MARGARITAR... NATURA SFINTIRII
Ce inseamna "a sfinti?" Exista oare un mod mai bun de a afla decat urmarind cum este folosit acest cuvant in Biblie? Il gasim in trei contexte distincte si cat se poate de importante in Vechiul Testament.
A sfinti inseamna a separa. Aceasta idee poate fi urmarita pe tot parcursul folosirii ei in legatura cu legile ceremoniale. Ideea de separare apare pentru prima data la relatarea creatiei, in capitolul intai al genesei; acolo vedem , probabil, ilustrarea esentiala a sfintirii. Prima lucrare a lui Dumnezeu pentru a aduce ordine, lege si lumina in haos, a fost sa separe, sa puna o intindere sau o prapastie intre cele doua lumi: a intunericului si a luminii, a pamantului si a cerului. El nu a anihilat intunericul, ci l-a separat de lumina; El a separat pamantul de apa, a separat apele marii de vaporii cerului.
Il vedem imediat dupa aceea, pe taramul spiritual, separandu-si poporul. El a separat familia lui Set de urmasii lumesti ai lui Cain. L-a separat pe Noe si familia lui de lumea fara Dumnezeu. L-a separat pe Avraam si pe urmasii lui de o familie idolatra. L-a separat pe Israel de Egipt si de popoarele inconjuratoare. Chiar sunetul cuvantului "biserica" este chemat afara sau separat. Pentru fiecare persoana se aude inca aceeasi chemare:
"De aceea, iesi din mijlocul lor si despratiti-va de ei, zice Domnul; nu va atingeti de nici un lucru necurat, si va voi primi. Eu va voi fi Tata si voi imi veti fi fii si fiice, zice Domnul cel Atotputernic."
"Deci, fiindca avem astfel de fagaduinte, preaiubitilor sa ne curatim de orice intinaciune a carnii si a duhului si sa ne ducem sfintirea pana la capat, in frica de Dumnezeu. (2Corinteni 6:17- 7:1)
Sfintirea deci inseamna separarea noastra voluntare de rau. Ea nu este nimicirea raului. Este distantarea de rau, darea sa deoparte prin detasarea noastra de el si punerea unei prapastii de netrecut intre noi si el. Noi trebuie sa ne separam nu numai de pacatele noastre trecute, ci de pacat ca principiu de viata. Nu trebuie sa incercam sa schimbam in bine si sa amelioram treptat viata noastra nesfintita. Trebuie sa dam deoparte viata noastra veche, purtandu-ne ca si cum nu mai face parte din noi si sepa-rand-o de sinele nostru pacatos asa cum sotia divorteaza de sotul ei si asa cum sufletul este separat de trup prin moarte. Trebuie sa ne socotim pe noi insine ca morti intr-adevar fata de pacat, ca si cum chiar n-am fi aceeasi persoana, iar inima veche nar mai fi sinele cel adevarat (vezi Romani 6:11).
Trebuie sa refuzam orice manifestare a raului, fie dinlauntru, fie dinafara; orice sugestie si ispita; orice impuls care nu este de la Dumnezeu. Trebuie sa avem o atitudine de negare si impotrivire, cu toata fiinta spunand nu! Nu e nevoie sa anihilam raul sau sa ne impotrivim lui prin propria noastra putere, ci simplu, printr-un act simplu al vointei, sa ne separam de el, sa-l dam in seama lui Dumnezeu si sa renuntam cu totul la el. Sa-I dam Lui dreptul absolut de a rezolva problema raului si de a-l distruge. Cand procedam astfel, Dumnezeu face ca intotdeauna dedicarii noastre sa-i urmeze forta Sa atotputernica si pune o prapastie cat mormantul lui Cristos de adanca si un zid inalt cat temeliile Noului Ierusalim intre noi si raul la care am renuntat.
Noi ne separam; Dumnezeu consfinteste aceasta separare. Primul pas decisiv in sfintire este un act de vointa prin care renuntam la rau, sub orice forma in care se prezinta constiintei noastre si este adus la lumina. Apoi, nu lepadam doar raul din manifestarile lui, ci intreg sinele cel rau si natura pacatoasa care a fost sursa fiecarei fapte in parte.
Ne separam de asemenea, de lume si de tot ce intruchipeaza ea: vechea stare naturala de lucruri si imparatia printului raului. Ne recunoastem ca nefiind din lume, dupa cum nici El nu a fost din lume. Noi dam la o parte nu doar ceea ce este pacatos, ci si ceea ce este natural si omenesc, ca sa moara pe crucea lui Isus si sa invie la o viata supranaturala si divina. "Caci daca este cineva in Cristos este o faptura noua. Cele vechi s-au dus; iata ca toate lucrurile s-au facut noi" (2Corinteni 5:17)
Duhul Sfant ne conduce inspre o separare mai profunda, nu numai fata de cel rau, ci si fata de ce este pamantesc. El ne ridica la o viata supranaturala in toate privintele si ne pregateste, chiar de aici, pentru acea mareata transformare in care, "putreziciunea aceasta se va imbraca in nemurire" (1Corinteni 15:54, Bucuresti 2001). Caci intrucat primul om a fost din pamant, pamantesc, chiar si inainte de a cadea, El va face loc celui de-al doilea om, care a fost facut un duh viu si care ne-a ridicat la asemanarea cu El.
A. B. Simpson
Ce inseamna "a sfinti?" Exista oare un mod mai bun de a afla decat urmarind cum este folosit acest cuvant in Biblie? Il gasim in trei contexte distincte si cat se poate de importante in Vechiul Testament.
A sfinti inseamna a separa. Aceasta idee poate fi urmarita pe tot parcursul folosirii ei in legatura cu legile ceremoniale. Ideea de separare apare pentru prima data la relatarea creatiei, in capitolul intai al genesei; acolo vedem , probabil, ilustrarea esentiala a sfintirii. Prima lucrare a lui Dumnezeu pentru a aduce ordine, lege si lumina in haos, a fost sa separe, sa puna o intindere sau o prapastie intre cele doua lumi: a intunericului si a luminii, a pamantului si a cerului. El nu a anihilat intunericul, ci l-a separat de lumina; El a separat pamantul de apa, a separat apele marii de vaporii cerului.
Il vedem imediat dupa aceea, pe taramul spiritual, separandu-si poporul. El a separat familia lui Set de urmasii lumesti ai lui Cain. L-a separat pe Noe si familia lui de lumea fara Dumnezeu. L-a separat pe Avraam si pe urmasii lui de o familie idolatra. L-a separat pe Israel de Egipt si de popoarele inconjuratoare. Chiar sunetul cuvantului "biserica" este chemat afara sau separat. Pentru fiecare persoana se aude inca aceeasi chemare:
"De aceea, iesi din mijlocul lor si despratiti-va de ei, zice Domnul; nu va atingeti de nici un lucru necurat, si va voi primi. Eu va voi fi Tata si voi imi veti fi fii si fiice, zice Domnul cel Atotputernic."
"Deci, fiindca avem astfel de fagaduinte, preaiubitilor sa ne curatim de orice intinaciune a carnii si a duhului si sa ne ducem sfintirea pana la capat, in frica de Dumnezeu. (2Corinteni 6:17- 7:1)
Sfintirea deci inseamna separarea noastra voluntare de rau. Ea nu este nimicirea raului. Este distantarea de rau, darea sa deoparte prin detasarea noastra de el si punerea unei prapastii de netrecut intre noi si el. Noi trebuie sa ne separam nu numai de pacatele noastre trecute, ci de pacat ca principiu de viata. Nu trebuie sa incercam sa schimbam in bine si sa amelioram treptat viata noastra nesfintita. Trebuie sa dam deoparte viata noastra veche, purtandu-ne ca si cum nu mai face parte din noi si sepa-rand-o de sinele nostru pacatos asa cum sotia divorteaza de sotul ei si asa cum sufletul este separat de trup prin moarte. Trebuie sa ne socotim pe noi insine ca morti intr-adevar fata de pacat, ca si cum chiar n-am fi aceeasi persoana, iar inima veche nar mai fi sinele cel adevarat (vezi Romani 6:11).
Trebuie sa refuzam orice manifestare a raului, fie dinlauntru, fie dinafara; orice sugestie si ispita; orice impuls care nu este de la Dumnezeu. Trebuie sa avem o atitudine de negare si impotrivire, cu toata fiinta spunand nu! Nu e nevoie sa anihilam raul sau sa ne impotrivim lui prin propria noastra putere, ci simplu, printr-un act simplu al vointei, sa ne separam de el, sa-l dam in seama lui Dumnezeu si sa renuntam cu totul la el. Sa-I dam Lui dreptul absolut de a rezolva problema raului si de a-l distruge. Cand procedam astfel, Dumnezeu face ca intotdeauna dedicarii noastre sa-i urmeze forta Sa atotputernica si pune o prapastie cat mormantul lui Cristos de adanca si un zid inalt cat temeliile Noului Ierusalim intre noi si raul la care am renuntat.
Noi ne separam; Dumnezeu consfinteste aceasta separare. Primul pas decisiv in sfintire este un act de vointa prin care renuntam la rau, sub orice forma in care se prezinta constiintei noastre si este adus la lumina. Apoi, nu lepadam doar raul din manifestarile lui, ci intreg sinele cel rau si natura pacatoasa care a fost sursa fiecarei fapte in parte.
Ne separam de asemenea, de lume si de tot ce intruchipeaza ea: vechea stare naturala de lucruri si imparatia printului raului. Ne recunoastem ca nefiind din lume, dupa cum nici El nu a fost din lume. Noi dam la o parte nu doar ceea ce este pacatos, ci si ceea ce este natural si omenesc, ca sa moara pe crucea lui Isus si sa invie la o viata supranaturala si divina. "Caci daca este cineva in Cristos este o faptura noua. Cele vechi s-au dus; iata ca toate lucrurile s-au facut noi" (2Corinteni 5:17)
Duhul Sfant ne conduce inspre o separare mai profunda, nu numai fata de cel rau, ci si fata de ce este pamantesc. El ne ridica la o viata supranaturala in toate privintele si ne pregateste, chiar de aici, pentru acea mareata transformare in care, "putreziciunea aceasta se va imbraca in nemurire" (1Corinteni 15:54, Bucuresti 2001). Caci intrucat primul om a fost din pamant, pamantesc, chiar si inainte de a cadea, El va face loc celui de-al doilea om, care a fost facut un duh viu si care ne-a ridicat la asemanarea cu El.
A. B. Simpson
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu