MARGARITARUL ZILEI ...GLORIFICAREA MARTIRAJULUI
Detronarea eului atinge apogeul in acceptarea mortii fizice efective, a martirajului, ca pe o oportuni-
tate de a slavi pe Dumnezeu. Cand vorbea despre castigul morti, Pavel se referea in mod sigur la castigul de a fi cu Domnul; totusi contextuldinainte arata ca acesta nu era singurul castig la care se gandea, pentru ca intregul continut al Scripturii sustine adevarul ca moartea poate uneori sa slujeasca scopurilor lui Dumnezeu chiar mai bine decat viata. Nu sunt pe deplin pregatit sa-I slujesc lui Dumnezeu pana cand nu sunt gata, nu doar sa renunt la viata sinelui meu, ci la fel de grabnic si la viata mea fizica.
Cei mai multi dintre noi consideram ca trebuie sa traim ca sa slujim scopurilor lui Dumnezeu, desi moartea in slujb propriei tari sau a umanitatii este intotdeauna incurajata si onorata. Moartea eroica a celor "600" a fost imobilizata in poemul lui Tennyson: Atacul Cavaleriei Usoare. Ce inima tanara n-a fost infiorata de povestea lui Horatiu de la tibru si de glorigicarea Romana a mortii lui pentru pstrie? Iatal pe patriotul Elvetian Arnold von Winklried care a adunat in propriul piept sulitele liniilor inamice, deschizand un culoar intr-o falanga altfel solida, prin care compatriotii lui au atacat; in felul acesta el a deschis calea pentru libertatea si independenta patriei sale. Venind in timpuri mai moderne, gasim, glorificarea mortii in poeme ca: "In campiile finlandei" din Primul Razboi Mondial si, in fine in Al Doilea Razboi mondial, inaltarea nemuritoare a steagului de la Iwo JIma. Acestea sunt doar cateva exemple in care omul glorifica moartea pentru cauza patriotismului si a umanitatii.
Suntem dispensabili
Expresia de mai sus este titlul unei carti scrise de un corespondent de razboi. Ea descrie eroismul uimitor si jertfa de sine a trupelor pregatite sa fie varful de lance a operatiunilor noastre umanitare din cel de-al Doilea Razboi Mondial. Este descrisa cu elocventa povestea atacurilor trupelor speciale, a invaziilor parasutistilor si atacurilor avangardei, in care un risc calculat al mortii sigure era acceptat fara ezitare, cu o totala liniste, vointa si hotarare. Inainte ca "baietii nostrii" sa ajunga la un obiectiv, adesea stiau ca nu se vor mai intoarce niciodata, dar se duceau oricum, pentru ca ei erau dispensabili.
Ganditi-va la curajul si devotamentul fata de o cauza, care l-au inspirat pe un tanar soldat talentat din Primul Razboi Mondial sa scrie aceste randuri:
Am intalnire cu Moartea
La o baricada disputata,
Cand Primavara, cu umbra frematand, se intoarce,
Si flori de mar inmiresmeaza vazduhul.
Eu am intalnire cu Moartea,
Cand Primavara revine cu zile frumoase si senine.
Poate ca de mana ma va lua,
Ducandu-ma in tinutul ei intunecat,
Si ochii mi-i va inchide, respiratia mi-o va stinge -
Poate ca totusi, o voi ocoli.
Am intalnire cu Moartea
Pe vre-o coasta abrupta sau pe vre-un deal batatorit,
Cand Primavara va veni din nou,
Si vor rasari primele flori pe pajisti.
Dumnezeu stie de-o fi mai bine sa fii adanc
Culcat in matase si inmiresmat in pamant,
Unde iubirea palpita intr-un somn fericit,
Freamat langa freamat, si suflu langa suflu,
Unde trezirile facute sunt iubite...
Dar eu am intalnire cu Moartrea
La miezul noptii, intr-un oras in flacari,
Cand Primavara va veni din nou spre apus.
Si eu cuvantului promis sunt credincios,
Nu voi lipsi de la acea intalnire...
Autorul Alan Seeger, a fost un tanar poet care se remarcase la Harward. In Paris, o data cu izbucnirea Primului Razboi Mondial, cu mult inainte ca tara lui sa intre in razboi, el s-a alaturat Legiunii straine franceze. Acest poem, plin de un patos sfasietor, descopera emotiile contradictorii launtrice ale unui tanar care iubea viata, care savura vibratiile primaverii, pretuia in mod pasionat frumusetea livezii si a pasunii in timpul primaverii, cand totul prinde viata. Un tanar de o sensibilitate rafinata si cultivata, care cunoascuse confortul si luxul si care simtise fiorul romantismului si al dragostei.
Poemul exprima promotia pe care Alan Seeger a avut-o inainte de "a debusa la atac". Dar el s-a dus oricum, pentru ca stia ca era dispensibil. A cazut la datorie si trupul lui neansufletit a fost ridicat mai tarziu de pe campul de lupta. Ce l-a determinat pe acest tanar sclipitor sa se jertfeasca pe sine in asa fel? Este ceea ce numin patriotism. A fost acelasi spirit care i-a pus in miscare pe cei sasesute de viteji a lui Tennyson. Cu toate ca stia ca ordinul de a ataca e o gafa, cu toate ca stiau ca merg la moarte sigura, totusi:
Nu e treaba lor sa comenteze,
Nu e treaba lor sa intrebede ce,
Treaba lor e doar sa faca si sa moara.
Pentru ca erau dispensibili.
Patriotii stiu ca sunt dispensibili - crestinii nu sunt
In timpul ultimului razboi, Rev. Buroughs se referea la "patriotism" ca la o religie care face ceeea ce spune crestinismul, o religie care e "mai crestina decat crestinismul" insusi, asa cum a ajuns secolul douazeci sa-l considere. Cum a putut un om sa faca astfel de afirmatie? Care sa fie temeiul ei? Pur si simplu, pentru ca principiul central al crestinismului este jertfa de sine. Si lumea vede in sacrificiul de sine, uitarea de sine, dedicare pina la moarte a soldatilor si a patriotilor un exemplu mai adevarat al principiului central al crestinismului decat vede, cu putine exceptii, in adeptii declarati ai lui Cristos. Cu alte cuvinte, patriotii au aratat o disponibilitate mai mare de a muri pentru patrie, decat aratam multidintre noi de a muri pentru Cristos. Patriotii stiu ca sunt dispensibili, insa putini crestini sunt asa
Totusi incepand de la cruce, moartea fata de dragostea pentru confort, dragostea de familie, dragostea de viata insasi este principiul central al crestinismului. Insa noi am cedat patriotilor acest principiu central al crestinismului. De aceea natiunile isi idolatrizeaza eroii de razboi, pentru ca oamenii recunosc instinctiv calitatea divina a jertfei de sine, a faptului de "a nu-ti iubi viata chiar pana la moarte", a faptului de a fi dispensibil.
Comunistii sunt dispensibili - multi crestini nu sunt
Dar noi n-am cedat acest principiu care misca lumea doar patriotismului; noi l-am cedat si comunis-mului. Maurice Thorez, un lider fondator al partidului comunist francez, a spus in timpul unui discurs de cinci ore la un congres comunist din Paris, ca este indignat de "pasivitatea de necrezut" a multor lideri comunisti si apoi a facut aceasta afirmatie socanta: "Sangele martirilor aduce cea mai rapida recolta". E ciudat ca un comunist sa foloseasca principiul crucii ca sa promoveze comunismul!
Comunistii sunt dispensibili. Prin folosirea principiului central al crestinismului, comunismul amenita sa inghita intreaga lume. Noi, ucenicii Domnului Isus Cristos, predicam crucea, dar patriotii si comunistii o practica. Si in aceasta privinta ei pot fi priviti ca fiind mai crestini decat multi dintre noi. Biserica se poate salva pe ea insasi numai daca pune in practica acest principiu al crucii mai mult decat o fac adversarii ei.
Se zice ca un comunist a spus urmatoarele: "In calitatea mea de comunist, eu nu-mi apartin. Sunt gata sa-mi sacrific slujba, casa, sotia, familia si chiar viata, daca sunt chemat sa fac aceasta. Sunt dispensibil." Iata un om care, de dragul unei ideologii politice ateiste, accepta principiul crucii fara a primi nimic in schimb decat sansa de a muri, in timp ce milioane dintre cei ce marturisesc ca sunt crestini evita principiul crucii. Patriotii si comunistii, pentru telurile lor inguste si mai putin onorabile, imbratiseaza cu bucurie principiul crucii, pe cand marea masa a bisericii cauta sa-l ocoleasca.
Permiteti-mi sa va amintesc de cuvintele lui Marshall Foch: "Bataliile sunt castigate invatandu-i pe soldati cum sa moara, nu cum sa evite moartea." Nici bataliile crucii nu sunt castigate intr-un alt mod. Daca astazi nu putem crea un tip de disciplina comparabila cel putin cu cea a patriotului sau a comunistului, mai meritam noi oare sa supravietuim? Pregatinsdu-se sa traverseze Alpi, Napoleon s-a adresat soldatilor sai spunandu-le: "Ati castigat batalii fara artilerie, ati trecut peste rauri fara poduri, ati executat marsuri fortate desculti, v-ati adaportit in tabara fara bautura tare si adesea fara paine. Va multumesc pentru perseverenta aratata! Dar, soldati, n-ati facut nimic - pentru ca mai ramane mult de facut!" Iata cum le vorbea Napoleon oamenilor lui, si ei se regrupau la chemare lui de lider. Dar unul mai mare ca Napoleon ne cheama astazi.
Garibaldi, eliberatorul Italiei a spus: "Parasesc Roma. Nu ofer nici plata, nici locuinte, nici hrana; ofer foame, sete, marsuri fortate, batalii, moarte. Cel care-si iubeste tara cu inima, si nu doar cu buzele, sa ma urmeze." Dar unul mai mare decat Garibaldi vorbeste astazi.
Paul E. Billheimer
Detronarea eului atinge apogeul in acceptarea mortii fizice efective, a martirajului, ca pe o oportuni-
tate de a slavi pe Dumnezeu. Cand vorbea despre castigul morti, Pavel se referea in mod sigur la castigul de a fi cu Domnul; totusi contextuldinainte arata ca acesta nu era singurul castig la care se gandea, pentru ca intregul continut al Scripturii sustine adevarul ca moartea poate uneori sa slujeasca scopurilor lui Dumnezeu chiar mai bine decat viata. Nu sunt pe deplin pregatit sa-I slujesc lui Dumnezeu pana cand nu sunt gata, nu doar sa renunt la viata sinelui meu, ci la fel de grabnic si la viata mea fizica.
Cei mai multi dintre noi consideram ca trebuie sa traim ca sa slujim scopurilor lui Dumnezeu, desi moartea in slujb propriei tari sau a umanitatii este intotdeauna incurajata si onorata. Moartea eroica a celor "600" a fost imobilizata in poemul lui Tennyson: Atacul Cavaleriei Usoare. Ce inima tanara n-a fost infiorata de povestea lui Horatiu de la tibru si de glorigicarea Romana a mortii lui pentru pstrie? Iatal pe patriotul Elvetian Arnold von Winklried care a adunat in propriul piept sulitele liniilor inamice, deschizand un culoar intr-o falanga altfel solida, prin care compatriotii lui au atacat; in felul acesta el a deschis calea pentru libertatea si independenta patriei sale. Venind in timpuri mai moderne, gasim, glorificarea mortii in poeme ca: "In campiile finlandei" din Primul Razboi Mondial si, in fine in Al Doilea Razboi mondial, inaltarea nemuritoare a steagului de la Iwo JIma. Acestea sunt doar cateva exemple in care omul glorifica moartea pentru cauza patriotismului si a umanitatii.
Suntem dispensabili
Expresia de mai sus este titlul unei carti scrise de un corespondent de razboi. Ea descrie eroismul uimitor si jertfa de sine a trupelor pregatite sa fie varful de lance a operatiunilor noastre umanitare din cel de-al Doilea Razboi Mondial. Este descrisa cu elocventa povestea atacurilor trupelor speciale, a invaziilor parasutistilor si atacurilor avangardei, in care un risc calculat al mortii sigure era acceptat fara ezitare, cu o totala liniste, vointa si hotarare. Inainte ca "baietii nostrii" sa ajunga la un obiectiv, adesea stiau ca nu se vor mai intoarce niciodata, dar se duceau oricum, pentru ca ei erau dispensabili.
Ganditi-va la curajul si devotamentul fata de o cauza, care l-au inspirat pe un tanar soldat talentat din Primul Razboi Mondial sa scrie aceste randuri:
Am intalnire cu Moartea
La o baricada disputata,
Cand Primavara, cu umbra frematand, se intoarce,
Si flori de mar inmiresmeaza vazduhul.
Eu am intalnire cu Moartea,
Cand Primavara revine cu zile frumoase si senine.
Poate ca de mana ma va lua,
Ducandu-ma in tinutul ei intunecat,
Si ochii mi-i va inchide, respiratia mi-o va stinge -
Poate ca totusi, o voi ocoli.
Am intalnire cu Moartea
Pe vre-o coasta abrupta sau pe vre-un deal batatorit,
Cand Primavara va veni din nou,
Si vor rasari primele flori pe pajisti.
Dumnezeu stie de-o fi mai bine sa fii adanc
Culcat in matase si inmiresmat in pamant,
Unde iubirea palpita intr-un somn fericit,
Freamat langa freamat, si suflu langa suflu,
Unde trezirile facute sunt iubite...
Dar eu am intalnire cu Moartrea
La miezul noptii, intr-un oras in flacari,
Cand Primavara va veni din nou spre apus.
Si eu cuvantului promis sunt credincios,
Nu voi lipsi de la acea intalnire...
Autorul Alan Seeger, a fost un tanar poet care se remarcase la Harward. In Paris, o data cu izbucnirea Primului Razboi Mondial, cu mult inainte ca tara lui sa intre in razboi, el s-a alaturat Legiunii straine franceze. Acest poem, plin de un patos sfasietor, descopera emotiile contradictorii launtrice ale unui tanar care iubea viata, care savura vibratiile primaverii, pretuia in mod pasionat frumusetea livezii si a pasunii in timpul primaverii, cand totul prinde viata. Un tanar de o sensibilitate rafinata si cultivata, care cunoascuse confortul si luxul si care simtise fiorul romantismului si al dragostei.
Poemul exprima promotia pe care Alan Seeger a avut-o inainte de "a debusa la atac". Dar el s-a dus oricum, pentru ca stia ca era dispensibil. A cazut la datorie si trupul lui neansufletit a fost ridicat mai tarziu de pe campul de lupta. Ce l-a determinat pe acest tanar sclipitor sa se jertfeasca pe sine in asa fel? Este ceea ce numin patriotism. A fost acelasi spirit care i-a pus in miscare pe cei sasesute de viteji a lui Tennyson. Cu toate ca stia ca ordinul de a ataca e o gafa, cu toate ca stiau ca merg la moarte sigura, totusi:
Nu e treaba lor sa comenteze,
Nu e treaba lor sa intrebede ce,
Treaba lor e doar sa faca si sa moara.
Pentru ca erau dispensibili.
Patriotii stiu ca sunt dispensibili - crestinii nu sunt
In timpul ultimului razboi, Rev. Buroughs se referea la "patriotism" ca la o religie care face ceeea ce spune crestinismul, o religie care e "mai crestina decat crestinismul" insusi, asa cum a ajuns secolul douazeci sa-l considere. Cum a putut un om sa faca astfel de afirmatie? Care sa fie temeiul ei? Pur si simplu, pentru ca principiul central al crestinismului este jertfa de sine. Si lumea vede in sacrificiul de sine, uitarea de sine, dedicare pina la moarte a soldatilor si a patriotilor un exemplu mai adevarat al principiului central al crestinismului decat vede, cu putine exceptii, in adeptii declarati ai lui Cristos. Cu alte cuvinte, patriotii au aratat o disponibilitate mai mare de a muri pentru patrie, decat aratam multidintre noi de a muri pentru Cristos. Patriotii stiu ca sunt dispensibili, insa putini crestini sunt asa
Totusi incepand de la cruce, moartea fata de dragostea pentru confort, dragostea de familie, dragostea de viata insasi este principiul central al crestinismului. Insa noi am cedat patriotilor acest principiu central al crestinismului. De aceea natiunile isi idolatrizeaza eroii de razboi, pentru ca oamenii recunosc instinctiv calitatea divina a jertfei de sine, a faptului de "a nu-ti iubi viata chiar pana la moarte", a faptului de a fi dispensibil.
Comunistii sunt dispensibili - multi crestini nu sunt
Dar noi n-am cedat acest principiu care misca lumea doar patriotismului; noi l-am cedat si comunis-mului. Maurice Thorez, un lider fondator al partidului comunist francez, a spus in timpul unui discurs de cinci ore la un congres comunist din Paris, ca este indignat de "pasivitatea de necrezut" a multor lideri comunisti si apoi a facut aceasta afirmatie socanta: "Sangele martirilor aduce cea mai rapida recolta". E ciudat ca un comunist sa foloseasca principiul crucii ca sa promoveze comunismul!
Comunistii sunt dispensibili. Prin folosirea principiului central al crestinismului, comunismul amenita sa inghita intreaga lume. Noi, ucenicii Domnului Isus Cristos, predicam crucea, dar patriotii si comunistii o practica. Si in aceasta privinta ei pot fi priviti ca fiind mai crestini decat multi dintre noi. Biserica se poate salva pe ea insasi numai daca pune in practica acest principiu al crucii mai mult decat o fac adversarii ei.
Se zice ca un comunist a spus urmatoarele: "In calitatea mea de comunist, eu nu-mi apartin. Sunt gata sa-mi sacrific slujba, casa, sotia, familia si chiar viata, daca sunt chemat sa fac aceasta. Sunt dispensibil." Iata un om care, de dragul unei ideologii politice ateiste, accepta principiul crucii fara a primi nimic in schimb decat sansa de a muri, in timp ce milioane dintre cei ce marturisesc ca sunt crestini evita principiul crucii. Patriotii si comunistii, pentru telurile lor inguste si mai putin onorabile, imbratiseaza cu bucurie principiul crucii, pe cand marea masa a bisericii cauta sa-l ocoleasca.
Permiteti-mi sa va amintesc de cuvintele lui Marshall Foch: "Bataliile sunt castigate invatandu-i pe soldati cum sa moara, nu cum sa evite moartea." Nici bataliile crucii nu sunt castigate intr-un alt mod. Daca astazi nu putem crea un tip de disciplina comparabila cel putin cu cea a patriotului sau a comunistului, mai meritam noi oare sa supravietuim? Pregatinsdu-se sa traverseze Alpi, Napoleon s-a adresat soldatilor sai spunandu-le: "Ati castigat batalii fara artilerie, ati trecut peste rauri fara poduri, ati executat marsuri fortate desculti, v-ati adaportit in tabara fara bautura tare si adesea fara paine. Va multumesc pentru perseverenta aratata! Dar, soldati, n-ati facut nimic - pentru ca mai ramane mult de facut!" Iata cum le vorbea Napoleon oamenilor lui, si ei se regrupau la chemare lui de lider. Dar unul mai mare ca Napoleon ne cheama astazi.
Garibaldi, eliberatorul Italiei a spus: "Parasesc Roma. Nu ofer nici plata, nici locuinte, nici hrana; ofer foame, sete, marsuri fortate, batalii, moarte. Cel care-si iubeste tara cu inima, si nu doar cu buzele, sa ma urmeze." Dar unul mai mare decat Garibaldi vorbeste astazi.
Paul E. Billheimer
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu