MARGARITAR DE MARE PRET....

CEA MAI PUTERNICA RUGACIUNE DE PE PAMANT de Peter Horrobin

E timpul sa trecem la actiune

Exista multe alte modalitati prin care oamenii te pot fura. Mai tarziu , voi explica exact ce anume trebuie facut pentru a fi eliberati de durerea de a ne fi fost furate aceste lucruri. Dar in cazul in care doresti sa incepi sa te ocupi  de cativa dintre hoti si jefuitori, iti recomand sa petreci cateva minute meditand la viata ta si cerandu-i lui Dumnezeu sa-ti arate toate ocaziile in care circumstantele rele te-au jefuit. Apoi in dreptul fiecarui eveniment, intreaba-te sincer daca sunt oameni implicati in el, pe care trebuie inca sa-i ierti. Scrie numele lor pe o bucata de hartie. In timp ce analizezi lista, aminteste-ti de faptul ca aceste lucruri tin acum de domeniul trecutului si ca singura persoana care va continua sa fie afectata de ele, daca alegi sa nu ierti esti tu!

Apoi, exprima-ti simplu si cu voce tare iertarea fata de fiecare persoana de pe lista, una cate una. In cazul unora, s-ar putea sa le doresti sa le transmiti aceasta iertare prin telefon sau sa le scrii o scrisoare. In cazul altora, cum ar fi acela al unui abuzator sexual, acest lucru ar fi foarte nepotrivit, de vreme ce gestul tau ar putea fi perceput de catre abuzator ca o noua oportunitate de a se implica intr-o relatie nedumnezeiasca.

Fa ceea ce simti ca este necesar, pentru a clarifica lucrurile intre tine si cei de pe lista. Dumnezeu va rupe acele lanturi si va topi super-lipiciul, iar tu vei incepe sa traiesti liber! Dupa ce ti-ai exprimat iertarea, distruge bucata de hartie sau da-i foc; in timp ce faci aceasta, rosteste din inima cea mai puternica rugaciune de pe pamant: "Tata iarta-i". Totul s-a incheiat.

Peter Horrobin

MARGARITAR DE MARE PRET....

CALEA REGALA A CRUCII de Fènelon

Despre abordarea inteleapta a greselilor

Imperfecti cum suntem , ne cunoastem pe noi insine dor in parte. Si aceeasi dragoste de sine care cauzeaza neajunsurile noastre le si ascunde, foarte subtil, atat dinaintea altora, cat si dinaintea noastra. 

Dragostea de sine nu suporta sa se vada, caci ar fi coplesita de rusine si iritare, iar daca totusi cade asupra ei o raza de lumina falsa imediat cauta ca sa indulceasca si sa ascunda ceea ce este asa de hi-dos. Astfel, mereu afisam ceva fals cand retinem o parte din dragostea de sine. Pentru a ne vedea pe noi insine in chip desavarsit, dragostea de sine trebuie indepartata complet  si numai dragostea lui Dumnezeu sa domneasca in noi; atunci aceeasi lumina care ne expune greselile  ni le va si indeparta. Pana atunci ne cunoastem doar pe jumatate, deoarece suntem doar pe jumatate predati lui Dumnezeu; inca ne lipim de sine mult mai mult decat credem sau decat indraznim sa recunoastem chiar fata de noi insine. Cand vom primi intregul adevar, vom vedea deslusit. Iubindeu-ne pe noi insine numai cu o dragoste caritabila, ne vom vedea asa cum il vedem pe aproapele nostru, fara vre-un interes propriu, fara magulire.  In acelasi timp insa, Dumnezeu ne cruta de vederea intregii noastre slabiciuni, aratan-du-ne din adevarata noastra uraciune numai proportional cu curajul pe care ni-l da, ca sa putem suporta privelistea. La inceput ne arata doar putin, apoi inca putin, in timp ce lucreaza, treptat in noi corectarea.Fara aceasta potrivire induratoare, in proportie adecvata, a luminii si a puterii, vederea lipsurilor noastre ne-ar duce numai la disperare.

Cel caruia i s.a incredintat slujba de calauzire spirituala a altora trebuie sa se aduca la lumina neajun-surile oamenilor, in timp ce Dumnezeu pregateste inimile acestora ca sa le vada. Trebuie sa invete sa urmareasca o greseala cu rabdare si sa nu ia nici o masura in exterior, pana cand Dumnezeu nu incepe sa i-o faca de cunoscut in interiorul lui. Mai mult, trebuie sa imite modul in care Dumnezeu se ocupa de un suflet. Isi indulceste mustrarea, astfel incat persoana mustrata nu o simte mai degraba ca o mustrare a constiintei ei si ca pe o durere a dragostei ranite decat ca pe o mustrare a lui Dumnezeu. Orice alta metoda de calauzire - mustrand cu nerabdare sau iritat de slabiciunile celui mustrat - mi-roase a judecata pamanteasca, nu a indreptare facuta in har. Imperfectiunea il mustra pe cel imperfect; este o dragoste de sine subtila, neinduplecata, care nu poate sa vada nimic de iertat in dragostea de sine a altora. Cu cat este mai mare in noi dragostea de sine, cu atat vom fi niste critici mai aspri. Nimic nu este asa de deranjant pentru un om mandru, suspicios, infumurat, ca infumurarea altora. Dragostea lui Dumnezeu in schimb, este plina de consideratie, ingaduinta, amabilitate si blandete. Se adapteaza, asteapta si nu face decat un pas o data. Cu cat avem mai putina dragoste de sine, cu atat stim mai bine cum sa procedam pentru a remedia lipsurile aproapelui nostru; invatam sa nu facem o incizie, fara a pune mai intai din belsug, balsam vindecator pe rana; sa nu curatam rana pacientului, fara a-l hrani mai intai, sa nu ne asumam riscul unei operatii, decat daca imprejurarile arata ca ea se poate face in siguranta. Trebuie sa invatam sa asteptam ani la rand inainte de a rosti o avertizare folositoare; sa asteptam pana cand Providenta pregateste imprejurari esterioare potrivite, iar harul deschide inima. Daca insisti sa culegi roadele inainte ca acestea sa fie coapte, te trudesti in zadar.

Zici, pe buna dreptate, ca starea ta sufleteasca e foarte schimbatoare si ca nu stii ce sa-ti spui tie insuti. Intrucat cele mai multe din starile noastre sufletesti sunt trecatoare si complicate, e posibil ca explicatiile noastre sa devina neadevarate inca inainte de a le termina de spus. Ceva destul de diferit intervine si devine dominant, si acel lucru, la randul lui, pere ireal. De aceea e cel mai bine sa te multumesti sa spui despre sinele cuiva acel lucru care pare adevarat in momentul in care omul isi deschide inima. Nu e necesar sa spui totul metodic, e suficient sa nu ascunzi nimic in mod intentionat si sa nu indulcesti nimic cu atingerile magulitoare ale ingamfarii. Dumnezeu da potrivit nevoilor, ceea ce lipseste unei inimi drepte; iar acei indrumatori spirituali care sunt luminati prin ahr, sesizeaza usor cand penitentul este sincer, deschis si fara retineri.

Intrucat si prietenii nostri sunt imperfecti, ne pot cunoaste doar imperfect. Adeseori ei judeca numai dupa esecurile noastre exterioare, care se fac simtite in tovarasia altora si care irita trufia lor. Trufia este un critic foarte ascutit, aspru, neiertator. Aceeasi trufie care atenueaza modul in care isi vad propriile greseli ii face sa le mareasca pe ale noastre. Deoarece punctul lor de vedere este complet diferit de al nostru, ei vad ceea ce noi nu sesizam in noi insine si ignora mult din ceea ce noi vedem. Sunt prompti in a discerne multe lucruri care le ranesc sensibilitatea, geloasa lor dragoste de sine si pe care, in aceeasi masura, propria noastra dragoste de sine le ascunde. Dar ei nu vad acele defecte ascunse, carepateaza mai tare calitatile noastre, cu toate ca ele il supara numai pe Dumnezeu. Astfel chiar si cea mai matura judecata a lor este foarte superficiala. Concluzia mea este ca e cel mai bine sa il asculti pe Dumnezeu, intr-o profunda tacere interioara, si cu toata simplitatea, sa te judeci in lumina pe care ti-o da El in momentul cand iti deschizi inima.

Fènelon