MARGARITAR... MOBILIZARE
N-ar trebui sa uitam ca, desi un sfant nu se face int-ro zi, nici in somn nu se face. De aceea, daca e sa ne realizam viziunile si sa ne atingem telurile, noi, la fel ca Pavel, trebuie sa ne "aruncam spre ce este inainte." Adica, toata puterea fiintei noastre trebuie mobilizata in aceasta preocupare a cresterii spirituale.
Privind spre viitor, putem intrezari ceva din frumusetea spirituala ideala si tanjim sa o atingem. Dar daca nu suntem atenti, ne aflam in pericolul de apierde cea mai buna cale de realizare a idealurilor noastre, de implinire a viziunilor noastre. Suntem in pericolul de a crede ca scopurile inalte urmeaza sa fie atinse printr-un cataclism emotional, prin experiente exatice. In momente de insufletire mareata, se aprinde in noi o pasiune sfanta, si credem ca suntem gata pentru bravuri extraordinare, pentru sarcini mari, pentru lepadari de noi insine admirabile. Dar restul viatii la care majoritatea dintre noi suntem chemati zi de zi nu va consta din lucruri remarcabile despre care oamenii vor vorbi, ci in lucrurile comune, banale ale vietii cotidiene. Si, din aceasta cauza, suntem in pericolul ratarii oportunitatii de a pune in practica viziunile noastre.
Invidia ingerilor
Una din picturile lui Murillo infatiseaza interiorul unei bucatarii. Insa, in locul muritotilor imbracati in haine de lucru, vedem ingeri in vesminte albe facand o munca umila. Unul pune ibricul pe foc, altul ridica o galeata cu apa, un altul pune masa. Si mai este un mic heruvim care, de asemenea, ajuta la treaba. Lectia este aceea ca sarcinile cele mai umile pe care suntem chemati sa le facem, daca sunt facute dintr-un motiv bun, sunt cu adevarat ceresti in caracterul lor, incat ingerii ar fi potriviti sa le faca si le-ar face bucurosi. Dar din cauza eului nostru nerastignit, noi suntem in pericol de a neglija caracterul sacru al sarcinilor de rand si, pe cand asteptam vreo lucrare remarcabila prin care sa ne realizam idealurile, oportunitatrea noastra reala trece nevalorificata.
Ne-ar surprinde sa stim cat de fericiti ar fi ingerii sa fie in locul nostru si sa se ocupe de sarcinile noastre umile. O mama care se necajeste pentru ca e legata de responsabilitatea cresterii unei familii, in timp ce vecina ei este libera sa umble prin societate, poate face intr-o zi descoperirea uluitoare ca ea a fost invidiata de ingeri. "Oricine se va inalta va fi semrit; si oricine se va smeri va fi inaltat. (Matei 23:12)
Sarcini umile - trasaturi ceresti
Sarcinile umile ofera o oportunitate la fel de mare ca si cele remarcabile de a dezvolta trasaturi ceresti. Insusirile ceresti sunt mai des necesare pentru sarcinile comune decat pentru lucrurile aparent deosebite. Uneori credem ca am putea merge la moarte de martir pentru Cristos, cand, in realitate, noi nu suntem dispusi sa traim o viata de martir pentru El. Exista ocazii ca viziunile noastre ceresti stralucitoare, nascute in momente de hotarire inalta, sa fie testate si puse in practica in diversitatea nesfarsita a imprejurarilor umile.
Aceste ganduri au fost exprimate de un scriitor necunoscut in urmatoarele versusi:
"Am vazut chipul Tau o Cristoase!
Acum ce doresti sa fac eu?
Pentru cea mai grea lucrare din toata lumea,
Ti-ofer slujirea mea credincioasa."
"Intoarce-te copilul Meu, la grijile tale marunte,
Nu le-ai cunoscut foarte mult timp.
Poarta pentru Mine inca putin
Sentimentul tau de nedreptate amara."
"Doamne Cristoase, sunt gata pentru martiraj,
Pentru surghiun moarte sau durere."
"Continua cu rabdare sa-ti ascunzi mahnirea,
Fa-ti lucrul cantand din nou."
"Sunt tare si inflacarat si iubitor, Doamne,
Am un curaj de a indura pana la sange."
Sunt urechile tale vrajmase clevetirii, copile?
Este inima ta devotata si curata?
"Esti tu bucuros de bucuria aproapelui?
Suferi tu nevoia Lui?
Ah, atunci stiu ca ai vazut
Chipul fetei Mele cu adevarat!"
O treapta a scarii
Toate viziunile nobile, toate idealurile ceresti sunt realizate numai printr-o dare la moarte constanta a vietii sinelui. Noi toti stim aceasta, superficial, dar atat de putini dintre noi practica adevarul ca drumul spre inaltimi trece prin vai. George Macdonald este autorul unui poem in care il provoaca pe un tanar povestindu-i despre o scara care duce spre stele:
"Ridicata din pietre frumoase, multicolore,
Unde nimeni nu e obosit si nimeni nu suspina,
Nici nu doreste sa fie lasat deoparte."
Tanarul este entuziasmat si spune:
"Voi merge". Iar poetul raspunde:
"Da treptele sunt foarte abrupte;
Ca sa urci acolo,
Trebuie sa stai in capatul de jos, nemiscat,
Sa fii o treapta a scatii.
Picioarele altora pe tine vor sta,
Ca sa atinga pietrele ingramadite in inalt,
Dar unul se va apleca, te va lua de mana,
Si iti va spune: "Vino sus copilul meu."
Mesajul este acela ca drumul de urcat peste aceasta mare scara cereasca, presupune sa devii o piatra, o treapta a scarii, pe care picioarele altora vor calca pe masura ce urca. Aceasta este calea reala de a atinge telurile stralucitoare ale inaltimii spirituale care ne fac semn din inalt.
Nu exista sfinteni fara silinta
Atingerea idealurilor inalte se va realiza fara un efort real constient. Pavel spunea: "ma silesc spre lucrurile care sunt inainte"(AV). Unii oameni incearca sa spuna ca, daca am fost cu adevarat salvati si sfintiti, sau umpluti cu Duhul, de atunci incolo starile inalte de sfintenie sunt spontane si practic fara efort. Aceasta invatatura ii duce pe oameni in robie. Dupa o experienta clara de salvare si sfintire, ei descopera ca au nevoie de multa rugaciune, de veghere constanta si de o disciplina reala ca sa traiasca la nivelul idealului lor de experienta a umplerii cu Duhul. Si din cauza acestei invataturi, potrivit careia, daca au avut cu adevarat o experienta a sfintirii, niciodata nu vor cadea sub acest ideal, ei deseori isi pierd increderea cand, de fapt, ar trebui sa se socoteasca morti, asa cum spune Pavel in Romani 6. Nu exista un astfel de lucru precum sfintirea fara efort. Intotdeauna vei fi ispitit, intr-un fel sau altul, sa traiesti in carne si sa nu umbli in Duhul. Dupa convertire si curatirea inimii, tot va trebui sa fii in garda si probabil ca uneori vei cadea in mod necugetat sau ti se va intampla sa gresesti. Chiar si dupa experienta clara a justificarii si a umplerii cu Duhul, sfintenia pura va creste si se va intari numai prin practica.
Unii oameni ma vor numi legalist si vor spune ca pledez pentru mantuirea prin fapte, cand spun ca toata virtutea din traire incepe mai intai cu supunerea fata de regului si pazirea poruncilor. Este adevarat ca noi nu putem respecta poruncile lui Cristos fara o interventie supranaturala si fara dragoste in inima, fara un duh curatit, dar chiar si o inima curata e pastrata curata prin ascultare minutioasa si disciplinara. Mozart si Mendelssohn au inceput incercand game, improvizand acorduri, cu exercitii dureroase pentru degete. Fara indoiala, mantuirea si curatirea noastra trebuie lucrare prima data inlauntrul nostru, dar credinciosului i se porunceste sa-si arate in afara mantuirea, "cu frica si cutremur." Astfel mie nu-mi suna ca o sfintire fara efort. Desi Mozart si Mendelssohn au avut muzica inlauntrul lor, ei n-ar fi ajuns niciodata muzicieni desavarsiti daca nu si-ar fi exersat-o cu grija prin practica disciplinara, potrivit unor principii bine stabilite. Calea catre iscusinta presupune sa facem lucrurilde de nenunarate ori, pana cand reusim sa le facem perfect, fara gandire sau efort constient.
Aceasta e o chestiune de o mare importanta. Calea de a creste in sfintenie presupune, , dupa ce inima este curatita in gandire, vorbire si actiune, sa ne corectam greselile atat de des, incat, in final, sa devenim disciplinati pe linia frumusetii si desavarsirii morale. Poate ca cineva va spune: "Dar cand am fost umplut cu Duhul, nu a fost nevoie sa ma straduiesc. In cazul meu, , aceasta s-a intamplat spontan si fara efort." Ei bine, nu pot sa nu ma intreb cat de departe ai fi ajuns daca, la fel ca Pavel, ti-ai fi folosit toata energia sufketului tau pentru a atinge inaltimi tot mai mari.
Rugaciuni la ore stabilite
Ca sa devenim sfinti ai rugaciunii, trebuie sa invatam sa ne rugam, dupa ceas, al ore fixe. Acesta este un lucru foarte important. Nu vei deveni niciodata un sfant al rugaciunii daca astepti un imbold care sa te mane la rugaciune. Nu vei deveni niciodata un sfant al rugaciunii daca nu te autodisciplinezi, impunandu-ti un program fix de rugaciune. Daca vei lua imboldurile ca ghid pentru a sti cand sa te rogi, vei sfarsi, probabil, in a nu te mai ruga de loc.
La fel se intampla cu viata ta religioasa. Putem creste in rabdare, numai folosind pana la capat toata rabdarea pe care o avem. Crestem in rabdare exersandu-ne-o cat mai mult, zilnic si ceas de ceas, in cele mai mici lucruri. Devenim altruisti practoicand altruismul oricand avem ocazia. Crestem mai bine straduindu-ne, asa cum a spus Pavel, fortandu-ne sa fim mai buni decat suntem deja si urand pas cu pas catre inaltimile stralucitoare a desavarsirii si frumusetii morale. Devenim mai buni decat duntem daca facem ceva mai bine decat am fi dispusi sa facem, si asta doar pentru ca stim ca asa este bine. Devenim mai buni traind mai degraba pe baza unor principii, decat pe baza sentimentelor.
Practica duce la perfectiune
Pavel a spus: "Alerg spre tinta". Adica spre viziunea idealului lui. Intrebarea nu este: "Unde ai ajuns?", ci "In ce directie te indrepti?" Noi crestem in directia trairii noastre zilnice. Facultatile pe care le folosim se dezvolta continuu in traire; insusirile bune pe care le cultivam se arata mai clar in caracterul nostru. "O pasare care nu-si foloseste aripile in curand nu va mai avea aripi pe care sa le foloseasca." Desi din punct de vedere spiritual, sufletul nostru n-are aripi pana cand nu i le da Dumnezeu, totusi acele aripi trebuie exersate ca sa capete putere. Choar sfantul Pavel, spune ca el se straduia si alerga inainte catre viziunea minunata care-l imboldea spre viitor.
Paul E. Billheimer
N-ar trebui sa uitam ca, desi un sfant nu se face int-ro zi, nici in somn nu se face. De aceea, daca e sa ne realizam viziunile si sa ne atingem telurile, noi, la fel ca Pavel, trebuie sa ne "aruncam spre ce este inainte." Adica, toata puterea fiintei noastre trebuie mobilizata in aceasta preocupare a cresterii spirituale.
Privind spre viitor, putem intrezari ceva din frumusetea spirituala ideala si tanjim sa o atingem. Dar daca nu suntem atenti, ne aflam in pericolul de apierde cea mai buna cale de realizare a idealurilor noastre, de implinire a viziunilor noastre. Suntem in pericolul de a crede ca scopurile inalte urmeaza sa fie atinse printr-un cataclism emotional, prin experiente exatice. In momente de insufletire mareata, se aprinde in noi o pasiune sfanta, si credem ca suntem gata pentru bravuri extraordinare, pentru sarcini mari, pentru lepadari de noi insine admirabile. Dar restul viatii la care majoritatea dintre noi suntem chemati zi de zi nu va consta din lucruri remarcabile despre care oamenii vor vorbi, ci in lucrurile comune, banale ale vietii cotidiene. Si, din aceasta cauza, suntem in pericolul ratarii oportunitatii de a pune in practica viziunile noastre.
Invidia ingerilor
Una din picturile lui Murillo infatiseaza interiorul unei bucatarii. Insa, in locul muritotilor imbracati in haine de lucru, vedem ingeri in vesminte albe facand o munca umila. Unul pune ibricul pe foc, altul ridica o galeata cu apa, un altul pune masa. Si mai este un mic heruvim care, de asemenea, ajuta la treaba. Lectia este aceea ca sarcinile cele mai umile pe care suntem chemati sa le facem, daca sunt facute dintr-un motiv bun, sunt cu adevarat ceresti in caracterul lor, incat ingerii ar fi potriviti sa le faca si le-ar face bucurosi. Dar din cauza eului nostru nerastignit, noi suntem in pericol de a neglija caracterul sacru al sarcinilor de rand si, pe cand asteptam vreo lucrare remarcabila prin care sa ne realizam idealurile, oportunitatrea noastra reala trece nevalorificata.
Ne-ar surprinde sa stim cat de fericiti ar fi ingerii sa fie in locul nostru si sa se ocupe de sarcinile noastre umile. O mama care se necajeste pentru ca e legata de responsabilitatea cresterii unei familii, in timp ce vecina ei este libera sa umble prin societate, poate face intr-o zi descoperirea uluitoare ca ea a fost invidiata de ingeri. "Oricine se va inalta va fi semrit; si oricine se va smeri va fi inaltat. (Matei 23:12)
Sarcini umile - trasaturi ceresti
Sarcinile umile ofera o oportunitate la fel de mare ca si cele remarcabile de a dezvolta trasaturi ceresti. Insusirile ceresti sunt mai des necesare pentru sarcinile comune decat pentru lucrurile aparent deosebite. Uneori credem ca am putea merge la moarte de martir pentru Cristos, cand, in realitate, noi nu suntem dispusi sa traim o viata de martir pentru El. Exista ocazii ca viziunile noastre ceresti stralucitoare, nascute in momente de hotarire inalta, sa fie testate si puse in practica in diversitatea nesfarsita a imprejurarilor umile.
Aceste ganduri au fost exprimate de un scriitor necunoscut in urmatoarele versusi:
"Am vazut chipul Tau o Cristoase!
Acum ce doresti sa fac eu?
Pentru cea mai grea lucrare din toata lumea,
Ti-ofer slujirea mea credincioasa."
"Intoarce-te copilul Meu, la grijile tale marunte,
Nu le-ai cunoscut foarte mult timp.
Poarta pentru Mine inca putin
Sentimentul tau de nedreptate amara."
"Doamne Cristoase, sunt gata pentru martiraj,
Pentru surghiun moarte sau durere."
"Continua cu rabdare sa-ti ascunzi mahnirea,
Fa-ti lucrul cantand din nou."
"Sunt tare si inflacarat si iubitor, Doamne,
Am un curaj de a indura pana la sange."
Sunt urechile tale vrajmase clevetirii, copile?
Este inima ta devotata si curata?
"Esti tu bucuros de bucuria aproapelui?
Suferi tu nevoia Lui?
Ah, atunci stiu ca ai vazut
Chipul fetei Mele cu adevarat!"
O treapta a scarii
Toate viziunile nobile, toate idealurile ceresti sunt realizate numai printr-o dare la moarte constanta a vietii sinelui. Noi toti stim aceasta, superficial, dar atat de putini dintre noi practica adevarul ca drumul spre inaltimi trece prin vai. George Macdonald este autorul unui poem in care il provoaca pe un tanar povestindu-i despre o scara care duce spre stele:
"Ridicata din pietre frumoase, multicolore,
Unde nimeni nu e obosit si nimeni nu suspina,
Nici nu doreste sa fie lasat deoparte."
Tanarul este entuziasmat si spune:
"Voi merge". Iar poetul raspunde:
"Da treptele sunt foarte abrupte;
Ca sa urci acolo,
Trebuie sa stai in capatul de jos, nemiscat,
Sa fii o treapta a scatii.
Picioarele altora pe tine vor sta,
Ca sa atinga pietrele ingramadite in inalt,
Dar unul se va apleca, te va lua de mana,
Si iti va spune: "Vino sus copilul meu."
Mesajul este acela ca drumul de urcat peste aceasta mare scara cereasca, presupune sa devii o piatra, o treapta a scarii, pe care picioarele altora vor calca pe masura ce urca. Aceasta este calea reala de a atinge telurile stralucitoare ale inaltimii spirituale care ne fac semn din inalt.
Nu exista sfinteni fara silinta
Atingerea idealurilor inalte se va realiza fara un efort real constient. Pavel spunea: "ma silesc spre lucrurile care sunt inainte"(AV). Unii oameni incearca sa spuna ca, daca am fost cu adevarat salvati si sfintiti, sau umpluti cu Duhul, de atunci incolo starile inalte de sfintenie sunt spontane si practic fara efort. Aceasta invatatura ii duce pe oameni in robie. Dupa o experienta clara de salvare si sfintire, ei descopera ca au nevoie de multa rugaciune, de veghere constanta si de o disciplina reala ca sa traiasca la nivelul idealului lor de experienta a umplerii cu Duhul. Si din cauza acestei invataturi, potrivit careia, daca au avut cu adevarat o experienta a sfintirii, niciodata nu vor cadea sub acest ideal, ei deseori isi pierd increderea cand, de fapt, ar trebui sa se socoteasca morti, asa cum spune Pavel in Romani 6. Nu exista un astfel de lucru precum sfintirea fara efort. Intotdeauna vei fi ispitit, intr-un fel sau altul, sa traiesti in carne si sa nu umbli in Duhul. Dupa convertire si curatirea inimii, tot va trebui sa fii in garda si probabil ca uneori vei cadea in mod necugetat sau ti se va intampla sa gresesti. Chiar si dupa experienta clara a justificarii si a umplerii cu Duhul, sfintenia pura va creste si se va intari numai prin practica.
Unii oameni ma vor numi legalist si vor spune ca pledez pentru mantuirea prin fapte, cand spun ca toata virtutea din traire incepe mai intai cu supunerea fata de regului si pazirea poruncilor. Este adevarat ca noi nu putem respecta poruncile lui Cristos fara o interventie supranaturala si fara dragoste in inima, fara un duh curatit, dar chiar si o inima curata e pastrata curata prin ascultare minutioasa si disciplinara. Mozart si Mendelssohn au inceput incercand game, improvizand acorduri, cu exercitii dureroase pentru degete. Fara indoiala, mantuirea si curatirea noastra trebuie lucrare prima data inlauntrul nostru, dar credinciosului i se porunceste sa-si arate in afara mantuirea, "cu frica si cutremur." Astfel mie nu-mi suna ca o sfintire fara efort. Desi Mozart si Mendelssohn au avut muzica inlauntrul lor, ei n-ar fi ajuns niciodata muzicieni desavarsiti daca nu si-ar fi exersat-o cu grija prin practica disciplinara, potrivit unor principii bine stabilite. Calea catre iscusinta presupune sa facem lucrurilde de nenunarate ori, pana cand reusim sa le facem perfect, fara gandire sau efort constient.
Aceasta e o chestiune de o mare importanta. Calea de a creste in sfintenie presupune, , dupa ce inima este curatita in gandire, vorbire si actiune, sa ne corectam greselile atat de des, incat, in final, sa devenim disciplinati pe linia frumusetii si desavarsirii morale. Poate ca cineva va spune: "Dar cand am fost umplut cu Duhul, nu a fost nevoie sa ma straduiesc. In cazul meu, , aceasta s-a intamplat spontan si fara efort." Ei bine, nu pot sa nu ma intreb cat de departe ai fi ajuns daca, la fel ca Pavel, ti-ai fi folosit toata energia sufketului tau pentru a atinge inaltimi tot mai mari.
Rugaciuni la ore stabilite
Ca sa devenim sfinti ai rugaciunii, trebuie sa invatam sa ne rugam, dupa ceas, al ore fixe. Acesta este un lucru foarte important. Nu vei deveni niciodata un sfant al rugaciunii daca astepti un imbold care sa te mane la rugaciune. Nu vei deveni niciodata un sfant al rugaciunii daca nu te autodisciplinezi, impunandu-ti un program fix de rugaciune. Daca vei lua imboldurile ca ghid pentru a sti cand sa te rogi, vei sfarsi, probabil, in a nu te mai ruga de loc.
La fel se intampla cu viata ta religioasa. Putem creste in rabdare, numai folosind pana la capat toata rabdarea pe care o avem. Crestem in rabdare exersandu-ne-o cat mai mult, zilnic si ceas de ceas, in cele mai mici lucruri. Devenim altruisti practoicand altruismul oricand avem ocazia. Crestem mai bine straduindu-ne, asa cum a spus Pavel, fortandu-ne sa fim mai buni decat suntem deja si urand pas cu pas catre inaltimile stralucitoare a desavarsirii si frumusetii morale. Devenim mai buni decat duntem daca facem ceva mai bine decat am fi dispusi sa facem, si asta doar pentru ca stim ca asa este bine. Devenim mai buni traind mai degraba pe baza unor principii, decat pe baza sentimentelor.
Practica duce la perfectiune
Pavel a spus: "Alerg spre tinta". Adica spre viziunea idealului lui. Intrebarea nu este: "Unde ai ajuns?", ci "In ce directie te indrepti?" Noi crestem in directia trairii noastre zilnice. Facultatile pe care le folosim se dezvolta continuu in traire; insusirile bune pe care le cultivam se arata mai clar in caracterul nostru. "O pasare care nu-si foloseste aripile in curand nu va mai avea aripi pe care sa le foloseasca." Desi din punct de vedere spiritual, sufletul nostru n-are aripi pana cand nu i le da Dumnezeu, totusi acele aripi trebuie exersate ca sa capete putere. Choar sfantul Pavel, spune ca el se straduia si alerga inainte catre viziunea minunata care-l imboldea spre viitor.
Paul E. Billheimer
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu