MARGARITAR...
Importanta zdrobirii
Oricine slujeste lui Dumnezeu va descoperi, mai devreme sau mai tarziu, ca marele obstacol in calea lucrarii Lui nu sunt alti oameni ci el insusi. Va descoperi ca omul lui dinafara si omul lui dinlauntru nu sunt in armonie, ci tind in directii opuse. El va cunoaste de asemenea incapacitatea omului lui dinafara de a se supune controlului duhului, el devenind astfel incapabil sa asculte de cele mai inalte porunci ale lui Dumnezeu. El va sesiza repede ca cea mai mare problema rezida din omul lui dinafara, ca acesta il impiedica sa-si foloseasca duhul.
Multi din slujitorii lui Dumnezeu nu pot sa faca nici macar cele mai elementare lucrari. In mod obisnuit, prin exercitiul duhului, ei ar trebui sa fie in stare sa cunoasca Cuvantul lui Dumnezeu, sa discearna starea spirituala a altora, si sa trimita mesajele lui Dumnezeu sub ungerea Lui si sa primeasca revelatiile lui Dumnezeu. Totusi, datorita distragerii atentiei din partea omului dinafara, duhul lor nu pare sa functioneze corect. Aceasta se datoreaza, in principal, faptului ca omul din afara nu a fost supus niciodata unui tratament riguros. Din acest motiv, inviorarea, ravna, staruinta si lucrarea, nu sunt altceva decat o pierdere de timp. Dupa cum vom vedea, exista numai o singura metoda prin care omul poate sa devina util inaintea lui Dumnezeu: prin zdrobire.
Omul dinlauntru si omul dinafara
Observati cum imparte biblia omul in doua parti: "Fiindca, dupa omul dinlauntru imi place legea lui Dumnezeu" (Romani 7:22) Omul nostru dinlauntru gaseste placerea in legea lui Dumnezeu. "... sa va intariti in putere, prin Duhul Lui, in omul dinlauntru" (Efeseni 3:16). Iar Pavel ne spune de asemenea: "Ci chiar daca omul nostru dinafara se trece, totusi omul nostru dinlauntru se intareste din zi in zi". (2Corinteni 4:16).
Cand Dumnezeu vine sa locuiasca in noi prin Duhul, viata si puterea Lui, El intra in duhul nostru pe care il numim omul dinlauntru. In afara acestui om dinlauntru se afla sufletul, in cadrul caruia functioneaza mintea, sentimentele si vointa noastra. Omul exterior este trupul nostru fizic. Deci, vom vorbi despre omul dinlauntru ca fiind duhul, omul dinafara ca fiind sufletul si omul exterior ca fiind trupul. Nu trebuie sa uitam niciodata ca omul nostru dinlauntru este duhul omului in care locuieste Dumnezeu si in care Duhul Lui se contopeste cu duhul nostru. La fel cum purtam o haina, tot asa omul nostru dinlauntru "poarta" un om dinafara: duhul "poarta" sufletul si intr-un mod similar, duhul si sufletul "poarta" trupul. Este foarte evident ca oamenii sunt, in general, mai constienti de omul dinafara si de omul exterior si abia daca isi recunosc sau isi inteleg duhul.
Trebuie sa stim ca omul care poate sa lucreze pentru Dumnezeu este acela al carui om dinlauntru poate fi eliberat. Problema fundamentala a unui slujitor al lui Dumnezeu consta in esecul omului dinlauntru de a razbate prin omul dinafara. Prin urmare, trebuie sa recunoastem inaintea lui Dumnezeu ca prima greutate de care ne lovim in lucrarea noastra nu se afla in altii ci in noi insine. Duhul nostru pare sa fie infasurat in ceva prin care nu poate sa razbata usor. Daca nu am invatat niciodata cum sa ne eliberam omul dinlauntru, facandu-l sa razbata prin omul dinafara, atunci nu putem sa slujim. Nimic nu poate sa ne impiedice mai mult decat omul sinafara. Daca lucrarile noastre sunt roditoare sau nu, aceasta depinde de faptul daca omul nostru dinafara a fost zdrobit de Domnul, astfel incat omul nostru dinlauntru sa poata sa treaca prin aceasta zdrobire si sa nu se manifeste. Aceasta este problema fundamentala. Domnul vrea sa ne zdrobeasca omul dinafara pentru ca omul dinlauntru sa poata iesi la iveala. Cand omul dinlauntru este eliberat, atat necredinciosii cat si credinciosii vor fi binecuvantati.
Natura are modelul ei de a zdrobi
Domnul Isus Cristos ne spune in Ioan 12: "Daca grauntele de grau, care a cazut pe pamant, nu moare, ramane singur; dar daca moare, aduce multa roada". Viata este in bobul de grau, dar inafara exista o coaja, o coaja foarte tare. Atata timp cat coaja nu se deschide, graul nu poate sa rasara si sa creasca. "Daca grauntele de gariu, care a cazut pe pamant, nu moare..." Ce este aceasta moarte? Este despicarea cojii prin actiunea combinata a caldurii si umiditatii din pamant. Odata ce coaja este despicata, graul incepe sa creasca. Deci, problema aici nu este daca exista viata inauntru, ci daca acea coaja exterioara este despicata.
Biblia ne spune in continuare: "Cine isi iubeste viata (in greaca sufletul), o va pierde si cine isi uraste viata (in greaca sufletul) in lumea aceasta, o va pastra pentru viata vecinica." (vers 25). Domnul ne arata aici ca aceasta coaja exterioara este propria noastra viata (viata sufletului nostru), in timp ce viata dinlauntrul ei este viata vesnica pe care ne-a dat-o El. Pentru a permite vietii launtrice sa iasa la iveala, trebuie ca viata noastra dinafara sa fie pierduta. Daca exteriorul nu exte zdrobit, interiorul nu va putea niciodata sa iasa la iveala.
Este necesar (in aceasta carte) sa adresam aceste cuvinte acelui grup de oameni care au viata Domnului Isus. In randul celor care au viata Domnului exista doua categorii distincte: una ii include pe cei in care viata este limtiata, restransa, tinuta captiva si incapabila sa iasa la iveala; cealalta ii include pe cei in care Domnul a croit un drum si astfel viata se poate revarsa din ei.
Intrebare nu este deci cum sa obtinem viata, ci mai degraba cum sa-i permitem acestei vieti sa se manifeste. Cand spunem ca avem nevoie de Domnul ca sa ne zdrobeasca, aceasta nu este numai o formula retorica, nici nu este numai o invatatura. A fi zdrobiti de Domnul este o problema vitala. Problema este nu ca viata Domnului nu ar putea sa umple pamantul, ci ca noi o tinem inchisa in noi. Problema nu este ca Domnul nu poate sa binecuvinteze Adunarea, ci ca viata Domnului este atat de inchisa in noi, incat nu se revarsa mai departe. Daca omul dinafara nu este zdrobit, nu vom putea fi niciodata o binecuvantare pentru Adunarea Lui si nu ne putem astepta ca Dumnezeu sa binecuvinteze Cuvantul Lui prin noi!
Vasul de alabastru trebuie spart
Biblia ne vorbeste despre mirul curat. Dumnezeu a folosit deliberat termenul de "curat" ca sa arate ca este cu adevarat spiritual. Daca vasul de alabastru nu este spart, mirul curat nu se va varsa. Destul de ciudat, dar multi pretuiesc inca vasul de alabastru, crezand ca valoarea lui este mai mare decat cea a mirului din el. Multi cred ca omul lor dinafara este mai pretios decat omul dinlauntru. Aceasta e o mare problema in adunari. Unii isi pretuiesc inteligenta lor, crezand ca sunt cineva; altii isi pretuiesc propriile lor sentimente, considerandu-se pe ei insisi drept persoane importante; altii au o parere foarte buna despre ei insisi, simtind ca sunt mai buni decat altii, ca elocventa lor o depaseste pa a altora, propmtirudinea lor in actiune si judecata lor corecta sunt superioare, si asa mai departe. Dar noi nu suntem colectionari de antichitati; suntem admiratorii unor vase; noi dorim sa mirosim parfumul mirului. Fara ca vasul din exterior sa fie spart, ce este inlauntru nu poate sa iasa la iveala. Astfel, din noi personal, nu se revarsa nimic, si nici adunarea nu este vie. Atunci de ce sa consideram ca suntem atat de pretiosi, daca vasul nostru tine inchis parfumul, in loc sa-l raspandeasca in afara?
Duhul Sfant nu inceteaza sa lucreze. Vin peste noi evenimente, un lucru dupa altul. Fiecare lucrare de disciplinare a Duhului Sfant are un singur scop:sa ne zdrobeasca omul dinafara, astfel incat omul dinlauntru sa poata sa razbata prin el. Totusi aici exista problema noastra: ne necazim pentru fleacuri, murmuram pentru orice piedica mica. Domnul pregateste un mod in care sa ne foloseasca, dar avia ne atinge mana Lui, ca ne si simtim nefericiti, pana acolo incat suntem gata sa ne certam cu Dumnezeu si sa avem o atitudine negativa. De cand am fost mantuiti, Domnul s-a atins in multe moduri, mereu cu scopul de a zdrobi omul nostru dinafara. Indiferent daca suntem sau nu constienti de acest lucru, scopul lui Dumnezeu este sa "sparga" acest om dinafara.
Deci, comoara se afla in vasul de lut, dar daca vasul de lut nu este spart, cine poate sa vada comoara dinlauntru? Care este obiectivul final al lucrarii lui Dumnezeu in vietile noastr? Este sa sparga aceste vase de lut, sa ne sparga vasul de alabastru, sa ne despice coaja. Domnul doreste sa gaseasca o cale sa binecuvinteze lumea prin cei care sunt ai Lui. Zdrobirea este calea binecuvantarii, calea parfumului, calea rodniciei, dar este de asemena, o caòle stropita cu sange. Da, cu sange din mute rani. Cand ne daruim Domnului ca sa-L slujim, nu ne putem permite sa fim ingaduitori fata de noi insine, sa ne crutam. Trebuie sa-i permitem Domnului sa zdrobeasca complet omul nostru din afara, astfel incat El sa gaseasca o cale sa se manifeste.
Fiecare din noi trebuie sa afle personal care este scopul lui Dumnezeu pentru viata lui. Este o realitate foarte trista ca multi nu stiu care este planul sau intentia Domnului pentru vietile lor. Cata nevoie au ca El sa le deschida ochii sa vada ca tot ce intalnesc in vietile lor are o semnificatie. Domnul nu a irosti nici macar un lucru. A intelege scopul Domnului inseamna a vedea foarte clar ca el are un singur obiectiv: zdrobirea omului din afara.
Cu toate acestea multi se tulbura mai inainte chiar ca Domnul sa ridice mana. O, trebuie sa ne dam seama ca toate experientele, necazurile si incercarile pe care ni le trimite Domnul, sunt pentru binele nostru. Nu ne putem astepta ca Domnul sa ne dea lucruri bune, pentru ca acestea sunt cele mai bune. Daca cineva s-a rugat Domnului spunandu-I: "O, Doamne, lasa-ma pe mine sa aleg ce este mai bine", cred ca Domnul i-ar spune: "Ce ti-am dat Eu este cel mai bun lucru; incercarile prin care treci zilnic sunt pentru binele tau". Deci, motivul din spatele tuturor experientelor prin care ne trece Dumnezeu este sa ne zdrobeasca omul din afara. Odata ce are loc acest lucru si duhul poate sa iasa la iveala, incepem sa ne exersam duhul.
(va continua)
Watchman Nee
Importanta zdrobirii
Oricine slujeste lui Dumnezeu va descoperi, mai devreme sau mai tarziu, ca marele obstacol in calea lucrarii Lui nu sunt alti oameni ci el insusi. Va descoperi ca omul lui dinafara si omul lui dinlauntru nu sunt in armonie, ci tind in directii opuse. El va cunoaste de asemenea incapacitatea omului lui dinafara de a se supune controlului duhului, el devenind astfel incapabil sa asculte de cele mai inalte porunci ale lui Dumnezeu. El va sesiza repede ca cea mai mare problema rezida din omul lui dinafara, ca acesta il impiedica sa-si foloseasca duhul.
Multi din slujitorii lui Dumnezeu nu pot sa faca nici macar cele mai elementare lucrari. In mod obisnuit, prin exercitiul duhului, ei ar trebui sa fie in stare sa cunoasca Cuvantul lui Dumnezeu, sa discearna starea spirituala a altora, si sa trimita mesajele lui Dumnezeu sub ungerea Lui si sa primeasca revelatiile lui Dumnezeu. Totusi, datorita distragerii atentiei din partea omului dinafara, duhul lor nu pare sa functioneze corect. Aceasta se datoreaza, in principal, faptului ca omul din afara nu a fost supus niciodata unui tratament riguros. Din acest motiv, inviorarea, ravna, staruinta si lucrarea, nu sunt altceva decat o pierdere de timp. Dupa cum vom vedea, exista numai o singura metoda prin care omul poate sa devina util inaintea lui Dumnezeu: prin zdrobire.
Omul dinlauntru si omul dinafara
Observati cum imparte biblia omul in doua parti: "Fiindca, dupa omul dinlauntru imi place legea lui Dumnezeu" (Romani 7:22) Omul nostru dinlauntru gaseste placerea in legea lui Dumnezeu. "... sa va intariti in putere, prin Duhul Lui, in omul dinlauntru" (Efeseni 3:16). Iar Pavel ne spune de asemenea: "Ci chiar daca omul nostru dinafara se trece, totusi omul nostru dinlauntru se intareste din zi in zi". (2Corinteni 4:16).
Cand Dumnezeu vine sa locuiasca in noi prin Duhul, viata si puterea Lui, El intra in duhul nostru pe care il numim omul dinlauntru. In afara acestui om dinlauntru se afla sufletul, in cadrul caruia functioneaza mintea, sentimentele si vointa noastra. Omul exterior este trupul nostru fizic. Deci, vom vorbi despre omul dinlauntru ca fiind duhul, omul dinafara ca fiind sufletul si omul exterior ca fiind trupul. Nu trebuie sa uitam niciodata ca omul nostru dinlauntru este duhul omului in care locuieste Dumnezeu si in care Duhul Lui se contopeste cu duhul nostru. La fel cum purtam o haina, tot asa omul nostru dinlauntru "poarta" un om dinafara: duhul "poarta" sufletul si intr-un mod similar, duhul si sufletul "poarta" trupul. Este foarte evident ca oamenii sunt, in general, mai constienti de omul dinafara si de omul exterior si abia daca isi recunosc sau isi inteleg duhul.
Trebuie sa stim ca omul care poate sa lucreze pentru Dumnezeu este acela al carui om dinlauntru poate fi eliberat. Problema fundamentala a unui slujitor al lui Dumnezeu consta in esecul omului dinlauntru de a razbate prin omul dinafara. Prin urmare, trebuie sa recunoastem inaintea lui Dumnezeu ca prima greutate de care ne lovim in lucrarea noastra nu se afla in altii ci in noi insine. Duhul nostru pare sa fie infasurat in ceva prin care nu poate sa razbata usor. Daca nu am invatat niciodata cum sa ne eliberam omul dinlauntru, facandu-l sa razbata prin omul dinafara, atunci nu putem sa slujim. Nimic nu poate sa ne impiedice mai mult decat omul sinafara. Daca lucrarile noastre sunt roditoare sau nu, aceasta depinde de faptul daca omul nostru dinafara a fost zdrobit de Domnul, astfel incat omul nostru dinlauntru sa poata sa treaca prin aceasta zdrobire si sa nu se manifeste. Aceasta este problema fundamentala. Domnul vrea sa ne zdrobeasca omul dinafara pentru ca omul dinlauntru sa poata iesi la iveala. Cand omul dinlauntru este eliberat, atat necredinciosii cat si credinciosii vor fi binecuvantati.
Natura are modelul ei de a zdrobi
Domnul Isus Cristos ne spune in Ioan 12: "Daca grauntele de grau, care a cazut pe pamant, nu moare, ramane singur; dar daca moare, aduce multa roada". Viata este in bobul de grau, dar inafara exista o coaja, o coaja foarte tare. Atata timp cat coaja nu se deschide, graul nu poate sa rasara si sa creasca. "Daca grauntele de gariu, care a cazut pe pamant, nu moare..." Ce este aceasta moarte? Este despicarea cojii prin actiunea combinata a caldurii si umiditatii din pamant. Odata ce coaja este despicata, graul incepe sa creasca. Deci, problema aici nu este daca exista viata inauntru, ci daca acea coaja exterioara este despicata.
Biblia ne spune in continuare: "Cine isi iubeste viata (in greaca sufletul), o va pierde si cine isi uraste viata (in greaca sufletul) in lumea aceasta, o va pastra pentru viata vecinica." (vers 25). Domnul ne arata aici ca aceasta coaja exterioara este propria noastra viata (viata sufletului nostru), in timp ce viata dinlauntrul ei este viata vesnica pe care ne-a dat-o El. Pentru a permite vietii launtrice sa iasa la iveala, trebuie ca viata noastra dinafara sa fie pierduta. Daca exteriorul nu exte zdrobit, interiorul nu va putea niciodata sa iasa la iveala.
Este necesar (in aceasta carte) sa adresam aceste cuvinte acelui grup de oameni care au viata Domnului Isus. In randul celor care au viata Domnului exista doua categorii distincte: una ii include pe cei in care viata este limtiata, restransa, tinuta captiva si incapabila sa iasa la iveala; cealalta ii include pe cei in care Domnul a croit un drum si astfel viata se poate revarsa din ei.
Intrebare nu este deci cum sa obtinem viata, ci mai degraba cum sa-i permitem acestei vieti sa se manifeste. Cand spunem ca avem nevoie de Domnul ca sa ne zdrobeasca, aceasta nu este numai o formula retorica, nici nu este numai o invatatura. A fi zdrobiti de Domnul este o problema vitala. Problema este nu ca viata Domnului nu ar putea sa umple pamantul, ci ca noi o tinem inchisa in noi. Problema nu este ca Domnul nu poate sa binecuvinteze Adunarea, ci ca viata Domnului este atat de inchisa in noi, incat nu se revarsa mai departe. Daca omul dinafara nu este zdrobit, nu vom putea fi niciodata o binecuvantare pentru Adunarea Lui si nu ne putem astepta ca Dumnezeu sa binecuvinteze Cuvantul Lui prin noi!
Vasul de alabastru trebuie spart
Biblia ne vorbeste despre mirul curat. Dumnezeu a folosit deliberat termenul de "curat" ca sa arate ca este cu adevarat spiritual. Daca vasul de alabastru nu este spart, mirul curat nu se va varsa. Destul de ciudat, dar multi pretuiesc inca vasul de alabastru, crezand ca valoarea lui este mai mare decat cea a mirului din el. Multi cred ca omul lor dinafara este mai pretios decat omul dinlauntru. Aceasta e o mare problema in adunari. Unii isi pretuiesc inteligenta lor, crezand ca sunt cineva; altii isi pretuiesc propriile lor sentimente, considerandu-se pe ei insisi drept persoane importante; altii au o parere foarte buna despre ei insisi, simtind ca sunt mai buni decat altii, ca elocventa lor o depaseste pa a altora, propmtirudinea lor in actiune si judecata lor corecta sunt superioare, si asa mai departe. Dar noi nu suntem colectionari de antichitati; suntem admiratorii unor vase; noi dorim sa mirosim parfumul mirului. Fara ca vasul din exterior sa fie spart, ce este inlauntru nu poate sa iasa la iveala. Astfel, din noi personal, nu se revarsa nimic, si nici adunarea nu este vie. Atunci de ce sa consideram ca suntem atat de pretiosi, daca vasul nostru tine inchis parfumul, in loc sa-l raspandeasca in afara?
Duhul Sfant nu inceteaza sa lucreze. Vin peste noi evenimente, un lucru dupa altul. Fiecare lucrare de disciplinare a Duhului Sfant are un singur scop:sa ne zdrobeasca omul dinafara, astfel incat omul dinlauntru sa poata sa razbata prin el. Totusi aici exista problema noastra: ne necazim pentru fleacuri, murmuram pentru orice piedica mica. Domnul pregateste un mod in care sa ne foloseasca, dar avia ne atinge mana Lui, ca ne si simtim nefericiti, pana acolo incat suntem gata sa ne certam cu Dumnezeu si sa avem o atitudine negativa. De cand am fost mantuiti, Domnul s-a atins in multe moduri, mereu cu scopul de a zdrobi omul nostru dinafara. Indiferent daca suntem sau nu constienti de acest lucru, scopul lui Dumnezeu este sa "sparga" acest om dinafara.
Deci, comoara se afla in vasul de lut, dar daca vasul de lut nu este spart, cine poate sa vada comoara dinlauntru? Care este obiectivul final al lucrarii lui Dumnezeu in vietile noastr? Este sa sparga aceste vase de lut, sa ne sparga vasul de alabastru, sa ne despice coaja. Domnul doreste sa gaseasca o cale sa binecuvinteze lumea prin cei care sunt ai Lui. Zdrobirea este calea binecuvantarii, calea parfumului, calea rodniciei, dar este de asemena, o caòle stropita cu sange. Da, cu sange din mute rani. Cand ne daruim Domnului ca sa-L slujim, nu ne putem permite sa fim ingaduitori fata de noi insine, sa ne crutam. Trebuie sa-i permitem Domnului sa zdrobeasca complet omul nostru din afara, astfel incat El sa gaseasca o cale sa se manifeste.
Fiecare din noi trebuie sa afle personal care este scopul lui Dumnezeu pentru viata lui. Este o realitate foarte trista ca multi nu stiu care este planul sau intentia Domnului pentru vietile lor. Cata nevoie au ca El sa le deschida ochii sa vada ca tot ce intalnesc in vietile lor are o semnificatie. Domnul nu a irosti nici macar un lucru. A intelege scopul Domnului inseamna a vedea foarte clar ca el are un singur obiectiv: zdrobirea omului din afara.
Cu toate acestea multi se tulbura mai inainte chiar ca Domnul sa ridice mana. O, trebuie sa ne dam seama ca toate experientele, necazurile si incercarile pe care ni le trimite Domnul, sunt pentru binele nostru. Nu ne putem astepta ca Domnul sa ne dea lucruri bune, pentru ca acestea sunt cele mai bune. Daca cineva s-a rugat Domnului spunandu-I: "O, Doamne, lasa-ma pe mine sa aleg ce este mai bine", cred ca Domnul i-ar spune: "Ce ti-am dat Eu este cel mai bun lucru; incercarile prin care treci zilnic sunt pentru binele tau". Deci, motivul din spatele tuturor experientelor prin care ne trece Dumnezeu este sa ne zdrobeasca omul din afara. Odata ce are loc acest lucru si duhul poate sa iasa la iveala, incepem sa ne exersam duhul.
(va continua)
Watchman Nee
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu