MARGARITAR DE MARE PRET...

LUMI DIFERITE de William MacDonald

Dar in ce priveste domeniul social?

Dar in ceea ce priveste domeniul social??In ultimii ani cativa dintre liderii crestini de marca i-au criti-cat fara ascunzisuri pe evanghelici pentru faptul ca nu s-au implicat in programele sociale pentru im-bunatatirea lumii. Impresia pe care ei o lasa este ca cei credinciosi sunt niste obscurantisti religiosi, care se multumesc sa predice Evanghelia in timp ce lumea se duce de rapa. Crestinii ar trebui sa fie mai interesati de corpurile lor decat de sufletele lor. Cum pot ei sa se astepte ca oamenii infometati, oprimati, sa fie interesati de un mesaj care ofera placinta in cer dar nu acum? Asa ca se emite acuzarea.

Care este raspunsul la cest tip de sarcina?

Nimeni nu neaga nici un moment faptul ca crestinii ar trebui sa caute usurarea suferintei si a nevoii umane. Domnul Isus este exemplul nostru. El s-a dus dintr-un loc in altul sa faca bine, sa-i vindece pe toti cei oprimati de deavol, sa-i faca bine pe cei bolnavi, sa redea vederea orbilor si sa hraneasca multimea.  In povestea bunului Samaritean es nu a lasat nici o umbra de indoiala cu privire la obligatia noastra  fata de vecini, adica oricine este in nevoie. De fapt crestinii s-au aflat mereu in fruntea programelor de caritate, cum ar fi spitalele, orfelinatele, misiuni si institutii educationale. O data spuse acestea, nu trebuie sa uitam niciodata ca prioritatea crestinului este Evnghelia (Matei 28:19-20). Scopul prezent al lui Dumnezeu nu este imbunatatirea lumii. Ci mai degraba sa aleaga un popor dintre toate natiunile, un popor care sa-i poarte numele (Fapte 15:14). Daca urmeaza sa lucram cu Domnul, atunci aceasta trebuie sa fie si scopul nostru.

Evanghelia este unica solutie pentru problemele omului. Nevoile sale spirituale sunt mult mai mari decat nevoile fizice sau sociale. Radacina necazului sau este pacatul, si numai Evanghelia se ocupa de asta. Cele mai multe remedii umane nu sunt decat niste pansamente. Dupa cum spunea Ieremia: "Caci au vindecat in chip usuratic rana fiicei poporului Meu!" (Ieremia 8:11).

Este adevarat ca Evanghelia are implicatii sociale. In contextul vietilor noastre zilnice, noi trebuie sa facem ceea ce este bine tuturor oamenilor, sa le dam de mancare celor flamanzi, sa-i imbracam pe cei goi,  sa aratam mila fata de cei bolnavi, sa-i vizitam pe cei din inchisoare. Dar istoric vorbind, bise-ricile si organizatiile crestine care activeaza in domeniul programelor umanitare termina prin a reduce importanta evangheliei. Implicarea sociala nu trebuie niciodata sa surclaseze prioritatea noastra numarul unu.

Trebuie sa ne reamintim noua insine continuu ca imbunatatirea lumii nu este chemarea noastra. Nu suntem meniti sa transformam lumea intr-un loc mai bun de trait. Linia de fond este regenerarea, nu reformarea. Sistemul lumesc se afla sub blestemul lui Dumnezeu, de ce sa lucram atunci impotriva lui Dumnezeu?

Mai mult, noi avem un mandat biblic de a ne alatura necredinciosilor in incercarea de a face lumea dreapta. Marturia Scripturii este contrariul. Ascultati! "Cum de ai ajutat pe cel rau si ai iubit pe cei ce urasc pe Domnul?" (2Cronici 19:2b). "Merg oare doi oameni impreuna fara sa fie invoiti?" (Amos 3:3). "Nu va injugati la un jug nepotrivit  cu cei necredinciosi. Caci ce legatura este intre dreptate si faradelege? Sau cum poate sta impreuna lumina cu intunericul? Si ce intelegere poate fi intre Cristos si Belial? Sau ce parte are cel credincios cu cel necredincios? (2Corinteni 6:14).

Crestinii care intentioneaza sa se implice in indreptarea abuzurilor ar trebui sa aibe o perspectiva biblica. Iata cateva exemple:

Campaniile impotriva razboiului. Demonstratiile pentru pace sunt un exercitiu in zadar. Cu doua mii de ani in urma, lumea l-a respins pe Printul Pacii si L-a tintuit in cuie pe crucea unui raufacator. De atunci incoace, aceasta planeta nu a fost niciodata fara razboaie. Si nu va fi niciodata pace pana cand Domnul Isus nu se va intoarce si isi va stabili Imparatia Sa. Omul nu stie cum sa faca pace. Conflictul este specific naturii umane decazute. Pace este de dorit, dar nu se poate obtine in conditiile prezente. Toate demersurile pentru pace, autocolantele, panourile publicitare nu vor schimba acest lucru. Sunt toate o risipa de timp si de bani.

Va continua

MARGARITAR DE MARE PRET.....

CALEA REGALA A CRUCII de Fènelon

Vazandu-ne in lumina lui Dumnezeu

Ignorare sinelui nu ne impiedica sa fim recunoscatori pentru darurile Sale.  Motivul este urmatorul: o astfel de ignorare nu consta in neglijarea lucrurilor pe care le posedam, ci in faptul de a nu ne restrange in exclusivitate doar la examinarea sinelui sau la staruirea asupra binelui sau raului propriu. O asemenea preocupare  cu sine ne separa de dragostea curata si simpla, ne ingusteaza inima si ne indeparteaza tot mai mult de adevarata desavarsire - si aceasta din cauza ca actionam intr-un spirit de agitatie, de ingrijorare, de neliniste, care vine din dragostea de sine.

Dar, desi putem sa ne ignoram pe noi insine, adica sa nu ne ocupam numai de propriul nostru interes, adeseori ne vom vedea totusi cum suntem cu adevarat. Nu ne vom examina sinele in pur egoism, ci, privind spre Dumnezeu, deseori va cadea asupra noastra o lumina, sa spunem laturalnica. E tocmai ca atunci cand un om se uita la acel om, se vede si pe sine, fara sa caute intentionat sa faca asta. Asa ne vedem si noi cu claritate, in lumina pura a lui Dumnezeu. Prezenta lui Dumnezeu, in puritate si simplitate, cauta cu credinciosie, este asemenea acelei oglinzi mari; in ea discernem si cea mai mica pata care ne murdareste sufletul.

Un taran care nu a iesit niciodata din satul lui amarat e doar vag constient de saracia lui. Dar du-l in palate si curti splendide si atunci isi va da seama cat de mizerabila e casa lui, cat de vrednice de plans sunt zdrentele lui in comparatie cu o asemenea splendoare. Tot asa si noi devenim constienti de propria noastra uraciune si nevrednicie cand suntem pusi fata in fata cu frumusetea si maretia lui Dumnezeu.

Putem vorbi cat de mult vrem despre vanitatea si superficialitatea fapturii, despre scrutimea si nesiguranta vietii, despre nestatornicia averii si prietenilor, despre iluziile grandorii - cu inevitabilele si amarele ei dezamagiri, - despre pierderea nadejdilor stralucitoare, despre desertaciunea a tot ce realizam si depre durerea relelor pe care le induram. Toate aceste lucruri, adevarate cum sunt, nu ating inima, nu ajung departe, nu schimba viata omului. El suspina sub robia desertaciunii, dar nu cauta sa-i rupa lanturile.

Dar cand o raza de lumina cereasca patrunde in interiorul omului si el vede adancimea bunatatii, care este Dumnezeu, in acelasi timp vede si adancimea raului - faptura cazuta. Atunci cand ii e sila de el insusi, isi uraste sinele, il condamna, ii e teama de el si renunta la el; se arunca in bratele lui Dumnezeu si se pierde in El. Cu adevarat, pierderea aceelui om este una binecuvantata, caci se gaseste pe sine fara a se cauta. Nu mai are interese egoiste, dar totul se intoarce in folosul lui, caci toate se transformain bine pentru cei care il iubesc pe Dumnezeu.

El vede indurarile care curg peste slbiciunea, pacatul si nimicnicia lui; vede si se bucura. Si aici e de observat ca cei care nu au facut inca progres mare in lepadarea de sine vad toate aceste indurari cu precadere in relatia cu interesele lor personale. Caci dare completa la o parte a vointei proprii se intalneste atat de rar in aceasta viata, incat foarte putine suflete sunt in stare sa priveasca la indurarile pe care le-au primit din alta perspectiva decat din aceea a lor. Se bucura de mana atotputernica care i-a mantuit, sa spun asa, in ciuda lor insusi.

Dar sufletele cu adevarat pure, complet detasate de sine, asa cum sunt sfintii din cer, simt aceeasi bucurie si dragoste datorita indurarilor revarsate asupra altora ca si asupra lor insisi. Caci ignorand in intregime sinele, ei iubesc ceea ce-i place lui Dumnezeu, bogatiile harului Sau, slava Lui, asa cum se vad atat in sfintirea altora, cat si a lor. Totul este la fel, pentru ca "eul" a incetat sa existe; nu mai este decat Dumnezeu in toti, pentru a fi iubit, adorat - El este bucuria unica a dragostei adevarate, dezinteresate. Un astfel de suflet exulta de uimire in fata indurarilor Lui, nu pentru el, ci din dragoste pentru Domnul. Ii multumeste Domnului ca voia Lui s-a implinit, iar El s-a glorificat si cere sa vina Imparatia Lui, conform rugaciunii Tatal nostru.

Dar cu exceptia acestei stari binecuvantate, in general, sufletul este plin de recunostinta pentru beneficiile de care e constient. Si asa cum nimic nu e mai periculos decat incercarea de a trece dincolo de chemarea noastra, la fel nimic nu e mai daunator vietii spirituale decat faptul de a pierde din vedere hrana care e potrivita nevoilor actuale si de a tinti la un standard de perfectiune mai inalt decat cel corespunzator noua. Cand sufletul se simte profund miscat de recunostinta pentru tot ceea ce Dumnezeu a facut pentru el, o asemenea recunostinta trebuie intretinuta cu grija, asteptand vremea cand Dumnezeu va gasi de cuviinta sa-l purifice si mai mult de toate elementele sinelui.

Copilul care incearca sa umble singur inainte de a sosi vremea pentru asta va cadea negresit; el nu trebuie sa rupa curelele prin care doica ii dirijeaza pasii. Sa fim multumiti sa traim cu recunostinta si sa fim siguri ca, desi ea poate fi amestecata cu interes propriu, totusi ne va intari inima. Sa iubim indurarile lui Dumnezeu nu numai pentru Sine Insusi si gloria Lui, ci si pentru noi insine si fericirea noastra vesnica. Daca mai tarziu, Dumnezeu va largi limitele noastre, astfel incat ele sa contina o dragoste mai pura, mai generoasa, o dragoste care sa-i apartina fara rezerve, atunci vom putea, in siguranta si fara ezitare, sa ne predam acelei dragoste care este mai aproape de desavarsire.

Asadar, in timp ce adori indurarea lui , Dumnezeu si esti plin de admiratie si uimire fata de ea, in timp ce doresti, mai presus de orice altceva, sa implinesti voia Lui, in timp ce te minunezi de bunatatea cu care El a facut ca un vas ce parea sa fie de "ocara" sa devina un vas de cinste (Romani 9:21), adu-I cele mai bogate multumiri de care esti instare. Si aminteste-ti ca cel mai pur dintre toate darurile lui Dumnezeu este puterea de a iubi toate darurile Lui, de dragul Lui, nu de dragul tau.

Fènelon

MARGARITAR DE MARE PRET....

CALEA REGALA A CRUCII de Fènelon

Despre prezenta lui Dumnezeu

Izvorul real al oricarei desavarsiri se gaseste in porunca data odinioara de Dumnezeu lui Avraam: "Umbla inalntea Mea si fii fara prihana" (Genesa 17:1). Prezenta lui Dumnezeu va calma duhul tau - iti va asigura nopti linistite si va aduce pace mintii tale chiar si in mijlocul celei mai grele zile de lucru. Dar, pentru aceasta, trebuie sa te dai pe tine insuti fara rezerve lui Dumnezeu. O data ce l-ai gasit pe Dumnezeu, iti vei da seama ca nu mai trebuie sa cauti ceva la oameni. Va trebui sa fii gata sa jertfesti chiar si cele mai scumpe prietenii ale tale, Caci cel mai bun Prieten locuieste in inimi omenesti. El este asemenea unui mire gelos, care nu tolereaza in jurul lui nici un rival.

Nu ai nevoie de mult timp pentru a-L iubi pe Dumnezeu, pentru a te gandi frecvent la prezenta Lui, pentru a-ti inalta inima spre El si a te inchina Lui in adancimile ei, pentru a-I da Lui tot ce faci si tot ce suferi. Aceasta este adevarata Imparatie a lui Dumnezeu dinlauntrul vostru (vezi Luca 17:21), pe care nimic nu o poate tulbura.

Daca lucrurile din exterior si imaginatia ta bogata iti impiedica sufletul sa practice meditatia constineta, trebuie sa o practici in vointa ta si, facand aceasta, dorinta dupa meditatie va deveni in ea insasi un fel de meditatie, care iti va fi folositoare, in special daca te vei indrepta cu hotarare spre Dumnezeu si spre tot ce cere El.

Incearca din cand in cand, sa trezesti in tine o dorinta aprinsa de a te da pe tine insuti lui Dumnezeu la deplina capacitate a tuturor puterilor tale - mintea ta sa-L cunoasca pe El si sa cugete la El; vointa ta, sa-L iubeasca. Straduieste-te de asemenea, sa-I consacri Lui toate actiunile tale exterioare. Vegheaza ca nu cumva sa te lasi prins prea mult, sau pe o perioada mai lunga de timp, de orice lucru din exterior sau interior, caci aceasta tendinta iti abate inima si mintea de la Dumnezeu, facand sa-ti fie dificil sa te intorci in intregime spre El.

In momentul in care simti ca ceva sau cineva din exterior iti provoaca prea multa placere sau incantare, detasaza-te in inima ta de acel lucru sau persoana si intoarce-te imediat la singura ta Tinta adevarata, la Binele suprem: Dumnezeu insusi. Daca esti neclintit  in a o rupe cu orice inchinare la faptura si in a rezerva doar , pentru Dumnezeu acea dragoste si reverenta pe care El o cere, vei experimenta curand fericirea adevarata pe care El nu pregeta sa o dea sufletului care nu este legat puternic de afectiuni pamantesti. Cand devii constient ca tanjesti cu mare infocare dupa ceva anume sau ca esti prea acaparat de vre-un lucru in care esti angrenat, fie el mare sau mic, incerca sa te opresti si adu-ti aminte ca Dumnezeu Insusi ne spune ca Duhul Sfant nu se gaseste in furtuna sau in vartej de vant. Ai grija sa nu te implici prea mult in ceea ce se intampla in jurul tau, sa nu fii prea angrenat in acele lucruri, caci aceasta este una din sursele lipsei de concentrare asupra lui Dumnezeu.

De indata ce ai inteles ce vrea Domnul sa faci intr-o anumita situatie, opreste-te si nu mai acorda nici o atentie altor lucruri. Facand asta, vei putea sa-ti tii mintea calma si linistita si sa te debarasezi de o multime de chestiuni inutile care incomodeaza sufletul si-l impiedica sa se indrepte  in intregime spre Dumnezeu.

O metoda excelenta de mentinere a calmului si a libertatii interioare este aceea de a da cu perseverenta la o parte toate reflectiile inutile cu privire la trecut, fie ele de regret sau de automultumire si, atunci cand o indatorire este indeplinita, sa treci la hotarat la urmatoarea - limitandu-ti atentia in intregime la lucrul pe care ti-l da Dumnezeu sa-l faci, fara sa anticipezi greutati din viitor sau sa regreti lucruri din trecut. De asemena obisnuieste-te sa te reculegi frecvent in prezenta lui Dumnezeu pe parcursul zilei, in mijlocul ocupatiilor in care esti prins. Ori de cate ori devii constient de aparitia anxietatii sau a tulburartii in launtrul tau, calmeaza-te in felul urmator: Desprinde-te de tot ce nu este din Dumnezeu; indeparteaza gandurile si ingrijorarile inutile; evita discutiile nefolositoare. Daca il cauti pe Dumnezeu in inuma ta, Il vei gasi in mod sigur si, odata cu El , pacea si fericirea.

Cat priveste ocupatiile tale exterioare, cauta ca si in ele sa-L lasi pe Dumnezeu sa aibe partea cea mai mare. Daca vrei sa-ti implinesti bine sarcinile obisnuite, trebuie sa le faci ca in prezenta Lui si pentru El. Vederea maretiei si dragostei Lui te va linisti si te va intari. Un cuvant spus de Domnul, a potolit marea zbuciumata (vezi Marcu 6) si o privire de a noastra spre El si de-a Lui spre noi vor face acelasi lucru in viata noastra de fiecare zi.

Inalta-ti inima in continuare spre Dumnezeu; El o va curati, o va lumina si o va calauzi. Cauta sa fii in stare sa spui ca si imparatul David: "L-am pus pe Dumnezeu necurmat inaintea mea" (Psalmul 16:9, KJV) sau: "Pe cine altul am eu in cer afara de Tine? Si pe pamant nu-mi gasesc placerea in nimeni altul decat in Tine... Tu esti taria inimii mele si partea mea pentru vesnicie" (Psalmul 73:25-26b,KJV). Nu astepta pana poti fi singur ca sa te reculegi. In clipa in care iti dai seama ca ai pierdut sentimentul prezentei Domnului, cauta sa-l redobandesti.

Indreapta-te spre Dumnezeu intr-un mod simplu, familiar,  plin de incredere. Lucrul acesta poate fi facut si cand esti sau nu esti deranjat, chiar si atunci cand esti epuizat si sacait de o companie neplacuta. Fii convins ca "toate lucrurile lucreaza impreuna spre binele celor ce iubesc pe Dumnezeu" (Romani 8:28).

Trebuie sa practici cu regularitate cititul de carti spirituale, potrivit nevoilor tale, facand pauze dese pentru a auzi Glasul care te va ajuta sa-ti indrepti sinele tau launtric spre meditatie. Cateva cuvinte studiate in felul acesta sunt o adevarata mana pentru suflet. Poate vei uita cuvintele in sine, dar ele prind radacini in ascuns, iar sufletul tau se va hrani cu ele si vei fi intarit.

Fènelon

MARGARITAR DE MARE PRET...

LUMI DIFERITE de William MacDonald

Omul lui Dumnezeu

Isus a descris cetateanul ideal al Imparatiei Sale in fericiri. El este sarac in duh, jeleste, este infometat dupa dreptate, milos, curat in inima, facator de pace si indelung rabdator in persecutie (Matei 5:3-12). In slujirea publica, Domnul le vorbea totdeauna despre toti urmasii Lui ca despre ultimii, cei mai de jos, cei mai mici, mai saraci si fara mostenire (vezi Iacov 2:5). Omul lui Dumnezeu este dintr-o alta lume, o enigma pentru prietenii lui nemantuiti. Prin cuvintele si faptele sale, el face lumea sa se gandeasca la Cristos. Este bland, manierat si atent. Niciodata nu se razbuna, el este gata sa-i ierte pe cei care i-au gresit. In viata lui nu exista partialitate, ipocrizie, necinste sau imoralitate. Poate vorbi fara sa injure, se poate distra fara alcool. Pentru el a trai, inseamna Cristos si a muri inseamna castig.

Copilul lui Dumnezeu merge ghidat prin credinta, si nu prin vedere (2Corinteni 5:7). Deoarece pri-veste prin ochii credintei, isi doreste mai mult o adunare de rugaciune decat un joc de baseball; lucra-rea unui batran in biserica este mai importanta decat presedintia Statelor Unite; un misionar obscur, conteaza mai mult decat cei mai prestigiosi oameni de afaceri; studiul bibliei este mai placut decat un fim documentar la televizor; biserica este mult mai importanta pentru Dumnezeu decat cel mai mare imperiu. Cand o persoana merge prin credinta, el va face pentru Cristos ceea ce niciodata n-ar face pentru dolari. Pentru el, a crede inseamna a vedea. El judeca dupa judecata dreapta, nu dupa ceea ce se vede.

Mediile crestine au prioritate in fata unui sportiv, a unei actrite, a unui om de afaceri bogat sau a unui politician care se presupune ca este crestin. Acesti noi crestini lumesti, de cele mai multe ori imaturi, fac parada si se lauda la posturile crestine - si sunt prezentati bisericii ca si niste eroi ai credintei, mo-dele pentru tineret - iar crestinii aclama "marturiile lor". Si totusi, misionarul evlavios, umi, matur in credinta, care I-a ramas fidel lui Cristos de-a lungul deceniilor de lipsuri, tentatii, greutati si pericol, si care a castigat suflete in domenii dificile de lucru, abia daca poate sa atraga atentia asupra lui. Evi-dent, crestinul obisnuit admira succesul lumesc mult mai mult decat evlavia. Ceva nu este in regula.

William MacDonald

MARGARITAR DE MARE PRET.....

LUMI DIFERITE de William MacDonald

Omul lumii

Cetateanul ideal al lumii este o persoana cu bani, putere si cu o personalitate scanteietoare. Din punctul de vedere al caracterizarii, este un om mandru si arogant. Nu este strain de invidie si de conflict. In hotararea sa de a se imbogati, el devine intolerant fata de orice rival sau competitor. Cand este vorba de a face bani integritatea sa este luata de vant; doreste sa faca compromisuri si recurge pana la practici lipsite de etica. Traieste pentru a-si satisface poftele naturale; in acest domeniu, reuniunile si alte adunari sunt plicticoase daca nu sunt stropite de alcool. Sub costumul sau imaculat poate sta ascunsa o viata de necuratie. Are o sotie si un camin si o amanta afara. Viata gandurilor lui este murdarita, morala sa este stricata. Conversatia este presarata cu expresii lipsite de respect si cu limbajul strazii. Ceilalti oameni au o valoare doar cand se pot "folosi" de ei. In ceea ce priveste temperamentul, siguranta sa este scurta. A marturisi ca a gresit inseamna pentru el slabiciune, a-i ierta pe altii este strain de el. Intr-un cuvant, nu reuseste sa se ridice deasupra carnii si a sangelui.

Omul lumii merge dupa vedere, nu credinta. Pentru el, a crede inseamna a vedea. Judeca dupa aparentele exterioare. Pentru el frumusetea inseamna "moneda de aur a vredniciei omului". 

Dr. James Dobson scrie ca "Frumusetea fizica este atributul personal cel mai valoros in cultura noastra... Astfel un copil frumos este preferat de catre adulti fata de unul cu figura stearsa. Profesorii au intentia de a le da note bune copiilor activi. Copii draguti sunt mai putin disciplinati decat ceilalti. Copii care raman acasa sunt mult mai supusi invinovatirii pentru fapte rele. Si aceasta forma de discriminare continua de-a lungul adolescentei pana in viata adulta. JP. Fillips ofera urmatoarea versiune a fericirilor, dupa felul cum se practiva de oamenii lumii:

"Ferice de cei arvisti; caci ei avanseaza in lume.

Ferice de cei tari de caracter; caci ei nu lasa niciodata ca viata sa-i raneasca.

Ferice de cei care se plang; deoarece in cele din urma ajung pe drumul lor.

Ferice de cei plictisiti; caci ei niciodata nu se vor preocupa de pacatele lor.

Ferice de cei care sunt paznici de sclavi; caci ei obtin rezultate.

Ferice de oamenii priceputi ai lumii; caci ei isi cunosc drumul.

Ferice de cei care creaza necazuri; caci oamenii ii baga in seama".

William MacDonald

MARGARITAR DE MARE PRET....

CALEA REGALA A CRUCII de Fènelon

Despre eliberarea de sine

Atata timp cat sinele este in centrul atentiei noastre, vom fi prada impotrivirii, rautatii si nedreptatii oamenilor. Temperamentul nostru ne face sa ne ciocnim de temperamentul altora; metehnele noastre se lovesc de celeale semenilor nostri; placerile noastre sunt tot atatea puncte sensibile, expuse sage-tilor celor din jurul nostru; mandria noastra, care este incompatibila cu cea a aproapelui nostru, se inalta asemenea valurilor pe o mare furtunoasa. Totul se ridica impotriva noastra, ne ataca ne res-pinge. Suntem expusi din toate partile, din cauza sensibilitatii tepmeramentale si a geloziei mandriei.

Nu trebuie sa cautam pace in interiorul nostru atunci cand suntem la cheremul unor dorinte acaparatoare, nesatioase si cand nu-l putem satisface niciodata pe acel "eu" care e asa de aspru si de iritabil in legatura cu tot ce-l priveste. Astfel in relatiile noastre cu altii suntem ca un invalid tintuit la pat, caruia oriunde l-ai atinge, ii cauzezi dureri. O dragoste de sine bolnavicioasa nu poate fi atinsa fara sa scoata tipete; pana si varful degetului pare a o ofensa! Apoi adauga la asta asperitatea semenilor nostri din cauza necunoasterii de catre ei a eului, dezgustul lor fata deinfirmitatile noastre (cel putin la fel de mare ca si al nostru fata de infirmitatile lor!) si curand constati ca toti copii lui Adam se chinuie unul pe altuyl, fiecare amarand viata celuilalt.

Acest martiriu al dragostei de sine se intalneste in fiecare natiune, in fiecare oras, in fiecare comunitate, in fiecare familie, adesea, chiar intre prieteni.

Singurul leac este lepadarea de sine. Daca vom da la o parte sinele, daca il vom ignora, nu vom avea nimic de pierdut, de temut sau de luat in considerare. Atunci vom gasi acea pace adevarata care se da oamenilor de "buna vointa" (Luca 2:14,KJV), adica celor care nu au alta vointa decat pe cea a lui Dumnezeu - voia Lui devenind voia lor. 

Atunci oamenii nu ne vor putea face rau. Nu ne vor mai putea ataca prin nadejdi sau frici, caci noi vom fi pregatiti pentru orice si nu vom refuza nimic. Aceasta inseamna a fi invulnerabul, inaccesibil dusmanului. Omul poate face numai ceea ce permite Dumnezeu, si tot ceea ce Dumnezeu ii permite sa faca impotriva noastra devine voia noastra, deoarece este voia Lui. Procedand astfel, ne vom depozita comoara de sus, incat nici o mana omeneasca nu va putea ajunge la ea, s-o ia cu asalt. Se poate ca numele nostru bun va fi defaimat, dar acceptam asta, stiind ca Dumnezeu ne umileste, e bine sa fii umilit. Prietenii ne parasesca - ei bine,  aceasta e din cauza ca adevaratul Prieten e gelos pe toti ceilalti si considera nimerit sa ne desfaca legaturile. Poate ca suntem ingrijorati, descumpaniti, amarati; dar stim ca aceasta vine de la Dumnezeu si ne e deajuns. Iubim mana care loveste. Dincolo de toate durerile noastre este pace - o pace binecuvantata.

Nu dorim nimic din ceea ce nu ni s-a dat. Si cat mai mare este aceasta lepadare de sine, cu atat mai mare este pacea noastra. Orice dorinta staruitoare si orice agatare de ceva ne tulbura pacea. Daca ar fi rupte toate legaturile, libertatea noastra ar fi fara margini. Chiar daca ma coplesesc dispretul, durerea moartea, eu tot Il laud pe Isus Cristos spunand: "Nu va temeti de cei ce ucid trupul dar care nu pot ucide sufletul" (Matei 10:28). Intr-adevar ei sunt lipsiti de putere; chiar daca pot distruge viata, ziua lor va trece curand! Ei pot doar sa sparga vasul de pamant, sa ucida ceea ce moare de buna voie in fiecare zi. Anticipeaza intrucatva binevenita izbavire si atunci sufletul va scapa din mainile lor, ajungand la sanul lui Dumnezeu, unde totul este pace si odihna schimbatoare.

Fènelon 

MARGARITAR DE MARE PRET...

CALEA REGALA A CRUCII de Fènelon

Despre rabdarea in mijlocul imprejurarilor potrivnice

O imaginatie infierbantata, sentimente puternice, argumente nesfarsite si un potop de cuvinte - toate acestea sunt cu adevarat inutile. Este bine sa actionezi intr-un spirit de detasare, facand ceea ce poti, prin lumina lui Dumnezeu, si fiind multumit cu succesul pe care il da El. 

O moarte continua fata de sine este o viata binecuvantata, la care doar putini ajung. Un singur cuvant, rostit pe un ton linistit, va realiza mai mult, chiar si in chestiuni lumesti, decat cele mai inflacarate sau agitate eforturi. In acest caz, Duhul lui Dumnezeu este cel care lucreaza, vorbind cu puterea si autoritatea Lui. El lumineaza, convinge, atinge, zideste. Abia s-a spus ceva si, totusi, totul s-a facut.

Din contra, cand oamenii dau frau liber naturii lor, vorbesc interminabil, se lasa prada inchipuirilor nesfarsite, rafinate, inutile. Se tem ca nu cumva sa nu spuna sau sa nu faca ceva suficient. Se aprind, se infierbanta; se epuizeaza, fara ca situatia sa se schimbe in bine.

Lasa raul sa curga sub podurile lui. Lasa oamenii sa fie oameni, adica slabi, schimbatori, nedrepti, mincinosi, aroganti. Pe scurt: lasa lumea sa fie lume - nu poti imèiedica asta. Lasa ca fiecare sa-si urmeze dispozitia naturala si obiceiurile - nu le poti remodela. E mai usor sa-i lasi in pace si sa-i rabzi. Obisnuieste-te sa suporti aberatiile si nedreptatea.

Ramai linistit la sanul lui Dumnezeu. El vede aceste rele mai clar decat le vezi tu, si totusi le suporta. Fii multumit sa faci bine putinul care depinde de tine si lasa ca orice altceva sa fie ca si cum n-ar fi.

Fènelon

MARGARITAR DE MARE PRET...

LUMI DIFERITE de William MacDonald

Onoruri care conteaza

Lumea plateste meschin si cu zagarcenie, dar ati auzit vreodata pe vreun crestin sa se planga in acest fel de Stapanul sau? "Nu!", se va spune, "deoarece atunci cand eu Il slujesc pe Cristos, simt ca lucrarea mea pentru Cristos este plata mea. Imi da bucurie pe pamant, cu o plenitudine de fericire in viitor. Oh, Cristos este un stapan care plateste bine!... Cel care-L slujeste pe Cristos poate primi putin aur sau argint, ceea ce lumea consider< ca si pretios, dar el va primi un aur si un argint care nu se vor topi niciodata in ultimul foc de rafinare, care va straluci printre lucrurile pretioase ale nemuririi din vesnicie. Lumea plateste meschin si cu zgarcenie, dar Cristos nu face la fel."

Crestinul vede dincolo de inutilitatea onorurilor pamantesti. "Daca noi suntem ai Lui, nu avem de a face cu nimic din acestea, nici macar cu cea mai mica farama a gloriei pamantesti. Fiti siguri, ca ele aduc doar necinste pentru copilul lui Dumnezeu. Nu merita ceea ce lumea poate premia. De ce le-am vrea? Nu sunt toate lucrurile ale noastre? Oare nu ii vom judeca noi pe oameni - chiar si pe ingeri? Nu insist asupra faptului ca aceste obiecte prezente adesea poarta chiar pecetea lipsei lor de importanta si de merit, nici ca inteleptii lor marturisesc ca bucuria ti-o da fuga dupa vant, nu vantul in sine. De ce sa nu se stie ca, pana si "o panglica" este o recompensa suficienta pentru eforturile de o viata ale unui om! In alte privinte acestia sunt oameni corecti. Ce n-ar face s-au n-ar indura cei mai bogati sau cei mai nobili pentru o jartiera (emblema unei Ordini Britanice).

Amy Carmichael, o indrazneata misionara in India, "n-a ravnit alt loc pe pamant decat praful de la picioarele crucii". In ianuarie 1919, ea impreuna cu altii, a fost instiintata ca va primi o medalie de onoare de la ewgele Angliei. A trimis un refuz politicos, spunand: "Ma deranjaza faptul ca am parte de o experienta atat de diferita de a Aceluia de care a fost atat de dispretuit si respins, fara onoruri amabile". Dupa incercari extreme de convingere, a acceptat in cele din urma sa accepte, dar nu s-a dus la Madras pentru ceremonie.

Baronul vob Welz, un mosier bogat din Olanda, a fost coplesit de dragostea lui Domnului Isus si de dorinta de a raspandi Evanghelia pana la moarte. A incetat sa-si iubeasca titlul si comorile si s-a dus ca misionar in Guineea germana. Inainte de a pleca el a spus:

"La ce-mi foloseste titlul de "nascut bine" cand m-am nascut din nou in Cristos? La ce bun titlul de "domn" in timp ce dorinta mea este sa fiu servitorul Lui? La ce bun sa fiu numit "Altetea voastra", cand in orice moment eu am nevoie de indurarea, sprijinul si ajutorul lui Dumnezeu? La o parte cu toate aceste vanitati pe care le voi depune la picioarele lui Isus, cel mai drag Domn, ca eu sa n-am nici o opreliste in a-L servi asa cum trebuie.

William Kelly este un alt caz similar. Cand nepotul sau s-a dus la universitate, profesorii lui au fost impresionati de cunostintele lui de limba greaca. Cand acesta a fost intrebat asupra acestui fapt, nepotul a explicat ca a fost invatat de unchiul sau, William Kelly. Mai tarziu, cand a aparut un post vacant la Facultatea de greaca, o delegatie l-a vizitat pe Kelly si l-a invitat sa ia postul. Ei n-au putut intelege motivul refuzului sau. In cele din urma, cineva a spus exasperat: "Care-i treaba domnule Kelly, nu vrei sa-ti faci un nume in aceasta lume?" El a raspuns simplu: "Care lume domnilor?"

Dave Hunt a spus: "Pentru crestini ar fi o negare a Domnului lor, daca s-ar incalzi la popularitatea si onorurile pe care lumea de acum le-ar putea acorda. Asta nu inseamna ca un cresttin n-ar trebui sa aiba niciodata succes in afaceri, stiinta, domeniul academic,  sport, etc. Intr-adevar, crestinii ar trebui sa fie cei mai buni in tot ceea ce fac. Dar indemanarea lor, talentul si eforturile silitoare sunt cheltuite pentru gloria lui Dumnezeu, nu pentru ei insisi. Aceasta lume nu are nici o atractie pentru credinciosi; ei nici nu o iubesc, nici n-o aplauda. Ei sunt abaturi de la cursa in care trebuie sa alerge (1Corinteni 9:24-27; 2Timotei 4:7-8) nici de criticile lumii sau de felicitarile ei. Ei stiu, ca in cele din urma, nimic nu conteaza cu exceptia parerii lui Dumnezeu despre ei.

Intr-un sens foarte real, slujirea lui Cristos este egala cu recompensa. Imi amintesc de o femeie carre a aratat spre cainele ei si a spus: "Acest caine nu vrea decat doua lucruri. Vrea sa stie ce vreau eu ca el sa faca, si vrea sa faca acel lucru". Un dresor de caini ciobanesti a spus: "Nu trebuie sa-i recompensezi pe acesti cani. Este suficient pentru ei sa fie afara pe colini, ascultand fluieratul ciobanului". Dar exista alte recompense pentru credincios. Sunt coroanele de la sfarsitul calatoriei - cununa gloriei, a dreptatii si a vietii. Si cea mai buna dintre toate este cea a Mantuitorului "Bine rob bun si credincios... intra in bucuria Stapanului tau" (Matei 25:23).

Michael Griffith intreaba: "Ce va trebui sa aratam pentru viata noastra? Va fi masurata prin micile recompense si succese ale vietii, prin cateva certificate de studiu, cateva cupe de argint care sa indice indemanarea atletica, cateva medalii cateva articole din ziare, promovare in activitatea noastra profesionala, un statut in comunitatea noastra, un ceas de prezentare la pensie, un necrolog si funeralii bine organizate? Atat va fi insemnat toata viata noastra?"

Iohn Sung, evanghelistul chinez, se intorcea acasa dupa un doctorat in Statele Unite. Cand vaporul era spre sfarsitul calatoriei sale, el a coborat in cabina sa, si-a adunat diplomele, medaliile si cheile sale de fraternitate, si le-a aruncat peste bord... Cateva zile mai tarziu, el a avut un vis in care s-a vazut pe el insusi intr-un sicriu, imbracat in haina academica, tinand in mana o diploma. A auzit o voce care-i spunea: "John Sung a murit - a murit pentru lume". Cand corpul a inceput sa arate semne de reanviere, ingeriidin cer au inceput sa planga. John a spus: "Nu plangeti ingerilor! Voi ramane mort pentru lume". Tot restul vietii sale, el a indeplinit aceasta hotarare.

Acestia sunt pelerinii... ei nu sunt atrasi de drepturile regale si de glorii; nici de onoruri si recompense; nici de placerile si ingaduintele oamenilor. Ei sunt copii unui taram sublim, membrii unui imperiu mai mare, burghezii unui oras mai nobil decat oricare altul deasupra catuia va rasari soarele. Strainii ar putea sa-l fure pe un englez de toti banii sai; dar el poate sa-i piarda si daca tot capitalul ii este bine administrat de Banca Angliei. Cum poate un ducat dintr-un principat neansemnat sa prezinte atractie pentru un vlastar al unui imperiu, care trece in graba prin acest teritoriu marunt, atat de repede cat aburul si averea il poate duce pentru a-si primi autoritatea suprema asupra unei monarhii puternice? Pelerinul nu are alta dorinta decat sa treaca repede pe drumul ales spre casa lui - o pista bine hotarata de-a lungul veacurilor - indeplinindu-si datoriile, satisfacand cererile, si indeplinind cu credinta toate responsabilitatile ce ii revin, dar mereu amintindu-si ca aici nu are nici o cetate permanenta si ca se afla in cautare de una care va sa vina".

A fi copilul lui Dumnezeu este o onoare mult mai mare decat orice altceva ce poate sa-ti ofere lumea.

William MacDonald

 

MARGARITAR DE MARE PRET....

CALEA REGALA A CRUCII de Fènelon

Despre deschidere si candoare

Nimic nu e mai folositor decat vorbirea onesta. Deschide-ti inima; ne vindecam suferintele netinandu-le in noi. Invatam simplitatea si supunerea, caci oamenii au retineri numai in legatura cu lucrurile la care nu au de gand sa renunte. De asemenea ne umilim, caci nimic nu e mai umilitor decat atunci cand ne deschidem inima si aducem la lumina toate slabiciunile noastre; si totusi nimic nu aduce o binecuvantare mai mare.

Nu vreau sa spun ca intotdeauna ar trebui sa spui tot ce gandesti, cu o exactitate scrupuloasa. Acest lucru n-ar avea sfarsit si ai fi tot timpul strsat de teama ca nu cumva sa fiu uitat ceva. Pur si simplu, nu ascunde nimic din falsitate sau din falsa rusine, a dragostei de sine, care niciodata nu va fi dispusa sa arate altceva decat latura ei luminoasa. Daca in felul acesta nu vei intentiona niciodata sa ascunzi ceva, poti, in deplina siguranta, sa spui mai mult sau mai putin, dupa cum o cere ocazia.

Nu este o chestiune de simtire, ci de vointa. Deseori simtirile noastre nu depind de loc de noi insine. Dumnezeu ni le ia in mod intentionat, ca sa ne recunoastem saracia, ca sa invatam sa acceptam crucea uscaciunii spirituale, ca sa trecem prin purificarea realizata prin agatarea noastra de El, fara sa avem parte de vreo mangaiere perceptibila; apoi, din cand in cand, din mila fata de slabiciunea noastra, El ne reda confortul simtirilor placute.

Incearca sa ai fata de Dumnezeu nu o atitudine fortata, asa cum ai fata de anumite persoane la o ceremonie si carora te adresezi cu cuvinte magulitoare, ci poarta-te asa cum te porti cu un prieten drag, fata de care nu ai nici o retinere, si nici el nu are fata de tine. Asemenea prieteni, cand se intalnesc, discuta, asculta, sau tac, fiind multumiti ca sunt impreuna, chiar daca nu-si spun nimic - inimile lor se odihnesc una in alta; ei sunt una; nu cantaresc ce sa spuna; nu insinueaza nimic; nu au nici un plan ascuns - totul e spus in adevar si dragoste; indiferent de imprejurari; nimic nu e tinut ascuns, denaturat sau exagerat. Ei sunt la fel de multumiti unul cu altul si atunci cand vorbesc putin, si atunci cand vorbesc mult.

Nu putem niciodata sa fim intr-atat de sinceri pe cat ne-am dorti fata de cei mai buni prieteni ai nostri pamantesti, dar fata de Dumnezeu putem fi asa, daca nu ne limitam noi insine cu dragostea noastra de sine. Lui nu putem sa-i facem doar vizite, asa cum ne achitam de datorie in societate. Trebuie sa ramanem cu El, in locul de taina alslujitorilor, sau, mai bine spus, al copiilor. Fii fata de El asa cum ai dori ca propriul tau copil sa fie fata de tine si atunci nu te vei plictisi niciodata.

Fènelon.

MARGARITAR DE MARE PRET...

LUMI DIFERITE de William MacDonald

Onorurile goale ale lumii

Lumea motiveaza oamenii cu uniforme stralucitoare si cu onoriri cum ar fi plachete, diplome, panglici, medalii, titluri, trofee, cupe care trec din mana in mana. Odata Napoleon a inaltat o bucata de panglica si a spus: "Cu asta am putut sa construiesc o imparatie".

Pentru bani, omul va lucra neobosit, va calatori fara incetare, isi va pune in pericol sanatatea, isi va neglija familia, isi va sacrifica cei mai buni ani din viata pentru o corporatie fara nume, numai pentru a fi concediat cand nu mai este nevoie de el sau cand puterile incep sa-i scada.

El isi va forta corpul la limita, cu scopul de a obtine faima atletica. Pentru un titlu prestigios, el nu va considera nici un sacrificiu ca fiind prea mare. Ce nu va face pentru a-si vedea numele in jurnalul profesional sau in ziarul local?!

Toate onorurile lumii sunt goale. Sunt repede uitate si sunt lipsite de orice valoare trainica.

Spurgeon a spus ca "lumea plateste intr-adevar cu zgarcenie. Ce va face lumea pentru cei pe care-i iubeste cel mai mult? Dupa ce a facut tot ce poate fi facut, ultima resursa a lumii este de a-i da omului titlu (si ce este aceasta?). Si apoi ii da un stalp inalt si-l aseaza acolo sus ca sa sufere toate intemperiile, pentru a fi expus fara mila la orice furtuna; si el sta colo pentru ca nebunii sa se uite la el cu insistenta, unul dintre oameni mari ai lumii rasplatit in piatra. Cu aceasta rasplateste lumea din inima sa, deoarece din asa ceva este confectionata inima lumii.

Willia MacDonald

 

MARGARITAR DE MARE PRET....

LUMI DIFERITE de William MacDonald

Armele luptei noastre

Lumea foloseste arme carnale. Aici nu ne limitam la pusti, tancuri, vase de razboi si bombardiere. Banii sunt adesea utilizati ca si o arma carnala: lumea crede ca banii reprezinta un raspuns la orice, si ca fiecare om isi are pretul sau. Reclama se poate folosi ca o arma carnala. Lingusirea este un instrument obisnuit. Si manipularea psihologica a lumii.

Permiteti-mi sa mentionez cinci bombe eficiente din armura crestina, toate dadatoare de viata nu de moarte.

Este vorba de dragoste (Luca 6:27-35). Nu trebuie sa se confrunde cu afectiunea naturala. Oricine are acest lucru; nu exista nimic deosebit in ea. Dragostea crestina este supranaturala, o dragoste care se poate arata numai prin puterea Duhului Sfant. Coboara spre ceea ce este neplacut si neiubit. Da cu imprumut si nu asteapta nimic in schimb. Intoarce celalalt obraz si parcurge a doua mila pe jos.  Se imparte cu generozitate dusmanilor. Se poarta cu altii asa cum ar vrea altii sa se poarte cu el. Oamenii lumii nu pot sta in fata unui astfel de baraj.

Rugaciunea este o arma (Efeseni 6:18). Pot sa-L miste pe Dumnezeu, sa faca lucruri pe care El nu le-ar fi facut altfel (Iacov 4;2). Poate schimba destinul natiunilor. Omul nu poate ajunge niciodata mai aproape de omnipotenta decat atunci cand se roaga in numele Domnului Isus. Lumea poate face legi impotriva predicarii Evangheliei, dar nu exista modalitate prin care sa opreasca rugaciunea. Ronald Dunn a spus: "Rugaciunea de mijlocire este arma secreta a imparatiei secrete. Primii crestini au stiut aceasta, si refuzand sa se plece in fata lui Cezar, ei s-au rugat pt el. Este remarcabil ca atat Pavel, cat si Petru i-au sfatuit pe cititorii lor sa se roage si sa-i cinsteasca pe cei care i-au persecutat in mod sangeros - imparat (1Timotei 2:1,2; 2Petru 2:17).

Biblia este o arma. Ca nici o alta carte, aceasta sabie a Duhului este vie, puternica si mai ascutita decat orice sabie de otel (Evrei 4:12). Poate lumina cel mai intunecat suflet. Poate sa-l impinga pe cel mai lipsit de evlavie om la condamnarea profunda a pacatului. Poate aduce nasterea din nou pentru cel pierdut, cel fara ajutor si fara speranta. Poate sa aduca frumusetea cenusii, ulei de bucurie in doliu si hainele laudei in duhul impovarat (Isaia 61:3).

O alta arma este o viata ca a lui Cristos. O astfel de viata este un fapt impotriva caruia oamenii nu pot aduce argumente (Fapte 4:14). Una e sa citesti adevarul in carte sau brosura, si alta este sa citesti adevarul facut carne intr-o viata umana. S-ar putea ca oamenilor lumii sa nu le placa (le aduce condamnare), dar ei niciodata nu vor uita.

Credinta este o arma care invinge lumea (1Ioan 5:4). Face vizibil ceea ce este invizibil si viitorul prezent. Se alimenteaza cu probleme si nu este impiedicata de imposibilitati. Castiga batalii, rastoarna imparatii, ii ocroteste pe credinciosi de lei si foc. Poate sa miste muntii, sa sece o mare si sa dea viata mortului.

Toate armele crestinului sunt spirituale, nu carnale; puternice, nu neputincioase. In comparatie, armele lumii sunt arme de jucarie.

William MacDonald

MARGARITAR DE MARE PRET....

CALEA REGALA A CRUCII de Fènelon

Despre lenevie

Nu gasesc alte cuvinte care sa ti se potriveasca mai bine decat cele ale lui Ioan adresate bisericii din Efes: "Dar ce am impotriva ta este ca ti-ai pierdut dragostea dintai. Adu-ti aminte dar de unde ai cazut, pocaieste-te si intoarce-te la faptele tale dintai. Altfel voi veni la tine si-ti voi lua lampadarul din locul lui, daca nu te pocaiesti" (Apocalipsa 24:5). Duhul sfant al lui Dumnezeu ii iubeste pe oameni, fara insa a-i flata. El iubeste, si totusi rosteste amenintari, dar insesi aceste amenintari sunt dovezi ale dragostei. El arata pedeapsa, astfel incat oamenii sa nu-l determine sa o aplice.

Observi cat de usor chiar si cei mai buni oameni se abat treptat de pe cale, fara sa-si dea seama. Iata-l pe Timotei (se presupune ca a fost episcop de Efes), caruia Pavel i se adreseaza spunandu-i "om al lui Dumnezeu" (1Timotei 6:11), ingerul uneia dintre cele mai sfinte biserici din Orient in acele zile de inflorire religioasa; si totusi, acest inger cade - isi paraseste dragostea dintai, timpul de meditatie, rugaciunea, faptele bune si devine molatic si neglijent. La inceput nu sesizeaza ratacirile sau caderile lui. Se intreaba: "Ce rau fac? Nu e purtarea mea dreapta si corespunzatoare in fata lumii? Nu pot sa-mi permit nici o placere? Nu merita sa traiesti fara sa ai parte de ceva  care sa te inveseleasca si sa te amuze!" In felul acesta oamenii se autoamagesc cu iscusinta si acumuleaza abaterea de pe cale. Dar Duhul Sfant ii indeamna sa se grabeasca sa-si deschida ochii pentru a vedea de unde au cazut.

Cat de mult esti sub standardul tau de la inceput! Adu-ti aminte de ardoarea rugaciunilor tale, de dragostea ta de solitudine, de grija geloasa cu care vegheai asupra timpului tau de devotiune si strictetea cu care indepartai tot ce cauta sa te abata de la aceasta. Daca tu nu-ti aduci aminte, altii nu au uitat si te intreaba: "Ce s-a ales de toata acea ravna? Acum nu se mai vede decat dragostea de distractii si placeri, precum si o plictiseala launtrica plina de neastampar cand apare o pauza ca aceasta. Nu mai esti aceeasi persoana".

Astfel fara sa-si dea seama, oamenii cad treptat si, sub pretexte plauzibile, trec dintr-o stare de lepadare de sine, intr-o stare de usuratate care reansufleteste cele mai rele forme de egoism. Trebuie sa incerci sa-ti aduci aminte "de unde ai cazut" si sa plangi dupa acea "dragoste dintai" care te-a dezvoltat. Trebuie sa cauti sa revii la "faptele dintai" pe care cu atata indolenta le-ai inlocuit cu simple nimicuri. Trebuie sa privesti din departare la desertul in care ai locuit in pace cu adevaratuò Mangaietor. Trebuie sa spui ca si fiul risipitor: "Ma voi scula si ma voi duce la tatal meu si-i voi zice: "Tata, am pacatuit impotriva cerului si impotriva ta si nu mai sunt vrednic  sa ma chem fiul tau" (Luca 15:18-19). Daca nu te vei intpoarce degraba la pieptul Lui de Tata, ai auzit ce va face: "Voi veni la tine si-ti voi lua lampadarul din locul lui". Va lua lumina pe care nu o folosesti si te va lasa in intuneric. Va transfera pretioasele Lui daruri, pe care tu le-ai calcat in picioare, unui suflet mai credincios, mai ascultator. Trebuie sa reiei cititul bibliei, rugaciunea, linistea in prezenta lui Dumnezeu, simplitatea si smerenia de odinioara.

Fènelon

 

MARGARITAR DE MARE PRET...

CALEA REGALA A CRUCIIde Fènelon

Despre pacea constiintei

Cei care se impotrivesc lui Dumnezeu nu au parte de pace. Daca este fericire in lumea aceasta, ea apartine celor a coror constiinta este curata. Pentru cei cu o cunostinta rea, intregul pamant ofera doar durere si suferinta.

Cat de diferita este pacea lui Dumnezeu de pacea pe care lumea pretinde a o da, dar in realitatenu poate face asta! Pacea lui Dumnezeu linisteste toate izbucnirile sufletesti si asigura puritatea constiintei. Ea il uneste pe om cu Dumnezeu si il intareste impotriva ispitelor. Orice ispita, cand ne impotrivim ei, aduce rod trainic. Pacea inimii are la baza acceptarea totala a voii lui Dumnezeu.

"Marto, Marto, pentru multe lucruri te ingrijorezi si te framanti tu, dar un singur lucru trebuie" (Luca 10:41-43). Adevarata simplitate, acel calm care provine din supunerea completa in fata voii lui Dumnezeu, rabdarea ingaduinta fata de greselile altora, onestitatea in marturisirea propriilor greseli, acceptarea mustrarii si primirea sfaturilor - acestea sunt insusiri temeinice care slujesc drept mijloace spre sfintirea ta.

Nelinistea provine din neacceptarea in totalitate, ca venind din partea lui Dumnezeu, a tot ceea ce se intampla. Din momentul in care renunti la vointa ta si nu mai cauti absolut nimic altceva decat voia Lui, esti eliberat de toata nelinistea si presimtirile tale zbuciumate. Nu vei mai avea nimic de ascuns, nimic de pus in ordine. Dar daca nu vei face acest lucru, vei fi agitat, instabil, te vei irita usor, vei fi nemultumit de tine si de altii, plin de retineri si neancredere. Talentele tale, daca nu vor fi purificate si tinute sub control, nu vor face decat sa te chinuie; pietatea ta, desi sincera, va contribui mai mult la mustrarea ta launtrica decat la sprijinirea si mangaierea ta. Preda-te insa lui Dumnezeu si vei avea odihna, vei fi umplut de bucuria Duhului Sau Sfant.

Vai de tine daca te sprijini pe om, si nu pe Dumnezeu! In chestiunea cautarii unui sfatuitor spiritual, trebuie sa lasi de o parte orice interes personal. Cea mai mica masura de glorificare a omului va indeparta harul si va mari confuzia. Vei suferi mult si-L vei intrista pe Dumnezeu.

Noi suntem constransi sa-L iubim pe Dumnezeu, pentru ca El ne-a iubit inatai, cu o dragoste plina de gingasie, asemenea unui tata care are mila de copii lui, intrucat le cunoaste neputinta; de asemenea suntem ca lutul din care El ne-a format. El ne-a cautat pe cararile noastre pacatoase. A mers dupa noi ca si un pastor care se trudeste in cautarea oii pierdute. El nu se multumeste numai sa ne gaseasca, ci, dupa ce ne-a gasit, ne poarta, pe noi si labiciunea noastra - "El a fost ascultator pana la moarte ... pe cruce". "Ne-a iubit pana la moarte" - iar ascultarea Lui poate fi masurata numai dupa dragostea Lui.

Cand un suflet este umplut cu acea dragoste, se bucura de pacea constiintei si este multumit si fericit. Nu va avea nevoie de marire, faima, placeri, de nimic, din ceea ce e trecator. Nu va tanji dupa altceva decat dupa voia lui Dumnezeu si va fi continuu veghetor, in asteptarea binecuvantata a venirii Mirelui.

Fènelon

 

MARGARITAR DE MARE PRET....

LUMI DIFERITE de William MacDonald

Modus operandi

Sa ne gandim acum la metodele folosite in general de catre sistemul lumii. Este lucru obisnuit sa-i ajuti pe cei care te ajuta. Sa-i persecuti pe rebeli. Sa-ti iei revansa, dinte pentru dinte. Sa te folosesti de violenta daca este nevoie. Sa faci cat mai putin pentru o cat mai mare recompensa. Sa manifesti favoritisme. Sa imparti potrivit lacomiei (Matei 20:1-16). Sa-i intreci pe altii intr-un spirit de competitie (Iacov 3:14-16). Sa recurgi la excrocherie, mita, competitie.

Nu este la fel in imparatia lui Cristos. Aici tu ii ajuti pe cei care nu pot sa-ti plateasca (Luca14:12-14). In timp ce suferi de dragul  dreptatii (1\Petru 2:20) tu arati dragoste tuturor (Romani 13:8).

Rasplatesti  raul cu bine (Romani12:20; 1Tesaloniceni 5:15). Esti tolerant, intorcand celalalt obraz (Luca 6:27-29). Parcurgi a doua mila (Matei 5:41). Arati bunatate tuturor; faci bine tuturor oamenilor (Galateni 6:10). Imparti dupa nevoie, nu lacomie (Matei 12:25). Si esti foarte cinstit, refuzand sa te lasi in voia oricarei practici dubioase (Romani 14:17).

William MacDonald

 

MARGARITAR DE MARE PRET....

LUMI DIFERITE de William MacDonald

Doua intelepciuni: contraste vii

......

De Fapt intelepciunea lumii este prosteasca in sinea ei. Sa va dau cateva exemple:

Multi oameni ai lumii sunt atei. Este o pozitie irationala. De fapt revendica omnistienta si omnipo-tenta pentru sine (stiu ca nu exista Dumnezeu nicaieri in univers) si neaga cea mai limpede dovada.

Evolutia este un principiu esential al sistemului lumii.  Omul stie ca daca exista un Dumnezeu -Creator, atunci este responsabil fata de El, si un astfel de gand este absolut incredibil. Deoarece el, nu vrea sa-L retina pe Dumnezeu in stiinta sa,  el adera la teoria evolutiei, spunand ca, de fapt, nimicul a creat ceva din nimic, ca poti avea un proiect fara proiectant. Este irational!

Psihologia lumii incerca sa explice comportamentul uman,  dar este de neclintit prin refuzul de a recunoaste existenta pacatului original. Este imposibil de explicat de ce oamenii actioneaza asa cum o fac, decat daca acceptam ca sunt pacatosi prin natura si prin practica.

Crima se justifica aratandu-i vinovati pe parinti sau mediul inconjurator. Aceasta desigur, este o incercare de eliminare a responsabilitatii umane. Nu merge. O persoana este influientata nu numai prin ereditare si mediul inconjurator, ci chiar mai mult prin propria vointa.

Dumnezeu ii avertizeaza pe oameni sa nu comita diverse pacate, si schiteaza pedepsele care urmeaza prin neascultare. Omul se arunca in pacat, sufera urmarile, apoi se schimba si-l invinovateste pe Dumnezeu. Este exact cum spune Biblia: "Nebunia omului ii suceste calea, si apoi carteste impotriva Domnului cu inima lui". (Proverbe 19:3). Este aceasta o demonstratie a intelepciunii - sau corectitudine?

Pe acelasi pahar au aparut urmatoarele doua autocolante: "Salvati balenele!"; "Avortul - un drept al femeii!" Pustile de jucarie sunt inafara legii in San Francisco, dar cele adevarate, nu. Televiziunea ii invata pe oameni cum sa comita crime reusite, apoi societatea ii pedepseste cand o fac. 

Unui ucigas i s-a permis sa se apare pledand ca fiind lipsit de discenamant, pentru ca mancase prea multe semipreparate. A primit o sentinta redusa.

Guvernatorul Statelor Unite subventioneaza cultivarea tutunului, apoi le cere producatorilor de tigari sa avertizeze consumatorii ca tigarile pot fi daunatoare sanatatii. Alcoolismul este acum cunoscut de lume ca o boala. Este unica boala care se contracareaza printr-un act de vointa, vanduta in sticle, data ca si cadou, impozitata de Guvern, creaza dependenta si-l tine pe pacient in afara cerului.

Mii de dolari se cheltuiesc pentru a salva de la disparitie bufnitele nordice si melcii, in timp ce milioane de copii nenascuti sunt omorati prin avorturi. 

Craciunul se sarbatoreste pe plan national, dar colinzile de Craciun sunt interzise in multe scoli publice.

Disciplinarea copiilor este dezaprobata, apoi parintii se intreaba de ce se salbaticesc. Timp de mai multi ani, cartea Doctorului Benjamin Spock "Ingrijirea copilului si a nou-nascutului" a fost tratata ca o Biblie de catre generatii de parinti. Ani mai tarziu, el a admis ca atat el, cat si alti "experti" au fost scosi vinovati pentru copii rau crescuti din zilele noastre. El a spus: "Neputinta de a fi fermi, este, dupa parerea mea, problema cea mai comuna a parintilor din America de azi. Docilitatea parintilor incurajeaza copii sa devina mai insuportabili si mai morocanosi. Aceasta face neplacerea de neevitat".Parintii s-ar fi putut feri de multe dureri de cap daca ar fi urmat cartea Proverbelor in locul cartii lui Spock.

Profesorilor nu li se permite sa dea o aspirina unui elev fara acordul parintilor lui, nici sa-i duca pe copii intr-o excursie, dar adesea fete adolescente pot sa faca avort in mod legal, fara cunostinta parintilor.

De cate ori se produce un accident catastrofal, guvernul numeste o comisie pentru a investiga cauza. Aceasta este deseori o incercare de a distrage atentia de la o omisiune a aplicarii regulilor de securitate. S-ar fi putut salva bani si vieti prin luarea unei masuri preventive.

Statele Unite au cheltuit o jumatate de milion de dolari pentru a studia efectul fumului de tigara asupra cainilor, si 19 milioane pentru a vedea daca ragaitul vacilor si al altor vite dauneaza ozonului.

William MacDonald

MARGARITAR DE MARE PRET...

CALEA REGALA A CRUCII de Fènelon

Uscaciune si moarte in rugaciune

Sufletul fiind bolnav, din cauza dragostei de sine, nu poate sa primeasca si sa foloseasca corect puterea. De aceea, Dumnezeu se vede nevoit sa-i ascunda pugterea, cresterea si dorintele lui bune. Sau, daca sufletului i se permite sa le vada, ele trebuie vazute doar ca prin ceata - sa le perceapa atat de vag, incat sa nu se poata bizui pe ele. Dar chiar si asa, sufletul are trebuinta sa priveasca la aceste daruri cu o automultumire desarta, in ciuda certitudinii umilitoare.

Ce nu ar face daca ar putea cu adevarat sa vada in mod clar harul de care este umplut? De aceea, Dumnezeu face doua lucruri pentru suflet, in timp ce pentru trup, face doar unul. Trupului ii da hrana, impreuna cu senzatia de foame si placerea de a manca - toate acestea fiind perceptibile. Sufletului ii da foamea dorintei si hrana; dar, desi ii da aceste daruri, le ascunde, ca nu cumva, prin ele, sufletul sa ajunga la automultumire. Astfel, cand ne purifica prin incercari, El ne priveaza de placere, de ardoarea simturilor, de dorinte constiente acute. Intrucat sufletul, in mandria lui, transforma orice putere buna in otrava, Dumnezeu reduce puterea, astfel incat sufletul nu mai simte altceva decat deprimare, sila, slabiciune, ispita. In ciuda acestor simtaminte, sufletul primeste intotdeauna un ajutor real - este incalzit, aprins, sustinut pe calea perseverentei - dar fara savurarea constienta a toate acestea. Rugaciunea nu este nicidecum acelasi lucru cu placerea constienta care adesea o insoteste.

Sfanta tereza a remarcat ca multe suflete renunta la rugaciune de indata ce observa ca nu mai gasesc placere in ea; or, asta inseamna a renunta la rugaciune tocmai cand ea e pe cale sa fie desavarsita. Adevarata rugaciune nu este o chestiune de simtire sau de imaginatie, ci de minte si de vointa. Omul poate usor sa greseasca vorbind despre placere si incantare. Exista o placere totala vaga si necautata, care nu porneste din vointa; si exista o placere deliberata, care nu e nici mai mult, nici mai putin decat o vointa hotarata. Desfatarea care provine dintr-o vointa hotarata este cea despre care vorbeste psalmistul: "Domnul sa-ti fie desfatarea si El iti va da tot cw-ti doreste inima" (Psalmul 37:4). Aceasta desfatare nu poate fi despartita de rugaciunea adevarata, pentru ca ea este in sine insasi o rugaciune. Dar ea nu este intotdeauna insotita de acea desfatare care e involuntara si perceptibila. Cea dintai poate sa fie cat se poate de reala, si totusi sa nu ofere nici o mangaiere sesizabila; astfel, uneori sufletele cel mai greu incercate pot avea incantarea vointei intr-o rugaciune complet seaca, lipsita de placerea constienta. Astfel am fi limitati la a spune ca sufletele sunt facute desavarsite dupa gandul lui Dumnezeu in masura in care simt crescand placerea lor in virtute, si ca toate sufletele lipsite de o placere constienta in timpul incercarii au pierdut dragostea de Dumnezeu si se afla intr-o amagire.

Aceasta ar insemna a da peste cap totul si a masura evlavia dupa imaginatie, fapt care ar putea duce la cel mai periculos fanatism - fiecare evaluandu-si gradul de desavarsire dupa gradul de placere si incantare experimentate. Unii chiar practica lucrul acesta in mod constient. Ei nu cauta altceva decat placere si satisfactie in rugaciune si se lasa purtati de simturi, crezand ca numai ceea ce simt si isi imagineaza este real - in felul acesta devin niste simpli entuziasti. Daca au o eruptie de inflacarare, sunt gata sa faca orice - nimic nu-i poate opri, nici o autoritate nu-i poate infrana. Dar daca aceasta inflacarare se stinge, imediat ajung descurajati, devin apatici si se prabusesc. Trebuie mereu sa o ia de la capat; sunt schimbatori ca vremea. Ei il urmeaza pe Isus Cristos pentru minunea cu painile si pestii; pretind prepelite in pustie; spun cu glas tare, ca Petru pe Munte: "Este bine sa fim aici!" Ferice de sufletul care este credincios si in belsug vizibil, si in lipsuri severe. El este "ca muntele Sionului, care nu se clatina, ci sta intarit pe vecie" (Psalmul 125:1).

Un astfel de suflet se hraneste zilnic cu painea credintei curate, necautand nici sa se bucure de ceva ce Dumnezeu nu aproba, nici sa vada ce El acopera. E multumit sa creada ce l-a invatat Biserica: sa-L iubeasca pe Dumnezeu cu o vointa curata si sa faca, cu orice pret, tot ceea ce porunceste sau il sfatuieste Evanghelia. Daca i se ofera placere (in rugaciune si in comuniunea cu Dumnezeu), o rimeste ca pe un ajutor in slabiciunea lui; daca nu are parte de ea, suporta lipsa ei de liniste si continua sa iubeasca.

Agatarea de ceea ce este palpabil duce, o data la descurajare, altadata la amagire. Cel care isi pierde desfatarea in simturi cu privire la lucrurile spirituale, fara nici o vina din partea lui, sufera ca un copilas, pe care il intarca mama. Painea uscata e mai putin placuta, dar e mai intaritoare decat laptele.  Disciplina pe care o aplica un tutore este mai de folos decat dezmierdarea unei doici.

Putem fi siguri ca nicicand nu e nevoie sa ne rugam cu o mai mare staruinta ca atunci cand nu gasim nici o placere in rugaciune. Acesta e timpul de probare si incercare a noastra si, prin urmare si timpul de apelare din cale-afara de staruitoare la Dumnezeu, prin rugaciune urgenta. Pe de alta parte, este bine sa acceptam intr-un mod foarte simplu, orice simturi devotionale, considerand ca ne-au fost date sa ne hraneasca, sa ne mangaie si sa ne intareasca; dar sa nu ne bazam niciodata pe astfel de simtiri placute, caci, cand avem parte de ele, imaginatia isi aduce si ea contributie, flatandu-ne. Sa-L urmam pe Isus la Cruce ca si apostolul Ioan. Facand aceasta, nu vom fi amagiti niciodata.  E usor sa-ti spui: "Il iubesc pe Dumnezeu din toata inima" cand experimentezi numai incantare intr-o astfel de dragoste. Dar adevarata dragoste este cea care sufera in timp ce iubeste: "Chiar de ma va ucide, eu tot ma voi increde in El" (Iov 13:15KJV).

Fènelon

 

 

MARGARITAR DE MARE PRET....

CALEA REGALA A CRUCII de Fènelon

Despre severitatea plina de dragoste a lui Dumnezeu

Oricat de strict pare Dumnezeu in tratamentele pe care ti le aplica El niciodata nu cauzeaza suferinta numai pentru a produce durere, ci intotdeauna are in vedere purificarea sufletului. Severitatea operatiei este cauzata de profunzimea bolii ce trebuie vindecata. Dumnezeu nu taie daca nu este prezenta infectia. El doar taie in carnea aroganta care ulcereaza. Astfel, la urma urmei, incapatanarea noastra nociva este cauza a ceea ce suferim, iar mana lui Dumnezeu actioneaza  cat se poate de bland cu noi. Dar, vai, cat de viclene cat de perfide sunt sufletele noastre, incat, desi Domnul se poarta cu noi cu atata gingasie, totusi ne face sa trecem prin suferinte dureroase.

De asemenea, intocmai cum ne raneste numai pentru a fi vindecati, la fel Dumnezeu nu ne lipeste de niciunul din darurile Lui decat doar pentru a ni le da inapoi inmultite. In dragostea Lui, El ne ia chiar si darurile Lui cele mai pure daca le folosim gresit; cu cat sunt mai pure acele daruri, cu atat El este mai gelos, ca nu cumva sa  socotim ca ne apartin sau ca ne acordam vre-un merit pentru ele. Cele mai remarcabile daruri se transforma in otrava de moarte daca ne bazam pe ele intr-o siguranta plina de sine. Acesta a fost pacatul ingerilor cazuti. De indata ce au privit la pozitia lor inalta ca fiind posesiunea lor sigura, ei au devenit vrajmasii lui Dumnezeu si au fost alungati din Imparatia Lui.

Putem invata de aici cat de putin inteleg oamenii adevarata natura a pacatului. Acesta este cel mai mare dintre toate pacatele; putine sunt sufletele atat de pure, incat sa se bucure de darurile lui Dumnezeu fara nici un amestec al automultumirii egoiste. Cand e vorba de darurile lui Dumnezeu, eul este aproape intotdeauna la varf: ne tulbura cand ne dam seama de slabiciunea noastra; ne bucuram cand suntem constienti de taria noastra. Rareori ne cantarim perfectiunea avand in vedere numai slava lui Dumnezeu, desi facem asta cand e vorba de altcineva. Suntem tristi si deprimati cand ne parasesc farmecul vizibil si darul de care suntem constienti. Pe scurt, aproape intotdeauna ne gandim la noi insine, si nu la Dumnezeu. De aceea, toate lucrurile noastre bune au nevoie sa fie purificate, ca nu cumva ele sa hraneasca doar viata naturala din noi. Natura noastra stricata gaseste o hrana foarte rafinata in darurile care sunt cele mai mult contrare naturii; dragostea de sine este alimentata nu doar de umilinte si privatiuni, prin rugaciuni arzatoare si prin suportarea injosirilor, ci chiar si prin lepadarea de sine complets si prin sacrificiul total. Este o masura infinita de tarie morala in gandul ca nu avem absolut nicio putere si ca, in mijlocul unei incercari  ingrozitoare, noi totusi ne predam Domnului fara rezerve. Astfel, pentru ca sacrificiul sa fie real, e nevoie ca el sa fie mistuit pe altar - trebuie sa renuntam chiar si la satsfactia pe care ne-o ofera acel sacrificiu.

Singura cale de a-L gasi pe Dumnezeu este in disponibilitatea de a ne desparti de toate darurile Sale, in sacrificiul total al sinelui si al oricarei resurse din noi insine. Gelozia nespus de mare a lui Dumnezeu cere acest lucru si putem vedea usor ca nu vom fi niciodata intru totul cufundat  in El pana cand vom ajunge dezamagiti de orice altceva. Un om care cade intr-o prapastie nu este total prabusit pana mai poate sa se agate de partile ei laterale. Dragostea de sine, chiar si atunci cand Dumnezeu o doboara, se tine, in disperarea ei, de orice raza de speranta, intocmai cum un om aflat in pericol de a se ineca se agata de un pai.

Trebuie sa inveti cat de necesar este sa te poti lipsi de toate darurile lui Dumnezeu, iar El lucreaza in tine tocmai acest lucru, pas cu pas. Nu este nici un dar, oricat de pretios, care, dupa ce a fost folositor, sa nu devina cursa si o piedica pentru sufletul care se bazeaza pe darul respectiv. De aceea adeseori Dumnezeu ne ia ceea ce ne-a dat - totusi, nu in intregime. De multe ori ne lipseste de vreun lucru numai pentru a ni-l da inapoi in plinatatea lui, curatit de atitudinea rea a satisfactiei de sine care, inconstient, a pus stapanire pe noi. Atunci, sufletul inceteaza sa se mai uite la dar si-l vede numai pe Dumnezeu.

Fènelon

MARGARITAR DE MARE PRET....

LUMI DIFERITE de William MacDonald

Doua intelepciuni: contraste vii

Sa ne gandim acum la intelepciunea lumii si s-o punem in contrast cu intelepciunea Regelui nostru si a Imparatiei Sale. Prin intelepciunea sa proprie, omul niciodata n-ar putea sa-L cunoasca pe Dumnezeu. El crede ca predicarea evangheliei este un nonsens total, dar Dumnezeu in intelepciunea Sa o foloseste pentru a-i mantui pe cei care cred (1Corinteni 1:21). Omul niciodata nu ar alege lucrurile prostesti, slabe, josnice, dispretuite sau neansemnate pentru a-si duce la bun sfarsit planurile. Dar, Dumnezeu le-a ales, si cu ele El il face de rusine pe cel intelept si puternic si reduce marimea celor pe care lumea ii considera mari (1Corinteni 1:27 -2).

In acest fel si pe alte cai, El arata prostia aiurita a intelepciunii acestei lumi. Nu este de mirare ca Pavel a spus: "Caci intelepciunea acestei lumi este o nebunie inaintea lui Dumnezeu. De aceea este scris: "El prinde pe cei intelepti in viclenia lor" (1Corinteni 3:19). Traill a fost mai puternic, el a spus: "Intelepciunea in afara de Cristos este o bebunie blestemata".

Nebunia cea mare a lumii este respingerea Cuvantului lui Dumnezeu. Acest lucru o lasa fara o autoritate infailibila si o arunca abandonata pe o mare a opiniei umane. Nu intelegeti gresit; omul accepta ori adevarul lui Dumnezeu, ori opinia umana. Si daca este vorba de opinie, atunci problema este: "Opinia cui este corecta?" De multe ori este vorba despre ideea unei persoane fata de o alta persoana. Adesea opiniile cele mai zgomotoase sunt cele care castiga, nu are importanta cat de lipsite de sens sau cat de ratacite ar putea fi.

Crestinul are un fundament ferm - Cuvantul lui Dumnezeu. El are un standard absolut dupa care sa judece cuvintele, gandurile si actiunile. El examineaza toate opiniile prin Sfanta Scriptura. Opiniile omului se pot clinti, dar legea lui Dumnezeu nu se poate clinti.

Cu biblia exista absoluturi. Exista lucruri care sunt corecte si lucruri care sunt incorecte. Dar cand se respinge Biblia, totul este relativ. Astfel, nu poti sa spui ca lucrurile sunt incorecte prin ele insele. Betia si dependenta de droguri pot fi genetice sau pot fi o simpla boala. Homosexualitatea este un stil de viata acceptabil. Adulterul este corect din moment ce se face din dragoste. Viata umana este sfanta pana cand vine vorba de avort. Disciplina copiilor este un subiect tabu. Casatoria nu este altceva decat o hartie legala si se poate intrerupe din orice motiv. Usa este larg deschisa pentru feminismul radical, seductia psihologica, umanism, misticismul din tarile orientale, ocultism, idolatrie. Ceea ce conteaza este ceea ce cred oamenii despre toate aceste lucruri.

Lumea preamareste omul si intelectul sau. Crestinul inalta Cuvantul lui Dumnezeu si stie ca frica de Dumnezeu este inceputul intelepciunii (psalmul 111:10).

Lumea pune pret pe majoritate, pe numerele mari. Voltaire a spus ca Dumnezeu este de partea batalioanelor mari. Dumnezeu pune pret pe calitate. El reduce armata lui Ghedeon de la 32 000 la 22 000 si apoi la 300, asa incat victoria va fi in mod evident a Domnului. Isus a ales numai doisprezece ucenici, nu 1 200. Cu Dumnezeu, majoritatea nu este totdeauna buna; de obicei este buna minoritatea dispretuita, ramasita credincioasa.

E. Stanley Jones a spus: "Nu-mi place aceasta cearta pentru numere, care duce la un egoism colectiv".

Lumea spune: "Sa-ti fie credincios tie insuti". Calea crestinului este de a trai pentru altii, stimandu-i pe ei mai mult decat pe sine (Filipeni 2:3). 

Intelepciunea conventionala a lumii este de a-si salva viata. Cristos ii sfatuieste pe urmasii Sai sa-si piarda viata de dragul Sau si a Evangheliei (marcu 8:35).

Pentru lume, maretia consta in a fi servit, a fi stapan si domn (Luca 22:25). Domnul Isus a aratat prin cuvant si exemplu ca maretie inseamna a servi (Luca 22:26-27). "Egoismul se crede mare si este servit. Dragostea serveste si este mare". 

Omul lumii tinde spre varf, spre faima si situatie sociala. Ucenicia crestinului este o carare in jos de glorie de sine (Filipeni 2:7). 

Dragostea este un tiv la imbracamintea sa

Care atinge praful

Poate atinge petele strazilor si ulitelor

Si deoarece poate, trebuie s-o faca.

Lumea masoara bogatiile prin abundenta posesiunilor ei. Crestinul masoara bogatiile sale prin putinatatea dorintelor sale. Nebunul bogat strange lucruri materiale. Crestinul intelept lasa totul pentru Cristos. Cel din lume asterne comori pe pamant, ucenicul in ceruri.

Intelepciunea lumii este o prostie in fata lui Dumnezeu. Prostia lui Dumnezeu este mai inteleapta decat oamenii.

Totusi Domnul Isus a facut concesia surprinzatoare ca exista o cale in care "fii veacului acestuia fata de semenii lor, sunt mai intelepti decat fii luminii" (Luca 16:8). Necredinciosii isi fac provizii pentru viitorul lor; pentru ei viitorul se afla aici pe pamant. Fii luminii nu izbutesc sa faca provizii pentru viitorul lor in ceruri; ei traiesc pentru lucrurile vremii si simturilor in loc sa traiasca prin realitati eterne.

William MacDonald