MARGARITAR....

NU VA ATINGETI DE NIMIC NECURTA...

Trebuie sa o rupem cu tovarasiile lumesti

Omul de afaceri crestin trebuie sa se separe de partenerii lui daca acestia calca necurmat legea lui Dumnezeu si ranesc sentimentul lui de integritate si cinste. Tanara crestina trebuie sa refuze cererea in casatorie a unui barbat care nu este nascut din nou; iar barbatul crestin trebuie sa se casatoreasca numai in Domnul (1Corinteni 7:39). "Nu va injugati la un jug nepotrivit cu cei necredinciosi ... cum poate sta impreuna lumina cu intunricul?" (2Corinteni 6:14)

Trebuie sa ne ferim de tinte si ambitii lumesti
Ce multi dintre noi, cei antrenati in slujba sfanta a Domnului, avem in ascuns, telul semet de a-i intre-ce pe altii, de a ne face un nume, de a obtine bani sau aplauze! Folosim amvonul ca piedestal pentru admiratia lumii, si crucea ca stalp de care sa ne agatam cununi spre propria noastra glorie. Cat de des predicam, tinem cuvantari sau participam la intalniri doar cu gandul de a castiga recunoasterea si bu-navointa celor cu care dorim sa ne punem bine! Nu suntem gata sa ne lasam reputatia in seama lui Cristos sau sa fim numiti nebuni din pricina Lui. Nu suntem gata, asemenea soldatilor francezi sub Napoleon, sa stam in santuri si sa fim calcati in picioare atata timp cat stapanul calareste mai departe triumfator. Dar toate acestea trebuie date la o parte. Sa nu avem preocupari personale in slujirea noastra.

Trebuie sa ne tinem departe de placerile lumesti.
Cateva dintre acestea sunt in mod special legate de lume si de moda ei. Iar porunca prin care ni se spune sa ne ferim de orice forma de rau ne cere sa ne tinem departe de tot ceea ce ar putea fi interpretat - pe drept - ca mirosind a asemanare cu lumea. In lume sunt jocuri de carti, sporturi, teatre, opere, balciuri atragatoare. Nu le condamnam aici - lumea nu stie altceva mai bun. Ea cauta sa impodobeasca cu flori drumul  spre pierzare si sa inveseleasca cu miresme inimile neimplinite. Spunem insa cu tarie ca daca cei care au privilegiul de a purta vasele evangheliei sfinte a lui Cristos vor astfel de lucruri,  ei trebuie mai intai sa renunte la insarcinarea lor sacra. Nu e cinstit sa se straduiasca sa imbine distractiile din tabara intunericului cu insarcinarea din partea printului luminii.

Trebuie sa evitam viata religioasa emotionala, care intotdeauna cauta semne si manifestari sufletesti. Acesta este un rau mai mare decat pare la prima vedere. Multi dintre cei care spun ca sunt copii lui Dumnezeu confunda viata crestina, cu o traire isterica si simturi, cu multe manifestari emotionale si zgomotoase. Acesta este cel mai bun mod  de a-I sluji lui Dumnezeu sau de a creste in har si in cunoasterea lui Dumnezeu. A fi intotdeauna in cautarea de semne si vise, de glasuri si vedenii, de reactii emotionale puternice si de stari extatice, nu este cel mai bun lucru. Si vom face bine sa evitam astfel  de stari si sa traim in vointa, raspunzand intotdeauna cu un bucuros "Amin" la cea mai mica percepere a voii sfinte a lui Dumnezeu.

Manifestarile emotionale, pe care multi le iau drept semne ale unei vieti crestine profunde, sunt ase-menea drijdiei pe care iudeii trebuiau sa o inlature din casele lor inainte de paste. O persoana evlavi-oasa a fost intrebata odata daca se bucura. A raspuns ca nu putea raspunde cu exactitate in ceea ce o privea pe ea insasi, intrucat nu era o bisnuita sa acorde atentie propriei ei naturi, dar ca se bucura de Dumnezeu.

Trebuie sa ne ferim de activitatile naturii noastre stricate.
Suntem atat de agitati, atat de ravnitori in a sluji lui Dumnezeu in felul nostru, atat de inclinati sa facem si noi ceea ce altcineva a facut cu succes, incat nu stam sa ne intrebam daca aceea e voia lui Dumnezeu pentru noi. Lucram mult pentru Dumnezeu, in loc sa asteptam sa lucreze El prin noi. Nu asteptam sa ni se arate modelul de pe munte. Unul dintre cei mai respectati invatatori ai lui Dumnezeu ne spune ca trebuie sa ne coboram mereu in mormantul lui Cristos, sa cautam linistea mormantului lui Cristos, sa murim fata de activitatile naturii noastre, chiar si atunci cand ele sunt realizate intr-o directie buna si cu un sco sfant, sa-I dam voie lui Dumnezeu sa indeparteze pleava inainte de a incerca noi sa semanam graul.

De orice asemenea lucru trebuie sa ne curatim. Exista o intinare atat a duhului, cat si a carnii. Sunt si poveri si pacate. Sunt lucruri care nu sunt potrivite, precum si lucruri care sunt categoric ilegitime si rele. De toate acestea trebuie sa ne desparti si sa ne curatim.

Poate spui ca ai incercat sa te separi, dar in zadar - lucrul rau se tine dupa tine ca o umbra. Atunci apeleaza la filozofia vointei. Fii doritor de a fi curatit" Fii doritor de a fi doritor! Apoi spune-I lui Cristos: "Vreau sa fiu curatit. Daca vrei poti sa ma curatesti". El isi va intinde imediat mana si te va atinge, spunandu-ti: "Da, vreau, fii curatit!" Si vei fi eliberat.

Dar sa nu te gandest ca trebuie intotdeauna sa privesti la aceasta latura a vietii tale - la renuntari, la incizii, la amputari. Da-te pe tine insuti lui Isus, ca viu din mort cum erai, si constrans de indurarile Lui. Tu esti al Lui pentru ca El te-a creat. "El ne-a facut, ai Lui suntem" (Psalmul 100:3). Cu siguranta ziditorul unei case are dreptul la produsul muncii lui.

Tu esti al Lui pentru ca El te-a rascumparat. Ai fost rascumparat cu sangele Lui scump si nu mai esti al tau, ci al Lui. Tu esti al Lui, pentru ca Dumnezeu Tatal I-a dat Lui pe toti cei care vin la El. Iar daca tu ai venit la El, in mod sigur esti al Lui, desi tu nu ai declarat asta deschis. (Ioan 6:37)

Prin urmare, nu vrei tu sa te dai pe tine insuti Lui, ca El sa-ti ierte toate pacatele, sa te curateasca de tot ce este nesfant si nepotrivit si sa-ti dea sfanta Lui plinatate? Vezi, El asteapta sa te primeasca, avand mainile pline de binecuvantari care sa te faca bogat pentru totdeauna. Vino acum la altar! Lasa-te legat acolo, ca o jertfa de buna voie. Apoi, ca preot sfant al Lui, poarta vasele Lui sfinte prin lume. Dar Indiferent ce faci, fii gata mai degraba sa renunti la insarcinare asi indatorirea ta decat sa le necinstesti prin ceva nevrednic de Stapanul tau si cauza Lui.

F.B. Meyer

MARGARITAR....

ASEMENEA LUI

Ioan, apostolul iubirii, ne ofera o imagine a dragostei desavarsite si a izvorului ei - credinta si unirea perfecta cu Domnul Isus Cristos. Aceasta este forta cuvintelor lui: "Cum este El asa suntem si noi in lumea aceasta: astfel se face ca dragpstea este desavarsita in noi, pentru ca avem deplina incredere in ziua judecatii". (1Ioan 4:17) Dragostea desavarsita ne este data de realizarea deplinei uniri cu Isus.

Stam la picioarele celui mai mare invatator al iubirii. Invatam de la cel care, la randul lui, s-a rezemat de pieptul Invatatorului si a invatat despre iubire prin atingerea vie a inimii Sale.

DRAGOSTEA DESAVARSITA

Este clar ca dragostea la care se refera Ioan este dragostea noastra pentru Dumnezeu. Expresia "dragostea desavarsita izgoneste frica" (1Ioan 4:18) expliva ce intelege El prin dragoste desavarsita. Este acea dragoste care nu are pic de indoiala sau teama, ci se sprijina increzaroare pe pieptil Domnului si se increde in El in cele mai intunecate ceasuri, cu o siguranta nezguduita. Chiar si in ziua judecatii, ea va sta in piioare cu indrazneala in mijlocul tumultului si ruinei unei lumi in destramare si-si va revendica pozitia de prietena a judecatorului care sta pe tron.

In timpul razboiului din Franta din 1870, un tren transporta efecte militare de la Eetz la cartierul ge-neral al armatei franceze. Germanii tocmai capturasera orasul Metz si marsluiau rapid pentru a taia calea oastei franceze. Era necesar ca transportul sa ajunga la post intr-o ora. Distanta era de aproxi-mativ 100 km. Drumul era dificil; trenul era alcatuit dintr-un singur vagon si o locomotiva. Viteza era ca a viforului, iar pasagerii - sotia si fetita mecanicului, trimisul militar si un corespondent de presa - erau azvarliti de colo-colo in trenul care gonea si se avanta mereu inainte, ca niste marinari pe o furtuna infricosatoare.

Sa spunem ca erau speriati ar fi putin, caci se aflau intr-o primejdie iminenta si de moarte. Fiecare moment ameninta sa rastoarne trenul navalnic peste vre-un taluz sau pod. Clatinandu-se dintr-o parte intr-alta, cateodata saltand in aer, alergand, suierand prin gari, totul se dadea la o parte din calea aces-tui vartej de disperata viteza si energie. Cei cativa oameni dinauntru isi tineau respiratia de frica si adesea tipau ingroziti pe cand grabeau la vale. Era insa cineva in vagon, si anume, mica fetita a meca-nicului, care habar n-avea de temerile celorlalti. Vesela ca un pitigoi in mijlocul agitatiei din jur, ea radea cu glas tare, cu o bucurie si o voiosie copilareasca, ori de cate ori trenul se opintea cu o smu-citura grozava si o azvarlea peste vreo bancheta. La privirea uimita a celorlalti si la intrebarea mamei ei daca nu ii e frica, ea se uita in sus si raspunde: "Cum sa-mi fie frica? Taticul conduce locomotiva!"

Putin mai tarziu, mecanicul veni in vagon ca sa-si incurajeze sotia ce tremura de spaima. Cand a intrat, cu mari picaturi de sudoare rostogolindu-se pe fata-i innegrita de fum, micuta copila i-a sarit in brate si si-a pus capul pe pieptul lui, la fel de vesela si linistita ca si cum ar fi fost in patutul ei de acasa. Ce imagine a dragostei desavarsite care izgoneste frica! Ce lectie pentru copii Tatalui ceresc!

Priveste-ti copilasul peltic cum isi pune manuta intr-a ta si te lasa sa-l conduci unde vrei si invata de la El sa ai incredere si sa-L iubesti pe Tatal care nu Se poate insela, care nu poate uita sau da gres vreodata. Acesta este remediul Lui la orice frica - frica de oameni, frica de Tine insuti, frica de Satan, frica de moarte, frica de cadere, frica de viitor. Iubeste-L doar, odihneste-te in dragostea Lui si vei locui in siguranta si linistit in privinta fricii de rau.

Ce viata am avea daca am fi pe deplin izbaviti de temerile noastre! Cat de multe din cele mai rele necazuri ale noastre sunt acelea care nu vin niciodata! Dumnezeu sa ne dea dragostea desavarsita care alunga frica!

A.B. Simpson

MARGARITAR....

NU VA ATINGETI DE NIMIC NECURAT

"Plecati, plecati, iesiti de aici! Nu va atingeti de nimic necurat! Iesiti din mijlocul Lui! Fiti curati voi, cei ce purtati vasele Domnului!" Isaia 52:11AV

Aceste cuvinte miscatoare trebuie sa se refera la aceeasi scena care este descrisa in Ezra 8, unde este consemnata intoarcere unui numar mare de iudei din Babilon in tara lor. Cei saptezeci ani grei de exil s-au incheiat. Cir daduse decretul pentru intoarcerea poporului ales in tara stramosilor lui. S-a facut o oprire la Raul cel mare, pentru asteptarea celor ce se ratacisera pe drum si pentru pregatirea intregii calatorii de-a lungul intinderi uriase de nisip dintre fasia de pasuni verzi, ce se intindea de-a lungul Raului si Galaad-ul lor.

In timp ce stateau acolo, Ezra a trimis dupa niste preoti care sa-i insoteasca incalatorie. El era in mod deosebit doritor sa aibe parte de prezenta preotilor, intrucat era in incurcatura cu privire la transportarea vaselor sacre, de aur, de argint, ale Templului, care fusesera luate de Nebucadnetar, dar acum au fost date inapoi de Cir. Nu era ingaduit ca orice fel de maini sa se atinga sau sa duca aceste ramasite pretioase din trecutul venerabil si safant. Dar mana cea buna a lui Dumnezeu era asupra lor, si astfel, spre marea lor usurare, au venit treizecisiopt de preoti si douasutedouazeci de leviti.

In ajunul pornirii s-a tinut o mare adunare, si Ezra a incredintat vasele si alte daruri de buna voie in mainile acelor oameni, spunandu-le: "Voi sunteti sfintiti Domnului. Si vasele sunt sfinte. Vegheati si paziti-le, pana cand le veti prezenta inaintea conducatorilor preotilor si levitilor in incaperile Casei Domnului". Observati accentul pe care l-a pus pe necesitatea ca vasele sa fie sfinte sa fie purtate de oameni sfinti. Era ca si cum ar fi spus: "Fiti curati, voi, cei ce purtati vasele Domnului!"

Si noua, pastorilor, diaconilor si lucratorilor din Biserica lui Cristos, ni se da o insarcinare sfanta. In acelasi paragraf in care apostolul Pavel spune ca a incredintat lui Dumnezeu ce avea, il indeamna pe Timotei sa pazeasca la randul lui ce i fusese incredintat. E ca si cum acest lucrator crestin face un inventar complet a tot ceea ce are si este si ii cere puternicului Mantuitor sa vegheze asupra acelor lucruri, in timp ce si el primeste o comoara sacara din mainile Stapanului, pe care trebuie sa o pastreze, la randul Lui, pentru Domnul. "Lucrul acela bun care ti s-a incredintat, pazeste-l prin Duhul Sfant care locuieste in noi". (2Timotei 1:1-4)

Fiecarui crestin i s.a incredintat ceva ce trebuie sa pazeasca si sa poarte prin lume pentru Dumnezeu: Sfanta Scriptura, cu mesajul ei divin; sfanta zi de odihna, acum puternic nesocotita si incalcata; conceptul de "buserica" cu cele doua practici importante ale ei: cina Domnului si botezul; doctrinele credintei evanghelice, in special doctrina ungerii cu Duhul Sfant si a locuirii Lui in credincios. Fiecare trup poate fi privit ca un vas sfant, si fiecare viata trebuie onsiderata un vas potrivit pentru folosul Stapanului (1Tesaloniceni 4:3;2Timotei 2:21) Fiecaruia i s-a incredintat un vas, mai mic sau mai mare, potrivit posibilitatii si capacitatii lui. Astfel, fara a rastalmaci textul nostru, putem sa ii gasim o aplicabilitate foarte larga si generala.

Intocmai cum cei care manuiesc vasele de la Cina Domnului fac aceasta cu mani curate si grija reverentioasa,prin puterea lor serioasa marturisind despre importanta insarcinarii lor, la fel si noi, cei chemati la slujire, publica, trebuie sa veghem ca atitudinea si caracterul nostru sa fie in armonie cu slujba noastra sfanta. Ca o aducere aminte necurmata trebuie sa fie pentru noi cuvintele: "Fiti curati, voi, cei ce purtati vasele Domnului!"

Apostolul Pavel pare a cita acelasi verset cand spune: "Iesiti din mijlocul lor si departati-va de ei, zice Domnul; nu va atingeti de ce este necurat, si va voi primi" (2Corinteni 6:17) Avand deci, asemenea promisiuni, sa ne curatam pe noi insine.

Sa ne cercetam in lumina insarcinarii noastre sfinte.
Pentru a fi potriviti de a purta numele lui Isus prin lume, trebuie sa ne lasam de obiceiurile rele.

Indemnul necurmat din epistole este de a da la o parte omul cel vechi, care intotdeauna reprezinta obiceiurile vietii noastre de dinainte. Cu privire la felul vostru de viata din trecut, sa va dezbracati de omul cel vechi care se strica..." (Efeseni 4:22). "Lepadati dar , orice rautate, orice viclesug, orice fel de prefacatorie, de pizma si de clevetire" (1Petru 2:1). "Dar acum lasati-va de toate aceste lucruri: de manie, de vrajmasie, de rautate, de clevetire, de vorbele rusinoase care v-ar putea iesi din gura" (Coloseni 3:8). "Sa ne dezbracam dar de faptele intunericului... nu in chefuri si in betii, nu in curvii si in fapte de rusine, nu in certuri si in pizma... nu purtati grija de carne, pentru ca sa-i treziti poftele". (Romani 13:12-14).

Cu siguranta, Dumnezeu ne va arata orice obicei rau, care e lipit de noi, asa cum s-a intamplat cu hainele de mormant ale lui Lazar, chiar si dupa ce Domnul l-a readus la viata. Atunci cand lumina straluceste cu putere asupra noastra si vedem clar ca un anume lucru il intristeaza pe Domnul, trebuie imediat si categoric sa renuntam la el pt totdeauna. Cel care ne porunceste aceasta ne va da si puterea necesara si va indeparta de la noi insasi dorinta dupa acel lucru eliberandu-ne in chip desavarsit.

Trebuie sa renuntam la dorintele nepotrivite. 
Dorintele care au fost sadite in noi in vederea unor scopuri bune si utile, dar se poate abuza de ele, fie indreptandu-le spre tinte rele, fie folosindu-le intr-o masura necorespunzatoare inspre tinte bune. Trebuie sa le tinem sub control. Raul trebuie sa curga in matca randuita in mod divin. Sa avem intotdeauna coapsele incinse si sa fim treji. In legatura cu mancatul, cu dormitul sau cu relaxarea, precum si cu orice altceva, trebuie sa facem totul spre slava lui Dumnezeu si in Numele (sau natura) lui Isus Cristos. Consacratul David Brainerd a spus: "Nu simteam nici o inclinatie de a manca sau bea pentru placerea in sine, ci faceam aceasta numai pentru a-mi intari trupul, ca sa fiu destoinic pentru lucrarea divina."

Trebuie sa o rupem cu tovarasiile lumesti

F.B. Meyer

Continuare maine

MARGARITAR....

CONVINGEREA CA DUMNEZEU ESTE APROAPE

Isaia 6:1-8

Stand in prezenta lui Dumnezeu Isaia a strigat: "Vai de mine! Sunt pierdut caci sunt un om cu buze necurate." 
In prezenta lui Dumnezeu Isaia (si noi ar trebui la fel ca el) a avut "convingerea cu privire la porpria nevrednicie", convingerea ca Dumnezeu este aproape si "nevoia unui pacatos cait".

CONVINGEREA CA DUMNEZEU ESTE APROAPE

Se declara ca tot pamantul este plin de slava lui Dumnezeu. Noi am fost gata sa admitem ca slava lui Dumnezeu straluceste in stropii de apa deasupra Niagarei, sau in culorile diminetii de pe Matterhor si in stralucirea inserarii de pe Jungfrau, sau in rasaritul si apusul soarelui de pe apele intinse ale Atlanticului, sau in lumina fosforescenta creata de urmele vapoarelor noaptea, pe Mediterana. Dar cand ni se spune ca intregul pamant este plin de slava Domnului - acest lucru ne uimeste profund!

Cunosc un loc in Londra, unde o femeie, in nebunia betiei, si-a pus copilasul pe o bucata de fier incins; unde un om si-a omorat in bataie copilasul infirm, ale carui strigate de durere au rasunat in noapte. Nu m-as fi gandit ca slava lui Dumnezeu este prezenta acolo. Dar serafimii spun ca intregul pamant este plin de slava Lui. Ne aducem aminte de ceea ce spune Elisabeth Barret Browing:

"Pamantul e impregnat de er, 
Si in fiecare tufis in flacari, cu Dumnezeu in el, 
Dar numai cel care vede aceasta isi scoate incaltamintea din picioare.".

Intr-o zi in Londra, ma aflam intr-un autobus neluminat. A venit un om sa ne controleze biletele, si eu m-am gandit in sinea mea: "Nu vei putea sa-ti dai seama daca au fost compostate corect!" In timp ce-l urmaream curios, el a atins un mic dispozitiv de pe piept, si, dintr-un glob mic de sticla, a razbatut o lumina stralucitoare. Era vadit ca omul putea sa vada pretutindeni,. deoarece purta cu el lumina cu ajutorul careia vedea. Sa intelegem asadar, ca atunci cand inima este plina de Dumnezeu, Il vom gasi pe El oriunde - asa cum minerul poarta, fixata de casca lui, o lampa care ii lumineaza pasii prin adancimile intunecate ale pamantului.

O, barbati si femei, pe acest lucru putem sa ne bazam noi! Nu este vorba ca eu as putea face ceva, ci ca Dumnezeu, Cerul, Vesnicia sunt aproape. Nu cuvintele mele vor produce un rezultat, ci Duhul lui Dumnezeu, Care este la fel de mult in aceasta Adunare cum a fost si in odaia de sus in ziua de Rusa-lii. Nu auziti sunetul pasilor lui Dumnezeu in freamatul lin al copacilor din padure? Si nu sesizati miscarea Duhului lui Dumnezeu chiar in acest moment in inimile voastre? Aceasta tacere calama, aceasta dorinta arzatoare din inima nu indica prezenta poalelor mantiei Celui Vesnic, care cad asupra noastra? Intreg pamantul este plin de Dumnezeu - nu intregul pamant, intregul saptiu - si noi putem fi siguri de binecuvantare tocmai pentru ca Dumnezeu este aici, pentru ca Duhul Sfant este la fel de mult prezent in acest loc precum a fost si in odaia de sus in ziua de Rusalii, pentru ca taria lui Dum-nezeu este inepuizabila, pentru ca uriasul rau al lui Dumnezeu, care este plin de apa, curge prin acest loc.

Cred ca daca atunci cand a coborat Duhul Sfant, ar fi fost prezenti in odaia de sus niste oameni orbi - orbiti de prejudecati, de sentimente sau de o gandire lumeasca - ei ar fi auzit doar un sunet, dar nu ar fi sesizat flacarile. Daca ei ar fi fost cu Ioan pe insula Patmos, se poate ca ar fi auzit sunetul valurilor in stanci, dar nu ar fi auzit cantatul la harfa al ingerilor. Pe de alta parte, daca Petru sau Ioan ar fi stat acolo unde stati voi acum, fetele lor ar straluci de o lumina supranaturala si ar spune: "N-ati vazut? N-ati auzit? Dumnezeu este aici. Dumnezeu cel mare a coborat din cer ca sa-i binecuvinteze pe acesti oameni. Ei au cerut asta. Dumnezeu a promis si a venit".

Unde doi sau trei sunt adunati, Eu sunt acolo. Duhul lui Dumnezeu este aici si lucreaza in mijlocul nostru asa cum a facut in alte timpuri si locuri. Mai intai El convinge de raceala inimii noaste, de profunda noastra saracie spirituala si de faptul ca suntem complet pierduti, si apoi ne spune: "Sunt aici".

ULTIMA CONVINGERE ESTE CEA PRIVITOARE LA NEVOIA UNUI PACATOS CAIT

Citim ca atunci cand Isaia a strigat, unul din serafimi s-a dus imediat dupa un crbune aprins. Sa retinem acest lucru: ingerului nu i s-a spus sa mearga; el a stiut pur si simplu, ce trebuie sa faca. Adevarul este ca ingerii s-au dus de atatea ori dupa carbunele aprins, incat ori de cate ori il aud pe un pacatos strigand ca e pierdut, se duc dupa carbune; nu au nevoie sa li se mai spuna asta. E ca si cum asistentul farmacistului ar fi asa de obisnuit sa dea acelasi medicament pentru aceleasi simptome, incat, atunci cand apare pacientul la usa, el stie exact ce medicament sa caute, fara a mai merge la doctor sa-i ceara sfatul.

Serafimul, a luat de pe altar carbunele aprins - o imagine a sangelui si a focului, cele doua lucruri de care avem nevoie azi. Avem nevoie de sange si de foc.

Sange! Nu auziti susurul sangelui mielului in timp ce curge in jurul acelui carbune? Cand ia carbunele cu clestele si il duce sa atinga buzele prorocului, serafimul ducea si sangele ispasitor o data cu carbunele. De aceasta avem nevoie prima data. Va indemn pe toti sa cereti mai intai acest lucru: sangele. Nimic altceva nu va va fi de folos. "El (Isus Cristos) este cel care a venit cu apa si cu sange; nu numai cu apa ci si cu sange" (Ioan 5:6a). Voi si eu avem nevoie mai intai de sange. Sa mergem, asadar, la Domnul nostru indurator si sa cautam la El acea iertare pe care a obtinut-o la cruce. O doresti? Sau esti multumit asa cum esti? Te uiti cu satisfactie la trecutul tau? Nu ai nici un regret? Nu ai nici un pacat de dat la o parte?

E natural ca raspunsul tau sa fei: "Sunt pierdut". Sa incepem deci prin a ne deschide intreaga noastra fiinta lui Cristos si sa credem ca sangele Lui ne curata acum de orice pacat. Sa indraznim sa credem ca, de indata ce ne indreptam spre acel sange si cerem iertarea care se bazeaza pe El, toate pacatele noastre din trecut dispar, sunt sterse, pierdute vederii. Iar daca ii vom aduce aminte lui Dumnezeu de ele, El ne va spune: "Copilul Meu, nu este nevoie sa-mi spui de ele, le-am uitat. E ca si cum nu ar fi existat niciodata".

Dupa a aceea avem nevoie de foc - carbunele aprins.

Chrestmans Evans relateaza in jurnalul sau, ca intr-o duminica dupa-masa, in timp ce calatorea pe un drum foarte singuratic pentru a participa la o intalnire intr-un sat aflat de cealalta parte a dealului, a fost judecat de Domnul cu privire la inima lui rece. Spune el: "Mi-am priponit calul si m-am dus intr-un loc izolat, unde m-am plimbat incoace si incolo cuprins de un chin mare, in timp ce mi-am trecut in revista viata. Am stat trei ore inaintea lui Dumnezeu, zdrobit de intristare, pana cand am fost cu-prins de un sentiment placut al dragostei Lui iertatoare. Am primit de la Dumnezeu un nou botez al Duhului Sfant. Soarele asfintea cand m-am intors la drum, mi-am gasit calul, am incalecat, si am mers la intalnire. Ziua urmatoare am predicat cu o asemenea putere in fata unei multimi uriase de oameni adunati al poaelele dealului, incat s-a produs o mare trezire, care s-a raspandit in intregul district.

Sa incheiem cu acest lucru: judecat cu privire la raceala inimii; judecat cu privire la viata lumeasca; judecat cu privire la egoism si mandrie; judecat cu privire la lipsa slavei lui Dumnezeu in viata mea. Apoi iertarea. Apoi botezul cu foc si putere.

Sa faca Dumnezeu ca acel carbune aprins, care nu si-a pierdut incandescenta din ziua de Rusalii sa atinga fiecare inima, fiecare gura, fiecare viata; si ca, in fiecare zi, un foc sa inceapa sa arda in fiecare societate misionara, in fioecare scoala duminicala, in fiecare biserica.

F.B. Mayer

MARGARITAR...

SUPUNERE FARA REZERVE

O supunere rara rezerve la fiecare cuvant al lui Dumnezeu si la fiecare descoperire a unei indatoriri este esentiala pentru o viata fara prihana. O sovaire de o clipa, un singur act de nesupunere voita, ne vor arunca in intuneric, vor face ca prezenta Lui constienta sa se  retraga din inima noastra si ne vor lasa sufletul dezarmat si expus ispitei si pacatului. Cei ce au ajuns sfintiti pe deplin au renuntat pentru totdeauna la dreptul de a se impotrivi si de a nu se supune. Nici o clipa nu trebuie sa ne gandim ca am putea ezita sa spunem "da" ls vre-un cuvant al Lui. E adevarat, poate nu mereu Ii vom cunoaste glasul, insa in asemenea cazuri El intotdeauna ne va da timp. Cand suntem convinsi de voia Lui si siguri de calea Lui pentru noi, nu avem alternativa decat ascultarea, ori o cadere infricosatoare si o pierdere totala a comuniunii divine.

Trebuie sa pastram o comuniune necurmata cu Dumnezeu si sa ramanem intr-un duh de rugaciune si partasie prin Duhul Sfant.Intruparea comuniunii noastre doar pentru o ora ne poate duce la un pas ratacit. Aceasta ne poate indeparta de pe cararea voii Lui desavarsite si a partasiei prezentei Lui zile la rand ori, in cel mai bun caz, ne poate las cu un pas in urma si deci nu vom mai fi fara vina.

Trebuie sa ne mentinem un duh linistit. Duhul nostru ar trebui sa fei liber  de framantarile si agitatia grijurilor infricosate si ale conflictelor launtrice si indeajuns de linistit pentru a auzi mereu vocea Lui. "Si pacea lui Dumnezeu care intrece orice pricepere, va va pazi inimile si gandurile in Cristos Isus" (Filipeni4:7) Aceasta este apararea sufletului, daca dorim sa fim pastrati fara vina. De aceea lasati pacea lui Dumnezeu sa domneasca in inimile voastre si priviti cu neancredere si teama chiar si o intrerupere de o clipa a linistii si odihnei voastre interioare.

Trebuie sa ne pazim cu gelozie inimile si gandurile. Nu trebuie sa ne simtim liberi sa dam curs oricarei imaginatii, mereu gata sa se vanture prin mintea noastra, sau vorbelor fara rost la care chiar si crestinii sunt gata mereu sa ne atraga. Daca umbli aproape de Dumnezeu si esti atent sa-i auzi glasul, vei deveni repede constient de o stanjeneala, o povara in minte, o apasare in inima, un sentiment delicat, dar profund al grijii lui Dumnezeu pentru copilul Lui - mama chemandu-si puisorii din cale pericolului sub aripa ei blanda. Cu adevarat, "cine-si pazeste gura, isi pazeste sufletul" (Proverbe 13:3). Aceste porti exterioare sunt locuri periculoase; cararea sigura este cea ascunsa.

Traieste moment cu moment

Nu trebuie sa ne masuram trairea la intervle lungi, ci in clipe si respiratii. Fiecare secunda trebuie dedicata si oferita lui Dumnezeu, o jertfa necurmata, si fiecare suflare trebuie trimisa la pieptul Lui si primita inapoi din fiinta Lui.

Trebuie sa invatam sa ne revenim instantaneu dintr-un esec printr-o marturisire sincera si printr-o credinta si o dedicare prompte. Este posibil sa ne redresam inainte de a fi apucat de fapt sa cadem. Dumnezeu nu tine in seama o cadere daca noi nu-i cedam ei. Maini nevazute sunt mereu aproape spre a ne ridica, chiar daca ne lovim cu piciorul de vre-o piatra. Remediul e prezent ininte ca primejdia sa devina reala.

Fiecare poticnire a noastra isi are rezolvarea in binecuvantata fagaduinta: "Daca ne marturisim pacatele, El este credincios si demn ca sa ne ierte pacatele si sa ne curateasca de orice nelegiuire." (1Ioan 1:9) Exista insa ceva mai inalt si mai bun decat acesta si anume harul care poate sa ne pazeasca de orice cadere si sa ne prinda inainte de a fi doborati. Asa doreste El sa aibe grija de noi, ca lumina ochilor Lui, facandu-ne sa sesizam pericolul inainte ca acesta sa fei devenit fatal si sa inchidem instinctiv pleoapele impotriva Lui.

Sa ne amintim ca intregul duh, suflet si trup trebuie desprinse sa ramana in Cristos. Viata pe care El ne-o da nu este o inzestrare autosuficienta, ci o legatura a dependentei; fiecare parte a fiintei noastre trebuie sa-si gaseasca continuu reumplerea si hrana in Capul nostru cel viu, fiind astfel pastrata fara vina la venirea Domnului nostru Isus Cristos.

A,B. Simpson

.MARGARITARUL ZILEI - MEDITATIE ZILNICA

Marcu 11:28 "... si I-au zis: Cu ce putere faci Tu aceste lucruri? Si cine Ti-a dat puterea aceasta ca sa le faci?"

Textul de astazi ne prezinta una din intrebarile pe care fariseii i-au pus-o Domnului Isus. Intrebarea pe care i-au pus-o fariseii nu era una de curiozitate, sau ca sa doreasca sa cunoasca mai mult, ci multe din intrebarile lor erau capcane cu care doreau sa-L prinda ca sa-L poata acuza in fata norodului de blasfemie sau hula impotriva torei

Au fost multi contemporani ai Domnului Isus, care, cunoscandu-L au stat de vorba su El, si chiar i-au pus intrebari. Este insa acest grup de oameni, fariseii si saducheii, care de mai multe ori vin si stau de vorba cu Isus. Intrebarea pe care i-au pus-o fariseii nu era una de curiozitate, sau ca sa doreasca sa cunoasca mai mult, ci multe din intrebarile lor erau capcane cu care doreau sa-L prinda ca sa-L poata acuza in fata norodului de blasfemie sau hula impotriva torei. Dupa ce El sta de vorba cu acesti farisei si saduchei, si uneori le raspunde la intrebari, dupa plecarea lor, Domnul Isus ii avertizeaza pe ucenici cu privire la ei spunandu-le: "...Ci v-am spus să vă păziţi de aluatul fariseilor şi al saducheilor?” 

Ce era atat de spurcat si pacatos in caracterul lor, incat Domnul Isus le aduce mereu aminte ucenicilor sa nu se asemene cu ei? Fariseii cunosteau legea, spuneau ei ca o implinesc, si chiar implineau litera legii, slujeau la templu, aveau o viata exterioara de admirat, dar launtrul lor era plin de pacat, de aceea Domnul Isus ii numeste morminte varuite, un termen foarte dur, care a accentuat in ei ura lor fata de Domnul Isus. 
Ce era deci atat de spurcat in caracterul lor, incat Domnul Isus le aminteste mereu ucenicilor sa nu fie ca ei?
Viata fariseilor nu era o viata curata, sfanta, desi asta incercau sa arate, dar erau departe de a fi sfinti si curati.
"Vai de voi, cărturari şi farisei făţarnici! Pentru că* voi sunteţi ca mormintele văruite, care pe dinafară se arată frumoase, iar pe dinăuntru sunt pline de oasele morţilor şi de orice fel de necurăţie. Tot aşa şi voi, pe dinafară vă arătaţi neprihăniţi oamenilor, dar pe dinăuntru sunteţi plini de făţărnicie şi de fărădelege." v.27

 Erau ipocriti: una invatau, vorbeau, spuneau, si alta traiau. " Ei* leagă sarcini grele şi anevoie de purtat şi le pun pe umerii oamenilor, dar ei nici cu degetul nu vor să le mişte. " In sinagogi invatatu pe popor legea Domnului data prin Moise, dar ei nici cu degetul mic nu le atingeau, spuneau altora sa faca, implineau de ochii lumi, dar in casa, familia, in cercul lor erau nelegiuiti.Domnul uraste un astfel de comportament. De aceea El a amintit mereu ucenicilor sa se fereasca sa fie astfel de oameni.

Fariseii aveau o viata duplicitara. In familie aveu un comportamnet, in societate un altul. "Toate faptele lor le fac* pentru ca să fie văzuţi de oameni. Astfel, îşi fac filacterele late, îşi** fac poalele veşmintelor cu ciucuri lungi, umblă* după locurile dintâi la ospeţe şi după scaunele dintâi în sinagogi, le place să le facă oamenii plecăciuni prin pieţe şi să le zică: ‘Rabbi! Rabbi!" Matei 23:5-7

 " Vai de voi, cărturari şi farisei făţarnici! Pentru că* voi mâncaţi casele văduvelor, în timp ce, de ochii lumii, faceţi rugăciuni lungi, de aceea veţi lua o mai mare osândă. v.14

Vai de voi, cărturari şi farisei făţarnici! Pentru că* voi daţi zeciuială din izmă, din mărar şi din chimen şi lăsaţi nefăcute** cele mai însemnate lucruri din Lege: dreptatea, mila şi credincioşia; pe acestea trebuie să le faceţi, şi pe acelea să nu le lăsaţi nefăcute. v 23

Povăţuitori orbi, care strecuraţi ţânţarul şi înghiţiţi cămila. Vai de voi, cărturari şi farisei făţarnici! Pentru că* voi curăţiţi partea de afară a paharului şi a blidului, dar înăuntru sunt pline de răpire şi de necumpătare.
Fariseu orb! Curăţă întâi partea dinăuntru a paharului şi a blidului, pentru ca şi partea de afară să fie curată. Vai de voi, cărturari şi farisei făţarnici! Pentru că* voi sunteţi ca mormintele văruite, care pe dinafară se arată frumoase, iar pe dinăuntru sunt pline de oasele morţilor şi de orice fel de necurăţie. Tot aşa şi voi, pe dinafară vă arătaţi neprihăniţi oamenilor, dar pe dinăuntru sunteţi plini de făţărnicie şi de fărădelege. Vai* de voi, cărturari şi farisei făţarnici! Pentru că voi zidiţi mormintele prorocilor, împodobiţi gropile celor neprihăniţi şi ziceţi: ‘Dacă am fi trăit noi în zilele părinţilor noştri, nu ne-am fi unit cu ei la vărsarea sângelui prorocilor.’Prin aceasta mărturisiţi despre voi înşivă că sunteţi* fiii celor ce au omorât pe proroci. Voi* dar umpleţi măsura părinţilor voştri! Şerpi, pui* de năpârci! Cum veţi scăpa de pedeapsa gheenei?

Acestia erau carturarii si fariseii din vremea Domnului Isus. Sunt asa de multi si in zilele noastre! Eu si tu trebuie sa ne cercetam, sa vedem daca exista si in noi din trasaturile lor de caracter, si cat mai repede sa ne pocaim de ele sa ne lepadam de ele. 

Intrebarea pe care i-au pus-o Domnului Isus din textul de astazi era tot o intrebare capcana. Voiau sa-L prinda cu vorba, dar Domnul stia ce este in inima lor si evita cu intelepciunea lui Dumnezeu raspunsurile.

Sa ne cercetam acum sa vedem suntem carturari si farisei sau cautatori sinceri ai Adevarului si vietii vesnice.

Sa fim binecuvantati.

Maria Cornea 


  

MARGARITARE...

Socotiti-va morti...

Sa ne socotim in permanenta morti  intr-adevar fata de pacat. Ar trebui sa ne desprindem duhul de toate lucrurile rele care-l ating si sa-i spunem deavolului ca acestea sunt progeniturile lui, si nu ale noastre. Sa refuzam orice contact cu ispitele pe care ni le pune la usa. Sa tine trapele inchise atunci cand valurile matura puntea si, atata timp cat ele nu intra in mica noastra corabie, putem naviga mai departe, fara teama de ce e mai rau. Daca ne socotim asa, tot astfel se va sooti si Cristos si va face acest lucru adevarat pentru noi.

Sa fim convinsi ca Cristos este in noi si sa-L recunoastem ca Viata a noastra launtrica, si Ocrotitor al duhului, sufletului si trupuui nostru. Un principiu maret este acela ca, acolo unde il recunoastem pe Dumnezeu, El ni se va arata. Sa-L observam in ceruri, si El ne va vorbi langa urechea noastra. Sa-L recunoastem in inima noastra si El ne va iesi in intampinare si acolo. Sa avem incredere in El, Pazitorul cel credincios. Sa-L avem pe Domnul necurmat inaintea ochilor nostri si sa spunem inpreuna cu Psalmistul: ".. pentru ca El este la dreapta mea, nu ma voi clatina" (Psalmul16:8, Bucuresti 2000).

Sa ramanem in dragostea lui Cristos. Sa fim incredintati ca El ne iubeste fara limite si in mod desavarsit, ca Isi gaseste ontinuu incantare in noi si ca s-a angajat cu totul sa ne duca pana la capat si sa implineasca in noitoata buna Lui placere a voii Lui. Sa nu ne gandim ca trebuie sa-I smulgem, prin constrangeri si insistente, binecuvantarile cerute de credinta noastra. Caci El s-a hotarat cu tot dinadinsul sa ne dea cel mai mare bine, si dupa planul Sau plin de iubire, realizeaza in noi toate binecuvantarile pe care le putem primi.

Stand, ca Ioan, rezemati pe pieptul lui Isus, sa ne socotim, fiecare din noi, ucenicul iubit de El. Ca Enoh, sa ne insusim prin credinta, marturia ca Ii suntem placuti lui Dumnezeu si, privind in sus ci incredere, vom vedea surasul Lui ca raspuns, precum si binecuvantarea Lui. Adevaratul secret de a-I fi placuti lui Dumnezeu este sa avem incredere in El, sa credem in dragostea Lui pentru noi, sa fim copii plini de simplitate si sa ne consideram preaiubitii lui Dumnezeu.

O masura blanda si rezonabila

Sa nu uitam ca voia lui Dumnezeu pentru noi este o indatorire grea si imposibil de indeplinit. El nu e mereu incruntat ca nu suntem instare sa ajungem la nu stiu ce inaltime ametitoare sau ca nu calcam pe urmele vreunui geniu al martirajului si slujirii. Nu, ci El asteapta de la noi o viata simpla, plina de credinciosie, in domeniul modest pe care nu l-a incredintat. Suntem cu adevarat fara vina in ochii Lui cand urmam, clipa de clipa, voia Lui desavarsita in indatoririle vietii, pe masura ce ele se infatiseaza inaintea noastra.

El adapteaza masura datoriei dupa conditiile in care ne gasim si dupa puterile noastre. Parintele as-teapta mai putin de la copilasul peltic decat profesorul de la un tanar student ori decat patronul de la un om natur. Dumnezeu ne cunoaste puterea si capacitatea; voia Luieste adaptata cresterii noastre, iar "jugul Lui e bun si sarcina Lui este usoara" (Matei11:30). De aceea sa nu ne reprosam ca n-am reusiti sa atingem inca un ideal la care, incetul cu incetul vom ajunge. Implinin noi astazi voia Lui, spunand "Da", la ceea ce ne cere, cu fiecare clipa care trece? Atunci, cu adevarat, suntem fara prihana in ochii Lui.

In acelasi timp, sa nu permitem acestei mangaieri sa ne ademeneasca la o extrema falsa. Daca pe de alta parte, Dumnezeu ne indeamna inainte, prin Duhul Sau, la realizari mai inalte, sa nu ne multumim cu mai putin, caci nu vom fi fara prihana decat daca ne avantam mai departe, ca sa apucam toate lucrurile pentru care am fost si noi apucati de Isus Cristos. La multi dintre noi, Dumnezeu poate nu gaseste vina neascultarii flagrante, ci pe aceea a omisiunii si a unei prea usoare multumiri cu realizarile din trecut. Marea intrebare este: ascultam noi de glasul Duhului Sau, pas cu pas pe masura ce ne cheama tot inainte?

A.B. Simpson

MARGARITARE...

CONVINGEREA CU PRIVIRE LA PROPRIA LUI NEVREDNICIE

"Vai de mine! Sunt pierdut".
 Desigur, capitolul 6 urmeaza dupa capitolul 5. Daca il cititi pe acesta din urma, veti vedea cat de plin de ardoare a fost Isaia in implinirea lucrarii lui profetice. Acest om care, din tot Israelul, parea a fi cel mai curat si mai placut, este omul care se pleaca cel mai jos si este omul cel mai puternic convins de pacat. Copii lui Dumnezeu trebuie sa invete aceasta lectie. Isaia facuse o lucrare buna, dar Dumnezeu a vazut ca putea face si mai bine, astfel incat l-a ajutat sa-si vada relativa nevrednicie a slujirii din trecut Asa se face ca omul prin care Dumnezeu a vorbit pe parcursul a cinci capitole era un om care a marturisit ca avea buze necurate.

Se poate ca si tu ai in urma ta o reputatie buna. Se poate ca, pe parcursul a cinci capitole din viata ta, ai slujit oamenilor, copiilor, celor fara capatai din orasul tau, si ai fost foarte apreciat. Dar Dumnezeu vrea sa te invete o lectie mai buna, sa te umple cu mai multa putere, sa te boteze mai mult cu Duhul Sfant si cu foc. De aceea te ia pe tine, asa consacrat cum esti Lui, si te duce jos, in locul unde Duhul Sfant iti va pune inaintea ochilor viata ta trecuta si-ti va spune sa o treci in revista pana can tu, care ai fost considerat de toti un exemplu si ai fost recunoscut drept cel mai devotat si sincer om bun, ba chiar ai fost idolatrizat de multi care erau impresionatu de elocventa ta, vei ajunge sub lumina ce va cadea asupra ta de pe fata lui Cristos si vei striga: "Sunt un om pierdut!"

Trebuie observat ca aceasta convingere se formeaza cand Il vedem pe Isus. Intr-adevar, aceasta este singura viziune care ne va convinge cu adevarat de pacat. Noi trebuie sa stam sub lumina care vine de pa fata Lui. El este in mijlocul nostru acum. Strabate aceasta adunare si priveste adanc in inimile noastre. In timp ce te uiti la fata Lui, nu vezi tu durerea si intristarea de pe ea, din cauza ca, in lucrarea ta, a fost atat de mult din tine insuti, si atat de putin din dragostea Lui? Nu-ti dezvaluie El saracia motivatiei tale, micimea telului tau, preocuparea ta mai degraba cu ceea ce cred oamenii despre tine decat ceea ce crede El? Lasa ca lumina lui Cristos cel viu sa cada asupra ta acum, lumina lui Cristos care va veni, lumina de argint a celei de-a doua Lui veniri, lumina Scaunului de judecata a lui Cristos, lumina marelui Tron alb. Si in timp ce ea va cadea asupra inimii tale, iar tu vei vedea ce vrea El sa fii si ce esti, vei spune: "Sunt pierdut!"

Mai este ceva: Isaia a vazut inchinarea celor binecuvantati: "Strigau unul catre altul".

Imi place sa ma gandesc la acest lucru. E ca si cum unul dintre ei striga: "Glasul tau nu e suficient de tare, frate, mai tare!" A strigat spre serafimul aflat vizavi de el, indemandu-L sa cante intr-o gama mai inalta, pana cand cantarea a ajuns la un crescendo, s-a inaltat si s-a revarsat in jur.

Intr-o dimineata de primavara am auzit o pasare strigand catre toate pasarile cantatoare din poiana, pana cand intregul luminis a rasunta de cantecul lor. Uneori, la strangerile de rugaciune, cate un frate plin de ravna clatina insesi portile cerului si trezeste intreaga adunare. Aceasta e ceea ce vrem. Fie ca pe masura ce va vorbesc despre o viata mai roditoare decat cea pe care multi dintre voi o cunosc, sa fiti convinsi de nevoia unei ungeri proaspete si sa-i cereti iarasi Fiului lui Dumnezeu atingerea focului. Fie ca si pe noi sa ne caracterizeze reverenta serafimilor - aveau fata acoperita; modestia lor - aveau trupurile acoperite; echilibrul lor - o treime actiune, doua treimi inchinare. Atunci probabil ca strigatul nostru va produce rezultate similare cu ale lor, si vom striga: "Sunt pierdut!"

F.B. Meyer

MARGARITAR...

UN VAS FOLOSITOR PENTRU STAPAN

DOMNUL ESTE APROAPE

În anul morţii împăratului* Ozia, am văzut** pe Domnul şezând pe un scaun de domnie foarte înalt, şi poalele mantiei Lui umpleau templul. Serafimii stăteau deasupra Lui şi fiecare avea şase aripi: cu două îşi acopereau faţa, cu două îşi acopereau* picioarele şi cu două zburau. Strigau unul la altul şi ziceau: „Sfânt*, sfânt, sfânt este Domnul oştirilor! Tot** pământul este plin de mărirea Lui. Şi se zguduiau uşorii uşii de glasul care răsuna şi casa* s-a umplut de fum. Atunci* am zis: „Vai de mine! Sunt pierdut, căci sunt un om cu buze necurate, locuiesc în mijlocul unui popor tot cu buze necurate, şi am văzut cu ochii mei pe Împăratul, Domnul oştirilor!"Dar unul din serafimi a zburat spre mine cu un cărbune aprins în mână, pe care-l luase cu cleştele de pe altar*. Mi-a atins* gura cu el şi a zis: „Iată, atingându-se cărbunele acesta de buzele tale, nelegiuirea ta este îndepărtată şi păcatul tău este ispăşit!”Am auzit glasul Domnului întrebând: „Pe cine să trimit şi cine va merge pentru Noi*?” Eu am răspuns: „Iată-mă, trimite-mă!”Isaia 6:1-8

Intr-o dupamasa, in jurul orei patru, Isaia, pe atunci la inceèutul varstei de mijloc, se afla in marea multime de inchinatori care urcau incet treptele templului. Impreuna cu ei, a trecut de platforma de mai joi si acontinuat sa urce pana cand, in cele din urma a ajuns in locul cel mai de sus, la Poarta Frumoasa a Templului. In timp ce statea in picioare, acolo, nu si-a inchpuit ca acea dupa-amiaza urma sa introduca un element complet nou in lucrarea vietii lui.

Acolo, la nivelul cel mai inalt, direct in fata ochilor, se afla in fata, altarul pe care urma sa se aduca jertfa de seara; in spatele lui, un lughean in care preotii isi spalau picioarele; iar dincolo de acesta, usile inalte de cedru care se deschideau inspre Locul Sfant care, care intr-adevar urma sa se vada in curand, cum s-a intamplat mult mai tarziu, in cazul lui Zaharia care a intrat sa arda tamaie, in timp ce poporul statea afara, in rugaciune.

De ambele parti, stateau, probabil, douasutecincizeci de leviti, cu instrumentele lui David in mainile lor, gata de a canta psalmii atat de renumiti, despre care cuceritorii babilonieni de mai tarziu spuneau: "Cantati-ne cateva din cantarile Sionului.(Psalmul 137:3).

In timp ce Isaia statea acolo cufundat in ganduri,  cei care se aflau in imediata lui apropiere nu aveau nici o idee despre ceea ce se intampla. El a fost purtat departe de toate acele privelisti si sunete - de soarele din inaltimea cerului, de marmura stralucitoare a templului, de muzica grupului de levit, de multimea care-l imbulzea din toate partile - si privea acum tronul de safir al Imparatului Insusi. Auzea rugaciunea si cantarea serafimilor. Pret de cateva clipe, intregul lui suflet a fost invaluit de extazul acestei viziuni. Dar, imediat dupa aceea, a fost cuprins de cea mai profunda cainta a sufletului, cand s-a vazut pe sine in contrast cu cei care Ii slujeau lui Dumnezeu cu limbi nepacatoase. Atunci a strigat: "Vai de mine! Sunt pierdut, caci sunt un om cu buze necurate."

De ce se intampla acest lucru? Partial, deoarece, dupa anii imbelsugati ai lui Ozia, cand banii si stra-lucirea au corupt inima poporului, era necesar ca macar liderii, sau mai multi asemenea lui Isaia, care stateau in fata sa fie ridicati la un nivel superior. Din capitolele anterioare ale cartii lui intelegem ca locuitorii Sionului, barbatii si femeile din Ierusalim (de fapt, intregul popor) erau corupti de pacatul , obiceiurile, traiul lumesc si goana dupa bani din zilele lor. Cata nevoie era, deci, ca Dumnezeu sa ridice din nou un standard in mijlocul lor prin intermediul lui Isaia, care statea cu tarie de partea Lui. 

Se poate ca astazi, in aceasta tara, insasi prosperitatea ei, anii de pace, marele aflux de oameni si cresterea bogatiilor au subminat in mod subtil viata religioasa a poporului, astfel incat unele din obiceiurile sfinte au fost calcate in picioare. Poate ca inchinarea in familie nu se mai practica ca odinioara. Copii nu mai sunt invatati ca altadata, sa-si formeze deprinderi evlavioase. Se poate ca taria sufleteasca a poporului, provenita din originea lui nobila, a slabit, in timp ce oamenii isi canalizeaza energiile in alte directii decat in aceea a consacrarii totale lui Dumnezeu. In asemenea timpuri, Dumnezeu obisnuieste sa-i cheme alturi de El pe slujitorii Lui, ca pe Isaia - pe cei care stau cel mai aproape de El - si sa-i ridice la un nou nivel de traire crestina, pentru ca ei sa fie pivotul de pe care sa poata actiona o parghie pentru ridicarea intregii natiuni.

In timp ce calatoream prin tara voastra mare, din oras in oras, m-am intalnit cu milti dintre compatriotii vostri, in special cu predicatorii vostri, si am fost impresionat de foamea care exista in toate partile dupa o viata spirituala mai profunda si mai intensa. E ca si cum Dumnezeu ar chema pe membrii bisericilor Lui din Statele Unite ca sa stea inaintea lui Cristos ca Imparat al lor, sa primeasca de la El o putere mai profunda si mai mare decat cea care se desfasoara recent peste ei. Sa privim cu incredere la El ca sa ne-o dea.

Dar inainte ca eu si voi sa devenim ceea ce vrem sa fim, trebuie sa aibe loc mai intai un proces de smerenie.  Trebuie sa fim coborati jos de tot, in tarana inaintea lui DumnezeuNumai in masura in care suntem gata sa coboram  vom putea urca. Sa ne plecam in praf inaintea lui Isus Cristos, Domnul nostru, si fiecare dintre noi sa fie judecat si sa strige: "Vai de mine! Sunt pierdut, caci sunt un om cu buze necurat".

Intalnim aici o convingere intreita: cu privire la nevrednicia personala, la apropierea luyi Dumnezeu si la metodele prin care inima omului poate fi linistita.

F.B. Meyer 

MARGARITAR...

CONDITIILE DE CARE DEPINDE OCROTIREA LUI DUMNEZEU

Toate promisiunile lui Dumnezeu sunt legate de anumite atitudini din partea noastra. Mintii pregatite si inimii predate ii sunt asigurate protectia si harul lui Dumnezeu. "Dumnezeu sta impotriva celor mandri, dar da har elor smeriti".(Iacov 4:6). "Oricine ramane in El nu pacatuieste! (1Ioan 3:6) El pastreaza ceea ce i s-a incredintat Lui.

Principiul perseverentei spirituale nu a fost nicicand mai bine formulat ca in cuvintele pe care Samuel i le-a adresat lui Saul acum 3000 de ani: "Daca va ve-ti teme de Domnul, daca-I veti sluji si daca veti asculta de El si nu va veti razvrati impotriva poruncilor Lui si daca si voi, si imparatul care domneste peste voi Il veti urma pe Domnul Dumnezeul vostru - va fi bine de voi" (1Samuel 12:14) 

Acest lucru e cu deosebire adevarat daca dorim sa fim pastrati fara prihana.

Sa ne asteptam sa fim paziti. Daca ne asteptam la esec, vom avea parte de el. In cel mai bun caz, nu vom fi niciodata siguri daca nu cumva urmatoarea isèita cu care ne vom confrunta va fi cea care ne va face sa cadem. Deoarece lantul nu e mai puternic decat cea mai slaba veriga a sa, vom cadea cu siguranta. Prestigiul unei armate este ceea ce ii asigura victoria. Siguranta ca nu a fost niciodata invinsa este ceea ce o motiveaza si o face irezistibila impotriva dusmanului.

Sa ne asteptam insa si la ispite. Majoritatea oamenilor, dupa ce au facut in pas in credinta, asteapta un cer insorit si o mare linistita. Cand dau de vant si furtuna, sunt uimiti si nedumeriti. Insa tocmai cu astfel de lucruri trebuie sa ne asteptam  sa ne confruntam daca am primit ceva de la Domnul.

Cel mai clar semn al rezentei Sale este provocarea din partea adversarului; cu cat e mai reala binecuvantarea noastra, cu atat mai sigur va fi intampinate cu impotriviri. E bine sa pornim la drum prevazand ce poate fi mai rau, iar atunci cand va veni, nu vom fi surprinsi. Dar, daca drumul ne va fi lin, si nu vom intalni opozitie pe cale, va fi cu atat mai incantator, deoarece aceasta va veni ca o surpriza placuta.

Sa intelegem insa pe de-antregul, ce inseamna ispita. In special cand ai pornit cu siguranta ca ai murit fata de tine insuti si fata de pacat, vei fi poate uluit sa te pomenesti asediat de o furtuna de ganduri si simtiri care par sa vina toate dinlauntrul tau. Aceasta te va face sa spui: "Ah, am crezut ca am murit, dar se pare ca sunt viu."

Atunci, dragul meu este momentul sa ne amintim ca ispita are puterea de a patrunde chiar inlauntrul fiintei noastre cu ganduri si simtiri care par sa fie ale noastre proprii, fiind insa in realitate instigari ale celui rau. Noi ne luptam cu domniile si puterile. Asta inseamna ca ele se incolacesc in jurul nostru, ca niste luptatori in jurul mainilor si picioarelor adversarilor lor, pana cand ajung parca sa faca parte din noi insine. Aceasta este esenta ispitei. Suntem aproape constransi sa credem ca raul este inlauntrul nostru, si ca nu am fost curatiti si sfintiti dupa cum crezusem. Nu va mirati daca sunteti atacati de ispite. care vin la voi sub cele mai subtile forme, prin cele mai insidioase sentimente, cele mai plauzibile insinuari si, aparent, prin natura si fiinta noastra cea mai launtrica.

Ispita nu este pacat

Ispita nu este pacat decat daca este urmata de consimtamantul vointei tale. S-ar putea parea ca exista in tine inclinatia de a pacatui, totusi, adevarata alegere a duhului tau este neclintit hotarata impotriva pacatului. Atunci Dumnezeu o priveste ca pe o simpla ademenire si recunoaste in tine o ascultare cu atat mai placuta Lui tocmai pentru ca ispita a fost atat de puternica.

N-avem idee cum isi gaseste raul cai de a patrunde intr-o natura curata. Pare a se incorpora in gandurile si sentimentele noastre, insa, noi, in tot acest timp, ne impotrivim Lui si il invingem. Ramanem la fel de curati precum pasarea marina care iese din apa fara ca o singura picatura sa ramana pe aripa-i stralucitoare, sau precum coarda harpei care, atinsa de o mana stangace, scoate un sunte discordant, dar nu din pricina unui defect al harpei, ci din cauza mainii ce-o struneste. Rasunand insa sub mana maiestrului, ea este un izvor de melodie si de aleasa incantare.

Adevarul este ca aceste ganduri launtrice si sugestii ale raului nu provin deloc dinlauntrul nostru, da-ca acesta a fost cu adevarat sfintit, ci sunt sugestiile ispititorului. Trebuie sa invatam sa discernem intre sugestiile lui si alegerile noastre si sa spunem cu tarie: "Nu primesc! Nu consimt! Nu sunt respo-nsabil! Nu voi pacatui! Ma socotesc tot mort, intr-adevar fata de pacat si viu fata de Dumnezeu prin Isus Cristos."

Exista o intamplare foarte frumoasa relatata de cronicile bisericii primare de catre doamna Jamieson. O tanara plina de sfintenie si de o extraordinara frumusete din Antiohia, a devenit obiectul pasiunii nelegiuite a unui nobil pagan.Nefiind in stare sa-i castige afectiunea, acesta a angajat un magician pentru a arunca o vraja fatala  asupra ei si a o prinde in mrejele sale. Insa, vrajitorul s-a indragostit si el de frumoasa fata si s-a vandut deavolului in schimbul puterii de a o inrobi  cu pasiunea sa necurata. Si-a pus la lucru intreaga arta, aruncand asupra mintii ei  farmecele seducatoare  al propriei lui imaginatii. Deodata biata fata s-a pomenit, ca o pasare atrasa in capcana, asediata de sentimente si, in aparenta, patimi fata de care pana atunci fusese mereu straina. Inima ei curata era ingrozita de viziuni repetate de la care intreaga ei fiinta se tragea inapoi cu oroare; cu toate acestea, ea simtea ca este intinata si degradata. A inceput sa-si piarda orice speranta si se simtea in pragul deznadejdii care o impingea sa se abandoneze puterii care o poseda.

In aceasta stare a mintii s-a dus sa stea de vorba cu episcopul sau. Acest om bun, cu un discernamant ascutit, i-a aratat pe data ca aceste influiente si sentimente nu vin nicidecum din inima ei, ci sunt inrauriri ale vointei altcuiva. Singura lor putere sta in temerile ei si in faptul ca le crede ale sale. Dar daca vointa ei va ramane ferma si le va refuza in Numele Domnului, sa le recunoasca drept ganduri ale ei, respingand cu dispret, sa nu se teama de ele si sa nu-si dea consimtamantul nici macar o clipa, puterea lor va fi cu totul infranta.

Nespus de mangaiata de acest sfat intelept, ea s-a intors acasa, si s-a hotarat prin taria lui Cristos, sa se impotriveasca acestor ispite ale raului, iar ele au fost invinse indata. Peste putin vreme, vrajitorul si-a dat seama ca s-a sfarsit cu fortele lui, si a venit la fata cu profunda cainta, marturisindu-si pacatul si implorand iertarea si rugaciunile ei. Se spune ca dupa aceea s-a predat Domnului, fiind convins de biruinta harului lui Cristos vazand vointa curata si plina de incredere a fetei.

Aceasta mica intamplare spune totul. Sa nu socotim niciodata vreo ispita ca fiind propriul nostru pacat, ci sa ramanem neclintit in hotararea noastra, iar Dumnezeu ne va da victoria.

A.B. Simpson

MARGARITAR....

LUCRURILE CARE SE POT NUMARA NU DUREAZA

Ce cauta multi oameni cu infocare? Ei se afla in cautarea unui lucru. Multe surori au venit sa vor-beasca cu mine - isi doreau din tot sufletul rabdare! Adeseori ma gandeam insa cat de surpasolicitata trebuie sa le fie rabdarea! Ele gandeau asa: Ah, ce bine ar fi daca-as fi mai rabdatoare, ce bine m-as simti! Ele cauta rabdarea de parca ar fi o doza de medicament - aceasta rabdare dureaza poate trei sau chiar cinci zile, insa efectul ei este limitat. Dupa ce sunt rabdatoare un timp, "rabdarea" aceasta se evapora, iar in cele din urma dispare cu totul. Daca e un simplu lucru, la un moment dat se consuma. Chiar daca a fost obtinut prin rugaciune, tot se epuizeaza pana la urma. Pentru a rezolva nevoia  urgenta a copiilor Sai, si ca sa arate ingaduinta nesabuintei lor, Dumnezeu le asculta cateodata rugaciunile si le raspunde la cereri. Nu le va raspunde insa de fiecare data, pentru ca o astfel de stare nu trebuie sa dureze mult.

Datorita faptului ca in Cuvantul Sau nu exista altceva decat Cristos - Cristos fiind totul si in toate - Dumnezeu nu va permite ca rabdarea sau smerenia sau dragostea sa ramana la nesfarsit pe pamant in calitate de lucruri. In cele din urma Dumnezeu, ne va arata ca Cristos este rabdare, El este smerenie, El este dragoste. Pe Cristos, nu un lucru, aceasta daruieste El. In ziua cand realtia noastra cu Domnul este cu adevarat normala, vom vedea de la sine ca toate problemele ni s-au rezolvat. Nu e o chestiune de rabdare sau de orice altceva, ci de Cristos. De indata ce relatia noastra cu Cristos va ajunge asa cum a gandit-o Dumnezeu, cele o mie si una de probleme ale noastre se vor rezolva imediat. Caci este vorba de Cristos, nu de unul sau mai multe lucruri.

Trebuie sa-L cunoastem pe Cristos

Inaintea lui Dumnezeu, totul gravitreaza in jurul cunoasterii lui Cristos. Ce inseamna a-L cunoaste pe Cristos? Unii Il cunosc ca fiind dragostea lor, iar altii ca fiind semrenia lor. Unii Il cunosc mai mult pe <cristos, altii mai putin. Masura in care Il cunoastem pe Cristos ca fiind orice lucru pe care-l avem este masura in care-L cunoastem cu adevarat, caci numai aceasta e cunoasterea corecta. A-L cunoaste pe Cristos e un termen abstract, aplicat numai adevarului obiectiv; a-L cunoaste pe Cristos este ceva activ si concret. Inseamna sa-L percepem pe El ca fiind lucrurile noastre: El este si lucrul cu tare si lucrul cutare.

Poate ca cineva s-ar putea ridica sa marturiseasca cum, pana de curand, nu stia nimci despre curatie - pentru ca inima, capul, gandurile si orice altceva nu-i erau curate; insa acum slava Domnului, Cristos a devenit curatia Lui, pentru ca Dumnezeu l-a facut asa. Imediat iti dai seama ca acela nu e un lucru pe care il ai, ci este Cristos. Deoarece >Cristos locuieste in tine, El iti aduce acel lucru. Nu ceea ce-ti apartine tie - ceea ce aduce Cristos u El, acesta este crestinismul.

Avand in vedere tot ce am spus pana aici, permiteti-mi sa spun clar ca, daca Dumnezeu nu-i deschide ochii unui copil al Sau, ca sa vada ca Cristos este orice lucru de-al lui, persoana aceea, nu-i e de prea mult folos lui Dumnezeu. Pentru ca omul respectiv nu are decat faptele lui, ce face el de unul singur. Chiar daca se roaga si primeste lucrurile lui Dumnezeu, ceea ce e al Lui e temporar; si nu are aproape deloc valoare spirituala inaintea lui Dumnezeu.

Vai ce mare parte din harul pe care multi oameni il primesc de la Dumnezeu nu e reprezentat decat de lcururi! Unii insa primesc har ca Persoana: harul lor este Fiul lui Dumnezeu. Asteapta pana in ziua cand Ii vei putea spune lui Dumnezeu: "Te slavesc si-ti multumesc pentru ca harul care L-am primit e Cristos. Harul meu este o Persoana si are personalitate." Vreau sa va spun ca, de indata ce veti vedea aceasta diferenta, veti putea distinge intre viata si moarte. Multi frati nu pot distinge decat intrebine si rau - nu pot discerne intre viata si moarte. Motivul este pur si simplu ca nu reusesc sa vada ca totul este in Cristos. El este si lucru, si situatie. In domeniul spiritual nu exista nici lucru, nici situatie, ci doar Cristos.

Daca Dumnezeu ti-a deschis ochii cu adevarat, incepe imediat sa recunoasti lucrurile cand le vezi. Suna ciudat, dar este adevarat. Un om poate parea rabdator, bland, smerit, loial, iubitor, plin de cal-dura, iertator si indurator - insa tu, caruia ti s-au deschis ochii, vezi ca este plin doar de lucruri. Asa cum oricine poate deosebi inelul de deget, palaria de cap, ochelarii de ochi, si haina de trup, tot asa si omul poate ajunge sa deosebeasca lucrurile de Cristos. Pentru cel neinitiat, asa ceva poate parea de-a dreptul spectaculos, insa, pentru cei care stiu, e ceva foarte simplu. Orice tine de lucruri este mort in interior si produce moarte in exterior. Daca un om are sensibilitatea spirituala, el va simti moartea in timp ce face acel lucru. Rezultatul acestei lucrari exterioare, nu poate fi decat moarte, nu viata.

Un om poate fi foarte amabil, dar influienta lui se poate limita la domeniul binelui si al raului, fara a avea vre-un efect spiritual. Un frate cu un temperament palcut, care e rabdator, care sufera, se jert-feste si iubeste poate fi o persoana foarte agreabila, insa daca aceste caracteristici sunt doar atat - niste trasaturi proprii - ele vor trezi in tine sentimentul mortii. Nu le vei putea aprecia, ci vei simti cum se ridica o impotrivire inlauntrul tau. Nimeni nu poate calcula puterea acestei impotriviri avietii. Uneori oamenii pot spune un cuvant care suna foarte bine, dar care e, cu toate acestea nepotrivit si produce o impotrivire uriasa. Sa zicem, de exemplu, la o intalnire de rugaciune: De ce cateodata ras-punzi cu "Amin"? Pentru ca esti atins de viata. Pentru ca, un frate in timp ce se roaga, ti-a atins viata si atunci spui "amin" in mod spontan. Insa, poate rugaciunea altcuiva, desi suna sincer si frumos, iti da un fior rece. Abia astepti sa se opreasca, pentru ca rugaciunea sa nu e cu nimic diferita de persona-litatea sa. Are ceva, numai ca acel ceva are atingerea mortii. Un lucru produce moartea, nu numai in acea persoana, ci si in cei din jur. Nu exista absolut nici o valoare spirituala in el caci e facut de om.

Daca asta e situatia, nu putem face nimic inaintea lui Dumnezeu, decat sa privim la El si sa asteptam. Tot mai clar si mai clar vom vedea raul faptelor noastre. Caci daca suntem intr-adevar calauziti de Dumnezeu, vom descoperi cu siguranta ca El uraste faptele noastre la fel de mult ca pacatele noastre. Caci cei care pacatuiesc trebuie sa piara; cei care se bazeaza pe faptele proprii nu pot fi mantuiti. Dumnezeu respinge faptele noastre la fel cum ne respinge pacatele. El accepta un singur lucru, si anume pe Fiul Sau Isus Cristos. Cristos este Cel care devine toate lucrurile pentru noi. Slava lui Dumnezeu, Domnul este acela, nu eu. Nu eu incerc sa fiu smerit, ci El se smereste. Nu eu ma zbat sa iubesc, ci El iubeste. El imi da putere, El insusi e puterea mea.

O frati si surori, nu stiu cum sa ma exprim mai bine; in mod special doresc ca cei mantuiti de curand sa inteleaga. Atunci cand esti izbavit de lucrurile spirituale, Il respingi pe Domnul. E mult mai bine sa pricepi atat cat de curand posibil, pentru ca altfel devine dince in ce mai greu ep masura ce trece timpul. Cu cat mai mare s-a facut gramada de lucruri, cu atat mai greu e sa intrezaresti ceva. Mult va trebui sa te mai vanture si sa te scuture Dumnezeu pana va putea sa dea la o parte aceste lucruri, ca sa-L poti primi pe Cristos. Va zic ca asa va face Dumnezeu.

Astept ziua cand toate lucrurile - atat cele din ceruri - cat si cele de pe pamant, vor fi adunate in Cristos. In acea zi se va implini cuvantul lui Dumnezeu care zice ca Cristos e totul. As vrea sa va dau un indemn. Cum va puteti astepta ca Cristos sa fie totul, daca astazi nu Il cunoasteti pe El in acest mod? Chiar acum Cristos vrea sa devina toate lucrurile noastre. Dumnezeu ni l-a dat pe propriul Sau fiu; Dumnezeu ni s-a daruit pe Sine. Asadar, Cristos trebuie sa fie totul pentru noi astazi. N-ar trebui sa fie nici o despartire intre Cristos si lucruri. Nimic nu e spiritual, ci doar Cristos. El e totul si in toate. Aceasta realitate trebuie sa inceaopa sa se manifeste acum in biserica si in noi. Sa declaram astazi ca Cristos este totul si ca El e in toate. El e in rabdarea mea, in blandetea mea, in dragostea mea. El este totul. Cat de mult asteptam acea zi cand Fiul lui Dumnezeu se va arata a fi totul si in toate! Intr-adevar, El are intaietate asupra tuturor lucrurilor; atunci vom sti ca lectiile pe care le invatam azi, ne vor fi de folos pentru ziua aceea. Dumnezeu sa ne binecuvinteze.

Rugaciune

Domnul nostru, stam inaintea Ta si iti cerem har. Doamne, marturisim ca ochii nostri sunt asa de orbi, ca nu putem vedea clar. Cunoastem tot felul de lucruri, dar nu-L cunoastem pe Cristot. Tu, Doamne, ne pari destul de departe. Lucrurile ne par atat de reale, insa Cristos nu ni se pare destul de real. Doamne, te rugam intr-adevar, sa ne faci sa vedem. Fie ca Cristos sa devina real pentru noi. Fie ca lucrurile sa dispara si viata sa ne umple. Doamne, te rugam sincer sa ne izbavesti de lucrurile care pot fi numarate, ca sa-L cunoastem pe Domnul care este o Persoana. Fie ca Domnul nostru personal sa fie toate lucrurile noastre numarabile. Fie ca tot ce e in noi sa fie viu si plin de viata, astfel incat oameni sa-L vada pe Cristos cand vor vedea ceste lucruri. Doamne, fa-ne sa intelegem cat de diferite sunt aceste doua cai. Ce diferita e calea celui drept de calea celui pacatos; si tot asa, ce diferita e calea crestinului adevarat de calea celui fals. Avem nevoie de multa zdrobire. Zdrobeste-ne Doamne. Nu ne lasa sa ne inselam singuri, sa credem ca vedem, cand n-am vazut nimic sau sa credem ca a vazut calea, cand de fapt suntem departe de ea, sa credem ca suntem plini de viata, cand de fapt suntem plini de lucruri. Doamne, atinge-Te de noi. Fie ca Domnia Ta in noi sa creasca tot mai mult si atat interiorul cat si exteriorul nostru sa fie Cristos si doar Cristos.

Doamne, binecuvinteaza aceste cuvinte, ca sa aduca roade si sa intoarca pe multi oameni la Tine. Ce nu a reusit sa spuna omul, spune Tu, Doamne. Acopera Tu slabiciunea omeneasca si iarta nesabuinta noastra. Doamne, fie sa gasesti in mijlocul nostru ceva ce este al Tau. Avem nevie sa fim descoperiti. Fie aceasta zi o zi a descoperirii, pentru multi oameni, ca sa ne putem vedea asa cum ne vezi tu. Trimite-ne o raza de lumina care sa dea la o parte orice fals si sa ne arate clar diferenta dintre Tine si orice inlocuitor. Binecuvinteaza Cuvantul Tau si salveste-Ti Numele. In numele lui Isus. Amin.

Watchman Nee

MARGARITAR...

PASTRATI FARA VINA

Corabia rodoca ancora si isi intinde in vant panzele albe ca zapada, porneste la drum cu fanioanele fluturand si cu inimile batand tare, pline de speranta. Va avea insa de intampinat urletul furtunii si mania marii, pentru a ajunge in portul indepartat. Prima experienta , pentru multi dintre noi - poate pentru cei mai multi - a inceput, dar ce va urma de acum inainte? Si ce fagaduinte avem in privinta calatoriei si a limanului spre care ne indreptam? Cum vor parea toate acestea maine, si peste inca o zi, si peste cateva luni, cand incercarile concrete ale viatii ne vor fi pus la proba teoriile si vor fi masurat adevarata forta vie a principiilor noastre de traire si actriune?

Am fost sfintiti pe deplin; cum vom fi pastrati fara vina? Multumiri fie aduse lui Dumnezeu - pentru amandoua a vem aceleasi resurse si amandoura li se aplica promisiunea de incheiere: "Cel ce v-a chemat este credincios si va face lucrul acesta" (1Tesaloniceni 5:24).Sa privim la resursele lui Dumnezeu pentru oamenii consacrati Lui si la conditiile de care depind aceste fagaduinte.

Promisiunea ocrotirii noastre

O gasim binecuvantarea din Vechiul Testament: "Domnul sa te binecuvinteze si sa te pazeasca" (Numeri 6:24). O gasim iar si iar in Psalmi si porunci: "Domnul este pazitorul tau" (Psalmul 121:5); "Domnul te va pazi de orice rau" (Psalmul 121:7); "Domnul te va pazi la plecare si la venire de acum si pana in veac" (Psalmul 121:8). Chiar si bietului si sovaitorului Iacov El ii jura: "Iata eu sunt cu tine; te voi pazi pretutindeni unde vei merge, si te voi aduce inapoi in tara aceasta; caci nu te voi parasipana nu voi implini ce-ti spun (Gensa 28:15) Despre voia Lui El spune: "Eu Domnul sunt Pazitorul ei, Eu o ud in fiecare clipa; Eu o pazesc zi si noapte ca sa n-o vatame nimeni" (Isaia 27:3) "El va pazi pasii preaiubitilor Lui" (1Samuel 2:9), canta Ana in camaruta ei de biruinta. Si chiar si atunci cand ne impotmolim, David declara ca "daca se intampla sa cada, nu este doborat de tot, caci Domnul Il apuca de mana" (Psalmul 37:24).

Despre cei care raman in stransa partasie, Isaia spune: "Tu il pastrezi intr-o pace  desavarsita pe cel a carui minte este neclintita, caci se increde in Tine." (Isaia 26:3,KJV) Aceasta a fost si rugaciunea Mantuitorului inainte de a se desparti de ucenicii Lui: "Sfinte Tata, pazeste in Numele Tau, pe aceia pe care mi i-ai dat, pentru ca ei sa fie una, cum suntem si noi" (Ioan 17:11); "Nu te rog sa-i iei din lume, ci sa-i pazesti de cel rau" (Ioan 17:15).

Petru declara ca noi suntem "paziti de puterea lui Dumnezeu, prin credinta, pentru mantuirea gata sa fie descoperita in vremurile de apoi" (1Petru 1:5). Pavel ne spune ca "pacea lui Dumnezeu, care intrece orice pricepere, va va pazi inimile si gandurile in Cristos Isus" (Filipeni 4:7). Iar Iuda isi adreseaza epistola celor care su fost "chemati, care sunt iubiti de Dumnezeu Tatal si pastrati pentru Isus Cristos" (Iuda v 1) si o incheie cu o doxologie pentru Acela care "poate sa va pazeasca de orice cadere si sa va faca sa va infatisati fara prihana si plini de bucurie inaintea slavei Sale" (Iuda v 24). Apostolul Pavel isi incepe ultima scrisoare cu aceasta marturisire triumfatoare: "Stiu in cine am crezut. Si sunt incredintat ca El are putere sa pazeasca ce i-am incredintat pana in ziua aceea" (2Timotei 1:12) si termina cu o afirmatie indrazneata: "Domnul ma va izbavi de orice lucru rau si ma va mantui, ca sa intru in Inparatia Lui cereasca" (2Timotei 4:18). Acestea sunt, asadar, cateva dintre promisiunile harului ocrotitor al lui Dumnezeu.

Cum suntem ocrotiti?

Prin ispasirea facuta de Cristos. "Caci printr-o singura jertfa El a facut desavarsiti pentru totdeauna pe cei ce sunt sfintiti" (Evrei 10:14). Moartea lui Cristos a platit pentru mantuirea noastra completa si definitiva, daca suntm daruiti Lui pe deplin si nu ne smulgem din proprie initiativa din mainile Lui, renuntand la harul si credinciosia Lui.

Ocrotirea noastra este continua prin mijlocirea lui Cristos. "De aceea si poate sa mantuiasca in chip desavarsit (sau cum se mai traduce "pentru totdeauna") pe cei ce se apropie de Dumnezeu prin El, pentru ca traieste pururea ca sa mijloceasca pentru ei (Evrei 7:25). Pentru ca El traieste pururea ca sa mijloceasca, suntem ocrotiti; pentru ca El traieste, si noi vom trai.

Aceasta vrea sa spuna Pavel cand afirma: "Daca atunci cand eram vrajmasi, am fost impacati cu Dumnezeu prin moartea Fiului Sau, cu mult mai mult acum, cand suntem impacati cu El, vom fi mantuiti prin viata Lui".(Romani 5:10) Si tot asa in Romani 8, el declara: "Cristos a murit! Ba mai mult, El a inviat, sta la dreapta lui Dumnezeu si mijloceste pentru noi!" (v34). Iar apoi urmeaza intrebarea: "Cine ne va desparti pe noi de dragostea lui Cristos?" (Romani 8:35)

Sangele lui Isus Cristos asigura ocrotirea. Ioan zice: "Daca umblam in lumina, dupa cum El insusi este lumina, avem partasie unii cu altii; si sangele lui Isus Cristos Fiul Lui, ne curateste de orice pacat". (1Ioan 1:7) Vechea porunca referitoare la vaca rosie, din Numeri capitolul 19, este o frumoasa prefigurare a puterii curatitoare a lui Cristos. Cenusa este pastrata si amestecata cu apa, folosita apoi ca apa a separarii; ea este stropita pe ceea ce era necurat, ferind de intinarea contractata dupa curatire. Ea nu avea de-a face cu curatirea initiala, ci cu contaminarea in urma atingerii unui cadavru.

Noi, desi in intregime separati de rau, dedicati lui Dumnezeu, venim in contact, in mod constant cu raul, intinandu-ne prin lucrurile care ne inconjoara de peste tot. Avem nevoie permanent, precum spalarea picioarelor ucenicilor sau scaldarea florii in roua critalina in fiecare dimineata, sa fim stropiti din nou cu sangele Lui.

Daca veti intreba ce inseamna acest sange, raspunsul este, poate unul dublu: apelam din nou , prin credinta, la jertfa Sa ispasitoare si ne insusim viata Lui pentru fiintele noastre, caci sangele este viata. Sangele lui Isus este viata Sa divina si inviata, impartasita noua prin insuflarea Duhului Sfant si prin puterea stapanitoare a unei credinte vii. Viata Sa curata, umplandu-ne, da afara orice rau, ne innoieste si ne invioreaza intreaga fiinta in mod continuu, pastrandu-ne mereu curati si puri, tot asa cum uleiul proaspat din candela mentine flacara ori cum paraul curgator spala si pastreaza curata piatra din albia nisipoasa.

Prezenta permanenta a lui Cristos si Duhul Sfant sunt mijloacele principale prin care Dumnezeu ii pa-zeste pe cei ce se incred in El. El este Cel care Ii pazeste si ii pazeste dinauntru."Voi pune Duhul Meu in voi, si va voi face sa urmati poruncile Mele si sa paziti si sa impliniti legile Mele. (Ezechiel 36:27); "Cine ramane in Mine si in cine raman Eu, aduce multa roada" (Ioan 15:5); "Oricine ramane in El nu pacatuieste" (1Ioan 3:6); "Domnul este Pazitorul tau (Psalmul 121:5) "Domnul te va pazi de orice rau" (Psalmul 121:7). Un alt verset care vorbeste clar despre aceasta prezenta permanenta este in 1Ioan 3:9: "Oricine este nascut din Dumnezeu nu pacatuieste, pentru ca samanta lui Dumnezeu rama-ne in El; si nu poate pacatui, fiindca este nascut din Dumnezeu". Prezenta lui Isus intervine intre noi si orice ispita si il intampina pe vrajmas cu un discernamant vigilent, respingandu-l si invingandu-l.


A.B. Simpson

MARGARITAR...

UN TRUP UMPLUT CU DUHUL SFANT

"Nu stiti ca trupul vostru este templul Duhului Sfant, care locuieste in voi, si pe care L-ati primit de la Dumnezeu? Si ca voi nu sunteti ai vostri?" (1Corinteni 6:19). Sunt multi care L-au primit pe Stapanul in inimile lor, dar al caror trup nu a devenit pe de-antregul locuinta Lui.

Niciunul dintre noi nu-si da inca seama pe deplin in ce mare masura coprul nostru fizic poate deveni locuinta Domnului Isus. Am vazut uneori fata vreunui om luminata de slava lui Dumnezeu, in vre-un moment de inaltare spirituala, pe vre-o culme a unei experiente spirituale ori in lumina harului ceresc. Parea ca trupul devenise transparent si lumina raiului dinlauntru stralucea prin ferestrele unui palat.

Ni se spune in Noul Testament ca Cristos a devenit Capul trupului omenesc si ca, din viata aceasta chiar "trupul ... este... pentru Domnul, si Domnul pentru trup" (1 Corinteni 6:13) Da, El este sursa puterii si sanatatii fizice, insa exista ceva mult mai inalt decat vindecarea divina, si anume, sanatatea divina. Una este ca Domnul sa ne atinga si sa fim izbaviti de infirmitatile noastre, alta e ca El sa fie in noi, cu vita Lui, iar viata noastra sa devina viata Lui manifestata in trupul nostru muritor.

Aceasta este invatatura apostolului in 2 Corinteni 4:7 (WBTC): "Noi suntem cei ce pastram aceasta comoara in niste vase de lut, pentru a arata ca aceasta putere uimitoare este de la Dumnezeu si nu de la noi." Vasul poate fi foarte fragil, dar daca viata lui Cristos ne are in stapanire, El ne umple cu putere, precum si cu sfintenie divina. Aceasta vrea sa spuna Pavel cand vorbeste in versetele care urmeaza despre a fi doborat, dar nu nimicit, in grea cumpana, dar nu deznadajduit, intotdeauna purtand in trup omorarea Domnului Isus, pentru ca si viata lui Isus sa se arate in noi.

Aceasta viata ne va ridica deasupra afirmatiilor noastre fizice, pe creasta valului unei vitalitati supranaturale, care nu depinde de starea noastra organica. Ne va ridica deasupra starii noastre fizice si va deveni o hrana cereasca pentru toata viata si munca noastra constienta, astfel incat vom putea spune intr-adevar: "omul nu traieste numai cu paine, ci cu orice cuvant care iese din gura lui Domnului" (Deutreonom 8:3) si ca " in El avem viata, miscarea si fiinta" (Fapte 17:28)

Astea inseamna cu adevarat a gusta dinainte din viata viitoare. Fragilul vas de lut nu poate purta toate acestea, asa cum va putea trupul inviat. Putem, totusi, sa primim si sa reflectam, intr-o masura oarecare, in viata muritoare de acum, ceva din insasi Viata, care ne face sa traim: Capul nemuritor, Al doilea Adam, cel care a fost facut un Duh dadator de viata.

Loc pentru a primi

Dragii mei, ati primit aceasta taina, acest nou minunat secret pe care toti il primim intr-un vas curatit, consacrat, receptiv? Ea asteapta precum lumina, sa intre oriunde este vre-un loc pentru a o primi. Iar aceasta umplere binecuvantata, nu doar mentine si intareste, ci inzestreaza si cu putere de a lucra si ne face trupurile in stare sa devina un vehicul al Duhului si instrumentul naturii superioare, in vederea celor mai nobile scopuri.

Acest adevar maret si glorios pe care l-am urmarit are paralele si pilde, chiar si in domeniul natural. Adesea vedem, in lumea inferioara, cum o bucata de lut poate fi umpluta cu un principiu superior, in asa fel incat sa fie transformata si inzestrata cu proprietati mai inalte decat era capabila sa exprime natura ei.

Cateva exemple

Sa luam un exemplu, bulgarele de minereu de fier, scos din mina intunecata. Nu e decat un bot de pamant, dar topeste-l, rafineaza-l, curata-l de tot de zgura si trage-l in forma maleabila a sarmei sub-tiri care inconjoara astazi, in milioane de kilometri, intregul glob pamantesc. Apoi, umple-l cu focul electricitatii si iata!, vasul de pamant s-a transformat in cablu electric si transmite mesaje de afaceri si de afectiune intregii omeniri. Ce putere mareata a ajuns bucata de pamant! Tot asa, Dumnezeu poate lua vasul tau de lut si-l poate curat, modela, pregati si apoi umple cu sfanta Sa prezenta, pana cand va vorbi milioanelor de oameni de pe pamant si veacutilor vesniciei despre El si pentru El.

Sa luam doua sau trei substante chimice: pregateste-le, pune-le in proportiile si pozitiile cuvenite, apoi atasaza sarme potrivite pentru a inchide cercul. Da drumul bateriei, si iata! ai obtinut minunatul sistem al luminii electrice. Acele doua mici bucati de pamant tin suspendata intre ele cea mai desavarsita forma pe care o cunoaste astazi stiinta si care ne lumineaza strazile, fabricile, cladirile. Tot asa si Dumnezeu poate lua vasul de lut si-i poate da lumina atingandu-l cu slava Sa, pana cand devine o lumina pentru lume.

Sau, iarasi, ia niste nisip, fa din el o pasta moale si toaran-l intr-o matrita. Lasa-l sa se raceasca, apoi, taie din el o lentila concava, du-o intr-un splendid observator si pune-o in cel mai mare telescop din lume. Apoi, priveste liniile convergente ale cerului care se unesc in miezul ei si iata!, intregul fragment iti este revelat, lumile indepartate ale spatiului se apleaca pentru a-ti intalni privirea, iar viziunea intensitatii umple micul pumn de tarana. Poti vedea muntii indepartati ai Lunii, inelele lui Saturn, norii nebulosi ai spatiului, impartiti in  nenumaratele lor stele si sisteme. Intregul Univers devine o minune, doar prin acea micuta bucata de lut, umpluta cu ceva mai presus de ea insasi.

Tot asa dragul meu, poti fi tu slefuit si umplut pana cand vei straluci reflectand slava cerului si vei deveni purtator al Duhului viziunilor si descoperirilor, reveland tainele Domnului si minunile Cuvantului si lucrarilor Sale.

Sau mai luam un exemplu obisnuitul carbune. Sa-l purtam prin toate stadiile metalurgiei, pana cand ajunge carbune cristalizat si diamant pur. Sa-l luam, sa-i polizam marginile aspre si sa-i slefuim fatetele pana cand, intr-o suta de unghiuri, va reflecta razele luminii si minunile cilorii ca un mic soare sau ca un soare si un curcubeu al un loc. Si nu e decat o bucatica de pamant umpluta cu lumina.

Deci, preaiubitilor, aceste trupuri ale noastre, aceste vase de pamant, pot si ele sa primeasca o comoara, care va straluci in asa fel din ele, cand vor fi curatate si complet sfintite si cand lucrarea de desavarsire a Stapanului va fi terminata, incat va fi ca soarele in Imparatia Tatalui lor.

Caci vine ziua cand Universul in uimire va privi asemanarea noastra cu salvitul nostru Domn si se va intreba de cine sa se minuneze ami mult - de Mirele Ceresc sau de Mireasa Cereasca? Ea si-a primit toata slava de la Capul, mult mai slavit, al ei, si totul este cu atat mai uimitor din pricina originii ei umile si a trecutului ei intunecat si pacatos.

O, venit sa ne daruim pe noi insine lui Dumnezeu! Sa-L primim in fiecare por si fibra a fiintei noastre. Fiecare madular al nostru sa fie un recipient al prezentei si lucrarii Lui, iar duhul, sufletul si trupul nostru, intregi, sa fie sfintite pe deplin si infatisate fara vina la venirea Domnului nostru Isus Cristos. Atunci, aceste gtrupuri vor fi inaltate la acel nivel superior si ridicate la acel nobil destin a carui arvuna ne este data acum, in trupul nostru muritor.

A.B. Simpson

MARGARITAR...

CRISTOS ESTE VINDECARE

Ce inseamna de fapt, afirmatia ca Cristos este orice lucru pentru noi? Ce ne transmite ea in realitate? Cred ca putem invata o lectie buna de la trupul nostru fizic.Multi oameni slabiti din punct de vederefizic se roaga pentru vindecare. Aici putem distinge trei conceptii diferite de credinta. Unii cred ca Dumnezeu este vindecatorul lor, iar altii cred ca El poate da vindecare si sanatate, iar altii cred ca Dumnezeu este vindecarea lor.

Ce-si doresc oamenii cand au vreo suferinta fizica? Ei se asteapta ca Dumnezeu sa fie medicul lor. Deoarece El e Dumnezeul cel viu, El se poate atinge de trupul lor cu puterea Sa, vindecandu-i. Daca asa stau lucrurile, permiteti-mi sa spun ca Dumnezeul lor este la fel de departe de ei ca propriul lor medic. Ma intreb daca intelegeti cu adevarat ce am spus adineaori? Multi asteapta ca Dumnezeu sa fie medicul lor, insa par sa uite ca, asa cum un medic pamantesc e departe de pacientii sai, tot astfel si Dumnezeu este departe de ei.

Altii inteleg poate mai bine cum stau lucrurile, cavi ei asteapta de la Dumnezeu vindecare si sanatate. Intr-o zi, El le da vindecare si atunci se insanatosesc. Multi se roaga si cauta vindecare. Cu toate acestea, mai sunt multe trupuri slabite in jurul nostru, care zac bolnave. De ce oare? Pentru ca, as-teptand ca Dumnezeu sa fie medic, sau sa vindece, credinciosii se afla tot in cautarea unui lucru 
exterior.

Uneori Dumnezeu vindeca intr-adevar, caci acesta este modul Lui de a se purta cu copilasii. Pentru un om care a crezut de curand, Dumnezeu, e, poate, gata sa-i fie medic sau sa-i dea vindecare. Insa daca e deja credincios de ceva timp, Dumnezeu il ia sa-l educe si sa-l pregateasca, pentru ca El pastreaza doar ce e mai bun pentru cei desavarsiti ai Sai. Dumnezeu vrea sa fie vindecarea lui: nu sa-i dea vindecare, ci sa-i fie vindecare - nu doar in calitate de Dumnezue care vindeca, ci mai degraba ca Dumnezeu - Vindecarea. Dumnezeu este vindecarea mea. Pentru ca ne lipseste o expresie adecvata, pot spune doar, cu toata reverenta inaintea lui Dumnezeu, ca Cristos este vindecarea noastra.

Nenumarati oameni primesc vindecarea ca pe un lucru, ca pe ceva aflat inafara lui Cristos. Atata timp cat El vindeca, totul e bine. Va amintiti de femeia care suferea de scurgere de sange? (Vezi Luca8:43 si urmat). Ea s-a atins intradevar de Cristos, insa ce spune Biblia dupa aceea? Cristos si-a dat seama ca iesise o putere din El. Cristos Insusi iesise. Cristos nu facuse o lucrare de vindecare, ci El fusese vindecarea. Cand El e vindecarea care ajunge la ei, oamenii sunt insanatositi.

Oricat de des putem sa privim in sus, in ciuda slabiciunii continue si a durerilor fizice, si sa spunem: Doamne nu astept sa fii doctorul si sa iesi pe usa dupa ce mi-ai vindecat boala; si nici nu astept de la Tine vindecare ca pe un lucru pe care mi-l dai ca sa ma folosesc o vreme de el, in timp ce Tu pleci mai departe. Doamne, vreau ca Tu sa fii vindecarea mea. Daca mi-esti medic, sa fii medicul care locuieste in mine; daca mi-esti vindecare, sa fii vindecarea ca Persoana." Vindecarea mea este intradevar o Persoana; o Persoana e cea care devine sanatatea mea. Vedeti diferenta? Ce distincte sunt acestea doua! Intr-o zi, cand vom invata aceasta lectie, nu vom mai privi vindecare doar ca pe un lucru, deoarece avem o Persoana care devine viata trupului nostru. Instantaneu, toate celelalte probleme sunt rezolvate. Pentru ca acum este o legatura intre trupul nostru si Domnul. Daca se intampla ceva intre noi si Domnul, trupul nostru va suferi consecintele. Tot ce avem depinde de Domnul. Nu putem face nimic decat sa privim la El. E ceva total opus vindecarii ca lucru.

Slava Domnului, am primit vindecare de multe ori. Va pot spune cum, la o anume data, m-am imbolnavit, iar la o alta data am fost vindecat de Dumnezeu. Va pot relata multe intamplari despre vindecare. Daca m-as apuca sa le socotesc, as ajunge foarte departe cu numarul. Si totusi, toate aceste exemple, sunt doar niste mici vindecari, cazuri care pot fi numarate. Vreau sa va povestesc insa de un alt incident, si anume ca intr-o zi, intr-o anumita luna si intr-un anumit an, Dumnezeu mi-a deschis ochii sa vad ca Cristos este vindecarea mea. Asta nu se poate repeta si nu se poate numara. Este ceva o data pentru totdeauna. Nu e o intamplare, ci o Persoana sau o vindecare personificata. Vindecarea mea are acum Personalitate. Cristos este vindecarea mea pentru totdeauna. Slava Domnului, asa stau lucrurile! Faptul ca Domnul ma vindeca si faptul ca El e vindecarea mea, sunt doua cai total diferite. Primul e un lucreu, al doilea e o Persoana.

As vrea sa va aduc aminte ca, desi Pavel n-a obtinut vindecarea, el a fost totusi vindecat. Observati diferenta? In 2 Corinteni12, Pavel ne spune ca nu a obtinut vindecarea ca lucru, si totusi, in viata sa avea pe Cineva care continua sa fie vindecarea lui. Desi slabiciunea nu i-a disparut, vindecarea nu s-a indepartat. Slabiciunea persista, insa la fel si vindecarea. De fapt, cum intelegem noi ideea de vin-dcare? Pentru majoritatea dintre noi, vindecarea e o problema de eliminare. Dar nu e asa. Vindecare nu inseamna de loc eliminare, ci inseamna a avea pe Cineva. Nu este absenta slabiciunii ci prezenta puterii.

Imi amintesc, cand am inteles in sfarsit acest lucru, cat de incet s-a facut lumina in capul meu. Asta, pentru ca mintea mea pricepea doar lucrurile, iar in jurul meu vedeam doar lucruri. Nu stiam ca Dumnezeu va fi orice lucru pentru mine si nu intelegeam ca vindecarea nu e un lucru. Stiam doar ca Domnul imi facuse o promisiune. Nu stiam ca El e vindecarea mea. Intr-o zi citram istorisirea lui Pavel din 2 Corinteni si cugetam ce usor e pentru Domnul sa daruiasca vindecare. Lui i-ar fi fost cat se poate de usor sa i-a acel tepus din carnea lui Pavel. Dar ce ciudat ca Dumnezeu n-a facut acest lucru! Asadar, am inceput sa ma rog.

In timp ce ma rugam, mi-am amintit o scena ce avusese loc cu cativa ani urma. In anul 1923 am fost invitat sa predic intr-un anumit oras. Am plecat cu o barcuta care mergea in sus pe fluviul Ming. Am observat ca barca se izbea des de albia raului, pentru ca apa era putin adanca, iar pe fundul apei erau stanci. Cateodata, barcagii, erau nevoiti sa traga barca cu funiile in susul raului. In rugaciune mi-am amintit deodata de aceasta intamplare. Eu am zis: "Doamne pentru Tine e usor sa indepartezi aceste stanci. Ce frumos ar fi ca barca sa poata pluti cu destula apa dedesubt, daca Tu ai da stancile la o parte".

Am citit din nou 2 Corinteni 12, unde am descoperit ca exact asta era rugaciunea lui Pavel! Apa era putin adanca, iar coltii stancilor ieseau din albia raului. Pavel s-a rugat: "O, Doamne ce bine ar fi sa dai la o parte aceste stanci ca sa pot merge cu barca pe apa". La care Dumnezeu a raspuns: "N-am sa dau stancile la o parte, insa am sa ridic nivelul apei. Cand va creste apa, barca va putea inainta cu usurinta". Asa procedeaza Dumnezeu. Noi ii cerem vindecarea ca pe un obiect pe care l-am putea obtine, insa El doreste sa fie chiar El vindecarea noastra. El ne va purta pana la capat. Slabiciunea lui Pavel n-a disparut; dar acum el nu mai incerca sa-si depaseasca slabiciunea prin propria-i forta. Daca ar fi facut asa, ar fi fost ca si cum s-ar fi tras singur de par in sus ca sa se ridice. Puterea lui Cristos este cea care il inalta - Dumnezeu insusi era Cel care lucra. Iata, din nou, deosebirea fundamentala: pe de o parte, Dumnezeu dand ceva, de cealalta parte, Dumnezeu insusi fiind acel lucru.

Watchman Nee