MARGARITAR.... CREDINTA -2
Evrei 11:24 Pnetru Moise, primul pas al credintei a fost atunci cand a refuzat sa fie numit fiul fiicei lui Faraon. Totusi, el a gresit cu patruzeci de ani timpul de eliberare al lui Israel. S-a grabit prea tare; a apreciat corect scopul, dar nu si timpul. Nu s-a multumit sa faca pur si simplu, voia lui Dumnezeu, ci a vrut ca imediat sa infaptuiasca ceva maret. Dupa ce a parasit casa lui Faraon, ar fi trebuit sa-i ceara lui Dumnezeu calauzire pe mai departe. Noi avem calauzire pas cu pas. "Eu (a spus Domnul) l-am invatat pe Efraim sa mearga si l-am ridicat in brate." Osea 11:3
Credinta priveste direct la porunca pentru a asculta de ea, si eapromisiunea drept sprijin al ei. Ea isi croieste drum inainte indiferent de primejdii. Moise a trebuit sa mearga inainte, cu toate ca urma-torul pas l-a dus pe popor in mare. Indiferent ce ne-ar spune aparentele, doar inaintand pe calea ingusta a ascultarii experimentam noi adevarul promisiunilor, precum si credinciosia intelepciunea si puterea Dumnezeului nostru - Dadatorul promisiunilor.
Noi nu trebuie sa fim inselati de aparente ci sa fim sustinuti de promisiuni. Cand i-a fost adusa haina lui Iosif si s-a uitat la ea, Iacov ar fi trebuit sa spuna: "Vad haina care este acoperita cu sange; aud vestea despre moartea lui Iosif, dar Doamne, eu cred cuvantul Tau - promisiunile Tale cu privire la marirea si gloria fiului meu. Ceea ce ai spus tu se va implini."
Este o mare dovada a tariei si a statorniciei credintei atunci cand, straduindu-ne sa-i fim placuti lui Dumnezeu, ne ridicam deasupra ascultarii noastre, la Dumnezeu Insusi. Harul nu acorda prea mare atentie sacrificiilor, pentru ca priveste drept la Isus. Necredinta da nastere la tot felul de rele; credinta le previne si le impiedica pe toate. O, daca sfintii lui Dumnezeu, s-ar proba pe ei insisi prin testul: "Cat de mult cred?", in loc de "Cat de mult cunosc?"
Noi ai suntem placuti lui Dumnezeu, increzandu-ne in El, in harul Lui, in dragostea lui, in intelepciunea Lui; increzandu-ne fara limite. Dar numai putin cate putin ajungem noi sa ne socotim propria intelepciune nebunie, iar intelepciunea lui Dumnezeu, adevarata intelepciune - intelepciunea infinita. Atunci vom fi instare sa ne predam Lui fara rezerve.
Credinta trudeste si ramane ferma in ciuda tuturor aparentelor si in mijlocul tuturor dificultatilor. Sa privim mai degraba la Cristos de la dreapta lui Dumnezeu, decat la muntele de greutati din fata ochilor nostri. Unul dintre cele mai bune raspunsuri la rugaciune este faptul de a fi instare sa continuam sa ne rugam. (Matei 15:21-28)
Robert C. Chapman
Evrei 11:24 Pnetru Moise, primul pas al credintei a fost atunci cand a refuzat sa fie numit fiul fiicei lui Faraon. Totusi, el a gresit cu patruzeci de ani timpul de eliberare al lui Israel. S-a grabit prea tare; a apreciat corect scopul, dar nu si timpul. Nu s-a multumit sa faca pur si simplu, voia lui Dumnezeu, ci a vrut ca imediat sa infaptuiasca ceva maret. Dupa ce a parasit casa lui Faraon, ar fi trebuit sa-i ceara lui Dumnezeu calauzire pe mai departe. Noi avem calauzire pas cu pas. "Eu (a spus Domnul) l-am invatat pe Efraim sa mearga si l-am ridicat in brate." Osea 11:3
Credinta priveste direct la porunca pentru a asculta de ea, si eapromisiunea drept sprijin al ei. Ea isi croieste drum inainte indiferent de primejdii. Moise a trebuit sa mearga inainte, cu toate ca urma-torul pas l-a dus pe popor in mare. Indiferent ce ne-ar spune aparentele, doar inaintand pe calea ingusta a ascultarii experimentam noi adevarul promisiunilor, precum si credinciosia intelepciunea si puterea Dumnezeului nostru - Dadatorul promisiunilor.
Noi nu trebuie sa fim inselati de aparente ci sa fim sustinuti de promisiuni. Cand i-a fost adusa haina lui Iosif si s-a uitat la ea, Iacov ar fi trebuit sa spuna: "Vad haina care este acoperita cu sange; aud vestea despre moartea lui Iosif, dar Doamne, eu cred cuvantul Tau - promisiunile Tale cu privire la marirea si gloria fiului meu. Ceea ce ai spus tu se va implini."
Este o mare dovada a tariei si a statorniciei credintei atunci cand, straduindu-ne sa-i fim placuti lui Dumnezeu, ne ridicam deasupra ascultarii noastre, la Dumnezeu Insusi. Harul nu acorda prea mare atentie sacrificiilor, pentru ca priveste drept la Isus. Necredinta da nastere la tot felul de rele; credinta le previne si le impiedica pe toate. O, daca sfintii lui Dumnezeu, s-ar proba pe ei insisi prin testul: "Cat de mult cred?", in loc de "Cat de mult cunosc?"
Noi ai suntem placuti lui Dumnezeu, increzandu-ne in El, in harul Lui, in dragostea lui, in intelepciunea Lui; increzandu-ne fara limite. Dar numai putin cate putin ajungem noi sa ne socotim propria intelepciune nebunie, iar intelepciunea lui Dumnezeu, adevarata intelepciune - intelepciunea infinita. Atunci vom fi instare sa ne predam Lui fara rezerve.
Credinta trudeste si ramane ferma in ciuda tuturor aparentelor si in mijlocul tuturor dificultatilor. Sa privim mai degraba la Cristos de la dreapta lui Dumnezeu, decat la muntele de greutati din fata ochilor nostri. Unul dintre cele mai bune raspunsuri la rugaciune este faptul de a fi instare sa continuam sa ne rugam. (Matei 15:21-28)
Robert C. Chapman
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu