MARGARITAR DE MARE PRET....

CALEA REGALA A CRUCII de Fènelon

Despre severitatea plina de dragoste a lui Dumnezeu

Oricat de strict pare Dumnezeu in tratamentele pe care ti le aplica El niciodata nu cauzeaza suferinta numai pentru a produce durere, ci intotdeauna are in vedere purificarea sufletului. Severitatea operatiei este cauzata de profunzimea bolii ce trebuie vindecata. Dumnezeu nu taie daca nu este prezenta infectia. El doar taie in carnea aroganta care ulcereaza. Astfel, la urma urmei, incapatanarea noastra nociva este cauza a ceea ce suferim, iar mana lui Dumnezeu actioneaza  cat se poate de bland cu noi. Dar, vai, cat de viclene cat de perfide sunt sufletele noastre, incat, desi Domnul se poarta cu noi cu atata gingasie, totusi ne face sa trecem prin suferinte dureroase.

De asemenea, intocmai cum ne raneste numai pentru a fi vindecati, la fel Dumnezeu nu ne lipeste de niciunul din darurile Lui decat doar pentru a ni le da inapoi inmultite. In dragostea Lui, El ne ia chiar si darurile Lui cele mai pure daca le folosim gresit; cu cat sunt mai pure acele daruri, cu atat El este mai gelos, ca nu cumva sa  socotim ca ne apartin sau ca ne acordam vre-un merit pentru ele. Cele mai remarcabile daruri se transforma in otrava de moarte daca ne bazam pe ele intr-o siguranta plina de sine. Acesta a fost pacatul ingerilor cazuti. De indata ce au privit la pozitia lor inalta ca fiind posesiunea lor sigura, ei au devenit vrajmasii lui Dumnezeu si au fost alungati din Imparatia Lui.

Putem invata de aici cat de putin inteleg oamenii adevarata natura a pacatului. Acesta este cel mai mare dintre toate pacatele; putine sunt sufletele atat de pure, incat sa se bucure de darurile lui Dumnezeu fara nici un amestec al automultumirii egoiste. Cand e vorba de darurile lui Dumnezeu, eul este aproape intotdeauna la varf: ne tulbura cand ne dam seama de slabiciunea noastra; ne bucuram cand suntem constienti de taria noastra. Rareori ne cantarim perfectiunea avand in vedere numai slava lui Dumnezeu, desi facem asta cand e vorba de altcineva. Suntem tristi si deprimati cand ne parasesc farmecul vizibil si darul de care suntem constienti. Pe scurt, aproape intotdeauna ne gandim la noi insine, si nu la Dumnezeu. De aceea, toate lucrurile noastre bune au nevoie sa fie purificate, ca nu cumva ele sa hraneasca doar viata naturala din noi. Natura noastra stricata gaseste o hrana foarte rafinata in darurile care sunt cele mai mult contrare naturii; dragostea de sine este alimentata nu doar de umilinte si privatiuni, prin rugaciuni arzatoare si prin suportarea injosirilor, ci chiar si prin lepadarea de sine complets si prin sacrificiul total. Este o masura infinita de tarie morala in gandul ca nu avem absolut nicio putere si ca, in mijlocul unei incercari  ingrozitoare, noi totusi ne predam Domnului fara rezerve. Astfel, pentru ca sacrificiul sa fie real, e nevoie ca el sa fie mistuit pe altar - trebuie sa renuntam chiar si la satsfactia pe care ne-o ofera acel sacrificiu.

Singura cale de a-L gasi pe Dumnezeu este in disponibilitatea de a ne desparti de toate darurile Sale, in sacrificiul total al sinelui si al oricarei resurse din noi insine. Gelozia nespus de mare a lui Dumnezeu cere acest lucru si putem vedea usor ca nu vom fi niciodata intru totul cufundat  in El pana cand vom ajunge dezamagiti de orice altceva. Un om care cade intr-o prapastie nu este total prabusit pana mai poate sa se agate de partile ei laterale. Dragostea de sine, chiar si atunci cand Dumnezeu o doboara, se tine, in disperarea ei, de orice raza de speranta, intocmai cum un om aflat in pericol de a se ineca se agata de un pai.

Trebuie sa inveti cat de necesar este sa te poti lipsi de toate darurile lui Dumnezeu, iar El lucreaza in tine tocmai acest lucru, pas cu pas. Nu este nici un dar, oricat de pretios, care, dupa ce a fost folositor, sa nu devina cursa si o piedica pentru sufletul care se bazeaza pe darul respectiv. De aceea adeseori Dumnezeu ne ia ceea ce ne-a dat - totusi, nu in intregime. De multe ori ne lipseste de vreun lucru numai pentru a ni-l da inapoi in plinatatea lui, curatit de atitudinea rea a satisfactiei de sine care, inconstient, a pus stapanire pe noi. Atunci, sufletul inceteaza sa se mai uite la dar si-l vede numai pe Dumnezeu.

Fènelon

MARGARITAR DE MARE PRET....

LUMI DIFERITE de William MacDonald

Doua intelepciuni: contraste vii

Sa ne gandim acum la intelepciunea lumii si s-o punem in contrast cu intelepciunea Regelui nostru si a Imparatiei Sale. Prin intelepciunea sa proprie, omul niciodata n-ar putea sa-L cunoasca pe Dumnezeu. El crede ca predicarea evangheliei este un nonsens total, dar Dumnezeu in intelepciunea Sa o foloseste pentru a-i mantui pe cei care cred (1Corinteni 1:21). Omul niciodata nu ar alege lucrurile prostesti, slabe, josnice, dispretuite sau neansemnate pentru a-si duce la bun sfarsit planurile. Dar, Dumnezeu le-a ales, si cu ele El il face de rusine pe cel intelept si puternic si reduce marimea celor pe care lumea ii considera mari (1Corinteni 1:27 -2).

In acest fel si pe alte cai, El arata prostia aiurita a intelepciunii acestei lumi. Nu este de mirare ca Pavel a spus: "Caci intelepciunea acestei lumi este o nebunie inaintea lui Dumnezeu. De aceea este scris: "El prinde pe cei intelepti in viclenia lor" (1Corinteni 3:19). Traill a fost mai puternic, el a spus: "Intelepciunea in afara de Cristos este o bebunie blestemata".

Nebunia cea mare a lumii este respingerea Cuvantului lui Dumnezeu. Acest lucru o lasa fara o autoritate infailibila si o arunca abandonata pe o mare a opiniei umane. Nu intelegeti gresit; omul accepta ori adevarul lui Dumnezeu, ori opinia umana. Si daca este vorba de opinie, atunci problema este: "Opinia cui este corecta?" De multe ori este vorba despre ideea unei persoane fata de o alta persoana. Adesea opiniile cele mai zgomotoase sunt cele care castiga, nu are importanta cat de lipsite de sens sau cat de ratacite ar putea fi.

Crestinul are un fundament ferm - Cuvantul lui Dumnezeu. El are un standard absolut dupa care sa judece cuvintele, gandurile si actiunile. El examineaza toate opiniile prin Sfanta Scriptura. Opiniile omului se pot clinti, dar legea lui Dumnezeu nu se poate clinti.

Cu biblia exista absoluturi. Exista lucruri care sunt corecte si lucruri care sunt incorecte. Dar cand se respinge Biblia, totul este relativ. Astfel, nu poti sa spui ca lucrurile sunt incorecte prin ele insele. Betia si dependenta de droguri pot fi genetice sau pot fi o simpla boala. Homosexualitatea este un stil de viata acceptabil. Adulterul este corect din moment ce se face din dragoste. Viata umana este sfanta pana cand vine vorba de avort. Disciplina copiilor este un subiect tabu. Casatoria nu este altceva decat o hartie legala si se poate intrerupe din orice motiv. Usa este larg deschisa pentru feminismul radical, seductia psihologica, umanism, misticismul din tarile orientale, ocultism, idolatrie. Ceea ce conteaza este ceea ce cred oamenii despre toate aceste lucruri.

Lumea preamareste omul si intelectul sau. Crestinul inalta Cuvantul lui Dumnezeu si stie ca frica de Dumnezeu este inceputul intelepciunii (psalmul 111:10).

Lumea pune pret pe majoritate, pe numerele mari. Voltaire a spus ca Dumnezeu este de partea batalioanelor mari. Dumnezeu pune pret pe calitate. El reduce armata lui Ghedeon de la 32 000 la 22 000 si apoi la 300, asa incat victoria va fi in mod evident a Domnului. Isus a ales numai doisprezece ucenici, nu 1 200. Cu Dumnezeu, majoritatea nu este totdeauna buna; de obicei este buna minoritatea dispretuita, ramasita credincioasa.

E. Stanley Jones a spus: "Nu-mi place aceasta cearta pentru numere, care duce la un egoism colectiv".

Lumea spune: "Sa-ti fie credincios tie insuti". Calea crestinului este de a trai pentru altii, stimandu-i pe ei mai mult decat pe sine (Filipeni 2:3). 

Intelepciunea conventionala a lumii este de a-si salva viata. Cristos ii sfatuieste pe urmasii Sai sa-si piarda viata de dragul Sau si a Evangheliei (marcu 8:35).

Pentru lume, maretia consta in a fi servit, a fi stapan si domn (Luca 22:25). Domnul Isus a aratat prin cuvant si exemplu ca maretie inseamna a servi (Luca 22:26-27). "Egoismul se crede mare si este servit. Dragostea serveste si este mare". 

Omul lumii tinde spre varf, spre faima si situatie sociala. Ucenicia crestinului este o carare in jos de glorie de sine (Filipeni 2:7). 

Dragostea este un tiv la imbracamintea sa

Care atinge praful

Poate atinge petele strazilor si ulitelor

Si deoarece poate, trebuie s-o faca.

Lumea masoara bogatiile prin abundenta posesiunilor ei. Crestinul masoara bogatiile sale prin putinatatea dorintelor sale. Nebunul bogat strange lucruri materiale. Crestinul intelept lasa totul pentru Cristos. Cel din lume asterne comori pe pamant, ucenicul in ceruri.

Intelepciunea lumii este o prostie in fata lui Dumnezeu. Prostia lui Dumnezeu este mai inteleapta decat oamenii.

Totusi Domnul Isus a facut concesia surprinzatoare ca exista o cale in care "fii veacului acestuia fata de semenii lor, sunt mai intelepti decat fii luminii" (Luca 16:8). Necredinciosii isi fac provizii pentru viitorul lor; pentru ei viitorul se afla aici pe pamant. Fii luminii nu izbutesc sa faca provizii pentru viitorul lor in ceruri; ei traiesc pentru lucrurile vremii si simturilor in loc sa traiasca prin realitati eterne.

William MacDonald