MARGARITARE...
MARTURIA LUI DUMNEZEU
2.Marturia lui Isus inaintea marelui preot si inaintea lui Pilat
De citit: Matei 26:57-66; 27:1,2,11-18; Ioan 18:28-40; 19:7-10.12.15.
Unu
In noaptea cand a fost vandut, Domnul Isus a fost dus de catre cei care L-au prins la Caiafa, marele preot. Preotii cei mai de seama si intregul sinedriu au tot incercat sa obtina o marturie mincinoasa impotriva Lui pentru ca sa-L poata condamna la moarte; dar nu au gasit niciuna, chiar daca s-au infatisat multi martori mincinosi. Trebuie remarcat aici un aspect deosebit al acestui eveniment. Intr-o astfel de situatie, cand I s-au pus multe intrebari si a fost acuzat neantemeiat de multe lucruri, Isus nu a raspuns nici un cuvant. Dar cand Marele <preot I-a cerut "sa ne spui... daca esti Tu Cristosul, Fiul lui Dumnezeu", El a raspuns: "Tu ai spus aceasta" - marele preot s-a folosit de aceasta marturisirea Lui pentru a-L condamna la moarte. In dimineata urmatoare, L-au dus pe Domnul Isusu legat pentru a-L preda lui Pilat, guvernatorul roman. Pilat L-a intrebat: "Esti Tu imparatul iudeilor?" Si Isus i-a spus: "Tu zici aceasta". Nu este ciudat faptul ca dupa ce Domnul i-a dat un astfel de raspuns, PilatL-a judecat si l-a gasit nevinovat si a dorit sa Ii dea drumul? In cazul marelui preot, Isus a fost condamnat pentru ca raspusese: "Tu ai spus aceasta", dar in cazul lui Pilat, Isus a fost absolvit de vina, practic datorita acelorasi cuvinte - "Tu zici aceasta". Aceste doua intalniri cu acesti doi oameni formeaza un contrast. Inaintea lui Caiafa, marele preot, Domnul Isus a fost judecat nu cu privire la calitatea Lui de Imparagt, ci cu privire la aceea de Fiul lui Dumnezeu; insa, inaintea lui Pilat, guvernatorul, El a fost judecat cu privire la calitatea Lui de Imparat. Aceste doua capete de acuzare par a fi total diferite, privite dinafara, totusi, inaintea lui Dumnezeu, ele sunt unul si acelasi lucru. Caci inaintea lui Dumnezeu, iudeii nu aveau drept imparat decat pe Fiul lui Dumnezeu Insusi. Prin urmare, cu ocazia acestor doua judecati, Domnul Isus nu a raspuns nimic, cu exceptia acestor doua intrebari - cu privire la Cine era si ce a facut El.
Doi
Sa observam marturia Domnului de aici. Isus a marturisit inaintea lui Caiafa, marele preot, faptul ca El era Fiul lui Dumnezeu, si inaintea lui Pilat, guvernatorul, faptul ca El era Imparat. In ambele cazuri, El a depus marturie cu privire la Isus Insusi. Cand marele preot a auzit ce a marturisit Domnul Isus cu privire la Sine - alaturi de cuvintele "De acum incolo veti vedea pe Fiul omului sezand la dreapta lui puterii lui Dumnezeu si venind pe norii cerului" - si-a rupt hainele si a spus: "A hulit! Ce nevoie mai avem de martori? Iata ca acum ati auzit hyla Lui. Ce credeti?" Intrebare la care sinedriul a raspuns ca El era vrednic de moarte.
De ce nu au primit ei aceasta marturisire a Domnului Isus? Care a fost gandul lor ascuns? Ei nu intentionau sa dovedeasca daca El era cu adevarat sau nu Fiul lui Dumnezeu, intrucat au considerat marturisirea Lui, prin care afirma ca este Fiul lui Dumnezeu, vinovata. Tinta lor nu era dovedirea unui fapt, tinta lor era aceea de a gasi o justificare pentru a-L condamna. De aceea, imediat dupoa ce Domnul Isus a marturisit cu privire la Sine ca este Fiul lui Dumnezeu, ei au judecat spusele Lui drept blasfemie, si L-au condamnat. Aceasta dovedeste faptul ca ei nu au avut intentia de a afla daca acest om era cu adevarat Fiul lui Dumnezeu; singura lor preocupare a fost aceea de a-L omora pe temeiul oricaror vorbe pe care El le-ar fi spus, care sa poata fi folosite impotriva Lui.
Ei erau mai marii Iudaismului, insa nu erau interesati de lucrurile lui Dumnezeu. Nu-i nelinistea decat paguba pe care o suferisera prin ceea ce a spus si a facut in mod constant acest Om, numit Fiul lui Dumnezeu. Daca L-ar fi lasat in viata, pozitia lor ar fi fost iremediabil zdruncinata, iar "autoritatesa" lor spulberata. Din acest motiv, s-au grabit ca sa scape de Isus si astfel sa pastreze ceea ce dobandisera.
Desi pretindeau ca sunt preocupati de templu, rasturnand cuvantul Domnului Isus: "Eu pot sa stric Templul lui Dumnezeu si sa-l zidesc iarasi in trei zile" (de fapt, Domnul Isus nu spusese asa; vezi Ioan 2:19-21), lor nu le-a pasat catusi de putin ca ingaduisera ca templul sa devina o pestera de talhari. Pentru ca, atunci cand, ceva mai devreme, Domnul venise sa-L crute de o asemenea nelegiuire, ei cautasera sa-l omoare (vezi Marcu 11:17-18). Ei voiau doar sa pastreze o infatisare exterioara a templului, din care sa profite; ei nu doreau realitatea templului, pentru ca pacatele lor sa nu fie descoperite. Tineau anumite ritualuri religioase, dar respingeau adevarul, chiar pana acolo incat sa-l distruga. Fara nici o ezitare si fara sa cerceteze lucrurile, au judecat marturisirea lui Isus (prin care afirma ca este Fiul lui Dumnezeu) ca fiind o crima. Au considerat o astfel de marturisire ca fiind nepermisa. Chiar daca era adevarat, acest lucru nu trebuia rostit. Domnul Isus a fost condamnat la moarte nu pentru ceea ce era El, ci pentru ceea ce a marturisit despre Sine. Dupa opinia sinedriului, adevarul nu trebuie dovedit. Au incercat cu orice chip sa rastoarne aceasta marturie si, in cele din urma, au recurs la puterea umana ca sa-L trimita la moarte.
(vacontinua)
Watchman Nee
MARTURIA LUI DUMNEZEU
2.Marturia lui Isus inaintea marelui preot si inaintea lui Pilat
De citit: Matei 26:57-66; 27:1,2,11-18; Ioan 18:28-40; 19:7-10.12.15.
Unu
In noaptea cand a fost vandut, Domnul Isus a fost dus de catre cei care L-au prins la Caiafa, marele preot. Preotii cei mai de seama si intregul sinedriu au tot incercat sa obtina o marturie mincinoasa impotriva Lui pentru ca sa-L poata condamna la moarte; dar nu au gasit niciuna, chiar daca s-au infatisat multi martori mincinosi. Trebuie remarcat aici un aspect deosebit al acestui eveniment. Intr-o astfel de situatie, cand I s-au pus multe intrebari si a fost acuzat neantemeiat de multe lucruri, Isus nu a raspuns nici un cuvant. Dar cand Marele <preot I-a cerut "sa ne spui... daca esti Tu Cristosul, Fiul lui Dumnezeu", El a raspuns: "Tu ai spus aceasta" - marele preot s-a folosit de aceasta marturisirea Lui pentru a-L condamna la moarte. In dimineata urmatoare, L-au dus pe Domnul Isusu legat pentru a-L preda lui Pilat, guvernatorul roman. Pilat L-a intrebat: "Esti Tu imparatul iudeilor?" Si Isus i-a spus: "Tu zici aceasta". Nu este ciudat faptul ca dupa ce Domnul i-a dat un astfel de raspuns, PilatL-a judecat si l-a gasit nevinovat si a dorit sa Ii dea drumul? In cazul marelui preot, Isus a fost condamnat pentru ca raspusese: "Tu ai spus aceasta", dar in cazul lui Pilat, Isus a fost absolvit de vina, practic datorita acelorasi cuvinte - "Tu zici aceasta". Aceste doua intalniri cu acesti doi oameni formeaza un contrast. Inaintea lui Caiafa, marele preot, Domnul Isus a fost judecat nu cu privire la calitatea Lui de Imparagt, ci cu privire la aceea de Fiul lui Dumnezeu; insa, inaintea lui Pilat, guvernatorul, El a fost judecat cu privire la calitatea Lui de Imparat. Aceste doua capete de acuzare par a fi total diferite, privite dinafara, totusi, inaintea lui Dumnezeu, ele sunt unul si acelasi lucru. Caci inaintea lui Dumnezeu, iudeii nu aveau drept imparat decat pe Fiul lui Dumnezeu Insusi. Prin urmare, cu ocazia acestor doua judecati, Domnul Isus nu a raspuns nimic, cu exceptia acestor doua intrebari - cu privire la Cine era si ce a facut El.
Doi
Sa observam marturia Domnului de aici. Isus a marturisit inaintea lui Caiafa, marele preot, faptul ca El era Fiul lui Dumnezeu, si inaintea lui Pilat, guvernatorul, faptul ca El era Imparat. In ambele cazuri, El a depus marturie cu privire la Isus Insusi. Cand marele preot a auzit ce a marturisit Domnul Isus cu privire la Sine - alaturi de cuvintele "De acum incolo veti vedea pe Fiul omului sezand la dreapta lui puterii lui Dumnezeu si venind pe norii cerului" - si-a rupt hainele si a spus: "A hulit! Ce nevoie mai avem de martori? Iata ca acum ati auzit hyla Lui. Ce credeti?" Intrebare la care sinedriul a raspuns ca El era vrednic de moarte.
De ce nu au primit ei aceasta marturisire a Domnului Isus? Care a fost gandul lor ascuns? Ei nu intentionau sa dovedeasca daca El era cu adevarat sau nu Fiul lui Dumnezeu, intrucat au considerat marturisirea Lui, prin care afirma ca este Fiul lui Dumnezeu, vinovata. Tinta lor nu era dovedirea unui fapt, tinta lor era aceea de a gasi o justificare pentru a-L condamna. De aceea, imediat dupoa ce Domnul Isus a marturisit cu privire la Sine ca este Fiul lui Dumnezeu, ei au judecat spusele Lui drept blasfemie, si L-au condamnat. Aceasta dovedeste faptul ca ei nu au avut intentia de a afla daca acest om era cu adevarat Fiul lui Dumnezeu; singura lor preocupare a fost aceea de a-L omora pe temeiul oricaror vorbe pe care El le-ar fi spus, care sa poata fi folosite impotriva Lui.
Ei erau mai marii Iudaismului, insa nu erau interesati de lucrurile lui Dumnezeu. Nu-i nelinistea decat paguba pe care o suferisera prin ceea ce a spus si a facut in mod constant acest Om, numit Fiul lui Dumnezeu. Daca L-ar fi lasat in viata, pozitia lor ar fi fost iremediabil zdruncinata, iar "autoritatesa" lor spulberata. Din acest motiv, s-au grabit ca sa scape de Isus si astfel sa pastreze ceea ce dobandisera.
Desi pretindeau ca sunt preocupati de templu, rasturnand cuvantul Domnului Isus: "Eu pot sa stric Templul lui Dumnezeu si sa-l zidesc iarasi in trei zile" (de fapt, Domnul Isus nu spusese asa; vezi Ioan 2:19-21), lor nu le-a pasat catusi de putin ca ingaduisera ca templul sa devina o pestera de talhari. Pentru ca, atunci cand, ceva mai devreme, Domnul venise sa-L crute de o asemenea nelegiuire, ei cautasera sa-l omoare (vezi Marcu 11:17-18). Ei voiau doar sa pastreze o infatisare exterioara a templului, din care sa profite; ei nu doreau realitatea templului, pentru ca pacatele lor sa nu fie descoperite. Tineau anumite ritualuri religioase, dar respingeau adevarul, chiar pana acolo incat sa-l distruga. Fara nici o ezitare si fara sa cerceteze lucrurile, au judecat marturisirea lui Isus (prin care afirma ca este Fiul lui Dumnezeu) ca fiind o crima. Au considerat o astfel de marturisire ca fiind nepermisa. Chiar daca era adevarat, acest lucru nu trebuia rostit. Domnul Isus a fost condamnat la moarte nu pentru ceea ce era El, ci pentru ceea ce a marturisit despre Sine. Dupa opinia sinedriului, adevarul nu trebuie dovedit. Au incercat cu orice chip sa rastoarne aceasta marturie si, in cele din urma, au recurs la puterea umana ca sa-L trimita la moarte.
(vacontinua)
Watchman Nee
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu