MARGARITAR,,,

INIMA SI INSELACIUNEA EI

David nu ar fi cazut niciodata intr-un pacat mare, exterior, daca nu ar fi fost prea familiarizat cu el in inima lui; acolo a fost savarsit raul deseori inainte de a iesi la suprafata sub forma acelei fapte josnice. Nici nu ar fi numarat poporul, daca nu s-ar fi indepartat de prezenta lui Dumnezeu umplandu-se astfel de mandrie. (2Samuel 11; 2 Cronici 21)

Credinciosii rareori vad vina duhului de cartire, de necredinta, desi simt tulburarea si slabiciunea pe care le cauzeaza acestea. Cat de mare este inselaciunea pacatului, care poate ascunde o asemenea vina din fata constiintei unui copil al lui Dumnezeu! Domnul vrea sa ne ocupam intr-un mod real de starea noastra, de inima noastra. Altfel nu putem avea o comunicare autentica cu El.

Cand dorim o calauzire speciala, sa privim la starea inimii noastre. Noi avem ratiune naturala; sa avem grija sa nu o punem in mainile deavolului, prin incapatanare, ci in mainile lui Dumnezeu. Greseala din nestiinta e un lucru, si ea se poate produce chiar daca ochiul este curat; orbirea incapatanarii este cu totul altceva.

Este bine pentru copilul lui Dumnezeu sa isi cerceteze inima, ca sa vada daca prin natura lui, sau prin har e pazit de raul din exterior. Teama de rusine, iubirea bunului nume, puterea constiintei, afectiunea naturala, interesul propriu ii pazesc in mare masura pe cei neregenerati de savarsirea de pacate, si s-ar putea ca, in parte, sa-i pazeasca si pe copii lui Dumnezeu de intinarea hainelor lor. Dar numai prin puterea harului, si numai cand inima pazeste viata, “purtarea noastra buna” este o mireasma placuta inaintea lui Dumnezeu.

Marele canal de iesire al pacatului este limba; marile canale de intrare a pacatului sunt urechea si ochiul. Dar, dintre toate organele trupului, inima este stapana. De aceea, sa lasam harul sa stapaneasca in inima si atunci intregul om va fi supus.

FORMA FARA EVLAVIE

Vrajmasia gandirii carnale tinde sa se ascunda imitand formele exterioare ale Imparatiei lui Dumnezeu. Harul lui Dumnezeu, care face ca inima sa se supuna lui Cristos, este semnul nasterii de sus. Betivul si hotul sunt in mod evident pe calea cea larga care duce la pierzare. Fariseul pare a calca pe calea ingusta, dar, de fapt, merge pe partea curata a caii largi.

Toti cei care isi cladesc nadejdea vietii vesnice pe rugaciunile lor, pe citirea scripturii si pe alte cai exterioare drepte nu ajung la odihna care este in Cristos si la mantuirea care se gaseste in El. Mainile pacatosului trebuie golite de toate aceste autorecomandari. Cu saracia lui, si numai cu saracia lui, trebuie el sa vina la Fiul lui Dumnezeu cel rastignit.

Pacatosul care vine cu propriile fapte bune la Dumnezeu pentru a primi viata vesnica este un datornic care aduce un sac de monede false facute de el, pentru a-si plati cu ele creditorul. Faptele bune ale carnii, desi atat de placute gandirii carnale, la monetaria Imparatului sunt socotite moneda falsa, atunci cand sunt probate de justitia lui Dumnezeu.

Robert C. Chapman