”Caut un om!” se-aude-n zare vocea Celui Veșnic Sfânt.
Strigătul străpunge cerul și coboară pe pământ
Bate-n poartă la biserici... se răsfrânge în altare
Și-n poporul cel ales se stârnește o rumoare:
Ce-a fost asta? Ce se-aude? Oare a tunat afară?
Inimile se opresc... Sufletele se-nfioară
Duhul Sfânt adie tainic... fiecăruia șoptește:
”Caut un om să stea-n spărtură... caut un om care iubește”
Se înalță mâini spre cer și genunchi se-apleacă-n rugă:
”Doamne, dă-ne-nțelepciune... harul Tău să ne ajungă
Într-o lume de-ntuneric ce aleargă către hău
Ne mărește Tu credința să venim la tronul Tău
Cu-ale noastre jertfe sfânte de lumină și frumos
Să fim ”omul din spărtură” ce îl vrea Isus Cristos!”

Vremurile-s pe sfârșite... dragostea-i așa de rece
Chiar și în poporul sfânt vezi păcatul cum mai trece
Sunt altare căldicele... frați ce nu mai știu zâmbi...
Oamenii-au uitat ce-nseamnă a ierta și a iubi!
Sunt flămânzi ce nu au pâine, nu au haine și nici casă
Sunt copii orfani ce plâng... parcă nimănui nu-i pasă...
Toți aleargă după bani... vor mai mult... doresc de toate
Parcă nici n-ar ști că drumul duce sigur către moarte...
”Caut in om!” se-aude Glasul iar și iar venind de sus
Se aude-n zorii zilei... se aude și-n apus...
Dumnezeu privește încă spre pământ cu-ngăduință
Vrea să dea eliberare, să dea pace și credință!
Ești tu gata să poți spune: Sunt aici! Vorbește-mi Tată!
Când un Glas răsună-n zare. . „Caut un om și nu se-arată!”