MARGARITAR DE MARE PRET....

LUMI DIFERITE de William MacDonald

Doua intelepciuni: contraste vii

......

De Fapt intelepciunea lumii este prosteasca in sinea ei. Sa va dau cateva exemple:

Multi oameni ai lumii sunt atei. Este o pozitie irationala. De fapt revendica omnistienta si omnipo-tenta pentru sine (stiu ca nu exista Dumnezeu nicaieri in univers) si neaga cea mai limpede dovada.

Evolutia este un principiu esential al sistemului lumii.  Omul stie ca daca exista un Dumnezeu -Creator, atunci este responsabil fata de El, si un astfel de gand este absolut incredibil. Deoarece el, nu vrea sa-L retina pe Dumnezeu in stiinta sa,  el adera la teoria evolutiei, spunand ca, de fapt, nimicul a creat ceva din nimic, ca poti avea un proiect fara proiectant. Este irational!

Psihologia lumii incerca sa explice comportamentul uman,  dar este de neclintit prin refuzul de a recunoaste existenta pacatului original. Este imposibil de explicat de ce oamenii actioneaza asa cum o fac, decat daca acceptam ca sunt pacatosi prin natura si prin practica.

Crima se justifica aratandu-i vinovati pe parinti sau mediul inconjurator. Aceasta desigur, este o incercare de eliminare a responsabilitatii umane. Nu merge. O persoana este influientata nu numai prin ereditare si mediul inconjurator, ci chiar mai mult prin propria vointa.

Dumnezeu ii avertizeaza pe oameni sa nu comita diverse pacate, si schiteaza pedepsele care urmeaza prin neascultare. Omul se arunca in pacat, sufera urmarile, apoi se schimba si-l invinovateste pe Dumnezeu. Este exact cum spune Biblia: "Nebunia omului ii suceste calea, si apoi carteste impotriva Domnului cu inima lui". (Proverbe 19:3). Este aceasta o demonstratie a intelepciunii - sau corectitudine?

Pe acelasi pahar au aparut urmatoarele doua autocolante: "Salvati balenele!"; "Avortul - un drept al femeii!" Pustile de jucarie sunt inafara legii in San Francisco, dar cele adevarate, nu. Televiziunea ii invata pe oameni cum sa comita crime reusite, apoi societatea ii pedepseste cand o fac. 

Unui ucigas i s-a permis sa se apare pledand ca fiind lipsit de discenamant, pentru ca mancase prea multe semipreparate. A primit o sentinta redusa.

Guvernatorul Statelor Unite subventioneaza cultivarea tutunului, apoi le cere producatorilor de tigari sa avertizeze consumatorii ca tigarile pot fi daunatoare sanatatii. Alcoolismul este acum cunoscut de lume ca o boala. Este unica boala care se contracareaza printr-un act de vointa, vanduta in sticle, data ca si cadou, impozitata de Guvern, creaza dependenta si-l tine pe pacient in afara cerului.

Mii de dolari se cheltuiesc pentru a salva de la disparitie bufnitele nordice si melcii, in timp ce milioane de copii nenascuti sunt omorati prin avorturi. 

Craciunul se sarbatoreste pe plan national, dar colinzile de Craciun sunt interzise in multe scoli publice.

Disciplinarea copiilor este dezaprobata, apoi parintii se intreaba de ce se salbaticesc. Timp de mai multi ani, cartea Doctorului Benjamin Spock "Ingrijirea copilului si a nou-nascutului" a fost tratata ca o Biblie de catre generatii de parinti. Ani mai tarziu, el a admis ca atat el, cat si alti "experti" au fost scosi vinovati pentru copii rau crescuti din zilele noastre. El a spus: "Neputinta de a fi fermi, este, dupa parerea mea, problema cea mai comuna a parintilor din America de azi. Docilitatea parintilor incurajeaza copii sa devina mai insuportabili si mai morocanosi. Aceasta face neplacerea de neevitat".Parintii s-ar fi putut feri de multe dureri de cap daca ar fi urmat cartea Proverbelor in locul cartii lui Spock.

Profesorilor nu li se permite sa dea o aspirina unui elev fara acordul parintilor lui, nici sa-i duca pe copii intr-o excursie, dar adesea fete adolescente pot sa faca avort in mod legal, fara cunostinta parintilor.

De cate ori se produce un accident catastrofal, guvernul numeste o comisie pentru a investiga cauza. Aceasta este deseori o incercare de a distrage atentia de la o omisiune a aplicarii regulilor de securitate. S-ar fi putut salva bani si vieti prin luarea unei masuri preventive.

Statele Unite au cheltuit o jumatate de milion de dolari pentru a studia efectul fumului de tigara asupra cainilor, si 19 milioane pentru a vedea daca ragaitul vacilor si al altor vite dauneaza ozonului.

William MacDonald

MARGARITAR DE MARE PRET...

CALEA REGALA A CRUCII de Fènelon

Uscaciune si moarte in rugaciune

Sufletul fiind bolnav, din cauza dragostei de sine, nu poate sa primeasca si sa foloseasca corect puterea. De aceea, Dumnezeu se vede nevoit sa-i ascunda pugterea, cresterea si dorintele lui bune. Sau, daca sufletului i se permite sa le vada, ele trebuie vazute doar ca prin ceata - sa le perceapa atat de vag, incat sa nu se poata bizui pe ele. Dar chiar si asa, sufletul are trebuinta sa priveasca la aceste daruri cu o automultumire desarta, in ciuda certitudinii umilitoare.

Ce nu ar face daca ar putea cu adevarat sa vada in mod clar harul de care este umplut? De aceea, Dumnezeu face doua lucruri pentru suflet, in timp ce pentru trup, face doar unul. Trupului ii da hrana, impreuna cu senzatia de foame si placerea de a manca - toate acestea fiind perceptibile. Sufletului ii da foamea dorintei si hrana; dar, desi ii da aceste daruri, le ascunde, ca nu cumva, prin ele, sufletul sa ajunga la automultumire. Astfel, cand ne purifica prin incercari, El ne priveaza de placere, de ardoarea simturilor, de dorinte constiente acute. Intrucat sufletul, in mandria lui, transforma orice putere buna in otrava, Dumnezeu reduce puterea, astfel incat sufletul nu mai simte altceva decat deprimare, sila, slabiciune, ispita. In ciuda acestor simtaminte, sufletul primeste intotdeauna un ajutor real - este incalzit, aprins, sustinut pe calea perseverentei - dar fara savurarea constienta a toate acestea. Rugaciunea nu este nicidecum acelasi lucru cu placerea constienta care adesea o insoteste.

Sfanta tereza a remarcat ca multe suflete renunta la rugaciune de indata ce observa ca nu mai gasesc placere in ea; or, asta inseamna a renunta la rugaciune tocmai cand ea e pe cale sa fie desavarsita. Adevarata rugaciune nu este o chestiune de simtire sau de imaginatie, ci de minte si de vointa. Omul poate usor sa greseasca vorbind despre placere si incantare. Exista o placere totala vaga si necautata, care nu porneste din vointa; si exista o placere deliberata, care nu e nici mai mult, nici mai putin decat o vointa hotarata. Desfatarea care provine dintr-o vointa hotarata este cea despre care vorbeste psalmistul: "Domnul sa-ti fie desfatarea si El iti va da tot cw-ti doreste inima" (Psalmul 37:4). Aceasta desfatare nu poate fi despartita de rugaciunea adevarata, pentru ca ea este in sine insasi o rugaciune. Dar ea nu este intotdeauna insotita de acea desfatare care e involuntara si perceptibila. Cea dintai poate sa fie cat se poate de reala, si totusi sa nu ofere nici o mangaiere sesizabila; astfel, uneori sufletele cel mai greu incercate pot avea incantarea vointei intr-o rugaciune complet seaca, lipsita de placerea constienta. Astfel am fi limitati la a spune ca sufletele sunt facute desavarsite dupa gandul lui Dumnezeu in masura in care simt crescand placerea lor in virtute, si ca toate sufletele lipsite de o placere constienta in timpul incercarii au pierdut dragostea de Dumnezeu si se afla intr-o amagire.

Aceasta ar insemna a da peste cap totul si a masura evlavia dupa imaginatie, fapt care ar putea duce la cel mai periculos fanatism - fiecare evaluandu-si gradul de desavarsire dupa gradul de placere si incantare experimentate. Unii chiar practica lucrul acesta in mod constient. Ei nu cauta altceva decat placere si satisfactie in rugaciune si se lasa purtati de simturi, crezand ca numai ceea ce simt si isi imagineaza este real - in felul acesta devin niste simpli entuziasti. Daca au o eruptie de inflacarare, sunt gata sa faca orice - nimic nu-i poate opri, nici o autoritate nu-i poate infrana. Dar daca aceasta inflacarare se stinge, imediat ajung descurajati, devin apatici si se prabusesc. Trebuie mereu sa o ia de la capat; sunt schimbatori ca vremea. Ei il urmeaza pe Isus Cristos pentru minunea cu painile si pestii; pretind prepelite in pustie; spun cu glas tare, ca Petru pe Munte: "Este bine sa fim aici!" Ferice de sufletul care este credincios si in belsug vizibil, si in lipsuri severe. El este "ca muntele Sionului, care nu se clatina, ci sta intarit pe vecie" (Psalmul 125:1).

Un astfel de suflet se hraneste zilnic cu painea credintei curate, necautand nici sa se bucure de ceva ce Dumnezeu nu aproba, nici sa vada ce El acopera. E multumit sa creada ce l-a invatat Biserica: sa-L iubeasca pe Dumnezeu cu o vointa curata si sa faca, cu orice pret, tot ceea ce porunceste sau il sfatuieste Evanghelia. Daca i se ofera placere (in rugaciune si in comuniunea cu Dumnezeu), o rimeste ca pe un ajutor in slabiciunea lui; daca nu are parte de ea, suporta lipsa ei de liniste si continua sa iubeasca.

Agatarea de ceea ce este palpabil duce, o data la descurajare, altadata la amagire. Cel care isi pierde desfatarea in simturi cu privire la lucrurile spirituale, fara nici o vina din partea lui, sufera ca un copilas, pe care il intarca mama. Painea uscata e mai putin placuta, dar e mai intaritoare decat laptele.  Disciplina pe care o aplica un tutore este mai de folos decat dezmierdarea unei doici.

Putem fi siguri ca nicicand nu e nevoie sa ne rugam cu o mai mare staruinta ca atunci cand nu gasim nici o placere in rugaciune. Acesta e timpul de probare si incercare a noastra si, prin urmare si timpul de apelare din cale-afara de staruitoare la Dumnezeu, prin rugaciune urgenta. Pe de alta parte, este bine sa acceptam intr-un mod foarte simplu, orice simturi devotionale, considerand ca ne-au fost date sa ne hraneasca, sa ne mangaie si sa ne intareasca; dar sa nu ne bazam niciodata pe astfel de simtiri placute, caci, cand avem parte de ele, imaginatia isi aduce si ea contributie, flatandu-ne. Sa-L urmam pe Isus la Cruce ca si apostolul Ioan. Facand aceasta, nu vom fi amagiti niciodata.  E usor sa-ti spui: "Il iubesc pe Dumnezeu din toata inima" cand experimentezi numai incantare intr-o astfel de dragoste. Dar adevarata dragoste este cea care sufera in timp ce iubeste: "Chiar de ma va ucide, eu tot ma voi increde in El" (Iov 13:15KJV).

Fènelon