MARGARITAR DE MARE PRET.....

LUMI DIFERITE de William MacDonald

Omul lumii

Cetateanul ideal al lumii este o persoana cu bani, putere si cu o personalitate scanteietoare. Din punctul de vedere al caracterizarii, este un om mandru si arogant. Nu este strain de invidie si de conflict. In hotararea sa de a se imbogati, el devine intolerant fata de orice rival sau competitor. Cand este vorba de a face bani integritatea sa este luata de vant; doreste sa faca compromisuri si recurge pana la practici lipsite de etica. Traieste pentru a-si satisface poftele naturale; in acest domeniu, reuniunile si alte adunari sunt plicticoase daca nu sunt stropite de alcool. Sub costumul sau imaculat poate sta ascunsa o viata de necuratie. Are o sotie si un camin si o amanta afara. Viata gandurilor lui este murdarita, morala sa este stricata. Conversatia este presarata cu expresii lipsite de respect si cu limbajul strazii. Ceilalti oameni au o valoare doar cand se pot "folosi" de ei. In ceea ce priveste temperamentul, siguranta sa este scurta. A marturisi ca a gresit inseamna pentru el slabiciune, a-i ierta pe altii este strain de el. Intr-un cuvant, nu reuseste sa se ridice deasupra carnii si a sangelui.

Omul lumii merge dupa vedere, nu credinta. Pentru el, a crede inseamna a vedea. Judeca dupa aparentele exterioare. Pentru el frumusetea inseamna "moneda de aur a vredniciei omului". 

Dr. James Dobson scrie ca "Frumusetea fizica este atributul personal cel mai valoros in cultura noastra... Astfel un copil frumos este preferat de catre adulti fata de unul cu figura stearsa. Profesorii au intentia de a le da note bune copiilor activi. Copii draguti sunt mai putin disciplinati decat ceilalti. Copii care raman acasa sunt mult mai supusi invinovatirii pentru fapte rele. Si aceasta forma de discriminare continua de-a lungul adolescentei pana in viata adulta. JP. Fillips ofera urmatoarea versiune a fericirilor, dupa felul cum se practiva de oamenii lumii:

"Ferice de cei arvisti; caci ei avanseaza in lume.

Ferice de cei tari de caracter; caci ei nu lasa niciodata ca viata sa-i raneasca.

Ferice de cei care se plang; deoarece in cele din urma ajung pe drumul lor.

Ferice de cei plictisiti; caci ei niciodata nu se vor preocupa de pacatele lor.

Ferice de cei care sunt paznici de sclavi; caci ei obtin rezultate.

Ferice de oamenii priceputi ai lumii; caci ei isi cunosc drumul.

Ferice de cei care creaza necazuri; caci oamenii ii baga in seama".

William MacDonald

MARGARITAR DE MARE PRET....

CALEA REGALA A CRUCII de Fènelon

Despre eliberarea de sine

Atata timp cat sinele este in centrul atentiei noastre, vom fi prada impotrivirii, rautatii si nedreptatii oamenilor. Temperamentul nostru ne face sa ne ciocnim de temperamentul altora; metehnele noastre se lovesc de celeale semenilor nostri; placerile noastre sunt tot atatea puncte sensibile, expuse sage-tilor celor din jurul nostru; mandria noastra, care este incompatibila cu cea a aproapelui nostru, se inalta asemenea valurilor pe o mare furtunoasa. Totul se ridica impotriva noastra, ne ataca ne res-pinge. Suntem expusi din toate partile, din cauza sensibilitatii tepmeramentale si a geloziei mandriei.

Nu trebuie sa cautam pace in interiorul nostru atunci cand suntem la cheremul unor dorinte acaparatoare, nesatioase si cand nu-l putem satisface niciodata pe acel "eu" care e asa de aspru si de iritabil in legatura cu tot ce-l priveste. Astfel in relatiile noastre cu altii suntem ca un invalid tintuit la pat, caruia oriunde l-ai atinge, ii cauzezi dureri. O dragoste de sine bolnavicioasa nu poate fi atinsa fara sa scoata tipete; pana si varful degetului pare a o ofensa! Apoi adauga la asta asperitatea semenilor nostri din cauza necunoasterii de catre ei a eului, dezgustul lor fata deinfirmitatile noastre (cel putin la fel de mare ca si al nostru fata de infirmitatile lor!) si curand constati ca toti copii lui Adam se chinuie unul pe altuyl, fiecare amarand viata celuilalt.

Acest martiriu al dragostei de sine se intalneste in fiecare natiune, in fiecare oras, in fiecare comunitate, in fiecare familie, adesea, chiar intre prieteni.

Singurul leac este lepadarea de sine. Daca vom da la o parte sinele, daca il vom ignora, nu vom avea nimic de pierdut, de temut sau de luat in considerare. Atunci vom gasi acea pace adevarata care se da oamenilor de "buna vointa" (Luca 2:14,KJV), adica celor care nu au alta vointa decat pe cea a lui Dumnezeu - voia Lui devenind voia lor. 

Atunci oamenii nu ne vor putea face rau. Nu ne vor mai putea ataca prin nadejdi sau frici, caci noi vom fi pregatiti pentru orice si nu vom refuza nimic. Aceasta inseamna a fi invulnerabul, inaccesibil dusmanului. Omul poate face numai ceea ce permite Dumnezeu, si tot ceea ce Dumnezeu ii permite sa faca impotriva noastra devine voia noastra, deoarece este voia Lui. Procedand astfel, ne vom depozita comoara de sus, incat nici o mana omeneasca nu va putea ajunge la ea, s-o ia cu asalt. Se poate ca numele nostru bun va fi defaimat, dar acceptam asta, stiind ca Dumnezeu ne umileste, e bine sa fii umilit. Prietenii ne parasesca - ei bine,  aceasta e din cauza ca adevaratul Prieten e gelos pe toti ceilalti si considera nimerit sa ne desfaca legaturile. Poate ca suntem ingrijorati, descumpaniti, amarati; dar stim ca aceasta vine de la Dumnezeu si ne e deajuns. Iubim mana care loveste. Dincolo de toate durerile noastre este pace - o pace binecuvantata.

Nu dorim nimic din ceea ce nu ni s-a dat. Si cat mai mare este aceasta lepadare de sine, cu atat mai mare este pacea noastra. Orice dorinta staruitoare si orice agatare de ceva ne tulbura pacea. Daca ar fi rupte toate legaturile, libertatea noastra ar fi fara margini. Chiar daca ma coplesesc dispretul, durerea moartea, eu tot Il laud pe Isus Cristos spunand: "Nu va temeti de cei ce ucid trupul dar care nu pot ucide sufletul" (Matei 10:28). Intr-adevar ei sunt lipsiti de putere; chiar daca pot distruge viata, ziua lor va trece curand! Ei pot doar sa sparga vasul de pamant, sa ucida ceea ce moare de buna voie in fiecare zi. Anticipeaza intrucatva binevenita izbavire si atunci sufletul va scapa din mainile lor, ajungand la sanul lui Dumnezeu, unde totul este pace si odihna schimbatoare.

Fènelon