MARGARITAR - A NE PIERDE VIATA SUFLETULUI
Marcu 8:36 "Si ce foloseste unui om sa castige toata lumea, daca isi pierde sufletul?"
Teologii spun ca in acest verset cuvantul "suflet" inseamna viata. Insa viata despre care vorbea Domnul aici este mai mult decat simpla existenta biologica. Domnul insusi ne-a invatat ca "viata este mai mult decat hrana" si ca "viata omului nu sta in belsugul avutiei lui." Viata reprezinta toate posibilitatile destinului uman, atat in ceea ce priveste viata aceasta, cat si cea viitoare. Iar viata in acest sens maret si important, se poate pierde. Este posibil sa pierdem toate lucrurile inalte si slavite in vederea carora ne-a fost data aceasta viata si sa fim azvarliti la o parte, asemenea unei epave a groazei, pe malurile deznadejdii, in murmurele valurilor salbatice ce se vor zbuciuma in fata jalnicei ruine: "Ar fi fost mai bine ca omul acesta sa nu se fi nascut."
Mai bine sa se afunde toate corabiile de pe toate marile, mai bine sa piara lumea insasi intr-un cataclism terestru, decat sa se piarda un singur suflet nemuritor. Cuvantul lui Dumnezeu este umbrit de unele cuvinte si imagini violente care fac aluzie la astfel de catastrofe. Cand a vorbit despre oameni, Isus a spus ca sunt pierduti. Cand Tatal si-a descoperit dragostea trimitandu-si Fiul, El a facut aceasta ca El sa nu piara. Cea mai iubitoare inima care a batut vreodata a spus despre om ca: "... ar fi fost mai bine sa nu se fi nascut."
Cuvantul din limba greaca "pacat" inseamna, literal, a nu nimeri tinta. Este imaginea unei vieti pierdute, a unui suflet care a gresit calea, care si-a ratat existenta, i-a folosit untr-un mod gresit potentialul si ocaziile pe care acesta i le-a oferit si a pierit pt totdeauna, fara posibilitate de salvare.
Cuvintele Invatatorului nostru insa vor sa spuna, ca la urma urmei, nimeni inafara de omul insusi nu poate distruge sufletul omenesc. Pacatul, chiar si pacatul de neiertat, este un act de incapatinare si necugetare, in pofida tuturor constrangerilor dragostei divine si a harului, iar sufletele ruinate isi vor da seama ca singure s-au pierdut si s-au facut vinovate de sinucidere spirituala vesnica.
Pericolul mare in care se afla oamenii, barbati si femei, este ca nu-si dau seama de caracterul sfant si solemn al vietii. Ei o trateaza mai mult ca pe o vacanta placuta, decat ca pe o proba si o ocazie suprema. O, fie ca Dumnezeu sa descopere inimii fiecarui cititor al acestor randuri solemnitatea faptului ca avem o singura viata de trait si ca aceasta viata este plina de prilejuri pentru a ne bucura de fericire sau de durere vesnica.
O a doua intrebare..... (continuare maine)
A.B. SimpsonM
Marcu 8:36 "Si ce foloseste unui om sa castige toata lumea, daca isi pierde sufletul?"
Teologii spun ca in acest verset cuvantul "suflet" inseamna viata. Insa viata despre care vorbea Domnul aici este mai mult decat simpla existenta biologica. Domnul insusi ne-a invatat ca "viata este mai mult decat hrana" si ca "viata omului nu sta in belsugul avutiei lui." Viata reprezinta toate posibilitatile destinului uman, atat in ceea ce priveste viata aceasta, cat si cea viitoare. Iar viata in acest sens maret si important, se poate pierde. Este posibil sa pierdem toate lucrurile inalte si slavite in vederea carora ne-a fost data aceasta viata si sa fim azvarliti la o parte, asemenea unei epave a groazei, pe malurile deznadejdii, in murmurele valurilor salbatice ce se vor zbuciuma in fata jalnicei ruine: "Ar fi fost mai bine ca omul acesta sa nu se fi nascut."
Mai bine sa se afunde toate corabiile de pe toate marile, mai bine sa piara lumea insasi intr-un cataclism terestru, decat sa se piarda un singur suflet nemuritor. Cuvantul lui Dumnezeu este umbrit de unele cuvinte si imagini violente care fac aluzie la astfel de catastrofe. Cand a vorbit despre oameni, Isus a spus ca sunt pierduti. Cand Tatal si-a descoperit dragostea trimitandu-si Fiul, El a facut aceasta ca El sa nu piara. Cea mai iubitoare inima care a batut vreodata a spus despre om ca: "... ar fi fost mai bine sa nu se fi nascut."
Cuvantul din limba greaca "pacat" inseamna, literal, a nu nimeri tinta. Este imaginea unei vieti pierdute, a unui suflet care a gresit calea, care si-a ratat existenta, i-a folosit untr-un mod gresit potentialul si ocaziile pe care acesta i le-a oferit si a pierit pt totdeauna, fara posibilitate de salvare.
Cuvintele Invatatorului nostru insa vor sa spuna, ca la urma urmei, nimeni inafara de omul insusi nu poate distruge sufletul omenesc. Pacatul, chiar si pacatul de neiertat, este un act de incapatinare si necugetare, in pofida tuturor constrangerilor dragostei divine si a harului, iar sufletele ruinate isi vor da seama ca singure s-au pierdut si s-au facut vinovate de sinucidere spirituala vesnica.
Pericolul mare in care se afla oamenii, barbati si femei, este ca nu-si dau seama de caracterul sfant si solemn al vietii. Ei o trateaza mai mult ca pe o vacanta placuta, decat ca pe o proba si o ocazie suprema. O, fie ca Dumnezeu sa descopere inimii fiecarui cititor al acestor randuri solemnitatea faptului ca avem o singura viata de trait si ca aceasta viata este plina de prilejuri pentru a ne bucura de fericire sau de durere vesnica.
O a doua intrebare..... (continuare maine)
A.B. SimpsonM
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu