MARGARITAR... MOARTEA PROGRESIVA
In capitolul trei am facut deja referire la observatia lui George D. Watson privind moartea mai profunda a sinelui. Pentru unii aceasta poate parea o exprimare improprie. Daca o persoana este moarta, oare poate ea sa devina si mai moarta? In lumea naturala a imparatiei animale sau vegetale, aceasta exprimare nu e valida. Dar in viata spirituala, moartea vietii carnale si a sinelui pare a fi progresiva. Cresterea in viata Duhului se obtine pe socoteala carnii sau a vietii sufletesti.
O criza si un proces
In viata in Duhul se intra printr-o criza, o criza a mortii si a invierii. Dar se continua ca un proces in care are loc o experimentare din ce in ce mai profunda a unirii cu moartea lui Cristos. Auzim foarte putin despre aceasta criza a mortii fata de sine si fata de lume ca fiind indispensabila intrarii in viata Duhului. Auzim, in schimb, vorbindu-se mult despre cat de simplu este sa fii mantuit si umplut cu Duhul. Este o farama de adevar si aceasta, dar e numai un aspect. Este usor cand acceptam crucea si, de buna voie, consimtim sa murim. Fiecare moarte mai profunda duce la o inviere mai glorioasa. Dar, din cate stiu, Isus n-a ascuns niciodata pretul uceniciei. Ba chiar El i-a sfatuit pe oameni sa-si faca socoteala. Amintiti-va ca El a staruit asupra acestui lucru in Luca 14:25-35
Primul cuvant al Evangheliei
Dr. J. Edwin Orr a remarcat ca primul cuvant al Evangheliei este: "Pocaiti-va". El a facut un studiu pe cateva grupuri, intreband subiectii care era, din punctul lor de vedere, primul cuvant al Evangheliei. Nu multi au stiut raspunsul. Este usor sa-L accepti pe Cristos si sa fii mantuit dupa pocainta sincera. Dar nimeni nu poate fi mantuit fara ea. Isus este autoritatea pentru aceasta. "Daca nu va pocaiti, toti veti pieri la fel." (Luca 13:3) Chiar Isus a fost Cel care a spus ca este bucurie pentru ingeri cand un pacatos se pocaieste. Pocainta a fost primul cuvant al Evangheliei vestit de Ioan Botezatorul. Carturarilor si fariseilor El le-a spus: "Pui de napatci, cine va invatat sa fugiti de mania viitoare?" Pocainta a fost primul cuvant al apostolilor in ziua de Rusalii. In timpul predicii lui Petru, cand multimea a intrebat: "Fratilor ce sa facem?", primul raspuns al lui Petru a fost: "pocaiti-va" F.A. 2:38
Pocainta si restituire
Ce vrea sa spuna biblia prin termenul "pocainta"? Probabil ca cea mai cunoscuta definitie este "intoarcere". Suna foarte simplu, dar nu este atat de usor pe cat pare. Pentru ca pocainta presupune mai intai de toate, o convingere de pacat. In Faptele Apostolilor 2:37, in timp ce Petru propovaduia cuvantul, se spune ca oamenii au fost "strapunsi in inima". Convingerea reala de pacat, aduce cu sine un simtamant al condamnarii. Pacatosul convins simte ca se afla sub judecata lui Dumnezeu, si ca este in pericolul pedepsei vesnice. Convingerea reala de pacat este urmata de parerea de rau fata de pacat, de marturisirea pacatului, de renuntarea la pacat si de restituire pentru pacate.
Restituire este a indrepta pe cat este posibil relele facute altora in trecut. Daca cineva nu este dispus sa faca acest lucru, se pune un semn de intrebare cu privire la sinceritatea si autenticitatea pocaintei Lui. E putin probabil ca o credinta salvatoare sa poata fi exercitata fara o pocainta autentica. Cand pocainta e deplina si completa, credinta pentru iertare si mantuire vine usor, aproape automat.
Eu consider ca are loc, totodata, si o pregatire pentru primirea vietii Duhului, desi nu toata lumea crede aceasta. Uneori, aceasta pregatire e numita consacrare sau predare. Inainte era denumita "moarte" - moarte fata de intreaga viata a carnii si sinelui.
Destul de bolnav ca sa mori
Ca sa intre in viata Duhului, omul trebuie sa devina suficient de dezgustat de aceasta viata veche a sinelui ca sa moara cu adevarat. Exista o cantare veche despre consacrare, pe aripile careia multi cautatori, in anii de demult, au fost purtati pentru a intra in plinatatea binecuvantarii. A fost uitata si pierduta de cei credinciosi:
O, Dumnezeule, inima mea tanjeste dupa Tine;
Lasa-ma sa mor, lasa-ma sa mor;
Sufletul degrab elibereaza-mi;
Lasa-ma sa mor.
Toate nimicurile pamantului,
Far de pret sunt pentru mine acum,
Mantuitorul meu ma cheama, eu de indata plec;
Lasa-ma sa mor.
Doamne, fata de batjocuri si insulte sa mor;
Lasa-ma sa mor, lasa-ma sa mor;
Sa fiu eliberat de frica inrobitoare;
Lasa-ma sa mor.
Fata de lume si ale ei laude,
Fata de toate obiceiurile, moda si legile ei,
Fata de cei care urasc umila cruce,
Lasa-ma sa mor.
Cand sunt mort, atunci pentru Tine Doamne,
Eu voi trai, Eu voi trai.
Viata mea, puterea mea, tot ce-mi apartine
Tie iti voi da, Tie iti voi da.
Atat de mort, caci nici o dorinta sa nu rasara,
Care buna mareata sau inteleapta sa para,
In ochii altcuiva decat ai Mantuitorului meu;
Lasa-ma sa mor, lasa-ma sa mor.
Crucea, atat inlocuitoare, cat si reprezentativa
Este adevarat ca Cristos a facut deja totul pentru noi. Este adevarat ca El, "a platit totul". Dar crucea nu este doar inlocuitoare, ci este si reprezentativa. In viata initiala in Cristos se intra printr-o cale a mortii si aceasta nu este usoara. "Nu stiti ca toti cati am fost botezati in Isus Cristos, am fost botezati in moartea Lui?" (Romani 6:3) In viata in Duhul, numita uneori sfintenie, se intra tot printr-o cale a mortii. "Stim bine ca omul nostru cel vechi a fost rastignit impreuna cu El, pentru ca trupul pacatului sa fie dezbracat de puterea lui, in asa fel ca sa nu mai fim robi ai pacatului; caci cine a murit de drept a fost izbavit de pacat" (Romani 6:6-7), adica este liber sa traiasca o viata de sfintenie asa cum se sugereaza in versetul 18: "Si prin chiar faptul ca ati fost izbaviti de sub pacat, v-ati facut robi ai dreptatii."
Paul E. Billheimer
In capitolul trei am facut deja referire la observatia lui George D. Watson privind moartea mai profunda a sinelui. Pentru unii aceasta poate parea o exprimare improprie. Daca o persoana este moarta, oare poate ea sa devina si mai moarta? In lumea naturala a imparatiei animale sau vegetale, aceasta exprimare nu e valida. Dar in viata spirituala, moartea vietii carnale si a sinelui pare a fi progresiva. Cresterea in viata Duhului se obtine pe socoteala carnii sau a vietii sufletesti.
O criza si un proces
In viata in Duhul se intra printr-o criza, o criza a mortii si a invierii. Dar se continua ca un proces in care are loc o experimentare din ce in ce mai profunda a unirii cu moartea lui Cristos. Auzim foarte putin despre aceasta criza a mortii fata de sine si fata de lume ca fiind indispensabila intrarii in viata Duhului. Auzim, in schimb, vorbindu-se mult despre cat de simplu este sa fii mantuit si umplut cu Duhul. Este o farama de adevar si aceasta, dar e numai un aspect. Este usor cand acceptam crucea si, de buna voie, consimtim sa murim. Fiecare moarte mai profunda duce la o inviere mai glorioasa. Dar, din cate stiu, Isus n-a ascuns niciodata pretul uceniciei. Ba chiar El i-a sfatuit pe oameni sa-si faca socoteala. Amintiti-va ca El a staruit asupra acestui lucru in Luca 14:25-35
Primul cuvant al Evangheliei
Dr. J. Edwin Orr a remarcat ca primul cuvant al Evangheliei este: "Pocaiti-va". El a facut un studiu pe cateva grupuri, intreband subiectii care era, din punctul lor de vedere, primul cuvant al Evangheliei. Nu multi au stiut raspunsul. Este usor sa-L accepti pe Cristos si sa fii mantuit dupa pocainta sincera. Dar nimeni nu poate fi mantuit fara ea. Isus este autoritatea pentru aceasta. "Daca nu va pocaiti, toti veti pieri la fel." (Luca 13:3) Chiar Isus a fost Cel care a spus ca este bucurie pentru ingeri cand un pacatos se pocaieste. Pocainta a fost primul cuvant al Evangheliei vestit de Ioan Botezatorul. Carturarilor si fariseilor El le-a spus: "Pui de napatci, cine va invatat sa fugiti de mania viitoare?" Pocainta a fost primul cuvant al apostolilor in ziua de Rusalii. In timpul predicii lui Petru, cand multimea a intrebat: "Fratilor ce sa facem?", primul raspuns al lui Petru a fost: "pocaiti-va" F.A. 2:38
Pocainta si restituire
Ce vrea sa spuna biblia prin termenul "pocainta"? Probabil ca cea mai cunoscuta definitie este "intoarcere". Suna foarte simplu, dar nu este atat de usor pe cat pare. Pentru ca pocainta presupune mai intai de toate, o convingere de pacat. In Faptele Apostolilor 2:37, in timp ce Petru propovaduia cuvantul, se spune ca oamenii au fost "strapunsi in inima". Convingerea reala de pacat, aduce cu sine un simtamant al condamnarii. Pacatosul convins simte ca se afla sub judecata lui Dumnezeu, si ca este in pericolul pedepsei vesnice. Convingerea reala de pacat este urmata de parerea de rau fata de pacat, de marturisirea pacatului, de renuntarea la pacat si de restituire pentru pacate.
Restituire este a indrepta pe cat este posibil relele facute altora in trecut. Daca cineva nu este dispus sa faca acest lucru, se pune un semn de intrebare cu privire la sinceritatea si autenticitatea pocaintei Lui. E putin probabil ca o credinta salvatoare sa poata fi exercitata fara o pocainta autentica. Cand pocainta e deplina si completa, credinta pentru iertare si mantuire vine usor, aproape automat.
Eu consider ca are loc, totodata, si o pregatire pentru primirea vietii Duhului, desi nu toata lumea crede aceasta. Uneori, aceasta pregatire e numita consacrare sau predare. Inainte era denumita "moarte" - moarte fata de intreaga viata a carnii si sinelui.
Destul de bolnav ca sa mori
Ca sa intre in viata Duhului, omul trebuie sa devina suficient de dezgustat de aceasta viata veche a sinelui ca sa moara cu adevarat. Exista o cantare veche despre consacrare, pe aripile careia multi cautatori, in anii de demult, au fost purtati pentru a intra in plinatatea binecuvantarii. A fost uitata si pierduta de cei credinciosi:
O, Dumnezeule, inima mea tanjeste dupa Tine;
Lasa-ma sa mor, lasa-ma sa mor;
Sufletul degrab elibereaza-mi;
Lasa-ma sa mor.
Toate nimicurile pamantului,
Far de pret sunt pentru mine acum,
Mantuitorul meu ma cheama, eu de indata plec;
Lasa-ma sa mor.
Doamne, fata de batjocuri si insulte sa mor;
Lasa-ma sa mor, lasa-ma sa mor;
Sa fiu eliberat de frica inrobitoare;
Lasa-ma sa mor.
Fata de lume si ale ei laude,
Fata de toate obiceiurile, moda si legile ei,
Fata de cei care urasc umila cruce,
Lasa-ma sa mor.
Cand sunt mort, atunci pentru Tine Doamne,
Eu voi trai, Eu voi trai.
Viata mea, puterea mea, tot ce-mi apartine
Tie iti voi da, Tie iti voi da.
Atat de mort, caci nici o dorinta sa nu rasara,
Care buna mareata sau inteleapta sa para,
In ochii altcuiva decat ai Mantuitorului meu;
Lasa-ma sa mor, lasa-ma sa mor.
Crucea, atat inlocuitoare, cat si reprezentativa
Este adevarat ca Cristos a facut deja totul pentru noi. Este adevarat ca El, "a platit totul". Dar crucea nu este doar inlocuitoare, ci este si reprezentativa. In viata initiala in Cristos se intra printr-o cale a mortii si aceasta nu este usoara. "Nu stiti ca toti cati am fost botezati in Isus Cristos, am fost botezati in moartea Lui?" (Romani 6:3) In viata in Duhul, numita uneori sfintenie, se intra tot printr-o cale a mortii. "Stim bine ca omul nostru cel vechi a fost rastignit impreuna cu El, pentru ca trupul pacatului sa fie dezbracat de puterea lui, in asa fel ca sa nu mai fim robi ai pacatului; caci cine a murit de drept a fost izbavit de pacat" (Romani 6:6-7), adica este liber sa traiasca o viata de sfintenie asa cum se sugereaza in versetul 18: "Si prin chiar faptul ca ati fost izbaviti de sub pacat, v-ati facut robi ai dreptatii."
Paul E. Billheimer
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu