MARGARITAR... SFINTENIA

Asa cum este credinta noastra in Domnul Isus, la fel va fi sfintenia umblarii noastre. Acolo unde, prin credinta, se apeleaza mult la sangele ispasirii, va fi o umblare sigura si neteda pe cararea ascultarii de invataturile lui Cristos.

Cat de grijulii ar trebui sa fim sa pastram curata casa care este locuinta Imparatului slavei!

Sfintenie mai intai si dupa aceea iertare, spune fariseul orb. Dar calea lui Dumnezeu este: iertare si pace cu Dumnezeu mai intai; sfintenia este roada iertarii.

Saparea adanca pe inima credinciosului a inscriptiei: "Tu esti sfant" (Psalmul 22:3) este necesara in vederea unei umblari intelepte si atente.

Inimile neglijate devin asemenea unor locuinte cu locatari dezordonati - lipsite de confort.

Fiecare sfant este un vas al induratrii, dar nu fiecare sfant este un vas de cinste. Totusi, este datoria lui sa fie astfel; neascultarea nu aduce decat rau si pierdere.

Robert C. Chapman

MARGARITARUL ZILEI - MEDITATIE ZILNICA

Isaia 25:6-8 "Domnul ostirilor pregateste tuturor popoarelor, pe muntele acesta, un ospat de bucate gustoase, un ospat de vinuri vechi, de bucate miezoase, pline de maduva, de vinuri vechi si limpezite. Si pe muntele acesta inlatura marama care acopera toate popoarele si invelitoare care infasoara toate neamurile; nimiceste moartea pe vecie; Domnul Dumnezeu sterge lacrimile de pe toate fetele si indeparteaza de pe tot pamantul ocara poporului Sau; Domnul a vorbit."

Pe muntele Golgota, Dumnezeu a inlaturat mahrama, valul nestiintei, care impiedica omul sa inte-leaga jerta Domnului Isus pe cruce, valul care impiedica omenirea sa recunoasca in El pe Mantu-itorul si Domnul lor. Pe muntele acesta, salvarea omenirii a fost aratata, rascumpararea omenirii a fost trambitata. Pe mutele acesta satana a fost infrant si deavolul si-a vazut sfarsitul. Pe muntele acesta, valul care impiedica pe poporul Domnului sa-L recunoasca pe Mesia, pe acest munte, valul a fost indepartat si va veni ziua aceea in care fiecare evreu va recunoaste in Cristosul crucificat pe Mesia, vor striga si se vor ruga pentru iertare, pentru ca din nestiinta l-au crucificat si respins.

Pe muntele acesta, invelitoarea care infasura neamurile in paganism si idolatrie, pacat si nelegiuire, necunostinta de Dumnezeu si stricaciune, pe muntele acesta, invelitoarea a fost indepartata si lor li s-a deschis o cale spre mantuire. Pe muntele acesta, unde cerul a suferit impreuna cu pamantul durerile pacatului si nelegiuirii, pe muntele acesta unde Tatal si-a abandonat Fiul acoperit de pacatul omenirii, pe muntele acesta unde inima Mariei a fost strapunsa de o sulita, pe muntele acesta s-a aratat indurarea pentru noi. Acolo, unde Fiul a strigat: "Dumnezeul Meu, Dumnezeul Meu pentru ce M-ai parasit!", aici este regasirea noastra ca mantuiti in Cristos. De pe Muntele acesta vedem cerul si prin muntele acesta vedem raze de lumina cand necazurile si disperarea ne invaluie, cand deavolul loveste si cauta sa ne doaboare.

Aici pe muntele acesta, ne-au fost sterse lacrimile eternitatii si chiar lacrimile pamantesti, de pe muntele acesta ne-a venit izbavirea si mantuirea, de pe muntele acesta ne-a venit bucuria care intrece orice pricepere, viata de inviere, bucuria vesnica. De pe muntele acesta ne este indepartata ocara pe care deavolul o arunca asupra noastra. De multe ori cel rau cauta sa ne discrediteze, sa ne batjoco-reasca, sa ne faca de ras, dar Domnul si aceste ocari le indeparteaza de la noi. Dumnezeu este Domn, domneste peste univers, si domneste si in vietile noastre. Dumnezeu Domnul domneste! El imparateste de pe muntele acesta, de unde l-a biruit pe deavolul. Dumnezeu este suveran, laudat sa fie numele Lui.

Pe muntele acesta El va reveni si va pregati un ospat pentru toate popoarele, pentru oameni de orice semintie, de orice neam, de orice limba, de orice culoare, pentru rascumparatii Lui pregateste un ospat, ospatul Mirelui care vine sa-si ia mireasca. Pe muntele acesta, ne vom bucura cu Rascumparatorul nostru, cu Mantuitorul nostru pe care Il vom vedea fata in fata. Faci tu parte din multimea celor rascumparati de El prin sangele Lui? Vei fi pe muntele acela, in multimea aceea ca sa te bucuri cu El? Daca Cristos este Mantuitorul tau personal, vei fi acolo. Daca ti-ai dus pana la capat mantuirea cu frica si cutremur, atunci vei fi acolo. Ne vom cunoaste unii pe altii si impreuna ne vom bucura de mantuirea primita in dar, de viata vesnica in Cristos Domnul nostru si de mostenirea impreuna cu El in Imparatie. Daca nu faci parte din ceata rascumparatilor, astazi, recunoaste-L pe El ca Mantuitor si Domn, ca salvatorul vietii tale; rupe-o cu pacatul si nelegiuirea, predati viata in mana Lui, traieste pentru El si slava Lui si te vei bucura de ziua aceea minunata.

Dumnezeu sa ne dea sarbatori binecuvantate, traite in curatie si smerenie, in simplitate si credinciosie.

Maria Cornea

MARGARITAR... RASPUNSURI LA RUGACIUNE

Cele mai bune raspunsuri la rugaciune sunt cele pe care trebuie sa le asteptam cu incredere. Daca ni se raspunde repede, sa fim recunoscatori. Dar sa fim incredintati ca in viiotr, Dumnezeu isi va schimba metoda fata de noi, si adeseori vom fi facuti sa asteptam.

"Eu strig catre Dumnezeu...  csre lucreaza pentru mine" (Psalmul 57:2) Fiecare rugaciune de acest gen trebuie sa primeasca raspuns, dar noi trebuie sa asteptam vremea si calea alese de Dumnezeu. Roada cea mai aleasa a Duhului se coace cel mai tarziu. Cu cat avem de asteptat mai mult raspunsuri la rugaciunile noastre, cu atat mai bogata va fi binecuvantarea. Noi suntem binecuvantati in timp ce continuam sa ne rugam. Credinta creste prin asteptare, atunci cand binecuvantarea vine, ea este deplina, iar vremea raspunsului se dovedeste a fi vremea potrivita.

Cerandu-i lui Dumnezeu lucrul care este cel mai pretios in ochii Lui, vom primi, cu siguranta si lucrurile bune, inferioare acestuia. Asa a facut Solomon (1Imparati 3: 6-14) Toate indurarile sunt legate de darul lui Dumnezeu: Cristos.

Nu este bine sa obtinem izbavire si daruri de la Dumnezeu pana cand nu-i dam intru totul dreptate pentru modul in care lucreaza El cu noi. (Psalmul 22) Raspunsul la rugaciune va veni uneori atunci cand rabdarea noastra s-a terminat. "Rabdarea trebuie sa-si faca desavarsit lucrarea" (Iacov 1:4), pentru ca sa nu fie nevoie de asemenea mustrari din partea dragostei lui Dumnezeu.

Multi dintre copii lui Dumnezeu se roaga fara sa astepte ca Dumnezeu sa lucreze la vremea Lui in modul hotarat de El. Sa nu ne rugam doar ca sa ne linistim constiinta, iar apoi intr-o graba carnala, sa ne urmam propriul drum. Intotdeauna modul in care Dumnezeu gaseste cu cale sa ne raspunda la rugaciune, ne va placea si noua, daca gandirea noastra este buna.

Robert C. Chapman

MARGARITAR...

REALITATEA SPIRITUALA - CAZUL 7

Referitor la modul in care sangele lui Isus ne curata cugetul nostru, aceasta problema nu poate fi niciodata rezolvata pe taramul fizic. Ne-am putea imagina pe cineva care, in momentul rastignirii Domnului Isus, si-ar fi stropit trupul cu sangele Domnului, curatandu-si astfel cugetul? Nu ar fi fost nicidecum curatit in acest fel, caci Duhul Sfant este executorul tuturor lucrurilor spirituale. Cand Duhul Sfant ne curata cugetul cu sangele Domnului, el foloseste realitatea spirituala a acelui sange nu proprietatile lui fizice. Numai ceea ce este in Duhul Sfant este real. Cand cineva intra in contact cu realitatea in Duhul Sfant el atinge viata. Daca atinge numai doctrina, nu va primi viata.

Cazul 8

Este un fapt ca omul nostru cel vechi a fost rastignit impreuna cu Cristosasa cum se afirma in Romani 6. Totusi unii crestini spun:"Stiu ca omul meu cel vechi a fost rastignit, dar nu inteleg de ce el este in-ca viu zi de zi."Motivuk este ca persoana in cauza a atins numai doctrina, nu a cunoscut inca realita-tea spirituala. Noi trebuie sa intelegem ca, daca doctrina este in slova, nu in Duhul Sfant, ea nu da viata, indiferent cat de familiara ne-ar fi ea. Chestiuni precum, mantuirea, justificarea si sfintirea sunt moarte pentru noi daca am atins doar doctrine si slova. Ceea ce este in Duhul Sfant este real din punct de vedere spiritual. Cand cineva atinge realitatea spirituala, el primeste viata, caci este ceva viu si proaspat.

Cineva poate sa predice un mesaj aparent spiritual, totusi ascultatorii se simt apasati. Aceasta se intampla pentru ca ceea ce spune el nu este realitate. Daca ar fi atins realitatea, cuvintele lui ar fi adevarate. Numai ceea ce este real, ii face pe oameni sa atinga realitatea. Altfel, indiferent cat de bine ar vorbi cineva, cei care cunosc realitatea, vor descoperi irealitatea spuselor lui.

Watchman Nee

MARGARITARUL ZILEI - MEDITATIE ZILNICA

Romani 5:8 "Dar Dumnezeu isi arata dragostea fata de noi prin faptul ca pe cand eram noi inca pacatosi, Hristos a murit pentru noi."

Minunata este intelepciunea si dragostea lui Dumnezeu! El stie sa puna impreuna dragostea, iertarea, rabdarea, bunatatea si dreptatea intr-o armonie perfecta, satisfacand dreptatea fata de pacat, pedepsindu-l in Fiul Sau , rascumparandu-ne din robia pacatului si dandu-ne eliberare. Dar in aelasi timp iubindu-ne in fiecare zi neconditiona. In timpul cat il cautam sau nu pe El, in timpul cat ne vedem de treburile noastre, Dumnezeu, prin Duhul Sfant ni se descopere prin felurite chipuri si moduri, demonstrandu-ne dragostea si bunatatea Lui avand infinita rabdare cu noi, pana hotaram sa ne intoarcem cu fata spre El. Noi, pacatosii, spre Dumnezeu Creatorul. Mare este dragostea si bunatatea Lui fata de noi!

V 7 spune: "Pentru un om neprihanit cu greu s-ar gasi cineva; dar pentru binefacatorul lui poate ca sa-r gasi cineva sa moara." Bunatatea noastra omeneasca, in comparatie cu bunatatea lui Dumnezeu! Nici pentru neprihanit, nici pentru binefacator, nu suntem gata de sacrificiu, ci doar in cazuri rare, foarte rare, s-ar putea ca un om sa-si dea viata pentru un alt om.

Dumnezeu a facut lucrul acesta, ne-a iubit, atat de mult incat L-a sacrificat pe Fiul Lui pentru noi, pe unicul Lui Fiu! Atunci, cand pacatul era la culme in lume, Dumnezeu l-a trimis pe Fiul Lui, sa se nasca, sa traiasca si sa ne rascumpere din pacat cu propria lui viata, cu propriul Lui sange. 

Vei nesocoti tu aceasta dragoste nespus de mare, aceasta dragoste care s-a jertfit pentru tine si mine? Accepta-L ca Mantuitorul tau, iar noi care l-am acceptat, sa reanoim legamantul cu El, rededicandu-ne viata noastra Lui, pentru slava si gloria numelui Sau.

O zi binecuvantata sa avem.

Maria Cornea

MARGARITAR... REAITATE SPIRITUALA

INCHINAREA

In ceea ce priveste inchinarea, citim urmatoarele cuvinte: "Dumnezeu este duh; si cine se inchina Lui trebuie sa se inchine in duh si adevar" (Ioan 4:24). Cuvantul "adevar" inseamna "realitate". Accentul aici este pe Duhul, caci prin Duhul este adusa realitatea. Lui Dumnezeu trebuie sa i se inchine in Duh. Ceea ce este din Duh este real. Inchinare nu se obtine prin sentimente sau simturi sau gandire. Inchinarea trebuie sa fie in Duh si adevar. Ce este realitatea? Atunci cand duhul intra in contact cu Dumnezeu - aceasta este realitatea; cand el nu intra in contact cu Dumnezeu, nu exista realitate, caci ceea ce este din duh este adevarat, pe cand ceea ce nu este din duh nu este adevarat. Pe langa felul de inchinare care este in litera, chiar si ceea ce se numeste inchinare spirituala nu reuseste uneori sa primeasca raspunsul de "Amin". S-ar putea sa nu fii instare sa explici de ce, dar, cumva, simti ca nu este ceva real. Si invers, poti sa spui "Amin" la cineva care se inchina lui Dumnezeu in tacere, caci inlocuieste acolo realitatea.

Multumiri si laude

A aduce multumiri si laude este bine, dar multumiri si laude sunt doar forme; nu sunt ceea ce Biblia numeste adevar, realitate. Frati si surori, nu aveti uneori aceasta experienta, ca, atunci cand cineva aduce multumiri si laude, adanc inlauntrul vostru, nu numai ca nu este un "Amin", dar este si o raceala ca gheata? Cu cat persoana respectiva aduce mai multe multumiri si laude, cu atat mai reci va simtiti inlauntrul vostru. Sau, sa zicem ca cineva trece printr-o dificultate, dar Il lauda pe Dumnezeu s-I multumeste cu glas tare si intens, ca si cum n-ar avea nici o problema. Nu este bine asa ceva? Desigur, este bine. Dar, parca cu cat se inmultesc laudele in gura lui, cu atat esti mai putin instare sa spui "Amin". In mintea ta cugeti ca este corect sa aduci multumiri si laude lui Dumnezeu si totusi, aceste laude si multumiri nu suna bine, nu sunt o realitate. Pe de alta parte poate te intalnesti cu un alt frate care, desi aduce laude si multumiri lui Dumnezeu nu o face cu glas tare. Nu pare a fi asa de exuberant, poate fata lui arata chiar putin trista; aduce multumiri si laude lui Dumnezeu dar cu glas scazut. Ciudat insa, in mod spontan rostesti "Amin". Sesizezi ca acesta este un lucru real, ca el a intrat in contact cu realitatea.

Rugaciunea

In ce priveste rugaciunea, nu ne vom referi aici la rugaciunile formale. Dar unele rugaciuni lungi si aparent pline de ravna nu atrag "Amin-ul" nostru. Cu cat se rostesc mai multe asemenea rugaciuni, cu atat mai reci sunt raspunsurile noastre. Aceasta se datoreaza faptului ca aceste rugaciuni nu au atins realitatea spirituala. In capitolul 18 din Evanghelia dupa Luca ni se vorbeste despre doi oameni care s-au dus la templu sa se roage. Vamesul se batea in piept, implorand: "Dumnezeule, ai mila de mine pacatosul"! Rugaciunea lui ne atinge inima. Dar fariseul care se autolauda, care si-a deschis gura  sa-i multumeasca lui Dumnezeu, nu provoaca nici un raspuns pentru noi. De ce? Pentru ca unul s-a rugat lui Dumnezeu, in timp ce celalalt s-a rugat in sine. (versetul 11) Multe rugaciuni gen monolog, nu numai ca nu atrag "Amin-ul" nostru, ci chiar ne produc scarba. Dar adevaratele rugaciuni, indiferent cat ar fi ele de scurte si de lipsite de elocventa, ating mai intai realitatea si apoi patrund in tainitele inimilor, facandu-i pe oameni sa raspunda in mod natural cu "Amin".

Watchman Nee

MARGARITAR...  RUGACIUNEA

Un copil bate la usa tatalui sau cu indrazneala si perseverenta si cunoscandu-si drepturile de copil, nu se asteapta sa fie refuzat. La fel ar trebui sa fie si copii lui Dumnezeu, care prin ispasirea lui Cristos, au intrare libera la Tatal. Toti copii lui Dumnezeu se roaga, dar nu toti stiu ce inseamna a se lupta in rugaciune. (Coloseni 4:12) Multa rugaciune pentru cei nemantuiti este semnul unui suflet viguros. Cristos s-a rugat pentru vrajmasii Lui: "Tata iarta-i, caci nu stiu ce fac" (Luca 23:34). Pavel s-a rugat pentru iudei: "dorinta inimii mele si rugaciunea mea catre Dumnezeu pentru israeliti este sa fie mantuiti" (Romani10:1). Invataturile lui Dumnezeu (nu decretele Lui), reprezinta regula pentru rugaciunea noastra. El vrea sa ne rugam pentru toti oamenii.

A fi sustinult in credinta pe o perioada lunga de intarziere a raspunsului la rugaciune este, in sine, un raspuns nepretuit la rugaciune. (Matei 15:22-28) Cand nu ne putem ruga de loc, atunci este timpul potrivit sa ne rugam. Noi il cinstim pe Dumnezeu cand ne luptam cu dificultati launtrice, si ne aratam credinta in mijlocirea Domnului Isus aducand raceala duhului nostru la Marele Preot.

Adevarata indrazneala in rugaciune nu trebuie evaluata dupa vorbe bune, ci prin urmatorul test: cat de mult este calcata in picioare vointa carnii, si pana unde este voia lui Dumnezeu calauza sufletului? Daca urechea pacatosilor este inchisa la cuvintele noastre, fie ca gura noastra sa se deschida pentru ei la scaunul indurarii. Copii lui Dumnezeu sunt in stare sa nu acorde prea mare pret rugaciunilor lor si lucrurilor sfinte, si sa se indoiasca de primirea jertfelor lor,  din cauza imperfectiunilor acestora. Intr-adevar e bine sa ai o gandire smerita; dar necredinta nu ii este placuta lui Dumnezeu. Ganguritul unui copil este mai placut in urechea Tatalui decat cele mai frumos rostite cuvinte ale unui rob.

Elisei a cerut un "lucru greu" (2Imparati 2:10). La fel sunt multe din cererile noastre; ele nu sunt lucruri prea grele pentru Domnul, care este incantat sa daruiasca cu generozitate si pentru care nimic nu este imposibil. Dar e nevoie ca inima sa fie pregatita pentru a primi o binecuvantare spirituala. Iar aceasta pregatire a inimii, se face prin multa lepadare de sine. Mijlocirea lui Critos este intemeiata pe ispasirea Lui; la fel este si cu rugaciunea credintei.

Cand cerem sa fim facuti asemeni chipului lui Cristos, dar nu ne place sa fim goliti de noi insine, rugaciunea aceasta porneste de pe buse nesincere (Psalmul 15). Dumnezeu, Tatal nostru, nu le poate refuza copiilor Lui nici un lucru care este spre binele lor. Cei care il cunosc pe Dumnezeu, doresc numai ceea ce este in concordanta cu voia Lui - ei stiu ca fericirea lor, consta in a nu avea alta voie decat pe a Lui. In felul acesta, ei au totul asa cum doresc; dorinta lor este de a-i fi placuti lui Dumnezeu, si ceea ce-i place lui Dumnezeu le place si lor.

Rugaciunile consemnate in Scriptura spun multe in cuvinte putine. Sufletul convins ca "Dumnezeu este", nu poate folosi cuvinte de prisos - el tine de Dumnezeu si invinge. Putini sunt straini de facutul de rugaciuni, dar, vai, multi sunt straini de rugaciune! Sufletul aflat in rugaciune adevarata priveste la cruce si spune: Daca nu ar fi fost acea cruce, nu m-as fi rugat niciodata!

Adeseori rugaciunea psalmistului nu este mai mult decat un strigat, un suspin, o dorinta a sufletului sarac, plin de cainta. Nu dupa multa noastra lucrare vizibila va fi stabilita in ziua Domnului valoarea slujirii noastre. Printre cele mai bune ajutoare ale bisericii se numara acei multi mijlocitori care zac in paturile lor de boala. 

Vaduva insistenta din Luca 18 ii preprezinta pe toti alesii Domnului. Ei sunt un popor care se roaga. Iar pilda ii invata ca Dumnezeu le probeaza credinta. Carnii ii pare ca El favorizeaza adversarul, dar aceea staruinta in rugaciune va invinge cu siguranta.

Imprejurarile fiecarui ceas ne furnizeaza prilejuri de a merge la tronul harului. Si, intr-adevar trebuie, in tainita inimii noastre, sa avem comuniune cu Dumnezeu Tatal pe tot parcursul zilei, sa-I auzim glasul, sa cerem calauzirea Lui - sau sa marturisim desi esuam in vreunul din aceste lucruri. Pe masura ce vom inainta in cunoasterea lui Dumnezeu si a noastra insine, vom avea din ce in ce mai mult din duhul de copilas, neancrezandu-ne in noi insine si punandu-ne totodata increderea in Dumnezeu.

Robert C. Chapman

MARGARITAR....

REALITATEA SPIRITUALA – CAZUL 3 – ADUNAREA

In ceea ce priveste adunarea, aceasta este intr-adevar ceva minunat de privit. Unii oameni cred ca sunt adunari adevarate si adunari false. Dar Domnul ii spune la Petru: “Si Eu iti spun: tu esti Petru si pe aceasta piatra voi zidi Adunarea Mea si portile Locuintei mortilor nu o vor birui. Iti voi da cheile imparatiei cerurilor si orice vei lega pe pamant va fi legat in ceruri, si orice vei dezlega pe pamant va fi dezlegat in ceruri.” (Matei 18:15-18)

Potrivit cu ce spune Domnul, atunci cand Adunarea declara ca un frate are dreptate, in mod sigur el are dreptate, iar cand adunare pronunta ca el a gresit, fara indoiala ca a gresit. Citind aceasta se ridica o intrebare: dar daca hotararea adunaarii este gresita? Domnul vorbeste despre realitatea adunarii. O hotarare gresita nu poate veni din ceea ce este real, caci o hotarare incorecta nu este de la Duhul Sfant, ci este vointa omului. Adunarea in ochii Domnului, este o realitate; orice este inafara acestei realitati nu are absolut nici un loc in gandul Domnului.

Cand Pavel pomeneste adunarea in epistolele sale, el vorbeste despre ea ca fiind cei chemati, cei sfinti, un locas al lui Dumnezeu (Romani 1:7; 1Corinteni 1:2; Efeseni 2:22). Apostolul Ioan vorbeste despre adunare in acelasi mod ca si Pavel. Cu toate ca cele sapte adunari din Asia au multe greseli si caderi, Ioan continua sa le numeasca adunari. Chiar si Domnul Isus recunoaste ca “cele sapte lampadare sunt sapte adunari” (Apocalipsa 1:20)

Pentru apostoli, adunarea este o realitate; prin urmare, in ochii lor nu se pune problema unei adunari false. Desigur, nu inseamna ca in lume nu sunt adunari false. Aceasta insa doar confirma faptul ca cel care nu vede realitatea adunarii are o perspectiva gresita. Cel care se uita la aparente ia toate adunarile drept adevarate. Cel care judeca din punct de vedere rational gaseste ca unele sunt adevarate si altele false. Numai acela care a atins realitatea spirituala vede cu adevarat adunarea.

Sa mentionam aici un aspect legat de latura practica. Am putea intreba ce este viata trupului. Viata trupului nu presupune a actiona in conformitate cu o anumita procedura. Numai daca ai atins realitatea spirituala, poti atinge adunarea; iar atunci, actiunile tale devin miscari in trup, in loc de a fi niste activitati independente. De exemplu, cand esti pe punctul de a face ceva, nu pentru ca ai indeplinit o procedura ceruta – i-ai invitat pe fratii si surorile tale sa vina si sa te consulti cu ei – poate fi actiunea ta considerata ca viata a trupului. Tu traiesti viata trupului, numai cand ai atins realitatea lui in partasia cu fratii si surorile (fie ca sunt multi sau putini). Daca nu ai intrat in contact cu realitatea spirituala, atunci ceea ce s-a aprobat in mod unanim de catre intreaga adunare nu este decat parerea carnii. Nu este catusi de putin viata trupului. Viata trupului curge din realitatea spirituala.

Cazul din Faptele Apostolilor 15 ne demonstreaza ce este viata trupului. In scopul rezolvarii problemei referitoare la necesitatea taierii imprejur al neamurilor, apostolii si batranii, s-au adunat impreuna pentru a se sfatui. La urma Iacoc, s-a ridicat si a rostit hotararea. Aceasta hotarare era de la Duhul Sfant. Caci atunci cand au scris scrisoarea circulara, ei au putut spune: “Caci s-a parut nimerit Duhului Sfant si noua” (versetul 28). Judecata a venit de la Duhul sfant. Ea a atins realitatea spirituala. Desi cuvantul a iesit din gura lui Iacov, totusi “apostolii si batranii si intreaga adunare” au spus “Amin!” si au fost de acord cu hotararea (versetul 22). Aceasta este viata trupului. Viata trupului traieste atunci cand se atinge realitatea in Duhul Sfant. Nu prin intelepciunea unei anumite proceduri, ci prin atingerea realitatii se experimenteaza intr-adevar viata trupului.

Trebuie sa intelegem ca viata spirituala si invatatura isi au realitatea spirituala inaintea lui Dumnezeu. Daca cineva nu a atins acea realitate – indiferent cat de bine ar predica doctrina – el nu produce nimic de valoare spirituala. Daca o persoana nu a atins realitatea adunarii, dar discuta tot timpul despre adunare, ea se afla in intuneric, se autoamageste si este plina de mandrie. Dar, pentru persoana care a intrat in contact cu realitatea spirituala, viata ei este practica si activa, in loc sa fie slova si exterioara.

Un lucru minunat se intampla dupa ce ai atins realitatea. Ori de cate ori te intalnesti cu cineva care nu a atins realitatea, nu a intrat in ea, cunosti imediat lucrul acesta. Stii ca nu a atins realitatea, pentru ca el se ia tot dupa mintea lui, dupa lege, porunci si randuieli. In fata lui Dumnezeu exista ceva ce biblia numeste “adevarat”. Nu este altceva decat “realitatea”. Cunoscand acest adevar – realotatea – esti eliberat de doctrina, de litera, de ganduri si cai omenesti. Fie ca e vorba de botez sau de frangerea paini sau de adunare, exista o realitate. Nimic nu este doar forma, procedura sau doctrina.

Watchman Nee

MARGARITAR...

VIATA NU ESTE NUMAI ACTIVITATE

Autorul psalmului pastorului a rostit acest adevar cand a spus: “El ma face sa stau jos” (AV) Viata nu este numai activitate, munca si slujire. Desi este adevarat ca nu e timp de pierdut, totusi noi nu suntem chemati sa ne zorim tot timpul, in sensul sa fim mereu activi in afara. Cateodata, Dumnezeu ne poate cere sa ne oprim si sa stam jos pentru o vreme.

In mod natural, nu prea ne vine sa stam. Mai degraba ne-am continua drumul. Ne vine greu sa zabovim. Credem ca este o pierdere de timp sa ne retragem si sa ne odihnim. Inca nu am invatat ca uneori, am putea progresa stand jos, decat fiind in alergare continua. Astfel ca deseori ne agitam si ne suparam cand suntem siliti sa stam jos pentru o vreme.

Timpul petrecut in boala nu trebuie pierdut

Unii dintre noi credem ca aproape pacatuim daca e sa ne odihnim chiar si numai cateva ore in timpul saptamanii noastre aglomerate. Ne-am cultivat atat de mult sentimentul responsabilitatii, incat credem ca este gresit sa fim inactivi. Dar exista pericolul sa uitam de necesitatea de a fi noi insine hraniti, inainte de a-i putea hrani pe altii. Este usor sa uitam ca avem nevoie sa fim noi insine binecuvantati, inainte sa putem fi o binecuvantare. Ziua care nu are parte de timpul ei ascuns cu Domnul este o zi pierduta. Ori de cate ori Bunul Pastor ne duce la ape de odihna, putem fi siguri ca aceasta se intampla ca sa ne dea noua binecuvantare.

Acest lucru este la fel de adevarat si atunci cand El ne spune intr-o camera de zacere si ne trage perdelele. El nu intentioneaza ca zilele sau saptamanile petrecute acolo sa fie irosite. In nici un caz activitatea exterioara in care suntem angajati, treburile pamantesit cu care ne ocupam nu sunt singura lucrare a vietii, nici cea mai importanta. Nu suntem aici doar ca sa aratam, sa semanam si sa recoltam, sa construim case sau poduri, sa tinem contabilitatea sau sa scriem, sa producem sau sa cumparam si sa vinem sau sa obtinem profit. Aceste ocupatii pot fi cinstite, dar scopul principal aici este sa crestem in asemanarea lui Cristos, sa dobandim tot mai mult caracterul Lui. Aceasta inseamna sa invatam dragostea agape. Toate celelalte activitati sunt incidentale. Crearea caracterului dumnezeiesc in noi este obiectivul real al lui Dumnezeu.

Riscam sa uitam aceasta cand suntem abaturi de la ocupatia noastra obisnuita pentru o perioada mai lunga sau mai scurta de timp. In mod cert exista ceva care trebuie sa fie in noi, ceva ce esgte mai important decat activitatea pe care am fi facut-o in noi daca ne-am fi continuat neantrerupti treburile noastre.

Un om a trait cincizeci de ani – fericire intrerupta de lacrimi;

A iubit, s-a trudit, a avut sotie si copil si i-a pierdut; a murit;

Si a lasat din toata munca lui de o viata un cantecel

Care-a durat – nimic mai mult.

Asemeni pasarii calugarului Felix, cantecul a fost auzit;

Indoiala s-a rugat, credinta s-a ridicat in zbor, moartea a adormit zambind;

Acel cantec a salvat un suflet. Spui oare ca omul a platit din plin?

Nu,

Dumnezeu a platit – si a considerat ca-i putin.

Nici o durere nu este prea greu de indurat daca ea ne descopera o noua frumusete in Cristos sau daca dezvolta in noi vreo noua trasatura cristica. De vreme ce Isus este cel mai bun dintre toti prietenii, oare nu merita sa lasam treburile noastre pentru o vreme ca sa intram intr-o partasie mai apropiata, mai dulce si mai intima cu El?

Imi predic mie insumi. Viata ar ajunge sa insemne pentru noi mai mult daca am invata sa o luam mai pe indelete. Mare parte din timp ne aflam sub o asemenea presiune, incat ne implinim toate indatoririle intr-un mod febril. Facem asa de multa zarva in pripa noastra navalnica, incat nu putem auzi glasul bland si linistit. Ne grabim atat de tare, incat nu mai avem timp sa gandim, sa meditam, sa ne cunoastem indeaproape cu Domnul nostru. Secretul caracterului frumos al lui Ioan a fost statul lui linistit la pieptul lui Isus, dar noi suntem prea grabiti ca sa petrecem timp in acest fel. De aceea, Dumnezeu trebuie uneori sa ne cheme deoparte ca sa ne odihnim pentru o vreme si sa ne faca sa stam jos.

Insemnatatea pauzelor

Ruskin i-a scris urmatoarele unei tinere reportere: “Din cate stiu eu, Katie, intr-o pauza nu este nici o muzica. Intr-un sens, pauzele de pe portativul muzical nu sunt parte a muzicii. Cu toate acestea, ele sunt la fel de importante la locul lor, ca si cand ar fi note de interpretat sau de cantat. Armonia si ritmul s-ar strica daca un interpret sau un cantaret neatent ar nesocoti pauzele.

Se poate oare ca pauzele randuite de Dumnezeu sa nu fie la fel de importante in melodia vietii, ca oricare din notele de pe portativ? A le neglija sau a le umple inseamna a distruge muzica. De aceea, calauzirea lui Dumnezeu poate ca urmeaza intotdeauna cararile activitatii. Uneori, ea ne poate duce in locuri linistite de odihna. “In seninatate si incredere va fi taria voastra” (Isaia 30:15) Apostolul Pavel ii indeamna pe tesaloniceni sa invete sa traiasca linistiti. Si aceasta nu se realizeaza usor. Rabdarea este una din cele mai mari, daca nu una din cele mai rar intalnite virtuti. Daca te indoiesti de aceasta, cauta sensul cuvantului in dictionar. Sunt momenbte si ceasuri in viata cand datoria suprema este sa nu facem nimic, sa stam linistiti, asteptand ca Dumnezeu sa lucreze sau sa vina timpul cand noi putem actiona.

Uneori suntem atat de nerabdatori, incat trebuie sa fim fortati ca sa ne luam pauze in viata noastra scurta. Suntem in vartejul unei activitati febrile, mergand inainte cu mare zel, deodata, gasim o pauza scrisa pe portativ. Pentru ca ne aflam intr-o graba prea mare si o neglijam, nu reusim sa o acceptam voluntar, si atunci Dumnezeu trebuie sa ne oblige sa o primim. Ne poate face incapabili sa mai lucram pentru o vreme, ca sa ne determine sa respectam pauzele din melodia vietii. Avem intr-adevar nevoie de aceste pauze, pentru ca armonia viatii sa fie deplina si bogata.ù

Fiecare viata are nevoie de iernile ei

Natura ne invata necesitatea perioadelor de inactivitate. Iarna opreste cresterea vegetatiei. Lunile lungi, cand nu sunt frunze si fructe, par a fi un timp pierdut. Dar noi stim ca iarna nu e o greseala si, cand pomul se odihneste, timpul nu e nici pierdut nici irosit. El doar isi aduna fortele pentru cresterea si rodirea de anul viitor. Fiecare viata are nevoie de iernile ei, cand totul pare sa se opreasca dar, asteptarea linistita nu e neaparat o pierdere.

In fiecare viata

Este o pauza care-i mai buna decat inaintarea,

Mai buna decat a avea sau a face cel mai mare lucru:

E sederea linistita din voia suverana.

E o tacere care-i mai buna decat vorbirea-nflacarata,

Mai buna decat suspinul sau plansul singuratic:

Este faptul de a sta linistit din voia Lui suprema.

Pauza si tacerea canta o melodie indoita,

Intr-o armonie joasa si permanenta.

O, suflkete omenesc, al lui Dumnezeu plan

Merge inainte, fara sa fie ajutat de om!

Stai linistit si vezi!

Fii linistit si afla!

“Binecuvantarea Domnului este cea mai mare bogatie a noastra. Niciuna din lucrarile noastre nu adauga nimic la ea.” (Proverbe 10:22, LB) Nu toti intelegem asta. Ne contrazice propria teologie. Dar, daca vom trai suficinent de mult, s-ar putea sa ne descoperim greseala. Autorul de fata are motive sa spuna acesta.

DUMNEZEU BATE MASURA

Daca L-am intelege pe Dumnezeu mai bine, am vedea ca pauzele pe care El le scrie pe portativul vietii noastre sunt necesare pentru a face muzica sa fie desavarsita. Noi credem ca pierdem timpul cand suntem siliti sa fim inactivi din cauza bolii sau a varstei inaintate. Dar nu e neaparat asa. Datoria noastra din zilele de boala cand suntem separati de lumea precipitata, datoria de a fi linistiti, rabdatori si increzatori poate fi uneori la fel de sfanta si de insemnata ca si datoriile urgente ale zilelor de sanatate si tinerete.

Cum citeste muzicianul pauzele? Asa cum s-a exprimat J.R. Miller, trebuie sa-l privim cum bate masura intr-o numaratoare fara greseala, ajungand la urmatoarea nota ca si cum n-ar fi fost nici o intrerupere. Dumnezeu nu scrie muzica vietii noastre fara o structura, de aceea nu trebuie sa fim inspaimantati de pauze. Ele nu trebuie sarite, nici ignorate. Daca privim in sus, Dumnezeu insusi va bate masura pentru noi. Nu e treaba noastra sa scriem partitura; treaba noastra este sa o interpretam sau sa o cantam asa cum a scris-o Dumnezeu. Nu avem nici un drept sa schimbam o nota sau un accent, sa introducem sau sa ignoram o pauza. Trebuie sa o interpretam intocmai cum este scrisa.

J.R. Miller povesteste despre o femeie care invatase secretul ascultarii si al pacii. Ea a dat dovada de o ascultare si o credinta uimitoare cand a spus: "Il aud pe Dumnezeu spunandu-mi: "Stai intinsa aici si tuseste"" Chiar daca ea nu si-a exercitat niciodata credinta prin vindecare, ascultarea si credinta care i-au dat puterea sa faca o astfel de afirmatie sunt probabil de o valoare mai mare in fata lui Dumnezeu decat o credinta care ar putea muta muntii, dar care n-a invatat inca acel secret al supunerii. Viata care-i este placuta lui Dumnezeu este aceea care accepta muzica asa cum o scrie Dumnezeu, fara s-o puna la indoiala, crezand in dragostea si intelepciunea Lui.

In oratoriile ganditoare ale vietii, 
Dumnezeu ne scrie pauze neasteptate.
Acestea intrerup goana, incordarea
Furtuna, disputa,
Si sunt cu siguranta testele de care avem nevoie.


PRIORITATEA DEVOTIUNII

Nu multi dintre noi stiu acest lucru, insa viata devotionala este cea mai importanta parte a relatiei noastre cu Dumnezeu. Vorbim acum despre timpul pe care-l petrecem singuri cu Dumnezeu, cand, nu facem nimic altceva decat sa stam inaintea Lui. Nu ne referim la rugaciunea cand calatorim, cand muncim sau facem orice altceva. Aceasta este intru-totul posibila si necesara. Fiecare ar trebui sa faca aceasta. Dar regele regilor merita mai mult decat atat. El isi dezvaluie voia si Isi impartaseste tainele numai celor care sunt dispusi "sa-si faca timp ca sa fie sfinti" si sa-si imparta timpul numai cu El, sa fie suficient de linistiti ca sa-I auda vocea. Ne-ar fi cerut Dumnezeu de atat de multe ori in Cuvantul Lui sa asteptam, daca nu ar fi avut ceva important sa ne spuna sau sa faca in noi?

Buna cunoastere a Bibliei si timpul petrecut singuri cu Domnul sunt mai importante decat toate celelalte preocupari spirituale la un loc. Nu trebuie sa fiti de acord cu mine, dar dupa parerea mea,  sunt mai importante decat inchinarea publica, partasia reciproca cu trupul lui Cristos, ascultarea predicilor, frecventarea claselor de studiu biblic, ascultarea de mesaje audio, angajarea in evanghelizare personala - chiar mai importante decat contributiile financiare. Desigur toate aceste activitati sunt importante. Niciuna n-ar trebui desconsiderata. Dar eu personal, sunt convins ca viata voastra devotionala este lucrul esential pentru mentinerea si eficacitatea tuturor celorlalte activitati spirituale care merita osteneala. Neglijeaza-ti viata devotionala, si atunci toate celelalte relatii spirituale vor suferi.

Veacul in care traim noi este mai mult unul al lucrarii, decat al rugaciunii. Tendinta este mai degraba sa actionam, decat sa ne inchinam; sa trudim mai greu, decat sa stam linistiti la picioarele mantuitorului intr-o comuniune stransa cu El. Nota dominanta a vietii noastre crestine prezente este dedicarea fata de slujirea activa. Dar dedicarea fata de persoana lui Dumnezeu -Isus Insusi - este insasi radacina unei activitati eficiente.

Ca sa ne pregatim in vederea slujirii si a rodniciei, noi toti avem nevoie sa ne rezervam multe ceasuri de liniste in vietile noastre, cand sa stam singuri cu Cristos, in comuniune personala cu El, ascultand vocea Lui, reinaindu-ne din plinatatea Lui, puterile si fiind transformati in caracterul nostru in timp ce privim fata Lui. Barbatii ocupati au nevoie de astfel de perioade de liniste de comuniune spirituala, pentru ca zilele lor de truda, griji si lupta tind sa epuizeze energia vietii lor spirituale si sa le sece puterea interioara.

Femeile zeloase au nevoie de astfel de perioade de liniste, pentru ca sunt multe lucruri in viata lor zilnica, familiala si sociala, care le consuma proviziile de har. Ingrijirea copiilor, insasi rutina vietii caminului lor, nenumaratele maruntisuri care le pun la incercare rabdarea, le agita duhul si tind sa le distruga pacea, toate acestea fac imperios necesar ca fiecare femeie crestina sa-si stabileasca in viata ei cel putin o ora in fiecare zi cand, la fel ca Maria, sa poata sta la picioarele lui Isus ca sa-si linisteasca si sa-si hraneasca sufletul. Asa cum s-a exprimat in mod plastis J.R Miller, prea multi dintre noi ii dam lui Dumnezeu numai ramasitele zilelor noastre.

Am inceput cu un accent spre actiune si incheiem cu un accent pe devotiune, pentru ca fara devotiune, nici o actiune nu poate fi eficienta pe taramul spiritual. Acest gand a fost cel mai bine descris de S.D. Gordon in "Comentarii linistite despre rugaciune": "Poti face mai mult decat sa te rogi, dupa ce te-ai rugat. Dar, pana nu te-ai rugat, nu poti face altceva decat sa te rogi."

Paul E. Billheimer

MARGARITAR....

ISPITE SI CADERI

Cand o indurare vine sub forma de necaz, adeseori avem nevoie de timp si de har, pentru a o putea numi indurare. Ferice de cei care nu au nevoie de timp pentru a o numi astfel. Scrisoarea de la vrajams la manat pe Ezechia la Dumnezeu, pe cand cea de la imparatul care l-a flatat i-a prins picioarele in lat. (2 Imparati 19:20)

Cel mai bun mod de a ne impotrivi unor ispite este de a fugi de ele. Trebuie sa discernem intre o stare de moarte a sufletului si o stare de ispitire. Iov, in necazul lui a fost intr-o stare de ispitire. El a spus in intristarea lui: “O, cum nu pot sa fiu ca in lunile trecute!” (Iov 29:2) David a fost intr-o stare de moarte a sufletului cand s-a sculat din pat pentru a se plimba pe acoperisul casei. (2Samuel 11:2) Iov si-a simtit ispita. David nu a fost constient de pericol.

Deavolul este adeseori ca un jucator de crti exersat, care le permite naivilor putin succes, pentru ca, in final, sa-i goleasca de tot ce au. Astfel Satan poate lasa ca sclavii lui sa o rupa cu pacatele mari, pentru a-i tine strans legati in lanturile dreptatii proprii si ale unei paci false.

Daca increzandu-ne in carne, nu cautam sfat de la Dumnezeu, El e gata sa ne lase de capul nostru, ca sa experimentam nebunia intelepciunii noastre. Daca Iosua ar fi cautat sfat de la Dumnezeu, nu ar fi fost inselat de gabaoniti si de dovezile lor privitoare la o calatorie lunga. (Iosua 9)

Raul din inima este descoperit cel mai bine copiilor lui Dumnezeu atunci cand stau inaintea Scaunului indurarii. Daca nu invata acolo, s-ar putea ca Dumnezeu sa ii lase sa invete prin vreo rabufnire josnica. Pavel s-a deprins sa aibe intotdeauna un cuget curat, si, printr-o comuniune constanta cu Dumnezeu a cunoscut bine inselaciunea carnii. Daca suntem gasiti plangand dincolo de perdea din cauza raului dinlauntrul nostru, vom fi paziti de a-l dezonora pe Domnul in afara.

Nici un copil al lui Dumnezeu nu cade dintr-o data in mocirla pacatului. Orice declin incepe prin neveghere si neglijarea comuniunii ascunse cu Dumnezeu: prin aceasta Satan gaseste o usa de intrare in inima, iar noi cadem in cursa lui.

Robert C. Chapman

MARGARITARUL ZILEI - MEDITATIE ZILNICA

Romani 6:23 "Fiindca plata pacatului este moartea: dar darul fara plata al lui Dumnezeu este viata vecinica in Isus Hristos Domnul nostru."

Multumim lui Dumnezeu pentru Pavel si adevarurile descoperite lui cu privire la mantuire si la trairea ca si copii ai lui Dumnezeu. Stim ca mantuirea se capata prin credinta, faptele noastre sau orice merit omenesc nu iau parte la mantuirea noastra. Chiar si credinta ne-a fost data de catre Dumnezeu. Atunci cand in inima pacatosului, apare primul suspin al pacatului, cand omul simte prima data povara pacatului, atunci Dumnezeu pune inaintea omului, ii descopera planul de mantuire. Si atunci in inima omului se naste credinta mantuitoare: ca Fiul lui Dumnezeu a venit sa moara pentru pacatele noastre, ca prin sangele lui suntem mantuiti, spalati curatiti de orice pacat, ca harul lui Dumnezeu, gratia Lui, dragostea lui iertatoare este sufieient de mare ca sa acopere orice pacat, sa ierte si sa curateasca orice pacatos. 

Pavel pune intrebarea zicand: "..Sa pacatuim ca sa se inmulteasca harul?.." Daca tot este har, si cu cat pacatul este mai mare si mai mult, harul se inmulteste, inseamna ca putem pacatui la nesfarsit.CATEGORIC NU! Pentru pacatele noastre a murit Fiul lui Dumnezeu. Cel ce a constientizat in duhul lui acest lucru, se va feri de pacat ca de foc.

E adevarat ca in vechiul legamant, omul aducea la templu, pentru pacatul lui animalul crescut in curtea sau cumparat cu bani munciti din greu. Si, dupa ce pacatul era marturisit, animalul era jertfit, iar omul se intorcea acasa, continuand sa pacatuiasca. Poate la inceput mai putin, dar, cu trecerea zilelor, se intorcea la faptele dintai. De aceea, Dumnezeu, scarbit de comportamentul omului, de pacatosenia lui spune: "Mi-e scarba de jertfele voastre si de darurile voastre de mancare. "

"Dar multamiri fie aduse acum lui Dumnezeu ca dupa ce ati fost robi ai pacatului, ati ascultat acum din inima de dreptarul invataturii pe care a-ti primit-o" V17. Poate Dumnezeu sa spuna si despre tine, multamiri fie aduse pentru (Iosif, Maria, Bianca, Carmen, Gheorghe, Marius, ...) ca dupa ce a fost rob(a) a pacatului a ascultat evanghelia, a primit-o, a fost mantuita, a fost botezata in moartea lui Cristos, inviind la o viata trita pentru slava Lui. Se poate spune despre tine: "Multumiri fie aduse lui Dumnezeu?"

Daca nu se poate spune acest lucru, versetul de astazi te avertizeaza: "Plata pacatului este moartea...." Nu numai moartea fizica, dar este vorba de moartea spirituala, despartirea de Dumnezeu si trairea o eternitate cu deavolul si ingerii lui, care in chinuri infioratoare o sa te tina vesnicia intreaga. Tine minte: pentru cei care nu sunt ai lui Cristos, pentru cei care nu l-au primit ca mantuitor plata pacatului este moartea. Smulge-te astazi din moarte, vino la viata, vita pe care o primesti prin jertfa Domnului Isus, mantuirea pe care ti-o da in dar, darul fara plata al lui Dumnezeu, darul dragostei Lui. Darul fara plata al lui Dumnezeu este mantuirea si viata vesnica impreuna cu Dumnezeu. Primeste-l astazi, intra in familia lui Dumnezeu ca sa poti fi mostenitoare, cetateana a Imparatiei Lui gloriase.

O zi binecuvantata sa avem fiecare.

Maria Cornea

MARGARITARUL ZILEI - MEDITATIE ZILNICA

Romani 8:12-17 "Aşadar*, fraţilor, noi nu mai datorăm nimic firii pământeşti, ca să trăim după îndemnurile ei. Dacă trăiţi* după îndemnurile ei, veţi muri, dar, dacă, prin Duhul, faceţi să moară** faptele trupului, veţi trăi. Căci toţi cei ce sunt călăuziţi* de Duhul lui Dumnezeu sunt fii ai lui Dumnezeu. Şi voi n-aţi* primit un duh de robie, ca să mai aveţi frică**, ci aţi primit un duh† de înfiere, care ne face să strigăm: „Ava††!”, adică „Tata!" Însuşi* Duhul adevereşte împreună cu duhul nostru că suntem copii ai lui Dumnezeu^. Şi, dacă suntem copii, suntem şi moştenitori*: moştenitori ai lui Dumnezeu şi împreună-moştenitori cu Hristos, dacă suferim** cu adevărat împreună cu El, ca să fim şi proslăviţi împreună cu El."

Conform Cuvantului lui Dumnezeu, asa cum concluziona si apostolul Pavel in textul de ieri, eu ca si credincios, trebuie zilnic sa dau la moarte firea mea pamanteasca. Ce inseamna a da la moarte firea pamanteasca? Inseamna a omora, a nu implini poftele ei. Adica: daca imi este doame sa nu mananc ci sa ma infometez? Nicidecum. Sa mananc ca sa traiesc, nu sa fac din aceasta un scop al trairii mele. Nu sa ma imbuib si tot ceea ce trebuie sa fac este sa mananc pana nu mai pot, chiar pana imi vine sa vomit. La fel este si cu imbracamintea sau cu alte aspecte ale vietii. La fel este si cu poftele carnii. Scopul vietii mele ca si credincios este sa traiesc pentru slaca lui Dumnezeu incepand cu cele mai neansemnate activitati ale vietii mele: mancare, bautura, imbracaminte, comportament! Foarte important este ssa cunisc bunele maniere si sa le aplic, sa traiesc dupa aceste regului, pentru ca si prin ele Domnul sa fie slavit. Toate acestea, cu intelepciunea lui Dumnezeu le pot transforma, schimba, ca prin ele Dumnezeu sa fie slavit. Noi nu mai datoram nimic firii pamantesti, nu traim dupa indemn-urile ei. In noi firea pamanteasca trebuie sa moara, si traim dupa Cuvantul lui Dumnezeu, care este viu si lucrator si prin care suntem transformati in asemanarea lui Cristos. Sa fim atenti la ceea ce spune Cuvantul: daca traiti dupa indemnurile ei (firii pamantesti) veti muri;" De ce? Pentru ca incet, lumea cu lucrurile ei, firea cu dorintele ei, carnea cu poftele ei ne acapareaza, si ne trezim robiti de patimi, pofte, placeri, lanturi ale satanei, din robia caruia numai mila si indurarea lui Dumnezeu ne poate scapa.




"Caci toti cei ce sunt calauziti de Duhul lui Dumnezeu sunt fii ai lui Dumnezeu". Singur(a) ma pot cerceta. Sunt copil al lui Dumnezeu sau sunt sub robia poftelor, dorintelor si pornirilor pacatoase. Fiecarui om Dumnezeu i-a dat acest discernamant. Pot singr(a) sa ma examinez sa stiu unde sunt. Calauzire lui Dumnezeu, ma duce la Dumnezeu, calauzirea firi si poftelor ma duce la deavolul. Am libertatea de a alege cu cine vreau sa fiu la final; libertatea de decizie o am eu si Dumnezeu o ia in serios.

"Insusi Duhul adevereste ca suntem copii ai lui Dumnezeu si daca suntm copii, suntem si mostenitori ai lui Dumnezeu si mostenitori impreuna cu Cristos..." v. 16 Duhul Sfant adevereste in noi si pentru noi ai cui mostenitori suntem, certifica alegerea noastra. Certificarea este strigatul nostru catre Tatal, "Tata!", din inima sincera, din dragoste si cu credinciosie. Si aceasta se intampla zilnic. Noi ne comportam ca niste copii fata de Tatal nostru, in partasie si umblare, cinstindu-L prin trairea noastra.

Si incununarea acestei alegeri, este mostenirea. Vom fi mostenitori ai Tatalui, al Celui pe care L-am iubit, urmat, marturisit si glorificat prin tot ceea ce suntem noi ca fiinte umane. Vom fi mostenitori impreuna cu Cristos. Cristos Mantuitorul si Domnul nostru nu si-a pastrat imparatia pentru El, ci mostenirea aceasta o imaprte cu fiecare din noi. Fiecare vom mosteni Imparatia, nu numai vom fi acolo prezenti, vom fi mostenitori. Mostenitorul este proproetarul mostenirii, stapaneste peste mostenire. Si noi vom fi impreuna mostenitori cu El, cu Domnul si mantuitorul nostu, daca ne vom sfarsi alergarea in cinste, asa cum a sfarsit-o El. In Cristot putem totul. El sa ne ajute la aceasta.

O zi binecuvantata sa avem fiecare din noi.

Maria Cornea. 

MARGARITAR....

CARE ESTE MISIUNEA TA?

Sa presupunem ca in timp ce se afla in temnita, Pavel si-ar fi putut pierde increderea in calauzirea lui Dumnezeu. N-ar fi primit niciodata reveletia adevarului divin care i-a fost incredintat. Buna parte din adevarul care a miscat sufletele a milioane de oameni i-a fost dezvaluit lui Pavel in timp ce el facea corturi. Multi dintre noi n-am invatat niciodata sa-l vedem pe Dumnezeu in viata noastra de zi cu zi. Daca Isus "tine toate lucrurile cu Cuvantul puterii Lui" (Evrei 1:3), trebuie sa stiu ca El imi hotaraste sarcinile mele zilnice.

Ni se pare ca viata noastra nu este demna de noi, ca splendoarea ei se pierde in sarcinile noastre obisnuite. Credem ca l-am putea descoperi pe Dumnezeu in mersul vietii daca am oupa un loc remarcabil sau daca am indeplini vreo sarcina senzationala sau daca am putea calatori in locuri indepartate. Dar nici o ocupatie nu e nedemna in ea insasi. N-ar trebui sa ne simtim umiliti de conditia noastra pamanteasca. Totul depinde de misiunea noastra, iar nu de ocupatia noastra.

Isus a fost tamplar de meserie, dar nu aceasta afost chemarea Lui. Ocupatia ta poate fi aceea de bacan, macelar sau fermier, dar, daca esti cu totul daruit lui Dumnezeu, misiunea ta este similara cu cea a unui predicator, a unui evanghelist sau chiar a lui Cristos Insusi.: sa intemeiezi Imparatia lui Dumnezeu. Misiunea ta, iar nu ocupatia ta, este ceea ce te ridica sau te coboara. Cand negura se va indeparta, vom vedea ca femeia de serviciu a carei misiune este sa-l inalte pe Isus Cristos este mult mai plina de glorie decat printesa care traieste pentru sine. Dumnezeu este prezent in orice viata in care El este punctul central.

Trisat in viata?

Poate simti ca nu ai avut o masura corecta de oportunitati si privilegii in viata. Esti suparat pentru ca altii par mult mai favorizati decat tine. Esti nemultumit si deprimat. Poate ca aceasta este cauza ca ai pierdut sensul calauzirii lui Dumnezeu in viata ta.

Cu multi ani in urma, o tinara domna din congregatia noastra avea o fata foarte trista. Era nemultumita si nefericita. Infatisarea ei era intunecata. Prea putine erau lucrurile care sa-i inveseleasca viata. Simtea ca a fost pacalita de viata. Nu avea un camin crestin sau o origine crestina. Nu era frumoasa nici talentata. Nu stia unde s-ar fi putut potrivi. Gandea ca copii nostri trebuie sa fie fericiti, pentru ca ei au avut oportunitatile sa se dezvolte, pe care ea nu le-a avut. Era usor de inteles de ce ei trebuiau sa fie fericiti. Ii era greu sa invinga amaraciunea din inima ei.

Dar intr-o zi a capatat eliberarea launtrica. A fost umpluta cu Duhul. Curand si-a pierdut tristetea si a devenit radioasa de fericire. Am vazut-o cum incepea sa creasca. Starea ei exterioara parea neschimbata, dar ea era schimbata inauntru. Si atunci, intr-o zi, mi-a marturisit cu fata radioasa, ca isi gasise locul, chemarea ei de viata.  Aceasta s-a intimplat in urma cu 35 de ani. Astazi a implinit aproape treizeci de ani de sujire pe un camp strain de misiune. Probabil tu crezi ca nu mai sunt minuni - dar cand Cristos este centrul vietii noastre, si tot ceea ce facem este pentru El, intreaga viata arde pentru Dumnezeu. Intreaga viata devine o minune la fel de veritabila ca viata oricarui sfant din Biblie. Daca viata il are pe Dumnezeu ca punct central, atunci este la fel de sacra ca si aceea a unui vestitor al cuvantului sau a unui misionar.

Ganditi-va la mediul umil al lui Cristos

Ganditi-va pentru o clipa la Isus. La varsta de doisprezece ani a mers la templu si acolo, pe cand ii uimea pe carturarii legii si pe alte autoritati religioase, a devenit centrul atractiei. Dar ce a facut atunci cand mama Lui L-a gasit si L-a mustrat cu blandete? S-a intors in casa lui umila de la tara, din Nazaret,  si s-a supus parintilor Lui. Acolo, in acele imprejurari umile, in timp ce lucra intr-un atelier de tamplarie, el a gasit un spatiu suficient pentru dezvoltarea celei mai bogate naturi omenesti pe care a vazut-o vreodata lumea, si pentru experimentarea datoriei in chip desavrsit.

De aceea oricat de neinteresanta ar fi activitatea noastra, oricat de plictisitoare ar fi datoria noastra, oricat de limitate ne-ar fi circumstantele, putem fi siguri ca ele ofera oportunitati depline pentru cea mai inalta dezvoltare a unui caracter nobil. Si putem fi siguri ca truda noastra cea mai grea, sarcinile cele mai obositoare, indatoririle cele mai umile si imprejurarile cele mai neplacute nu ne vor lipsi in nici un fel de calauzirea lui Cristos. intrucat El insusi a trait sub disciplina unor asemenea conditii. Sa nu ratam calauzirea Lui din cauza ca nu-L putem vedea in lucrurile de rand.

Caile lui Dumnezeu sunt drepte, dar nu intotdeauna netede

Deoarece caile pe care Dumnezeu ne conduce nu sunt intotdeauna usoare, ne putem afla in pericolul de a nu recunoaste calauzirea Lui. Este natural sa ne gandim ca, daca Dumnezeu ne conduce, calea noastra va fi usoara si incantatoare. Dar nu este asa. In Matei 4:1 citim: "Atunci Isus a fost dus de Duhul in pustie ca sa fie ispitit de deavolul." Uneori, Dumnezeu, randuieste vietile noastre in asa fel, incat suntem dusi in locuri unde structura noastra morala e supusa la proba. Aceasta inseamna ca Satan va fi lasat liber asupra noastra. Inseamna cai aspre si stancoase, inseamna mister si intuneric si durere. Cand Dumnezeu ne conduce pe anumite cai, ne asteptam ca ele sa fie domoale si suntem surprinsi, iar cateodata iritabili si artagosi, cand descoperim ca suntr altfel. Pentu ca drumul este greu, suntem in pericolul de a pune la indoiala calauzirea lui Dumnezeu.

Calea aspra a lui Pavel

Sa luam exemplu calatoria lui Pavel al Roma. Daca el ar fi avut impresia ca Dumnezeu il conduce intotdeauna pe carari netede, atunci, inainte sa ajunga prea departe, ar fi fost convins ca a pierdut total calauzirea lui Dumnezeu. Luni de zile a fost inchis in temnite subterane si izolate ca prizonier al Romei. Apoi, in loc sa fie purtat de un car ceresc, a fost lasat sa fie purtat incoace si incolo de o mare furtunoasa, sa treaca prin zile pline de deznadejde si nopti de disperare, cand, timp de paisprezece zile, nimeni n-a putut manca, si apoi, in cele din urma, sa fie victima unui naufragiu.

Si cum a ajuns pe uscat? N-a fost nici o luntre cereasca care sa-l poarte la tarm, nici un inger care sa potoleasca marea furioasa, niciun semn supranatural ca Pavel se afla in voia lui Dumnezeu. La fel ca toti ceilalti, si Pavel a trebuit sa se prinda de o scandura si sa innoate cat de bine putea ca sa se salveze. Imi imaginez ca nu s-a simtit foarte exaltat in acel timp. Imi inchipui ca ar fi putut asculta cu usurinta de soapta lui Satan care ii sugera ca "grozava cale" era cea pe care trebuia sa mearga ca slujitor al lui Dumnezeu si un apostol al lui Cristos! Ascultati marturia lui:

Sunt ei slujitori ai lui Hristos? – vorbesc ca un ieşit din minţi. – Eu sunt şi mai mult. În osteneli*, şi mai mult; în temniţe, şi mai mult; în lovituri**, fără număr; de multe ori în primejdii de moarte. De cinci ori am căpătat de la iudei patruzeci* de lovituri fără una; de trei ori am fost bătut* cu nuiele; o dată am fost împroşcat** cu pietre; de trei ori s-a sfărâmat† corabia cu mine; o noapte şi o zi am fost în adâncul mării. Deseori am fost în călătorii, în primejdii pe râuri, în primejdii din partea tâlharilor, în* primejdii din partea celor din neamul meu, în** primejdii din partea păgânilor, în primejdii în cetăţi, în primejdii în pustie, în primejdii pe mare, în primejdii între fraţii mincinoşi. În osteneli şi necazuri, în priveghiuri* adesea, în foame** şi sete, în posturi adesea, în frig şi lipsă de îmbrăcă-minte! Şi, pe lângă lucrurile de afară, în fiecare zi mă apasă grija* pentru toate bisericile.(2Corinteni 11:23-28)

Daca Pavel ar fi asteptat ca Dumnezeu sa-l conduca numai pe cai linistite si usoare, atunci ar fi pierdut cu totul calauzirea Lui. Dar El n-a pierdut-o. Chiar in aceste imprejurari el a marturisit: "Oriunde merg, multumesc lui Dumnezeu ca face din viata mea o necurmata procesiune de triumf in Cristos. (2Corinteni 2:14, Moffat) Aici este modelul lui Dumnezeu pentru vietile noastre. Aici gasim asigurarea ca Dumnezeu ii conduce pe oamenii care trebuie sa faca fata circumstantelor dificile si sa mearga pe cai aspre. Calauzirea lui Dumnezeu nu ne ridica neaparat deasupra nivelului comun al experientei obisnuite. El ne poate conduce pe cai aspre, intocmai cum i s-a intamplat lui Pavel.

Frumusete in intuneric

Se spune ca intr-unul din renumitele ateliere de dantelarie din Bruxelles sunt anumite incaperi destinate filatii unora dintre cele mai fine si mai delicate nodele. Aceste camere sunt complet intunecate, cu exceptia luminii care patrunde printr-o fereastra foarte mica si sta colo unde raza de lumina cade direct pe model. Exista un singur filator in camera si el, sta acolo unde raza de lumina cade pe firele tesaturii lui. "In acest fel" spune ghidul, "obtinem produsele noastre cele mai alese. Dantela este intotdeauna mai delicata si mai frumos tesuta cand lucratorul insusi este in intuneric, si numai modelul lui e in lumina."

Nu se intampla oare la fel si cu noi in teserea noastra? Uneori si noi lucram in intuneric. Nu intelegem ce facem. Modelul ne este foarte imprecis. Si totusi, intr-o zi, putem descoperi ca cea mai delicata lucrare a vietii noastre a fost facuta in acele perioade de intuneric. Tocmai cararea care pare atat de intunecata, atat de grea pentru picioarele noastre este calea pe care o alege Dumnezeu. "El nu ti-ar trimite niciodata intunericul daca ar considera ca ai putea suporta lumina."

Paul E. Billheimer

MARGARITAR...

VEGHERE SI LEPADARE DE SINE

"Nu va ganditi la ziua de maine" (Matei 6:34,KJV) - adica sa nu avem ganduri de ingrijorare, caci acestea vin din necredinta in Dumnezeu. Este insa un mod de a ne gandi la ziua de maine, care se do-vedeste o grija sfanta: "Omul chibzuit vede nenorocirea si se ascunde (Proverbe22:3) Norii care se aduna pe cer prevestesc furtuna. Vegheaza si fii tare pentru orice furtuna; fie ea in inima ta, in biseri-ca sau in lume - ia masuri contra ei ramanand in Cristos. El este locul nostru de adapost, turnul nostru de scapare la care alearga cel drept si gaseste siguranta. "Vegheati si va rugati ca sa nu cadeti in ispita".

Chiar si atunci cand avem parte de multimea de mangaieri in Cristos si de aprobarea Lui, sa veghem ca nu cumva, prin mangaierea carnii, sa ajungem asemenea miresei din Cantarea Cantarilor, parasind  binecuvantata stare de comunicare placuta si facandu-ne de rusine prin: "Dorm, dar inima mi-e treaza" (Cantarea cantarilor 5:2KJV)

Ce mare dragoste trebuie sa fi avut Pavel pentru tesaloniceni! Desi s-a bucurat foarte mult de partasia fratilor, el l-a trimis pe Timotei din Atena la Tesalonic si s-a multumit sa ramana singur! Daca un copil al lui Dumnezeu isi satisface carnea sub pretextul libertatii, luand libertatea carnala drept spiritualitate, cine poate spune pana unde poate ajunge pe drumul gresit? Lepadarea de sine realizata de har este adevarata libertate.

Cand vedem un slujitor al lui Cristos plin de smerenie si lepadare de sine, trebuie sa-l pretuim si sa-l respectam. In fata marilor daruri ale cunoasterii si ale vorbirii, neansotite de smerenie, ne exprimam admiratia; dar ele nu pot impune pretuirea si respectul nostru. Deprinderea de a ne lepada de noi insine in lucrurile mici va da vigoare vietii noastre spirituale.

Cautand prilejuri de a face lucruri mari pentru cauza Domnului, pierdem prilejurile de fiecare zi, de fiecare ceas pentru faptele mici de lepadare de sine, care au nevoie in mod special de harul lui Cristos. A rastigni eul atunci cand nici un alt ochi nu ne vede decat cel al lui Dumnezeu este cea mai placut slujire pentru Domnul si Stapanul nostru.

Cea mai buna veghere este cea care incredinteaza paza sufletelor noastre in mainile lui Dumnezeu; caci "daca nu pazeste Domnul o cetate, degeaba vegheaza cel ce o pazeste". (Psalmul127:1)

Robert C Chapman

MARGARITAR...
REALITATEA SPIRITUALA - CAZUL 2 

Frangerea paini - cina

Acelasi lucru este adevarat si in legatura cu frangerea paini.In noaptea in care a fost vandut, Domnul Isus "a luat o paine si, dupa ce a binecuvantat-o, a frant-o si a dat-o ucenicilor, zicand: "Luati mancati, acesta este trupul meu". Apoi a luat un pahar, si, dupa ce a multumit lui Dumnezeu li l-a dat zicand: "Beti toti din el; caci el este sangele Meu, sangele legamantului celui nou, care se varsa pentru multi spre iertarea pacatelor. Va spun ca de acum incolo nu voi mai bea din acest rod al vitei..." (Matei 26;:26-29) Unii privesc aceasta din punct de vedere fizic si, astfel, sustin ca intrucat painea si vinul sunt binecuvantate, intreaga substanta a painii este schimbata in trupul Domnului si intreaga substanta a rodului vitei se transforma in sangele Domnului. Alti privesc aceasta dintr-o mperspectiva rationala, argumentand ca painea si vinul nu se transforma in altceva (ca in cazul de mai sus), ci ele reprezinta, pur si simplu, trupul si sangele Domnului.

Judecand dupa propriile cuvinte ale Domnului Isus, vedem ca El nu pune accentul nici pe transformare,nici pe reprezentare, ci pe realitatea spirituala. In spatele a ceea ce se mananca si se bea se afla realitatea spirituala. : Isus spune: "Acesta este trupul meu"; El nu spune: "Acesta reprezinta trupul Meu." Si dupa ce spune: "Acesta este sangele legamantului celui nou", Domnul continua cu "Nu voi bea din acest rod al vitei" - aratand clar ca vinul nici nu a fost transformat, nici nu este reprezentant al sangelui. Cand Domnul vorbeste despre paine si despre pahar, accentul este pus in  intregime pe realitate. In ochii Lui nu este nici o reprezentare, nici transformare.

Pavel spune acelasi lucru cand declara: "Paharul binecuvantarii pe care-l binecuvantam, nu este el partasia cu sangele lui Cristos? Painea pe care o frangem, nu este ea partasia cu trupul lui Cristos?" (1Corinteni 10:16KJV) Este vorba de paine si totusi, el recunoaste ca fiind trupul lui Cristos. Este vorba de pahar si totusi el accepta ca fiind sangele lui Cristos. In ochii lui Pavel nu este nici reprezentare, nici transformare, ci numai realitate spirituala. El explica mai departe: "noi care suntem multi, suntem o singura paine, un singur trup" (versetul 17 ASV). Cum ar putea spune el aceasta daca nu ar fi atins realitatea spirituala?

Cand cineva vorbeste sau relateaza un fapt, sau foloseste o alegorie - adica, limbajul lui este literal, sau simbolic. Nu asa a fost in cazul lui Pavel. "Noi care suntem multi" este literal; "suntem o singura paine" este simbolic. El pune impreuna literalul cu simbolicul, deoarece, pentru el, atat, noi, care suntem multi", cat si "suntem o singura paine" sunt fapte. Realitatea spirituala pe care a atins-o el este asa de concreta, incat pare sa uneasca pe "noi, care suntem multi", cu "suntem o singura paine, un singur trup". El a trecut dincolo de gramatica si de roterica. Iata-l aici pe unul care il cunoaste cu adevarat pe Domnul. Cand ia din paine, el este cu adevarat in comuniune cu trupul lui Cristos, caci uita de paine si este acum in atingere cu realitatea spirituala. Cand ia un pahar, el este, intr-adevar in comuniune cu sangele lui Cristos, caci uita de rodul vitei si atinge realitatea spirituala. Odata ce a atins realitatea spirituala, pentru el cuvantul sau doctrina nu mai reprezinta o problema.

Watchman Nee

MARGARITARUL ZILEI - MEDITATIE ZILNICA

Romani 8:11 "Si daca Duhul Celui ce a inviat pe Isus dintre cei morti locuieste in voi, Cel ce a inviat pe Cristos Isus din morti, va invia si trupurile voastre muritoare din pricina Duhului Sau, care locuieste in voi."

Versetul acesta este concluzia primei parti a capitolului opt din Romani, in care Pavel ne explica despre viata credinciosului. Chiar din primul verset, Pavel, ne face de cunoscut ca, pentru cei ce sunt ai lui Cristos, si care, traiesc dupa indemnurile Duhului, nu este nici o osandire. Adica, sunt crestini care traiesc calauziti de Duhul lui Dumnezeu - credstini duhovnicesti, si crestini calauziti de fire - crestini firesti. Cei calauziti de Duhul lui Dumnezeu vor cauta sa placa Domnului si vor umbla dupa lucrurile de sus, cei calauziti de fire, vor cauta sa implineasca placerile lor si ale trupului. Exista o afirmatie care ar trebui sa ne dea de gandit fiecaruia dintre noi. Pavel zice, ca pentru cei care umbla calauziti de Duhul lui Dumnezeu nu este nici o osandire, pentru ca ei cauta sa placa lui Dumnezeu, omorand in ei dorinta de a pacatui sau ei biruiesc ispita de a pacatui, pe cand ceilalti, da, pentru ei exista osandire pentru pacat, pentru ca pacatuiesc voit, stiu ca nu trebuie sa faca un anumit lucru pentru ca este pacat, dar il fac si in ziua aceea , judecata va incepe de la casa lui Dumnezeu.

Ce fel de credincios esti? Te lasi calauzit de Duhul lui Dumnezeu? Cauti, caut eu sa ma las calauzti(a) de Duhul lui Dumnezeu? Caut sa plac lui Dumnezeu? Am murit eu fata de pacat? Traiesc pentru Cristos? Traieste Cristos in viata mea?A biruit legea Duhului de viata in Cristos in mine?

v 5 "Intradevar, cei ce traiesc  dupa indemnurile firii pamantesti, umbla dupa lucrurile firii pamantesti; pe cand cei ce traiesc dupa indemnurile Duhului, umbla dupa lucrurile Duhului." Viata mea, defineste umblarea mea; ceea ce ma intereseaza in viata, de ceea ce sunt preocupata, defineste cine ma conduce si de cine imi este legata inima. Sunt interesata de implinirea poftelor mele, a firii, a lucrurilor pamantesi, aceasta imi va ocupa timpul. Sunt preocupata in a ajuta pe altii, in a-mi investi timpul in a spune altora despre Imparatie si a-i aduce la Domnul, asta imi va ocupa timpul. Ceea ce are valoare in viata mea, in aceea voi investi.

v. 7 "Fiindca umblarea dupa lucrurile firii pamantesti este vrajmasie impotriva lui Dumnezeu... deci cei ce sunt pamantesti, nu pot sa placa lui Dumnezeu. Voi insa nu mai sunteti pèamantesti, ci duhovnicesti, daca Duhul lui Dumnezeu locuieste in adevar in voi. Daca n-are cineva Duhul lui Cristos, nu este al Lui." Pe pamantul acesta viata noastra este definita de umblarea noastra. Umblu dupa lucrurile de sus, inseamna ca sunt al lui Dumnezeu, umblu sa implinesc poftele firii, prioritatea mea sunt poftele firii, nu plac lui Dumnezeu, Duhul Lui nu locuieste in mine si inseamna ca nu sunt al Lui. Fiecare dintre noi sa ne cercetam in lumina cuvantului al cui sunt eu cu adevarat.

Daca sunt al lui Cristos, voi fi inviat si ei cum a fost inviat Cristos, Tatal ma va invia si pe mine in ziua aceea, asa cum L-a inviat si pe Cristos. Trupul meu muritor va trece in nemurire din pricina Duhului care este in mine. Eu vreau, doresc cu toata fiinta mea ca sa am parte de aceasta inviere si ma lupt cu trupul meu si poftele lui, incercand sa umblu dupa calauzirea Duhului si sa omor in trupul meu poftele firii pamantesti care se razboiesc cu suflteul. O zi o data, Domnul sa ne dea biruinta.

O zi binecuvantata, biruind astazi firea cu dorintele ei, si traind dupa indemnurile Duhului pentru slava lui Dumnezeu.

Maria Cornea

MARGARITAR...

REALITATEA SPIRITUALA  - CAZURI CONCRETE

NASTEREA DIN NOU - BOTEZUL

"Isus i-a raspuns: "Adevarat, adevarat iti spun ca, daca nu se naste cineva din apa si din duh, nu poate sa intre in Imparatia lui Dumnezeu" (Ioan 3:5) Acesta este cuvantul adresat de Domnul nostru lui Nicodim. Cand Pavel a scris sfintilor din Roma, el i-a intrebat: "Nu stiti ca toti cati am fost botezati in Cristos am fost botezati in moartea Lui?" Apoi Pavel continua cu aeste cuvinte: "Noi deci prin botezul in moartea Lui, am fost ingropati cu El pentru ca, dupa cum Cristos a inviat din morti prin slava Tatalui, tot asa si noi traim o viata noua. Intr-adevar, daca ne-am facut una cu El printr-o moarte asemanatoare cu a lui, vom fi una cu El si printr-o inviere asemanatoare cu a lui." (Romani 6:3-5) Atat Domnul Isus, cat si Pavel vorbesc despre realitatea botezului.

Dar unii oameni privesc aceasta chestiune a botezului dintr-o perspectiva fizica. Ochii lor vad doar apa. De aceea, ei insista asupra regenerarii prin botez. Ei nu au atins realitatea spirituala. Alti oameni incearca sa inteleaga aceasta problema cu mintea. Ei sustin ca apa nu poate sa-i regenereze pe oameni. Prin urmare, ei spun, ca in cazul unora, botezul este real si launtric, in timp ce, in cazul altora, el este fals si exterior. Cei din prima categorie pot intra in Imparatia lui Dumnezeu, dar cei din a doua sunt exclusi. Nici cei care gandesc astfel nu au atins realitatea spirituala in aceasta chestiune.

Botezul despre care i-a vorbit Domnul Isus lui Nicodim este o realitate. Pavel, de asemenea, vede realitatea din botez: ingroparea cu Domnul in vederea innoirii vietii. El spune sfintilor din colose: "fiind ingropati impreuna cu El, prin botez, si inviati impreuna cu El..." (Coloseni 2:12) Pentru el botezul si ingroparea sunt unul si acelasi lucru; la fel este si botezul si invierea. El stie ce inseamna a fi ingropat cu Domnul si de asemenea, ce inseamna a fi inviat cu Domnul. El nu vede numai apa botezului, nici nu ii consifera pe uncii ca fiind intradevar botezati, in timp ce pe altii nu. El comunica altora realitatea acelui botez pe care l-a inteles.

Frati si surori, daca ati vazut botezul ca pe o realitate, stiti in mod natural, ce este el. Atunci nu se mai pune problema daca el este adevarat sau fals, launtric sau exterior, pentru ca ati vazut ca a fi botezat insemana a fi ingropat si inviat impreuna cu Cristos. Odata ce ati vazut aceasta realitate, va puteti abtine de la a proclama ca botezul este, cu adevarat, asa de mare, de real, si de atotcuprinzator? De indata ce unei persoane i se arata realitatea, ceea ce este fals nu mai poate exista. Sa presupunem ca cineva ar spune: "Acum ca am fost botezat, sper ca pot fi ingropat si inviat impreuna cu Domnul". Cel care ar face o astfel de afirmatie inseamna ca nu a atins realitatea, intrucat pentru el, botezul este un lucru, iar ingroparea si invierea sunt altul. Dar persoana care intelege realitatea spirituala stie ce sunt ingroparea si invierea. Botezul este ingropare, botezul este de asemenea inviere. Este vorba de unul si acelasi lucru.

Intelegeti frati si surori, ca nimeni nu poate cunoaste lucruri spirituale avand ochii atintiti asupra celor materiale, ca nimeni nu poate ajunge la cele spirituale cu ajutorul intelectului? Toate lucrurile spirituale isi au realitatile lor. Cel ce a atins realitatea nu mai are indoieli.

Watchman Nee

MARGARITAR,,,

INIMA SI INSELACIUNEA EI

David nu ar fi cazut niciodata intr-un pacat mare, exterior, daca nu ar fi fost prea familiarizat cu el in inima lui; acolo a fost savarsit raul deseori inainte de a iesi la suprafata sub forma acelei fapte josnice. Nici nu ar fi numarat poporul, daca nu s-ar fi indepartat de prezenta lui Dumnezeu umplandu-se astfel de mandrie. (2Samuel 11; 2 Cronici 21)

Credinciosii rareori vad vina duhului de cartire, de necredinta, desi simt tulburarea si slabiciunea pe care le cauzeaza acestea. Cat de mare este inselaciunea pacatului, care poate ascunde o asemenea vina din fata constiintei unui copil al lui Dumnezeu! Domnul vrea sa ne ocupam intr-un mod real de starea noastra, de inima noastra. Altfel nu putem avea o comunicare autentica cu El.

Cand dorim o calauzire speciala, sa privim la starea inimii noastre. Noi avem ratiune naturala; sa avem grija sa nu o punem in mainile deavolului, prin incapatanare, ci in mainile lui Dumnezeu. Greseala din nestiinta e un lucru, si ea se poate produce chiar daca ochiul este curat; orbirea incapatanarii este cu totul altceva.

Este bine pentru copilul lui Dumnezeu sa isi cerceteze inima, ca sa vada daca prin natura lui, sau prin har e pazit de raul din exterior. Teama de rusine, iubirea bunului nume, puterea constiintei, afectiunea naturala, interesul propriu ii pazesc in mare masura pe cei neregenerati de savarsirea de pacate, si s-ar putea ca, in parte, sa-i pazeasca si pe copii lui Dumnezeu de intinarea hainelor lor. Dar numai prin puterea harului, si numai cand inima pazeste viata, “purtarea noastra buna” este o mireasma placuta inaintea lui Dumnezeu.

Marele canal de iesire al pacatului este limba; marile canale de intrare a pacatului sunt urechea si ochiul. Dar, dintre toate organele trupului, inima este stapana. De aceea, sa lasam harul sa stapaneasca in inima si atunci intregul om va fi supus.

FORMA FARA EVLAVIE

Vrajmasia gandirii carnale tinde sa se ascunda imitand formele exterioare ale Imparatiei lui Dumnezeu. Harul lui Dumnezeu, care face ca inima sa se supuna lui Cristos, este semnul nasterii de sus. Betivul si hotul sunt in mod evident pe calea cea larga care duce la pierzare. Fariseul pare a calca pe calea ingusta, dar, de fapt, merge pe partea curata a caii largi.

Toti cei care isi cladesc nadejdea vietii vesnice pe rugaciunile lor, pe citirea scripturii si pe alte cai exterioare drepte nu ajung la odihna care este in Cristos si la mantuirea care se gaseste in El. Mainile pacatosului trebuie golite de toate aceste autorecomandari. Cu saracia lui, si numai cu saracia lui, trebuie el sa vina la Fiul lui Dumnezeu cel rastignit.

Pacatosul care vine cu propriile fapte bune la Dumnezeu pentru a primi viata vesnica este un datornic care aduce un sac de monede false facute de el, pentru a-si plati cu ele creditorul. Faptele bune ale carnii, desi atat de placute gandirii carnale, la monetaria Imparatului sunt socotite moneda falsa, atunci cand sunt probate de justitia lui Dumnezeu.

Robert C. Chapman

MARGARITAR ...TAINUIREA VIITORULUI – 2 -

Dumnezeu dirijeaza planetele

Pentru zilele care ne stau inainte, calea noastra este invaluita in mister. Dar daca putem fi siguri ca propria noastra cale va fi randuita in mod divin, nu trebuie sa ne temem. Multior oameni le este greu sa creada in calauzirea divina. Se stie ca El dirijeaza soarele si stelele in orbitele lor atat de precis, incat ele niciodata nu deviaza, nici macar cat un fir de par, in cursul lor. Se stie ca El dirijeaza planeltele atat de exact, incat in tot acest univers, cu milioane de lumi din el, cu sistem peste sistem, veac dupa veac e o precizie absoluta in toate miscarile lor. Nicio stea nu e vreodata prea rapida sau prea inceata. Nici o planeta nu-si paraseste vreodata orbita. Soarele niciodata nu intarzie sa rasata. Dumnezeu a trasat traiectorii pentru sferele din univers si le-a determinat sa se deplaseze pe aceste traiectorii. El le dirijeaza atat de precis, incat oamenii de stiinta pot calcula producerea exacta a unei eclipse cu mii de ani inainte.

Ei ii calauzeste pe ci mici ai Lui

Dar se intereseaza Dumnezeu de eva atat de marunt ca vietile individuale ale oamenilor? Daca El, intr-adevar, imprima directia, se rezuma la vietile marilor oameni, care poarta in mainile lor destine importante si care sunt trimisi in misiuni cu responsabilitati vaste, sau se gandeste El si la cararea zilnica a milioane de copii ai Lui? Ii arata El unui copilas drumul spre hatisurile derutante ale vietii? Il conduce El inapoi, acasa, pe cel ratacit? Nu ne este greu sa credem ca El poate dirija traiectoria unor oameni mari, ale caror vieti au un impact asupra lumii; dar va arata El oamenilor obisnuiti calea? Va calauzi El pe un om sarac sau pe un copils? El cheama stelele pe nume, dar stie El cine sunt eu?

Scriptura ofera din plin raspunsuri la aceste intrebari. De exemplu ni se spune ca Dumnezeu este Tatal nostru. Care sunt caracteristicile calitatii de parinte? E ceva prea marunt in vietile copiilor de care sa nu fieminteresat tatal lor? Tot ceea ce este bun in calitatea omeneasca de parinte este numai reflectarea celei divine. Ni se spune nu numai ca Dumnezeu cheama pe nume stelele, dar si ca Bunul Pastor Isi cheama oile pe nume. Daca El hraneste vrabiile si imbraca crinii de pe camp, putem fi siguri ca El ii va invata pe copii Lui calea pe care trebuie sa mearga.

Sa nu creada nimeni ca , in gandul lui Dumnezeu, el este doar unul dintr-o multime. Fiecare credincios are propriul lor, si Dumnezeu ingrijeste de el intocmai ca si mcum ar fi singurul. Dumnezeu ne iubeste pe fiecare in parte, in mod individual. Voia lui Dumnezeu are in vedere si cele mai mici evenimente de viata. Mana Lui este in fiecare eveniment. Natura este sub controlul Lui. Nici o furtuna, nici un cutremur, nici un uragan sau val de reflux nu are vreodata loc fara permisiunea Lui. Chiar si fulgii de nea sunt sub controlul Lui. Marea este a Lui, El a facut-o. El spune valurilor mandre: “Pana aici vii, sa nu mergi mai departe” (Iov 38:11) Aceasta lume nu este sub controlul unei forte oarbe, ci sub controlul Celui care ne-a iubit si s-a dat pe Sine pentru noi. “Mainile care au fost strapunse, invartesc rotile istoriei umane si modeleaza circumstantele voetilor individuale.” (Maclaren)

Daca toate acestea sunt adevarate, putem fi siguri ca nu vom fi lasati sa ne gasim singuri calea.

El ne calauzeste prin lucruri marunte

Daca nu suntem atenti, e posibil sa nu recunoastem calauzirea lui Dumnezeu, pentru ca, adeseori ea ne poarta pe cai simple, obisnuite. Riscam sa asociem calauzirea lui Dumnezeu numai cu lucrurile mai dramatice, mai neobisnuite sau mai senzationale din viata. Dar daca indrumarea lui Dumnezeu s-ar margini doar la momentele sau evenimentele importante sau remarcabile, viata ar fi destul de lipsita de calauzirea Lui, pentru ca evenimentele importante sunt rare. Daca nu reusim sa recunoastem calauzirea lui Dumnezeu de rutina zilnica, monotona, probabil ca e posibil sa o ratam cu totul. Trebuie sa retinem ca marile principii sunt la fel de bine exersate si intarite prin practicarea lor si in imprejurarile banale, ca si in cele care par mai senzationale.

Va rog sa nu uitati aceasta. Conducerea lui Dumnezeu este la fel de neantrerupta in trebuirle curente ale unei slujiri umile ca si in asa-numitele evenimente senzationale, de mare notorietate. Cu toate ca viata ta este, in mare masura, una ascunsa, aceasta nu inseamna ca Dumnezeu se ingrijeste mai putin de tine decat de cei care sunt persoane marcante.

Adanc in cavitatile impenetrabile ale oceanului, infloresc flori de cea mai rara frumusete si perfectiune. Desi nu sunt vazute niciodata de ochii omenesti, Dumnezeu se ingrijeste la fel de mult de ele ca si de acele flori care infloresc in sere si gradini.

Pamantul este imbibat de cer

Cel mai umil destin ofera loc destul pentru cea mai nobila traire, dar se poate ca noi sa nu simtim ca acest lucru este intradevar asa. Sunt foarte multe indatoriri in vietile noastre care sunt plictisitoare. Tinerii gasesc scoala anosta. Sun tmame credincioase care ajung dezgustate de treburile casnice nesfarsite. Sunt oameni buni care se satura de rutina biroului, a magazinului, a fabricii sau a fermei. Uneori, celor mai multi dintre noi le apare sentimentul ca ceea ce avem de facut si de zi nu este demn de noi. Simtim ca trebuie sa fi fost facuti pentru lucruri mai nobile. Dar chiar in indatoririle pe care in mod natural, le-ai putea dispretui, vei gasi oportunitatea de a-ti forma un caracter nobil.

Amintiti-va ca Moise a avut viziunea rugului aprins in timp ce pastea oile in pustie. Daca ar fi fost asa cum suntem unii dintre noi in treburile noastre zilnice, probabil ca ar fi ratat acea revelatie. “Pamantul este plin de cer si in fiecare tufis obisnuit arde Dumnezeu, (dar numai care au ochii deschisi vad aceasta. Ceilalti ratacesc in jur cautand coacaze.)

El ne calauzeste prin lucruri obisnuite

Dumnezeu a gasit, de obicei, cele mai putin probabile locuri. Pastorii umili de pe soastele Iudeii au fost cei carora li s-a dat vestea binecuvantata, iar ei L-au gasit pe Dumnezeu, nu intr-un palat lumesc, ci intr-un staul de rand. Ei ar fi pierdut calauzirea lui Dumnezeu daca nu ar fi fost ocupati cu treburi umile. In timp ce Ghedeon treiera graul si Elisei ara cu boii, s-a intamplat sa le fie date revelatiile lui Dumnezeu. Adesea Dumnezeu este gasit pe cele mai modeste cai.

Filip i-a spus lui Isus:”Arata-ne pe Tatal”, iar raspunsul lui Isus arata dezamagirea Lui: “De atata vreme sunt cu voi si nu M-ai cunoscut Filipe? Cine M-a vazut pe Mine L-a vazut pe Tatal. (Ioan 14:9) Evident ca Filip s-a gandit ca revelatia trebuie sa fie una stralucitoare si n-a reusit sa-L recunoasca pe Tatal in linistea vietii zilnice a lui Cristos.

Cristos ne este descoperit, de obicei, in straie simple si pe cai umile. Tefuzam sarcini si indatoriri care ne sunt incredintate, crezand ca ele sunt sub nivelul nostru, fara sa realizam ca ne-au fost date de Dumnezeu si ca ingerii le-ar indeplini plini de zel. Evident ca niciunul din ucenici n-ar fi luat ligheanul si stergarul in acea ultima noapte, ca sa spele picioarele celorlalti si pe ale Invatatorului. Spalarea picioarelor este cea mai umila dintre toate sarcinile. Cel mai umil rob din gospodarie face acest lucru. Dar, pe cand acesti barbati se gandeau ca era sub demnitatea lor sa indeplineasca o astfel de sarcina umilitoare, Domnul cerului si al pamantului a luat stergarul si a facut-o. El nu a considerat-o a fi mai prejos de El.

Paul E. Billheimer

MARGARITAR...

REALITAREA SPIRITUALA: CE ESTE EA?

"Dumnezeu este Duh; si cine se inchina Lui, trebuie sa i se inchine in duh si adevar. (Ioan 4:4)
"Cand va veni Mangaietroul, Duhul adevarului, are sa va calauzeasca in tot adevarul." (Ioan 16:13)
"Si Duhul este cel ce marturiseste despre lucrul aesta, fiindca Duhul este adevarul. (1Ioan 5:6)

Poporul lui Dumnezeu trebuie sa tina cont de faptul ca fiecare lucru spiritual isi are realitatea lui inaintea lui Dumnezeu. Daca ceea ce noi am atins este numai aparenta, nu realitate, vom descoperi ca nu are absolut nici o valoare spirituala. Ce este atunci realitatea spirituala? Realitatea unui lucru spiritual este ceva spiritual. Desi realitatea spirituala este adeseori exprimata in cuvinte, acele cuvinte, indiferent cat de multe, nu sunt realitatea. Desi realitatea spirituala trebuie sa se aragte in vietile noastre, formalitatile prestabilite din vietile noastre nu reprezinta realitatea. Desi realitatea spirituala trebuie exprimata in comportament, ceea ce omul pretinde a fi nu este realitate.

Ce este realitatea spirituala? "Dumnezeu este Duh; si cine se inchina Lui", spune Dumnezeu, "trebuie sa i se inchine in duh si adevar." Cuvantul "adevar" inseamna autenticitate sau realitate. Acelasi inteles se explica si in urmatoarele cuvinte: "Cand va veni Mangaietorul, Duhul adevarului, are sa va calauzeasca in tot adevarul." "Si Duhul este cel ce marturiseste, pentru ca Duhul este adevarul." Acestea toate arata ca Dumnezeu este Duh, prin urmare tot ce este legat de Dumnezeu este in Duhul. Duhul adevarului este Duhul realitatii. Din acest motiv, realitatea spirituala trebuie sa fie in Duhul. Ea este cea care transcende omult si materia. Numai ceea ce este in Duhul Sfant este real din punct de vedere spiritual, pentru ca toate lucrurile spirituale sunt intretinute in Duhul Sfant. Din momentul in care ceva este inafara Duhului Sfant, acel lucru se transforma in forma si litera moarta. Lucrurile spirituale sunt reale, vii, pline de viata numai atunci cand se afla in Duhul Sfant. Duhul Sfant este cel care ne calauzeste in toata realitatea. Daca se dobandeste ceva fara calauzirea Duhului Sfant, cu siguranta acel lucru nu este realitate spirituala. Tot ceea ce se poate obtine doar prin auzire sau gandire sau printr-o implicare emotionala nu este real din punct de vedere spiuritual. Noi trebuie sa retinem ca Duhul Sfant este agentul executor al tuturor lucrurilor spirituale. Ceea ce Dumnezeu face azi este facut in Duhul Sfant. Numai ceea ce Duhul Sfant face este adevarat sau real.

Tot ceea ce este in Duhul Sfant este real. Daca cineva atinge aceasta realitate, obtine viata, caci viata si realitatea sunt unite. Oricine doreste sa ajunga la viata spirituala trebuie sa puna accentul pe realitatea spirituala. Cel care a atins realitatea spirituala in Duhul Sfant va raspunde imediat cu "Amin!" in inima lui atunci cand se intalneste cu cineva care a atins de asemenea, realitatea spirituala - si invers. Aceasta se intelege prin cuvintele din Psalmul 42:7(ASV): "Adancul cheama adancul".Se poate spune ca realitatea atinge realitatea. Pentru o mai buna intelegere sa ilustram acum acest lucru cu cateva cazuri concrete.

Watchman Nee

MARGARITARUL ZILEI - MEDITATIE ZILNICA

Matei 20: 25-28 "Isus i-a chemat si le-a zis: "Stiti ca domnutorii Neamurilor domnesc peste ele, si mai marii lor le poruncesc cu stapanire. Intre voi sa nu fie asa. Ci oricine vrea sa fie mare intre voi sa fie slujitorul vostru; si oricine va vrea sa fie cel dintai intre voi, sa va fie rob. Pentru ca nici Fiul Omului n-a venit sa i se slujeasca, ci El sa slujeasca si sa-si dea viata ca rascumparare pentru multi."

Domnul Isus rosteste aceste cuvinte in fata ucenicilor dupa interesanta si am zice noi, egoista cerere a fiilor lui Zebedei de a sta la drapta si la stanga Domnului Isus, atunci cand Acesta avea sa instau-reze Imparatia Lui. Dar, a dori sa ai un loc de cinste in Imparatie, nu este nici egoism nici mandrie, nici umblarea dupa locurile dintai. Domnul Isus ii invata pe ucenici ca, locul in Imparatie se castiga cu sacrificiu si acest lucru aveau sa-l experimenteze fiecare ucenic, pentru ca aproape toti au murit ca martiri, si, fiecare in felul lui si-a pecetluit intrarea in Imparatie trecand prin multe necazuri.

Domnul Isus astazi ne invata ca a fi in loc de conducere in Imparatie, nu inseamna a domni, a stapani. Da in lumea noastra, cel cu finctia mai amre are si autoritate mai mare si el stapaneste. In Imparatie, cel care are autoritate, slujeste. Acest lucru nu se intampla in cer ci aici, in lumea noastra, pe pamant. Oricine vrea sa aibe autoritate, trebuie sa fie intai slujitor, si sa slujeasca celor pe care ii are in subordine.

Domnul Isus a implinit acest lucru. Toata misiunea Lui din momentul intruparii si pana la inaltare nu a fost altceva decat slujire. A fost cel mai mare intre frati, si, Evanghelistul Luca ne spune in 2: 40 si 52 citim: "Iar pruncul crestea si se intarea; era plin de intelepciunea si harul lui Dumnezeu era peste El." si versetul 52: "Si Isus crestea in intelepciune, in statura, si era tot mai placut inaintea lui Dumne-zeu si inaintea oamenilor." Din scrierile batranilor, reiese ca Iosif, sotul Mariei, a murit devreme, iar Isus, ca cel mai mare intre frati, a luat locul de intretinator al familiei, lucrand in locul lui Iosif ca tampla. Un Fiu de Dumnezeu in atelierul de tamplarie, castigand eistenta pentru familie. Smerenie si umilinta, slujire si dedicare, nimic supranatural, desi ar fi putut s-o faca, a preferat insa sa slujeasca. Imi place sa-i slujesc pe cei din casa mea, din familie, pe apropiati? Este munca aceasta o corvoada sau o placere? Atunci cand sunt umplut(a) de dragoste lui Dumnezeu lucrul acesta este o placere. Satisfactia mea va fi sa vad bucuria slujirii mele pe chipurile celor din familie.

Dumnezeu apreciaza si binecuvinteaza slujirea mamei si femeii in familie. Asa a creat Dumnezeu femeia cu o doza enorma de dragoste si sacrificiu. Dupa opt ore de lucru, o alta norma intreaga in familie, in care de cele mai multe ori copii nu se implica, sau se impluca superficial. Si chiar cand, nu primeste in schimb nici acel elementar "multumesc frumos", nu slujeste cu mai putina daruire si dragoste, pentru ca o parte din Dumnezeu este in fiecare mama. Copii nu es gandesc la tata care munceste zi de zi pentru necesarul zilnic si poate pentru zece zile de concediu petrecut impreuna. Dar, tata merge in feicare zi la lucru cu devotament si constiinciozitate ingrijind de nevoile familiei. Familia este primul loc al supunerii si slujirii. Cei care au autoritatea cea mai mare, slujesc.

In Biserica, slujirea ar trebui sa ne caracterizeze. Fiecare ar trebui sa ne slujim unii altora nu cu invidie, vorbire de rau, clevetire, barfa si altele de genula acestea. Acestea sunt slujirile celui rau. In biserica fiecare dintre noi ar trebui sa ne slujim in dragostea Lui Dumnezeu care sa lucreze prin noi pentru frati si surori. Cine vrea sa fie mare in Imparatie, trebuie sa fie slujitor, sa slujeasca. Domnul Isus ne-a dat exemplul acesta si noi in ascultare, trebuie sa-l urmam.


O zi binecuvantata fiecaruia dintre noi fiind de acum incolo un exemplu de slujire in familie, in biserica si in locul unde Dumnezeu ne-a pus sa traim.

Maria Cornea