MARGARITAR...

VIATA NU ESTE NUMAI ACTIVITATE

Autorul psalmului pastorului a rostit acest adevar cand a spus: “El ma face sa stau jos” (AV) Viata nu este numai activitate, munca si slujire. Desi este adevarat ca nu e timp de pierdut, totusi noi nu suntem chemati sa ne zorim tot timpul, in sensul sa fim mereu activi in afara. Cateodata, Dumnezeu ne poate cere sa ne oprim si sa stam jos pentru o vreme.

In mod natural, nu prea ne vine sa stam. Mai degraba ne-am continua drumul. Ne vine greu sa zabovim. Credem ca este o pierdere de timp sa ne retragem si sa ne odihnim. Inca nu am invatat ca uneori, am putea progresa stand jos, decat fiind in alergare continua. Astfel ca deseori ne agitam si ne suparam cand suntem siliti sa stam jos pentru o vreme.

Timpul petrecut in boala nu trebuie pierdut

Unii dintre noi credem ca aproape pacatuim daca e sa ne odihnim chiar si numai cateva ore in timpul saptamanii noastre aglomerate. Ne-am cultivat atat de mult sentimentul responsabilitatii, incat credem ca este gresit sa fim inactivi. Dar exista pericolul sa uitam de necesitatea de a fi noi insine hraniti, inainte de a-i putea hrani pe altii. Este usor sa uitam ca avem nevoie sa fim noi insine binecuvantati, inainte sa putem fi o binecuvantare. Ziua care nu are parte de timpul ei ascuns cu Domnul este o zi pierduta. Ori de cate ori Bunul Pastor ne duce la ape de odihna, putem fi siguri ca aceasta se intampla ca sa ne dea noua binecuvantare.

Acest lucru este la fel de adevarat si atunci cand El ne spune intr-o camera de zacere si ne trage perdelele. El nu intentioneaza ca zilele sau saptamanile petrecute acolo sa fie irosite. In nici un caz activitatea exterioara in care suntem angajati, treburile pamantesit cu care ne ocupam nu sunt singura lucrare a vietii, nici cea mai importanta. Nu suntem aici doar ca sa aratam, sa semanam si sa recoltam, sa construim case sau poduri, sa tinem contabilitatea sau sa scriem, sa producem sau sa cumparam si sa vinem sau sa obtinem profit. Aceste ocupatii pot fi cinstite, dar scopul principal aici este sa crestem in asemanarea lui Cristos, sa dobandim tot mai mult caracterul Lui. Aceasta inseamna sa invatam dragostea agape. Toate celelalte activitati sunt incidentale. Crearea caracterului dumnezeiesc in noi este obiectivul real al lui Dumnezeu.

Riscam sa uitam aceasta cand suntem abaturi de la ocupatia noastra obisnuita pentru o perioada mai lunga sau mai scurta de timp. In mod cert exista ceva care trebuie sa fie in noi, ceva ce esgte mai important decat activitatea pe care am fi facut-o in noi daca ne-am fi continuat neantrerupti treburile noastre.

Un om a trait cincizeci de ani – fericire intrerupta de lacrimi;

A iubit, s-a trudit, a avut sotie si copil si i-a pierdut; a murit;

Si a lasat din toata munca lui de o viata un cantecel

Care-a durat – nimic mai mult.

Asemeni pasarii calugarului Felix, cantecul a fost auzit;

Indoiala s-a rugat, credinta s-a ridicat in zbor, moartea a adormit zambind;

Acel cantec a salvat un suflet. Spui oare ca omul a platit din plin?

Nu,

Dumnezeu a platit – si a considerat ca-i putin.

Nici o durere nu este prea greu de indurat daca ea ne descopera o noua frumusete in Cristos sau daca dezvolta in noi vreo noua trasatura cristica. De vreme ce Isus este cel mai bun dintre toti prietenii, oare nu merita sa lasam treburile noastre pentru o vreme ca sa intram intr-o partasie mai apropiata, mai dulce si mai intima cu El?

Imi predic mie insumi. Viata ar ajunge sa insemne pentru noi mai mult daca am invata sa o luam mai pe indelete. Mare parte din timp ne aflam sub o asemenea presiune, incat ne implinim toate indatoririle intr-un mod febril. Facem asa de multa zarva in pripa noastra navalnica, incat nu putem auzi glasul bland si linistit. Ne grabim atat de tare, incat nu mai avem timp sa gandim, sa meditam, sa ne cunoastem indeaproape cu Domnul nostru. Secretul caracterului frumos al lui Ioan a fost statul lui linistit la pieptul lui Isus, dar noi suntem prea grabiti ca sa petrecem timp in acest fel. De aceea, Dumnezeu trebuie uneori sa ne cheme deoparte ca sa ne odihnim pentru o vreme si sa ne faca sa stam jos.

Insemnatatea pauzelor

Ruskin i-a scris urmatoarele unei tinere reportere: “Din cate stiu eu, Katie, intr-o pauza nu este nici o muzica. Intr-un sens, pauzele de pe portativul muzical nu sunt parte a muzicii. Cu toate acestea, ele sunt la fel de importante la locul lor, ca si cand ar fi note de interpretat sau de cantat. Armonia si ritmul s-ar strica daca un interpret sau un cantaret neatent ar nesocoti pauzele.

Se poate oare ca pauzele randuite de Dumnezeu sa nu fie la fel de importante in melodia vietii, ca oricare din notele de pe portativ? A le neglija sau a le umple inseamna a distruge muzica. De aceea, calauzirea lui Dumnezeu poate ca urmeaza intotdeauna cararile activitatii. Uneori, ea ne poate duce in locuri linistite de odihna. “In seninatate si incredere va fi taria voastra” (Isaia 30:15) Apostolul Pavel ii indeamna pe tesaloniceni sa invete sa traiasca linistiti. Si aceasta nu se realizeaza usor. Rabdarea este una din cele mai mari, daca nu una din cele mai rar intalnite virtuti. Daca te indoiesti de aceasta, cauta sensul cuvantului in dictionar. Sunt momenbte si ceasuri in viata cand datoria suprema este sa nu facem nimic, sa stam linistiti, asteptand ca Dumnezeu sa lucreze sau sa vina timpul cand noi putem actiona.

Uneori suntem atat de nerabdatori, incat trebuie sa fim fortati ca sa ne luam pauze in viata noastra scurta. Suntem in vartejul unei activitati febrile, mergand inainte cu mare zel, deodata, gasim o pauza scrisa pe portativ. Pentru ca ne aflam intr-o graba prea mare si o neglijam, nu reusim sa o acceptam voluntar, si atunci Dumnezeu trebuie sa ne oblige sa o primim. Ne poate face incapabili sa mai lucram pentru o vreme, ca sa ne determine sa respectam pauzele din melodia vietii. Avem intr-adevar nevoie de aceste pauze, pentru ca armonia viatii sa fie deplina si bogata.ù

Fiecare viata are nevoie de iernile ei

Natura ne invata necesitatea perioadelor de inactivitate. Iarna opreste cresterea vegetatiei. Lunile lungi, cand nu sunt frunze si fructe, par a fi un timp pierdut. Dar noi stim ca iarna nu e o greseala si, cand pomul se odihneste, timpul nu e nici pierdut nici irosit. El doar isi aduna fortele pentru cresterea si rodirea de anul viitor. Fiecare viata are nevoie de iernile ei, cand totul pare sa se opreasca dar, asteptarea linistita nu e neaparat o pierdere.

In fiecare viata

Este o pauza care-i mai buna decat inaintarea,

Mai buna decat a avea sau a face cel mai mare lucru:

E sederea linistita din voia suverana.

E o tacere care-i mai buna decat vorbirea-nflacarata,

Mai buna decat suspinul sau plansul singuratic:

Este faptul de a sta linistit din voia Lui suprema.

Pauza si tacerea canta o melodie indoita,

Intr-o armonie joasa si permanenta.

O, suflkete omenesc, al lui Dumnezeu plan

Merge inainte, fara sa fie ajutat de om!

Stai linistit si vezi!

Fii linistit si afla!

“Binecuvantarea Domnului este cea mai mare bogatie a noastra. Niciuna din lucrarile noastre nu adauga nimic la ea.” (Proverbe 10:22, LB) Nu toti intelegem asta. Ne contrazice propria teologie. Dar, daca vom trai suficinent de mult, s-ar putea sa ne descoperim greseala. Autorul de fata are motive sa spuna acesta.

DUMNEZEU BATE MASURA

Daca L-am intelege pe Dumnezeu mai bine, am vedea ca pauzele pe care El le scrie pe portativul vietii noastre sunt necesare pentru a face muzica sa fie desavarsita. Noi credem ca pierdem timpul cand suntem siliti sa fim inactivi din cauza bolii sau a varstei inaintate. Dar nu e neaparat asa. Datoria noastra din zilele de boala cand suntem separati de lumea precipitata, datoria de a fi linistiti, rabdatori si increzatori poate fi uneori la fel de sfanta si de insemnata ca si datoriile urgente ale zilelor de sanatate si tinerete.

Cum citeste muzicianul pauzele? Asa cum s-a exprimat J.R. Miller, trebuie sa-l privim cum bate masura intr-o numaratoare fara greseala, ajungand la urmatoarea nota ca si cum n-ar fi fost nici o intrerupere. Dumnezeu nu scrie muzica vietii noastre fara o structura, de aceea nu trebuie sa fim inspaimantati de pauze. Ele nu trebuie sarite, nici ignorate. Daca privim in sus, Dumnezeu insusi va bate masura pentru noi. Nu e treaba noastra sa scriem partitura; treaba noastra este sa o interpretam sau sa o cantam asa cum a scris-o Dumnezeu. Nu avem nici un drept sa schimbam o nota sau un accent, sa introducem sau sa ignoram o pauza. Trebuie sa o interpretam intocmai cum este scrisa.

J.R. Miller povesteste despre o femeie care invatase secretul ascultarii si al pacii. Ea a dat dovada de o ascultare si o credinta uimitoare cand a spus: "Il aud pe Dumnezeu spunandu-mi: "Stai intinsa aici si tuseste"" Chiar daca ea nu si-a exercitat niciodata credinta prin vindecare, ascultarea si credinta care i-au dat puterea sa faca o astfel de afirmatie sunt probabil de o valoare mai mare in fata lui Dumnezeu decat o credinta care ar putea muta muntii, dar care n-a invatat inca acel secret al supunerii. Viata care-i este placuta lui Dumnezeu este aceea care accepta muzica asa cum o scrie Dumnezeu, fara s-o puna la indoiala, crezand in dragostea si intelepciunea Lui.

In oratoriile ganditoare ale vietii, 
Dumnezeu ne scrie pauze neasteptate.
Acestea intrerup goana, incordarea
Furtuna, disputa,
Si sunt cu siguranta testele de care avem nevoie.


PRIORITATEA DEVOTIUNII

Nu multi dintre noi stiu acest lucru, insa viata devotionala este cea mai importanta parte a relatiei noastre cu Dumnezeu. Vorbim acum despre timpul pe care-l petrecem singuri cu Dumnezeu, cand, nu facem nimic altceva decat sa stam inaintea Lui. Nu ne referim la rugaciunea cand calatorim, cand muncim sau facem orice altceva. Aceasta este intru-totul posibila si necesara. Fiecare ar trebui sa faca aceasta. Dar regele regilor merita mai mult decat atat. El isi dezvaluie voia si Isi impartaseste tainele numai celor care sunt dispusi "sa-si faca timp ca sa fie sfinti" si sa-si imparta timpul numai cu El, sa fie suficient de linistiti ca sa-I auda vocea. Ne-ar fi cerut Dumnezeu de atat de multe ori in Cuvantul Lui sa asteptam, daca nu ar fi avut ceva important sa ne spuna sau sa faca in noi?

Buna cunoastere a Bibliei si timpul petrecut singuri cu Domnul sunt mai importante decat toate celelalte preocupari spirituale la un loc. Nu trebuie sa fiti de acord cu mine, dar dupa parerea mea,  sunt mai importante decat inchinarea publica, partasia reciproca cu trupul lui Cristos, ascultarea predicilor, frecventarea claselor de studiu biblic, ascultarea de mesaje audio, angajarea in evanghelizare personala - chiar mai importante decat contributiile financiare. Desigur toate aceste activitati sunt importante. Niciuna n-ar trebui desconsiderata. Dar eu personal, sunt convins ca viata voastra devotionala este lucrul esential pentru mentinerea si eficacitatea tuturor celorlalte activitati spirituale care merita osteneala. Neglijeaza-ti viata devotionala, si atunci toate celelalte relatii spirituale vor suferi.

Veacul in care traim noi este mai mult unul al lucrarii, decat al rugaciunii. Tendinta este mai degraba sa actionam, decat sa ne inchinam; sa trudim mai greu, decat sa stam linistiti la picioarele mantuitorului intr-o comuniune stransa cu El. Nota dominanta a vietii noastre crestine prezente este dedicarea fata de slujirea activa. Dar dedicarea fata de persoana lui Dumnezeu -Isus Insusi - este insasi radacina unei activitati eficiente.

Ca sa ne pregatim in vederea slujirii si a rodniciei, noi toti avem nevoie sa ne rezervam multe ceasuri de liniste in vietile noastre, cand sa stam singuri cu Cristos, in comuniune personala cu El, ascultand vocea Lui, reinaindu-ne din plinatatea Lui, puterile si fiind transformati in caracterul nostru in timp ce privim fata Lui. Barbatii ocupati au nevoie de astfel de perioade de liniste de comuniune spirituala, pentru ca zilele lor de truda, griji si lupta tind sa epuizeze energia vietii lor spirituale si sa le sece puterea interioara.

Femeile zeloase au nevoie de astfel de perioade de liniste, pentru ca sunt multe lucruri in viata lor zilnica, familiala si sociala, care le consuma proviziile de har. Ingrijirea copiilor, insasi rutina vietii caminului lor, nenumaratele maruntisuri care le pun la incercare rabdarea, le agita duhul si tind sa le distruga pacea, toate acestea fac imperios necesar ca fiecare femeie crestina sa-si stabileasca in viata ei cel putin o ora in fiecare zi cand, la fel ca Maria, sa poata sta la picioarele lui Isus ca sa-si linisteasca si sa-si hraneasca sufletul. Asa cum s-a exprimat in mod plastis J.R Miller, prea multi dintre noi ii dam lui Dumnezeu numai ramasitele zilelor noastre.

Am inceput cu un accent spre actiune si incheiem cu un accent pe devotiune, pentru ca fara devotiune, nici o actiune nu poate fi eficienta pe taramul spiritual. Acest gand a fost cel mai bine descris de S.D. Gordon in "Comentarii linistite despre rugaciune": "Poti face mai mult decat sa te rogi, dupa ce te-ai rugat. Dar, pana nu te-ai rugat, nu poti face altceva decat sa te rogi."

Paul E. Billheimer