MARGARITAR.... VIATA INVINGATOARE
2Corinteni 2:14 "Multumiri fie aduse lui Dumnezeu, Celui ce ne face intotdeauna invingatori in Cristos!"(ASV)
Ne dam noi sema pe deplin de idealul sublim prefigurat aici: "totdeauna invingatori"? E oare intradevar posibil ca in aceasta viata plina de neputinte, ispite si conditii nefavorabile soldatul Domnului sa fie mereu invingator? Raspunsul nu e greu de dat, daca mentinem vii in minte cuvintele de incheiere ale textului nostru: "in Cristos". "In Cristos" si numai "in Cristos" putem noi intotdeauna sa iesim invingatori?
O alta versiune a acestui pasaj arunca o lumina mai mare asupra sa: "Multumiri fie aduse lui Dumnezeu, care totdeauna ne conduce in triumful lui Cristos"(ASV) El este Conducatorul, Invin-gatorul, Capetenia mantuirii noastre, iar noi nu facem decat sa intram pur si simplu in victoria Lui.
Acest lucru devine foarte practic. Suntem apasati de lupta cu pacatul? Luptam din greu impotriva raului ce se strecoara dinauntru si care poate fi o parte componenta a naturii si structurii noastre? Simpla impotrivire, oricat de sincera si incordata, nu e suficienta. Exista o cale mai buna. Cristos a invins deja pacatul, iar noua ni s-a facut parte de privilegiul de a intra in victoria Lui. Avem dreptul de a proclama ca, prin unirea cu El, noi suntem in adevar morti fata de pacat, ca stapanirea si puterea Lui sunt infrante si ca noi am fost inviati cu El la o partasie vie in viata Lui noua, invingatoare. Pe masura ce ne identificam astfel cu El pentru ca, prin viata si puterea Lui ce locuiesc in noi, sa ne dezbracam de omul cel vechi si de faptele lui, sa recunoastem tot raul, ca fiind ceva inafara noastra, fara sa ne temem de el sau sa ne supunem lui; putem sa ne insusim sfintenia Lui, dragostea Lui, puterea Lui, atotsuficienta Lui, si sa inaintam strigand triumfatori: "Multumiri fie aduse lui Dumnezeu, Celui ce ne face totdeauna invingatori in Cristos."
Ne copleseste cumva suferinta, din afara si dinlauntru, astfel incat, duhul e gata sa se scufunde in deprimare si descurajare? Si sub acest aspect, morala filozofiei omenesti da gres; cea mai stoica indiferenta si tarie sufleteasca sunt sortite sa cedeze pina la urma. Dar e privilegiul nostru acela de a fi invingatori in Cristos. El a invins lumea; El a iesit invingator in fata oricarei dureri, a oricaror imprejurari si situatii, iar noua ni s-a dat harul de a intra in bucuria Lui, care nu depinde cu nimic de situatii si imprejurari, consolare care nu este nimic altceva decat propria Lui bucurie, umplandu-ne si revarsandu-se din inima noastra. "V-am spus aceste lucruri ca bucuria Mea sa ramana invoi si bucuria voastra sa fie deplina." Exista o "pace care intrece orice pricepere", adica nu are nici o explicatie rationala si care contrazice toate conditiile aparente. Exista o bucurie care "socoteste ca o mare bucurie", totul cand nu simte nici o bucurie si nu vede nici o lumina. Exista o credinta care se poate lauda in necazuri si se poate ridica din cel ami adanc abis al nenorocirii pina la culmea cea mai sublima a triumfului si laudei. Viata de credinta este un paradox continuu exprimat in termeni precum: "cand sunt slab atunci cunt tare", "ca niste intristati si totdeauna suntem veseli", "neavand nimic si totusi stapanind toate lucrurile."
Poate ca lupta cea mai acerba, o ducem cu puterile ispitei. Oamenii care tagaduiesc existenta devolului, ar fi curand convinsi de contrariu, daca s-ar impotrivi puterii lui. Textul nostru ne ofera insa, secretul victoriei asupra lui Satan. Victoria nu e a noastra ci a lui Cristos. Cel care il sfideaza pe deavol sau incearca sa-l infrunte cu propria-i putere e un om nechibzuit. Cand il infruntam insa in Cristos, el e deja un dusman infrant si ni s-a dat harul de a intra in Victoria Domnului si de a infrunta toate ispitele cu prestigiul unui triumf asigurat si cu un strigat de victorie: "Multumiri fie aduse lui Dumnezeu, Celui ce ne face totdeauna invingatori in Cristos."
A.B. Simpson
2Corinteni 2:14 "Multumiri fie aduse lui Dumnezeu, Celui ce ne face intotdeauna invingatori in Cristos!"(ASV)
Ne dam noi sema pe deplin de idealul sublim prefigurat aici: "totdeauna invingatori"? E oare intradevar posibil ca in aceasta viata plina de neputinte, ispite si conditii nefavorabile soldatul Domnului sa fie mereu invingator? Raspunsul nu e greu de dat, daca mentinem vii in minte cuvintele de incheiere ale textului nostru: "in Cristos". "In Cristos" si numai "in Cristos" putem noi intotdeauna sa iesim invingatori?
O alta versiune a acestui pasaj arunca o lumina mai mare asupra sa: "Multumiri fie aduse lui Dumnezeu, care totdeauna ne conduce in triumful lui Cristos"(ASV) El este Conducatorul, Invin-gatorul, Capetenia mantuirii noastre, iar noi nu facem decat sa intram pur si simplu in victoria Lui.
Acest lucru devine foarte practic. Suntem apasati de lupta cu pacatul? Luptam din greu impotriva raului ce se strecoara dinauntru si care poate fi o parte componenta a naturii si structurii noastre? Simpla impotrivire, oricat de sincera si incordata, nu e suficienta. Exista o cale mai buna. Cristos a invins deja pacatul, iar noua ni s-a facut parte de privilegiul de a intra in victoria Lui. Avem dreptul de a proclama ca, prin unirea cu El, noi suntem in adevar morti fata de pacat, ca stapanirea si puterea Lui sunt infrante si ca noi am fost inviati cu El la o partasie vie in viata Lui noua, invingatoare. Pe masura ce ne identificam astfel cu El pentru ca, prin viata si puterea Lui ce locuiesc in noi, sa ne dezbracam de omul cel vechi si de faptele lui, sa recunoastem tot raul, ca fiind ceva inafara noastra, fara sa ne temem de el sau sa ne supunem lui; putem sa ne insusim sfintenia Lui, dragostea Lui, puterea Lui, atotsuficienta Lui, si sa inaintam strigand triumfatori: "Multumiri fie aduse lui Dumnezeu, Celui ce ne face totdeauna invingatori in Cristos."
Ne copleseste cumva suferinta, din afara si dinlauntru, astfel incat, duhul e gata sa se scufunde in deprimare si descurajare? Si sub acest aspect, morala filozofiei omenesti da gres; cea mai stoica indiferenta si tarie sufleteasca sunt sortite sa cedeze pina la urma. Dar e privilegiul nostru acela de a fi invingatori in Cristos. El a invins lumea; El a iesit invingator in fata oricarei dureri, a oricaror imprejurari si situatii, iar noua ni s-a dat harul de a intra in bucuria Lui, care nu depinde cu nimic de situatii si imprejurari, consolare care nu este nimic altceva decat propria Lui bucurie, umplandu-ne si revarsandu-se din inima noastra. "V-am spus aceste lucruri ca bucuria Mea sa ramana invoi si bucuria voastra sa fie deplina." Exista o "pace care intrece orice pricepere", adica nu are nici o explicatie rationala si care contrazice toate conditiile aparente. Exista o bucurie care "socoteste ca o mare bucurie", totul cand nu simte nici o bucurie si nu vede nici o lumina. Exista o credinta care se poate lauda in necazuri si se poate ridica din cel ami adanc abis al nenorocirii pina la culmea cea mai sublima a triumfului si laudei. Viata de credinta este un paradox continuu exprimat in termeni precum: "cand sunt slab atunci cunt tare", "ca niste intristati si totdeauna suntem veseli", "neavand nimic si totusi stapanind toate lucrurile."
Poate ca lupta cea mai acerba, o ducem cu puterile ispitei. Oamenii care tagaduiesc existenta devolului, ar fi curand convinsi de contrariu, daca s-ar impotrivi puterii lui. Textul nostru ne ofera insa, secretul victoriei asupra lui Satan. Victoria nu e a noastra ci a lui Cristos. Cel care il sfideaza pe deavol sau incearca sa-l infrunte cu propria-i putere e un om nechibzuit. Cand il infruntam insa in Cristos, el e deja un dusman infrant si ni s-a dat harul de a intra in Victoria Domnului si de a infrunta toate ispitele cu prestigiul unui triumf asigurat si cu un strigat de victorie: "Multumiri fie aduse lui Dumnezeu, Celui ce ne face totdeauna invingatori in Cristos."
A.B. Simpson
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu