MARGARITAR... CRUCEA LUI CRISTOS...
Crucea lui Cristos este viata oricarei comuniuni adevarate cu Dumnezeu, iar cei care traiesc cel mai aproape de Dumnezeu cunosc cel mai bine taina acestei cruci. Daca suferintele lui Cristos care s-a smerit si a devenit ascultator pina la moarte - moarte de cruce - , ar fi adanc intiparite in inima mea, as vedea ca cel mai mare dusman al meu este mandria, in special mandria intelepciunii si mandria dreptatii. I-as poruncii sufletului meu, asa cum a facut imparatul Siriei cu capeteniile lui: "Sa nu va luptati nici cu cei mici nici cu cei mari, ci sa va luptati numai cu imparatul lui Israel." (1Imaprati 22:31) In lupta sufletului meu, odata ce am ajuns sa supun mandria, toate celelalte pacate vor fi tinute in lanturi.
In crucea lui Cristos este viata; pe calea poruncilor Lui libertate. Sa luam fiecare cruce care se afla pe calea noastra - sa ne taiem mana dreapta, sa ne scoatem ochiul drept; atunci binecuvantarea va veni negresit. Prin crucea lui Cristos lumea este rastignita fata de noi, iar noi suntem rastigniti fata de lume. Cand prin Duhul, dam mortii faptele carnii, noi castigam prin toate pierderile noastre si suntem invingatori chiar si prin ceea ce carnea considera a fi dezamagire crunta.
In numele lui Cristos este putere de a transforma aceasta vale a plangerii intr-un loc roditor si placur. Cel care umbla intr-o astfel de stransa partasie cu Dumnezeu are cea mai profunda si adevarata cunoastere a lui Cristos. Unui astfel de crestin ai place sa se gandeasca ca cel care avea chipul lui Dumnezeu, S-a golit de Sine de acea stare de egalitate totala cu Dumnezeu; faptul ca Cuvantul devenit trup, si-a aratat slava la fiecare pas al semririi Lui - , si mai presus de toate, pe cruce. Dintre toate lucrarile lui Dumnezeu, rascumpararea este cea mai mareata. Numai in crucea Domnului Isus Cristos se arata deplin minunatele insusiri ale lui Dumnezeu. Iar cu privire la acea cruce, noi nu putem avea o intelegere adevarata decat prin Ffanta Scriptura si prin Duhul Sfant al lui Dumnezeu.
Cand Fiul lui Dumnezeu a luat un chip de rob, a putut spune: "Tatal meu este mai mare decat Mine." Dar ascultarea Lui, a aratat ca El era deopotriva cu Dumnezeu: ascultare pana la moartea pe cruce era de o asemenea natura, ca numai Fiul lui Dumnezeu putea fi chemat la asa ceva, si numai El putea sa o infaptuiasca.
De la ceasul al saselea, pina la ceasul al noualea a fost intuneric peste toata tara; intuneric ziua-n amiaza mare! In cursul normal al dragostei lui Dumnezeu fata de Fiul Sau, fata Tatalui era mereu indreptata asupra Domnului Isus. Dar Cristos a fost Chezasul unui legamant mai bun, si Dumnezeu a trebuit sa se poarte ca un judecator care cerea pedeapsa pentru pacat, atunci cand Fiul Sau a atarnat pe cruce in calitate de Chezas si Purtator al pacatelor noastre: "Blestemat este oricine este atarnat pe lemn." (Galateni 3:13) Tara este un simbol al lui Cristos; de la ceasul al saselea pana la ceasul al noualea, cursul vechii creatii a suferit, in legatura cu tara, o intrerupere stranie si infioratoare - intuneric mare in toiul zilei - si prin aceasta s-a aratat cea mai mare lucrare, cel mai mare eveniment al noii creatii: Dumnezeu necrutandu-si propriul Fiu, ci dandu-L mortii pentru noi toti; Cristos care nu a cunoscut pacat, facut pacat pentru noi, ca noi sa fim facuti dreptatea lui Dumnezeu in El; Cristos facut blestem pentru noi, pentru a ne rascumpara de sub blestemul legii. Gandul Domnului Isus a fost, in fiecare clipa, identic cu gandul lui Dumnezeu Tatal. Dar ascultarea Domnului a crescut pe masura ce a crescut si incercarea, in functie de cerintele care erau asupra Lui. Pe cruce s-a manifestat ascultarea Lui absoluta.; pe cruce a aratat El in chip desavarsit ca gandul Lui era una cu cel al Tatalui. Acum El nu mai moare. Intrucat a fost o data rastignit si L-a glorificat pe Tatal pe pamant, El se afla acum, pentru totdeauna, la sanul Tatalui, in lumina fetei Lui.
Robert C. Chapman
Crucea lui Cristos este viata oricarei comuniuni adevarate cu Dumnezeu, iar cei care traiesc cel mai aproape de Dumnezeu cunosc cel mai bine taina acestei cruci. Daca suferintele lui Cristos care s-a smerit si a devenit ascultator pina la moarte - moarte de cruce - , ar fi adanc intiparite in inima mea, as vedea ca cel mai mare dusman al meu este mandria, in special mandria intelepciunii si mandria dreptatii. I-as poruncii sufletului meu, asa cum a facut imparatul Siriei cu capeteniile lui: "Sa nu va luptati nici cu cei mici nici cu cei mari, ci sa va luptati numai cu imparatul lui Israel." (1Imaprati 22:31) In lupta sufletului meu, odata ce am ajuns sa supun mandria, toate celelalte pacate vor fi tinute in lanturi.
In crucea lui Cristos este viata; pe calea poruncilor Lui libertate. Sa luam fiecare cruce care se afla pe calea noastra - sa ne taiem mana dreapta, sa ne scoatem ochiul drept; atunci binecuvantarea va veni negresit. Prin crucea lui Cristos lumea este rastignita fata de noi, iar noi suntem rastigniti fata de lume. Cand prin Duhul, dam mortii faptele carnii, noi castigam prin toate pierderile noastre si suntem invingatori chiar si prin ceea ce carnea considera a fi dezamagire crunta.
In numele lui Cristos este putere de a transforma aceasta vale a plangerii intr-un loc roditor si placur. Cel care umbla intr-o astfel de stransa partasie cu Dumnezeu are cea mai profunda si adevarata cunoastere a lui Cristos. Unui astfel de crestin ai place sa se gandeasca ca cel care avea chipul lui Dumnezeu, S-a golit de Sine de acea stare de egalitate totala cu Dumnezeu; faptul ca Cuvantul devenit trup, si-a aratat slava la fiecare pas al semririi Lui - , si mai presus de toate, pe cruce. Dintre toate lucrarile lui Dumnezeu, rascumpararea este cea mai mareata. Numai in crucea Domnului Isus Cristos se arata deplin minunatele insusiri ale lui Dumnezeu. Iar cu privire la acea cruce, noi nu putem avea o intelegere adevarata decat prin Ffanta Scriptura si prin Duhul Sfant al lui Dumnezeu.
Cand Fiul lui Dumnezeu a luat un chip de rob, a putut spune: "Tatal meu este mai mare decat Mine." Dar ascultarea Lui, a aratat ca El era deopotriva cu Dumnezeu: ascultare pana la moartea pe cruce era de o asemenea natura, ca numai Fiul lui Dumnezeu putea fi chemat la asa ceva, si numai El putea sa o infaptuiasca.
De la ceasul al saselea, pina la ceasul al noualea a fost intuneric peste toata tara; intuneric ziua-n amiaza mare! In cursul normal al dragostei lui Dumnezeu fata de Fiul Sau, fata Tatalui era mereu indreptata asupra Domnului Isus. Dar Cristos a fost Chezasul unui legamant mai bun, si Dumnezeu a trebuit sa se poarte ca un judecator care cerea pedeapsa pentru pacat, atunci cand Fiul Sau a atarnat pe cruce in calitate de Chezas si Purtator al pacatelor noastre: "Blestemat este oricine este atarnat pe lemn." (Galateni 3:13) Tara este un simbol al lui Cristos; de la ceasul al saselea pana la ceasul al noualea, cursul vechii creatii a suferit, in legatura cu tara, o intrerupere stranie si infioratoare - intuneric mare in toiul zilei - si prin aceasta s-a aratat cea mai mare lucrare, cel mai mare eveniment al noii creatii: Dumnezeu necrutandu-si propriul Fiu, ci dandu-L mortii pentru noi toti; Cristos care nu a cunoscut pacat, facut pacat pentru noi, ca noi sa fim facuti dreptatea lui Dumnezeu in El; Cristos facut blestem pentru noi, pentru a ne rascumpara de sub blestemul legii. Gandul Domnului Isus a fost, in fiecare clipa, identic cu gandul lui Dumnezeu Tatal. Dar ascultarea Domnului a crescut pe masura ce a crescut si incercarea, in functie de cerintele care erau asupra Lui. Pe cruce s-a manifestat ascultarea Lui absoluta.; pe cruce a aratat El in chip desavarsit ca gandul Lui era una cu cel al Tatalui. Acum El nu mai moare. Intrucat a fost o data rastignit si L-a glorificat pe Tatal pe pamant, El se afla acum, pentru totdeauna, la sanul Tatalui, in lumina fetei Lui.
Robert C. Chapman
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu