MARGARITAR .... COMUNIUNEA CU DUMNEZEU -2
Neglijenta cu privire la prietenia cu Cristos este pacatul strigator la cer al bisericii.
Cand spunem: "Doamne, du-ma aproape de Tine", cerem de fapt, multe lucruri care, atunci cand vin, ni se par amare. In asemenea momente e bine sa ne aducem aminte de Inainte Mergatorul nostru. Domnul a cerut sa fie glorificat, dar, inainte a cerut ca sa fie deschis pentru a-L primi, El a trebuit sa treaca prin Gradina Ghetismani si sa strige pe cruce: "Dumnezeul Meu, Dumnezeul Meu, pentru ce M-ai parasit?"
Ar trebui sa ne doara cand avem creo dorinta, indiferent cat de mica, contrara gandului lui Dumnezeu. De indata ce avem ca scop bine fixat acela de a-I fi placuti lui Cristos, El ne considera prietenii Lui apropiati. Cu cat avem mai mult din Cristos in inimile noastre, cu atat avem mai putin loc pentru eul nostru.
Cat de frumos, cat de placut poate crestinul sa-si strabata drumul spre slava aruncand toata povara pacatului si a grijilor lui asupra lui Isus si umbland in dragoste si partasie cu El intreaga zi! Cel care isi arunca poverile asupra Domnului merge usor si fericit, ca unul care nu are nici o povara.
Comuniunea cu Cristos poate fi mentinuta numai prin veghe necurmata. Acolo unde este multa dragoste intre prieteni, o privire rece provoaca ingrijorare. Sa veghem cu gelozie asupra noastra, de dragul Domnului: sa ne pazim de cea mai mica instrainare intre sufletul nostru si Cristos. Sa mentinem o legatura constanta cu El. Sa fim grabnici si agili in a aduce lucrurile marunbte inaintea Lui, iar rodul va fi cresterea comuniunii.
Desi atunci cand suntem istoviti, se poate ca nu vedem altceva in noi insine decat ceea ce este josnic si detestabil, totusi stradaniile noastre, izvorate din dragoste, de a-I fi placuti lui Cristos, arata ca Duhul Sau locuieste in noi.
Daca vrem sa experimentam mila Domnului Isus fata de noi, trebuie sa ne aflam mult la crucea Lui si sa ne ocupam mult de intristarile altora. Exista un drum scurt spre a gasi mangaiere in necaz, si putini dintre copii lui Dumnezeu calca pe el: este acela de a ne gandi mult mai mult la bucuria lui Cristos dcat la propriile noastre intristari. Dar, vai, intelegerea se gaseste, de cele mai multe ori, doar de o singura parte! Cristos ne intelege perfect. O, de am avea partasie cu El la bucuria Lui de la dreapta lui Dumnezeu! Desi Cristos poate fi indurerat de o mie de ori de noi pe care numai ochiul Lui le poate vedea, totusi, nimeni nu poate fi multumit asa de usor ca El prin micile noastre stradanii izvorate din dragoste.
Bucuria noastra in Cristos vorbeste o limba pe care toate inimile o pot plange si este o marturie pen-tru El complet diferita de cea oferita doar de cunostinte si vorbe. Este o dovada mica de dragoste sa vizitezi un prieten care locuieste aproape; dar sa strabati vai si dealuri - aceasta vorbeste intr-adevar, despre dragoste! Sa ne aratam dragostea fata de Cristos necrutand nici un efort, nici truda pentru a-L cauta pe El in rugaciune, in citirea Cuvantului si in meditatie. Cu bucurie sa trecem peste orice greutati, si atunci comuniunea fericita cu El va fi rasplata noastra.
Daca facem ceva fara a apela la sfatul lui Dumnezeu, atunci - vorbind in felul oamenilor - ascundem lucrul respectiv de El, care este Tatal nostru si astfel il intristam pe Duhul Sfant. Si lui Dumnezeu si noua nu ne facem rau atunci cand, in vreo privinta anume, nu cerem sfatul Lui.
Cand Duhul lui Dumnezeu ne sopteste ca cel care este la dreapta lui Dumnezeu va fi cinstit daca facem cutare lucru - sau daca nu il facem - , atunci daca nesocotim acel glas linistit si bland, cu toate ca s-ar putea sa nu fim facuti de rusine pe fata, vom fi lipsiti de zambetul lui aprobator, care este atat de pretios pentru copilul ascultator.
Cauza lipsei de comuniune cu Dumnezeu se poate rezuma intr-un singur cuvant: neascultarea. Oamenii pot sa-mi ia averea sau viata, dar nu ma pot jefui de comuniunea cu Dumnezeu. Daca imi lipseste aceasta, eu singur sunt hotul si talharul. Noi ar trebui sa fim intotdeauna fericiti in Dumnezeu si in caile Lui; daca nu suntem, stricam calitatea ascultarii noastre. Nicicand nu suntem asa de bine pregatiti pentru a sluji in mod eficient oamenilor ca atunci cand ramanem strans in partasie cu Dumnezeu. Sa dam dovada de iscusinta in a face ca treburile lui Dumnezeu sa fie ale noastre, si atunci vom vedea ca El va face ca treburile noastre sa fie ale Lui.
Cei care stiu ce inseamna a trai in partasie stransa cu Dumnezeu, stiu ca sperantele si dorintele lor trebuie - sa zicem asa - sa fie ingropate, ci ca ei trebuie sa lase in seama Lui realizarea invierii - la vremea Lui si pe calea aleasa de El.
Dumnezeu ne face parte de comuniunea Lui plina de dragoste in functie de straduinta noastra de a-L cauta pe El. Este bine ca increderea in Dumnezeu si faptul de a-i fi placuti Lui sa fie perimetrul in care sa ne incadram dorintele. Daca partasia noastra este cu Tatal si cu Fiul Lui iubit, vom sti din caracterul Tatalui nostru, care sunt dorintele Lui. Erorile in discernamant izvorasc, mai mult sau mai putin, din lipsa de partasie cu El. Cunoasterea inimii Lui iubitoare va largi propria noastra inima.
Putem veni cu indrazneala si incredere inaintea lui Dumnezeu prin Isus, Fiul Tatalui. Spunem noi ce avem pe inima cand venim la tronul harului? Partasia inseamna deschiderea inimii de ambele parti, si asta fara rezerve.
Robert C, Chapman
Neglijenta cu privire la prietenia cu Cristos este pacatul strigator la cer al bisericii.
Cand spunem: "Doamne, du-ma aproape de Tine", cerem de fapt, multe lucruri care, atunci cand vin, ni se par amare. In asemenea momente e bine sa ne aducem aminte de Inainte Mergatorul nostru. Domnul a cerut sa fie glorificat, dar, inainte a cerut ca sa fie deschis pentru a-L primi, El a trebuit sa treaca prin Gradina Ghetismani si sa strige pe cruce: "Dumnezeul Meu, Dumnezeul Meu, pentru ce M-ai parasit?"
Ar trebui sa ne doara cand avem creo dorinta, indiferent cat de mica, contrara gandului lui Dumnezeu. De indata ce avem ca scop bine fixat acela de a-I fi placuti lui Cristos, El ne considera prietenii Lui apropiati. Cu cat avem mai mult din Cristos in inimile noastre, cu atat avem mai putin loc pentru eul nostru.
Cat de frumos, cat de placut poate crestinul sa-si strabata drumul spre slava aruncand toata povara pacatului si a grijilor lui asupra lui Isus si umbland in dragoste si partasie cu El intreaga zi! Cel care isi arunca poverile asupra Domnului merge usor si fericit, ca unul care nu are nici o povara.
Comuniunea cu Cristos poate fi mentinuta numai prin veghe necurmata. Acolo unde este multa dragoste intre prieteni, o privire rece provoaca ingrijorare. Sa veghem cu gelozie asupra noastra, de dragul Domnului: sa ne pazim de cea mai mica instrainare intre sufletul nostru si Cristos. Sa mentinem o legatura constanta cu El. Sa fim grabnici si agili in a aduce lucrurile marunbte inaintea Lui, iar rodul va fi cresterea comuniunii.
Desi atunci cand suntem istoviti, se poate ca nu vedem altceva in noi insine decat ceea ce este josnic si detestabil, totusi stradaniile noastre, izvorate din dragoste, de a-I fi placuti lui Cristos, arata ca Duhul Sau locuieste in noi.
Daca vrem sa experimentam mila Domnului Isus fata de noi, trebuie sa ne aflam mult la crucea Lui si sa ne ocupam mult de intristarile altora. Exista un drum scurt spre a gasi mangaiere in necaz, si putini dintre copii lui Dumnezeu calca pe el: este acela de a ne gandi mult mai mult la bucuria lui Cristos dcat la propriile noastre intristari. Dar, vai, intelegerea se gaseste, de cele mai multe ori, doar de o singura parte! Cristos ne intelege perfect. O, de am avea partasie cu El la bucuria Lui de la dreapta lui Dumnezeu! Desi Cristos poate fi indurerat de o mie de ori de noi pe care numai ochiul Lui le poate vedea, totusi, nimeni nu poate fi multumit asa de usor ca El prin micile noastre stradanii izvorate din dragoste.
Bucuria noastra in Cristos vorbeste o limba pe care toate inimile o pot plange si este o marturie pen-tru El complet diferita de cea oferita doar de cunostinte si vorbe. Este o dovada mica de dragoste sa vizitezi un prieten care locuieste aproape; dar sa strabati vai si dealuri - aceasta vorbeste intr-adevar, despre dragoste! Sa ne aratam dragostea fata de Cristos necrutand nici un efort, nici truda pentru a-L cauta pe El in rugaciune, in citirea Cuvantului si in meditatie. Cu bucurie sa trecem peste orice greutati, si atunci comuniunea fericita cu El va fi rasplata noastra.
Daca facem ceva fara a apela la sfatul lui Dumnezeu, atunci - vorbind in felul oamenilor - ascundem lucrul respectiv de El, care este Tatal nostru si astfel il intristam pe Duhul Sfant. Si lui Dumnezeu si noua nu ne facem rau atunci cand, in vreo privinta anume, nu cerem sfatul Lui.
Cand Duhul lui Dumnezeu ne sopteste ca cel care este la dreapta lui Dumnezeu va fi cinstit daca facem cutare lucru - sau daca nu il facem - , atunci daca nesocotim acel glas linistit si bland, cu toate ca s-ar putea sa nu fim facuti de rusine pe fata, vom fi lipsiti de zambetul lui aprobator, care este atat de pretios pentru copilul ascultator.
Cauza lipsei de comuniune cu Dumnezeu se poate rezuma intr-un singur cuvant: neascultarea. Oamenii pot sa-mi ia averea sau viata, dar nu ma pot jefui de comuniunea cu Dumnezeu. Daca imi lipseste aceasta, eu singur sunt hotul si talharul. Noi ar trebui sa fim intotdeauna fericiti in Dumnezeu si in caile Lui; daca nu suntem, stricam calitatea ascultarii noastre. Nicicand nu suntem asa de bine pregatiti pentru a sluji in mod eficient oamenilor ca atunci cand ramanem strans in partasie cu Dumnezeu. Sa dam dovada de iscusinta in a face ca treburile lui Dumnezeu sa fie ale noastre, si atunci vom vedea ca El va face ca treburile noastre sa fie ale Lui.
Cei care stiu ce inseamna a trai in partasie stransa cu Dumnezeu, stiu ca sperantele si dorintele lor trebuie - sa zicem asa - sa fie ingropate, ci ca ei trebuie sa lase in seama Lui realizarea invierii - la vremea Lui si pe calea aleasa de El.
Dumnezeu ne face parte de comuniunea Lui plina de dragoste in functie de straduinta noastra de a-L cauta pe El. Este bine ca increderea in Dumnezeu si faptul de a-i fi placuti Lui sa fie perimetrul in care sa ne incadram dorintele. Daca partasia noastra este cu Tatal si cu Fiul Lui iubit, vom sti din caracterul Tatalui nostru, care sunt dorintele Lui. Erorile in discernamant izvorasc, mai mult sau mai putin, din lipsa de partasie cu El. Cunoasterea inimii Lui iubitoare va largi propria noastra inima.
Putem veni cu indrazneala si incredere inaintea lui Dumnezeu prin Isus, Fiul Tatalui. Spunem noi ce avem pe inima cand venim la tronul harului? Partasia inseamna deschiderea inimii de ambele parti, si asta fara rezerve.
Robert C, Chapman
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu