MARGARITAR DE MARE PRET...

CEA MAI PUTERNICA RUGACIUNE DE PE PAMANT

Reconcilierea cu Dumnezeu

Pacatul nemarturisit si ne iertat ne macina pe dinlauntru.  Ceea ce a inceput ca o problema de natura spirituala poate deveni in timp o problema fizica. Cand Isus l-a vindecat pe omul paralizat, mai intai s-a ocupat de iertarea pacatelor lui. Iacov ne spune ca trebuie sa ne marturisim pacatele unii altora, pentru a fi vindecati (vezi Iacov 5:16)

Povestea Taniei ilustreaza pacea pe care o aduce marturisirea: la o conferinta, la sfarsitul unei sesiuni de invatatura, in cadrul careia predam despre vindecare, Tania a venit la mine si mi-a marturisit faptul ca, pe parcursul mai multor ani, si-a delapidat seful, iar acum ii datora mii de dolari. Constientizarea pacatului o paraliza in interior. Banii furati nu-i dadusera placerea pe care o anticipase.

In timp ce isi descarca inima, prin marturisire inaintea lui Dumnezeu, a inteles ca singura modalitate de a iesi din situatie era sa-si marturiseasca pacatul sefului ei si sa ii restituie suma furata. A plecat in acea seara fiind pe deplin constienta de ceea ce urma sa se intample a doua zi la birou, dar, de aseme-nea, a plecat impacata cu Dumnezeu, pentru prima oara de cand furase banii. Vindecarea ei incepuse.

Revenind la delicventul nostru, arestat pentru furt: dupa ce el se ocupa de consecintele omenesti ale infractiunii sale, ce ar mai trebui sa faca, pentru a fi complet liber? Tot ce a mai ramas este sa se increada in Isus ca Salvator al sau si sa-i ceara lui Dumnezeu sa-l ierte, ca act al dragostei, pentru pacatele lui. 

Niciunul dintre noi nu merita un astfel de tratament generos. Nu meritam sa fim iertati pentru nimic din ceea ce am facut - acest lucru a fost posibil numai pentru ca Dumnezeu este un Dumnezeu al dragostei si pentru ca Fiul Sau, Isus, a fost dispus sa plateasca pretul asigurandu-se ca, la tribunalul cerurilor, dreptatea a fost, de asemenea achitata.

Este foarte adevarat ca infractorul nostru nu merita sa fie iertat, dar realitatea trista este ca nici tu sau eu nu meritam. In cele din urma, cu totii avem aceeasi vina - razvratire impotriva unui Dumnezeu sfant - si cu totii am aterizat in aceeasi inchisoare! Sau ca sa folosesc o alta analogie, suntem cu totii in aceeasi barca. Da, unii oameni fac lucruri mult mai grave decat altii, dar consecintele spirituale si eterne sunt exact aceleasi.

Peter Horrobin

MARGARITAR DE MARE PRET...

CALEA REGALA A CRUCII de Fènelon

Despre folosirea corecta a incercarilor

Oamenilor le este foarte greu sa creada ca Dumnezeu pune cruci peste cruci in viagta celor pe care ii iubeste."De ce si-ar gasi El placerea in a ne face sa suferim?", intreaba ei. "Nu ar putea sa ne faca bine fra sa ne aduca in asemenea stari nenorocite?" Da, fara indoiala ca Dumnezeu ar putea face asta, caci la El toate lucrurile sunt posibile. Mainile Lui atotputernice tin inimile oamenilor si le indreapta dupa cum ii place Lui, asa cum omul care detine controlul asupra unui rezervor de apa indreapta suvoiul incotro vrea. Dar, desi Dumnezeu ne-r putea mantui fara cruci, nu a gasit o cale sa procedeze astfel, intocmai cum a vrut ca fiintele omenesti sa creasca trecand prin slabiciunile si necazurile copilariei, in loc sa se nasca direct oameni mari. El este stapanul. Noi putem sa stam doar in tacere si sa ne plecam cu veneratie inaintea intelepciunii Lui infinite, chiar daca nu o intelegem. Un lucru insa vedem clar, si anume ca nu putem deveni umili, altruisti, abatandu-ne cu privirea de la "eu" si indreptand-o asupra lui Dumnezeu in toate situatiile prin care trecem.ù

Dar cand acel har actioneaza, nu se poate (decat printr-un miracol al aceluiasi har) sa nu fie dureros, iar Dumnezeu nu savarseste in continuare miracole in domeniul harului dupa cum nu face asta nici in domeniul naturii. A vedea un om plin de sine murind dintr-o data fata de sine si fata de interesele proprii ar fi un miracol la fel de mare ca si acela de a vedea ca un copil care s-a culcat copil, se trezeste a doua zi dimineata un barbat de treizeci de ani! Dumnezeu isi ascunde lucrarea in spatele unei inlantuiri  de evenimente imperceptibile, atat in domeniul harului, cat si al naturii si, in felul acesta ne supune tainelor credintei. Nu numai ca isi implineste lucrarea in mod treptat, ci o face prin cele mai simple mijloace, astfel incat reusita ei sa apara naturala oamenilor. Astfel, tot ce face Dumnezeu, ar fi un miracol continuu, care ar da la o parte viata de credinta prin care El vrea sa traim.

O astfel de viata de credinta este necesara, nu numai pentru a-i modela pe cei buni, facandu-i sa nu se bazeze pe intelepciunea lor in mijlocul unei lumi intunecate, ci, de asemenea, pentru a-i orbi pe cei care sunt dusi in ratacire de prezumtiile lor. Acesti oameni privesc lucrarile lui Dumnezeu fara sa le inteleaga, luandu-le drept simple fenomene naturale. Ei nu au o intelegere adevarata, intrucat aceasta se da doar celor ce nu isi pun increderea in propria lor judecata si in intelepciunea trufasa a omului.

Astfel, pentru a se asigura ca operatiunea harului ramane o taina a credintei, Dumnezeu permite ca ea sa fie inceata si dureroasa. El se foloseste de inconsecventa si indratitudinea oamenilor, de deza-magiri, de esecurile care insotesc propasirea omeneasca pentru a ne desprinde de faptura si de lucru-rile ei bune. El ne deschide ochii prin faptul ca  ne lasa sa ne dam seama, in urma a nenumarate caderi, de propria noastra slabiciune si de raul din noi. Totul pare a urma cursul natural al evenimen-telor si aceasta inlantuire de  cauze aparent naturale ne consuma asemenea unui foc mocnit. Noi am preferat sa fim mistuiti dintr-odata de flacarile dragostei pure, dar un proces atat de rapid nu ne-ar costa nimic. A dori sa atingem perfectiunea asa de ieftin si de repede este dovada unui egoism total.

Fènelon