MARGARITARUL ZILEI - MEDITATIE ZILNICA
"Ba mai mult, ne bucuram chiar si in necazurile noastre; caci stim ca necazul aduce rabdare, rabdarea aduce biruinta in incercare, iar biruinta aceasta aduce nadejdea. Insa nadejdea aceasta nu inseala, pentru ca dragostea lui Dumnezeu a fost turnata in inimile noastre prin Duhul Sfant care ne-a fost dat."Romani 5:3-5
Necazul este o scoala. El ne transforma caracterul in bine sau in rau. Dupa un necaz, poti sa devii ranchiunos, razvratit, rau, nemultumit, neprietenos, zgarcit, si lista poate continua. Esti manios pe Dumnezeu si pe oameni, pe imprejurari, pe tot ce este in jurul tau si de cele mai multe ori, o astfel de persoana devine tare ca piatra. Ramane in durere, in nemultumire, in impietrire, si este doborata de boala sau necazuri cedand psihic, innecandu-si durerea in alcool, droguri, ca la urma sa fie doborata de ele.
Daca suntem in Cristos, copii ai lui Dumnezeu, necazul si incercarile transforma caracterul nostru in margaritare de mare pret. Desi de cele mai multe ori nu stim de ce Dumnezeu ingaduie necazurile si incercarile in viata noastra, stim ca El este cu noi prin pacea pe care o avem, linistea sufleteasca pe care ne-o daruieste, puterea de a canta, de a-i multumi pentru necaz sau incercare si rabdarea de a astepta din mana Lui raspunsul si solutia.
In necaz si incercare aplicam ceea ce invatam din cuvnatul lui Dumnezeu. In necaz, zilele par mai lungi, orele mai multe, minutele extrem dureroase, singuratatea mai apasatoare, prieteni absenti, multe condamnari si raniri, dar acolo, in timpul acela de necaz si incercare, in orele care nu se mai sfarsesc si zilele care se ingramadesc peste tine, Dumnezeu iti da puterea sa respiri pacea Lui, linistea si seninatatea care vin de la El, desi poate nu ii simti prezenta, nu il vezi intervenind, nu-ti vorbeste, nu-ti sopteste nimic, El e acolo, in jurul tau protejandu-te sa nu cazi, intarindu-te sa nu te clatini, sprijinindu-te sa stai in picioare si dandu-ti hrana de care ai nevoie ca sa ramai tare in El.
La examen profesorul este absent, dar prezent in toata materia din care dai examenul. Uneori, simtim ca Dumnezeu este nicaieri, ca din situatia in care esti te poate salva doar compromisul, solutiile omenesti pe care Satana prin cei jur ti le pun pe tava. Dar in materia din care se da examenul, dor in ea, dxista solutia care te duce spre nota finala, si nu orice fel de nota, ci nota maxima.
In necazurile, duretile, suferintele, incercarile extrem de mari, atunci avem impresia ca lui Dumnezeu nu-i pasa, ca ne-a abandonat si-si vede de ale Lui, lasandu-ne singuri. "Din cer e Domnul ce vegheaza, El niciodata nu ne va lasa..."
Incercarile, necazurile, nu sunt bucurie, dar poti sa treci prin ele cu pace si cantand, privind la Cel care le-a ingaduit, si lasand ca ele sa-si faca lucrarea in viata ta. In urma cu zece ani eram un alt tip de om. Dupa zece ani, ii multumesc lui Dumnezeu pentru lucrarea pe care prin necazuri si incercari, greutati si situatii dificile, a realizat-o in viata mea. E asa de dulce mana lui Dumnezeu in incercare, e asa de scumpa prezenta Lui in necaz, e asa de binecuvantat Cuvantul Lui in aceste situatii, soapta si mangaierea, si promisiunile care se implinesc pentru noi in acele clipe. Ce mare har sa stii ca Domnul te iubeste... si dragostea Lui o vedem atunci, foarte clar, pentru ca ochii sunt spalati de lacrimi, sufletul de speranta si inima de nadejde, o nadejde care nu inseala, o speranta care te ajuta sa vezi dincolo de intuneric, si o nadejde care te ajuta sa stai drept, bine ancorat in Dumnezeu.
Sa multumim Lui pentru necazuri si incercari si sa ne bucuram in ele.
Maria Cornea

Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu