MARGARITAR DE MARE PRET...

LUMI DIFERITE de William MacDonald

Regele Isus!

Domnul Isus, desigur este domnitorul unei alte imparatii. El nu este altul decat Creatorul si Sustinatorul universului. El este cum nici un alt rege nu este - atotstiutor, atotputernic si atotprezent, adica, El este pretutindeni. Dumnezeu perfect si Om perfect. El este si desavarsit Mantuitor care ne elibereaza de pacat. El combina in Persoana Sa toata minunatia, toata frumusetea, virtutea si harul.

El este infinit, unic s incomparabil. In prezent, El guverneaza de pe tronul Sau din ceruri, deasupra tuturor celor care-L recunosc ca Mantuitor suprem. In curand El se va intoarce pe pamant ca rege al regilor si va domni pe pamant avand Ierusalimul drept capitala.

Cetatenii lumii

Toti oamenii neconvrtiti apartin lumii. Ei se gasesc la toate nivelele societatii - de la crema societatii pana la drojdia ei. Multi sunt morali, in aparenta, o familie decenta, vecini buni. Altii desigur, sunt imorali, depravati si nelegiuiti. Singurul lucru pe care-l au in comun este faptul ca nu vor sa-L recunoasca pe Domnul Isus Cristos ca Domnul si Mantuitorul lor.

Ei umbla "dupa mersul lumii acesteia, dupa Domnul puterii vazduhului, a duhului care lucreaza acum in fii neascultarii" (Efeseni 2:2). Dumnezeul acestui secol le-a orbit mintea "ca sa nu vada stralucind lumina Evangheliei slavei lui Cristos" (1Corinteni 4:4). Prin frica mortii, ei sunt supusi robiei toata viata.(Evrei 2:15).

Ei sunt acasa in lume, iubesc lumea si lumea ii iubeste pe ei. (Ioan 15:19). Ei sunt dusmanii lui Dumnezeu, tinuti in stransoarea diavolului. David i-a descris ca "oameni ai acestei lumi, care isi au partea lor in viata aceasta."

William MacDonald

MARGARITAR DE MARE PRET....

CALEA REGALA A CRUCII de Fènelon

Despre simplitate si preocuparea de sine (III)

Cat de departe suntem, cei mai multi dintre noi,  de adevarata simplitate a inimii. Dar cu cat suntem mai departe, cu atat ar trebui sa o cautam mai staruitor. Si totusi, departe de a fi simpli, cei mai multi crestini nu sunt nici macar sinceri. Ei nu sunt doar nenaturali, ci adesea sunt prefacuti si falsi fata de semenii lor, fata de Dumnezeu si fata de ei insisi. La ce nesfarsite masinatiuni, fantezii si nascociri meschine apeleaza oamenii pentru a distorsiona adevarul! Vai, "toti oamenii sunt mincinosi"! (Psal-mul 116:11, KJV). Ciar si cei care, prin natura lor, sunt drepti si sinceri, a caror fire este, cum se spu-ne, deschisa si directa, sunt deseori preocupati din rasputeri cu ei insisi si ascund o mandrie care dis-truge simplitatea adevarata - simplitate care consta intr-o lepadare de sine autentica si o neglijare a sinelui. 

Cum poti evita sa fii preocupat necurmat cu propria-ti persoana cand o multime de ganduri nelinistitoare te tulbura si te fac sa nu te simti in largul tau?

Fa numai ce sta in puterea ta sa faci! Niciodata s nu dai de buna voie cale libera acelor nelinisti deramjante. Daca te impotrivesti lor cu hotarare ori de cate ori devii constient de prezenta lor, te vei elibera incetul cu incetul. Dar nu le vina gandul lor de a le cuceri! Nu cauta confruntare - nu vei face decat sa alimentezi raul. O incercare continua de a reprima gandurile despre sine, despre interesul propriu este, practic, o preocupare constanta cu sine, ceea ce te va distrage de la indatoririle tale si te va priva de sentimentul prezentei lui Dumnezeu.

Lucrul important este sa pui in mana lui Dumnezeu toate interesele, placerile tale, confortul tau si faima ta. Cel care accepta fara rezerve tot ceea ce ii da Dumnezeu in aceasta lume - a facut un mare pas spre victorie asupra sinelui. El nu se teme de laude sau critici. Nu este suparacios. Sau, daca observa ca se crispeaza, isi trateaza propria sensibilitate cu atata duritate, incat aceasta va disparea curand. O asemenea predare deplina si acceptare neprefacuta este o libertate adevarata si din ea rasare simplitatea perfecta. Sufletul care nu umbla dupa interesele sinelui este in intregime sincer; merge drept inainte, fara nici o piedica, cararea lui se deschide din ce in ce mai mult spre "ziua desavarsita" (vezi Proverbe 4:18, KJV), iar pacea lui, indiferent ce necazuri ar asediao, va fi la fel de nemarginita ca si adancurile marii. Dar sufletul care continua sa caute interesele sinelui este nenatural,  sovaitor, sufocant de manifestarile dragostei de sine. Intr-adevar, ferice de cei care nu isi mai apartin, ci s-au dat pe sine insusi in intregime lui Dumnezeu.

Si lumea priveste la fel ca Dumnezeu simplitatea nobila,  care se uita de sine. Lumea stie sa aprecieze, printre ai ei, stilul natural, simplu al lipsei de egoism, si asta din cauza ca, intr-adevar, nu este nimic mai frumos si atragator decat absenta completa a preocuparii de sine. Dar aceasta nu se prea regaseste intre oamenii din lume, care rar uita de sinele lor - eventual atunci cand sunt absorbiti complet de interese exterioare si mai lipsite de valoare. Totusi chiar si o simplitate a inimii ca cea pe care lumea o poate arata ne da o idee slaba despre frumusetea adevaratei simplitati. Cei care nu pot gasi realitatea alearga uneori dupa umbra ei, aflati in cautarea de lucruri mai bune.

Sa luam de exemplu, un om plin de defecte, care nu cauta sa le ascunda, nici nu cauta sa pacatuiasca; aceste defecte nu ii afecteaza nici inzestrarea naturala, nici bunatatea, nici farmecul, si el nu poate a se gandi mai mult la el insusi decat la altii, nici nu ii aminteste mereu pe acel "eu" cu care cei mai multi suntem asa de familiarizati. O astfel de persoana va fi, in general simpatizata, in ciuda multelor ei defecte. Simplitatea ei aparenta trept drept autentica. Din contra, un om foarte inteligent, plin de vortuti dobandite si inzestrari exterioare, va fi intotdeauna iritant, dezagreabil si respingator daca manifesta o perpetua preocupare de sine si lipsa de naturalete. Deci putem spune fara teama de a gresi ca, chiar dintr-o perspectiva mai joasa, nimic nu e mai atragator sau de dorit decat un caracter simplu, liber de preocuparea de sine.

Dar, vei spune, nu trebuie sa ma mai gandesc niciodata la mine sau la ceea ce ma afecteaza? Sa nu vorbesc niciodata despre mine? O, nu, nu, as vrea sa fii asa de ingradit, caci a incerca in felul acesta sa fii simplu, ar distrage orice simplitate. Atunci ce e de facut? Nu-ti fa nici un fel de regului, dar cauta sa te feresti de orice lipsa de naturalete. Cand esti inclinat sa vorbesti despre tine, dintr-o prea mare preocupare de sine, contracareaza aceasta dorinta indreptandu-ti  in liniste atentia spre Dumnezeu sau spre vreo sarcina pe care El ti-o pune inainte.

Retine, simplitatea e lipsita de falsa rusine si de modestia prefacuta, dar si de ostentatie si aroganta. Cand te simti tentat sa vorbesti despre tine din vanitate, singurul lucru de facut este sa te opresti de indata ce se poate. Dar daca, pe de alta parte, exista un motiv real de a vorbi, atunci nu te complica cu argumente, ci treci direct la subiect.

"Dar ce vor crede oamenii despre mine?" intrebi tu. "Voi parea ca ma laud prosteste, ca vreau sa ma scot in evidenta".

Tuturor acestor ganduri de neliniste nu merita sa le acorzi atentie nici macar o clipa. Invata sa vorbesti deschis si simplu atat despre tine, cat si despre altii, cand e necesar, intocmai cum si apostolul Pavel scrie despre el in epistolele lui. Face referire la nasterea lui, la cetatenia lui romana; spune ca nu era "cu nimic mai prejos de apostolii "nespusi de alesi" 8vezi 2Corinteni 11:5); ca a lucrat mai mult decat toti; si ca i-a stat lui Petru "impotriva in fata, caci era de osandit" (Galateni 2!!); ca, a fost rapit in rai si a auzit cuvinte care nu se pot spune" (2Corinteni 12:4); ca s-a silit sa aiba "intotdeauna un cuget curat inaintea lui Dumnezeu si inaintea oamenilor" (Fapte 24:16). Le spune celor credinciosi: "Calcati pe urmele mele, intrucat si eu calc pe urmele lui Cristos" (1Corinteni 11:1). Vezi cu cata demnitate si simplitate vorbeste intotdeauna despre sine si poate sa spuna si despre cele mai inalte lucruri fara sa se simta nicidecum a fi preocupat de sine. El descrie situatii privitoare la sine intocmai cum ar descrie ceva ce s-a intamplat cu o mie de ani in urma. Nu vreau sa spun ca putem sau trebuie toti sa facem la fel, insa vreau sa spun ca ori de cate ori e potrivit sa vorbesti despre tine, trebuie sa faci asta intr-un mod simplu. Desigur nu toti  pot ajun ge la simplitatea sublima a apostolului Pavel si ar fi fost chiar periculos sa o simulam. Dar cand se iveste necesitatea de a vorbi despre tine in viata de fiecare zi, incearca s-o faci direct, fara sa afisezi o modestie prefacuta sau o sfiala ce izvoraste din mandrie, caci, intr-adevar, mandria se furiseaza adesea sub o atitudine aparent modesta, rezervata. Nu vrem chiar sa facem parada de partile noastre bune; dar suntem foarte bucurosi sa-i lasam pe altii sa le gaseasca ca sa dobandim un dublu credit, pentru virtutile noastre si pentru modestia de a le ascunde.

Daca vrei sa stii intr-adevar cat trebuie sa te gandesti la tine sau sa vorbesti despre tine, sfatuieste-te cu cineva care te cunoaste bine, procedand astfel, vei evita decizii pornite din tine insuti. Un sfatuitor spiritual intelept va fi mult mai impartial cu noi decat putem fi noi insine cand e vorba de a aprecia pana unde putem fi indreptatiti  sa aducem la lumina faptele noastre bune.  Cat despre ocaziile nepre-vazute, care apar brusc, tot ce poti face este sa privesti spre Dumnezeu pentru a primi calauzire ime-diata si sa faci fara ezitare ceea ce pare a-ti indica El. Trebuie sa actionezi prompt si, chiar daca ai gresit, El va accepta intentia ta buna, daca ai cautat din toata inima sa faci ceea ce ai crezut a fi corect in ochii Lui. 

Cat despre a ne osandi sinele, putine pot sa-ti spun. Cand cei sfinti au facut aceasta intr-o simplitate reala, dintr-un sentiment de scarba si dispret inspirat de Dumnezeu, rezultatele au fost deosebit de minunate. Dar, in mod normal, pentru noi,  care nu suntem sfinti, calea cea mai sigura este de a nu vorbi niciodata despre sine, nici de bine, nici de rau, decat daca este necesar. Dragostea de sine prefera sa-si gaseasca defecte in loc sa ramana tacuta si ignorata. Cat priveste defectele tale, ar trebui sa ai grija sa le indrepti. Sunt multe moduri de a face asta, dar, in general, nimic nu e de mai mare ajutor aici decat o atitudine de reculegere, obiceiul de a verifica dorintele si impulsurile puternice si o lasare completa a ta in  mana lui Dumnezeu, fara sa te autoanalizezi constant, nelinistit. Cand Dumnezeu Isi asuma lucrarea iar noi nu-i lasam in cale, ea se desfasoara rapid

O simplitate de acest gen influienteaza toate lucrurile, inclusiv puterea exterioara, si-i face pe oameni sa fie naturali,  lipsiti de afectare. Te obisnuiesti sa actionezi intr-un mod direct, care este de nainteles pentru cei care sunt mereu preocupati de ei insisi si sunt nenaturali. Atunci chiar si defectele tale vor lucra spre binele tau smerindu-te, fara insa a te deprima. Cand Dumnezeu intentioneaza sa te folosesca pentru slava Lui, sau va indeparta lipsurile tale, sau le va tine sub control, facandu-le sa duca la implinirea planurilor Lui, sau va randui lucrurile in asa fel, incat ele sa nu fie o piatra de poticnire pentru cei din mijlocul carora te trimite. Cei care ajung la o astfel de simplitate interioara reala dobandesc, in general, odata cu ea, si un fel de a fi deschis, natural, care, uneori, s-ar putea sa para prea lejer si neatent; dar aceasta simplitate este adevarata, blanda, sincera, vesela si calma, si, de aceea, este extrem de atragatoare.

Cu adevarat o astfel de simplitate este o mare comoara! Cum putem ajunge la ea? As da tot ce am pentru ea; ea este margaritarul de mare pret de care vorbeste Sfanta Scriptura (Matei 13:46). Dar gandirea carnala este vrajmasie impotriva lui Dumnezeu si "cei care sunt dupa carne se ingrijesc de lucrarile carnii, iar cei care sunt dupa Duhul de lucrurile Duhului! (Romani 8:5, KJV).

Fènelon