu sa lucreze in viata noastra. Probabil ca suntem familiarizati cu foarte multe invataturi, dar daca nu primim o lovitura hotaratoare de la Domnul, vom ramane aceeasi. Uneori alunecam si cadem. Simtim durerea, da; insa dureaza doar cateva zile sau cateva luni. Dar daca primim lovitura hotaratoare de la Dumnezeu si suntem suficient de zdrobiti, nu vom simti dureri doar cateva zile sau cateva luni, ci vom ramane cu acea rana toata viata. Vom fi invalizi pentru totdeauna inaintea lui Dumnezeu si semnul crucii va fi intotdeauna asupra noastra.
La multi ani dupa ce Pavel a avut viziunea pe drumul Damascului, a marturisit: "De aceea... n-am vrut sa ma impotrivesc vedeniei ceresti" (Fapte 26:19). Daca Domnul se indura de noi si intr-o zi ne da o lovitura puternica, vechiul nostru eu nu va mai putea sa se ridice niciodata.: rana va ramane in noi pentru totdeauna. De vreme ce este inca posibil sa atingem, in Cristos cel inviat, rana facuta de cuie in palmele sale si cea facuta de sulita care i-a strapuns coasta, acest fel de rana nu va disparea niciodata nici din vietile celor care il cunosc azi pe Domnul ca inviere. Primind aceasta rana, nu vom mai indrazni sa ne laudam cu noi insine si cu puterea noastra. O data loviti de Domnul nu ne vom ridica. Multe din semnele crucii vor fi tot mai evidente in vietile noastre.
Aici prefacatoria nu are nici un rost, caci aparentele vor fi foarte curand date uitarii. Dar o data ce jertfa este pusa pe altar si injunghiata, nu se mai ridica niciodata. Daca am suferit vreodata acesta lovitura hotaratoare, ne vom da seama cat de neputinciosi suntem, absolut terminati - de fapt ca nu suntem nimic. Acest semn al mortii pe care il purtam, marturiseste ca stim ce este invierea. A cunoaste crucea inseamna a cunoaste invierea. Ceea ce ramane dupa cruce este invierea. O, cat de multe sunt lucrurile care nu se vor mai ridica niciodata, ci vor fi pierdute pentru totdeauna o data ce au trecut prin cruce! Numai ceea ce poate suporta crucea are valoare spirituala. Orice intra in mormant si ramane acolo este un lucru mort; dar orice revine dupa ce a treccut prin mormant si poarta semnul crucii este inviere.
Haideti sa ne rugam sa-L cunoaste cu adevarat pe Cristos ca fiind invierea noastra si viata noastra. Fie ca Domnul sa dea de o parte multe lucruri care vin din noi insine. Fie ca El sa ne faca sa avem tot mai mult din viata Sa si tot mai putin din noi. Cat de des traim potrivit cu ceea ce e firesc, fara sa cunoastem disciplina lui Dumnezeu si crucea. Avem nevoie sa-i cerem Domnului sa aiba mila de noi pentru ca lucrurile din vechea noastra natura sa dispara treptat din noi, iar cele inviate sa se manifeste tot mai mult. Viata si invierea sa fie realitati, nu teorii pentru noi. Ori de cate ori va interveni vechea noastra natura, fie ca El sa ne arate ca nu este nici o inviere in ea. Fie ca El sa ne dea pe fata natura, in lumina invierii Sale! Si daca tot nu vom fi in stare sa vedem, Domnul sa aibe mila. Amin
Watchman Nee
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu