MARGARITAR...
UN TRUP DEDICAT
In capitolul 12 din epistola catre Romani, apostolul Pavel ne indeamna sa ne aducem trupurile noastre ca o jertfa vie. Intr-o epistola urmatoare, el le spune corintenilor ca nu-si apartin lor insisi, ci ca au fost cumparati cu un pret si deci se asteapta din partea lor sa-L slaveasca pe Dumnezeu in trupurile lor, care sunt ale Lui. Este imposibil ca duhul si sufletul sa fie consacrate lui Dumnezeu, in timp ce tinem inca trupulin mainile noastre, cel putin intr-o oarecare masura. Acest lucru e tot atat de absurd cum ar fi sa daruim unui prieten o casa, dar sa pastram dereptul de proprietate asupra terenului pe care e ridicata; sau un giuvaier pretios, dar sa pastram cheia casetei in care e pus.
Dedicarea trupului implica punerea deoparte a intregii noastre fiinte fizice, cu fiecare organ, fiecare madular al ei, ca proprietate a lui Dumnezeu, sa o incredintam grijii Lui deosebite si sa o facem instrumentul vointei si slujbei Lui. Acest lucru se poate face o data pentru totdeauna, ca un act atotcuprinzator, insa primeste marea fota si claritate daca il facem in mod explicit si recunoastem fiecare madular al nostru in parte ca predat in stapanirea Lui. Milioane de oameni au fost probabil ajutati inspre o asemenea consacrare de catre simpla, dar elocventa cantare a lui Rydley Havergal:
Ia viata mea, si consacrata
Sa fie pentru Tine, toata;
Ia-mi mainile, iubirea Ta
Sa le invete a lucra.
Noi suntem foarte inclinati sa generalizam lucrurile, de aceea e foarte folositor sa facem explicite actiunile noastre spirituale. Un trup consacrat este unul care se recunoaste ca proprietate a lui Dum-nezeu si Il recunoaste pe El ca Pazitor si Veghetor asupra tuturor intereselor si nevoilor lui. El are responsabilitatea de a avea grija de noi, iar noi, ca niste copiklasi, asteptam totul de la El. Trupul con-sacrat a invatat sa priveasca fiecare simt, fiecare organ al sau nu ca un slujitor al propriilor lui placeri, ci ca pe un instrument de manifestare a vietii lui Dumnezeu si ca pe o arma pentru lucrarea Lui.
Acesta este, intr-adevar, cuvantul folosit de apostol cand spune: dati-va pe voi insiva lui Dumnezeu, ca vii, dintre morti, si madularele voastre lui Dumnezeu, ca unelte ale dreptatii" (Romani 6:13, Bucuresti 2000). Mainile noastre ii sunt oferite Lui, pentru a lucra spre slava Lui, fie in cadrul vocatiei nostre laice, fie in slujirea pentru altii. Aceasta implica desigur, ca faptele noastre sunt consacrate, ca si salutul nostru. Chiar si o strangere de mana vorbeste despre Cristos.
Inseamna ca limba mea va vorbi numai la incemnul Lui si pentru slava Lui. Voi privi fiecare cuvant ca pe o responsabilitate sau slujba primita, iar vorbirea va fi totdeauna cu har, dreasa cu sare, pentru zidirea celorlalti. O lumba consacrata, nu va rosti nici cel mai obisnuit cuvant fara sa astepte indrumare si aprobare de la Dumnezeu.
Urechile consacrate vor fi foarte atente sa auda tot ce doreste El, dar surde la orice alt glas. Ochii nostri vor observa o mie de prilejuri pe langa care altii trec fara sa le bage in seama, o mie de frumuseti si intelesuri in lucruri care altora le scapa.
Picioarelor consacrate li se va parea intotdeauna usor drumul datoriei. Trepte atat de multe, carari ori-cat de singuratice, calatorii oricat de neplacute si misiuni care pretind lepadare de sine, toate vor fi parcurse cu drag pentru Domnul lor. Iar treburile pentru care alearga, vor fi de doua ori mai eficiente, deoarece ele sunt picioarele Domnului, care duc mesajul Lui. Un glas consacrat va primi o noua pute-re de a canta si de a vorbi, pentru care timbrul natural si elocventa ori cantul cultivat n-ar fi ajuns niciodata.
Dragii mei, sunt trupurile voastre consacrate astfel, cu toate fortele lor, pentru a lucra, a umbla si a vorbi, pentru a vedea si a auzi, pentru a darui din ce aveti si a va folosi intreaga viata exterioara ca o slujire bucuroasa si sfanta a lui Cristos?
A.B. Simpson
UN TRUP DEDICAT
In capitolul 12 din epistola catre Romani, apostolul Pavel ne indeamna sa ne aducem trupurile noastre ca o jertfa vie. Intr-o epistola urmatoare, el le spune corintenilor ca nu-si apartin lor insisi, ci ca au fost cumparati cu un pret si deci se asteapta din partea lor sa-L slaveasca pe Dumnezeu in trupurile lor, care sunt ale Lui. Este imposibil ca duhul si sufletul sa fie consacrate lui Dumnezeu, in timp ce tinem inca trupulin mainile noastre, cel putin intr-o oarecare masura. Acest lucru e tot atat de absurd cum ar fi sa daruim unui prieten o casa, dar sa pastram dereptul de proprietate asupra terenului pe care e ridicata; sau un giuvaier pretios, dar sa pastram cheia casetei in care e pus.
Dedicarea trupului implica punerea deoparte a intregii noastre fiinte fizice, cu fiecare organ, fiecare madular al ei, ca proprietate a lui Dumnezeu, sa o incredintam grijii Lui deosebite si sa o facem instrumentul vointei si slujbei Lui. Acest lucru se poate face o data pentru totdeauna, ca un act atotcuprinzator, insa primeste marea fota si claritate daca il facem in mod explicit si recunoastem fiecare madular al nostru in parte ca predat in stapanirea Lui. Milioane de oameni au fost probabil ajutati inspre o asemenea consacrare de catre simpla, dar elocventa cantare a lui Rydley Havergal:
Ia viata mea, si consacrata
Sa fie pentru Tine, toata;
Ia-mi mainile, iubirea Ta
Sa le invete a lucra.
Noi suntem foarte inclinati sa generalizam lucrurile, de aceea e foarte folositor sa facem explicite actiunile noastre spirituale. Un trup consacrat este unul care se recunoaste ca proprietate a lui Dum-nezeu si Il recunoaste pe El ca Pazitor si Veghetor asupra tuturor intereselor si nevoilor lui. El are responsabilitatea de a avea grija de noi, iar noi, ca niste copiklasi, asteptam totul de la El. Trupul con-sacrat a invatat sa priveasca fiecare simt, fiecare organ al sau nu ca un slujitor al propriilor lui placeri, ci ca pe un instrument de manifestare a vietii lui Dumnezeu si ca pe o arma pentru lucrarea Lui.
Acesta este, intr-adevar, cuvantul folosit de apostol cand spune: dati-va pe voi insiva lui Dumnezeu, ca vii, dintre morti, si madularele voastre lui Dumnezeu, ca unelte ale dreptatii" (Romani 6:13, Bucuresti 2000). Mainile noastre ii sunt oferite Lui, pentru a lucra spre slava Lui, fie in cadrul vocatiei nostre laice, fie in slujirea pentru altii. Aceasta implica desigur, ca faptele noastre sunt consacrate, ca si salutul nostru. Chiar si o strangere de mana vorbeste despre Cristos.
Inseamna ca limba mea va vorbi numai la incemnul Lui si pentru slava Lui. Voi privi fiecare cuvant ca pe o responsabilitate sau slujba primita, iar vorbirea va fi totdeauna cu har, dreasa cu sare, pentru zidirea celorlalti. O lumba consacrata, nu va rosti nici cel mai obisnuit cuvant fara sa astepte indrumare si aprobare de la Dumnezeu.
Urechile consacrate vor fi foarte atente sa auda tot ce doreste El, dar surde la orice alt glas. Ochii nostri vor observa o mie de prilejuri pe langa care altii trec fara sa le bage in seama, o mie de frumuseti si intelesuri in lucruri care altora le scapa.
Picioarelor consacrate li se va parea intotdeauna usor drumul datoriei. Trepte atat de multe, carari ori-cat de singuratice, calatorii oricat de neplacute si misiuni care pretind lepadare de sine, toate vor fi parcurse cu drag pentru Domnul lor. Iar treburile pentru care alearga, vor fi de doua ori mai eficiente, deoarece ele sunt picioarele Domnului, care duc mesajul Lui. Un glas consacrat va primi o noua pute-re de a canta si de a vorbi, pentru care timbrul natural si elocventa ori cantul cultivat n-ar fi ajuns niciodata.
Dragii mei, sunt trupurile voastre consacrate astfel, cu toate fortele lor, pentru a lucra, a umbla si a vorbi, pentru a vedea si a auzi, pentru a darui din ce aveti si a va folosi intreaga viata exterioara ca o slujire bucuroasa si sfanta a lui Cristos?
A.B. Simpson
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu