MARGARITAR DE MARE PRET...

LUMI DIFERITE de William MacDonald

Imparatia care conteaza

In contrast puternic cu toate acestea se afla imparatia Domnului si Mantuitorului nostru Isus Cristos. In acest taram, ceea ce este spiritual este mai reliefat decat ceea ce este sufletesc; eternul are valoare mai mare decat temporarul. Placerea nu este dispretuita, ci este cautata in formasa cea mai pura si numai de la sursa sa adevarata. 

Mi-e sete, dar nu asa cum mi-a fost odata,

De placerile inutile ale pamantului;

Ranile tale, Emanuele, toate imi interzic

Sa caut placerea mea colo.

Vederea crucii Tale dragi,

Mi-a intarcat inima de la lucrurile pamantesti, 

Si m-a invatat sa privesc ca zgura

Veselia nebunilor si pompa regilor. 

                                                                

                                                                         William Cowper

In Imparatia lui Cristos averea nu este ceva la care sa ravnesti; prosperitatea spirituala este ceea ce, de fapt conteaza. Imparatia cerurilor se preocupa de dreparte, pace, bucurie. Cristos este centrul, nu interesele personale. Totul dobandeste valoare numai potrivit judecatii Sale. In timp ce oamenii lumii iubesc banii si Il stimeaza mai putin pe Dumnezeu, supusii Imparatiei lui Cristos apreciaza mai putin banii si Il iubesc pe Dumnezeu.

William MacDonald

MARGARITAR DE MARE PRET....

CALEA REGALA A CRUCII de Fènelon

Despre simplitate si preocuparea de sine (I)

Este o simplitate care e doar un defect si este o simplitate care e o virtute minunata. Uneori simplitatea provine din lipsa de discernamant si din ignoranta cu privire la atitudinea cuvenita fata de altii. In lume, cand oamenii spun despre cineva ca e "simplu", in general se refera la faptul ca respectivul e neghiob, e ignorant, credul. Dar simplitatea adevarata, departe de a fi neghiobie, e aproape sublima. Toti oamenii buni o iubesc si o admira si stiu ce presupune ea, desi nu o pot defini cu exactitate. Acestei simplitati i se poate aplica ceea ce spune Thomas A Kempis in Imitatio Cristi despre mustrarile de constiinta: "Prefer sa le simt decat sa le stiu defini". (Cartea 1, cap 1,3).

Eu as spune ca simplitatea este o dreptate a sufletului, care implica preocuparea de sine. Nu e acelasi lucru cu sinceritatea, care este o virtute mult mai umila. Multi oameni sunt sinceri, dar nu sunt simpli - nu spun decat ceea ce ei cred ca este adevarat si nu tintesc sa para altceva decat ceea ce sunt; se tem insa tot timpul ca nu cumva sa treaca  drept altfel decat sunt. De aceea se gandesc necurmat la ei insisi, cantarindu-si fiecare cuvant si gand si autoanalizandu-se, de frica sa nu fi facut prea mult sau prea putin. Asemenea oameni sunt sinceri, dar nu sunt simpli; nu sunt relaxati in prezenta altora, si nici altii in prezenta lor. Nu e nimic degajat, franc, spontan in atitudinea lor. Simti ca preferi compania oamenilor mai putin remarcabili, dar care nu sunt asa de rigizi. Asa simt cei din jurul lor si tot asa ii judeca si Dumnezeu. Lui nu Ii plac sufletele care sunt absorbite de ele insele tot timpul, sa zicem asa, se uita in oglinda.

A fi absorbite de lumea din jur si a nu-ti indrepta niciodata gandul inspre interior, asa cum fac unii care, in orbirea lor, sunt acaparati de ceea ce e prezent si tangibil, este una din extremele opuse simplitatii. Iar a fi absorbit de sine in toate, fie ca e vorba de indatoriri fata de Dumnezeu sau fata de oameni, este o alta extrema care il face pe om intelept in propria lui inchipuire - e rezervat, preocupat de sine, de cel mai mic lucru care ii tulbura autonemultumirea. O astfel de intelepciune falsa, in ciuda solemnitatii ei, nu este mai putin desarta si ridicola decat nebunia celor care se afunda in placerile lu-mii. Unul este intoxicat de imprejurarile lui exterioare, celalalt de ceea ce crede ca face. Dar amandoi sunt intr-o stare de intoxicare, si starea celui de pe urma este mai rea decat a primului, deoarece pare a fi o dovada de intelepciune, desi, in realitate, nu e si astfel cel in cauza nu cauta sa fie vindecat. Din contra se mandreste cu atitudinea lui si, prin ea,  se simte superior celorlalti. Aceasta este o boala asemanatoare cumva nebuniei - cineva poate fi in pragul mortii si totusi sa afirme ca e sanatos.

Cel care este atat de acaparat de lucruri exterioare, incat nu priveste niciodata in interiorul lui este intr-o stare de intoxicare lumeasca. Cel care se autoanalizeaza continuu devine nenatural si e la fel de departe de a fi simplu.

Fènelon