MARGARITAR... TRONUL UNIVERSULUI E-O CRUCE - 2 -
Jertfirea de sine este legea universului, temelia pe care e creat.... Prin Calvar Dumnezeu ne spune: "Acesta este tronul universului, nu doar pentru Cristos; pentru orice om, el e singura cale spre putere, autoritate si domnie.
Satan i-a oferit lui Cristos o victorie fara cruce. Ne va oferi si noua....
Lupta incepe
Cand ne consacram pe deplin ca sa fim sfintiti, curatiti de gandirea carnala si umpluti cu Duhul, acceptam ca "omul nostru cel vechi", care a fost, din punct de vedere judiciar, rastignit cu Cristos, sa fie realmente si in mod practic tintuit pe cruce. Cand Dumnezeu vede ca suntem hotarati, ca acceptarea noastra este cu adevarat sincera, El primeste jertfa.
Si apoi incepe lupta. Ceea ce am facut teoretic trebuie implinit in mod practic in nesfarsita diversitate a vietii de fiecare zi, in experienta si umblarea crestina. Odata ce acceptam ca "omul nostru cel vechi" sa fie realmente si in mod practic tintuit pe cruce, imediat o mare zarva si agitatie sunt starnite de satan, care incepe sa compatimeasca toata viata veche a sinelui, la fel cum Petru L-a compatimit pe Isus cand i-a spus: "Sa te fereasca Dumnezeu, Doamne! Sa nu ti se intample asa ceva!" Si daca nu suntem foarte prudenti, vom accepta compasiunea, vom fi de acord cu satan ca nu trebuie sa moara carnea noastra, ca noi suntem prea buni pentru a fi pusi pe cruce, ca, in cazul nostru, crucea e o greseala. Compasiunea este un lucru foarte subtil si chiar deseori este o trasatura Cristica, ea poate veni si din carne. Isus a respins compasiunea lui Petru, spunand ca venea din carne, si nu de la Dumnezeu. El stia ca tronul Lui e o cruce si nu voia sa se lase abatut din cale. Cand Dumnezeu se ocupa de cineva disciplinandu-l, cand El lasa crucea sa lucreze in viata cuiva, ai grija cum iti arati compasiunea fata de persoana in cauza. Poti ajunge sa te coalizezi cu acea persoana impotriva lui Dumnezeu. Printr-o astfel de compasiune, poti intr-adevar, sa atragi persoana de partea ta, dar o poti indeparta de Dumnezeu.
Intotdeauna satan va face tot posibilul sa te impiedice sa mergi la cruce cu o consacrare deplina, in vederea mortii vietii sinelui, iar cand ai facut predarea initiala, lasand crucea sa-ti nimiceasca "omul cel vechi" al carnii, el va face tot posibilul sa te determine sa cobori de pe cruce, asa cum l-a ispitit si pe Isus s-o faca. Poate va folosi un Petru sau pe fratele lui sa-ti spuna: "Sa nu ti se intample asa ceva!" Oswald Chambers spune ca "nici un sfant nu ar trebui sa se amestece in modul in care Dum-nezeu il disciplineaza pe un alt sfant." Pe o astfel de persoana el o numeste "providenta diletanta."
Lupta se inteteste
De indata ce-ti predai "omul cel vechi", adica viata veche a carnii si sinelui, ca sa fie tintuit pe cruce in mod practic, satan cu instrumentele lui, ca Petru, pot incepe sa compatimeasca toata viata carnala care inca n-a fost dusa la cruce in mod practic. Si cu toate ca ceea ce numim gandire carnala, adica ceea ce se revolta impotriva lui Dumnezeu, poate fi intradevar omorata, astfel incat intreaga fiinta sa doreasca numai voia lui Dumnezeu, totusi cu fiecare experienta in parte ce impune o participare si o aplicare noua si mai profunda a crucii, ispita este intotdeauna prezenta - "Salveaza-te pe tine insuti si coboara de pe cruce."
Si cu toate ca ne-am predat pe noi insine ca sa fim rastigniti, cand vine vorba de situatii specifice de aplicare practica a crucii, e oare cineva care va indrazni sa spuna ca el niciodata n-a cedat ispitei de a "cobora de pe cruce"?
Legarea jertfei
In timp ce multi oameni stiu ce inseamna sa-si ia crucea si sa se incredinteze acesteia intr-o criza a consacrarii si a credintei, precum si sa experimenteze constientizarea curatirii de mintea carnala, foarte putini dintre noi, cei care suntem asa-numiti credinciosi consacrati si promotori ai sfinteniei, cunoastem ce inseamna, de fapt, sa traiesti viata crucificata. In acest punct exista printre noi o carenta totala. Si, din cauza absentei invataturii despre aplicarea zilnica si progresiva a crucii, din cauza absentei invataturii despre trairea clipa de clipa a vietii crucificate, noi, promotorii sfinteniei, am ramas, in buna parte, superficiali si imaturi. Dupa ce initial te-ai predat ca sa mergi la cruce, cu o consacrare deplina, putem acum si pentru eternitate, e nevoie de o hotarare reala pentru a te impotrivi ispitei compromiterii consacrarii tale coborand de pe cruce.
ésalmul 118:27 indeamna la o hotarare de acest gen: "Legati cu funii vita pentru jertfa si aduceti-o pana la coarnele altarului!" Aceasta nu suna ca un picnic. Din cauza lipsei accentului pe viata rastignita, crestinismul nostru este, din nefericire, lipsit de profunzime. Fara sa realizam ca viata sfintita este nimic mai putin decat o viata de participare mereu crescanda la moartea lui Cristos, in momentele de neveghere noi coboram de pe cruce. In loc sa ne specializam intr-o viata de rastignire, mentinuta constant printr-un refuz deliberat de a cobori de pe cruce, noi depindem de o criza din trecut. Si cand zarim dovezi ale carnii, in loc sa le ducem imediat la cruce, prin marturisire si restituire, noi doar aratam inapoi catre acel moment hotarator si spunem: "De vreme ce am fost sfintit, nu poate sa mai existe nimic in viata mea, care sa necesite cruce. Am terminat-o cu crucea. Am murit o data si am terminat cu moartea." Si aceasta atitudine este mama unei intregi familii de vicii spirituale, pe cat de periculoase, pe atat de numeroase...
Paul E. Billheimer
Jertfirea de sine este legea universului, temelia pe care e creat.... Prin Calvar Dumnezeu ne spune: "Acesta este tronul universului, nu doar pentru Cristos; pentru orice om, el e singura cale spre putere, autoritate si domnie.
Satan i-a oferit lui Cristos o victorie fara cruce. Ne va oferi si noua....
Lupta incepe
Cand ne consacram pe deplin ca sa fim sfintiti, curatiti de gandirea carnala si umpluti cu Duhul, acceptam ca "omul nostru cel vechi", care a fost, din punct de vedere judiciar, rastignit cu Cristos, sa fie realmente si in mod practic tintuit pe cruce. Cand Dumnezeu vede ca suntem hotarati, ca acceptarea noastra este cu adevarat sincera, El primeste jertfa.
Si apoi incepe lupta. Ceea ce am facut teoretic trebuie implinit in mod practic in nesfarsita diversitate a vietii de fiecare zi, in experienta si umblarea crestina. Odata ce acceptam ca "omul nostru cel vechi" sa fie realmente si in mod practic tintuit pe cruce, imediat o mare zarva si agitatie sunt starnite de satan, care incepe sa compatimeasca toata viata veche a sinelui, la fel cum Petru L-a compatimit pe Isus cand i-a spus: "Sa te fereasca Dumnezeu, Doamne! Sa nu ti se intample asa ceva!" Si daca nu suntem foarte prudenti, vom accepta compasiunea, vom fi de acord cu satan ca nu trebuie sa moara carnea noastra, ca noi suntem prea buni pentru a fi pusi pe cruce, ca, in cazul nostru, crucea e o greseala. Compasiunea este un lucru foarte subtil si chiar deseori este o trasatura Cristica, ea poate veni si din carne. Isus a respins compasiunea lui Petru, spunand ca venea din carne, si nu de la Dumnezeu. El stia ca tronul Lui e o cruce si nu voia sa se lase abatut din cale. Cand Dumnezeu se ocupa de cineva disciplinandu-l, cand El lasa crucea sa lucreze in viata cuiva, ai grija cum iti arati compasiunea fata de persoana in cauza. Poti ajunge sa te coalizezi cu acea persoana impotriva lui Dumnezeu. Printr-o astfel de compasiune, poti intr-adevar, sa atragi persoana de partea ta, dar o poti indeparta de Dumnezeu.
Intotdeauna satan va face tot posibilul sa te impiedice sa mergi la cruce cu o consacrare deplina, in vederea mortii vietii sinelui, iar cand ai facut predarea initiala, lasand crucea sa-ti nimiceasca "omul cel vechi" al carnii, el va face tot posibilul sa te determine sa cobori de pe cruce, asa cum l-a ispitit si pe Isus s-o faca. Poate va folosi un Petru sau pe fratele lui sa-ti spuna: "Sa nu ti se intample asa ceva!" Oswald Chambers spune ca "nici un sfant nu ar trebui sa se amestece in modul in care Dum-nezeu il disciplineaza pe un alt sfant." Pe o astfel de persoana el o numeste "providenta diletanta."
Lupta se inteteste
De indata ce-ti predai "omul cel vechi", adica viata veche a carnii si sinelui, ca sa fie tintuit pe cruce in mod practic, satan cu instrumentele lui, ca Petru, pot incepe sa compatimeasca toata viata carnala care inca n-a fost dusa la cruce in mod practic. Si cu toate ca ceea ce numim gandire carnala, adica ceea ce se revolta impotriva lui Dumnezeu, poate fi intradevar omorata, astfel incat intreaga fiinta sa doreasca numai voia lui Dumnezeu, totusi cu fiecare experienta in parte ce impune o participare si o aplicare noua si mai profunda a crucii, ispita este intotdeauna prezenta - "Salveaza-te pe tine insuti si coboara de pe cruce."
Si cu toate ca ne-am predat pe noi insine ca sa fim rastigniti, cand vine vorba de situatii specifice de aplicare practica a crucii, e oare cineva care va indrazni sa spuna ca el niciodata n-a cedat ispitei de a "cobora de pe cruce"?
Legarea jertfei
In timp ce multi oameni stiu ce inseamna sa-si ia crucea si sa se incredinteze acesteia intr-o criza a consacrarii si a credintei, precum si sa experimenteze constientizarea curatirii de mintea carnala, foarte putini dintre noi, cei care suntem asa-numiti credinciosi consacrati si promotori ai sfinteniei, cunoastem ce inseamna, de fapt, sa traiesti viata crucificata. In acest punct exista printre noi o carenta totala. Si, din cauza absentei invataturii despre aplicarea zilnica si progresiva a crucii, din cauza absentei invataturii despre trairea clipa de clipa a vietii crucificate, noi, promotorii sfinteniei, am ramas, in buna parte, superficiali si imaturi. Dupa ce initial te-ai predat ca sa mergi la cruce, cu o consacrare deplina, putem acum si pentru eternitate, e nevoie de o hotarare reala pentru a te impotrivi ispitei compromiterii consacrarii tale coborand de pe cruce.
ésalmul 118:27 indeamna la o hotarare de acest gen: "Legati cu funii vita pentru jertfa si aduceti-o pana la coarnele altarului!" Aceasta nu suna ca un picnic. Din cauza lipsei accentului pe viata rastignita, crestinismul nostru este, din nefericire, lipsit de profunzime. Fara sa realizam ca viata sfintita este nimic mai putin decat o viata de participare mereu crescanda la moartea lui Cristos, in momentele de neveghere noi coboram de pe cruce. In loc sa ne specializam intr-o viata de rastignire, mentinuta constant printr-un refuz deliberat de a cobori de pe cruce, noi depindem de o criza din trecut. Si cand zarim dovezi ale carnii, in loc sa le ducem imediat la cruce, prin marturisire si restituire, noi doar aratam inapoi catre acel moment hotarator si spunem: "De vreme ce am fost sfintit, nu poate sa mai existe nimic in viata mea, care sa necesite cruce. Am terminat-o cu crucea. Am murit o data si am terminat cu moartea." Si aceasta atitudine este mama unei intregi familii de vicii spirituale, pe cat de periculoase, pe atat de numeroase...
Paul E. Billheimer
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu