MARGARITAR DE MARE PRET....

CEA MAI PITERNICA RUGACIUNE DE PE PAMANT

Libertatea iertarii

Un principiu similar functioneaza si cu privire la iertare. Indiferent daca ceea ce ni s-a facut reprezinta ceva foarte grav sau mai putin grav, rezultatul final al neiertarii este acelasi. Cand alegem sa nu iertam pe cineva, amaraciunea, resentimentul si mania se aduna si apoi prind radacin in interiorul nostru.  Actioneaza ca si cancerul asupra emotiilor noastre, si ajungem sa fim plini de noduli prin interior - indiferent cat de indreptatiti am crede ca suntem si indiferent cat ar fi gresit persoana in cauza.

Ne putem compara cu ei, ne putem inalta pe noi insine intr-o pozitie superioara si ne putem justifica lipsa de iertare fata de ceilalti pe motivul ca suntem mult mai buni decat ei; dar in realitate, aceasta nu ne ajuta deloc.

S-ar putea sa fie adevarat ca cei care ne-au ranit au pacatuit impotriva noastra la un nivel mult mai profund decat am fi putut noi vreodata gresi fata de ei. Dar aceasta nu diminueaza efectul pe care neiertarea il are asupra noastra in interior!

Ofensa pe care deja am suferit-o se multiplica zi dupa zi , ca rezultat al propriei noastre neriertari. In cele din urma, devine epuizanta; iar propria noastra persoana ajunge sa se piarda intr-o mare de resen-timente, care pot duce la ani de probleme emotionale, psihologice, si chiar fizice (vezi Evrei 12:15).

Daca vrei sa fii eliberat de otrava amaraciunii si vindecat de consecintele devastatoare pe care neiertarea le poate avea asupra sanatatii tale, asupra familiei tale si asupra relatiilor tale, trebuie sa alegi acum sa incepi sa ierti. Numai atunci vei putea urma exemplul lui Isus si vei reusi sa rostesti cea mai puternica rugaciune de pe pamant: "Tata iarta-i".

Cand ai ajuns la punctul de a-I putea cere lui Dumnezeu sa-i ierte pe cei care te-au ranit, lanturile sclaviei vor incepe sa cada si vei putea in sfarsit, sa traiesti liber. Istorisirea lui Jeni ilustreaza libertatea pe care o aduce iertarea: Jeni suferise lucruri de nedescris din partea mamei ei. Treizeci de ani mai tarziu, viata lui Jeni era sustinuta de doze uriase de medicamnte din partea psihiatrului ei. Viata ei era in cumpana. Sinuciderea parea o solutie atractiva.

In realitate, Jeni nu avusese nici o legatura cu mama ei, timp indelungat, aceasta o controla inca din interiorul sau. Lanturile neiertarii au pastrat vii in mintea ei toate amintirile si suferintle copilariei. Jeni era prinsa in apcana. A o ierta pe mama ei parea ce mai periculoasa si cea mai nedreapta calatorie pe care jeni ar fi putut-o intreprinde vreodata. Parea o calatorie imposibila. Dar, putin cate putin, Jeni a facut pasi si a renuntat treptat la durerea trecutului.

Lanturile sclaviei au fost rupte, astfel ca, acum, pentru prima oara in viata ei Jeni,  este libera sa fie ea insasi. Procesul vindecarii personale de durerea trecutului a fost declansat de faptul ca si-a iertat mama, iar rugaciunea de binecuvantare in dreptul mamei ei a insemnat ca Jeni va ramane libera si in viitor. Mama lui Jeni nu a meritat sa fie iertata, dar a nu o ierta insemna condamnarea lui Jeni la a trai iadul pe pamant! Invatarea celei mai puternice rugaciuni de pe pamant a eliberat-o pe Jeni pentru totdeauna.

Peter Horrobin

MARGARITAR DE MARE PRET

CALEA REGALA A CRUCII de Fènelon

Despre folosirea corecta a incercarilor prelungite

De ce ne razvratim impotriva incercarilor prelungite? Din cauza dragostei de sine. Si tocmai acea dragoste de sine urmareste Dumnezeu sa distruga, caci atata vreme cat ne agatam de sinele nostru, lucrarea Lui nu se realizeaza.

Ce drept avem sa ne plangem? Suferim de un atasament exagerat fata de faptura - mai presus de toate, de sinele nostru. Dumnezeu randuieste un sir de evenimente care, mai intai ne desprind treptat de faptura si apoi, in final, si de sinele nostru. mOperatiunea este dureroasa, dar stricaciunea noastra o face necesara si de aceea suferim asa de intens. Daca ar fi sanatoasa carnea, chirurgul nu ar trebui sa taie in ea; el foloseste bisturiul proportional cu profunzimea ranii si cu extinderea mandriei carni. Daca simtim puternic durerea operatiei, aceasta e din cauza ca boala e acuta. Oare cruzimea il determina pe chirurg sa taie atat de adanc? Nu, din contra _ aceasta e o dovada de pricepere si bunatate din partea lui; ar proceda la fel si cu propriul copil.

Tot asa ne trateaza si Dumnezeu. Niciodata nu ne supune de buna voie la vreo suferinta. Inima lui de Tata nu doreste sa ne produca durere, dar taie adanc in noi ca sa ne vindece ulceratiile fiintei noastre sèpirituale.  El trebuie sa indeparteze de la noi ceea ce iubim in mod gresit, irational, sau excesiv, ceea ce este o piedica pentru dragostea Lui. Procedand astfel, El ne face sa plangem ca un copil, caruia i se ia cutitul din mana, cu care s-ar putea rani sau chiar omori. Scoatem strigate de disperare si cartim impotriva lui Dumnezeu, cum face si copilasul bosumflat fata de mama lui. El insa ne lasa sa plangem si ne salveaza; ne trece prin suferinta numai pentru indreptarea noastra. Chiar atunci cand pare a lasa asupra noastra prea multa durere, o face spre binele nostru si pentru a ne cruta de raul mai mare pe care ni l-am provocat noi insine. Lucrurile dupa care plangem ne-ar fi cauzat o suferinta vesnica. Ceea ce noi socotim o pierdere era, intr-adevar, complet peirdut atunci cand ni-l inchipuiam a fi al nostru. Dumnezeu l-a depozitat la loc sigur, pentru a ne fi returnat in vesnicie, care se apropie cu pasi repezi. El ne priveaza de lucrurile pe care le pretuim numai pentru a ne invata sa le iubim in mod nobil si pur; pentru a ne bucura de ele pentru totdeauna in prezenta Lui; pentru a ne face bine de o suta de ori mai mult decat ne putem noi dori. Nimic nu se intampla in lume fara voia permisiva a lui Dumnezeu. El face totul, randuieste totul, face ca totul sa fie asa cum este. El numara perii capului nostru, frunzele fiecarui copac, firele de nisip de pe malul marii, picaturile de apa din intinsul ocean. Cand a creat lumea, intelepciunea Lui a cantarit si a masurat fiecare atom. In fiecare moment El innoieste si sustine suflarea de viata. Cunoaste numarul zilelor noastre. Tine franghiile vietii si ale mortii. Ceea ce noua ni se pare foparte greu este ca nimic in ochii lui Dumnezeu. Diferenta dintre o viata mai lunga sau mai scurta este imperceptibila inaintea Lui. Ce conteaza daca acest vas fragil, acest biet lut este dat la o parte putin mai devreme sau mai tarziu? Cat de miopi si de rataciti suntem! Suntem insapaimantati de moartea unuia in floarea vietii. "Ce pierdere tragica!", plang oamenii. Dar pentru cine este pierdere? Ce pierde cel care moare? Cativa ani de desertaciune, amagire si primejdii! Dumnezeu il ia din calea raului si-l scapa de propria slabiciune si de rautatea lumii. Cat despre cei care-l iubesc - ce pierd ei? Pericolul fericirii pamantesti, o desfatare inselatoare, o cursa care i-ar face sa-L uite pe Dumnezeu si propriul lor bine; in realitate, ei castiga binecuvantarea detasarii, prin Cruce. Aceeasi lovitura care il salveaza pe cel care moare li se potriveste si celor ramasi, pentru a-si pune in practica mantuirea, in nadejde. Cu siguranta, deci, Dumnezeu manifesta multa bunatate, dragoste, indurare fata de nevoile noastre reale, chiar si arunci cand pare ca e prea mult ceea ce lasa asupra noastra si suntem foarte tentati sa-L consideram un Stapan aspru!

Din cauza sensibilitatii dragostei de sine simtim asa de acut starea noastra. Bolnavul care nu poate dormi crede ca noaptea nu se mai sfarseste, desi ea nu e mai lunga decat orice alta noapte. In frica noastra exageram, toate suferintele noastre; se poate ca durerea e severa, dar o facem sa fie si mai rea, contractandu-ne speriati pe ea. Modalitatea reala de a obtine usurare este aceea de a ne preda din toata inimasinele in mana lui Dumnezeu; de a accepta suferinta pentru ca Dumnezeu a trimis-o ca sa ne purifice si sa ne faca mai vrednici de el. Lumea ti-a zambit, dar ea a fost o otrava pentru sufletul tau. Ai vrea ca, pina la ceasul mortii, sa-ti duci mai departe viata in tihna, in placeri, intr-o afisare a sinelui, in mandrie si in luxul care-ti distruge sufletul, agatandu-te de lume, care este vrajmasa lui Hristos, si respingand Crucea - singura care te poate sfinti? Lumea iti va intoarce spatele, te va uita, te va dispretui, te va ignora. Ei bine, trebuie sa te miri ca lumea e lumeasca, nedreapta, inselatoare, schimbatoare? Si totusi nu te rusinezi sa iubesti lumea aceasta, din care Dumnezeu vrea sa te smulga pentru a te scoate din robiaei si a te face liber; te plangi tocmai de eliberarea ta. Esti propriul tau dusman cand te deranjaza atat de mult diferenta lumii, cand nu poti rabda ceea ce este pentru adevaratul tau bine si cand regreti atat de mult pierderea a ceea ce a fost fatal pentru tine. Aceasta este sursa intregii tale intristari si dureri.

Fènelon