MARGARITAR....
CARE ESTE MISIUNEA TA?
Sa presupunem ca in timp ce se afla in temnita, Pavel si-ar fi putut pierde increderea in calauzirea lui Dumnezeu. N-ar fi primit niciodata reveletia adevarului divin care i-a fost incredintat. Buna parte din adevarul care a miscat sufletele a milioane de oameni i-a fost dezvaluit lui Pavel in timp ce el facea corturi. Multi dintre noi n-am invatat niciodata sa-l vedem pe Dumnezeu in viata noastra de zi cu zi. Daca Isus "tine toate lucrurile cu Cuvantul puterii Lui" (Evrei 1:3), trebuie sa stiu ca El imi hotaraste sarcinile mele zilnice.
Ni se pare ca viata noastra nu este demna de noi, ca splendoarea ei se pierde in sarcinile noastre obisnuite. Credem ca l-am putea descoperi pe Dumnezeu in mersul vietii daca am oupa un loc remarcabil sau daca am indeplini vreo sarcina senzationala sau daca am putea calatori in locuri indepartate. Dar nici o ocupatie nu e nedemna in ea insasi. N-ar trebui sa ne simtim umiliti de conditia noastra pamanteasca. Totul depinde de misiunea noastra, iar nu de ocupatia noastra.
Isus a fost tamplar de meserie, dar nu aceasta afost chemarea Lui. Ocupatia ta poate fi aceea de bacan, macelar sau fermier, dar, daca esti cu totul daruit lui Dumnezeu, misiunea ta este similara cu cea a unui predicator, a unui evanghelist sau chiar a lui Cristos Insusi.: sa intemeiezi Imparatia lui Dumnezeu. Misiunea ta, iar nu ocupatia ta, este ceea ce te ridica sau te coboara. Cand negura se va indeparta, vom vedea ca femeia de serviciu a carei misiune este sa-l inalte pe Isus Cristos este mult mai plina de glorie decat printesa care traieste pentru sine. Dumnezeu este prezent in orice viata in care El este punctul central.
Trisat in viata?
Poate simti ca nu ai avut o masura corecta de oportunitati si privilegii in viata. Esti suparat pentru ca altii par mult mai favorizati decat tine. Esti nemultumit si deprimat. Poate ca aceasta este cauza ca ai pierdut sensul calauzirii lui Dumnezeu in viata ta.
Cu multi ani in urma, o tinara domna din congregatia noastra avea o fata foarte trista. Era nemultumita si nefericita. Infatisarea ei era intunecata. Prea putine erau lucrurile care sa-i inveseleasca viata. Simtea ca a fost pacalita de viata. Nu avea un camin crestin sau o origine crestina. Nu era frumoasa nici talentata. Nu stia unde s-ar fi putut potrivi. Gandea ca copii nostri trebuie sa fie fericiti, pentru ca ei au avut oportunitatile sa se dezvolte, pe care ea nu le-a avut. Era usor de inteles de ce ei trebuiau sa fie fericiti. Ii era greu sa invinga amaraciunea din inima ei.
Dar intr-o zi a capatat eliberarea launtrica. A fost umpluta cu Duhul. Curand si-a pierdut tristetea si a devenit radioasa de fericire. Am vazut-o cum incepea sa creasca. Starea ei exterioara parea neschimbata, dar ea era schimbata inauntru. Si atunci, intr-o zi, mi-a marturisit cu fata radioasa, ca isi gasise locul, chemarea ei de viata. Aceasta s-a intimplat in urma cu 35 de ani. Astazi a implinit aproape treizeci de ani de sujire pe un camp strain de misiune. Probabil tu crezi ca nu mai sunt minuni - dar cand Cristos este centrul vietii noastre, si tot ceea ce facem este pentru El, intreaga viata arde pentru Dumnezeu. Intreaga viata devine o minune la fel de veritabila ca viata oricarui sfant din Biblie. Daca viata il are pe Dumnezeu ca punct central, atunci este la fel de sacra ca si aceea a unui vestitor al cuvantului sau a unui misionar.
Ganditi-va la mediul umil al lui Cristos
Ganditi-va pentru o clipa la Isus. La varsta de doisprezece ani a mers la templu si acolo, pe cand ii uimea pe carturarii legii si pe alte autoritati religioase, a devenit centrul atractiei. Dar ce a facut atunci cand mama Lui L-a gasit si L-a mustrat cu blandete? S-a intors in casa lui umila de la tara, din Nazaret, si s-a supus parintilor Lui. Acolo, in acele imprejurari umile, in timp ce lucra intr-un atelier de tamplarie, el a gasit un spatiu suficient pentru dezvoltarea celei mai bogate naturi omenesti pe care a vazut-o vreodata lumea, si pentru experimentarea datoriei in chip desavrsit.
De aceea oricat de neinteresanta ar fi activitatea noastra, oricat de plictisitoare ar fi datoria noastra, oricat de limitate ne-ar fi circumstantele, putem fi siguri ca ele ofera oportunitati depline pentru cea mai inalta dezvoltare a unui caracter nobil. Si putem fi siguri ca truda noastra cea mai grea, sarcinile cele mai obositoare, indatoririle cele mai umile si imprejurarile cele mai neplacute nu ne vor lipsi in nici un fel de calauzirea lui Cristos. intrucat El insusi a trait sub disciplina unor asemenea conditii. Sa nu ratam calauzirea Lui din cauza ca nu-L putem vedea in lucrurile de rand.
Caile lui Dumnezeu sunt drepte, dar nu intotdeauna netede
Deoarece caile pe care Dumnezeu ne conduce nu sunt intotdeauna usoare, ne putem afla in pericolul de a nu recunoaste calauzirea Lui. Este natural sa ne gandim ca, daca Dumnezeu ne conduce, calea noastra va fi usoara si incantatoare. Dar nu este asa. In Matei 4:1 citim: "Atunci Isus a fost dus de Duhul in pustie ca sa fie ispitit de deavolul." Uneori, Dumnezeu, randuieste vietile noastre in asa fel, incat suntem dusi in locuri unde structura noastra morala e supusa la proba. Aceasta inseamna ca Satan va fi lasat liber asupra noastra. Inseamna cai aspre si stancoase, inseamna mister si intuneric si durere. Cand Dumnezeu ne conduce pe anumite cai, ne asteptam ca ele sa fie domoale si suntem surprinsi, iar cateodata iritabili si artagosi, cand descoperim ca suntr altfel. Pentu ca drumul este greu, suntem in pericolul de a pune la indoiala calauzirea lui Dumnezeu.
Calea aspra a lui Pavel
Sa luam exemplu calatoria lui Pavel al Roma. Daca el ar fi avut impresia ca Dumnezeu il conduce intotdeauna pe carari netede, atunci, inainte sa ajunga prea departe, ar fi fost convins ca a pierdut total calauzirea lui Dumnezeu. Luni de zile a fost inchis in temnite subterane si izolate ca prizonier al Romei. Apoi, in loc sa fie purtat de un car ceresc, a fost lasat sa fie purtat incoace si incolo de o mare furtunoasa, sa treaca prin zile pline de deznadejde si nopti de disperare, cand, timp de paisprezece zile, nimeni n-a putut manca, si apoi, in cele din urma, sa fie victima unui naufragiu.
Si cum a ajuns pe uscat? N-a fost nici o luntre cereasca care sa-l poarte la tarm, nici un inger care sa potoleasca marea furioasa, niciun semn supranatural ca Pavel se afla in voia lui Dumnezeu. La fel ca toti ceilalti, si Pavel a trebuit sa se prinda de o scandura si sa innoate cat de bine putea ca sa se salveze. Imi imaginez ca nu s-a simtit foarte exaltat in acel timp. Imi inchipui ca ar fi putut asculta cu usurinta de soapta lui Satan care ii sugera ca "grozava cale" era cea pe care trebuia sa mearga ca slujitor al lui Dumnezeu si un apostol al lui Cristos! Ascultati marturia lui:
Sunt ei slujitori ai lui Hristos? – vorbesc ca un ieşit din minţi. – Eu sunt şi mai mult. În osteneli*, şi mai mult; în temniţe, şi mai mult; în lovituri**, fără număr; de multe ori în primejdii de moarte. De cinci ori am căpătat de la iudei patruzeci* de lovituri fără una; de trei ori am fost bătut* cu nuiele; o dată am fost împroşcat** cu pietre; de trei ori s-a sfărâmat† corabia cu mine; o noapte şi o zi am fost în adâncul mării. Deseori am fost în călătorii, în primejdii pe râuri, în primejdii din partea tâlharilor, în* primejdii din partea celor din neamul meu, în** primejdii din partea păgânilor, în primejdii în cetăţi, în primejdii în pustie, în primejdii pe mare, în primejdii între fraţii mincinoşi. În osteneli şi necazuri, în priveghiuri* adesea, în foame** şi sete, în posturi adesea, în frig şi lipsă de îmbrăcă-minte! Şi, pe lângă lucrurile de afară, în fiecare zi mă apasă grija* pentru toate bisericile.(2Corinteni 11:23-28)
Daca Pavel ar fi asteptat ca Dumnezeu sa-l conduca numai pe cai linistite si usoare, atunci ar fi pierdut cu totul calauzirea Lui. Dar El n-a pierdut-o. Chiar in aceste imprejurari el a marturisit: "Oriunde merg, multumesc lui Dumnezeu ca face din viata mea o necurmata procesiune de triumf in Cristos. (2Corinteni 2:14, Moffat) Aici este modelul lui Dumnezeu pentru vietile noastre. Aici gasim asigurarea ca Dumnezeu ii conduce pe oamenii care trebuie sa faca fata circumstantelor dificile si sa mearga pe cai aspre. Calauzirea lui Dumnezeu nu ne ridica neaparat deasupra nivelului comun al experientei obisnuite. El ne poate conduce pe cai aspre, intocmai cum i s-a intamplat lui Pavel.
Frumusete in intuneric
Se spune ca intr-unul din renumitele ateliere de dantelarie din Bruxelles sunt anumite incaperi destinate filatii unora dintre cele mai fine si mai delicate nodele. Aceste camere sunt complet intunecate, cu exceptia luminii care patrunde printr-o fereastra foarte mica si sta colo unde raza de lumina cade direct pe model. Exista un singur filator in camera si el, sta acolo unde raza de lumina cade pe firele tesaturii lui. "In acest fel" spune ghidul, "obtinem produsele noastre cele mai alese. Dantela este intotdeauna mai delicata si mai frumos tesuta cand lucratorul insusi este in intuneric, si numai modelul lui e in lumina."
Nu se intampla oare la fel si cu noi in teserea noastra? Uneori si noi lucram in intuneric. Nu intelegem ce facem. Modelul ne este foarte imprecis. Si totusi, intr-o zi, putem descoperi ca cea mai delicata lucrare a vietii noastre a fost facuta in acele perioade de intuneric. Tocmai cararea care pare atat de intunecata, atat de grea pentru picioarele noastre este calea pe care o alege Dumnezeu. "El nu ti-ar trimite niciodata intunericul daca ar considera ca ai putea suporta lumina."
Paul E. Billheimer
CARE ESTE MISIUNEA TA?
Sa presupunem ca in timp ce se afla in temnita, Pavel si-ar fi putut pierde increderea in calauzirea lui Dumnezeu. N-ar fi primit niciodata reveletia adevarului divin care i-a fost incredintat. Buna parte din adevarul care a miscat sufletele a milioane de oameni i-a fost dezvaluit lui Pavel in timp ce el facea corturi. Multi dintre noi n-am invatat niciodata sa-l vedem pe Dumnezeu in viata noastra de zi cu zi. Daca Isus "tine toate lucrurile cu Cuvantul puterii Lui" (Evrei 1:3), trebuie sa stiu ca El imi hotaraste sarcinile mele zilnice.
Ni se pare ca viata noastra nu este demna de noi, ca splendoarea ei se pierde in sarcinile noastre obisnuite. Credem ca l-am putea descoperi pe Dumnezeu in mersul vietii daca am oupa un loc remarcabil sau daca am indeplini vreo sarcina senzationala sau daca am putea calatori in locuri indepartate. Dar nici o ocupatie nu e nedemna in ea insasi. N-ar trebui sa ne simtim umiliti de conditia noastra pamanteasca. Totul depinde de misiunea noastra, iar nu de ocupatia noastra.
Isus a fost tamplar de meserie, dar nu aceasta afost chemarea Lui. Ocupatia ta poate fi aceea de bacan, macelar sau fermier, dar, daca esti cu totul daruit lui Dumnezeu, misiunea ta este similara cu cea a unui predicator, a unui evanghelist sau chiar a lui Cristos Insusi.: sa intemeiezi Imparatia lui Dumnezeu. Misiunea ta, iar nu ocupatia ta, este ceea ce te ridica sau te coboara. Cand negura se va indeparta, vom vedea ca femeia de serviciu a carei misiune este sa-l inalte pe Isus Cristos este mult mai plina de glorie decat printesa care traieste pentru sine. Dumnezeu este prezent in orice viata in care El este punctul central.
Trisat in viata?
Poate simti ca nu ai avut o masura corecta de oportunitati si privilegii in viata. Esti suparat pentru ca altii par mult mai favorizati decat tine. Esti nemultumit si deprimat. Poate ca aceasta este cauza ca ai pierdut sensul calauzirii lui Dumnezeu in viata ta.
Cu multi ani in urma, o tinara domna din congregatia noastra avea o fata foarte trista. Era nemultumita si nefericita. Infatisarea ei era intunecata. Prea putine erau lucrurile care sa-i inveseleasca viata. Simtea ca a fost pacalita de viata. Nu avea un camin crestin sau o origine crestina. Nu era frumoasa nici talentata. Nu stia unde s-ar fi putut potrivi. Gandea ca copii nostri trebuie sa fie fericiti, pentru ca ei au avut oportunitatile sa se dezvolte, pe care ea nu le-a avut. Era usor de inteles de ce ei trebuiau sa fie fericiti. Ii era greu sa invinga amaraciunea din inima ei.
Dar intr-o zi a capatat eliberarea launtrica. A fost umpluta cu Duhul. Curand si-a pierdut tristetea si a devenit radioasa de fericire. Am vazut-o cum incepea sa creasca. Starea ei exterioara parea neschimbata, dar ea era schimbata inauntru. Si atunci, intr-o zi, mi-a marturisit cu fata radioasa, ca isi gasise locul, chemarea ei de viata. Aceasta s-a intimplat in urma cu 35 de ani. Astazi a implinit aproape treizeci de ani de sujire pe un camp strain de misiune. Probabil tu crezi ca nu mai sunt minuni - dar cand Cristos este centrul vietii noastre, si tot ceea ce facem este pentru El, intreaga viata arde pentru Dumnezeu. Intreaga viata devine o minune la fel de veritabila ca viata oricarui sfant din Biblie. Daca viata il are pe Dumnezeu ca punct central, atunci este la fel de sacra ca si aceea a unui vestitor al cuvantului sau a unui misionar.
Ganditi-va la mediul umil al lui Cristos
Ganditi-va pentru o clipa la Isus. La varsta de doisprezece ani a mers la templu si acolo, pe cand ii uimea pe carturarii legii si pe alte autoritati religioase, a devenit centrul atractiei. Dar ce a facut atunci cand mama Lui L-a gasit si L-a mustrat cu blandete? S-a intors in casa lui umila de la tara, din Nazaret, si s-a supus parintilor Lui. Acolo, in acele imprejurari umile, in timp ce lucra intr-un atelier de tamplarie, el a gasit un spatiu suficient pentru dezvoltarea celei mai bogate naturi omenesti pe care a vazut-o vreodata lumea, si pentru experimentarea datoriei in chip desavrsit.
De aceea oricat de neinteresanta ar fi activitatea noastra, oricat de plictisitoare ar fi datoria noastra, oricat de limitate ne-ar fi circumstantele, putem fi siguri ca ele ofera oportunitati depline pentru cea mai inalta dezvoltare a unui caracter nobil. Si putem fi siguri ca truda noastra cea mai grea, sarcinile cele mai obositoare, indatoririle cele mai umile si imprejurarile cele mai neplacute nu ne vor lipsi in nici un fel de calauzirea lui Cristos. intrucat El insusi a trait sub disciplina unor asemenea conditii. Sa nu ratam calauzirea Lui din cauza ca nu-L putem vedea in lucrurile de rand.
Caile lui Dumnezeu sunt drepte, dar nu intotdeauna netede
Deoarece caile pe care Dumnezeu ne conduce nu sunt intotdeauna usoare, ne putem afla in pericolul de a nu recunoaste calauzirea Lui. Este natural sa ne gandim ca, daca Dumnezeu ne conduce, calea noastra va fi usoara si incantatoare. Dar nu este asa. In Matei 4:1 citim: "Atunci Isus a fost dus de Duhul in pustie ca sa fie ispitit de deavolul." Uneori, Dumnezeu, randuieste vietile noastre in asa fel, incat suntem dusi in locuri unde structura noastra morala e supusa la proba. Aceasta inseamna ca Satan va fi lasat liber asupra noastra. Inseamna cai aspre si stancoase, inseamna mister si intuneric si durere. Cand Dumnezeu ne conduce pe anumite cai, ne asteptam ca ele sa fie domoale si suntem surprinsi, iar cateodata iritabili si artagosi, cand descoperim ca suntr altfel. Pentu ca drumul este greu, suntem in pericolul de a pune la indoiala calauzirea lui Dumnezeu.
Calea aspra a lui Pavel
Sa luam exemplu calatoria lui Pavel al Roma. Daca el ar fi avut impresia ca Dumnezeu il conduce intotdeauna pe carari netede, atunci, inainte sa ajunga prea departe, ar fi fost convins ca a pierdut total calauzirea lui Dumnezeu. Luni de zile a fost inchis in temnite subterane si izolate ca prizonier al Romei. Apoi, in loc sa fie purtat de un car ceresc, a fost lasat sa fie purtat incoace si incolo de o mare furtunoasa, sa treaca prin zile pline de deznadejde si nopti de disperare, cand, timp de paisprezece zile, nimeni n-a putut manca, si apoi, in cele din urma, sa fie victima unui naufragiu.
Si cum a ajuns pe uscat? N-a fost nici o luntre cereasca care sa-l poarte la tarm, nici un inger care sa potoleasca marea furioasa, niciun semn supranatural ca Pavel se afla in voia lui Dumnezeu. La fel ca toti ceilalti, si Pavel a trebuit sa se prinda de o scandura si sa innoate cat de bine putea ca sa se salveze. Imi imaginez ca nu s-a simtit foarte exaltat in acel timp. Imi inchipui ca ar fi putut asculta cu usurinta de soapta lui Satan care ii sugera ca "grozava cale" era cea pe care trebuia sa mearga ca slujitor al lui Dumnezeu si un apostol al lui Cristos! Ascultati marturia lui:
Sunt ei slujitori ai lui Hristos? – vorbesc ca un ieşit din minţi. – Eu sunt şi mai mult. În osteneli*, şi mai mult; în temniţe, şi mai mult; în lovituri**, fără număr; de multe ori în primejdii de moarte. De cinci ori am căpătat de la iudei patruzeci* de lovituri fără una; de trei ori am fost bătut* cu nuiele; o dată am fost împroşcat** cu pietre; de trei ori s-a sfărâmat† corabia cu mine; o noapte şi o zi am fost în adâncul mării. Deseori am fost în călătorii, în primejdii pe râuri, în primejdii din partea tâlharilor, în* primejdii din partea celor din neamul meu, în** primejdii din partea păgânilor, în primejdii în cetăţi, în primejdii în pustie, în primejdii pe mare, în primejdii între fraţii mincinoşi. În osteneli şi necazuri, în priveghiuri* adesea, în foame** şi sete, în posturi adesea, în frig şi lipsă de îmbrăcă-minte! Şi, pe lângă lucrurile de afară, în fiecare zi mă apasă grija* pentru toate bisericile.(2Corinteni 11:23-28)
Daca Pavel ar fi asteptat ca Dumnezeu sa-l conduca numai pe cai linistite si usoare, atunci ar fi pierdut cu totul calauzirea Lui. Dar El n-a pierdut-o. Chiar in aceste imprejurari el a marturisit: "Oriunde merg, multumesc lui Dumnezeu ca face din viata mea o necurmata procesiune de triumf in Cristos. (2Corinteni 2:14, Moffat) Aici este modelul lui Dumnezeu pentru vietile noastre. Aici gasim asigurarea ca Dumnezeu ii conduce pe oamenii care trebuie sa faca fata circumstantelor dificile si sa mearga pe cai aspre. Calauzirea lui Dumnezeu nu ne ridica neaparat deasupra nivelului comun al experientei obisnuite. El ne poate conduce pe cai aspre, intocmai cum i s-a intamplat lui Pavel.
Frumusete in intuneric
Se spune ca intr-unul din renumitele ateliere de dantelarie din Bruxelles sunt anumite incaperi destinate filatii unora dintre cele mai fine si mai delicate nodele. Aceste camere sunt complet intunecate, cu exceptia luminii care patrunde printr-o fereastra foarte mica si sta colo unde raza de lumina cade direct pe model. Exista un singur filator in camera si el, sta acolo unde raza de lumina cade pe firele tesaturii lui. "In acest fel" spune ghidul, "obtinem produsele noastre cele mai alese. Dantela este intotdeauna mai delicata si mai frumos tesuta cand lucratorul insusi este in intuneric, si numai modelul lui e in lumina."
Nu se intampla oare la fel si cu noi in teserea noastra? Uneori si noi lucram in intuneric. Nu intelegem ce facem. Modelul ne este foarte imprecis. Si totusi, intr-o zi, putem descoperi ca cea mai delicata lucrare a vietii noastre a fost facuta in acele perioade de intuneric. Tocmai cararea care pare atat de intunecata, atat de grea pentru picioarele noastre este calea pe care o alege Dumnezeu. "El nu ti-ar trimite niciodata intunericul daca ar considera ca ai putea suporta lumina."
Paul E. Billheimer
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu