MARGARITARUL ZILEI - INCETINEALA PROCESULUI
Ajungem acum la o privire inainte: "Aruncandu-ma spre ce este inainte". Moffat traducea: "straduindu-ma inspre ceea ce se afla inaintea mea."
Percep in aceasta exprimare spiritul unei nerabdari sfinte. Una din cele mai dificile experinete sle unui suflet inalt, ale unui suflet manat de un imbold spiritual sublim, este incetineala aparenta a cresterii lui spirituale, incetineala formarii lui de catre Dumnezeu. Si totusi nu trebuie sa uitam ca, intr-un sens, chiar si Dumnezeu are nevoie de timp ca sa foemeze un sfant, la fel cum ii ia timp sa creasca un stejar. Este adevarat ca starea de inceput a sfinteniei este o lucrare de o clipa. In momen-tul in care un copil al lui Dumnezeu este nascut din nou, intregul potential al sfinteniei se naste in el. Dar dezvoltarea si infaptuirea acestui potential presupune adesea o lucrare care se intinde pe parcursul multor ani, si este foarte usor sa devii nerabdator cu Dumnezeu din cauza incetinelii procesului. Chiar si atunci cand ne straduim inspre lucrurile care se afla inaintea noastra, grabindu-ne catre inaltimile marete ale caracterului crestin, procesul infaptuirii este adesea unul lent.
Bine s-a spus ca, "Dumnezeu nu ne creaza deodata. Procesul este unul indelungat, strabatand toti anii vietii noastre. Dumnezeu incepe sa ne creeze cand ne nastem, si lucrarea Lui continua fara intrerupere toata viata noastra. Nu exsita nici un ceas, cand sa nu fi pus vre-un contur nou la viata noastra, vre-o trasatura noua in caracterul nostru". (JR Miller) Mii de instrumente si de influiente iau parte la aceasta lucrare: mama, tatal, casa, scoala, terenul de joaca, cartile, biserica, tovarasiile, prietenii si prieteniile, bucuriile si necazuriel, succesele, esecurile, sanatatea, boala, trandafirii, maracinii - toate circumstantele si evenimetele vietii. Toate aceste lucruri lucreaza asupra noastra, insa nu orbeste, nu fara calauzire. Dumnezeu este intotdeauna pe ogor si El lucreaza in si prin toate experientele, daca nu-L scoatem din viata noastra.
Dumnezeu este cel care ne modeleaza.
Daca ceea ce am afirmat mai suseste adevarat, atunci desi noi vedem numai imprejurarile, in realitate Dumnezeu este cel care ne formeaza. Este drept ca nu-I putem vedea mana, pentru ca e ascunsa in spatele imprejurarilor, dar ceea ce ne modeleaza este, intradevar, mana Lui. In toti anii vietii noastre, nu exista nici un stadiu in care sa putem spune ca Dumnezeu a terminat formarea noastra.
O femeie tanara si-a pierdut cei doi copii, amandoi intr-o singura zi, a devenit o razvratita si ca urmare a durerii ei, a ajuns invalida. Intr-o zi i-a spus matusii sale, care era mai invarsta si mai inteleapta in lucrurile duhovnicesti: "Ma intreb de ce m.a creat Dumnezeu? Nu stiu care a fost rostul crearii mele." Si matusa ei i-a spus: "Poate ca deocamdata nu se vede vre-un rost, dar El n-a terminat cu tine inca. El acum te modeleaza, dar tie nu-ti place."
Poate unora dintre noi le este de folos sa stie ca Dumnezeu inca nu a terminat cu noi. Nu am mai fi atat de nerabdatori cu noi insine si cu Dumnezeu daca am pastra mereu in minte faptul ca noi ne aflam tocmai in procesul de a fi modelati. Ne-ar ajuta sa intelegem mai bine motivele experientelor potrivnice sau dureroase prin care trecem. Dumnezeu este la lucru in viata noastra, cu ciocanul si cu dalta, ca un sculptor iscusit care ciopleste o bucata de piatra.
Nimic nu este intamplator
In prezent noi suntem ceea ce ar trebui sa fim, nici nu suntem ceea ce vom fi. Dar Dumnezeu nu lucreaza fara un model sau un plan. El stie ce face, indiferent de orbirea noastra. In ce priveste incercarile care vin in viata noastra, nu e nimic intamplator. Exista o Mana care conduce si controleaza aceste situatii, exista un scop care determina toate evenimentele si imprejurarile. Poate ca noi nu vedem acest scop, dar exista un ochi care intotdeauna urmareste modelul. Dumnezeu este cel care ne modeleaza.
Maestrul este cel care tine ciocanul,
Si zi dupa zi,
Indeparteaza tot ce invaluie
Forma
Pe care, sub slefuirea lui abila,
Urmareste s-o scoata;
Frumuste nevazuta, lucrata in tacere,
ùAtat de minunata,
Fara cusur si desavarsita,
In ochii ingerului
Se vor uita la lucrul terminat
Cu o uimire noua,
Cum in rabdare Lui nemarginita
Si-a putut intipari propriile
Trasaturi pe o astfel de piatra
Neregulata si dura.
Dumnezeu n-a terminat cu noi inca
Bine s-a spus ca niciodata nu trebuie sa dam sentinta asupra unei lucrari neterminate, indiferent de ce fel ar fi ea. Un mar necopt nu este bun de mancat, dar n-ar trebui din acest motiv sa-l condamnam. Nu este gata sa fie mancat, pentru ca Dumnezeu n-a terminat formarea lui. E necopt si acesta este conditia lui normala in faza prezenta in care se afla. Este o faza a evolutiei lui si este buna la timpul ei. Nu avem nici un drept sa judecam o lucrare pana cand ea nu este terminata. Nici un artist nu-si va supune pictura unei verificari cat timp ea este terminata. Nici din partea noastra nu e drept si corect sa ne formam opinii despre incercarile trimise de Dumnezeu, pana cand scopul lor nu e implinit. Ar trebui sa aplicam aceasta regula la tot ceea ce Dumnezeu face in noi si cu noi. Nu trebuie sa confundam niciodata procesul cu rezultatul final. Dumnezeu inca nu a terminat cu noi. Poate ca putin din ce este vrednic si frumos in noi a ajuns la desavarsire. Noi continuam sa facem gafe si greseli. Se pare ca niciodata nu avem lectiile invatate. Noi ne gandim ca le-am invatat, dar ne dam seama ca nu e asa, atunci cand incercam sa le punem in practica. Se pare ca niciodata nu le aplicam deplin in viata. Dar trebuie sa ne amintim ca suntm numai ucenici, elevi in scoala.
Din perspectiva lui Dumnezeu, noi suntem doar copii, nu oameni maturi. Tabloul nu este inca pictat; fructul nu este copt. Dar, intr-o buna zi, lucrarea va fi completa si "ne vom infatisa fara prihana si plini de bucurie inaintea slavei Sale" (Iuda 24). Trebuie sa asteptam pana cand va fi scris ultimul capitol din viata, inainte de a spune ca Dumnezeunu este bun sau milostiv.
Nu ma voi indoi, chiar daca toate corabiile mele din larg
Se intorc acasa cu ale lor catarge si panze sfasiate;
Ma voi increde in Mana care niciodata nu da gres,
Care face ca tot raul sa lucreze inspre binele meu,
Si chiar daca lacrimez, pentru ca acele panze sunt zdrentuite,
Si inca voi mai plange, caci cele mai dragi sperante ale mele zac zdrobite,
Eu ma incred in Tine.
Nu ma voi indoi, chiar daca toate rugaciunile mele se intorc
Fara raspunsuri din inaltul linistit si alb;
Voi crede ca este o dragoste atotinteleapta
Cea care mi-a refuzat aceste lucruri dupa care tanjesc;
Totusi, flacara pura a credintei mele statornice
Va arde cu putere.ù
Nu ma voi indoi, chiar daca intristarile cad ca ploaia,
Iar necazurile roiesc ca albinele in jurul stupului.
Voi crede ca inaltimile pe care le caut
Sunt atinse numai prin suferinte si durere;
Si desi suspin si ma zvarcolesc sub ale mele cruci,
Voi vedea totusi din cele mai grozave pierderi ale mele,
Cel mai mare castig.
Nu ma voi indoi. Bine ancorat in aceasta credinta,
Ca o corabie puternica, sufletul meu infrunta orice furtuna;
Atat de tare e curajul lui, incat nu se va teme
Sa dea piept cu putenrica, necunoscuta mare a mortii.
Oh, sa pot striga, chiar cand trupul mi se desparte de duh,
"Nu ma indoiesc", asa incat lumile care-asculta sa-mi poata auzi
Strigatul spus cu ultima-mi suflare.
Aceasta nu este lumea deavolului
Crezand aceasta, vom intampina chiar si cel mai rau lucru din viata fara sa ne indoim de rezultatul niciunei experiente sau multimi de experinete, atata timp cat ne incredem in Dumnezeu si facem voia Lui. Aceasta nu este o lume a intamplarii - nimic nu se petrece acidenta. Aceasta nu este lumea deavolului. "Domnul imparateste!" (Psalmul 96:10) Mana divina este in actiune in toate treburile pamantului. Daca in toate experientele, noi suntem loiali si credinciosi Lui, in final vom vedea ca stapanul nostru nu a gresit in nimic., pentru ca El face toate lucrurile bine.
"El (Isus) dirijeaza universul ptin puterea mare a poruncii Lui" (Evrei 1:3, LB)
Paul E. Billheimer
Ajungem acum la o privire inainte: "Aruncandu-ma spre ce este inainte". Moffat traducea: "straduindu-ma inspre ceea ce se afla inaintea mea."
Percep in aceasta exprimare spiritul unei nerabdari sfinte. Una din cele mai dificile experinete sle unui suflet inalt, ale unui suflet manat de un imbold spiritual sublim, este incetineala aparenta a cresterii lui spirituale, incetineala formarii lui de catre Dumnezeu. Si totusi nu trebuie sa uitam ca, intr-un sens, chiar si Dumnezeu are nevoie de timp ca sa foemeze un sfant, la fel cum ii ia timp sa creasca un stejar. Este adevarat ca starea de inceput a sfinteniei este o lucrare de o clipa. In momen-tul in care un copil al lui Dumnezeu este nascut din nou, intregul potential al sfinteniei se naste in el. Dar dezvoltarea si infaptuirea acestui potential presupune adesea o lucrare care se intinde pe parcursul multor ani, si este foarte usor sa devii nerabdator cu Dumnezeu din cauza incetinelii procesului. Chiar si atunci cand ne straduim inspre lucrurile care se afla inaintea noastra, grabindu-ne catre inaltimile marete ale caracterului crestin, procesul infaptuirii este adesea unul lent.
Bine s-a spus ca, "Dumnezeu nu ne creaza deodata. Procesul este unul indelungat, strabatand toti anii vietii noastre. Dumnezeu incepe sa ne creeze cand ne nastem, si lucrarea Lui continua fara intrerupere toata viata noastra. Nu exsita nici un ceas, cand sa nu fi pus vre-un contur nou la viata noastra, vre-o trasatura noua in caracterul nostru". (JR Miller) Mii de instrumente si de influiente iau parte la aceasta lucrare: mama, tatal, casa, scoala, terenul de joaca, cartile, biserica, tovarasiile, prietenii si prieteniile, bucuriile si necazuriel, succesele, esecurile, sanatatea, boala, trandafirii, maracinii - toate circumstantele si evenimetele vietii. Toate aceste lucruri lucreaza asupra noastra, insa nu orbeste, nu fara calauzire. Dumnezeu este intotdeauna pe ogor si El lucreaza in si prin toate experientele, daca nu-L scoatem din viata noastra.
Dumnezeu este cel care ne modeleaza.
Daca ceea ce am afirmat mai suseste adevarat, atunci desi noi vedem numai imprejurarile, in realitate Dumnezeu este cel care ne formeaza. Este drept ca nu-I putem vedea mana, pentru ca e ascunsa in spatele imprejurarilor, dar ceea ce ne modeleaza este, intradevar, mana Lui. In toti anii vietii noastre, nu exista nici un stadiu in care sa putem spune ca Dumnezeu a terminat formarea noastra.
O femeie tanara si-a pierdut cei doi copii, amandoi intr-o singura zi, a devenit o razvratita si ca urmare a durerii ei, a ajuns invalida. Intr-o zi i-a spus matusii sale, care era mai invarsta si mai inteleapta in lucrurile duhovnicesti: "Ma intreb de ce m.a creat Dumnezeu? Nu stiu care a fost rostul crearii mele." Si matusa ei i-a spus: "Poate ca deocamdata nu se vede vre-un rost, dar El n-a terminat cu tine inca. El acum te modeleaza, dar tie nu-ti place."
Poate unora dintre noi le este de folos sa stie ca Dumnezeu inca nu a terminat cu noi. Nu am mai fi atat de nerabdatori cu noi insine si cu Dumnezeu daca am pastra mereu in minte faptul ca noi ne aflam tocmai in procesul de a fi modelati. Ne-ar ajuta sa intelegem mai bine motivele experientelor potrivnice sau dureroase prin care trecem. Dumnezeu este la lucru in viata noastra, cu ciocanul si cu dalta, ca un sculptor iscusit care ciopleste o bucata de piatra.
Nimic nu este intamplator
In prezent noi suntem ceea ce ar trebui sa fim, nici nu suntem ceea ce vom fi. Dar Dumnezeu nu lucreaza fara un model sau un plan. El stie ce face, indiferent de orbirea noastra. In ce priveste incercarile care vin in viata noastra, nu e nimic intamplator. Exista o Mana care conduce si controleaza aceste situatii, exista un scop care determina toate evenimentele si imprejurarile. Poate ca noi nu vedem acest scop, dar exista un ochi care intotdeauna urmareste modelul. Dumnezeu este cel care ne modeleaza.
Maestrul este cel care tine ciocanul,
Si zi dupa zi,
Indeparteaza tot ce invaluie
Forma
Pe care, sub slefuirea lui abila,
Urmareste s-o scoata;
Frumuste nevazuta, lucrata in tacere,
ùAtat de minunata,
Fara cusur si desavarsita,
In ochii ingerului
Se vor uita la lucrul terminat
Cu o uimire noua,
Cum in rabdare Lui nemarginita
Si-a putut intipari propriile
Trasaturi pe o astfel de piatra
Neregulata si dura.
Dumnezeu n-a terminat cu noi inca
Bine s-a spus ca niciodata nu trebuie sa dam sentinta asupra unei lucrari neterminate, indiferent de ce fel ar fi ea. Un mar necopt nu este bun de mancat, dar n-ar trebui din acest motiv sa-l condamnam. Nu este gata sa fie mancat, pentru ca Dumnezeu n-a terminat formarea lui. E necopt si acesta este conditia lui normala in faza prezenta in care se afla. Este o faza a evolutiei lui si este buna la timpul ei. Nu avem nici un drept sa judecam o lucrare pana cand ea nu este terminata. Nici un artist nu-si va supune pictura unei verificari cat timp ea este terminata. Nici din partea noastra nu e drept si corect sa ne formam opinii despre incercarile trimise de Dumnezeu, pana cand scopul lor nu e implinit. Ar trebui sa aplicam aceasta regula la tot ceea ce Dumnezeu face in noi si cu noi. Nu trebuie sa confundam niciodata procesul cu rezultatul final. Dumnezeu inca nu a terminat cu noi. Poate ca putin din ce este vrednic si frumos in noi a ajuns la desavarsire. Noi continuam sa facem gafe si greseli. Se pare ca niciodata nu avem lectiile invatate. Noi ne gandim ca le-am invatat, dar ne dam seama ca nu e asa, atunci cand incercam sa le punem in practica. Se pare ca niciodata nu le aplicam deplin in viata. Dar trebuie sa ne amintim ca suntm numai ucenici, elevi in scoala.
Din perspectiva lui Dumnezeu, noi suntem doar copii, nu oameni maturi. Tabloul nu este inca pictat; fructul nu este copt. Dar, intr-o buna zi, lucrarea va fi completa si "ne vom infatisa fara prihana si plini de bucurie inaintea slavei Sale" (Iuda 24). Trebuie sa asteptam pana cand va fi scris ultimul capitol din viata, inainte de a spune ca Dumnezeunu este bun sau milostiv.
Nu ma voi indoi, chiar daca toate corabiile mele din larg
Se intorc acasa cu ale lor catarge si panze sfasiate;
Ma voi increde in Mana care niciodata nu da gres,
Care face ca tot raul sa lucreze inspre binele meu,
Si chiar daca lacrimez, pentru ca acele panze sunt zdrentuite,
Si inca voi mai plange, caci cele mai dragi sperante ale mele zac zdrobite,
Eu ma incred in Tine.
Nu ma voi indoi, chiar daca toate rugaciunile mele se intorc
Fara raspunsuri din inaltul linistit si alb;
Voi crede ca este o dragoste atotinteleapta
Cea care mi-a refuzat aceste lucruri dupa care tanjesc;
Totusi, flacara pura a credintei mele statornice
Va arde cu putere.ù
Nu ma voi indoi, chiar daca intristarile cad ca ploaia,
Iar necazurile roiesc ca albinele in jurul stupului.
Voi crede ca inaltimile pe care le caut
Sunt atinse numai prin suferinte si durere;
Si desi suspin si ma zvarcolesc sub ale mele cruci,
Voi vedea totusi din cele mai grozave pierderi ale mele,
Cel mai mare castig.
Nu ma voi indoi. Bine ancorat in aceasta credinta,
Ca o corabie puternica, sufletul meu infrunta orice furtuna;
Atat de tare e curajul lui, incat nu se va teme
Sa dea piept cu putenrica, necunoscuta mare a mortii.
Oh, sa pot striga, chiar cand trupul mi se desparte de duh,
"Nu ma indoiesc", asa incat lumile care-asculta sa-mi poata auzi
Strigatul spus cu ultima-mi suflare.
Aceasta nu este lumea deavolului
Crezand aceasta, vom intampina chiar si cel mai rau lucru din viata fara sa ne indoim de rezultatul niciunei experiente sau multimi de experinete, atata timp cat ne incredem in Dumnezeu si facem voia Lui. Aceasta nu este o lume a intamplarii - nimic nu se petrece acidenta. Aceasta nu este lumea deavolului. "Domnul imparateste!" (Psalmul 96:10) Mana divina este in actiune in toate treburile pamantului. Daca in toate experientele, noi suntem loiali si credinciosi Lui, in final vom vedea ca stapanul nostru nu a gresit in nimic., pentru ca El face toate lucrurile bine.
"El (Isus) dirijeaza universul ptin puterea mare a poruncii Lui" (Evrei 1:3, LB)
Paul E. Billheimer
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu