MARGARITAR DE MARE PRET...

CALEA REGALA A CRUCII de Fènelon

Despre rabdarea in mijlocul imprejurarilor potrivnice

O imaginatie infierbantata, sentimente puternice, argumente nesfarsite si un potop de cuvinte - toate acestea sunt cu adevarat inutile. Este bine sa actionezi intr-un spirit de detasare, facand ceea ce poti, prin lumina lui Dumnezeu, si fiind multumit cu succesul pe care il da El. 

O moarte continua fata de sine este o viata binecuvantata, la care doar putini ajung. Un singur cuvant, rostit pe un ton linistit, va realiza mai mult, chiar si in chestiuni lumesti, decat cele mai inflacarate sau agitate eforturi. In acest caz, Duhul lui Dumnezeu este cel care lucreaza, vorbind cu puterea si autoritatea Lui. El lumineaza, convinge, atinge, zideste. Abia s-a spus ceva si, totusi, totul s-a facut.

Din contra, cand oamenii dau frau liber naturii lor, vorbesc interminabil, se lasa prada inchipuirilor nesfarsite, rafinate, inutile. Se tem ca nu cumva sa nu spuna sau sa nu faca ceva suficient. Se aprind, se infierbanta; se epuizeaza, fara ca situatia sa se schimbe in bine.

Lasa raul sa curga sub podurile lui. Lasa oamenii sa fie oameni, adica slabi, schimbatori, nedrepti, mincinosi, aroganti. Pe scurt: lasa lumea sa fie lume - nu poti imèiedica asta. Lasa ca fiecare sa-si urmeze dispozitia naturala si obiceiurile - nu le poti remodela. E mai usor sa-i lasi in pace si sa-i rabzi. Obisnuieste-te sa suporti aberatiile si nedreptatea.

Ramai linistit la sanul lui Dumnezeu. El vede aceste rele mai clar decat le vezi tu, si totusi le suporta. Fii multumit sa faci bine putinul care depinde de tine si lasa ca orice altceva sa fie ca si cum n-ar fi.

Fènelon

MARGARITAR DE MARE PRET...

LUMI DIFERITE de William MacDonald

Onoruri care conteaza

Lumea plateste meschin si cu zagarcenie, dar ati auzit vreodata pe vreun crestin sa se planga in acest fel de Stapanul sau? "Nu!", se va spune, "deoarece atunci cand eu Il slujesc pe Cristos, simt ca lucrarea mea pentru Cristos este plata mea. Imi da bucurie pe pamant, cu o plenitudine de fericire in viitor. Oh, Cristos este un stapan care plateste bine!... Cel care-L slujeste pe Cristos poate primi putin aur sau argint, ceea ce lumea consider< ca si pretios, dar el va primi un aur si un argint care nu se vor topi niciodata in ultimul foc de rafinare, care va straluci printre lucrurile pretioase ale nemuririi din vesnicie. Lumea plateste meschin si cu zgarcenie, dar Cristos nu face la fel."

Crestinul vede dincolo de inutilitatea onorurilor pamantesti. "Daca noi suntem ai Lui, nu avem de a face cu nimic din acestea, nici macar cu cea mai mica farama a gloriei pamantesti. Fiti siguri, ca ele aduc doar necinste pentru copilul lui Dumnezeu. Nu merita ceea ce lumea poate premia. De ce le-am vrea? Nu sunt toate lucrurile ale noastre? Oare nu ii vom judeca noi pe oameni - chiar si pe ingeri? Nu insist asupra faptului ca aceste obiecte prezente adesea poarta chiar pecetea lipsei lor de importanta si de merit, nici ca inteleptii lor marturisesc ca bucuria ti-o da fuga dupa vant, nu vantul in sine. De ce sa nu se stie ca, pana si "o panglica" este o recompensa suficienta pentru eforturile de o viata ale unui om! In alte privinte acestia sunt oameni corecti. Ce n-ar face s-au n-ar indura cei mai bogati sau cei mai nobili pentru o jartiera (emblema unei Ordini Britanice).

Amy Carmichael, o indrazneata misionara in India, "n-a ravnit alt loc pe pamant decat praful de la picioarele crucii". In ianuarie 1919, ea impreuna cu altii, a fost instiintata ca va primi o medalie de onoare de la ewgele Angliei. A trimis un refuz politicos, spunand: "Ma deranjaza faptul ca am parte de o experienta atat de diferita de a Aceluia de care a fost atat de dispretuit si respins, fara onoruri amabile". Dupa incercari extreme de convingere, a acceptat in cele din urma sa accepte, dar nu s-a dus la Madras pentru ceremonie.

Baronul vob Welz, un mosier bogat din Olanda, a fost coplesit de dragostea lui Domnului Isus si de dorinta de a raspandi Evanghelia pana la moarte. A incetat sa-si iubeasca titlul si comorile si s-a dus ca misionar in Guineea germana. Inainte de a pleca el a spus:

"La ce-mi foloseste titlul de "nascut bine" cand m-am nascut din nou in Cristos? La ce bun titlul de "domn" in timp ce dorinta mea este sa fiu servitorul Lui? La ce bun sa fiu numit "Altetea voastra", cand in orice moment eu am nevoie de indurarea, sprijinul si ajutorul lui Dumnezeu? La o parte cu toate aceste vanitati pe care le voi depune la picioarele lui Isus, cel mai drag Domn, ca eu sa n-am nici o opreliste in a-L servi asa cum trebuie.

William Kelly este un alt caz similar. Cand nepotul sau s-a dus la universitate, profesorii lui au fost impresionati de cunostintele lui de limba greaca. Cand acesta a fost intrebat asupra acestui fapt, nepotul a explicat ca a fost invatat de unchiul sau, William Kelly. Mai tarziu, cand a aparut un post vacant la Facultatea de greaca, o delegatie l-a vizitat pe Kelly si l-a invitat sa ia postul. Ei n-au putut intelege motivul refuzului sau. In cele din urma, cineva a spus exasperat: "Care-i treaba domnule Kelly, nu vrei sa-ti faci un nume in aceasta lume?" El a raspuns simplu: "Care lume domnilor?"

Dave Hunt a spus: "Pentru crestini ar fi o negare a Domnului lor, daca s-ar incalzi la popularitatea si onorurile pe care lumea de acum le-ar putea acorda. Asta nu inseamna ca un cresttin n-ar trebui sa aiba niciodata succes in afaceri, stiinta, domeniul academic,  sport, etc. Intr-adevar, crestinii ar trebui sa fie cei mai buni in tot ceea ce fac. Dar indemanarea lor, talentul si eforturile silitoare sunt cheltuite pentru gloria lui Dumnezeu, nu pentru ei insisi. Aceasta lume nu are nici o atractie pentru credinciosi; ei nici nu o iubesc, nici n-o aplauda. Ei sunt abaturi de la cursa in care trebuie sa alerge (1Corinteni 9:24-27; 2Timotei 4:7-8) nici de criticile lumii sau de felicitarile ei. Ei stiu, ca in cele din urma, nimic nu conteaza cu exceptia parerii lui Dumnezeu despre ei.

Intr-un sens foarte real, slujirea lui Cristos este egala cu recompensa. Imi amintesc de o femeie carre a aratat spre cainele ei si a spus: "Acest caine nu vrea decat doua lucruri. Vrea sa stie ce vreau eu ca el sa faca, si vrea sa faca acel lucru". Un dresor de caini ciobanesti a spus: "Nu trebuie sa-i recompensezi pe acesti cani. Este suficient pentru ei sa fie afara pe colini, ascultand fluieratul ciobanului". Dar exista alte recompense pentru credincios. Sunt coroanele de la sfarsitul calatoriei - cununa gloriei, a dreptatii si a vietii. Si cea mai buna dintre toate este cea a Mantuitorului "Bine rob bun si credincios... intra in bucuria Stapanului tau" (Matei 25:23).

Michael Griffith intreaba: "Ce va trebui sa aratam pentru viata noastra? Va fi masurata prin micile recompense si succese ale vietii, prin cateva certificate de studiu, cateva cupe de argint care sa indice indemanarea atletica, cateva medalii cateva articole din ziare, promovare in activitatea noastra profesionala, un statut in comunitatea noastra, un ceas de prezentare la pensie, un necrolog si funeralii bine organizate? Atat va fi insemnat toata viata noastra?"

Iohn Sung, evanghelistul chinez, se intorcea acasa dupa un doctorat in Statele Unite. Cand vaporul era spre sfarsitul calatoriei sale, el a coborat in cabina sa, si-a adunat diplomele, medaliile si cheile sale de fraternitate, si le-a aruncat peste bord... Cateva zile mai tarziu, el a avut un vis in care s-a vazut pe el insusi intr-un sicriu, imbracat in haina academica, tinand in mana o diploma. A auzit o voce care-i spunea: "John Sung a murit - a murit pentru lume". Cand corpul a inceput sa arate semne de reanviere, ingeriidin cer au inceput sa planga. John a spus: "Nu plangeti ingerilor! Voi ramane mort pentru lume". Tot restul vietii sale, el a indeplinit aceasta hotarare.

Acestia sunt pelerinii... ei nu sunt atrasi de drepturile regale si de glorii; nici de onoruri si recompense; nici de placerile si ingaduintele oamenilor. Ei sunt copii unui taram sublim, membrii unui imperiu mai mare, burghezii unui oras mai nobil decat oricare altul deasupra catuia va rasari soarele. Strainii ar putea sa-l fure pe un englez de toti banii sai; dar el poate sa-i piarda si daca tot capitalul ii este bine administrat de Banca Angliei. Cum poate un ducat dintr-un principat neansemnat sa prezinte atractie pentru un vlastar al unui imperiu, care trece in graba prin acest teritoriu marunt, atat de repede cat aburul si averea il poate duce pentru a-si primi autoritatea suprema asupra unei monarhii puternice? Pelerinul nu are alta dorinta decat sa treaca repede pe drumul ales spre casa lui - o pista bine hotarata de-a lungul veacurilor - indeplinindu-si datoriile, satisfacand cererile, si indeplinind cu credinta toate responsabilitatile ce ii revin, dar mereu amintindu-si ca aici nu are nici o cetate permanenta si ca se afla in cautare de una care va sa vina".

A fi copilul lui Dumnezeu este o onoare mult mai mare decat orice altceva ce poate sa-ti ofere lumea.

William MacDonald