MARGARITAR...
MARTURIA LUI DUMNEZEU
Oricine pacatuieste impotriva marturiei este pedepsit
Dumnezeu pedepseste adesea pe poporul Lui din acest unic motiv - din pricina faptului ca doreste sa Isus apere cauza. El Se distanteaza de orice actiune negativa asupra omuluiu inaintea oamenilor si de asemenea, inaintea deavolului. Daca omul nu este capabil sa pastreze marturia lui Dumnezeu, Dumnezeu e nevoit sa o apere. Dar asta inseamna ca omul va fi pedepsit de El. Atunci cand pacatuim in chestiuni ce ne ating doar pe noi, pare ca Domnul nu ar privi cu atata seriozitate pacatul nostru ca atunci cand pacatuim in chestiuni care-L afecteaza pe El. In acest ultim caz, El se va ridica sa pedepseasca si sa-Si declare nevinovatia. Asadar, , sa umblam cu mare atentie inaintea lui Dumnezeu. Sa nu pacatuim in nimic, si mai ales, sa nu pacatuim impotriva marturiei Lui. Sa avem intotdeauna o inima plina de teama si de tremur, cerandu-I Domnului sa ne pazeasca de pacat, si mai ales de pacatul impotriva marturiei Lui.
Am citit istoriile multor oameni din Vechiul Testament - cum a fost cea a lui Avraam, Isac si Iacov. Ei au fost alesi si scumpi inaintea lui Dumnezeu. Istoria lor dezvalui nenumarate caderi si infrangeri, si totusi, Domnul a ingaduit peste ei doar o judecata neansemnata. Ne surprinde acest lucru? De ce au stat lucrurile in acest fel? Pentru ca prin faptele lor gresite ei nu au pacatuit impotriva marturiei lui Dumnezeu. Ori de cate ori are de suferit marturia Domnului, consecinta va fi cat se poate de grava si de cumplita. In aceasta privinta nu este nici o diferenta intre Vechiul Testament si Noul Testament, intrucat adevarata diferenta consta in faptul ca marturia lui Dumnezeu are de suferit sau este pastrata intacta. A pacatui impotriva marturiei lui Dumnezeu este un lucru cumplit, pentru ca El nu-L va trece cu vederea.
"Caci ei intr-adevar ne pedepseau pentru putine zile, cum credeau ei ca este bine; dar Dumnezeu ne pedepseste pentru binele nostru, ca sa ne faca partasi suferintei Lui" (Evrei 12:10). Dumnezeu ne pedepseste pentru binele nostru, ca sa ne faca partasi sfinteniei Lui. Ori de cate ori ne pedepseste, El isi apara cauza.
V-ati gandit vreodata ca, atunci cand Dumnezeu ne pedepseste ca sa-Si apere cauza, Satan nu mai poate acuza? Prin pedeapsa, Dumnezeu ii arata vrajmasului ca El, Dumnezeu, nu este implicat in problema si astfel Isi pastreaza intreaga sfintenia. Din acest motiv, prima noastra reactie cand suntem pedepsiti nu ar trebui sa fie aceea de a cere izbavirea, ci ar trebui sa cwrem ajutorul pentru a-L multumi pe Dumnezeu. De fiecare data cand ajungem sub o pedeapsa de asa natura, noi putem spune fratilor si surorilor ca aceasta se datoreaza faptului ca L-am suparat pe Dumnezeu intr-o problema anume. Cuvintele noastre pot sa sune foarte simplu, dar facand acest lucru vom sublinia faptul ca Dumnezeu nu are nimic de-a face cu chestiunea respectiva. Unii frati nu stiu decat sa planga sub pedeapsa. De ce plang? Pentru ca disciplina este prea severa? Pentru ca este foarte greu? O, dar acestea nu sunt motive de plan. Noi trebuie sa intelegem ca pedeapsa lui Dumnezeu, oricat ar fi de severa si de apasatoare, nu inseamna decat ca El isi apara cauza. De vreme ce noi purtam Numele Lui, El poate fi proiectat cu usurinta intr-o alta lumina. Astfel ca El trebuie sa se detaseze de orice implicare negativa pe care ar putea-o cauza actiunile noastre. In timpul unei astfel de pedepse, sa ne plecam capetele si sa ne inchinam lui Dumnezeu, spunand: "Accept cu bucurie aceasta disciplina; voi sta cu bucurie pe acest teren; voi lasa cu bucurie ca deavolul, biserica si lumea sa stie ca Tu nu ai nimic de-a face cu ceea ce s-a intamplat, ci totul este din vina mea." Cu cat ne plecam mai mult sub mana disciplinara a lui Dumnezeu, cu atat cauza Lui este aparata, si cu cat mai repede aceasta disciplina se va departa de noi. Pe de alta parte, cu cat incercam mai mult sa scapam de ea si cu cat luptam impotriva ei, cu atat vom fi mai putin capabili sa trecem prin ea.
Eu cred ca aceasta este o parte din calea Domnului, si daca o vom invata, acest lucru va face ca Domnul sa se poata glorifica in infrangerile noastre si ne va scapa de multe intristari inutile. Daca ne traim asa cum trebuie viata crestina, noi Il slavim pe Dumnezeu prin faptul ca Ii aducem multumiri pentru harul Sau. Daca viata noastra crestina este deficitara, tot trebuie sa Il glorificam , si facem asta supunandu-ne disciplinarii pe care ne-o aplica pentru a-Si apara dreptatea Lui. Fie ca sangele Lui sa acopere aceste cuvinte, caci ele ating unul dintre cele mai serioase subiecte.
(va continua)
Watchman Nee
MARTURIA LUI DUMNEZEU
Oricine pacatuieste impotriva marturiei este pedepsit
Dumnezeu pedepseste adesea pe poporul Lui din acest unic motiv - din pricina faptului ca doreste sa Isus apere cauza. El Se distanteaza de orice actiune negativa asupra omuluiu inaintea oamenilor si de asemenea, inaintea deavolului. Daca omul nu este capabil sa pastreze marturia lui Dumnezeu, Dumnezeu e nevoit sa o apere. Dar asta inseamna ca omul va fi pedepsit de El. Atunci cand pacatuim in chestiuni ce ne ating doar pe noi, pare ca Domnul nu ar privi cu atata seriozitate pacatul nostru ca atunci cand pacatuim in chestiuni care-L afecteaza pe El. In acest ultim caz, El se va ridica sa pedepseasca si sa-Si declare nevinovatia. Asadar, , sa umblam cu mare atentie inaintea lui Dumnezeu. Sa nu pacatuim in nimic, si mai ales, sa nu pacatuim impotriva marturiei Lui. Sa avem intotdeauna o inima plina de teama si de tremur, cerandu-I Domnului sa ne pazeasca de pacat, si mai ales de pacatul impotriva marturiei Lui.
Am citit istoriile multor oameni din Vechiul Testament - cum a fost cea a lui Avraam, Isac si Iacov. Ei au fost alesi si scumpi inaintea lui Dumnezeu. Istoria lor dezvalui nenumarate caderi si infrangeri, si totusi, Domnul a ingaduit peste ei doar o judecata neansemnata. Ne surprinde acest lucru? De ce au stat lucrurile in acest fel? Pentru ca prin faptele lor gresite ei nu au pacatuit impotriva marturiei lui Dumnezeu. Ori de cate ori are de suferit marturia Domnului, consecinta va fi cat se poate de grava si de cumplita. In aceasta privinta nu este nici o diferenta intre Vechiul Testament si Noul Testament, intrucat adevarata diferenta consta in faptul ca marturia lui Dumnezeu are de suferit sau este pastrata intacta. A pacatui impotriva marturiei lui Dumnezeu este un lucru cumplit, pentru ca El nu-L va trece cu vederea.
"Caci ei intr-adevar ne pedepseau pentru putine zile, cum credeau ei ca este bine; dar Dumnezeu ne pedepseste pentru binele nostru, ca sa ne faca partasi suferintei Lui" (Evrei 12:10). Dumnezeu ne pedepseste pentru binele nostru, ca sa ne faca partasi sfinteniei Lui. Ori de cate ori ne pedepseste, El isi apara cauza.
V-ati gandit vreodata ca, atunci cand Dumnezeu ne pedepseste ca sa-Si apere cauza, Satan nu mai poate acuza? Prin pedeapsa, Dumnezeu ii arata vrajmasului ca El, Dumnezeu, nu este implicat in problema si astfel Isi pastreaza intreaga sfintenia. Din acest motiv, prima noastra reactie cand suntem pedepsiti nu ar trebui sa fie aceea de a cere izbavirea, ci ar trebui sa cwrem ajutorul pentru a-L multumi pe Dumnezeu. De fiecare data cand ajungem sub o pedeapsa de asa natura, noi putem spune fratilor si surorilor ca aceasta se datoreaza faptului ca L-am suparat pe Dumnezeu intr-o problema anume. Cuvintele noastre pot sa sune foarte simplu, dar facand acest lucru vom sublinia faptul ca Dumnezeu nu are nimic de-a face cu chestiunea respectiva. Unii frati nu stiu decat sa planga sub pedeapsa. De ce plang? Pentru ca disciplina este prea severa? Pentru ca este foarte greu? O, dar acestea nu sunt motive de plan. Noi trebuie sa intelegem ca pedeapsa lui Dumnezeu, oricat ar fi de severa si de apasatoare, nu inseamna decat ca El isi apara cauza. De vreme ce noi purtam Numele Lui, El poate fi proiectat cu usurinta intr-o alta lumina. Astfel ca El trebuie sa se detaseze de orice implicare negativa pe care ar putea-o cauza actiunile noastre. In timpul unei astfel de pedepse, sa ne plecam capetele si sa ne inchinam lui Dumnezeu, spunand: "Accept cu bucurie aceasta disciplina; voi sta cu bucurie pe acest teren; voi lasa cu bucurie ca deavolul, biserica si lumea sa stie ca Tu nu ai nimic de-a face cu ceea ce s-a intamplat, ci totul este din vina mea." Cu cat ne plecam mai mult sub mana disciplinara a lui Dumnezeu, cu atat cauza Lui este aparata, si cu cat mai repede aceasta disciplina se va departa de noi. Pe de alta parte, cu cat incercam mai mult sa scapam de ea si cu cat luptam impotriva ei, cu atat vom fi mai putin capabili sa trecem prin ea.
Eu cred ca aceasta este o parte din calea Domnului, si daca o vom invata, acest lucru va face ca Domnul sa se poata glorifica in infrangerile noastre si ne va scapa de multe intristari inutile. Daca ne traim asa cum trebuie viata crestina, noi Il slavim pe Dumnezeu prin faptul ca Ii aducem multumiri pentru harul Sau. Daca viata noastra crestina este deficitara, tot trebuie sa Il glorificam , si facem asta supunandu-ne disciplinarii pe care ne-o aplica pentru a-Si apara dreptatea Lui. Fie ca sangele Lui sa acopere aceste cuvinte, caci ele ating unul dintre cele mai serioase subiecte.
(va continua)
Watchman Nee
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu