MARGARITAR... DESPRE NECREDINTA
Necredinta este adesea un ipocrit imbracat in haina alba, ca un inger de lumina, dand impresia de o umilinta totala. Dar, trage-l afara, la lumina, si se va arata monstrul! El vrea sa-L dea jos pe Dumnezeu de pe tronul Lui si sa se puna pe el insusi acolo.
Acolo unde este necredinta, este si mandrie. Iar unde este mandrie, se arata si o droaie intreaga de rele. Unde insa este ascultarea credintei, este umilinta cu toata suita ei. Nu ar mai fi loc pentru agitatia necredintei daca as vedea ca Cael care este Stapanitorul cerului si al pamantului este Ruda mea - Fratele meu. Cand un copil al lui Dumnezeu face un pas al necredintei, si Dumnezeu ai ingaduie sa reuseasca, aceasta este una din cele mai dureroase corectii care i se pot aplica. (2Cronici 16:2-29)
Sa nu hranim necredinta prin planuri si nascociri ale intelepciunii carnale. Un pas al necredintei neregretat duce la altul. Ganduri aspre a lui Dumnezeu vin, vai, in mod natural si roiesc in pieptul nostru. Numai in masura in care dragostea lui Dumnezeu ne este descoperita in crucea lui Cristos putem noi sa le aruncam afara. Daca in mijlocul uni necaz mare, umblam prin credinta, pe ape, ociului necredintei ai vom parea ca ne scufundam in apa.
Daca necredinta domneste in sfinti, ei desconsidera adunarile poporului lui Dumnezeu. Dar fie ca noi, cei care le frecventam cu sarguinta, sa fim instare sa spunem: "L-am vazut pe Domnul" (Ioan 20:25); aceasta va fi cea mai buna mustrare la adresa celor delasatori. In ochii omului, necredinta nu este nicidecum un pacat, dar in ochii lui Dumnezeu, ea este cel mai mare dintre toate pacatele.
In timp ce privim la Isus de la dreapta lui Dumnezeu, toate imprejurarile sunt pentru noi ocazii de a-L cinsti pe Dumnezeu prin credinta. Dar daca privim la imprejurari, si nu la Cristos, ele ne trantesc la pamant si ne lasa prada necredintei. Prin credinta copilul lui Dumnezeu se injoseste; nemaiprivind la haina lui cereasca, el pune mare pret pe zdrentele pamantesti ale onorurilor acestei lumi, si poate chiar sa-i invidieze pe purtatorii lor. (Psalmul 73:3)
Am face bine sa ne amintim ca Dumnezeu este la fel de credincios avertismentelor lui legate de manie si blestem cum este si promisiunilor Lui legate de har. Noi ni le insusim pe acestea din urma pentru propria noastra mangaiere, dar ar trebui de asemena, sa cugetam cu seriozitate la primele, pentru o cunoastere matura si deplina a lui Dumnezeu.
Necredinta paralizeaza si introduce frica acolo unde nu este nici o frica; ea duce la disperare, iar disperarea nu este altceva decat necredinta fara frau. Marturisesti tu, la Scaunul indurarii, nelegiuirea necredintei? Retine ca ea il prezinta pe Dumnezeu a fi tocmai contrariul a ceea ce este El. Necredinta si razvratirea ei vor face dintr-un simplu nimic un munte mare. Orice gand de cartire este odrasla necredintei, si il face pe Dumnezeu mincinos.
Robert C. Chapman
Necredinta este adesea un ipocrit imbracat in haina alba, ca un inger de lumina, dand impresia de o umilinta totala. Dar, trage-l afara, la lumina, si se va arata monstrul! El vrea sa-L dea jos pe Dumnezeu de pe tronul Lui si sa se puna pe el insusi acolo.
Acolo unde este necredinta, este si mandrie. Iar unde este mandrie, se arata si o droaie intreaga de rele. Unde insa este ascultarea credintei, este umilinta cu toata suita ei. Nu ar mai fi loc pentru agitatia necredintei daca as vedea ca Cael care este Stapanitorul cerului si al pamantului este Ruda mea - Fratele meu. Cand un copil al lui Dumnezeu face un pas al necredintei, si Dumnezeu ai ingaduie sa reuseasca, aceasta este una din cele mai dureroase corectii care i se pot aplica. (2Cronici 16:2-29)
Sa nu hranim necredinta prin planuri si nascociri ale intelepciunii carnale. Un pas al necredintei neregretat duce la altul. Ganduri aspre a lui Dumnezeu vin, vai, in mod natural si roiesc in pieptul nostru. Numai in masura in care dragostea lui Dumnezeu ne este descoperita in crucea lui Cristos putem noi sa le aruncam afara. Daca in mijlocul uni necaz mare, umblam prin credinta, pe ape, ociului necredintei ai vom parea ca ne scufundam in apa.
Daca necredinta domneste in sfinti, ei desconsidera adunarile poporului lui Dumnezeu. Dar fie ca noi, cei care le frecventam cu sarguinta, sa fim instare sa spunem: "L-am vazut pe Domnul" (Ioan 20:25); aceasta va fi cea mai buna mustrare la adresa celor delasatori. In ochii omului, necredinta nu este nicidecum un pacat, dar in ochii lui Dumnezeu, ea este cel mai mare dintre toate pacatele.
In timp ce privim la Isus de la dreapta lui Dumnezeu, toate imprejurarile sunt pentru noi ocazii de a-L cinsti pe Dumnezeu prin credinta. Dar daca privim la imprejurari, si nu la Cristos, ele ne trantesc la pamant si ne lasa prada necredintei. Prin credinta copilul lui Dumnezeu se injoseste; nemaiprivind la haina lui cereasca, el pune mare pret pe zdrentele pamantesti ale onorurilor acestei lumi, si poate chiar sa-i invidieze pe purtatorii lor. (Psalmul 73:3)
Am face bine sa ne amintim ca Dumnezeu este la fel de credincios avertismentelor lui legate de manie si blestem cum este si promisiunilor Lui legate de har. Noi ni le insusim pe acestea din urma pentru propria noastra mangaiere, dar ar trebui de asemena, sa cugetam cu seriozitate la primele, pentru o cunoastere matura si deplina a lui Dumnezeu.
Necredinta paralizeaza si introduce frica acolo unde nu este nici o frica; ea duce la disperare, iar disperarea nu este altceva decat necredinta fara frau. Marturisesti tu, la Scaunul indurarii, nelegiuirea necredintei? Retine ca ea il prezinta pe Dumnezeu a fi tocmai contrariul a ceea ce este El. Necredinta si razvratirea ei vor face dintr-un simplu nimic un munte mare. Orice gand de cartire este odrasla necredintei, si il face pe Dumnezeu mincinos.
Robert C. Chapman
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu